joi, martie 28, 2024

Un peisaj post-electoral complicat și confuz

Departe de a tranșa decisiv ecuația politică din România, așa cum își doreau Klaus Iohannis și liberalii, rezultatele ultimelor alegeri complică serios găsirea unei soluții de guvernare și fac aproape imposibil orice demers mai consistent de promovare a unor reforme despre care s-a tot vorbit în ultima vreme

La sfîrșitul celei mai anoste și mai confuze campanii electorale din ultimele trei decenii, singurele certitudini sunt absenteismul record și cu un Parlament probabil redus la 5 partide (nu este foarte clar dacă PMP va reuși să treacă în extremis pragul). Avem cea mai slabă participare la vot din 1990 încoace și este greu să pui asta doar pe seama pandemiei dacă ne raportăm la alegerile locale desfășurate doar cu puțină vreme înainte. Este vizibilă lipsa de entuziasm a electoratului, neîncrederea generalizată în aproape toți actorii politici autohtoni, e drept un fenomen departe de a fi specific doar României.

Însă chiar și așa se pot trage cîteva concluzii. Liberalii și Klaus Iohannis plătesc cu cîteva procente bune maniera simplistă în care au abordat confruntarea politică în tot acest an. În fapt intervențiile dese dar complet neinspirate din ultima vreme ale președintelui au avut mai degrabă un impact negativ. Nu poți să-ți construiești întregul discurs politic pe ideea că dacă nu ar exista PSD totul ar fi minunat în România atunci cînd ești deja de un an la guvernare. Scorul PNL este cu atît mai dezamăgitor cu cît s-a confruntat cu un PSD fără nici o personalitate la vîrf care să-i dea un minim de tracțiune electorală și care era în fapt oricum amputat prin pierderea aripii desprinse de Victor Ponta în Pro Romania. În acest punct trebuie totuși remarcată abilitatea PSD de a recruta două reputate personalități medicale, Alexandru Rafila și Adrian Streinu-Cercel, evident mai credibile decît ministrul Tătaru sau Raed Arafat, al cărui ton milițienesc legat pandemie a iritat multă lume. Într-o perioadă în care chestiunile legate de sănătate, de sistemul medical, au devenit prioritare pentru populație probabil că acest lucru a avut un impact electoral real relativ important. Poate a făcut chiar diferența în competiția PNL-PSD.

Nici cei de la USR-Plus nu sunt probabil prea fericiți. USR-Plus este un partid care în bună măsură a mers la cacealma. A refuzat să se asocieze PNL la guvernare pentru a-i putea apoi critica pe toți cei care au fost la guvernare pînă acum în România și a se prezenta drept soluția providențială care, dacă va ajunge la putere, va repara miraculos tot ceea ce nu funcționează în țară. De altfel Dan Barna a și ținut să spună imediat după închiderea urnelor și apariția primelor estimări, în maniera arogantă care deranjează multă lume, că „nu se va face reformă în România fără USR-Plus”. De parcă partidul ar deține monopolul în această privință și deși oameni cheie din formațiunea politică au avut o prestație deloc strălucită la guvernare în mandatul de prim ministru al lui Dacian Cioloș. În al doilea rînd, USR-Plus continuă să se descrie, tot la cacealma, drept partid de centru-dreapta deși prin pozițiile adoptate în cîteva chestiuni majore (referendumul pentru familia tradițională, studiile de gen) se plasează chiar la stînga PSD. De aceea rămîne chiar un mister de ce în mass media, în general în spațiul public, USR – Plus continuă să fie plasat mecanic pe centru – dreapta. Inclusiv afilierea partidului la grupul de stînga Renew Europe din Parlamentul European face complet lipsită de sens această etichetă. Doar ideea că USR-Plus se opune PSD nu este o justificare serioasă pentru o astfel de încadrare ideologică. Mai ales că, vom vedea acest lucru de acum înainte, poziționarea ideologică va începe să conteze tot mai mult în confruntarea politică în viitor. Rezultatul obținut de AUR este o confirmare în acest sens.

În afara de asta USR-Plus dă impresia, și în fapt nu e doar o impresie pentru că au putut fi consemnate și declarații în acest sens, că se va alinia cuminte la tot ceea ce va cere Bruxelles-ul, atît în materie de poziționare ideologică cît și în alte privințe, chiar dacă astfel de solicitări nu vor fi neapărat percepute de mulți a fi în interesul național. Pentru cei care se uită la derapajele progresiste de peste Ocean dar și din Europa de Vest, la agenda „Green Deal” radicală promovată de UE, care ne va afecta negativ serios în plan economic, nu este deloc un semnal încurajator. Or, fără a fi nici pe departe anti-europeni, o etichetă lipită imediat pe orice discurs care deranjează euro-birocrația, mulți au început să aibă dubii serioase față de o serie întreagă de abordări bruxeleze.

Ignorarea acestui context schimbat la nivelul opiniei publice ar trebui să fie o lecție pentru PMP care avea posibilitatea să se identifice clar cu un curent conservator moderat. Nu a făcut-o, nu și-a creat această identitate conservatoare distinctă, deși ostilitatea manifestă a USR-Plus față PMP i-ar fi ușurat evident sarcina. A preferat să rămînă agățat de Traian Băsescu. Acum a devenit clară limita acestei abordări. În realitate se prea poate ca eșecul intrării în Parlament să se fi datorat de această dată chiar lui Traian Băsescu. Care prin poziția sa radicală în materie de izolare și restricții pandemice, similară cu cea a lui Raed Arafat (în concert cu PNL, dar cine preferă copia originalului!?), dar și prin alte declarații neinspirate, de pildă anti-Trump, a alienat exact acel segment conservator pe care ar fi trebuit să-l cultive și pe care l-a redirecționat către AUR. De această situație a profitat AUR, surpriza acestor alegeri, care a exploatat acest culoar. În plus a adunat voturi anti-sistem, din fosta categorie Dan Diaconescu atît de la USR-Plus cît și de la PSD sau PNL. Dacă ne uităm pe harta electorală, cu excepția Iașului (dar doar datorită municipiului Iași) AUR s-a plasat, adesea destul de net, peste USR-Plus mai peste tot în Moldova (la Bacău a fost în mare egalitate). O contribuție majoră a avut-o și discursul mediatic agresiv la adresa Bisericii (au fost unii cunoscuți „formatori de opinie” care au excelat la acest capitol) care a iritat un segment relativ important al populației care a văzut în AUR o formulă de a da o replică electorală. Este încă o dovadă că multe analize din mass media se raportează la o bulă relativ îngustă care se limitează la marile centre urbane ignorînd o realitate profundă diferită la nivel național. Fără tensiunile create pe această temă la manifestările religioase din ultima perioadă, de la Sfînta Parascheva și alte importante evenimente similare, AUR nu ar fi putut face un asemenea salt electoral de la circa 1% la alegerile locale la aproape 9% acum. Dacă vreți este, parțial, o replică electorală la doi ani distanță după eșecul de la referendumul pentru familie. Eșec care nu s-a datorat în principal temei puse atunci în discuție ci asocierii referendumului cu Liviu Dragnea și PSD într-o perioadă în care percepția negativă a acestora ajunsese la cote maxime.

Dar dacă în sine scorul AUR este poate o surpriză faptul că acest curent tradițional – conservator, sceptic față de o serie de politici și poziții adoptate la Bruxelles, îngrijorat că excesele progresiste în creștere în Occident vor avea reverberații tot mai serioase și în România, va căpăta amploare, ca o contrareacție, nu ar trebui să mire atît de mult. Era ceva previzibil, mai ales dacă ne uităm și la ceea ce s-a întîmplat și prin alte părți. Nu este exclus ca acest partid să fie sprijinit din exterior, acuzații care s-au tot auzit în ultimele ore, însă ar fi o greșeală să ignori faptul că discursul său a rezonat cu o parte nu tocmai neglijabilă a electoratului. Este foarte probabil că vom vedea de acum înainte atacuri la adresa AUR plecînd de la posibile influențe externe rusești dar asta nu va schimba faptul că oferta sa ideologică are totuși priză. În plus, prin prezența sa în Parlament dar și prin șocul transmis în spațiul public de succesul său neașteptat, AUR va influența comportamentul altor partide din Parlament. Chiar dacă AUR ca partid se va destrăma în timp, așa cum s-a întîmplat și cu partidul lui Dan Diaconescu, impactul său nu va dispare ca în cazul acestuia. De pildă este de așteptat ca PSD să apese în mai mare măsură pe pedala naționalistă, patriotică, cu accente eurosceptice mai pronunțate, chiar dacă nu neapărat radicale.

Ca punct final, este clar că sunt puține șanse să se ajungă la o soluție de guvernare relativ stabilă și coerentă. PSD nu prea are formule reale de a prelua guvernarea (AUR cu siguranță nu va marșa pe acest demers și oricum sprijinul său nu ar fi suficient) și de fapt nici nu este deloc sigur că își dorește asta. Dacă va veni cu Alexandru Rafila ca propunere de prim ministru, propunere care va fi previzibil refuzată de Klaus Iohannis, se va putea victimiza cu folos. Un PSD în opoziție, care va recupera și segmentul Pro România, are toate șansele să se detașeze ca principalul partid din România, unul extrem de influent chiar dacă nu va fi explicit la guvernare. Ceea ce s-a întîmplat în perioada guvernului Tăriceanu este un bun indiciu în acest sens. Probabil PNL va rămîne la guvernare, fie într-o asociere explicită la guvernare cu USR-Plus cu un sprijin condiționat PSD și UDMR, fie chiar cu USR-Plus în afara guvernării, dar va deveni chiar mai vulnerabil ca în prezent. Mai ales că vin vremuri grele, chiar foarte grele în plan economic, element care va conta desigur mult în decizia pe care o vor lua diferitele partide. Departe de a lămuri lucrurile în plan politic aceste alegeri ne le lasă moștenire un peisaj complicat și confuz.

Distribuie acest articol

38 COMENTARII

  1. Corect. Imi pare rau de PMP care avea sansa sa ramana conservator/dreapta. Insa nu doar Basescu era anti-trumpist sau pro-ideologii de Bruxelles ci multi din PMP, cu cateva exceptii notabile (e.g. Neamtu). I-am votat sperand sa fie un petic necesar in alianta de dreapta dar asta e…pe altii nu i-as fi votat oricum, nu aveam cu cine. PNL pentru mine e USL iar USR este stanga, nu dreapta.
    USR-ul dezamagitor, ei traiesc intr-o bula si cred ca asa se face politica la nivel inalt.

    • Eu nu vad USR de stânga… Oricât I s-ar lipi eticheta… În primul când prin oamenii pe care ii are… Tineri, din mediul privat.. Care numai socialiști de stânga nu au cum sa fie, nu am auzit ca politicile lor sa se bazeze pe sloganul creștem pensiilor și salariile, dam de lucru la toată lumea, când altcineva etc

      • @Gogu
        Ba da. Cel putin cateva chestii care clar nu sunt de dreapta:
        – Sustinerea Green Deal. Asta e un exemplu de ideologie votata la nivel inalt si care se propaga frumusel si fara nici o substanta economica. Ei vorbesc de crearea de joburi verzi, de tot felul de nazdravanii care NU SE REGASESC din punct de vedere economic, oricat ar incerca eideologii sa ne convinga. Pactul verde l-as vedea echitabil doar daca ne inchidem in Europa si nu acceptam nimic „ne-verde” din alte parti ale lumii (nici carne de vaca si nici otel chinezesc produs pe carbune). Analisti de dreapta stiu foarte bine ca asta s eintampla si ca daca nu ar fi politici de sustinere masive si ECB-ul nu ar exista astfel de chestii.
        – Sustine cote de gen in detrimentul competitivitatiis i a calitatii. Scuze, originez intr-o familie in care mama a castigat intotdeuna mai mult decat tata. Am lucrat cu sefe si sefi originand in vremea cand astfeld e politici si ideologii nu existau. Si se putea. Acum, dintr-o data, fara politici de genula sta care in multe cazuri altereaza calitatea personalului. O observ tot mai des in job-ul meu.
        Mai adaug si anti-trumpismul, minimum wage si alte asemenea care nu sunt de „dreapta” la nici un nivel. Daca vor sa redefineasca toate partidele astea „dreapta” e ok, dar sa vorbeasca deschis si asumat despre asta.

  2. AUR ar trebui să determine PSD-ul să facă exact contrariul a ceea ce spuneți. De fapt, coagularea și „întruchiparea” AUR în Parlamentul României este singura șansă (ultima și „existențială”) pentru PSD de a se reforma în sens social-democrat de tip nordic-suedez (fără „plăcuță”…) sau măcar „labour”-englez. Chiar dacă o fac estetic întrucât comunismul remanent din Ro mai are de supraviețuit vreo două decenii…

    Așa încât, apăsarea pe pedala naționalist-ceaușistă este exact – cum spuneam – inversul a ceea ce trebuie să facă PSD-ul. Dâncu știe. Ciolacu știe. Posibil să nu știe Firea și Pandelică al ei. Rafila și Cercel nu știu nimic în materie de politică. Ologuța e de fapt deja la AUR și restul nu contează.

    • Așa o fi, dar dacă e un lucru bun la existența PSD e faptul că un partid mare a protejat valorile conservatoare pe aici.

  3. Pesedeaua a cîștigat fiindcă a avut agenți electorali de calibru care au făcut treabă bună și cărora trebuie să le fie recunoscători. Au muncit pentru ei din greu nea Iohanis care toată ziua era cu Pehe-Se-Dehehe în gură, Velea care l-a înlocuit pe Daea la înșirat non stop numai prostii și aiureli, Grindă cu familia lui extinsă de moldoveni, Șică jmekerul care după ce a sărit de unu la mie i-au venit idei și a început cu politica de racolare a traseiștilor după modelul Băsescu, Neluță dela Huși care a coordonat aprovizionarea cu materiale și medicamente cu o eficiență ieșită din comun și mulți alții din urmașii Brătienilor care credeau că sînt pe cai mari și își permit orice fără să o ia în goarnă. Useriștii s-au hăcuit între ei, apoi au extins aria conflictului și au clănțănit la glezne trupa de maimuțe curentate din PNL și în final au luat mucu’, iar nou veniții de la AUR care lătrau pe străzi și în cimitire cu o cruce într-o mînă și cu gîtul unui ungur în cealaltă s-au pomenit intrați în parlament fără ca nici ei să-și dea seama prea bine ce se întîmplă. Singurul lucru pozitiv din alegerile astea a fost că Băsescu și Ponta au fost trimiși la păscut și că acum o să asistăm la nașterea unui guvern ieșit dintr-o orgie politică cu perversiuni pe lîngă care aia de la Bruxelles a lui Jozsef Szajer e o biată clasă la școala de duminică. Abia aștept să înceapă sezonul de reevaluări, soluții imorale, șantaje și dosare care se trezesc brusc din adormire și sar din sertare fiindcă ”De-Ne-A stîrpește corupția!”, plus ceva noutăți pe partea de creativitate a noului film în care joacă aceeași găinari obosiți de atîta furat.

    • Într-adevăr, procentele redistribuite de la PMP , Ponta si PER sunt mai utile la ceilalți. Probabil ca între PNL și USR , datorită avantajului șubred in Parlament, va fi ceva mai multă pace decât până acum, iar împreuna cu cel mai predictibil partid din Romania, adică UDMR, ar putea mișcă ceva după sarabanda reevaluărilor .

  4. Scuzati dar trebuie sa subliniez ca grupul Renew Europe din Parlamentul European este departe de a fi de stanga. Sunt un partid in mare masura de centru dreapta din punct de vedere economic (piata libera, sprijin pentru firme, eficientizarea statului etc). Din el fac parte LREM (Partidul lui Emanuel Macron) si VDD (Partidul primului ministru olandez Mark Rutte). Partide foarte departe de a fi asociate cu stanga.

    Ei se diferentiaza de partidele de centru dreapta „clasice” din grupul EPP prin politicile lor fata de mediu (in general aduc si elemente/planuri ecologiste), prin politicile fata de tipurile de intreprinderi pe care vor sa le sustina in primul rand (mai axate pe tehnologii noi digitale, versus industriile producatoare de bunuri) si sunt in general mai progresiste privind politicile fata de minoritati.

    Dar de stanga in nici un caz.

    • Pentru unul pur și dur, jucătorii politici sunt de doua feluri:
      – moderați, adică cei la fel de puri și duri precum evaluatorul
      – duri si puri, dar la extrema opusa, adică toți ceilalți.

    • Haha. Ideologii Green Deal sunt clar „de dreapta”. Centralisme, etatism, control…dreapta, nu gluma. cred c atraiti in confuzie.

    • Hmmm….
      Da’ ce mai conteaza Realitatea in vremurile astea crancene ?
      Dl Lazescu aplica o grila foarte clara …
      Nu esti admirator al lui Trump ?
      Clar : esti ” neomarxist ” !
      O idee cat se poate de simpla – ca sa o inteleaga tot omu ‘ .
      Adica metoda aplicata de ” conservatorul ” Bobby Paunescu – fiul distinsului sau tata – pentru succesul facaturii AUR .
      Aveati asteptari mai mari de la dl Lazescu ?
      Si io …
      Greseala mea …

      • Corect. Intrucat sistemul american nu s-a dezvoltat pe pluripartitism intr-adevar daca esti anti-trump esti cam marxist. Ca aia e alternativa la marxismul osamo-bidenist.
        In Romania e si mai grav. USR a sustinut PNL-ul cu niste conditii in toamna anului trecut. PNL nu a respectat absolut nimic din acord (pensii speciale, etc etc). Ce a fcut USR-ul? Pres…ca e criza c anu se cade sa cada guvernul, ca blabla. Asa fac cam toti politicienii iar daca vine unul gen Trump care cand zice ca iese din aia si din aia daca nu: A, B, C…gata e raul absolut ca genereaza crize si alte nazdravanii. O fi asa dar care e reteta pentru a fi totusi parolist si pentru a determina pe ceilalti sa fie parolisti in politica?

    • Renew Europe e de fapt o struțo-cămilă: economic la dreapta, pe mediu spre verzi, societate spre „progresiști”.

  5. USR-PLUS, ca si Renew Europe sunt grupari politice neoliberale (deci dreapta spectrului politic.) Problema familiei traditionale si a studiilor de gen, in cazul acesta, reflecta pozitia obisnuita a neoliberalilor: proprietate privata este mai importanta ca cea publica, „statul” sau institutiile guvernamentale nu au putere de decizie in aceste aspecte. Neoliberalismul poate fi descris prin drept la proprietate, drept de acces la piata libera si economie libera, insa este particular prin viziunea asupra individului pe care o perpetueaza. In teoria neoliberala (aparuta nu in anii 70, ci 1947), conservatoare, societatea si individul sunt exclusiv definite de regulile pietelor financiare: competitie, atractivitate, cat de bine intelege un individ/societate directiile police/economice/sociale ale momentului. Este liber sa se „perfectioneze” pentru a putea supravietui competitiei, si de asemenea nu poate iesi din acest ciclu, pentru ca este definit de valoarea sa „pe piata”. Poate parea o viziunea liberatoare, pentru ca identiatea unui om este definita de spiritul sau „antreprenorial”, spre exemplu, dar in fapt perpetueaza ideea ca, de exemplu, sistemul economic neoliberal este „natural” si deci cine nu se poate adapta, sau nu doreste, este inferior sau incapabil. De aici pot aparea problemele legate de inegalitatea sociala sau rasism.

    • este neo…dar nu liberal ,Este kominternismul interbelic camuflat intr-o poleiala stralucitoare dar cu acelasi miros fetid …. avand aceleasi obiective distrugerea societatii capitalist crestine si aparitia omului nou .

    • Se face aici o confuzie. Orientarea ideologia trebuie gindita nu doar sub aspect economic ci si in plan social. De altfel liberali sunt arondati ideologic la Stinga. Si oricum, în materie de management economic nici nu prea sunt abordari atit de diferite ca in trecut între Stinga si Dreapta. În Romania au fost cazuri in are abordarile PSD au fost mai liberale ca ale liberalilor în plan economic. În momentul de fata clash-ul ideologic nici nu mai este între stinga si dreapta ci intre conservatori si progresisti. In ultima categorie intra si USR+ si Grupul Renew Europe in ansamblu. Progresistii au abordari predominant identitare, sunt relativ ostili fata de religie (vezi atitudinea de la referendumul privind familia), militeaza pentru legalizarea casatoriilor LGBTQ (vezi atitudinea in chetiunea promovarii studiilor de gen, un demers neo-marxist) , militeaza pentru globalizare si privesc cu reticenta traditiile chiar si patriotismul pe care il vad ca o piedica in calea integrarii europene extinse. Din aceasta perspectiva am pus problema. Si aici se consuma în Occident batalia ideologica în acest moment. Iar din aceasta perspectiva cei de la USR+ tind în mare parte (nu toti) catre zona progresista.

      • Pai lămuriți de fapt ce vreți să ziceți. In text pomeneați de stanga-dreapta și plasați Renew greșit la stânga. In comentariu o întoarceți, că de fapt nu mai e stânga-dreapta ci conservatori vs progresisti și plasați Renew corect la progresiști. Deci?

      • „Abordări predominant identitare”? Nu zău! De obicei când citesc articole sau chiar comentarii produse de cei ce se consideră la dreapta întâlnesc astfel de clasificări precum stânga – dreapta sau conservatori – progresiviști. Acolo se face tapaj pe delimitare ideologică și tot ce nu e convenabil e plasat în coșul celuilalt. Se folosesc termeni difuzi în context precum tradiție, patriotism, credință pentru aprecierea unor paradigme depășite, și neapărat neomarxism sau globalizare cu tentă peiorativa când e vorba de ceilalți. Ce e tradițional în a face coadă la plătit facturi și în traiul bucolic sau în negarea schimbărilor din societate? Noile descoperiri tehnice impun o nouă paradigmă, pentru care sunt necesare și unele noi reguli. Lumea e mai interconectată, nu mai sunt necesare 80 zile să dai o tură pământului, vechiturile legale nu mai pot oferi protecție și calitate. Standarde de calitate și de material sunt tot mai cerute în industrie, agricultura, servicii. Tot astfel și în organizarea societăților, mai întâi a celor comerciale, mai apoi a celor naționale. Nu e nimic identitar aici. E doar nevoie de predictibilitate, de evitarea lui „merge și așa” la umbra unor lacune organizatorice, înțelese prost ca flexibilitate sau oportunitate.
        Statul minimalist a ajuns în opinia fundamentaliștilor pretext pentru concentrarea puterii (vezi mandatele lui Petrov sau Orban). Organismele superioare au organe specializate, ori pentru văzut, plămâni pentru respirat, stomac pentru digerat. Unicelularele au totul într-un singur „departament”. Doar „calitatea”, și ea doar presupusă ireproșabilă, a potentatului rămâne singura diferență până la autocrație. Nu e mai degrabă atunci statul minimalist de stânga?
        Se vorbește despre predispoziția spre control a progresiviștilor. Cine dorește însă control până la nivelul vieții intime, al cearșafului? Li se cere lgtb-ilor să muncească și să plătească impozite nediscriminatoriu. Foarte bine! Au atunci dreptul să folosească în același mod produsele obținute din munca proprie precum ceilalți. Religia este cea care nu are dreptul să se amestece într-o chestiune a unui stat laic. Altfel, e mai mult stânga.
        Patriotism! Mare cuvânt, dar golit de înțeles. Patriotismul e tot ce rămâne când nu mai ai nimic de apărat. Nu e niciun patriotism să îl preferi pe hoțul tău unui judecător „străin”. Nu e niciun patriotism să îți consideri patria mai specială decât cea a vecinului, să stai mereu în poziție de luptă cu dușmanul de peste graniță în loc să oferi și să primești. Concurența geopolitică în loc de cooperare. Exact asta face Coreea de Nord, care se află în conflict de când se știe cu oricine. Deci paranoia asta este din nou stânga. Ce mai rămâne atunci din dreapta aia tradițională și patriotică?

  6. Mda, e usor de spus dupa alegeri ca ascensiunea halucinanta a AURului „era ceva previzibil”.
    Previziunea asta era buna in campania electorala pe cand nimeni nu i-a bagat in seama, nici macar in sondajele alea comandate si ajustate de partidele mari.
    Aparitia partidului asta cu acronim de star de manele e rezultatul dezbinarii create in societatea romaneasca de catre mai marii zilei si a modului dispretuitor in care trateaza cetatenii. Macar de-ar invata ceva din asta, dar foarte probabil ca nu va fi cazul.

    Si ar trebui constientizata forta retelelor de socializare in a influenta opiniile oamenilor. E ingrijorator cat de repede multe idei proaste, minciuni si mesaje anarhice devin curent de opinie prin intermediul acestor retele.
    Potentialul social-media de indobitocire a oamenilor este atat de mare incat estompeaza aproape total partile ei pozitive.

    • Subscriu la ce ați scris: disprețul fata de ceea ce oameni de presa ca CTP a început sa numească „pupatorii de moaște” (uitand ca învierea cărnii este un miracol similar sărutarii frumoasei adormite de catre Făt-Frumos din basme), suficienta comentatorilor politici care descoperă cât de „previzibila” era ascensiunea acestei formațiuni cu nume de star de manele, cum ați spus, ne-au adus aici.
      Plus neimplicarea tinerilor, care au respectat, conștiinciosi, distanțarea sociala…

  7. Mda… AUR… Copresedintele AUR declara, aseara, ca partidul sau nu va fi parte in nicio coalitie de guvernare. Adicatelea, din doua, una:
    – ori ca planuieste sa recruteze parlamentari din toate partidele, pana cand ajunge sa aiba majoritatea;
    – ori declara, inca de la inceput, ca va fi partidul „betze-n roate” / „gigi-contra”, fara alt scop decat acela de a incurca lucrurile.
    Dincolo de stema si stelutle de pe sigla, faptele acestui partid ne vor arata cine-i controleaza „sforile”.
    Nivelul scazut de educatie civica si analfabetismul politic fac (inca) din Romania un teren fertil pentru tot soiul de experimente.

  8. Daca PMP-ul nu va intra in parlament vom avea o criza politica lunga la sfarsitul careia probabil vor sta alegeri parlamentare anticipate, PNL -ul nu va putea strange cei +50 % de care ar avea nevoie iar cu PSD-ul nu vrea nimeni sa se „culce” formand o eventuala coalitie.
    Faptul pozitiv al alegerilor este ca. 70 % din romanii care au votat nu mai vor PSD insa au fost prea putini care s-au prezentat la vot, in sah situatia se numeste remiza.
    Vom vedea cut cat vor putea voturile din diaspora si cele in urma redistribuirii balanta , de regula cei care au castigat luand si mai mult, adica PSD-ul.
    Este situatia cea mai ingrata care s-ar fi putut instala insa o experienta in plus pt romani, poate vor invata cu timpul si intelege necesitatea acestor alegeri care le influenteaza vietele in cel mai direct mod.

    • Daca PMP-ul nu va intra in parlament vom avea o criza politica lunga
      Ai putea sa dezvolti? De ce ar fi asa de important un partid de max 5,0001%? Ce personalitati importante are? Ce ideologie, ce program?

  9. Mi se pare normala cresterea AUR, e un fel de AfD german, mai in toata Europa partide de acest fel au in jur de 10%.
    PMP, respectiv Basescu, sunt niste penibili, rid si curcile cind auzi ca EBA e prima pe lista la Constanta… patru virgula ceva e deja un scor nesperat..
    Am o mare stima pt Arafat dar de data asta cred ca si-a depasit competentele. Nu are nici o calificare pt a impune masuri de orice fel. Nu e de specialitate virusolog, deci trebuia sa taca din gura si sa organizeze cum putea mai bine ce e in competenta lui.

    • Si eu cred ca Arafat este un produs si-a atins data de expirare.
      Dar nu cred ca Arafat stabilește ce măsuri se impun. Izolarea marilor orașe (Sibiu, Constanta) s-a făcut cu intarzieri mari si după o analiză politică a situație și nu una epidemiologica.

    • AFD-ul daca scapa de extremistii de dreapta peste cativa ani va deveni frecventabil pentru crestin democrati care se vor lecui definitiv de alianta cu verzii care va urma

      • AFD sunt extremiștii de dreapta, un fel de naționalism-estgerman (Höcke) și xenofobi vest (Gauland). AFD nu se va lecui, CDU nu va încerca aliante cu AFD în viitorii 5 ani. Nici măcar după un experiment eșuat în Bund/Berlin 2022-2026 CDU-Grüne (azi coaliții în Hessen și Baden-Würtemberg). Vom vedea în Martie 2021 la Landtagswahl Baden-Württemberg, azi AFD are 14 %, SPD numai 12%.

  10. Cu totii dori sa intelegem , cu cit mai mare acuratete, ce s-a intimplat la aceste alegeri parlamentare . Nu o sa vorbesc despre AUR ca si asa nu stiu nimic despre ei , nu stiu decit mesajul , aratat in presa, cumva nationalist -o -religios cu nuante anti Uniunea Europeana si anti comunitatilor de persoane GAY .Spre surprinderea mea si poate nu numai a mea inainte de alegeri s-a intimplat un cumul de fapte pe care eu unul le numesc curioase si care imi aduc in fata un set imens de nedumeriri . Doar o sa le enumar : Inchiderea scolilor (recomandarea OMS era taman inversa ), inchiderea unor piete perceputa ca inchiderea tuturor pietelor taranesti din Romania , aminarea fara explicatii a banilor atribuiti de catre PMP persoanelor cu handicap , plata de urgenta a tva-ului catre firme ca prioritate guvernamentala , lipsa caldurii si a apei calde in Bucuresti o lunga perioda de timp ce continua si acum , neridicarea gunoaielor in sectorul unu din Bucuresti si poate si in alta parte , neprezentarea unui parcurs sigur a cresterii pensiilor in anii ce urmeaza , neprezentarea publica a tuturor modificarilor ca si program de guvernare PNL in viitoarea legislatura , plimbarea unor membrii de seama din PNLsi chiar a presedintelui si implicarea acestora in discursuri sterile in locuri improprii( gari , sosele etc ) unor astfel de evenimente , punerea pe agenda PNL a aliantelor de dupa alegeri cu nominalizarea explicita a UDMR (nu era mai bine sa fie anuntata dupa ) , carantinarea ,fara rost , inainte de alegeri a multor orase comune etc, limitarea participarii la diversele evenimente religioase etc .Toate aceste actiuni nonnecesare facute de PNL,inainte de alegeri , au deranjat extraordinar de mult cetatenii tarii . Mare mirare ca PNL a abtinut si atit ca si procent . Au fost aceste actiuni facute cu buna stiinta sau doar …..?

  11. Este poate primul articol al domnului Lazescu scris cu mai multă obiectivitate si ceva mai puțin impregnat de ideologie. Singurele excepții fiind atacul sustinut la adresa USR si referinta nostaligica la Trump.

  12. Interesant. Pana vineri seara, nu am auzit de AUR. Acum ma amuz căutând sa văd cine si cat ii critica. E revelator si amuzant. Oricum, un lucru e clar – Gata, noul Dragnea a fost găsit.
    Problema e simpla: atâta vreme cat partidele “progresiste” PNL si USR (plus sau minus) vor continua politica de “shaming” (prostii de psd-isti, innapoiatii de moldoveni, hoții care au rămas in tara, inculții de patrioți, habotnicii de ortodocși, fraierii de non-vegani, nesimțiții de pensionari, marginitii de heterosexuali, etc), oamenii se vor întoarce cu spatele la vot sau vor vota AUR. De ce sa voteze un om pe care toti politicienii si toate partidele il desconsidera ?! Ca sa aleagă intre unul care il fura, altul care il minte si al treilea care il disprețuieste ? Bașca ca toate trei la un loc il iau de prost !

  13. Legea conservarii energiei este un principiu fundamental si universal. Nimic nu apare din neant, nimic nu dispare in neant. De-a lungul anilor structura electoratului a ramas relativ constanta, practic a contat doar cine are gura mai mare. Electoratul AUR este cel al PUNR, PRM, PPDD si PSD, n-a aparut de nicaieri. Structura electoratului se schimba doar prin educatie, ori stim bine care e situatia.
    Dincolo de structura electoratului, AUR a speculat la maxim toate problemele actuale din Romania. UDMR conduce Romania de ani buni santajand toate toate guvernele indiferent de culoare, avand practic drept de veto. Era de asteptat ca cineva sa sanctioneze aceasta problema mai devreme sau mai tarziu. In Republica Moldova Romania n-a reusit absolut nimic, desi are exemplul Ungariei care investeste masiv in Romania, in conditiile mult mai restrictive impuse de UE. In plus PNL a dovedit ca n-a inteles nimic, aceleasi numiri politice, aceleasi inugurari de autostrazi finalizate pe jumatate. Ca sa inaugurezi o investitie pe care n-ai inceput-o tu, care evident nu e finalizata, trebuie ori sa fii tampit, ori sa-i crezi pe celalalti tampiti. Iar USR s-a dovedit a fi o adunatura de hipsteri, asa zisii oameni din mediul privat fiind in mare parte „consultanti” (fondurile europene sunt a doua mare oportunitate de fraudare dupa stat, nu doar la noi, in toata Europa).
    Partidele traditionale au fost (inca odata) sanctionate pentru ca nu au stiut (nu au vrut) sa vada aceste probleme. Asa se face ca acum avem o problema in plus: AUR, o adunatura de oportunisti incompetenti, cu CV-uri de care s-ar rusina pana si Dancila, va reprezenta 10% din parlamentul Romaniei. Partea buna e ca vor avea cu certitudine soarta predecesorilor. Asa functioneaza democratia, cand unii nu stiu sa se faca auziti, vin altii cu voce mai puternica. Pana la urma, sa nu ne amagim, asta e structura reala a societatii romanesti. Doar educatia si timpul o pot schimba.

    • Continuitatea naționalismului legionar ortodox în naționalcomunismul ceaușist până la PRM/CV.Tudor și AUR documentează complicitatea și colaboraționismul „frunților plecate” a mai multor generații (securiștii patrioți /penalii patrioți). Izolaționismul naționalist a primit un nume:AUR, contrariul României europene și integrării euroatlantice UE/NATO. Consecințe?

  14. O analiza pertinenta. Ma bucur ca a intrat in parlament un partid contra USR. Nu exista pana in acest moment pentru ca PSD nu pare contra mai ales acum in degingolada ideologica in care se afla, iar PNL a devenit inoodor si incolor, iar PMP-ul s-a vrut mai mult popular decat conservator. AUR e singurul partid conservator care se va opune partidului sicofantilor cosmopoliti scoliti la Bruxelles si Paris sa faca nod cravatei si sa stea mumos in fata celor pe invers din UE. Ei vor creste din greselile pe care le vor face USR-istii la guvernare, luand atitudine in parlament si pe strada. Vor demara un nou hastag #rezist, dar nu progresist ci conservator la nivel de strada. Eu nu am votat cu ei, am mers pe ARN, dar nu au intrat in parlament, deci votul meu posibil sa mearga la AUR indirect la redistribuiri. Va fi circ cu alegerea premierului si coalitiei de guvernare. Dar in final alegerea va veni de la Berlin sau Bruxelles, de unde vin banii. Banii vorbeste, cine plateste comanda si muzica.

    • Ca părere, PNL ar trebui să renunţe la guvernare şi să lase PSD aliat cu USRPLUS( se pare că asta vrea Iohannis….) sau cu AUR.

      • @Lucifer, daca ar fi inteligenti, nu doar destepti, da, ar trebui sa-i lase pe PSD-isti sa cada in cap cu guvernarea pe pandemia asta. Dar stati linistit, nici ei, nici Iohannis nu sunt suficienti de inteligenti.

  15. Recentele alegeri sunt încă o ocazie ratată. O majoritate de felul PNL-USRPLUS-UDMR este destul de firavă( vreo 52,5%), orice defecţiune va duce la instabilitate guvernamentală. Ca părere, o majoritate PSD-USRPLUS ar fi mai stabilă. Dl Lazescu are dreptate, în România conflictul „conservatorism” vs. „progresism” nu a căpătat o soluţie politică, aş zice că din cauza PSD şi USRPLUS care ar trebui să aibă ambele mesaje progresiste, dar practică un discurs manipulator de tip dreapta(USRPLUS), sau conservator (PSD). Ca urmare, a ieşit această ameţeală în stil românesc, în care fiecare partid a evitat să-şi declare public ideologia. O instabilitate politică se întrevede în cel mult 6-12 luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Lazescu
Alexandru Lazescu
Fondator al retelei nationale de publicatii locale Monitorul (1991) actionar al Grupului de Presa Medianet, ce editeaza Ziarul de Iasi membru al Grupului pentru Dialog Social a fost expert media pentru proiecte europene. A coordonat proiecte europene dedicate mass-media, a fost membru fondator si membru in conducerea unor organisme profesionale precum BRAT sau ARCA A fost membru in CA al SRTv in perioada 2002-2005. In prealabil, a ocupat un post de director executiv in cadrul Televiziunii publice si a fost membru in CA al SRTv (1999-2000). A fost presedinte-director general al SRTv

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro