vineri, martie 29, 2024

Un înger sub acoperire

Mi-am făcut, de-a lungul anilor, un soi de listă, foarte scurtă, cu oamenii care, cunoscându-i, mi s-au părut… nefiresc de buni. Comparată cu capriciile infinit de diverse ale speciei umane, această stirpe nobilă mi se părea a fi nu doar excepția, ci o alternativă la lumea obișnuită. Astfel de oameni pur și simplu păreau că nu erau de aici. Desigur, nu am pus niciodată pe hârtie o asemenea listă. M-am mulțumit să-i numesc „îngeri sub acoperire“. Ei au, ca și noi, înfățișare, carne și oase, dar doar par a fi oameni. Ființa lor autentică e serafică. Și am avut mereu sentimentul că acești puțini sunt stâlpii de rezistență nevăzuți care sprijină lumea în care trăim.

Mai târziu am descoperit că același sentiment al excepției „ziditoare“ a existat și la cei din vechime. O legendă talmudică din cartea „Sanhedrin“ ne vorbește despre cei „36 de drepți“ ce există pururi pe lume și de dragul cărora Dumnezeu o ține în existență. Ei sunt bine ascunși printre ceilalți, nu li se știe numele și nu pot fi arătați cu degetul, nu se știe dacă sunt bogați sau săraci, dacă sunt lucrători ai câmpului sau orășeni, ce anume meserie au – se știe doar că, fără ei, lumea nu ar putea „ține laolaltă“ și s-ar sfârși într-o clipită. Ei ies la iveală doar în momente de răscruce, dar și atunci doar pentru o vreme, revenind de îndată în anonimitate. Numărul lor este mereu același: când unul dintre ei moare, se naște într-un alt colț de lume un altul, care să  păstreze neschimbat numărul lor.

Așa l-am cunoscut eu în anii tinereții, ca pe unul dintre aceștia, pe Sorin Vieru. Pe profesorul de istoria logicii și de filozofie greacă parcă nu ne săturam să-l audiem doar la cursurile noastre de la filozofie: nu de puține ori, migram în grup către Facultatea de Limbi Clasice, ca să-l auzim din nou. După terminarea anilor de studiu, împreună cu un cerc de prieteni, am avut privilegiul să-l ascultăm într-un seminar privat, ținut într-o bibliotecă germană de pe bulevardul Iancu de Hunedoara – un loc tihnit, unde mulți dintre noi ne-am trăit oarecum a doua studenție. După cursul despre Sofistul de la facultate, au urmat, ani de-a rândul, întâlniri pe marginea mai multor dialoguri platoniciene. A fost, ca să zic așa, un profesor pe care l-am luat cu noi și de care parcă nu puteam și nu voiam să ne despărțim. Ne-a despărțit doar plecarea noastră rând pe rând în străinătate, cu burse de studii. Dar am rămas întotdeauna și oriunde cu sentimentul că acolo, într-o odaie înțesată cu cărți, așezat într-un fotoliu adânc și privindu-ne cu ochii săi albaștri, ne așteaptă Profesorul. Firește, nu ne închipuiam pe atunci că un logician, traducător al lui Frege, poate fi totodată totodată un poet și un artist de o mare finețe. Acum îmi dau seama că personalitatea sa molcomă, intens binevoitoare, împăca foarte bine aceste contrarii.

Era un om pe care îl puteai vedea cum cade pe gânduri. Aproape că îi vedeai gândurile, simțeai o vibrație fină în aer, înainte ca ele să fie exprimate. Cuvintele veneau într-un final, perfect pregătite să spună ce era de spus. Când am citit în Banchetul lui Platon că Socrate, adâncit la un moment dat în gânduri, a petrecut o noapte întreagă înțepenit ca o statuie, spectacolul nu mi s-a părut deloc exagerat. Aceeași încremenire a trupului în clipa cugetării o văzusem pe viu la profesorul nostru. De altfel, demult nu ne mai era profesor și nu ne mai da note, ne era un prieten mai bătrân, pe care, când îl pomeneam între noi la persoana a treia, îl numeam tandru „Sorel“, cum auzisem că-i spun prietenii săi de o seamă.

Dar bunătatea, cum să descrii bunătatea? Dincolo de cuvintele sale de duh, de spiritul mucalit, de politețe, de sincera mărturisire a ignoranței într-o privință sau alta, de clipele ce ne păreau prea scurte atunci când ne aflam în preajma sa (de fapt uitam cu totul că există timp) – dincolo de toate acestea rămâne bunătatea sa indescriptibilă. O simțeam ca pe o iradiere, ca pe un zumzet imperceptibil al întregului univers, adunat într-o singură persoană. Această inepuizabilă bunătate nu se poate să fi dispărut aseară, o dată cu moartea Profesorului, din lumea în care continuăm să existăm. Fiindcă, altminteri, la venirea dimineții, ne-am fi trezit, cum zice Heidegger, weltlos, fără-de-lume.

Am certitudinea că, la momentul acestei triste dispariții, altundeva pe lumea aceasta s-a născut, spre a păstra neschimbat numărul celor 36, un alt „Sorel“.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Catalin Cioaba
Catalin Cioaba
cercetător postdoctoral, Universitatea Bucureşti A absolvit Facultatea de Litere şi Facultatea de Filosofie la Universitatea Bucureşti, unde a obţinut doctoratul în anul 2005 cu o teză despre Martin Heidegger. Autor al mai multor traduceri importante din Martin Heidegger şi Ludwig Wittgenstein. Stagii de cercetare în Germania, Franţa şi Austria.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro