joi, martie 28, 2024

Un marxist antitotalitar: 


Am vorbit mult despre el cu buna mea prietenă, regretata Dorli Blaga Bugnariu. Născut pe 30 iunie 1909, filosoful marxist critic Tudor Bugnariu s-a stins din viața pe 25 iunie 1988. A lăsat in urma sa un model de raportare cinstită la cumplitele realități ale eternului stalinism din România. A devenit comunist in la 30 pentru ca dispretuia fascismul. S-a despărțit, într-o demnă si cât se poate de grăitoare tăcere, de comunismul din România când acesta s-a metamorfozat in stalino-fascism. Nu a fost un disident, dar a criticat in repetate randuri, cu argumente irefutabile, ceea ce el percepea drept o ireversibilă degenerescenta faraonic birocratică si terorist polițienească. In septembrie 1965, decan fiind al Facultății de Filosofie a Universității din București, Tudor Bugnariu a luat partea studentilor contestatari. A fost demis, pus la stâlpul infamiei si a primit vot de blam cu avertisment pe linie de partid. Unul dintre puținii intelectuali ilegaliști era astfel anatemizat de către mizerabilii carieristi, abjectii trepăduși ai dictaturii. 


Bugnariu a trăit catastrofa Holocaustului in propria familie. Prima s nevastă a fost deportată in lagărele naziste. A fost căsătorit apoi cu Dorli Blaga, fiica autorului „Nebanuitelor trepte”.Retras din viața publică, refuza invitațiile la diverse festivități si ceremonii. Îl scotea din minți cultul lui Ceaușescu. Îl cunoscuse încă ca din 1934 in cadrul Comitetului National Antifascist. Acest episod era un fel de scut împotriva posibilelor consecințe ale discuțiilor purtate cu vechi si noi prieteni. Între cei care il vizitau asiduu spre a-l turna sistematic si infect, „filosoful” Pavel Apostol, personaj sinistru pe care, in marinimia sa, Bugnariu il tolera in preajmă. Istoricul clujean Virgiliu Tarau cunoaște bine subiectul.


Unde s-ar fi situat profesorul Bugnariu după decembrie 1989? Am destule motive, bazate pe multele discuții cu vaduva sa si pe mărturiile celor care l-au cunoscut, pe propriile mele amintiri si analize, de a crede ca ar fi fost, alaturi de Mihai Sora, de partea forțelor civic liberale. Ii repugnau conformismul, minciuna, duplicitatea. Iubea adevarul si cerea sa fie rostit si asumat integral.  Tudor Bugnariu a fost un un exponent al direcției antistalinista din marxismul românesc. S-a cunoscut personal cu unii dintre membrii grupului Praxis din Iugoslavia, Citea cu maxim interes lucrările unor Mihajlo Markovic, Svetozar Stojanovic, Gajo Petrovic, plus cele ale marxiștilor critici maghiari (Agnes Heller, Ferenc Feher, Mihaly Vajda)  si polonezi (Leszek Kołakowski, Stefan Morawski, Zygmunt Bauman).. Aici era diferenta dintre Bugnariu, un marxist independent, si, sa zicem, Radu Florian sau Ion Ianosi.

Cand am scris despre Tudor Bugnariu acum un an sau doi pe pagina mea FB, prietenul Catalin Cioaba a confirmat cele spuse de mine mentionand ca tot astfel il vede si profesorul Mircea Flonta. Tudor Bugnariu a ținut un jurnal. A fost dorinta vaduvei sale să scriu prefața cărții ce ar fi urmat să apară. Doamna Dorli s-a dus, jurnalul există, sper sa fie publicat cat mai curand. Ar fi, sunt sigur, veritabila operă de filosofie morala a acestui om de vibrantă, incasabilă onestitate.
Recomandare:
https://moldova.europalibera.org/a/sinistrele-demasc%C4%83ri-din-65/30451255.html

Distribuie acest articol

42 COMENTARII

  1. Dorli Blaga a scris că după moartea lui Tudor Bugnariu a fost asaltată de niște indivizi care au încercat să pună mâna pe toate scrierile și documentele lui.
    Ce mistere ascund aceste documente? Se pare că profesorul Bugnariu deranjează chiar și acum.

  2. Marx rămâne totuși părintele economiei politice moderne, cu teorii perfect valabile,studiate și în universitățile vestice,inclusiv în timpul Războiului Rece..Catastrofa de ,,ucenic vrăjitor ” pe care a declanșat-o voit a fost teoria comunismului, a faptului că poți aduce ,,științific” pe pămînt ,,secolul de aur ” doar umblînd ,, un pic ” la proprietatea mijloacelor de producție .Mai grav ,Marx a privit senin și chiar legitimat utilizarea violenței pentru atingerea scopurilor sale voit-nobile . Și astfel a ajuns , într-o modalitate care și pe el l-ar fi uluit dacă s-ar fi trezit din morți, ,, tăticul ” ideologiilor totalitare din secolul XX .Pentru că,deși unii neagă sau alții preferă să treacă sub tăcere vinovată ,atât fascismul italian cât și nazismul german sunt avortoni , ,, deviații ” de dreapta ( cum le-ar fi numit ideologii staliniști …) ale bolșevismului rus .Hitler s-a declarat toată viața un om de stânga,ridicat din straturile cele mai umile ale societății,iar Musollini a fost un membru al Partidului socialist italian care și-a șocat tovarășii de partid cu linia lui naționalistă și războinică pro-Antanta,pare-se rezultatul ,,subvențiilor ” generoase ale Intelligence Service-ului,care lupta pentru rămânerea Italiei alături de Antantă…Musollini efectiv i-a ,,suflat ” puterea politică de sub nas stângii radicale italiene, transformând statul fascist în arbitrul suveran al armonizării dictatoriale a intereselor claselor sociale,lucru pe care,deși Biserica catolică a rămas anticomunistă , l-a denunțat public ca pe o formă de ,,idolatrie ”,incompatabilă cu doctrina catolică…Hitler a fost la începuturile carierei sale interbelice, admirator înfocat, veritabil ,, groupie ” al lui Musollini, căruia i-a scris în repetate rânduri,declarându-și admirația și solicitându-i o poză cu autograf….Doctrina lui Hitler nu se deosebește mult de concepțiile ,, practice ” ale comunismului rus, atât doar că marota ,, luptei între clase ” a fost înlocuită de ,, lupta dintre rase ”…

    • …unii spun ca bolsevismul nu avea nici o sansa (chiar apeland la violenta) fara milioanele de marci germane trimise de la Berlin cu scopul de a scoate Rusia din razboi cu orice pret, iar poleiala ideologica este doar atat (o poleiala justificativa pentru regimuri mentinute prin minciuni si crime).
      Ironia (sau justitia poetica) este ca tocmai acest „aranjament de culise” aparent punctual si temporar a daunat grav Germaniei decenii la rand; razboiul civil spaniol, nationalismul extremist si Ribentrop-Molotov etc sunt bastarzi mult mai cunoscuti ai intelegerilor „secrete” care dauneaza grav tocmai natiunilor

    • Marx este un titan al filozofiei europene și un pionier al teoriei economice. Ceea ce este însă important de subliniat este că a lăsat un corpus enorm care nu e neapărat coerent intern. Insurecția în folozofia lui Marx nu este problematică, după mine, per se – și liberalii teoretizaseră tiranicidul. Nici măcar necesitatea insurecției nu mi se pare problematică în contextul secolului al XIX-lea – Marx nu a trăit suficient încât să vadă că reforma social-democrată chiar funcționează și că parlamentarismul nu e neapărat un instrument în slujba burgheziei. Problematică mi se pare insurecția în contextul determinismului istoric și al mesianismului colectiv. Lupta de emancipare îmbracă forma unui război sfânt care nu prea poate fi apărat. De notat totuși că marxiștii critici citați în text abandonează total aceasta paradigmă. Agnes Heller, de exemplu, e cu totul altceva.

      In legatura cu a doua parte a comentariului dvs. sunt in dezacord. Parcursul personal al lui Mussolini nu permite derivarea fascismului italian din socialism. Fascismul italian, ideea corporatismului și a statului total este mai degrabă un răspuns, o alternativa radicală fundamental antimarxista. Discuția este mai complexă în cazul nazismului dar oricum S-ul din NSDAP nu prea avea nici o legătură cu tradiția socialista germana anterioară – era acolo pentru că viza același public.

      M-aș feri și de formulări care caută simetria cu orice preț: „lupta de clasă, „lupta de rasă” – ele țin de concurența memorială și se află la un pas de trivializarea prin comparație.

      • Marx a fost un milog mizerabil ale carui teorii au fost invalidate cu 200 de ani inainte sa-si formuleze ineptiile. Social-democratia functioneaza intr-un cotext limitat: o tara mica cu o populatie omogena avand un grad de coeziune mare. Dar chiar si atunci proprietatea privata si drepturile individului trebuiesc pretuite. Un trop prin mocirla socialista aproape a distrus Suedia in anii 1970-80.
        Socialismul, fascismul, nazimul si marxismul fac toate parte din aceeasi mocirla colectivista in care singurii indivizi care conteaza sunt cei aflati la putere, restul fiind doar o zecimala in statistici.
        Poate, daca erau imbratisate ideile lui Frédéric Bastiat in loc de cele ale lui Marx secolul 20 ar fi aratat cu totul altfel.

        • Social democrația (la modul generic) funcționează și este norma în toată Uniunea Europeană. Este benefică în mod particular pentru regiunile sărace și subdezvoltate din est în care se transferă masiv, prin proiecte europene, bani colectați din impozite în regiunile bogate și dezvoltate din vest. Evident, chestia asta nu are nimic marxist.

        • Recomand capitolul 3 din cartea lui Paul Johnson, Intelectualii.
          https://www.amazon.com/Intellectuals-Paul-Johnson/dp/1470887568

          Marx, un vesnic datornic, si-a intors frustrarile personale impotriva societatii, generand utopia egalitarismului si a luptei de clasa, ca solutie pentru problemele prin financiare prin care trecea.

          Din pacate, nu prea invatam din greselile trecutului, si avem tendinta de a le repeta, gasind tot felul de justificari pentru esecul acestei teorii fundamental eronate.

  3. Alunecarile extremiste sunt daunatoare – echilibrul si bunul simt sunt doua elemente care ajuta rebalansarea daca cumva se remarca un derapaj prea tare/mare.

  4. Eu cand citesc elogii marxismului sau marxistilor sunt cuprinsa de disperare.
    Nu exista marxism bun. Marxismul, sub toate formele lui este o imensa eroare cu consecinte catastrofale care a omorat si a nenorocit milioane de oameni, in toate spatiile geografice si istorice in care a fost experimentat.

    • Sentimentele dvs. și reacțiile viscerale vă aparțin și nu necesită justificare. Trauma pe care est-europenii au suferit-o nu numai că explică respingerea instinctivă a tot ce ține de Marx dar este și sursa cât se poate de normală a unor fobii legate de stangă în general. Și eu am reacțiile mele viscerale: fascinația românilor în anii ’90-2000 pentru intelectualii fasciști din interbelic, reabilitarea generației compromise moral a anilor ’30 îmi repugnă total. Nu suport să pun piciorul pe străzi numite Petre Țuțea sau Miron Cristea. Ce să spun: fiecare cu fobiile lui.

      Dar, că vreți sau că nu vreți, există o moștenire intelectuală a lui Karl Marx, controversată, complexă, dar în mod sigur influentă – prezentă pe toate continentele. Nume ca Zygmunt Bauman sau Agnes Heller sunt sonore, e vorba de oameni traduși și studiați în universitățile din lumea întreagă. Dacă românii doresc să își lărgească orizonturile sau aleg să rămână cantonați la provincialismul unor filozofi ca legionarul Noica și liota anilor 1930 e până la urmă o chestiune de alegere.

      • Nu cred că doar trauma est-europenilor este cauza respingerii marxismului. Marxismul este o doctrină primitivă din punct de vedere economic (nu mai puțin validă în anumite aspecte ale ei) și complet eșuată din punct de vedere social – pentru că a fost reacția viscerală la insurgența socială a clasei muncitorești (Comuna din Paris, diversele greve și mișcări pentru emancipare și drepturi ale muncitorilor din…. și vă rog să rețineți acest aspect….din OCCIDENTUL DEZVOLTAT. Partidul bolșevic nu avea nici o bază și nici o teorie – leninismul a fost o justificare a preluării puterii, nu un fundament pentru o mișcare socială. Marxismul a eșuat implicit, ”aplicarea” lui în practică – în URSS și China comunistă – a fost un lung șir de traume și eșecuri, vizibile doar post-teorie (leninismul, stalinismul și maoismul).
        Marxismul a fost o religie laică, iar apostolii ei sângeroși – Lenin, Stalin, Mao, Pol Pot nu doar că nu au reușit să aducă paradisul pe pământ – că doar și numai clasa muncitoare merge în paradis – ci au adus doar iadul, mai întâi pentru oponenții politici, apoi pentru toți, în mod democratic. Democrația infernului – asta a fost marxismul.
        Cât despre principiile lui, sunt total aberante:
        societatea fără clase
        – păi oamenii întotdeauna socializează în funcție de interese și de realizările din viața lor – burghezia birocrației comuniste a înlocuit cu succes, dar fără succese, clasa burgheză/aristocratică;
        societatea fără proprietate privată
        – păi asta ar fi însemnat întoarcerea la epoca de piatră – unele triburi africane sunt la acest nivel în care consideră achiziția de bunuri mai special un lucru de evitat, întrucât stârnește invidia; și apoi the curse of the commons – sau blestemul paușalului pe românește, în care toți vor să extragă beneficii de pe urma bunului comun, dar nimeni nu vrea să cheltuiască eforturi pentru întreținerea acestuia;
        societatea fără bani
        – asta este culmea absurdității. Banii nu doar reprezintă mijloc de schimb și de stocare a valorii; ei reprezintă și mijloc de informare despre valoarea anumitor acțiuni economice – d. ex. merită să extragi o resursă naturală, cât te costă = cât sunt dispuși oamenii să plătească; acțiunea economică de a munci, că munca unui gunoier nu este egală cu cea a unui cercetător științific sau a unui doctor; cât despre luatul de la unii după capacități și datul la alții după nevoi, protecția socială are o limită de reglaj fin dincolo de care cei care muncesc își spun ”de ce să mă spetesc eu când ăla împrăștie parfum de mentă de la atâta frecat?”.
        Capitalismul este un sistem economic, nu social. Rezultatele sociale depind exclusiv de trăsăturile societății – vezi diferențele dintre societatea scandinavă, cea americană din SUA și cea chineză (capitalism cu față comunistă).

        • Să ne înțelegem asupra unei chestii: nu sunt marxist. Dar urăsc simplificările precum cea de mai sus în care se amestecă Pol Pot, Lenin și alții când vine vorba de marxismul critic. Daca nu ai citit Agnes Heller sau Zygmunt Bauman nu vorbești. Notez în trecere că profesorul Tismaneanu și M. Stan scriau acum câțiva ani asta „Cu toate acestea, nu există o construcție ideologică a khmerilor roșii comparabilă cu cele care au mobilizat experimentele sovietic sau nazist. Mai mult decât atât, Pol Pot și clica sa au fost un foarte ciudat amestec de criminali ideologici foarte puțin legați de dogmele clasice ale marxismului, leninismului, maoismului sau castro-guevarismului.” (Neo-totemism secular: Mai are totalitarismul un viitor?)

          Paradigma marxismului ca religie nu mă deranjaza și chiar am evocat-o într-un comentariu anterior când vorbeam de mesianism colectiv. E ok. Pot cita capitole din „Opiumul…” lui Aron pe de rost (deși merită citit tot ce a scris Aron despre marxism). Dar, că tot vorbim de religie, așa cum nu toți ortodocșii români sunt legionari sau fundamentaliști antismiti (și marea majoritate a teologilor români din interbelic exact asta au fost) tot așa nu toți marxiștii sunt leniniști sau apostoli ai crimei. Într-o societate în care există un pluralism de valori trebuie să lași cât de cât deschisă fereastra lui Overton altfel orice dezbatere devine cacofonie.

      • Pinochet avea niște soluții nemaipomenite pentru admiratorii lui Marx :)

        S-a mai discutat despre intelectualismul apatrid, încadrarea într-o asemenea categorie nu e o laudă pentru nimeni.

          • În final, la asta se ajunge întotdeauna: ori se ocupă Lenin și Stalin mai întâi de ”dușmanul de clasă” și mai apoi de întreaga societate, ori se ocupă Franco, Salazar și Pinochet de marxiști-leniniști și lasă restul societăți să respire liber.

            A doua variantă e de departe preferabilă pentru societate, aduce mai puține daune, mai puțină mizerie morală și durează mai puțin.

            Admirația neîngrădită pentru Marx, neponderată de niciun fel de critici, face inutilă disculparea ”nu sunt marxist”. Pentru că n-o crede nimeni, e plin Occidentul de marxiști, atât vest-europeni la origine, cât și est-europeni la origine.

        • Iata ca in ultimile decenii, liberalismul a gasit ac pentru cojocul extremistilor ambelor aripi, i.e. drepturile cetatenesti, libertatile civile si statul de drept! Astfel, atat fosti criminali-marxisti cat si cei anti-marxisti (mussolini-sti, hitleristi, franco-tisti, pinochet-isti, etc) au fost trasi la raspundere pentru crimele si ororile comise. Sanchi ei au fost „patrioti” (unii de stanga, ceilalti de dreapta). In realitate insa, sunt aceasi escroci-drogloditi, criminali cu chipiuri si epoleti, care se ascund sub perdelele ideologiilor de fum. Caci este legitim sa te impui (cu cizma pe grumaz) in numele ideologiei, nu? https://amerika21.de/2018/12/219031/chile-diktatur-urteile-militaers-folter

      • Acolo unde ati invatat ca Marx a fost „un titan al filozofiei Europene”, nu i-ati studiat pe John Locke si pe Karl Popper.
        Nu ati citit ‘Tratatul al doilea de guvernare’, scris de Locke la jumatatea secolului al 17-lea, in care sunt puse bazele democratiei anglo-saxone, si nici ‘Scrisoarea in legatura cu toleranta’, in care a facut apel la toleranta religioasa si separarea bisericii de stat, si nici ‘Eseul in legatura cu [limitele] inteleger[ii[ea uman[e]a ‘. De asemenea nu ati citit refutarea completa a Marxismului, de catre Karl Popper in 1945 si 1957, ” Saracia Istoricismului” in care dovedeste ca este aberatie totalitara mincinoasa si periculoasa, si nici „Societatea deschisa si dusmanii ei”- fundamentele libertatii individuale si ale democratiei liberale anglo-saxone.
        In plus, Marx era anti-semit, urand pe evreii religiosi.
        Intelectualii romani care s-au apropiat de Noica sau l-au studiat pe Heidegger nu sunt anti-semiti. Asta este adevarul, pur si simplu, si nici o insinuare sau vorbe fara baza nu pot sa-l modifice dar pot sa raneasca oameni acuzati pe nedrept si sa devalorizeze acuzatii corecte impotriva adevaratilor antisemiti. Reflexul fara gandire, tot de la indoctrinarea de pe vremea dictaturii, ca tot ce nu e comunist, trebuie sa fie fascist… Cioran a scris cea mai calda carte despre evrei, Tentatia de a exista.
        Vadim Tudor a fost anti-semit.

        • Asta e drăguță. Am citit Locke și Popper, sunt ușor de citit. Nu am citit Lukács de exemplu – complet indigest, dar în fine…. Ceea ce nu pricepeți dvs. e că eu nu sunt marxist. Nici socialist. Progresist? Da, în mod sigur. Pe de altă parte influența lui Marx, inclusiv printre unii dintre cei mai încrâncenați anti-leniniști e colosală. Iar contribuția să la filozofia europeană e incontestabilă.

          Cât despre interbelicii români și discipolii sau admiratorii lor de ce nu citiți raportul comisiei Wiesel, inclusiv secțiunea despre trivializarea comparativă a Holocaustului.

    • @ Delia: va recomand, si dvs dar si altora, sa cititi cite ceva din Capitalul si ceva teorii economice „marxiste” si/sau „capitaliste”…vom intelege ce si de ce sa condamnam ceva (se pot cita numeroase lucrari de specialitate despre subiect, iar, mai jos se regaseste un citat- evaluare despre „profit”- esenta capitalismului).
      Deci, sa fim putin cu discernamint si prudenti in a spune categoric si defintiv despre ceva despre care nu cunoastem ceva mai in detaliu despre ce e vorba: teoria economica marxista, keynesiana, etc., etc.
      Da, de acord, aplicarea in practica este/poate fi uneori cu rezultate diferite/dezastruoase, atit la „marxism” (extremisme de stinga sau dreapta) cit si la „capitalism”, nu-i asa ?!…oare nu vedem asta zi de zi…credeti ca astazi capitalismul e autentic in RO, si mai bine aplicat decit „marxismul” care va repugna ? …teoria economica e una iar teoria politica (filosofia) politica e alta…si, cum zicea Churchill, democratia este un lucru prost, dar, nu avem altceva mai bun de pus in loc…daca ne referim la sistem politic (democratii, dictaturi, etc)
      Deci, nu e foarte clar la ce „marxism” va refereati, sau, probabil preferabil la „democratia economica capitalista” sau respingerea „socialismului” creat de teoria marxista a profitului capitalist…personal, sunt confuz…dictaturile pot aparea si in sisteme politice care n-au cunoscut marxismul nici pe departe…iar
      Redau un mic citat mai jos, sper, suficient de relevant (nici n-are vreo importanta de unde e…):

      „…It is often said these days (especially by economists) that Marx’s theory is “dead” or
      “obsolete”. It is argued in this paper that this assertion is blatantly false. The dominant
      purpose of capitalist production is profit, and therefore the explanation of profit should be the
      main goal of a theory of capitalism. Marx’s theory provides a logically coherent theory of
      profit, which has considerable explanatory power (to be discussed below). Marx’s theory
      also provides a logically coherent and empirically strong theory of the trend in the rate
      of profit over time. In striking contrast, mainstream economic theories provide no
      coherent theory of profit, and no theory at all of the trend in the rate of profit over time.
      Therefore, far from being “dead”, if we want to understand profit and the rate of profit, Marx’s
      theory is absolutely essential. There is simply no other theory of profit available, besides Marx’s theory.”…

      Si, o ultima problema la care puteti reflecta: ce s-ar intimpla intr-un sistem perfect democratic si perfect capitalist, cind are loc o concentrare puternica a capitalului/fortelor de productie, sa zicem, in proprietatea a cca 5% din populatia unui sistem/stat ? (asta e o problema microeconomica, a unei probleme macroeconomice: primele 5 tari din lume au un PIB de 60% din PIB-ul mondial)…n-ar putea aparea „tensiuni” ?…oare „aia 5%” n-ar putea „dicta” ei cum e cu democratia pentru „ailalti 95%”?

      …sau, cu alte cuvinte, n-ar exista cumva si CAPITALISTI ANTITOTALITARI ? (cred ca exista cel putin in China- sistem politic „comunist” totalitar, cu mecanisme si aplicarea teoriilor economice „capitaliste”)

      food for thought

  5. Da , intelectualii romani care citesc carti de la Humanitas, care citesc curent Cioran, Noica, Eliade sau Heidegger sunt fascisti sadea, asa credeti , nu?Domnu Margicu, mergeti la Moscova, aia sunt ” experti ” in fascisti, lasati- ne ! Scrieti o scrisoare dlui Putinn sa atace Romania , ca sunt zeci de mii de fascisti care citesc cartile autorilor de mai.sus, plus Isaiah Belin etc…. si care nu citesc marii marxisti….
    Nu ne mai scrie, si du-te cu Marx si autorii indragiti in Corea de Nord, daca se poate, assp!

    • @matrix
      Nu am scris niciunde că cine citește Cioran, Noica sau Eliade e fascist, ar fi stupid. Pe de alta parte, Cioran și Eliade au fost în mod sigur fasciști, chestia asta e dincolo de orice îndoială, iar ultimul derapaj negaționist al lui Cioran datează din 1988. Noica a fost indubitabil legionar după 1939 iar filozofia sa rămâne una de extremă dreaptă în viziunea multor cititori (vezi de ex. Alexandra Laignel-Lavastine). Nu înseamnă că Cioran, Noica sau Eliade nu trebuie citiți sau că cititorii lor se fac vinovați de ceva. Noica este, după mine, extrem de provincial, inexportabil și mai mult decât minor la scară europeană dar asta este altceva.

      Pe de altă parte denunț drept ipocrizie morală nerușinată condamnarea ab initio a unor gânditori marxiști (cu atât mai mult când sunt critici și profund anti-leniniști și anti-sovietici) într-o societate în care e de bon ton să te dedulcești cu Noica, Eliade, cu un pic de Nae Ionescu sau Țuțea și, mai nou, cu Carvalho. În România de astăzi, la orele de religie le este dat copiilor ca exemplu de „trăire creștină” Nichifor Crainic dar a devenit intolerabil să vorbești elogios despre Tudor Bugnariu sau să recunoști valoarea lui Agnes Heller?

      • Stimate domn marxist,
        L-am cunoscut personal pe Noica, am corespondat ani la rand. Deci eu, Noica, Liiceanu , Plesu-care au fost extrem de apropiati de el , suntem toti niste provinciali. Dar…intrand intr-o mare librarie din Roma am gasit doua carti ale lui Noica.Ce sa vezi, si.la Paris la fel!
        Noica mi-a deschis mintea mea de tanar, datorita lui citesc de vreo 40 de ani filozofie, in germans, romana, engleza, franceza, desi nu am facut facultatea de Filozofie. Din aceasta persepectiva, desi dl. editor o da imi taie mesajul, iti spun doar atat: du- te …

        • Relevant pentru modul de indexare personală: dacă un detaliu pare să semene, atunci similitudinea e extinsă la întreg. Cam tot așa apar și bancurile cu blonde.

          • F relevant, pt ca nu poti avea un argument rational cu un comunist sau o metamorfoza care doreste sa distruga realitatea in numele unei utopii si sa-si impuna nebunia asupra oamenilor, cu forta, sa-i transforme in sclavi pt scopul pe care il doresc.
            De ce oamenii sunt atrasi spre Liiceanu si Plesu? Pt ca acesti oameni nu mint si nu se mint. Ei nu pretind ca sint detinatorii adevarului absolut dar incearca sa navigheze cat mai departe de minciuna. Pt ca adevarul conteaza si se simte cand cineva vorbeste.
            Pt ca cei care au fost comunisti ar trebui, cel putin, daca nu sa-si ceara scuze, atunci cel putin sa taca.

          • 50 de ani, adevarul a fost interzis sub comunisti. Oamenii au fost obligati sa traiasca in minciuna, in lagar si in sclavie.

  6. @Prof. Tismăneanu Puteți confirma informația conform căreia prima soție a profesorului Bugnariu, Kató Balázs, a fost deportată în lagărele de exterminare? Un articol recent semnat de Emil Burzo afirmă că a evitat deportarea și a murit de leucemie în 1950. Wikipedia atribuie (de unde nu știm) decesul acesteia unui suicid. Cert este că mai mulți membri ai familiei Balázs au murit în lagăre.

    • Cred ca aveam informatia de la doamna Dorli. Tema Holocaustului era un subiect extrem de trist in familia Bugnariu.Profesorul avea o reactie dfe viscerala aversiune in raport cu orice forma de rasism. La fel, tatal sotiei sale, masrele poet si ganditor Lucian Blaga.La fel, doamna Dorli. Ii repugna antisemitismul, explicit sau implicit, fatis sau cripto, vehement sau larvar. Admiratia pentru Thomas Mann a mostenit-o de la parintele ei.

  7. Marxismul trebuie studiat, mai departe; pentru a demostra punctele slabe ale teoriei (si sunt multe); de un foarte mic numar de specialisti. Nu o sa ne apucam acum sa organizam seminarii de marxism-leninism la facultati… Nu aveti simtul ridicolului?
    In plus, trebuie explicat -foarte clar- ca teoria (fie si marxista) este nula in fata activistilor si agentilor din serviciile secrete; nu se poate cladi o societate democrata si echilibrata cu un singur partid si cu supradrepturi pentru activisti si agentii secreti. Si nu doar pe marxism… (Atentie la progresisti, corectii politic, fundamentalisti etc.) In lupta dintre teoreticieni si practicieni, teoreticieni (sarmanii filozofi) cad, mereu, pe locul doi. Aparatul politic contemporan nu are pirghii de forta pentru ei. „Practicienii” devin dictatori nu doar prin lider, ci in toate birourile. Pina la cel mai de jos. Ese vorba de o gasca ce acapareaza puterea si o utilizeaza in folos propriu.
    Si atentie la tari ca Romania, care au mai multe partide politice, dar un singur centru de decizie(in umbra).

  8. Una dintre disonantele ´conservatorilor´ de azi e asocierea ´stangismului-progresismului´ occidental cu Bolsevismul. Ei nu vad nicio contradictie in aceasta alianta a libertarianismului vesel si aproape anarhist al Stangii occidentale si Comunismul ruso-chinez, foarte auster si ascetic. Fapt e ca acest Comunism nu poate fi separat de ´contextul rus´ sau rasaritean, mai general, de substratul pre-modern, medieval si subdezvoltat, in esenta rural : o religie politica de rit stiintific-ateu, motor al modernizarii si industrializarii accelerate, s-a altoit de minune pe aceea mai veche, popular-traditionala, cat de ´ortodoxa´, alta discutie. Cum ar fi putut sa prevada inflexibilii ´razboinici reci´ turnura ´conservatoare´ si fascista a ´Marxismului leninist´ ?!
    Un ´conservatorism´ popular sau gregar, ce a putut supravietui ´dezvrajirii´ stiintifice, mult laudatul traditionalism de la sate : in ´eterna´ monotonie a satului individul singur nu conteaza, e doar parte din unitatea naturalista a familiei iar familia, din trib sau ´rasa´, un individ fara familie e un sub-om, un fel de zombi, un semn rau, ar merita linsat pe loc, cu pietre.
    Pe vremea Stalinismului national, ca in Coreea de Nord, excitatia maxima la TV era vederea gleznelor unei femei ( nu conteaza care !), printre defilarile somnambulice de chipuri livide ( puse alaturi de carnavalele destrabalate ! ), intr-un amestec de cazarma si manastire, atat de aproape de idealul patriarhal al imaginarului ´conservator´, poporul ´profund´, pastratorul indaratnic de obiceiuri si prejudecati atavice. Un imaginar pervers totusi, pt. ca isi rezerva dreptul natural al deliciilor ´elitiste´, unde religia cea mai habotnica, pt. popor, se intalneste cu morala nihilista (´existentialista´) a stapanilor. Dupa aceasta tanjesc ei.
    Mujicii doar au schimbat icoanele Mantuitorului cu acelea ale lui Lenin, pe noua cale cincinala a mantuirii colective. De aceea ´drepturile individului´ nu pot avea sens, daca individul e ca o anomalie iar libertatea lui e anomica, contrazice ordinea anchilozata impusa de sus, de la sfanta stapanire, oricare ar fi.
    Rusia pravoslavnica de azi e mult mai aproape de viziunea nostalgica si sucita a ´traditionalistilor´ romantici decat Occidentul liberal si degenerat, ei apara un Occident crestin si ´conservator´ ireal ce se aseamana mai mult cu Rusia reala. In timp ce Rusia din imaginatia lor ar fi consecinta Iluminismului si emanciparilor individualiste, avangarda miscarilor anarho-libertare ce au subvertit Occidentul alb, viril si traditional ! Aliati mai buni si mai inconstienti ca acestia nici in vise n-ar visa .

    • Una dintre distracțiile mele vinovate este să dau dreptacilor est-europeni să citească textul scrisorii lui Engels din 1869 despre homosexuali, fară să le divulg autorul. După ce se extaziază toți și își declară adeziunea nețărmurită, le dezvălui originea textului și savurez reacția.

      • @ Margicu. Si reciproca, s-ar putea gasi citate mobilizatoare din tineretea revolutionara a unor icoane conservatore ca W. Chambers, J. Burnham, Frank Meyer, insusi Weaver, etc., ca sa nu mai vorbim de neo-conservatori, pana la S. Bannon, care declara ca e ´leninist´ … ´Paradigma´ Tutea, in tinerete marxist si la batranete dreptaci, dar tot revolutionar, e ca o semnatura de nesters sau un ´pact´ ( cu Diavolul, chiar asa !, ca tot explica doct Nae Ionescu cum e cu pactul lui Faust, in cunostinta de cauza ). Or, tocmai asta e caracteristica Fascismului : Dreapta revolutionara, ce se pretinde ´dincolo de Dreapta si de Stanga´ sau ´a treia cale´ anti-ideologica ( si care, nu imi amintesc cine zicea, e intotdeauna de dreapta).
        @ mongolul. Nu era un raspuns la comentariul Dvs., dar e ok.

        • @L.A. Părerea mea e că trăim vremuri noi în care ideile sunt din ce în ce mai des comunicate sub formă de texte scurte sau exerciți oratorice filmate și totul se propagă pe rețelele sociale. Chiar și cărțile devin mai compacte, sinteza primează în fața exhaustivității. Ideologiile nu dispar dar se construiesc empiric. E un mediu foarte propice radicalismul pentru că se șterg nuanțele.

      • Si apropos de Carvalho, de care aminteati mai sus. A reusit sa pacaleasca ( sau cum ? ) intelectuali seriosi, ca H. R. Patapievici. In faimoasa ´dezbatere´ cu omologul lui, Dughin ( se pare ca devenisera, in cele din urma, amici, asa se intampla ), promovand fel si fel de surse conspirationiste, incat Dughin parea cel decent. In fine, O. de Carvalho, ultras catolic anti-musulman, a fost in tinerete si a ramas si mai pe urma ´initiat Sufi´, in secta traditionalista a Avatarului nud F. Schuon, etc., mai era si ocultist si astrolog , mag si guru al lui Bolsonaro, agitatia lui a avut un rol esential in schimbarile din Brazilia. Cam asa au stat lucrurile cu multi alti militanti ciudati, reckless mind, minti sucite ( sau chiar incarligate ), cum bine zicea M. Lilla. Nu ca as fi intru totul de acord cu acesta, caci pe unii, de ex. Leo Strauss, i-a cam menajat. Cine spune ceva contra lui L. Strauss ( acel ´ortodox ateu´ : H. Arendt ) se stie, e antisemit.

        • Evident că Dughin v. Carvalho este o culme a kitsch-ului de extremă dreaptă pe care mintea umană nici nu putea să o conceapă dacă nu se întâmpla. Nu știu daca pot să vă dau explicații mulțumitoare, dar după părea mea în România chestia asta ține de rutină. Păi, gândiți-vă că ICR-ul l-a plimbat la Salon du livre pe Savatie Baștovoi!

        • Nu stiu cum sa ma exprim cat mai scurt dar chestiunea e ´lunga´ si trebuie apucata mai de-demult.
          Exista un anumit ´realism´, pretins non-ideologic, specific ´razboinicilor reci´ ( sesizati nota ironica). In realitate, e(ra) foarte influentat de existentialismul politic interbelic, direct sau indirect ( de ex. , via Arendt ), de Carl Schmitt. Despre L. Strauss s-a putut spune ca era chiar mai radical antiliberal decat Schmitt. Un ´realism´ cat se poate de mitic sau (neo)romantic (decadent) si irealist, de altfel. Cercetarile mai recente au scos la iveala si mediul anti-liberal in care s-a format tanarul R. Aron, si el foarte influentat de existentialism, de ganditorii germani in special ( Weber, cu stiutele lui ambiguitati) si, desigur, de Schmitt insusi. De aceea liberalismul lui ( ´Cold War´) , ´realist-pesimist´, neo-conservator avant la lettre si foarte idiosincratic, se resimtea puternic de la traditiile intelectuale franceze ale ´celei de-a treia cai´, un liberalism ciudat de anti-liberal, uneori, nici nu e foarte de mirare ca si-a putut gasi rezolvarile firesti in liberalismul neo-conservator efectiv reactionar al lui P. Manent, un ´demaistrian´ in mod deschis, euroseptic si apologet al ´statului national´, pe scurt, un ´teolog politic´, incercand adica sa reuneasca religia cu politica, proiect prin definitie antiliberal. Liberalismul e la fel de indeterminat ca si ´Democratia´, o materie ce poate suporta practic orice. Chiar Crestin-Democratia era imbibata de corporatismul catolicismului politic, sub influenta unor intelectuali ´personalisti´ ( initial personalismul ruso-francez era o ideologie religioasa anti-liberala ), ca J. Maritain, D. de Rougemont, Mounier sau A. Marc, implicati in proiectul european, unii care flirtasera deschis cu miscari, sa zicem, apropiate de fascism ( A. Francaise ). Ei s-au reinventat dupa Ocupatie. Exista deci o ´ambiguitate morala´. De ex., intelectuali apropiati de extrema dreapta au fost revalorificati in contextul Razboiului Rece ( asa cum s-a crezut ca puteau fi folositi si dictatorii cei mai odiosi, ca Pinochet, nu mai amintesc cazul Germaniei federale, intesata, la varf, de fosti nazisti, cazul inca mai revoltator al Italiei anilor de plumb ), considerandu-se ca ar putea fi utili, ca antidot, contra Comunismului sovietic . Ceea ce e(ra) o grava eroare de optica si dovada de ´irealism´, cu consecinte catastrofale pe termen mai lung, caci intotdeauna afinitatile ideologice, ´existentiale´, vor sfarsi prin a avea castig de cauza. Dupa parerea mea, ´existentialismul politic´ e o ideologie difuza, nihilist-machiavellica sau, daca se prefera, ´nietzscheana´, ce poate imbraca hainele ideologice cele mai diverse, e ceea ce as numi ´demonia politicului´, nu foarte departe de ´sacralizarea´ lui, un fel de extaz (´intensificare´) al ´politicului´, primatul ´sferei politice´ sau mai degraba ´metapolitica´, politicul ca ´teologie´ ( nihilista), Politique d´abord, vita activa, de intonatii schmittiene ce nu pot scapa. ´Realismul´ pretins nu e altceva decat amoralismul prometeic al Ubermensilor, in atat de uzatul jargon ´elitist´.
          Asa s-a intamplat si cu O de Carvalho, s-a crezut ca poate fi util impotriva dughinismului. Cand colo, ´cearta´ lor s-a transformat in prietenie iar Bolsonaro a devenit, previzibil, un aliat al lui Putin. Sau, la noi, cand a aparut cartea lui Lavric depre Noica si unii am spus, pe unde am putut, ca nu e in regula cu acel manifest melodramatic cripto-legionar, s-a raspuns ca nu, ca e ok, omul e doctor in filozofie si lucrarea e de mare insemnatate stiintifica, etc, etc. Simti ca de fapt multi gandeau si isi spuneau cam aceleasi lucruri, intre patru ochi, ´ezoteric´. Sau, desi ´cazul´ e diferit, M. Neamtu, promovat intens de stelele Conservtorismului roman, ca si altii, un simpatizant din frageda … , in fine. Ca s-a pocait ( intr-adevar! ) , s-a americanizat ( Ooo! ), etc., desi eu cred ca e mai degraba un politician foarte ambitios care si-a cam gresit discursul, acum e iarasi in orbita AUR, mi se pare, langa S. Lavric ( ar trebui rascolit mai bine prin ´cuibul´ acela de la R.L. ) si alti apostoloi antivaxeri si ai ´Pamantului plat´, iar amicii Dsale, carevasazica ´moderatii´, nu au nimic de spus. Sau site-ul acela extremist, stil Breitbart , cu ´Portile Vienei´ si alte bazaconii pt. redusi mintal, pe care sunt ´publicati´ totusi , cu poze, marii nostri intelectuali conservatori care, iarasi, nu au obiectii, ba chiar se pare ca le place. Sau, sau …

        • @L.A. Exercițiul de sinteză devine foarte dificil și pentru mine având în vedere densitatea a ceea ce scrieți. Nu cunosc în detaliu biografia lui Aron dar una dintre ambițiile mele a fost să îl citesc în integrum. „Essai sur les libertés” rămâne pentru mine fundamental (mult mai important ca text în sine decât „Opiumul…” care își câștigă statura datorită opoziției cu Sartre). Problema principală cu Aron, după mine, este că, după cum scria Tony Judt, omul și-a trăit viața încercând să expună prostiile altora – ale „mandarinilor” de stânga. Nu a lăsat nici un mare tratat de sinteză și atunci tu ca cititor trebuie să vezi cum asamblezi piesele. Urmașii lui Aron sunt așa cum sunt. Discuția ar fi lungă (și daca ajungem la Luc Ferry mă enervez).

          Problema României e că după 1989 „mandarinii” (de dreapta în cazul acesta) au ocupat piața ideilor total. Nu spun că nu au existat clash-uri între intelectuali (teza de 800 de pagini a Anemonei Constantin disecă subiectul acesta) dar la nivel de universitari rank-and-file și la nivel de public larg nu se auzea decât un singur discurs. Chestiunea asta a durat aproape 3 decenii. Derivele au fost semnalate. O face raportul Wiesel (în ultimul capitol), au făcut-o George Voicu, Michael Shafir și încă câțiva. Lucrurile nu au trecut neobservate, dar observatorii scriau degeaba. Evident că Lavric e produsul unei școli iar carnavalul de prost gust cu Dughin și Carvalho e manifestarea decomplexată a unor idei care erau deja acolo și au rodit în timp. Mandarinii nu mai au astăzi nimic de pierdut – recunoașterea și faima europeană sau internațională la care sperau nu avut-o niciodată. Și atunci de ce să nu te lași publicat prin toate pivnițele? E și ăla un public. Mă rog, aici ar trebui poate vorbit și despre influența Bisericii ortodoxe cu echipa de la Trinitas, de la Ziarul Lumina. E mult de scris.

          • De acord. Am exagerat un pic cu ´sinteza´, lucrurile sunt descurajant de incurcate, intamplarea face ca tocmai citisem o lucrare ´revizionista´ despre R. Aron ( Iain Stewart ) si mi s-a parut ca gasesc, pastrand masura, unele ´corespondente´.
            Cateva amanunte, totusi: Aron a fost influentat ( mai mult decat se admite ´oficial´ ) de curente intelectuale problematice, avea un mare respect pt. Carl Schmitt – pe care il considera o eminenta cenusie ( ceea ce si era ! ) si care in schimb se pare ca il cam dispretuia ( cum obisnuia cu mai toti intelectualii evrei, desi in fata era f. curtenitor, cum ii era obiceiul). ´Realismul´ politic postbelic are o genealogie suspecta, existentialismul politic e atractiv pt. ca pare foarte ´viril´. Alt amanunt, Aron si-a formulat ´machiavellismul´ sau ´moderat´ ( ocolit cu jena azi ) sub influenta lui James Burnham, ´razboinic rece´ ce poate fi considerat fara probleme fascist ( admirator pe fata al Fascismului italian, pe care a vrut sa-l adapteze ambiantei americane ). J. Freund ( implicat activ in Nouvelle Droite ) era intermediarul lui Aron cu C. Schmitt. Respectul lui pt. L. Strauss – intelectual autoritarist, orice s-ar spune -, e aproape la fel de nelinistitor ca acela pt. Schmitt ( scuza lui Aron ca Schmitt nu ar fi putut fi nazist pt. ca era un mare om de cultura e pur si simplu rizibila, pe ideea ca nazistii erau neaparat niste banditi neghiobi, ceea ce e tot o trivializare ). Si in fine, Aron a fost el insusi, in mod prea evident, un filozof al establishmentului, al ´sistemului´. Liberalismul aronian, cred eu, era unul polemic si ´existentialist´, ceea ce poate insemna si ne-esential, parte a unei viziuni mai ample si ne-explicite total, trebuie vazut in contextul epocii sale, al luptelor culturale si politice franceze, dar si prin perioada formativa, interbelica, liberalismul lui era la fel de complex ca epoca sa. Sigur insa ca viata si opera unui om nu trebuie reduse la cateva aspecte, si eu cred ca Aron a avut dreptate impotriva marxistilor si anarhistilor antiumanisti ai epocii sale, nu insa fara propriile-i umbre sau ambiguitati.

    • De acord, exista un traditionalism -eu i-am spus „fundamentalism”- de acest tip; iar melanjul dintre structurile comuniste(neocomuniste) si religie este extrem de mirositor si toxic; dar nu trebuie sa uitam de pericolul activistelor demolatoare de statui -fara sa stie ce fac- sau de tot felul de nebuni, care, in virtutea faptului ca sunt activisti(activiste), isi aroga supra drepturi in cetate; cazul discutat azi, aici, e un caz elocvent pentru toate tipurile de extremism; toti procedeaza la fel cu teoreticienii; fascisti, comunisti (ambele si cu neo), progresisti, fundamentalisti, corecti politic etc. ETC.
      Am adus in discutie nu un curent sau altul de gindire si practica politica, ci raportul dintre filozof(teoretician) si activist (sau agent secret). Sa va desenez? Sau credeti ca este vreo secta(politica), ceva, deasupra acestor probleme?

    • Alte cateva curiozitati. Anti-totalitarienii francezi, printre care si cruciatii anti-comunisti, erau, in marea majoritate, fosti comunisti, ceea ce nu ar fi ceva neobisnuit pt. intelighentia franceza. Besancon, Furet, Manent insusi, Freund, deja mentionat, dar si Lefort sau Gauchet, etc., iar S. Courtois fusese anarho-maoist ( dupa parerea mea, lucrarile lui T. Wolton, fost ´jurnalist de investigatii´, sunt foarte supraevaluate, chiar numele ´Negationismul de stanga´ vorbind de la sine). Intelectualii francezi erau si sunt in general radicali. Totusi, fenomenul e sincron cu schimbarea generationala de la Stanga la Dreapta din America, cu Intelectualii de la New-York, multi conservatori si neo-conservatorii. Si nu e vorba doar de o ´convertire´, caci multi si-au pastrat fanatismul revolutionar si subversiv, ´gramscianismul´ metapolitic, sapand obsesiv, pana azi, la fundatiile societatii si culturii ´burgheze´. Acesti intelectuali sunt greu de incadrat ideologic, pe stanga sau pe dreapta, ceea ce ii situeaza, din nou, in continuitatea non-conformistilor interbelici ( chiar si Sartre sau Camus ), un fel de libertarianism ( L’Homme révolté ) tipic ´modernist´ ce se putea combina cu intreaga gama de ´situatii´ ideologice, contradictorii, dar cu ceva comun, un substrat de profunzime, nu propriu-zis ´ideologic´, ci o anumita sensibilitate si neastampar existential ( omul din subterana ). Aventura intelighentiei franceze nu e foarte diferita de aceea a intelighentiei ruse ( cu care s-a intalnit dupa marele exil ), deci o tendinta ´revolutionara´ si anarhista, ce se putea ´revraji´, luand formele unei revolutii ´conservatoare´ si religioase sau teocratice. Berdiaev e ´exemplarul´ acestei re-orientari generationale. Manent spune explicit ca religia este, obiectiv, un fapt politic, ceea ce e o pozitie maurrasiana ( influenta subterana a Maurrasismului in intelectualitatea franceza – si nu doar franceza ! – e uriasa ). Desigur, foarte multe lucruri s-au schimbat, Manent nu e de Maistre, dar – abandonandu-se strategic pozitiile pierdute sau compromise, ceva, esential, s-a pastrat, ´spiritul´ reactionar care e, in definitiv, tot revolutionar ( ´palingenetic´, zice Griffin, revitalizant si chiar apocaliptic ). Ma bazez aici partial pe scrierile lui Iain Stewart, Samuel Moyn, M. S. Christofferson, Daniel Steinmetz-Jenkins, Tristan Storme, J-W. Muller iar pt. existentialismul politic heideggerian-schmittian, lucrarile – de mare valoare, dupa mine-, ale lui Richard Wolin. Nu in ultimul rand, marele istoric Zeev Sternhell – care s-a ciocnit violent (si) cu acest ´sindrom´ francez ( dar vezi si colegul lui, David Ohana, cu o serie de lucrari remarcabile despre nihilismul politic ).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro