Un dosar penal la Curtea Constituțională

„Instanța de judecată a reținut că, în speță, deși există obligația de a desfășura o anchetă efectivă, nu au fost luate măsuri rezonabile pentru investigarea faptelor reclamate. Cu toate că obligația investigării faptelor este una de mijloace și nu de rezultat, în cazul de față lipsește ancheta însăși (nu există niciun mijloc de investigare a plângerii). În consecință, deși plângerea formulată nu este, în mod vădit lipsită de bază factuală (se întemeiază pe constatari publicate in M.Of. nr. 616 din 27 august 2012), soluția de neîncepere a urmăririi penale, prin care se constată inexistența faptelor, nu decurge din administrarea unor probe care să infirme susținerile petentului”

(ÎCCJ, Hotărârea 529/2014)

Pe 2 August 2012, Curtea Constituțională a României adopta unanim o hotărâre în care, potrivit competențelor ei legale și constituționale, se pronunța asupra contestațiilor privind organizarea și desfășurarea referendumului pentru demiterea președintelui. Una din contestații pretindea că cetățenii români din străinătate n-ar fi fost trecuți pe listele electorale și ar fi fost astfel în imposibilitate de a vota. Ultima afirmație era contrazisă de realitate, Curtea a răspuns însă și chestiunii legate de organizare, a descifrat ițele legale ale diverselor liste electorale …și atât. Din motivarea trimisă la Monitor lipsea esențialul, de ce cotestația ar fi neîntemeiată. Ulterior, judecătorul raportor pe caz, cu încuviințarea președintelui Curții, a trimis completarea evidentă: în speță sunt aplicabile prevederile din legea alegerilor prezidențiale care permit tuturor cetățenilor români să fie trecuți pe liste și să voteze, indiferent dacă sunt în țară sau nu, cum de altfel se și întâmplase pe 29 iulie.

Pe baza acestei erate s-a constituit un dosar penal cunoscut informal sub același nume, „dosarul Erata”. O persoană particulară, dl Creangă, a făcut o plângere la Parchet acuzând următoarele infracțiuni: fals, uz de fals și abuz în serviciu. Procurorii au deschis dosar penal de urmărire in rem și l-au închis rapid cu rezoluția că fapta nu există, petentul a încercat fără succes să infirme rezoluția la procurorul ierarhic superior, apoi a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aceeași cerere. Iar judecătorii de acolo i-au dat dreptate, pasajul esențial din motivare fiind citat mai sus: o plângere penală care nu este în mod vădit lipsită de bază factuală poate fi închisă doar printr-o anchetă care aducă probe în susținerea rezoluției respective. Prin urmare, parchetul a redeschis dosarul și i-au audiat, între alții, pe toți judecătorii constituționali la data respectivă privind o chestiune care ținea de exercitarea atribuțiilor de serviciu, de funcționarea Curții. Apoi au reînchis dosarul, constatând din nou, de data asta pe baza anchetei, că nu există falsul, uzul de fals, abuzul în serviciu sau vreo altă faptă prevăzută de legea penală. Rezoluție care a fost din nou atacată de dl Creangă, fără succes.

Trebuie spus că plângerea în sine, așa cum a explicat chiar autorul ei presei, viza de fapt o hotărâre ulterioară celei completate prin erată. Mai precis, dl Creangă apelase la Parchet considerând că hotărârea Curții prin care fuseseră invalidate rezultatele referendumului ar fi fost incorectă, atrăgând o vinovăție penală. De altfel, plângerea îi viza strict pe judecătorii care adoptaseră hotărârea de invalidare a referendumului. Mai trebuie spus că judecătorii constituționali, la fel ca alte înalte autorități în exercițiul funcțiunii lor, nu pot fi trași la niciun fel de răspundere juridică pentru opiniile și deciziile lor în această calitate. Există însă o diferență categorică între a trage la răspundere juridică reprezentanții unei înalte autorități pentru un act, în sine, și a ancheta circumstanțele adoptării actului pentru fapte prevăzute expres de legea penală. Iar intențiile prezumate sau explicite ale autorilor unei sesizări penale nu joacă vreun rol în anchetă.

Spre știința mea, și dacă mă înșel vă rog să mă corectați, n-a existat pe atunci vreo acuzație sau dezbatere publică, și cu atât mai puțin o cerere de arbitraj sau orice altceva, care să reclame un abuz din partea procurorilor. Deși funcționarea și hotărârile Curții Constituționale au fost subiecte ale unei anchete penale, deși toți judecătorii constituționali au fost chemați și audiați, nimeni n-a acuzat Parchetul dlui Nițu sau Curtea dnei Stanciu că pune în primejdie echilibrul puterilor în stat, că încearcă să blocheze activitatea instanței de contencios constituțional, că subminează democrația sau orice altceva.