Știți cum poate fi ascuns un elefant într-o cameră? E simplu, și soluția a fost deja sugerată de un dramaturg de limbă franceză și inspirație românească, folosind alt pahiderm drept exemplu. Ca să ascunzi un elefant într-o cameră bagi înăuntru alți trei, șaptesprezece, o sută cincizeci, cât de mulți încap, până când oricăruia dintre ei, individual, i se pierde urma. În situația asta îmi pare actuala guvernare, campioană absolută la produs elefanți-în-cameră. Pe care dintre ei să-l arăți prima oară? Despre care subiect major să scrii? Despre cum a schimbat comisia juridică a deputaților geografia României? Despre plasarea cu repetiție a miniștrilor deasupra legii? Despre situația tragi-comică de la ANCOM, unde PSD nu știe cum să dea jos șeful pe care l-a numit unilateral acum câteva luni, dedicând un OUG pentru asta? Despre alba-neagra pe linia Iordache-Toader cu sesizarea Comisiei de la Veneția pe legile justiției? Despre „taxa de solidaritate”, care dincolo de dubla minciună reprezintă o creștere suplimentară a taxării muncii, în condițiile în care României îi emigrează muncitorii atrași de țări și guvernări care produc și altceva decât erori elefantine de comunicare și pahiderme printre porțelanuri?
Între toate astea stă ascuns un anume elefant produs de actuala guvernare și lepădat nu într-o cameră, ci într-o Curte. Cea Constituțională. De dl Dorneanu e vorba, și, după tipic, nu pare nici el nu pare să se fi simțit stingher acolo – chiar din contră, de vreme ce colegii l-au ales șef, din cine știe ce motive. Ca paranteză, chiar așa, cine știe? Că doar nu va fi fost ales la comandă? Ce motive posibile să fi avut, ce anume să-l fi recomandat pe dl Dorneanu, în ochii colegilor judecători, pentru a conduce această instituție? Faptul că din 1989 a avut aproape exclusiv funcții pe linie politică? Că în calitate de Avocat al Poporului în exercițiu a refuzat să-și exercite prerogativa blocând o Ordonanță de Urgență neconstituțională, afectând tocmai… instituția pe care o conduce acum? Că apoi a trebuit să ceară Comisia Europeană în mod expres criterii de numire care să-l excludă din funcția ocupată interimar? Mister! Poate, știu și eu, e o autoritate necunoscută în materie, va sta impecabil la capitolul citări ISI în domeniul dreptului constituțional. Deși, ca să închid paranteza, mă îndoiesc în privința asta, așa cum o să vedem mai jos.
Din postura de judecător constituțional și președinte al Curții dl Dorneanu a luat decizii și hotărâri, dar, așa cum am fost obligat de circumstanțe să-l aleg ca subiect de articol, trebuie să selectez mai departe din producția înaltului demnitar, și să mă opresc la un interviu pe care pot presupune că de bună-voie și nesilit de nimeni l-a acordat unui post de televiziune. Mai departe, nici din interviul respectiv nu am cum să comentez totul, din nou, nu din alt motiv decât că același raționament de mai sus se aplică și aici: sunt prea multe …trăsnăi acolo, ca să exagerez un eufemism, încât ajung să se ascundă una pe cealaltă, e imposibil să le includă un singur comentariu. Am ales doar un pasaj, în care dl Dorneanu motivează ultima decizie în privința unui conflict juridic de natură constituțională, pe care Curtea dlui Dorneanu a decis că l-a provocat Ministerul Public (DNA) prin refuzul procurorului-șef de a se prezenta, personal, în fața unei comisii de anchetă parlamentară. Să-i dăm cuvântul dlui Dorneanu:
„Tu, când cealaltă autoritate are de rezolvat o problemă, nu poți să-i răspunzi, să-l ajuți, să-l consiliezi să rezolve acea problemă? Putea să se ducă cel puțin. Să spună, domne, merg ca să-mi arăt bunăvoința și respectul față Parlament, autoritatea suverană, supremă a poporului.”
De unde să începi comentând așa ceva? Dl președinte al Curții Constituționale a citit constituția măcar până la articolul 2? Nu de alta, dar acolo o să afle cui anume aparține exclusiv suveranitatea – nu, nu e vorba de parlament. De fapt, e îndoielnic că dl Dorneanu a ajuns la articolul cu numărul doi, pentru că a-l numi „autoritate supremă a poporului” arată că nu l-a citit sau nu l-a înțeles nici măcar pe primul. Parlamentul are doar supremația reprezentării, asta pentru simplul fapt că nu e singura instituție care poate pretinde că face asta, avem alte instituții formate prin intermediul alegerilor populare directe, la nivel local sau central, (doar) față de ele, (doar) în această privință, parlamentul are un primat absolut oferit de legea fundamentală. Dar parlamentul nu este „autoritate supremă”, primul articol al legii fundamentale conferă supremația ei însăși. Pe undeva neștiința dlui Dorneanu e aproape comică, ce să-i mai ceară alții demisia, și-o cere singur. Nu de alta, dar dacă nu constituția e supremă ci autoritatea numită parlament, sau oricare alta, atunci rolul Curții Constituționale dispare – și asta ar putea afla șeful ei, dacă reușește performanța de a citi legea fundamentală până la articolul 142. În pasajul de mai sus dl Dorneanu declară, implicit, că ocupă un post și conduce o instituție inutilă.
În fine, nu e de mirare în condițiile astea că restul pasajului demonstrează suplimentar că dl Dorneanu nu înțelege rolul singular al Curții, de garant al supremației Constituției. Legea fundamentală îi cere să soluționeze conflictele juridice de natură constituțională, mai departe acestea sunt precis definite de jurisprudența CCR. Dl judecător trebuia doar să verifice strict dacă definiția respectivă se aplică în context sau nu. Nu să ofere opinii aleatorii despre cum consideră el că ar trebui să se comporte unul sau altul. Iar cooperarea loială între instituții n-are a face cu persoanele, cu consilierea, sau bunăvoința și respectul afișat de un demnitar față de altul („suprem” sau nu, ce-și va fi închipuind dl Dorneanu că înseamnă asta), ci se referă la asistența oferită cu bună-credință între instituții pentru realizarea rolului conferit de lege și constituție fiecăreia, sau cel puțin refuzul de a se obstrucționa între ele. De exemplu așa cum face repetat parlamentul judecând cazurile penale ale membrilor săi în locul instanțelor. Și așa mai departe.
Cum spuneam, a trebuit să aleg din producția impresionantă în materie de contra-performanță oferită de dl Dorneanu. Poate n-am ales cel mai bine. Poate ar fi trebuit să amintesc de Hotărârea 1/2017, care riscă să devină prima hotărâre a CCR anulată de justiție, inclusiv pentru că ar încălca constituția(!). Să amintesc cum a pretins că opiniile divergente sunt rău privite de Comisia de la Veneția, ceea ce nu e doar fals, e contrariul adevărului. Să amintesc că un pasaj din același interviu a determinat o altă premieră, un președinte de Curte Constituțională care aduce atingere independenței justiției, în opinia CSM.
Ajuns aici mă întreb, chiar să fie Curtea Constituțională mai puțin importantă decât ANCOM-ul? Să conteze mai mult reglementarea comunicațiilor decât reglementarea de căpătîi a statului nostru? Mă întreb și întreb în primul rând colegii dlui Dorneanu, celelalte instituții ale statutului, guvernarea care a produs calamitatea asta, ce facem? Așteptăm să vedem până unde poate merge, așteptăm să vină iarăși o comisie de la Veneția sau Bruxelles să ne spună că nu e chiar deloc în regulă ce se întâmplă? Așteptăm să vedem cât rezistă porțelanul constituțional cu un asemenea elefant tropăind pe lângă și prin el?
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Un BOU domnule la Curtea Constitutionala, nu un elefant. Un BOU la care i s-a pus lantul in coarne si i s-a dat drumul la pascut.
Paste si se balega linistit pana vin aia cu gondola.
Dacă tot vorbim de dramaturgi de limbă franceză şi de inspiraţie română, atunci hai să le spunem acestor creaturi pe nume, d-le Damian: sunt rinoceri, nu elefanţi.
Un articol excelent despre un adevar deja cunoscut publicului si care bate cuiul la locul potrivit. Insa, ma intreb, „cui prodest?” Oare domnul Dorneanu citeste Contributers? La fel si despre domnul Morar?
Si daca le citesc, rezona ceva in ei? Incep sa imi pierd speranta. Cand un judecator nu are in fiinta lui faptul ca mai presus de partid exista menirea (si chiar propria mandrie) de a imparti dreptatea impartial….unde ajungem si ce e de facut?
Articolul nu e scris neapărat pentru lectura dlui Dorneanu, să fie el sănătos. Și e perfect posibil ca acesta să nu fie oricum câtuși de puțin marcat de lecturarea lui, datorită unui fenomen numit „efectul Dunning-Kruger”. Ține cont că interviul acela catastrofal pentru imaginea proprie și implicit cea a instituției l-a oferit, așa cum scriu, complet de bunăvoie, poate chiar din proprie inițiativă.
Sunt mai multe motive pentru care scriu articolul acesta, unul dintre ele l-am pomenit într-un comentariu la articolul precedent:
http://www.avp.ro/cv-uri%20conducere/cv-dorneanu.pdf
Acest CV lamureste totul! Un procuror comunist in fruntea Curtii Constituționale!
Nu știu dacă dl Dorneanu va fi avut simpatii politice sincere înainte de 1989, și poate a fost un procuror capabil. Problema nu e cu cariera lui de magistrat, în perioada comunistă, ci cu cariera cvasi-politică de după. Problema e că n-a dat absolut niciun indiciu că ar fi capabil să ocupe postul de judecător constituțional, ba chiar din contră, așa cum am arătat. Iar dacă fidelitatea față de partid poate explica opțiunea unei majorități partizane să-l aleagă la Curte, în lipsa unui criteriu legal care să interzică asta, ea nu explică absolut deloc cum de a reușit să ajungă să-i fie președinte. Acolo l-au votat colegii judecători.
Domnule Miron, ce vreti de la el? Omul despre care scrieti este a fost si va fi toata viata lui adulta o papusa folosita de potentatii zilei. Ce naiba tot trebuie sa ne miram de unu si de altu de la CCR, de CSM, de la ICCJ, de la diverse curti de apel si curti ordinare. Cand tot ce poate da mai bun tara asta in materie de conducatori a absolvit Spiru Haret si Academia Ofiterilor Cu Ochi Albastri.
Ati mentionat din ce in ce mai des citatul studiu Dunning-Kruger (e un articol intreg, wikipedia listeaza doar concluziile, va rog, daca aveti timp si nu ati facut-o deja, cititi-l pe tot), dar hai sa nu dam vina pe incompetenta acolo unde nu e foarte greu sa dovedesti interesul. Ce aveti in fata nu e un caz ipotetic de persoana ajunsa intamplator intr-o pozitie de unde poate afecta multe decizii cu incompetenta sa. Ci un caz foarte real in care niste mafioti (cu nume si prenume, nu doar asa niste baieti din multime) au impins niste paiate care sa le faca jocurile si sa preia backlashul.
Hai sa nu ne ascundem dupa degete: Romania are o sansa foarte buna in urmatoarele cateva luni sa se transforme intr-un stat esuat, in care institutiile nu mai functioneaza in interesul cetateanului, drepturile omului nu mai sunt respectate ca politica de stat, justitia se face doar pentru cine trebuie, iar cetatenii au doar obligatia de a mentine un aparat birocratic care nu le serveste lor ci siesi. Adica un fel de comunism cu constitutie.
Si incepe sa fie foarte evident pentru majoritatea cetatenilor cu mai mult de doi neuroni ca rezistenta pasiva sau cea din strada nu mai e suficienta. Si asta e nasol pentru toata lumea implicata.
1. Poate sa fie foarte bine o combinatie, iar domnul in cauza sa fie o marioneta incompetenta, care sufera de „efectul Dunning-Kruger”. Si, va mai reamintesc ca este o vorba care spune ca prea multe lucruri pe care oamenii le atribuie relei intentii, sunt de fapt datorate prostiei pure.
2. Si comunismul avea o constitutie. Si cel putin in teorie – pentru ca in practica nu se aplica – era foarte frumoasa. Si de fapt, cred ca spre asta ne indreptam si noi. Degeaba am avea legi perfecte (nu ca am avea, dar vorbesc ipotetic), daca nu le aplicam, sau le aplicam aiurea.
„Autoritatea supremă” a rostit pesedistul Dorneanu. Să vedem!
În Constituția României la titlul II sunt enumerate autoritățile statului. Parlamentul este primul enumerat, deși ordinea nu e alfabetică. Mai mult, la Articolul 61 scrie că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.” Deci Parlamentul este „autoritate” și „organul reprezentativ suprem”. Coroborând cu Articolul 2 în care poporul își exercită suveranitatea prin organele sale reprezentative, rezultă că mai ales parlamentul, ca reprezentant suprem al poporului, este indrituit să acționeze în numele acestuia. Acum că Dorneanu a aglutinat diferite concepte, reducând totul la „autoritate supremă” nu e chiar pe-alaturi și, ținând cont că nu era cu roba pe el, i se poate scuza imprecizia constituțională. În niciun caz însă „autoritate supremă” nu înseamnă și autoritate peste celelalte autorități ale statului. Fiecare dintre ele are atribuții proprii și, constituite în cele trei puteri separate ale statului, trebuie să rămână mereu în echilibru. Dar ele sunt obligate constituțional să colaboreze în interesul cetățenilor României.
Comisiile parlamentare au dreptul să solicite asistență tehnică în vederea legiferarii și optimizării legislației curente, fie pentru cazuri reale sau ipotetice, cum ar fi întâlnirea în cadru privat dintre șeful unui serviciu de informații și șeful vreunui parchet, sa zicem cel de pe lângă iccj. E de dorit o astfel de întâlnire?! Poate da, poate nu… cine trebuie să afle? Răspunsul e unul: Legiuitorul. Dacă există riscul ca într-un astfel de interviu să se facă publice chestiuni confidențiale, ședința se poate desfășura cu ușile închise.
Privitor la opiniile concurente sau separate, decizia lui Dorneanu e anticonstitutionala. Nu poate adăuga criterii suplimentare legii fundamentale, în baza unui ordin administrativ de funcționare internă. Un constituționalist care nu respectă Constituția! Doar atât e de ajuns pentru a-și da demisia. Însă pe de altă parte, opinia dnei Livia Stanciu nu era nici concurentă nici separată. Era o critică, oricât ar fi de corectă din punctul dumneaei de vedere, la motivarea oferită de colegii domniei sale. Fiind în minoritate nu-și avea rostul. Dumneaei ar fi trebuit să ne ofere propria motivare. Așa i-a ridicat mingea la fileu lui Valer Dorneanu.
Și în fine, încadrarea făcută de Dorneanu în cazul Beilna: „asta e corupție?!” Nu este el cel indrituit să facă această încadrare. Nici să dea vreun verdict. Definitiv nu! Trebuie sa fie revocat! Se aude Iohannis?!
1. cat de reprezentativ poate fi un parlament care in cel mai bun caz exprima vointa politica a mai 30% din cetatenii cu drept de vot dar isi aroga dreptul de a decide in numele majoritatii, si care ignora cu obstinatie referendumul din 2009 (peste 80% din cetateni)?
2. daca acesti „alesi ai poporului” dau legi care nu respecta nici macar platforma electorala cu care au fost alesi, ca sa nu mai vorbim de binele general, ce credeti ca se poate face?
3. cum putea Dna Livia Stanciu sa isi exprime o opinie divergenta fara sa o motiveze? Argumentele contra pot fi luate drept „critica” sau ca atare, insa e clar ca ele au iritat
Care majoritate?!
Les absents ont toujours tort
@cetatean,
1. In Constitutie nu e conditionata reprezentativitatea Parlamentului nici de participarea la vot, nici de numarul de parlamentari. Cei care au ales sa nu aleaga, au ales sa-i lase pe cei au ales sa aleaga pentru toti si sa culeaga doar pentru ei. ;-) N-avem de unde sti ca dintre cei 70% care nu au votat optiunile electorale n-ar fi fost impartite in aceeasi proportie.
2. Daca nu-si respecta promisiunile electorale, ar trebui ca dupa patru ani sa nu-i mai voteze alegatorii care le-au oferit incredere. Sunt prea Multi cei patru ani?! Asta e intelegerea constitutionala intre alesi si alegatori.
3. Opinia dnei Stanciu era concurenta, adica era de acord cu verdictul colegilor, dar avea o alta motivare decat cea a majoritatii. Motivarea respectiva ar fi trebuit publicata. Dumneaei insa a criticat motivarea majoritatii fara a pune nimic in loc. Putea la fel de bine sa scrie o poezie sau sa scrie teorema lui Pitagoras, pentru cazul in sine nu reprezenta nimic. Asa cum deja am scris, Dorneanu nu avea dreptul sa ii elimine compunerea, dar in minoritate fiind critica motivarii celorlalti ar fi fost mei eficienta daca si-ar fi prezentat argumentele proprii. Asa, concluzia mea e ca nu avea alte argumente.
„Daca nu-si respecta promisiunile electorale, ar trebui ca dupa patru ani sa nu-i mai voteze alegatorii care le-au oferit incredere.”
ce logica i asta ? in 4 ani poti comite orice faradelege, in virtutea votului ? care mai e atunci rolul justitiei ? in 4 ani poti fi redus la neant, fara nici macar sa mai poti vota o data. gindirea „tu mi ai dat votul eu te omor” este intelegerea dvs despre stat de drept ?!
Ne îndepărtăm de subiect.
Totuși o remarcă la cele scrise de dumneavoastră: nu reiese de niciunde din comentariul meu că, în urma încrederii primite la urne, vreun partid ar avea liber la fărădelegi. Scopul pentru care este acordat votul este definit de Constituţie și nu include ilegalitățile. Dimpotrivă! Dar neîndeplinirea promisiunilor electorale, deși poate ar trebui să fie, nu știu sa fie ilegalitate. Cei care se simt înșelați, fie să vină la vot, fie să caște ochii mai bine data viitoare. Adică peste patru ani (sau cinci pentru președinția României).
La partea cu opinia Liviei Stanciu aţi dat în crăci.
[Doc spune: Non-dialog. Cât timp îți prezinți propriile opinii, înțeleg. Nu și când aflu de la tine, surprins, ce opinii aș fi avut eu.]
Două pasaje. Unul reprezintă concluzia ultimei opinii concurente a dnei judecător Stanciu care a ajuns la public, înainte să fie scoasă și de pe pagina Curții și din Monitorul Oficial, pentru că ar fi fost o „critică fățișă” în opinia dlui Dorneanu. Celălalt pasaj e motivul pentru ultima opinie separată a dlui Dorneanu. Aceasta e publicată pe pagina Curții, și pot presupune că va ajunge și în Monitorul Oficial.
[Doc spune: Non-dialog. Presupun că majoritatea cititorilor mei sunt deplin capabili să-mi citească articolele, eventual cu nume cu tot. Presupun că dacă contribuie cu comentarii, sau dacă sunt interesați doar să le citească, o fac din alte motive decât să regăsească articolul explicat cuiva care fie nu reușește fie vrea să facă asta, din cine știe ce motiv, și insistă să demonstreze asta. Următoarele comentarii pe tipic vor intra direct la moderare.]
Mă văd nevoit să reiterez reguli simple de moderare: comentariile sunt menite să adauge articolului și să întrețină un dialog în ce-l privește. Atacurile între comentatori sunt interzise, opiniile nu se pot repeta, afirmațiile cu valoare de adevăr trebuie justificate, pot dialoga asupra la ce am scris, nu la ce își închipuie interlocultorul că am scris, comentariile trebuie să fie pe subiectul articolului etc.
Admit, e un prag înalt, ca să parafrazez o recomandare prost tradusă a Comisiei de la Veneția, și în general atunci când e încălcat ușor tind mai degrabă să atrag atenția înainte să moderez. Cu toate astea, în clipa în care culpa de e extinsă, repetată, sau când singurul lucru pe care aș putea în mod rezonabil să-l răspund e „amice, ești idiot!” – moderarea intervine imediat. La fel, altfel decât excepțional, și în cazul punctajelor de partid.