vineri, martie 29, 2024

Un ocean de amintiri amare: Nicolae Ceaușescu și tragicomedia comunismului dinastic

Motto: „Intotdeauna au existat oameni mari in istorie…. Acum il avem pe Nicolae Ceaușescu! De zece ani ne este baci–cum se spune in cronicile noastre despre conducătorii de neam. Elogiile pe care i le aducem nu sunt inventate. Corespund si prea corespund adevărului. Atunci de ce ne-am reține sa le facem?”–Dumitru Popescu (Dumnezeu), „Cuvântare la Congresul al XI-lea al PCR”, noiembrie 1974

Nicolae Ceaușescu (26 ianuarie 1918-25 decembrie 1989) a fost singurul lider comunist executat în ceea ce numim anul revoluționar 1989. Ceaușescu nu a fost un tiran de tip obișnuit. Cu sprijinul aparatului de partid și de securitate, el a întemeiat un cult al personalității care nu se limita, precum în Albania lui Enver Hoxha, la persoana sa, ci se extindea la soție, Elena Ceaușescu, și la alți membri ai familiei. A fost o tentativă, în final eșuată, de a experimenta scenariul comunismului dinastic. Se pregătea ungerea delfinului, Nicu Ceaușescu, instalat prim-secretar județean la Sibiu și membru supleant al Comitetului Politic Executiv, pe post de urmaș. Soarta dictatorului era astfel ineluctabil legată de aceea a soției sale, propulsată pe poziția de numărul doi în partid și în stat.

Sociologul Daniel Chirot distinge între două tipuri de tiranii moderne: cele ale corupției (Batista, Somoza, Marcos) și cele ale certitudinii, deci ideocratice, simbolizate de personaje precum Stalin, Hitler, Mao, Pol Pot, Ceaușescu, Castro, Mengistu. Ambele tipuri sunt detestabile, ambele sunt represive, dar totalitarismul urmărește nu doar lichidarea libertăților, ci și modificarea condiției umane și „purificarea” societății pe baza unei ideologii ce se vrea științifică.

Nicolae Ceaușescu a fost un fanatic comunist, deci un true believer. Era convins că promovează un nou model al socialismului. Când a fost întrebat, în 1988, de un reporter occidental, care este hobby-ul său, răspunsul a venit sec și fără drept de apel: „Construirea socialismului în România”. A crezut cu înverșunare într-un set de dogme rudimentare, însă în egală măsură persistente și auto-suficiente. De la începutul domniei sale, s-a delimitat de Dej prin accentul pus pe spectacol, pe propagandă personalizată, pe falsul, dar ubicuul scenariu al băilor de mulțimi. A continuat în fapt linia lui Gheorghiu-Dej și Maurer a stalinismului anti-sovietic, construind un miraj al reformelor, o ficțiune a inovației permanente. Coregrafia și dramaturgia cultului personalității erau contrapartea simbolică a menținerii controlului total al nomenclaturii asupra resurselor economice ale țării.

Niciodată, sub nici o formă, Ceaușescu nu a urmărit reducerea „rolului conducător al partidului”. Dimpotrivă, a susținut opusul, ideea că acest rol trebuie să crească mereu ca rezultat al unei „legități obiective”. Această viziune a fost baza a ceea ce putem numi socialismul lui Ceaușescu. Unitatea de monolit a partidului însemna supunerea necondiționată față de deciziile liderului suprem, proclamat ființă providențială. Un întreg aparat propagandistic a funcționat vreme de decenii pentru a plăsmui și a consolida pseudo-carisma lui Ceaușescu.

Nicolae și Elena Ceaușescu au fost singurii lideri comuniști europeni care au ales violența armată ca răspuns la sfidările societății civile renăscute. Au fost singurii care, susținuți de sicofanții din Comitetul Politic Executiv, toți acei Constantin Dăscălescu, Emil Bobu, Manea Mănescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Rădulescu, Lina Ciobanu, Tudor Postelnicu, Ștefan Andrei, Suzănica Gâdea, Constantin Olteanu și Dumitru Popescu, au ordonat să se tragă în demonstranții pașnici. Fuga lor din clădirea CC al PCR, tocmai în anul bicentenenarului Revoluției Franceze, a amintit în chip straniu de evadarea lui Ludovic al XVI-lea și a Mariei Antoaneta. La proces, soții Ceaușescu s-au comportat demn, nu au implorat iertare, și-au sfidat acuzatorii. Probabil că această auto-încredere provenea din structura de beton a convingerilor lor leniniste, primitive, însă consecvente.

