vineri, martie 29, 2024

Un Lenin al Vestului: Bolşevismul gnostic al lui Antonio Gramsci

In pofida falimentului absolut al utopiei marxiste, stanga radicala nu cedeaza, se regrupeaza ideologic, invoca iresponsabil necesitatea de a „retesta ipoteza comunista”. Unul dintre putinii marxisti originali si inteligenti intr-o epoca dominata de obscurantismul stalinist, Antonio Gramsci (1891-1937) ramane un ganditor venerat de stanga occidentala, admirat pentru tonul si stilul diferit de acela al leninismului conventional. Diatribele tonitruante ale lui Lenin au devenit la Gramsci sofisticate si erudite rationamente teoretice. Mostenirea teoretica a lui Gramsci nu este una monolitica. In ansamblu, insa, este vorba de o respingere pasionala a liberalismului, a constitutionalismului si a pluralismului. In Romania lui Ceausescu, Gramsci era recomandat cu entuziasm de doctrinarii de la „Stefan Gheorghiu”, de filosoful-delator Pavel Apostol si de predicatorul socialismului stiintific à la roumaine, Radu Florian.

Nu se poate contesta faptul ca, alaturi de Tocqueville, Gramsci a influentat perspectivele disidenţei central-europene asupra societatii civile. Mai mult, geneza „Solidaritatii” ca miscare autonoma si autoguvernata a confirmat pozitiile unor Michnik, Kuron si Havel privind puterea celor fara de putere ca strategie a revoltei politice inspirata de idealul societatii civile. Or, acesti ganditori s-au intalnit cu tema societatii civile pe linia hegeliano-gramsciana (a nu se uita ca Gramsci a fost, in felul sau, un discipol rebel al lui Benedetto Croce). In egala masura, Gramsci a justificat o “noocratie” (“sophocratie”) revolutionara al carei scop final s-a identificat cu “dictatura pedagogica” a unei secte de militanti iluminati (posedati). Dintre influentii marxisti ai veacului al XX-lea, Gramsci a fost poate cel mai puternic atras de sindicalismul recolutionar al lui Georges Sorel, a utilizat teoria mitului politic pentru a-si construi propira doctrina a Printului Modern”, partidul providential, incarnarea Ratiunii in Istorie. Foarte curand va apare, in colectia „Zeitgeist” de la Humanitas, volumul lui Sorel „Reflectii despre violenta”, una din acele carti care au definit marile optiuni radicale dintr-un secol marcat de o violenta fara precedent. O carte pe care Gramsci a citit-o admirativ, din care s-a inspirat (asemeni lui Mussolini) si pe baza careia si-a cladit propriile speculatii istorico-metafizice. Marxismul machiavelic al lui Gramsci s-a ingemanat cu marxismul jansenist (cum il numea Kolakowski) al lui Sorel.

In biografia lui Ignazio Silone, istoricul Stanislao Pugliese („Bitter Spring”, Farrar Straus and Giroux, 2009) citeaza opiniile autorului romanului „Fontamara” despre cel care, impreuna cu Palmiro Togliatti, a intemeiat Partidul Comunist din Italia (sectie a Internationalei Comuniste). Silone, care a rupt inca de la sfarsitul anilor 20 cu formatiunea care a intrat in istorie drept PCI, isi amintea despre Gramsci ca personaj transant, un filosof pentru care polemica putea deveni un exercitiu feroce (cum adeseori se intampla, nota Silone, cu timizii). A pornit ca socialist libertarian, a colaborat cu Mussolini la cotidianul socialist „Avanti” in anii 1913-1915, dupa care s-a indragostit de bolsevism si a sustinut neconditionat, chiar daca avand destule rezerve personale, cauza sovietica (a democratiei directe bazata pe consilii). Dincolo de orice reticente, Gramsci nu a rupt cu ecleziologia dialectica, nu a deveni precum Silone “un crestin fara biserica, un socialist fara partid”. Exista unele indicatii ca in ultimii ani, inchis fiind in Italia lui Mussolini, s-a delimitat de stalinismul abject al conducerii PCI, dar nu se cunoaste vreun text care sa afirme explict o despartire de bolsevism.

In trilogia sa despre principalele curente ale marxismului (aparuta in traducere romaneasca la editura Curtea Veche), Leszek Kolakowski era inclinat sa priveasa doctrina partidului la Gramsci ca fiind esential diferita de acea, sectar-gnostica, a lui Lenin. Stanga neo-marxista a incercat sa construiasca imaginea unui Gramsci ca apostol al unui “comunism alternativ”. In fapt, Gramsci a idolatrizat partidul comunist ca “Principe Modern”, a predicat un neo-machiavelism politic (ori poate, cum sustin unii exegeti, un neo-hobbesianism), menit sa sustina hegemonia unui grup de intelectuali auto-desemnati drept posesori ai unui adevar ezoteric, inaccesibil maselor. A facut distinctia dintre o “aristocratie a cunoasterii revolutionare” (careia ii apartinea, alaturi de un Lukacs ori de un Lenin) si “religia populara” a plebei proletare.

Pozitia relativ indulgenta a lui Kolakowski (diferita de cea extrem de critica la adresa lui Georg Lukacs, a lui Marcuse ori Sartre) a fost amendata de Luciano Pellicani intr-un volum publicat in versiunea americana la Hoover Institution Press in 1981, cu prefata lui Giovanni Sartori. Pellicani, un politolog de orientare socialist-liberala, scrie: “Gramsci nu a pus niciodata sub semnul intrebarii caracterul hierocratic si totalitar al partidului revolutionar”. Pentru el, binele si raul nu exista decat in raport cu un plan politic precis, nu sunt valori autonome. Obsesia lui Gramsci a fost crearea comunitatii totale, a unui spatiu din care sa fie eliminate orice dizarmonii, orice fracturi, orice tensiuni imanente: “Schisma speciei umane nu poate continua la nesfarsit. Umanitatea nazuieste catre unificare interna si externa; cauta sa se organizeze intr-un sistem social pasnic care va permite reconstructia lumii”. O utopie pentru care, asemeni iezuitului mistic-revolutionar Leo Naphta din „Muntele vrajit” de Thomas Mann, era gata sa justifice oricate sacrificii.

In aceeasi directie merge cunoscutul istoric al ideilor Andrzej Walicki in magistrala sa sinteza „Marxism and the Leap into the Kingdom of Freedom: The Rise and Fall of the Communist Utopia” (Stanford University Press, 1995). Precum Kolakowski, Walicki il priveste pe Gramsci drept un doctrinar cu intuitii filosofice autentice. Pentu el insa, militantul comunist era de fapt un spirit iacobin, urmarind instituirea unui univers al unitatii complet omogene, fara fisuri si erezii, prin continuul razboi de pozitie (diferit de cel frontal, de manevra). Milenarismul voluntarist specific gandirii gramsciene a avut ca scop “sa stabileasca ordinea sociala perfecta–perfecta in sensul excluderii egoismului, a pluralismului particularist si a lipsei de unanimitate. Viziunea lui Gramsci despre aceasta suprema salvare imanenta a combinat idealul prometeic al controlului constient asupra soartei colective a umanitatii cu nostalgia pentru relatiile comunitare premoderne (notiunea lui Tonnies despre Gemeinschaft ca antipod al ‘societatii deschise’ pluraliste bazata pe economia de piata”. Niciun cercetator serios nu se mai indoieste astazi ca Togliatti, un cominternist inveterat, l-a desfigurat pe Gramsci atunci cand l-a proclamat „capo della clase operaia italiana” (v. Emanuele Saccarelli, „Gramsci and Trotsky in the Shadow of Stalinism: The Political Theory and Practice of the Opposition”, Routledge, 2007). Contactul PCI cu detinutul politic Gramsci a fost asigurat de celebrul economist Piero Sraffa (1898-1983) care, din ratiuni legate de „destinul cauzei”, a ales sa nu vorbeasca despre marile indoieli ale bunului sau prieten. La Cambridge, Sraffa a facut parte din cercul lui Wittgenstein care il si mentioneaza in „Investigatiile filosofice”. Doua texte ale ultimului Gramsci au fost deliberat tainuite” „Despre ipocrizia autocriticii” (o respiengere camuflata a confesiunilor extorcate ale lui Zinoviev si Kamenev) si „Poporul de maimute”, in care se putea citi nu doar o critica a fascismului, ci si una a totalitarismului comunist.

Cu ani in urma, cand ma aflam inca in Romania, am citit cartea jurnalistei Maria-Antonietta Macciocchi, „Pour Gramsci”, in care erau mentionate acele critici esopice ale lui Gramsci la adresa primului proces-spectacol de la Moscova (august 1936) si se vorbea despre modalitatile in care echipa Togliatti a reusit sa oculteze aceste opinii eretice. In anii 70, extrema stanga italiana s-a revendicat din tanarul Gramsci cu a sa exaltare a consiliilor muncitoresti si a democratiei directe. In anii 80 s-a nascut tentativa unor gramscieni vestici (Paul Piccone, Ernesto Laclau, Chantal Mouffe) de a contopi tezele despre partizanat si hegemonie ale autorului „Caietelor din inchisoare” cu acelea ale filosofului politic Carl Schmitt, juristul oficial ai celui de-al Treilea Reich, un critic acerb al constitutionalismului weimarian si al liberalismului in general. O sinteza care l-ar fi facut, cel mai probabil, pe Gramsci sa se rebifeze consternat. Dar ideile isi urmeaza drumul lor, adeseori in raspar cu intentiile celor care le-au creat…

Gnoza marxista cultivata de Gramsci a fost una a radicalismului absolutist, a partolatriei ridicata la rang de religie seculara, a miturilor redemptive despre proletariat ca instrument predestinat al unei fictive ratiuni istorice. O revenire la Gramsci (ori la Lenin) inseamna de fapt o reluare a unui scenariu apocaliptic ce s-a dovedit dezastruos.

Sugestii bibliografice:

Jan-Werner Muller, „Contesting Democracy: Political Ideas in Twentieth Century Europe”, Yale University Press, 2011

Jan-Werner Muller, „A Dangerous Mind: Carl Schmitt in Post-War European Thought”, Princeton University Press, 2003

Terence Ball and Richard Bellamy, editors, „The Cambridge History of Twentieth-Century Political Thought”, Cambridge University Press, 2003

Silvio Pons and Robert Service, „A Dictionary of 20th Century Communism”, Princeton University Press, 2010 (paperback, 2012)

Stanislao Pugliese, „Carlo Roselli: Socialist Heretic and Antifascist Exile”, Harvard University Press, 1999 (Traducere de Aurora Martin, Prefata de Vladimir Tismaneanu, Polirom, 2003)

George Lichtheim, „The Concept of Ideology and Other Essays”, Random House, 1967

Stephen Holmes, „The Anatomy of Antiliberalism”, Harvard University Press, 1993 (capitolul despre Carl Schmitt, pp. 37-60)

David McLellan, „Marxism after Marx”, PalgraveMacmillan, 2007

Tony Judt with Timothy Snyder, „Thinking the Twentieth Century”, Penguin Press, 2012

Leszek Kolakowski, „Principalele curente ale marxismului”, Vol. III, „Prabusirea”, Traducere de S. C. Dragan, Prefata de Vladimir Tismaneanu, Curtea Veche, 2010

http://www.curteaveche.ro/Principalele_curente_ale_marxismului_8211_Vol_al_III_lea_Prabusirea-3-1122

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. Interesanta aceasta zbatere continua a spiritului in a imagina valori si sisteme care sa guverneze societatile. Care sa fie rostul existential al acestor framantari? Mai mult ca sigur ca sunt cautari pentru acele instrumente ideologice potrivite unor colectivitati umane, pentru a le asigura realizarea puterii . Dupa care urmeaza experimentul. Comunismul a dus comunitatea rusa la varful puterii mondiale. Liberalismul pe americani. Asa a fost mereu in istorie. Oare noua, romanilor, ce ni se va fi potrivit? Am tot pastisat, ni s-au impus, dar a iesit mereu prost. Inclin sa cred ca nici nu ne-am propus ceva! Noi traim in doru’ lelii! Noi suntem, la nivel politic, inca in perioada baietilor de viata!

  2. Extraordinar parcurs:
    „A pornit ca socialist libertarian, a colaborat cu Mussolini la cotidianul socialist “Avanti” in anii 1913-1915, dupa care s-a indragostit de bolsevism si a sustinut neconditionat, chiar daca avand destule rezerve personale, cauza sovietica (a democratiei directe bazata pe consilii)”

    Un adevarat guru acest Gramsci pentru multi autori de la Critic Atac.

    Ar fi de analizat discipolii lui Gramsci si influenta lor in ultimii 20 de ani asupra liderilor politici importanti. Istoria incepand de la gnosticism si legatura cu revolutiile si razboaiele ultimilor 300 de ani este plina de evidente ale raului in diverse forme.

  3. Neavând ce să adaug discuţiei, vă las mulţumirile şi aprecierile mele pentru astfel de texte (de altfel, majorităţii textelor). Pentru cel prezent, o viziune de ansamblu asupra filosofiei lui Gramsci, a originilor şi a urmărilor ei, foarte benefică şi educativă (cel puţin din punctul meu de vedere, de student), cu atât mai mult în condiţiile în care extremele (de dreapta sau stânga) sunt din ce în ce mai vizibile în Europa.

    De remarcat că articolele dvs. care au legătură cu actualitatea politică românească strâng zeci şi sute de comentarii, pe când cele legate de istoriile şi filosofiile totalitare trec mult mai neobservate.

    Toate cele bune.

    • Va multumesc. Intentia mea este sa ofer aceste texte de filosofie politica drept punct de plecare analitc si interpretativ bazat pe o bibliogafie adusa la zi si verificabila. Nu ma mira discrepanta pe care o observati, este de fapt fireasca. Ganduri bune.

  4. Mlitia Spirituala a tinut o conferinta la Facultatea de istorie acum citeva zile, la care a fost prezent si mindrul comunist francez de la CriticAtac (critic spanac), Claude Karnoouh.
    Pentru participanti („doctoranzi si ong-isti in proportie de 80%”) cea mai mare problema, si exlicatie amotivului pt care „cultura protestului” nu e prezena in Romania (aceasta a fost tema conferintei) este increderea mare a aprox 50% dintre tinei in Biserica si Armata.
    Asta este, pentru ei, o problema ce va trebui rezolvata prin critica sociala. Reteta Gramsciana e critica sociala prin care poporul indobitocit va fi salvat din robia religiei de catre o elita luminata. Pentru a emancipa populatia trebuiei in primul rind atacate institutiile traditionale, cea mai importanta fiind Biserica si religia crestina.

    Iata elita romaneasca care ne aduce „comunismul luminat” http://inliniedreapta.net/insemnare/militia-spirituala-viitorul-e-in-miinile-voastre-voi-sinteti-elita/

    • Claude Karnoouh nu este doar un (relativ obscur) neo-marxist cu propensiuni pretins heideggeriene, devenit faimos in circumstante nu tocmai academice, legate de cazul negationistului Faurisson. Acum se doreste tribun, mentor, guru, profet, creator de scoala etc L-am cunoscut candva, la sfarsitul anilor 80, parea un erudit subtil, cu un anumit umor. Fusesem prevenit ca sufera de conspirationism, ca vede peste tot mana CIA si a Mossadului. Azi este un febril predicator, nu foarte diferit de acel gramscian de tendinta „Era Socialista”, raposatul Radu Florian, pomenit in articol. Jinduieste dupa revolutia noului proletariat, nu-i iese pasienta in Vest, revine la Lenin si lucreaza asupra „verigii celei mai slabe”, in Est. Sustinut candva, pe vremea cand era un antropolog respectabil, de Andrei Marga, CK s-a despartit de acesta, si-a construit propria statuie.

      Ma intreb uneori cum se faca ca tot felul de epigoni ajung sa fie celebrati drept mari ganditori de catre emuli cu prea putine lecturi dar cu un imens apetit pentru vizibilitate? De cate ori trebuie repetate erorile unor generatii anterioare pentru a ajunge, in fine, la niste concluzii ce tin de common sense, de buna socotinta morala despre scria N. Steinhardt, ori de ceea ce Isaiah Berlin definea drept the sense of reality? In ianuarie 2011, am publicat aici, pe „Contributors”, un articol care cred ca ramane actual–dau linkul mai jos. Ganduri bune.

      http://www.contributors.ro/editorial/%e2%80%9cnu-te-lasa-sedus-de-suprafete-in-adancimi-totul-devine-lege%e2%80%9d/

  5. Analiza mi se pare corecta. Mi-ar fi placut insa o disectie mai amanuntita a posteritatii gramsciene. In ce masura existenta unui Gramsci explica diferenta de parcurs intre partidul comunist italian si cel francez?

    • Excelenta intrebare. Aveti dreptate, traditia gramsciana a permis PCI sa-si impuna vreme de decenii hegemonia culturala, dar a si asigurat un nivel teoretic incomparabil superior in raport cu cel din PCF. Mai departe, unii gramscieni au rupt cu bolsevismul originar si s-au „convertit” la social-democratie. Cat de autentica este aceasta transfigurare ramane un subiect disputat (a se vedea analizele regretatului Viktor Zaslavsky). Ganduri bune.

  6. Domnule Profesor!
    Pentru ca il mentionati si pe Trotski, va rog spuneti ceva si despre diferentele dintre gandirea lui si cea a lui Stalin. Repet: din gandirea celor doi, nu din metodele de exercitare a puterii. Sau au existat diferente si in privinta metodelor? Cum ar fi aratat socialismul daca nu Stalin, ci Trotsky ar fi iesit invingator in disputa dintre ei?

    • Voi scrie separat un articol pe subiectul pe care il propuneti. Evident ca este vorba de interpretari foarte diferite ale aplicarii marxismului in Rusia („socialism intr-o singura tara” versus „revolutia permanenta”), dar si de strategia revolutiei globale, de relatia dintre proletariatul industrial si taranime, de chestiunea democratiei interne de partid, de falsificarea marxismului, de birocratizarea statului sovietic („revolutia tradata”) si cate altele. Dar nu existau divergente reale privind scopul final si nici referitor la utilizarea violentei pentru atingerea acestui scop. Cine citeste pamfletul lui Trotki „Terorism si comunism” isi da seama ca un regim dominat de acesta n-ar fi fost mai putin represiv decat cel stalinist. In fond, Trotki si Stalin au fost amandoi bolsevici consecventi (Trotki dupa 1917, cand a devenit practic al doilea om in partid dupa Lenin, Stalin mult mai devreme).

      • Va multumesc, domnule Profesor, pentru raspuns.
        Stiam despre Trotki in principal ca era adeptul teoriei revolutiei permanente si ca a fost acuzat ca, prin refuzul cerintelor Puterilor Centrale din prima faza a tratativelor de la Brest-Litovsk, a cauzat mari pierderi revolutiei bolsevice.
        Interesul meu pentru figurile centrale ale bolsevismului rusesc si chiar pentru figura lui Dej in primii ani ai regimului lui provine din dezacordul meu fata de unele prezentari ale acestora ca fiind niste fiinte scelerate, niste manipulatori inraiti, dominati exclusiv de dorinta de razbunare pe „vechea clasa exploatatoare”. Cred ca raul pe care il faceau, inclusiv distrugand vechile elite, era, in gandirea lor, unul absolut necesar pentru victoria idealului lor comunist. Ca idealul lor era – si s-a dovedit – unul utopic, asta e altceva.
        Si as mai spune ceva: am inca amintiri din anii de dupa 1944. Cei bogati de atunci (ma refer la cei cunoscuti de mine si de parintii mei) aveau un comportament revoltator fata de cei care nu aveau standardul lor material, de dispret, de respingere. Asta a fost un factor determinant in propagarea, la inceput, a ideilor comuniste, de „dreptate sociala”. Invatamantul gratuit, pana la cel superior si postunuversitar, mi-a dat posibilitatea de a ma instrui, altfel nu as fi terminat mai mult de 7 clase.
        Rog mult, dvs. si altii care eventual ar citi, luati cele de mai sus exact cum as vrea sa le luati: doar ca explicatie pentru succesul initial al regimurilor comuniste. Ce a urmat, bine ca au disparut! Rau ar fi daca imbogatitii de azi ar incepe sa adopte comportamentul celor de dinainte de regimul comunist. Ei stiu insa cat de periculos ar fi, tocmai de aceea isi creaza, prin televiziuni, imagini de oameni simpatici, unii chiar de binefacatori.

        • Ar fi multe de spus. Neindoios, propaganda egalitarista si mitologia solidaritatii „umilitilor si obiditilor” au jucat un rol crucial in geneza unei anumite baze de masa a regimurilor comuniste in prima lor faza. Dar, de la inceput, aceste dictaturi au creat noi forme de stratificare sociala, noi metode de exploatare, asigurand birocratiilor dominante privilegii absolut scandaloase. Niciunul dintre regimurile marxiste nu a procedat altfel. Este simptomatic ca, printre cei care au analizat in chiap devastator piramida injustitiei din regimurile comuniste a fost Milovan Djilas in „Noua clasa”. El mergea mult mai departe decat Trotki pentru care birocratia de partid si de stat era o casta, nu o clasa („Revolutia tradata”). Ganduri bune.

  7. Vorbind despre Gramsci si psihopatii comunisti iata-l si pe Dustin Hoffman pozand cu Il Manifesto unul dintre ziarele comuniste din Italia:

    http://www.adnkronos.com/IGN/News/Cronaca/Dustin-Hoffman-testimonial-per-Il-Manifesto-contro-la-chiusura-del-giornale_312989273201.html

    Hoffman, Oliver Stone, CNN etc., aliniati la cauza infernala a comunismului. Sa nu uitam Huffington Post, citadela comunismului american care se extinde in Italia facundu-i propaganda lui Obama. Sa recapitulam: Obama, Eduard Said, Soros, Stone, Hoffman M Moore, Shakira, etc: iata „fantastica elita” a dimplomatiei americane curente care se lupta pentru binele popolului… Ma ingrozesc….Ironia face ca Europa e pe linie dreapta, Berlusconi amic cu B Grazi si socialistii e terminat. Ma intreb ce o fi gandind Monti. Poate faptul ca a preferat sa se intalneasca cu liderul republican al House-ului inainte de Obama spune tot..Nu mai aveam ce sa invatam de la democratia americana in acest moment.
    Domnule Tismaneanu, nu va este totusi frica in Statele Unite sa scrieti si sa predati despre comunism? V-ati gandit sa emigrati in Romania care pare mult mai decenta politic decat SUA?

    • Cititi articolul de azi al domnului Aligica si veti avea second thoughts privitor la decenta din Romania. Stangismul este ubicuu si, observam, impenitent. Nu, nu mi-e frica, nu-mi ascund parerile, nu tin sa intru in gratiile nimanui. Ganduri bune.

      • Va marturisesc, mie imi este frica din mai multe motive: sa-mi pierd postul in conditiile in care sunt foarte departe de pensionare, dar in acelasi timp imi este complit de frica de cum va arata America si lumea in viitorii 10 ani din cauza generatiile care ies acum de pe bancile liceeului. Nu stiu sincer care dintre aceste motive este mai infiorator, cred ultimul. In viitorii 10-15 ani ideea de dizidenta intelectuala, daca comunismul reuseste pe deplin in SUA, nici macar nu va mai face sens: generatiile celor care au inteles ceva vor fi fiind demult moarte si ne vom trezi inconjurati de un ocean planetar de cretini bestiali, egoisti si narozi. O singuratate absoluta..Ma face sa-i invidiez pe cei ca dvs: macar ati avut speranta unui loc care „nu e asa”. Eu nu o am…
        Multumiri pentru raspuns

        • PS. Am citit articolul indicat de dvs.stiu foarte bine aceste lucruri, cum cunosc foarte bine istoria comunismului din experienta personala si lecturi insa raman la opinia: Europa de azi arata ideologic mult mult mai promitator decat America de azi si din viitorii 4 ani de dupa alegeri. America lui Obama este una a bolsevicilor, Europa de azi e de dreapta cu toate problemele. Prefer oricand, daca asa ceva se poate spune, stanga franceza, in fata stangii americane…Iar datoria publica a Americii de azi e imensa fata de datoria Europei de azi oricat bate nicovala camaradul O. In final Universitatile de stat din Europa Occidentala sunt mult mai libere in gandire si diverse decat cele de stat din America. Tot din experienta va spun..

  8. PS. Ce ar fi sa scrieti despre comunismul american? Despre obtuzitatea ideologica din Universitatile de Sta americane, liceele publice care produc tampiti pe banda rulanta? Sau despre privilegiile incredibile obtinute de „comunitatea”/ hispanica care a ajuns peste noapte la 40 de milioane si care poate accesa sisteme de invatamant nu doar fara sa plateasca dar nici macar fara sa vorbeasca limba engleza in timp ce europeni sunt tratati drept „albi criminali”.? Sau despre cresterea taxelor pana la cer pentru a plati salariile deja imense ale nesimtitilor analfabeti ai domeniului public american cum e US Mail si alte de genul acesta..? Nimeni nu vorbeste despre faptul ca America este de ani buni zile de pe vremea lui Clinton mai socialista decat orice tara europeana in acest moment..iar ca acum se indreapta direct spre comunism si faliment.

  9. Domnule Tismaneanu, de ce v-ati incurcat in aceste texte si abordari filosofice savante si nu ati discutat despre conceptele cheie din opera lui Gramsci: stat, societate civila, impletirea dintre cele doua in realizarea HEGEMONIEI, unul din conceptele fundamentale din „Prison Notebooks”. Gramsci e chiar tare, dar foarte greu de inteles asta pentru ca scrierile lui sunt în majoritatea lor deschise,fragmentate, multidirecţional interpretabile sau pur şi simplu schiţe sau reflecţii pe o anumită, temă, fapt ce îngreunează elaborarea unei concepţii unitare, coerente a sistemului său de gândire. Gramsci ramane un autor citat in studiile contraglobalizare si pe buna dreptate, are niste idei chiar bune, fara a pretinde ca personal as fi de vreo orientare politica

    • Foarte utile completari, evident ca as fi putut scrie un asemenea text exegetic despre concepte-cheie in opera lui Gramsci, despre stat-si societate civila la Gramsci. Dar pe mine ma intereseaza perspectiva mitului politic, viziunea sa asupra Partidului comunist ca Principe modern, legatura dintre Gramsci si praxisul totalitar din veacul al XX-lea (stiti bine ca in „Cuaderni”, din ratiuni de auto-cenzura, Gramsci numeste constant marxismul „filosofia praxisului”). Am propus in finalul eseului meu un numar de sugestii bibliografice, deci nu am cerut cititorului sa ma creada pe cuvant, l-am indemnat sa mearga mai departe, spre autori importanti. Ganduri bune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro