duminică, iulie 12, 2020

Un mare sovietolog: Lectia lui Adam Ulam (1922-2000)

Sovietologia a avut momentele ei de glorie. Atunci cand Occidentul parea incapabil sa ia masura comportamentului expansionist al Kremlinului, un numar de intelectuali au diagnosticat cu precizie fenomenul totalitar, au demonstrat ca bolsevismul isi are radacinile deopotriva in traditia rusa si in aceea a marxismului. Vreme de decenii profesor la Harvard, nascut in Polonia in 1922, Adam Ulam a murit in 2000. Este interesanta prezenta istoricilor originari din Polonia in studiile sovietice: Adam Ulam, Richard Pipes, Zbigniew Brzezinski, Leo Labedz, Seweryn Bialer. De-a lungul anilor, li s-a reprosat chiar o anumita „rusofobie”. In fapt, cartile lor au fost si raman exemplare prin onestitate, rigoare si echilibru. Daca vrem sa intelegem cum gandeste Putin, intuitiile sovietologiei clasice raman o sursa si o resursa demne de tot respectul.

Adam Ulam fost un istoric si un politolog de prim rang, a scris lucrari fascinante, intre care as aminti „Russia’s Failed Revolutions: From the Decembrists to the Dissidents” (Weidenfeld and Nicholson, 1981) si „The Communists: The Story of Power and Lost Illusions, 1948-1991” (Scriner’s, 1992). A influentat, prin cursurile si cartile sale, numerosi specialisti in studii sovietice si est europene, intre care l-as aminti pe Mark Kramer. Avea si unele bizarerii, inclusiv la nivelul interpretarilor unor fapte notorii. Intre altele, era printre putinii care sustineau ca nu avem probe suficiente care sa demonstreze ca Stalin a fost implicat in asasinarea lui Serghei Mironovici Kirov pe 1 decembrie 1934. A si scris un roman despre moartea lui Kirov. Dupa parerea mea, cartea lui Amy Knight pe acest subiect inlatura orice ambiguitate. Din opera lui Ulam, cum spuneam, dainuie cartile despre Tito si Cominform, biografia lui Stalin, volumul sintetic despre comunisti, cele despre relatiile sovieto-americane.

Am scris, in anii 80, cateva eseuri despre Ulam care s-au transmis la “Europa Libera”. La „Europa Libera” a fost prezentat lungul interviu acordat de Ulam jurnalistului George Urban, directorul acelui post de radio in anii 80. Interviul a fost inclus in exceptionalul volum editat de G. R. Urban, „Stalinism: Its Impact on Russia and the World”, care contine discutii cu, intre altii, Milovan Djilas, Averell Harriman, George Kennan, Leszek Kolakowski, Leonard Schapiro si Robert C. Tucker (Harvard University Press,, 1986). Dialogul dintre Urban si Ulam este intitulat „The Prrce of Sanity”. Istoricul oferea o explicatie patrunzatoare a comportamentului elitei biolsevice in cumplitul an 1937: „”Step by step, and with diabolical cunning, Stalin pursued the pulverisation of the oligarchy, culminating precisely in the 1937 session of the Central Committee, preceded by the mysterious suicide of Stalin’s old freind, Sergo Ordzhonikidze. The Party elite was rendered impotent. There was no way of getting a handle on the problem of Stalin; he seemed unstoppable. … The tempation toavoid becoming victims by becoming accomplices was irresistible”. (p. 101). Ipotezele lui Ulam au fost confirmate de documentele de arhiva, multe incluse in volumul editat de J. Arch Getty si Oleg Naumov, „The Road to Terror: Stalin and the Self-Destruction of the Bolshevik Old Guard” (Yale University Press, 1999). In cartea mea care va apare in august 2012 la University of California Press („The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century”) ma ocup de psihologia masochista a Vechii Garzi bolsevice in anii Marii Terori. Discut pe larg scrisorile adresate lui Stalin din inchisoare de catre cei doi Nikolai Ivanovici: Buharin si Ejov. In ce priveste mesajele lui Buharin catre Koba, Dostoievski insusi nu ar fi putut plasmui asemenea expresii nevrotice ale auto-umilirii si devotamentului orb. Ne aflam in zona psihologiei abisale. Koba primeste acele randuri practic d’outre tombe, le citeste cu atentie, zambeste sardonic, le impatureste si le aseaza in sertarul biroului. Le va tine acolo ani de zile, pana in clipa mortii. Isteria epistolara a lui Buharcik il linisteste, ii reconfirma ca el si numai el este adevaratul succesor al „vulturului revolutiei proletare”. Cum scrie Martin Amis, el este Koba cel Groaznic.

Pe tema criminalitatii intrinseci a regimului bolsevic, recomand, alaturi de scrierile lui Ulam, cartile lui Richard Pipes si Robert C. Tucker, precum si contributiile unor Martin Amis, Alain Besancon, Robert Conquest, Aleksandr Iakovlev, Martin Malia, Leonard Schapiro, Boris Souvarine, Bertram Wolfe. Azi nu mai exista dubii ca Lenin a fost direct responsabil de inceputul Gulagului. La vremea cand Ulam si-a scris cartea despre bolsevici, nu devenisera accesibile multe probe din arhive. Tocmai de aceea recomand cartea lui Pipes, “The Unknown Lenin”. Ca perspectiva generala, Ulam nu s-s inselat: a definit sistemul sovietic drept fundamental ilegitim, anti-uman, liberticid. A favorizat istoria politica si intelectuala, nu l-a interesat prea mult cea sociala (from below). La incetarea din viata a lui Adam Ulam, profesorul Timothy Colton, directorul Centrului Davis de la Harvard, a citit un omagiu semnat, intre altii, de Samuel Huntington, Martin Malia si Richard Pipes. Iata un fragment cat se poate de revelator:

Ulam was hard to pigeonhole intellectually, and he took some pleasure from this fact and from his independence of all orthodoxies and parties. Despite his abhorrence of Communist regimes, he counseled patience and adherence to Western values as the best way to contain them and bring about their dissolution. His writings emphasized historical and civilizational context while also insisting on the significance, and occasional perversity, of personalities. He meted out praise sparingly; his criticisms were more often couched in coolly ironic than in hotly dismissive tones. Ulam resisted the trend in the social sciences toward hypothesis-testing, and over the years took his distance from the Government Department. He was more in his element in non-departmental venues, principally Eliot House, the Signet Society, the long table at the Faculty Club, and the Russian Research Center — seeing in them, one suspects, qualities of the convivial Polish coffeehouses recollected so fondly in his memoir “Understanding the Cold War: A Historian’s Personal Reflections” (rev. ed., Transaction Publishers, 2002). The Russian Research Center was his real intellectual home. A charter member since its founding in 1948, he directed it with distinction for sixteen years. Ulam had deep friendships in and beyond the Harvard community. He maintained, however, an inner reserve which undoubtedly owed much to the tragedy of the Ulams of Lwów — a topic on which he was nearly silent until its appearance in his memoir. He never returned to Poland or Ukraine, and made but one brief visit to Russia. Indeed, he made a point of minimizing all travel. Even on campus, he sent research assistants to Widener rather than browse the shelves because, as he told colleagues, he feared their riches would distract him from his latest writing project.

L-am cunoscut si l-am pretuit. Am invatat enorm din cartile sale, mai cu seama in privinta metodologiei abordarii fenomenului comunist (rolul fundamental al ideologiei si al personalitatilor). A fost un mare invatat, un intelectual central european autentic, un ganditor cosmopolit, ostil oricarui provincialism, o specie pe cale de extinctie. Imi amintesc perfect un pranz la Philadelphia, cred ca in 1988 sau 1989, la “White Dog Cafe”, un restaurant de pe Sansom Street, situat in casa unde a locuit candva Madame Blavatsky. I-am relatat istoria locului, legenda catelului alb care a vindecat-o pe celebra doamna de o cangrena ce parea mortala. Eram trei la acea masa: Adam Ulam, Daniel Pipes si cu mine. Am stat de vorba cel putin doua ceasuri. Regret ca nu tin jurnal, as fi gasit acolo detalii despre o convorbire care m-a marcat profund. Dar tin minte perfect ce ne-a spus despre refuzul sau de a calatori in Rusia, despre faptul ca nu a mers acolo decat o singura data, dupa venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov. Ne-a povestit despre intalnirea sa cu Viaceslav Nikonov, politolog si jurnalist, al carui bunic a fost Viaceslav Mihailovici Molotov. Astazi Nikonov este un apropiat al lui Putin si un comentator politic favorabil acestuia.

Dupa colapsul URSS a avut loc cea ce se numeste „revolutia arhivelor”, studiile ruse si sovietice au intrat in intr-o noua etapa epistemica. A avansat paradigma subiectivitatii, ilustrata in principal de cartile unor Orlando Figes, Jochen Hellbeck, Igal Halfin. Stephen Kotkin („muntele magnetic”) si Yuri Slezkine („URSS ca apartament comunal”) au explorat sistemul intemeiat de Lenin drept o noua civilizatie, cu toate implicatiile unei asemenea viziuni. S-a nascut o sinteza intre scoala „totalitara” si cea „revizionista” (dominata de studiile Sheilei Fitzpatrick, ale lui Lynne Viola si ale lui Moshe Lewin). Caterina Clark si Michael David-Fox au defrisat terenul menit sa lumineze interactiunile dintre experimentul sovietic si spatiul politic international. Robert Service si Simon Sebag Montefiore au scris noi biografii ale lui Stalin, bazate pe documente pastrate, adica ascunse, vreme de decenii sub sapte peceti. La Yale University Press apare formidabila serie „The Annals of Communism” (publicata acum in colaborare cu Hoover Institution).

Scrierile lui Adam Ulam, ca si cele ale unor Pipes, Tucker, Malia, raman in continuare izvoare de inspiratie istorica si intelectuala pentru toti cei care vor sa inteleaga substratul sociologic si psihologic al comunismului si, nu mai putin semnificativ, al post-comunismului. Noile carti ale lui David Satter („It was a Long Time Ago, and It Never Happened: Russia and the Communist Past”, Yale University Press, 2012) si Leon Aron („Roads to the Temple: Truth, Memory, Ideas, and Ideals in the Making of the Russian Revolution, 1987-1991”, Yale UP, 2012), se situeaza in aceasta admirabila si fertila traditie. Conceptul insusi al revolutiei intrerupte, esuate, neterminate, a fost dezvoltat de Michael McFaul, profesor de stiinte politice la Stanford, azi ambasador al Statelor Unite la Moscova, in cartea sa aparuta cu cativa ani in urma, „Russia’s Unfinished Revolution”. Reactiile oamenilor lui Putin la adresa lui McFaul sunt cunoscute: iritare, enervare, exasperare.

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Interviul poate fi vazut pe net la mediateca ARD, http://mediathek.daserste.de/suche/8577522_besuch-bei-margot-honecker?clipSearchFilter=allClips&s=honecker&datumBis=&sendung=&datumVon=

    Recomand pe acelasi site si reportajul politic „Ich, Putin” (nu stiu sa fie pe undeva un altul tradus in engleza)

    http://mediathek.daserste.de/suche/9651826_die-story-im-ersten-ich-putin-?clipSearchFilter=allClips&s=ich,%20putin&datumBis=&sendung=&datumVon=

    S-auzim numai de bine…

  2. Citindu-va majoritatea lucrarilor, nu cred sa ma insel, cel putin nu prea tare, spunand ca mi se pare a fi tentat sa puneti in locul sovietologiei „rusologia”, al carei fondator (sau cofondator) s-ar parea ca tintiti a fi. Sincer sa fiu, discursul antirusesc pe care-l dezvoltati incepand de la mandatele lui Vladimir Putin incoace aminteste de Razboiul Rece si de postul de radio „Europa Libera”, ceea ce, daca ar fi adevarat, ar insemna o traire in trecut, o inadaptare la Noua Realitate. Fosta glorie a celor care au mancat o paine extrem de alba de pe urma „sovietologiei” nu se mai poate intoarce, chiar daca in mod evident in America continua sa existe un grup politic, militar, publicistic etc. destul de nostalgic dupa acele vremuri, cand era in paine…

    • Suna foarte cunoscut argumentul dvs: ah, da, adminstratia Obama, Pelosi, Dunn, Cohen si altii de mai mica sau mai mare importanta spun acelasi lucru. Evident pentru acestia nu numai ca razboiul rece nu a existat cu adevarat, dar a existat doar din priicina „opresorului” american de aia sa inclina acum Obama in fata tuturor liderilor islamici, intinde carpete rosii lui Hu Jintao, si schimba vorbe dulci cu Putin via Mevdeev. Banuiesc ca sunteti in aceeasi masura adeptul „marelui filosof” M. Moore dupa mintea caruia Bush ar fi „engineerat’ cu Bin Laden atentatele din NY..Tot asa o sa-mi spuneti ca Fratii Musulmani sunt duioase fiinte, etc.. .Evident Frodo dvs priviti lucrurile din aceeasi zona prin urmare un fost sef KGB ajuns pentru a treia oara presedinte intr-o tara unde sunt totusi legale doar doua mandate prezidentiale este un iubitor de democratie, adevar si prosperitate.. tot asa cum Moore ar trebui introdus in manualele de istorie contemporana la rubirca „contributii majore”.

    • Ma intreb daca ati citit textul. Michael McFaul, pe care il amintesc in incheiere, actualul ambasador la Moscova, a fost consilerul lui Barack Obama pe teme legate de relatiile cu URSS. Nu stiu la ce „paine extrem de alba” va referiti. Noi, universitarii, scriem carti, articole, participam la conferinte. Faptul ca textele mele va aduc aminte de Radio Europa Libera ma onoreaza.

      • Nu eu am evocat nume, dar daca tot ati facut-o, poate ar fi interesant sa ne intrebam asupra resorturilor care uneori se ascund inapoia cuvintelor. Obama ii promitea lui Medvedev, cu putin timp in urma, ca va fi mai flexibil, dupa alegeri, in problema scutului antiracheta din Europa (care starneste temeri legitime Rusiei, dupa ce s-a fript odata cu Germania nazista), dar McFaul a facut zilele trecute o declaratie “aroganta” (S. Lavrov), potrivit careia scutul va fi instalat fara a se tine cont de obiectiile Kremlinului. In fata acestor declaratii contradictorii, orice om de buna credinta s-ar intreba cam pe unde s-ar afla adevarul…

          • Occidentul nu mai e demult un monolit, slava domnului! Sunt occidentali si…occidentali. Insasi Rusia si-a luat, in multe privinte, un aer occidental, foarte agreat in Vest.

        • Profesorul Tismaneanu v-a raspuns deja insa nu vi se pare bizar ca SUA sa ofere explicatii-scuze Rusiei in conditiile in care istoric vorbind URSS/Rusia datoreaza atat de mult Romaniei, Cehiei, Poloniei, Ungariei, Ucrainei, Bulgariei, rusilor exectuati in Gulag lista e deschisa??? Nu vi se pare ca URSS/Rusia este principala, desi nu singura, responsabila pentru crimele petrecute in ultimii 50 de ani? Ati auzit Rusia prezentand macar scuze oficiale, ca de daune materiale niici macar nu mai putem pomeni? Sau in general o intentie clara a Rusiei de a se distanta de trecutul sau?

          Ma gandesc la ceea ce scria odata Horia-Roman Patapievici :”a saruta mana calaului” referinta la o ciudata psihologie..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Refuzat la export. Schimb de scrisori cu un prieten maghiar

Dragă Miklós, îți amintești de expresia „refuzat la export” din comunismul nostru românesc; subliniez „nostru”....

Franța vs. Turcia sau de ce nu încap două săbii strategice în teaca Mării Mediterane

Că nu există deloc simpatie între Paris și Ankara se știe nu de azi de ieri, ci...

Românii de la Tönnies suntem noi toți

Abia s-au uscau amprentele de pe tastele cu care au scris jurnaliștii despre scandalul sezonierilor români și polonezi...

Tăcerea manualului nu înseamnă și tăcerea profesorului. Un răspuns lui Selly

Nu manualul sau catalogul te fac profesor, ci faptul că vezi în cei din...

Jurnalism în cheia „clarității morale”

Jurnalismul nu poate fi niciodată matematic obiectiv, însă el ar trebui măcar să fie, cel puțin în teorie,...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)