Omul care fusese aclamat drept „ființa care nu se naște decât la 500 de ani”, „eroul între eroi”, „arhitectul destinului național”, „baciul” nostru, era acum tratat drept un criminal genocidar. Pentru Ceaușescu, procesul era o înscenare, o farsă pusă la cale de un grup de puciști contra-revoluționari, aflați în slujba intereselor străine. Format în mitul stalinist al fortăreței asediate, Ceaușescu se întâlnea acum cu proba vie, din punctul său de vedere, a adevărului spuselor și temerilor lui Iosif Djugasvili. De aici și cele două elemente ale reacției sale: disprețul și ura.

„Nu voi răspunde decât în fața Marii Adunări Naționale”, proclama inveteratul, impenitentul, inflexibilul militant comunist. Își amintea probabil toate momentele de glorie, toate clipele de extaz, ritualurile bizantine ale adorației în care se scăldase până în urmă cu câteva zile, întâlnirile cu magnații lumii. Își amintea poate demonstrațiile din tinerețe, Doftana, divinizarea lui Stalin și a Uniunii Sovietice, internaționalismul mistic. Astăzi lucrul este confirmat: Nicolae Ceaușescu a murit cântând, în fața plutonului de execuție, „Internaționala”. „Azi nu sunteți nimic în lume/Luptați ca totul voi să fiți”. Cel care nu fusese nimic în lume a ajuns, timp de peste două decenii, să fie și să se creadă totul în România.

Dacă Ceaușescu ar fi ajuns să vorbeasca în fața Marii Adunări Naționale probabil că s-a fi dedat unei apologia pro vita sua, prelungind povestea marii amăgiri naționale. Istoria dictatorului este astfel una a credințelor, a pasiunilor, a fanatismului, a crimelor, a auto-înșelării, a entuziasmelor de masă, a trădărilor și a înfrângerii finale. Este istoria unei tragicomedii botezată „societatea socialistă multilateral dezvoltată”, de fapt un regim ilegitim si criminal, o catastrofă socială, economică si morală, soldată cu atâtea mii și mii de victime, cu destine sfărâmate, cu proiecte delirante, cu mult sânge și un ocean de amintiri amare.

Textul de mai sus a fost transmis la postul de radio Europa Libera:

http://www.europalibera.org/content/blog/26806122.html

Articolul poate fi ascultat, in lectura autorului, aici:

http://www.europalibera.org/audio/26806136.html

Recomandări:

Matei Calinescu and Vladimir Tismaneanu. “The 1989 Revolution and Romania’s Future,” in Daniel N. Nelson, ed., Romania After Tyranny, Boulder: Westview Press, 1992, pp. 11-44.

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/stalinism-teroare-narcisism-despre-cultul-lui-ceausescu/

https://www.contributors.ro/global-europa/leninismul-lui-ceau%C8%99escu-un-palimpsest-din-balcani-eseu-de-vladimir-tismaneanu-%C8%99i-marius-stan/

https://tismaneanu.wordpress.com/2011/08/31/cine-a-fost-nicu-ceausescu-ispita-comunismului-dinastic-epilog/

https://www.contributors.ro/cultura/anatomia-unei-inscenari-judiciare-ultimele-ore-ale-cuplului-ceausescu/

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/revolutia-sugrumata-procesul-ceausescu-si-geneza-puterii-feseniste/

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-elena-ceausescu-tovarasa-de-viata-si-de-lupta-a-dictatorului/

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. „Nicolae si Elena Ceausescu au fost singurii lideri comunisti europeni care…au ordonat sa se traga in demonstrantii pasnici.”
    Intrebarea e: Liderii din celelalte tari comuniste nu au ordonat sa se traga pentru ca respingeau uciderea demonstrantilor pasnici, sau pentru ca au fost convinsi ca fortele de represiune nu le vor asculta ordinele?

    • Asa este, pana si stalinistul Enver Hoxha a studiat la Montpellier si Sorbona, chiar daca nu si-a finalizat studiile. Iar Castro a absolvit dreptul si a practicat o vreme avocatura. Oricum, o diferenta enorma fata de Ceausescu, care trebuie sa ne dea de gandit.

      • Nu cred ca exista vre-o corelatie intre nivelul studiilor si atasamentul catre valori democratice sau succesul in activitatea politica. Pol Pot si multi „frati” din clica sa criminala au urmat studii universitare in Franta, unii le-au si terminat.

        Competenta in politica nu este data doar de o recunoastere in domeniul academic.
        Nicolae Iorga a fost un prim-ministru mediocru cu o cariera academica exceptionala, Ionel Bratianu a excelat ca politician avand doar o diploma de licenta.

        Ceausestii ar fi fost niste nimeni fara functiile politice pe care le-au avut. Parvin si-si construiesc pluri-identitati pentru a ascunde acest nimic, Ma mir ca nu si-au inventat si o cariera in sport sau participari la expeditii pe la Polul Nord.

  2. oamenii sint mai usor de condus cind i ai speriat
    ma jucam cu Janos si Eva in curtea casei;casele lor erau mai mari si curtea mai larga.apoi Janos si Eva au disparut.io am aflat ca nu mai sint ardelean ci romin,iar prietenii mei minoritatili conlocuitoare.ca noi am fost iobagi la unguri si frati nostri ne au salvat.in casa in care statea Eva s a mutat un domn.mi s a spus ca trebuie sa ma adresez lui cu tovarasul popescu.era tot timpul suparat cind venea cu o masina Pobeda neagra.in curtea casei unde ma jucam inainte au aparut alti copii;erau asa mai negriciosi si vorbeau repede de nu i intelegeam.la scoala am avut un coleg care fura,dar am aflat ca tatal lui e colonel.au inceput sa apara profesori noi,dar erau altfel,vorbeau strigat,mincau seminte si scuipau pe jos,asa cum am vazut pe strada.Zoltan era cel mai bun in clasa dar Mitica lua premiul intii.apoi in oras au aparut funari,dinci,rusi si boci.nu veneau ca inainte cite unul,acum veneau in grupuri.casa bunicului a fost darimata.si a luat bietul caramizile si a plecat.pamintul a aflat ca i al poporului.pe locul casei lui locuiesc acum in blocuri oamenii muncii.acum ei sint propietari si pe pamintul bunicului.intr o zi niste studenti naivi au iesit in centru si au strigat:Jos comunistii ! i au impuscat si alaturi de ei au murit si gura casca care priveau la studenti si se intrebau ce vor astia ca doara comunistii le au dat lor sansa sa ajunga conducatorii patriei.noroc cu revolutia de la Bucuresti.asa am aflat ca intregul nostru popor a iesit sa dea jos odiosul conducator.pe cuprinsul patriei au aparut porti maramuresene care simbolizau unitatea poporului si inscrisuri mari in beton la intrarea in ctitorii:oras erou.apoi lucrurile au reintrat pe fagasul normal,eu am plecat ptr ca nici la medic nu ma acceptau.
    ma bucur ca tara acum a pornit pe drumul luminos al capitalismului

  3. Nicolae Ceausescu face parte din istoria Romaniei.
    Unul din avantajele incontestabile ale istoriei este ca…a trecut!
    Una din principalele provocari, ale aceleiasi istorii, este felul in care o integram in prezent, de asta depinzand evolutia, sau declinul, unei natii (Germania post-Hitler este un exemplu concludent).
    Pagina Ceausescu trebuie deci intoarsa, nu rupta, nici scuipata si nici mototolita!
    Este vital, pentru viitorul acestei natii, ca ea sa fie citita si insusita (!), fara patima si fara excese de limbaj, pentru ca altfel, riscam sa devenim (daca nu suntem, deja?) tributari ai acestui personaj pe care-l tot ridicam la rangul de „rau absolut”, numai ca sa ne justificam prezentul…dezastruos!
    Ce ne este astazi de folos, sa mai adaugam un strat de oprobriu peste cadavre, sau sa ne reconstruim tara, si vietile, care sunt in ruina?
    Daca, ceea a trecut nu se mai poate modifica, modul in care se analizeaza, se abordeaza si se integreaza, un acelasi trecut, este esential pentru prezent, respectiv pentru viitorul unui om, al unei natii!
    Marele dezavantaj al românilor este ca, de 25 de ani, intretin (li se insufla?) o relatie conflictuala (expansiva?) cu epoca Ceausescu – pentru ca, nu cumva, istoria sa se mai repete!? – ceea ce nu i-a facut, aparent, nici mai precauti si nici mai isteti, pentru ca nu i-a ferit (!) nici de Iliescu, nici de Nastase si nici macar de Ponta!
    Se pare, deci, ca ura si furia impiedica judecata limpede, alimenteaza extremele si profita impostorilor, care se auto promoveaza nestingheriti si se multiplica, profitand de neatentia celor ocupati sa-si verse necazul… :(

    • Povestea cu trecutul justifica prezentul dezastruos am auzit-o si in trecut. Atunci era de vina greaua mostenire capitalista.

      Eu nu pot avea o relatie armonioasa cu acea perioada intunecata (v-as recomanda sa studiati etimologia cuvantului epoca inainte de a propaga formule desantate) dar exista o detasare datorita timpului care a trecut. Si nu cred ca o imagine edulcorata Romaniei lui Ceausescu ar schimba prezentul. Pe ce realitate va bazati cand vedeti Romania intr-o alta lumina – Raportul la al XIV-lea Congres?

      „Infăptuind neabătut orientările Congresului al IX-lea, clasa muncitoare, ţărănimea, intelectualitatea, întregul popor au obţinut sub conducerea partidului, a secretarului său general, cele mai mari realizări din întreaga sa istorie multimilenară. Producţia industrială este, la sfîrşitul actualului cincinal, de 145 de ori mai mare decît în 1945, din care o creştere de 128 de ori a fost realizată după Congresul al IX-lea. Producţia agricolă a crescut de peste 10 ori, din care de peste 6 ori după 1965. Venitul naţional este de peste 43-44 de ori mai mare faţă de 1945, o creştere de peste 36 de ori revenind perioadei de după Congresul al IX-lea. Fondul de retribuţie a sporit, comparativ cu anul 1950, de peste 33 de ori, asigurîndu-se, pe această bază, creşterea retribuţiei medii de aproape 10 ori. Au crescut puternic cheltuielile sociale, care în 1990 vor fi de aproape 33 de ori mai mari decît în 1950; s-au construit circa 3 milioane de apartamente, din care 2,6 milioane după 1965, s-au dezvoltat puternic reţeaua sanitară şi activităţile de ocrotire a sănătăţii populaţiei”

      Daca as crede basmul acesta cum ar schimba el prezentul ?

      Poate o solutie pentru orice societate democratica in general, ar fi respingerea obedientei fata de autoritate si educatia civica. Nu cunosc ca vre-un guvern sau Ministru al Educatiei post ’89 sa promoveze programe in acest sens (poate exista).

      Am cam scapat de dl. Ponta presedinte, iar alegerea lui Ion Iliescu dupa acel fiasco numit Emil Cnstantinescu a reprezentat o optiune democratica considerand ca Vadim Tudor ar fi devenit presedintele Romaniei.

  4. Domnule Vladimir Tismaneanu, aveti cititori frumosi. Mi-au placut comentariile lor. As dori sa adaug si eu o remarca. Nu vremurile sunt sub oameni ci oamenii sunt sub vremuri. Ceea ce a fost in Romania in perioada comunista nu a fost rezultatul dorintei populare. Au fost, si sunt, popoare mai mari ca al nostru care ne canta, si noi jucam. Nu cred ca este foarte corecta „infierarea” oamenilor pe care o citesc in articolele dumneavoastra. Oameni fara caracter sau „fara Dumnezeu” cum spune romanul sunt in toate oranduirile sociale. Si totusi, acest Ceausescu si PCR-ul lui a facut o Romanie moderna si prospera pana la un moment dat. In acea perioada erau romani mandri de apartenenta lor. Astazi… nu mai sunt sigur deloc. Totusi mie imi este teama de un lucru in ziua de azi. Daca va uitati in jurul dvs. o sa constatati ca s-a nascut o ura generala despre tot si toate care creste continuu. Se va „sparge” acesta ura? Atunci, Dumnezeu sa ne fereasca. Stiti, ma muncesc de multa vreme sa aflu singur de unde atata ura impotriva everilor in secolul trecut de s-a transformat in ceea ce stim cu totii. Din ceea ce am acumu;lat pana acum cred ca era inevitabila nenorocirea si mai cred ca in locul germanilor puteau fi usor si francezi si englezi,… Cert este ca ziua de ieri a fost mai frumoasa decat cea de azi iar ceade maine va fi mai rea ca astazi.

    O zi buna.

    • Romanii care aveau 25-30 de ani in 1980 nu vor putea spune niciodata ca acum este mai bine decat atunci pt. ca acum au in jur de 60 de ani.
      In rest nu cred ca-i vorba de ura, cat de lipsa de iubire de sine. Unii fac prea multe targuri morale si ajung sa vada lumea din jur prin filtrul acesta urat al lipsei de repere morale.

    • Cu siguranta viitorul va fi mai rau decat trecutul recent … si asta pe tot mapamondul. Cineva se ocupa temeinic de asta la nivel mondial.

  5. Am trait o epoca, o revolutie si un dezastru ulterior. Pana una-alta, suntem singurul popor care in valurile schimbarii din 1989 si-a impuscat presedintele (cum bine remarca un amic neamt). Si care a inventat „teroristi”. Dar probabil trebuia si asta, moda asasinarii presedintilor sau tarilor (SUA, imperiul tarist) nu existase la noi. Asa ca am inaugurat-o cu primul presedinte. Nu mai conteaza acum, e istorie, suntem intr-un rahat imens, fara sanse de redresare …..

  6. Nimic nu este mai dramatic pentru un popor decat sa fie lipsit de vedere si sa calce in aceeasi groapa. Constat cu stupoare ca per ansamblu, putem compara destinul acestui acest popor cu un al unui om fricos care merge cu spatele spre o prapastie tipand cu ura si spaima la un biet catelus maidanez bolnav care de abia se misca. Cam asta e prezentul nostru, ne uitam si injuram spre trecut in loc sa ne costruim viitorul. Este mizerabil ca in tara asta saraca a noastra sa vina tot felul de lichele de scriitori cu sange de stalinisti si sa improste cu noroi in istoria noastra. Sunt multi anticeaususti de dupa 1989, care mai inainte au avut parinti comunisti care au ros din greu la ciolanul acestei tari, si au facut si mult rau acestui popor, torturand la greu pe romani prin inchisorile comuniste. Marea diferenta este ca spre deosebire de ceilalti lideri, Ceausescu a fost un bun roman, un roman nationalist, care a luptat din plin pentru valorile nationale romanesti. Sub conducerea lui s-a realizat o industrie nationala care producea aproape orice produs, pe care sacalii de dupa 1989 ne-au vandut-o de parca ar fi fost a lor, si nu a poporului roman. Ceausescu asa cizmar cum a fost, are o pagina aparte in istoria tarii, la fel cum are si Maresalul Antonescu, un alt mare roman. Nu zic poate Ceausescu a avut si parti rele, modul in care relationa cu subalternii si la unele probleme ale tarii, dar in comparatie cu gloabele de presedinti pe care i-am avut dupa 1989, e ca si cum ai compara pe JFK cu Bush Junior. Poate uita unii care il elogiaza pe javra aia de Brucan, ca dulau asta batran a fost implicat in cazul mortilor nevinovati de la revoluti-lovitura de stat din 1989, iar sotia lui direct implicata in moartea Maresalului Antonescu. Oare cat mai poate suporta acest popor sa fie condus de niste reprezentantii altor popoare nomade si salbatice, popoare ale caror strabuni nu descoperisera nici macar focul in momentul in care dacii stramosii nostri aveau civilizatie si apeducte si turnatori pentru arme si podoabe???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro