La exact o săptămână de la Lemonade, remarcabilul debut în regia de film al Ioanei Uricaru, TVR Cultural a programat o altă opera prima pe care o socotesc a fi de toată lauda.
E vorba despre Să nu ucizi (pe generic nu e semnul exclamării), filmul scris și regizat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru în mod vădit, chiar explicit inspirat de scandalul Hexipharma. Scandal care la fel ca atâtea altele în România eșuată a feluriților lideri PNL sau PSD, unul mai important dar și mai mincinos ca altul, a dezamăgitorului președinte Klaus Iohannis s-a încheiat fără nici o consecință juridică majoră. A fost suficient să moară în condiții bizare proprietarul firmei, fostul medic Dan Condrea. Și acesta deoarece Condrea ori nu a știut ori nu a vrut să se păzească de el însuși.
Exact în zilele în care TVR Cultural difuza Să nu ucizi s-a încheiat afacerea Colectiv, odată cu întoarcerea glorioasă la o primărie bucureșteană a lui Cristian Popescu Piedone. Reamintesc că un alt film, documentarul Colectiv al lui Alexander Nanau, făcea o legătură între cele două mari enigme din România post-decembristă. Incendiul de la Colectiv și biocidele supra-diluate. Ambele din România președintelui Iohannis. Și tot în aceste zile a izbucnit scandalul cu azilurile de oameni vârstnici, scandal al cărui surse pare să ducă la una dintre cele mai potente familii din România.
Să nu ucizi iustrează mai multe porunci din Decalog. Să nu furi, să nu minți, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, să nu ai alți Dumnezei în afară de mine, să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău! Ș.a.m.d. Pe unele ar vrea să le respecte, pe altele le încalcă intenționat tânărul chirurg pediatru Cristian Badea care lucrează într-o mare clinică bucureșteană. El e un fel de Don Quijote, chiar înainte de a pierde un pacient operat de o banală hernie pentru că spitalul e plin de infecții nozocomiale pe care nu le declară nimeni fiindcă asta ar deranja multe și pentru că toate produsele cu funcție de dezinfectant oferite de liderul național în domeniu sunt drastic diluate. Donquijotismul doctorului se amplifică după nenorocirea cu copilul în chestiune, crește pe măsură ce zidul de indiferență devine tot mai proeminent și se dezumflă după discuția cu proprietrarul Septipharma. În secvența finală, una lungă, îl vedem pe Cristian spălându-se meticulos pe mâini, dând cu capul de robinet pentru ca, la un moment dat, la chemarea asistentei să anunțe că e gata. E gata. Sistemul a învins. Cristian s-a despărțit definitiv de sine.
Încă din primele secvențe ale filmului, în a cărui stilistică se amestecă realismul tradițional și încrederea în valențele expresive ale narațiunii coerente, cu un lux de amănunte de tip balzacian, cu achizițiile și chiar topoi-i Noului Val, cu unele citări și referințe lesne recognoscibile, poate pe alocuri chiar amendabile, aflăm că doctorul- fără cusur jucat de Alexandru Suciu- a fost sancționat fiindcă ar fi bruscat-o pe asistenta șefă care nu a vrut să admită această evidență. Și care nici nu avea cum să o facă de vreme ce era și ea o biată, o minusculă rotiță într-un imens angrenaj. Un Mare Mecanism, ca să reiau celebra sintagmă dintr-o carte cândva la modă a lui Jan Kott. Un mecanism din care făceau parte iluștri și cvasi-omenoși profesori universitari (Gelu Colceag este semnatarul unui rol cu totul remarcabil), brutali manageri de spital (Cătălin Rotaru), moguli de presă, secretari de stat (Ionuț Ionescu) și chiar invizibilul ministru al Sănătății, procurori de toate felurile și rangurile. Unii mai tinerei, care încă mai cred în rolul și misiunea lor, alții care seamănă teribil cu cei descriși în cartea Putea să fie altfel de Daniel Morar.
La urma urmei, Să nu ucizi chiar asta arată. Că nu putea să fie altfel. Că cercul este închis. Că adevărul și dreptatea nu au în România nici o șansă. Tânărul doctor pornește o luptă pe cont propriu, devine incomod și pentru soție (Cristina Flutur), și pentru mamă (Tania Filip), și pentru colegii care cunosc și respectă legea tăcerii fiindcă doar așa se promovează în profesie, fiindcă sunt preveniți că nu se poate destructura nimic, și pentru aparent cel mai bun prieten (Elias Ferkin). Cristian se angajează într-o solitară cursă lungă. Îl vedem îndelung și în repetate rânduri bântuind de unul singur coridoarele spitalului sau conducând solitar propria mașină, cei doi regizori și directorul de imagine Tudor Platon recurgând foarte adesea la prim -planuri. Bărbatul seamănă teribil cu tinerii furioși, parcursul lui de unul singur amintește de cântatul la trompetă al personajului principal din Privește înapoi cu mânie.
Atâta doar că spălatul pe mâini din final, care nu are cum să nu te ducă iar cu gândul la ceea ce scrie în Biblie, înseamnă certificarea interdicției respectivului privit.
AXIS FILM ROMÂNIA/INDIE SALES în colaborare cu GREEN CAT FILMS
SĂ NU UCIZI
Scenariul și regia: Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru
Producători: Adina Sădeanu, Ionuț Ionescu, Cătălin Rotaru
Imaginea: Tudor Platon
Set decorator: Alexandra Panaite
Cu: Alexandru Suciu (Cristian), Cristina Flutur (Sofia), Gelu Colceag (Profesorul Șerbănescu), Elias Ferkin (Ilie), Tania Filip (Mama), Virgil Aioanei, Carmen Florescu (părinții copilului mort), Daniel Popa (proprietar Septipharma), Cosmin Seleși (procuror) , Ionuț Ionescu (Abagiu) ș.a.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nu exista societate perfecta. Orice societate este perfectibila.Imperfectiunea se acopera de chiar efeortul celor care,cu buna credinta,doresc imbunatatirea, eliminarea pe cat posibil a gandirii neproductive din partea decidentilor.
In Romania incalcarea regulilor la oricare esalon este un sport national. Birocratizarea excesiva creiaza monstrii iar lipsa de reactie din partea autoritatii intareste aura de superfunctionar, de autoputernic pe segmentul sau.Aceste este statul esuat.Micile deranjamente cauzate de o ancheta de presa sau de un dosar deschis de parchet,incetineste dar nu elimina conceptia functionarului de intangibil si nici a politicianului de supra om.
Demnitatea de ministru include responsabilitati atat pentru fapte proprii dar si pentru faptele celor din structura pe care o conduce.Responsabilitatile sunt asumate.Atitudinea celor doi ministrii din scandalul caselor de batrani,este cea a omului fara demnitate, a omului care cauta argumente impotriva evidentelor menite sa-l protejeze juridic,dar mai ales politic.
Aveti dreptate si adevarul este mult mai amre si atat de crud incat majoritatea il ignora. Sistemul este corupt „by design” si ce se afla este doar cand doua grupari mafiote cu puteri aproape egale incearca sa se elimine. varful icebergului doar. se da spaga pt un post de portar / sofer pana la ministru, judecator, procuror, notar.
1. Romania nu este a lui Slughannis. Este doar pus governator acolo de niste forte oculte. 2. Sistemul criminal este de pe vremea lui Eminescu, cand a fost declarat nebun si apoi ucis in spital. 3. Mafia din sanatate, stat si privat, functioneaza cu complicitatea institutiilor, a se vedea ca CSAT era informat de ani de zile de ce se intampla cu Hexipharma, fara a lua masuri, ca in inregistrarile din cazul Malaxa, managerul se intalnea cu un consilier prezidential pe sanatate, ca la noi nu avem cazuri de malpraxis condamnate inainte de prescriere, acelea care trec de masonul Curca de la INML, care falsifica rapoarte medico-legale, procororii se fac ca ploua, etc. Dumnezeu sa-i pedepseasca!
Eu cred ca trebuie sa privim din perspectiva istorica: romanii au fost „catzeliti” toata istoria lor. Eludarea autoritatii (de cele mai multe ori straine), a legilor, utilizarea furtului, a minciunii, si, nu in ultimul rand, „descurcatul” ce asigura ideea de „scapa cine poate” au fost „secretul” supravietuirii romanilor timp de secole. Avem deci o cultura a supravietuirii. Asta a asigurat cum scriam, supravietuirea prin toata istoria framantata a acestei zone. Dar azi, cand nu mai e vorba de asa ceva, aceasta cultura creeaza probleme. Exact ceea ce prezinta filmul.
Oamenii de arta fac si ei arta, ce sa faca altceva, Cistiga si ei o piine.
In Romania de azi insa, arta a devenit un fel de foileton care critica cu minie proletara tarele unei societati. Nu e nici o diferenta de arta din timpul cizmarului si atunci arta isi luase misiunea de a indrepta societatea.
E ieftin, extrem de ieftin sa faci niste povestioare cu niste excroci care, ce sa faca si e ei, excrocheaza, sub bunavointa, sau chiar admiratia si incurajarea unor politicieni.
De aici si pina a generaliza, vezi Doamne „stat esuat”, nu mai e decit un pas si ti-ai asigurat un premiu, cel putin la festivalul filmului de la Dorobantii din deal.
Domne, nimeni nu mai inghite asemenea clisee, stii din start ce sa va intimpla, cine cu cine etc. Un fel de Hollywood de carton, nici macar nu e Bollywood, aia sunt amuzanti prin naivitate.
Vorbe, vorbe, vorbe
Puteți să ne enumerați ce state europene mai sunt eșuate,din punctul dumneavoastră de vedere? Sau este numai România?
Intrebati-l pe președintele Iohannis. Lui ii aparține constatarea. Deși rostul lui pe lumea asta ar fi altul decât acela doar de a constata.
Eu vă întreb pe dumneavoastră, pentru ca dumneavoastră aveți căderea să faceți astfel de aprecieri. Eu sunt un simplu cetățean care a fost cât ze ce să moară pe un pat de spital renumit străin dintr-o cauză banală. De aceea repet întrebarea
Și eu sunt la fel ca dumneavoastră. Un simplu cetățean. Răspunsul tot de la cel ce a pus în circulația sintagma îl veți putea afla. Deși e scump la vorbă, iar la fapte încă și mai și.
L-au pus pe iohannis pentru ca e neamtz-oltean din Sibiul academiei militare Nicolae Ceausescu construita in fosta baza sovietica de acolo!
(ca nu le cufurea afacerile ca basse cel multiplu susPendulat si devenit INFORMATOR, degradat si la groapa de gunoi mai ceva ca iLiescu caruia ii trimitea flori in tinerete”)
SRI-ul nu a aflat deci nimic nici despre azilele groazei, desi era CTRL de iohannis?
(= statul oltenesc POSTCEAUSIST)