Intr-un timp al atator abdicari morale, Tony Judt a fost un distins istoric si un mare cetatean al Republicii Literelor. Trecut in lumea celor drepti nedrept de devreme, in luna august 2010, la numai 62 de ani, profesorul de la New York University, directorul Institutului Remarque de studii europene, autorul unor carti esentiale despre viata intelectuala franceza din anii seductiei comuniste, despre personalitati anti-totalitare exemplare precum Raymond Aron, Leon Blum, Albert Camus, despre trecutul, prezentul si viitorul social-democratiei, despre destinul Europei in secolul lagarelor de concentrare si al mesianismelor revolutionare, ne-a lasat o mostenire spirituala inestimabila. Intre cartile sale, toate de mare valoare, favorita mea ramane “Past Imperfect: French Intellectuals, 1944-1956″, aparuta in 1992, in franceza la Fayard si in engleza la University of California Press, una dintre cele mai lucide demistificari a ceea ce Raymond Aron a numit opiul intelectualilor. Motto-ul este din Camus si spune cat se poate de limpede in ce valori a crezut Tony Judt:
“Toute idée fausse finit dans le sang, mais il s’agit toujours du sang des autres. C’est ce qui explique que certains de nos philosophes se sentent a l’aise pour dire n’importe quoi”.
L-am cunoscut bine pe profesorul Judt, am fost prieteni, ne vedeam adeseori cand mergeam eu la New York, cand venea el la Washington, dar si in alte parti. Imi amintesc o discutie la Bloomington, la Universitatea Indiana, impreuna cu Tony Judt si Christina Zarifopol-Illias, profesoara de limbi clasice si sufletul programului de studii romanesti de la Universitatea Indiana. Tony Judt a fost unul dintre cei doi referenti academici (peer-reviewers) ai cartii mele “Stalinism for All Seasons: A Political History of Romanian Communism” aparuta la University of California Press in 2003 si in romaneste, tradusa de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu, la Polirom in 2005. Cartea lui Tony Judt despre epoca post-belica va dainui ca o sinteza istorica de o exceptionala acuitate si originalitate. A aparut in romaneste in 2008 la Polirom in traducerea Georgianei Perlea cu o postfata de Mircea Mihaies.
La Polirom a aparut anul acesta, in traducerea semnata de Lucia Dos si Doris Mironescu, volumul lui Tony Judt “Reflectii despre un un secol XX uitat. Reevaluari”:
http://www.polirom.ro/catalog/carte/reflectii-asupra-unui-secol-xx-uitat-reevaluar-4006/
Am stat adeseori de vorba cu Tony despre comunismul si post-comunismul est european, despre ranile deschise ale memoriei post-totalitare, despre incarnarile Raului in istorie, despre avatarele disidentei, despre comunismul romanesc comparat cu alte experiente similare, despre lectiile filosofiei libertatii propusa de Leszek Kolakowski, Jan Patocka, Vaclav Havel, Vaclav Benda, Adam Michnik, Jacek Kuron, Janos Kis si George Konrad. Imi amintesc comentariile sale pe baza unei prelegeri pe care am tinut-o la Institutul Remarque despre relatia comunism-fascism, o tema care a figurat proeminent in preocuparile sale intelectuale si morale. In cartea mea “Fantasmele salvarii” aparuta la Princeton University Press in 1998 imi exprimam rezervele in raport cu un articol al sau aparut in “Times Literary Supplement”, cam prea dur, ziceam eu, cu ceea ce el percepea drept infrangerea disidentilor. Departe de a se supara, Tony a laudat cartea intr-un articol despre Romania aparut in “New York Review of Books”. A fost un extraordinar partener de dialog intelectual, un magistral analist al relatiei dintre idei, istorie si politica, asa cum au putut sa constate cei care l-au auzit conferentiind la Bucuresti, la” New Europe College”, la Iasi, la Chisinau si in atatea alte locuri. Cartea mea “The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century” care va apare anul viitor este dedicata memoriei lui Lezek Kolakowski, Tony Judt si Robert C. Tucker ale caror lucrari mi-au inspirat in chip decisiv propriile investigatii si reflectii.
Salut publicarea, la Polirom, a unui tulburator si extrem de necesar volum dedicat de Mircea Mihaies ultimului Tony Judt, acelui Tony care a stiut sa lupte eroic cu o maladie teribila, capabil sa ne ofere lucrari de o rara frumusete stilistica si de o inepuizabila bogatie de idei. Pe langa subtilele comentarii ale directorului revistei “Orizont”, fost bursier al Institutului Remarque si prieten bun cu Tony Judt, volumul include textul discutiilor purtate de profesorul de la NYU la Timisoara cu membrii grupului “A Treia Europa”, remarcabile prin densitate ideatica si fascinante prin intensitate spirituala si deschidere istorica.
Am avut sansa ca Mircea sa-mi trimita pdf-ul cartii acum cateva saptamani. Iata ce i-am scris dupa ce-am citit acest superb omagiu adus unui admirabil intelectual:
Am citit pe nerasuflate cartea. Este un portret empatic si caleidoscopic al unui spirit atat de viu incat este de neconceput ca nu mai este prezent, ca vocea i-a amutit nedrept, scandalos de devreme. Nu e vorba aici doar de o evocare, desi ea exista si este cat se poate de rascolitoare, de o sclipitoare analiza a cartilor lui Tony, dar si de o recuperare, restituire, salvare a unor fragmente de dialog intelectual, real ori imaginar, care dau masura unui timp al renasterii utopiei central-europene dupa catastrofele Gulagului si Auschwitz-ului. O utopie pe care nimeni nu a deconstruit-o mai riguros decat Tony si in care, paradoxal, a crezut.
http://www.polirom.ro/catalog/carte/ultimul-judt-4298/
Reiau aici prezentarea facuta pe site-ul Polirom si textul meu publicat pe coperta a patra:
În prima parte a cartii, Mircea Mihăies analizează cîteva dintre operele esentiale ale faimosului istoric care a fost Tony Judt, evocînd, în acelasi timp, cumplita sa boală şi agonia de dinaintea morţii. Amintirile despre Tony Judt, omul, şi despre vizitele acestuia în România se îmbină cu studiul operelor sale care merg de la vivisecţia dură asupra destinului Europei postbelice pînă la modelul politic şi social propus de el în ultimii ani, unul social-democrat – şi perdant, în opinia lui Mircea Mihăieş. În ultima parte a volumului sînt inserate dialogurile dintre Tony Judt şi membrii Fundaţiei „A Treia Europă” din Timişoara, în care sînt analizate într-un mod pertinent şi incitant subiecte precum: conceptul de Europa Centrală, graniţele şi istoria ei, dar şi locul pe care România îl ocupă în acest spaţiu istorico-cultural.
„Tony Judt a fost un gînditor pentru care moralitatea şi politica nu sînt domenii incompatibile. Spirit polemic, ostil certitudinilor comode, a provocat prin scrierile sale reacţii puternice şi adeseori agresive. Îl exaspera orice formă de fundamentalism. Cărţile sale stau mărturie pentru o atitudine de consecventă respingere a oricăror fixaţii ideologice. Ceea ce a scris, mai ales după 2002, pe teme legate de Orientul Mijlociu a fost adeseori şocant pentru unii dintre cititorii săi. Nimeni nu l-a putut însă acuza vreodată de cinism, de ipocrizie ori de conformism. Detesta ideile preconcepute şi fanatismele de orice natură.” (Vladimir Tismăneanu)
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
frumoasa veste vine din franta
http://www.liberation.fr/politiques/01012361890-poussee-de-la-gauche-aux-senatoriales
La gauche revendique une victoire «historique» au Sénat!!!
sunt absolut sigur ca marele tony judt ar fi scris o analiza remarcabila. si de asemenea sper ca ceea ce se intampla in a V-a republica va deveni un fenomen general.
o saptamana cat mai buna.
cu stima,
ing. george v.
In anii 50, spunea Monica Lovinescu, stanga marxista a exercitat in Franta o veritabila dictatura spirituala, i-a prigonit prin calomnii, persiflare si ostracizare pe cei care refuzau sa ridice statuie lui Stalin, mai tarrziu lui Castro, lui Guevara si si lui Mao. Tony Judt s-a ocupat inca din tinerete de dilemele socialismului francez, cunostea ca nimeni altul ipocriziile si abdicarile „profesorilor de fericire universala”, ale neo-iacobinilor dispusi sa justifice orice abominatiuni comise in numele Utopiei. Admiratia sa pentru Leon Blum provenea tocmai din faptul ca Blum indraznise sa spuna „Nu” bolsevismului la un ceas istoric cand un Marcel Cachin, tot intelectual, aplauda dictatura leninista. Judt i-a pretuit pe Cornelius Castoriadis si pe Claude Lefort, ganditori post-marxisti intr-adevar originali, si a scris pagini devastatoare despre Louis Althusser si emulii acestuia (unii elogiati si astazi pe varii bloguri gauchiste). In curand va apare la Humanitas cartea lui Angelo Mitchievici despre orbirea intelectualilor indragostiti de URSS (francezi, romani etc), acei pelerini fie naivi, fie stupizi, fie cinici, fie toate laolalata, gata sa cautioneze experimente genocidare. Ganduri bune.