vineri, martie 29, 2024

Un eventual proiect de țară

Îi aud din ce în ce mai des pe românii care fac parte din tânăra generație spunând că nu își mai văd posibil viitorul în țară.
Că unica lor șansă la o viața decentă și la afirmare profesională se află în afara fruntariilor României. În aceste zile în care în Universități se desfășoară examenele de încheiere de studii, majoritatea absolvenților recunosc că sunt cu gândul la emigrare.
Fiind profesor de meserie, îi ascult, îmi dau repede seama că cei mai mulți dintre cei care urzesc astfel de planuri sunt oameni inteligenți, cu capul pe umeri. Că s-au gândit demult la asta și că sunt conștienți că decizia lor incumbă riscuri.
E vorba despre tineri care știu foarte bine că dincolo de fruntariile țării nu îi așteaptă tocmai și nici obligatoriu Paradisul. Că locurile de muncă bine plătite nu sunt nici în străinătate chiar foarte multe, că vor avea de făcut față unei concurențe acerbe, că amenințarea de tip xenofob e reală și din ce în ce mai prezentă și tot mai agresivă, că nicăieri, nici în Europa Occidentală, nici în SUA, nici în Canada, nu funcționează comitete de primire, că nu este chiar foarte simplu să te desparți de familie și de prieteni, că nu e întotdeauna valabila zicală „schimbi locul, schimbi norocul”. Că plecatul înseamnă lupta cu necunoscutul, că nu e niciodată nimic sigur.
Tinerii care iau astăzi în calcul soluția emigrării au avantajul unei pregătiri profesionale adesea net superioare colegilor lor de pe alte meleaguri, știu limbi străine. Sunt evident altfel decât românii ce își luau lumea în cap în vremea regimului național-comunist al lui Nicolae Ceaușescu, chiar și decât aceia care au făcut același lucru imediat după mineriadele ce vor reprezenta pe veci marca de înregistrare a regimului Iliescu.
În pofida faptului că știu că își asumă riscuri imense, pentru cei mai mulți dintre tinerii cu care stau de vorbă, plecatul se insinuează drept o soluție mult mai ofertantă decât rămânerea într-o Românie care, spun ei, nu le mai poate oferi nimic sau mai nimic. Nici măcar speranța că într-o zi le va fi măcar puțin mai bine.
Uite, îmi spun ei, părinții lor, adică cei care au refuzat să profite de oportunitățile din anii în care euroscepticismul nu era la fel de puternic ca în zilele noastre, când parcă se mai atenuase reticența vest-europenilor față de cei veniți din Estul Europei, adică mulți dintre românii ce nu fac parte din cei 5 milioane de români care din 1990 și-au luat lumea în cap, își regretă azi decizia.
Creșterea semnificativă a numărului celor din generația tânără care se gândesc în ultimul an la soluția emigrării mi se pare că reprezintă cel mai mare eșec, certificarea dezastrului guvernării PSD-ALDE. Aceasta și-a propus, sau măcar așa a pretins că dorește, să facă astfel încât să îi determine pe români să fie din ce în ce mai convinși că au o șansă și în țara în care s-au născut. Însă guvernarea a uitat, n-a știut sau poate nici măcar n-a vrut să pună la punct un plan coerent în sensul acesta. A crezut că ar ajunge să mărească pe-ici, pe colo, unele salarii și pe urmă a început să susțină pe la televiziunile-goarnă că și-ar fi făcut datoria. A căzut victimă sindromului sutei în plus oferite în disperare de cauză în ultimele sale zile de domnie de Nicolae Ceaușescu.
Îndeosebi cei din generația tânără simt că din 2017 încoace climatul politic din România e tot mai puțin prietenos cu cetățenii țării. Că la 100 de ani de la Marea Unire, de la înfăptuirea României Mari, aproape că avem de-a face cu o țară inertă, unii mai duri spun că deja moartă. Oricum, din ce în ce mai decuplată de la valorile europene, mai apropiată de regimurile autoritariste ale lui Erdogan și Orbán, și din ce în ce mai supusă unei clase politice de tot mai slabă calitate.
O mână de politicieni care, din ianuarie 2017, în marea lor majoritate, nu se gândesc decât cum să facă spre a-și subordona cu totul instituțiile Statului, poate chiar să le aneantizeze, să schimbe în folosul propriu justiția, să facă praf Statul de drept, să își pună la adăpost averile, în marea lor majoritate dobândite pe căi ilicite, să le creeze toate condițiile ca să se poată înmulți în voie, fără nici un control din partea oamenilor legii, să facă din România Raiul Infractorilor dă semne că ar fi încălecat cu totul țara.
Chiar zilele acestea România s-a transformat în scena și victima unei noi mineriade, mult mai subtile și infinit mai perverse decât cele ordonate la începutul anilor 90 de regimul Iliescu spre a-și consolida poziția și puterea. Mineriada se consumă sub cupola Parlamentului României, acolo unde majorității PSD-ALDE-UDMR puțin îi mai pasă de respectarea unui minimum de reguli democratice. L-am auzit chiar aseară pe primarul ales al Chișinăului, dl. Andrei Năstase, spunând că în Republica Moldova cineva, un fost proxenet, scuipă pe sufletul poporului. Din păcate, lucrurile stau aproape la fel și în patria-mamă.
Cert e că în România centenară, ea însăși plictisită și parcă nedornică să își sărbătorească așa cum se cuvine aniversarea, ceva se întâmplă. Iar ceea ce se întâmplă nu e deloc bine. Opoziția se dovedește incapabilă să se adune și să riposteze, nici nu dă semne că ar fi dispusă să recurgă la măsuri extreme, aproape nimeni nu o percepe drept o alternaivă reală la actuala putere.
Mișcarea # rezist, cea care la finele lui ianuarie 2017, la puține nu zile, nu ore, ci minute de la emiterea samavolnicei Ordonanțe 13 a ieșit în stradă , de data aceasta nu reacționează ori reacționează leneș, nu se coagulează, se uită liniștită la meciuri, umple până la refuz terasele berăriilor și cafenelelor, promite mitinguri care ar urma să se desfășoare undeva, prin 20 august. Ce poate fi mai simptomatic și mai descurajator, deopotrivă, decât să constați că mai toți își pun nădejdea într-o condamnare salvatoare a Plahotniucului de Alexandria care se speră că ar urma să intervină pe data de 21 iunie? Parcă am revenit în anii în care eram preocupați de semnele ce ar indica o deteriorare a stării de sănătate a lui Nicolae Ceaușescu.
Atunci să ne mai mire că emigrarea le apare multora drept unica soluție?
În urmă cu ceva vreme, atunci când cineva, totuși, și-a adus aminte că la finele lui decembrie 2018 se vor împlini 100 de ani de Românie Mare s-a făcut vorbire despre necesitatea elaborării unui nou proiect de țară. S-au făcut comiții, comitete, s-au promis soluții care, pentru moment, ori nu sunt, ori se dovdesc încă și mai catastrofale decât „programele minunate” cu care ne asasina urechile și mintea Nicolae Ceaușescu.
Poate că un eventual proiect de țară pentru viitoarea sută de ani ar fi acela ce și-ar propune să identifice soluții de natură să faciliteze rămânerea românilor acasă.
Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. Inteleg ca solutia, unica solutie, este plecarea in bejenie. Si, cu mai vechea precizare, cine pleaca ultimul, sa nu uite sa stinga lumina!

    • Pentru moment, ca și pentru următorii 8-10 ani, asta rămâne singura soluție, plecarea din România. Exact cum pe vremea lui Ceaușescu oamenii nu puteau schimba faptul că pașaportul stătea la Miliție și faptul că nu puteau ieși din țară fără viza română, tot așa în prezent legislația economică restrictivă și fiscalitatea excesivă nu pot fi schimbate de oamenii pe care îi afectează ele. În timp ce trăitorii din bani publici, evident că nu-și doresc să schimbe nimic.

      • @ Harald,
        plecarea din tara este o solutie personala, nicidecum un ” proiect de țară”.
        Doar in gluma :P
        (Am avut discutii cu fiul meu sa plece dupa ce a terminat facultatea; n-a vrut. Si imi pare rau ca nu am reusit sa-l conving.)
        Ai dreptate ca „traitorii din bani publici” nu vor sa se schimbe nimic,
        Numai ca de la vot au absentat ceilalti, cei multi, care chiar muncesc
        Romania are inscrisi ca alegatori aproape 19.000.000 de pesoane cu drept de vot. Cu actuala guvernare au votat vreo 3.000.000, iar cu opozitia nici 2.000.000.
        Unde au fost ceilalti?
        Poti sa mai adaugi si vreo 2.000.00 alegatori din diaspora, si chiar un milion de protestatari, si tot lipsesc vreo 10.000.000
        A-i clasifica pe votantii pesede ca stirbi, fara studii, saraci, asistati social, etc, nu e deloc profitabil. Deloc, caci in doua rinduri de alegeri ne-au batut crunt.
        Ceva nu e deloc in regula. Si nu neaparat doar la politicieni.
        Ma tem ca ni s-a inoculat parsiv sa vrem, pur si simplu, sa ni se dea, o tara ca afara.
        Vrem sa ni se dea.
        Are curajul un politician, un jurnalist, un formator de opinie, ori un intelectual sa-l parafrazeze pe JFK „nu te intreba ce poate face Romania pentru tine, intreaba-te ce poti face tu pentru Romania”.
        Ne place doar cum a spus-o JFK
        NB,
        ar mai fi o solutie: miine Liviu ot Teleorman sa fie condamnat; probabil PSD ar face implozie.

        • @victor L – am menționat într-un comentariu la un articol al Dl.Crânganu exact problema asta, peste vreo 10 ani va trebui să vedem ce putem face pentru România. Dar asta atunci, nu acum. Acum situația e destul de stabilă și regimul se poate opune cu succes oricărei tentative de schimbare.

          Mai mult decât atât, evenimentele internaționale au și ele un curs al lor, România se va da pe brazdă abia după ce va vedea că a plecat Merkel de la Berlin, că a plecat Putin de la Kremlin ș.a.m.d. Acum România e abia în faza în care premierul Grivco e privit ca salvatorul statului de drept. Așa că așteptăm să-și termine el cele două mandate, între timp se termină și Merkel la Berlin și abia atunci se va vedea ce e de făcut.

  2. Proiectul e foarte simplu:

    1. EURO
    2. Schenghen
    3. Infrastructura similara cu acea din europa de vest. Drumuri, transport, urbanistica, curatenie, medicina, scoala, economie.

    pana nu se fac astea 3 puteti face show-uri, si sa meditati cat doriti, tinerii vor pleca

    • Desi pare simplu, EURO va trage dupa sine o gramada de detalii, care vor aduce romania la un nivel calitativ nou, la fel si schenghen. Ele dupa trebuie mentinute, ce nu este usor, vedem problemele greciei si tarilor din sud.

      Aceasi urbanistica nu trebuie subestimata, e una sa traiesti la bloc si in uratenia urbanistica post sovietica, si alta in suburbie a amsterdamului. Problema este ca in fiecare an bucurestiul arata tot mai rau, in loc sa arate mai bine, cum arata varsovia (desi si aici e discutabil). Romanii tac si voteaza cu picioarele de acea au devinit minoritati pe nr. 1-2 in bruxelles, si uk.

      Trebuie eliminate diferentele cu tarile din vest, pana atuncea acei care vor sa se realizeze vor pleca. Proiecte gen sa trimitem un om in cosmos, sau nu stiu ce minuni de acest gen, sunt inutile si utopice. Nu ne trebuie echipe de fotbal si alte simboluri ele sunt perdea de fum, trebuie lucrat serios la aceste 3 puncte.

      • De acord cu toate.

        a) Prioritate pentru Euro: e realizabil.
        b) Schengen e suspendat (H. Seehofer/CSU în conflict cu A. Merkel/CDU, Austria, Lega în Italia, etc.), nu e realist.
        c) Subvențile nerambursabile UE trebuie plasate chibzuit. Atragerea investitilor din UE/lume pentru industria 4.0 necesită nuclee industriale în jurul a 4-5 orașe-metropolă de regiune (Elveția are 5 centre) cu universități bune și centre de cercetare asociate.

        Infrastructura ca în vest… nu prea cred… va dura.. … până la bicentenar….

        Priorități azi: salarii mai bune la medici și dascăli tineri (reducerea budgetarilor în administrație, de ex. Regionalizarea oferă posibilitatea structurală de a promova competența, responsabilitatea, performanța).
        d) Idei mai sunt. Simpatia și pasiunea mea o au tinerii din tară care nu vor să emigreze….

    • @Ion,
      Eu as vota pe ,,infrastructura ca in Vest” in primul rind. Este interesant ca pomenesti urbanistica urita, lucru care nu pare sa preocupe pe nimeni.
      Am o dilema. Nu exista libido (vointa) pentru infrastructura ca in vest la, sa zicem, ,,nucelul mediocru” (in sens strict tehnic, nu peiorativ) al populatiei, ,,cocoasa” din distributia statistica, cei cam 70%. Evident nu am statistici, dar ma ingrijoreaza ca mobilizarea e de cel putin 10 ori mai mare la frivolitati, de exemplu cind Charlie Hebdo publica o caricatura, decit la stagnarea infrastructurii sau uritimea cronica urbanistica si prabusirea patrimoniului urbanistic.
      Cum sa scoti cel putin 30% din populatie, fata de probabil 15% acum, din aceasta apatie ca sa devina promotorii infrastructurii? Nu ei insisi, dar dorinta si presiunea lor ar rasturna cumpana politicului.

      • Simplu, pretul imobilului depinde de tara in care e, de orasul in care e, de cartier, strada. De infrastructura, scoli, spitale care se afla in jur, economie, etc.

        Trebuie explicat oamenilor acest lucru. Si dupa sa vezi cum se asociaza si bombardeaza primaria cu petitii, urmaresc ce se intampla si chiar fac actiuni de protest. La Charlie nu ies, dar cand e vorba de investitia lor, sunt in stare sa-si bata vecinul ca sa-si tunda iarba si sa intretina totul frumos.

  3. Sunt unul din aceia care a plecat greu, adică m-am convins că trebuie să plec după 20 de ani de la revoluție. Am trăit crunte dezamăgiri.

    Însă nu cred că dacă o vremelnică forță politică propune o politică penală mai laxă, mai permisivă, gata România a ajuns la dezastru. Sunt alte pericole mult mai mari. În plus nu am convingerea că schimbarea legilor înseamnă și aservirea procurorilor. Depinde și de magistrați, de gradul lor de înclinație spre corupție și alte infracțiuni, de înclinația lor de-a fi șefi, sau numai de-a fi competenți în aria lor. Chirurgul e rege pe masa de operație, indiferent cine este șeful de spital. Așa e și cu procurorul și dosarul pe care-l instrumentează. Depinde și de societate. Justiția se face și cu aportul „civililor”. Este esențial. Dacă societatea nu apelează la el și face numai proteste ipocrite pentru a salva pielea unui politician sau a altuia, procurorul poate sta mult și bine în birou, Și dacă altă parte a societății votează penali cu dreptul de-a fi aleși, asta este, acesta este respectul societății față de procurori și judecători. Poate oamenii nu înțeleg, sau știu mai multe despre corupția din justiție, chiar dacă nu apare în media.

    Altfel spus este o greșeală politică să dai prea multă importanță justiției și politicii penale. Înseamnă inevitabil și neglijarea altor probleme, mai ales economice, care poate nu servesc gâlcevei dintre politicieni. Totuși oamenii vor un nivel de trai comparabil cu cel din Occident. .

    • Ziceti: „nu am convingerea că schimbarea legilor înseamnă și aservirea procurorilor. ”
      Pai tocmai asta e. Nu s-a putut obtine aservirea procurorilor. (Aparent e mai usor cu judecatorii, dar nu vreau sa dau cu paru’ doar cu parerea.)
      Asadar, li se iau procurorilor uneltele de lucru. Nu poti sa bati cuie cu un ciocan din plastic, oricat ai fi de voinic.

      Stii vorba aia: Poti sa fii tu tauru’ comunal, daca n-ai scula …

  4. Statul „național“ e de multe ori un monstru rece în raport cu locuitorii săi spunea Peter Scholl Latour (jurnalist francez) la TV.
    Peste 100.000 locuitori migrează anual spre vest. Brain drain. Nu e ceva nou 2018. Peste 3/…5 milioane au preluat responsabilitatea pentru propria soartă după eliberarea 1989 în mâinile proprii și au migrat în occident. Căpșunarii au plecat primii, mai târziu au urmat cei cu studii. Am vorbit cu mulți. La fel e în Serbia și în celălalte state balcanice, inclusiv Grecia. Când am vorbit în anii 1990 cu asistenți universitari de la mecanică /Politehnica care au plecat în vest mi-am dat seama că e ceva grav. Asistenții universitari tineri bine pregătiți sunt de neinlocuit?

    … „… Tinerii care iau astăzi în calcul soluția emigrării au avantajul unei pregătiri profesionale adesea net superioare colegilor lor de pe alte meleaguri, știu limbi străine. Sunt evident altfel decât românii ce își luau lumea în cap în vremea regimului național-comunist al lui Nicolae Ceaușescu,.. „….

    O exagerare simpatică dar prea multă „îngâmfare“ balcanică? Teoria e una, practica (Firma Bosch investește anual 200 milioane Euro pentru calificarea angajaților, are cea mai mică fluctuație din anul 1909 până azi. Vezi budgetul RO pentru cercetare, aici pe contributors) se învață zi de zi în meserie. In inginerie nu cred că absolvenții români (dotarea laboratoarelor, contactele cu intreprinderi private de excelentă) sunt mai buni decât de la ETH Zürich, TU München, Sorbonna, ENA, etc. Bazele de la Politehnică au fost o bază bună la început dar nu și suficientă pentru a reuși în meserie. Pasiunea, hărnicia, disciplina, competența (un avantaj occidental, britanic…, un deficit enorm în est) în comunicare, …..

    Limba nouă în Franța, Anglia, Olanda, Spania, Portugalia, etc. trebuie dobândită repede, cu tot vocabularul nou în meserie (normele tehnice, standardele, descrierile, legile, contractele). Nu se învață de azi pe mâine, nu e suficient o limbă modernă învățată la liceu și facultate (nu mă refer la filologie).
    UE / Bologna înseamnă: din 2007 studiile RO sunt recunoscute peste tot în UE. E o altă lume în vest. După 73 de ani de pace societățile civice în vest sunt altfel structurate decât în estul continentului. Nu e numai mentalitatea. E viata zi de zi. Am văzut ingineri din Grecia care s-au acomodat greu (după un faliment de firmă sau concediere de la primul loc de muncă) cu ritmul de viață și felul deciziilor în vest. O viață întreagă la o firmă în vest nu mai e modelul secolului 21.
    Nu cred că generalizarea „.. … când parcă se mai atenuase reticența vest-europenilor față de cei veniți din Estul Europei.. … “ …
    are ceva cu realitatea în vest, cel puțin la nivel de management (Personalchef). Vorbe (Franța are 200.000 imigranti pe an) prea repede aruncate în vânt aici? Concurența dură e la nivelul de „precariat“, la necalificați. Franța cu 9 % somaj de 30 de ani are probleme cu tinerii din banlieu care nu termină scoala. E. Macron a început 2017 aici cu „reformarea“ Franței: clase mai mici, dotare ca la Paris, etc. (Extremismele politice manipulează azi această concurență cu imigranți, instingă la xenofobism, în est și în vest. Salvini/Lega numără 2018 țiganii din Italia…).
    Cei care nu au trăit mai mulți ani în vest, nu au lucrat mai mulți ani la intreprinderi private în occident vorbesc, scriu aici despre ce?
    De la „budgetar dâmbovițean“ la inginer în intreprindere privată din vest e o distanță de ani lumină?

    E. Macron începe 2018 cu privatizarea (arte TV 19 Iunie) aeroporturilor din Paris, cu privatizarea intreprinderilor de stat… bani pentru reducerea datoriilor de stat 100% BIP (înflorit retoric cu „budget“ pentru inovații).
    Cred că emigrarea tinerilor din est e o problemă majoră, de acord cu autorul.
    Cred că datoriile de stat excesiv de mari (Grecia 190%BIP, Portugalia 130%, Italia 131%, Franța 100%, etc) în sud-estul UE sunt o cauză centrală pentru incertitudinile în UE.27. Xenofobie 2018 în UE.27?
    Creșterea dobânzilor în $ și Euro va afecta în viitorul apropiat enorm de mult budgetele statelor în UE sud- est. Ratele pentru credite cresc an de an. Aici sunt cauzele care pot fi manipulate (Premierul G. Conte la Berlin 18 Iunie 2018: avem 2,7 milioane italieni săraci, dependenți de ajutor) de politicieni extremiști (Rassamblement National/Le Pen, Lega, AfD, Fidesz, PIS, Jobik, etc).

    Brain drain RO până când?

    Statul „național“ e de multe ori un monstru rece în raport cu locuitorii săi spunea Peter Scholl Latour (jurnalist francez) la TV.

    … „.. în vremea regimului național-comunist al lui Nicolae Ceaușescu,.. „….

    … s-au vândut locuitorii țării pentru Dolari (evrei, sași, șvabi, etc). Peste 1.4 milioane cetățeni eliminați din economie 1941-1989, din știință, tehnică, cultură….

    Brain drain RO ….. ….
    Refrenul „național“ dâmbovițean, cauza decalajului „istoric“ secular?

  5. Pentru tinerii absolvenți, e normal ca Europa să ofere opțiuni mai bune decât România, la fel cum un tânăr din satele de pe malul Bistrței (Borca, Fărcașa) va avea opțiuni mai bune la Cluj, la Bacău sau la București, decât în satul lui natal.

    Problema e că din România pleacă și oameni de peste 50 de ani care nu știu nici 10 cuvinte în engleză, nici pentru ei nu mai e de trăit în România. Am mai relatat despre bătrâna care la peste 70 de ani lucrează la o linie de ”asamblat” sandwich-uri în UK, adusă de nepoții ei sau de șoferii români care livrează pizza în baza unui bagaj de 500 de cuvinte în engleză și care au ajuns acum să-și aducă și părinții în UK, să livreze și ei pizza în baza unui bagaj de numai 50 de cuvinte în engleză.

    ”Condamnarea salvatoare a Plahotniucului de Alexandria” nu rezolvă nimic, România are nevoie să dea serios cu capul de pragul de sus, ca să înceapă să schimbe ceva. A doua zi după ”condamnarea salvatoare a Plahotniucului de Alexandria”, sistemul medical și cel de învățământ vor continua să înghită miliarde din bani publici și să funcționeze în realitate pe șpagă. Iar legislația economică va continua să fie la fel de restrictivă, generând și ea în continuare șpagă pentru funcționari publici și politicieni.

    În realitate, de asta pleacă oamenii din România, din cauza lucrurilor pe care nici potențialii înlocuitori ai ”Plahotniucului de Alexandria” nu le-ar schimba.

    • Unica ce s-ar putea face pe dimensiunea politica, este sa reduca birocratia. Un model de stat electronic ca in Estonia, si simplitate, claritate legislativa. Dar nu o vor face, nu cred.

  6. Parasirea patriei in deriva este cea mai comoda solutie, desi si asta-i cam consumata. Totu-i sa priceapa, probabil niciodata, vor resimti doar efectele fara sa stie care-i cauza, asa cum se intampla aici. Proiectul de tara ar trebui sa fie constructia alternativei politice, proba la care pana-n prezent nu exista vreun promovat.

  7. Solutii? As avea citeva pentru clasa medie, educata. Iata-le:
    1. Constientizati REALITATEA Romaniei post-decembriste: o tara dupa chipul si asemanarea lui ceausescu si a lui iliescu.
    2. Daca sinteti democrati, respectati vointa majoritatii celor care s-au dus la vot, majoritate care de 28 de ani voteaza continuatorii p.c.r.-ului.
    3. Scapati de populismul si stingismul care va impregneaza mentalitatea.
    4. Meditati daca votind p.n.l., adica cealalta parte a u.s.l.-ului, sinteti mai breji decit votantii p.s.d.
    5. Nu va mai bateti joc si nu mai minjiti cu noroi pe cei care REALMENTE pot sa lupte cu p.s.d.-ul; discerneti mai bine intre politicieni, ca nu toti sint la fel, invatati sa inchideti ochii la defecte mici si sa identificati calitatile; lasati mistocareala intelectualist-amuzanta, ca va duce direct spre vasilica, dragnea & co.
    6. Data viitoare, intii DUCETI-VA LA VOT, iar in cabina de vot….MULT SUCCES!
    Sinteti cam 10, 11 milioane. Daca faceti cele de mai sus, intr-un timp rezonabil de scurt veti avea o tara mult mai respirabila decit acum. Daca nu, vom purta aceeasi discutie si peste 10 ani, 20 de ani, etc.

  8. „Plahotniucul de Alexandria” ar putea fi condamnat maine. Insa, daca nu se va intampla va fi rau. Trag speranta ca va fi totusi condamnat. Trebuie sa-l condamne cineva pe lumea asta! Pleacarea in afara reprezinta o solutie, insa in Europa joburile se gasesc din ce in ce mai greu, si nici Europa nu mai este cea de altadata. Apoi, foarte multe companii si institutii prefera sa aduca oameni mult mai ieftini din Asia (indieni, vietnamezi, etc) care au preturi de dumping. Evident, calitatea muncii scade mult, insa sunt mult mai ieftini decat noi, iar companiile dupa ce isi fac treaba cu ei renunta. Oricum foatrte multe joburi sunt temporare, limitate la un proiect in desfasurare. Si vorbesc aici de domeniul IT (!) ; nu stiu in alte domenii cum o fi.
    Poate ca o solutie ar fi Canada sau SUA, insa acolo exista o intreaga procedura pentru obtinerea permisului de munca/rezidenta.

    • „”Tîmpita de patrie…”

      Acum, nu știu sigur dacă nu cumva panseul era cu referire la suspendarea d-nei Herta Muller din Uniunea Scriitorilor, în care nu făcuse cerere să fie primită și nu avea cunoștință că este membră.

      Strămoșii aveau altă vorbă, care începea, dacă mai țin bine minte, cam așa: „Ubi bene…”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro