joi, martie 28, 2024

Un popă peste o damă şi doi aşi peste o lume

Irinei Federer

Dragi iubitori ai tenisului, dragi sârbi şi scoţieni, dragă Horă, dragă Gabi şi Ştefan, dragă CT Popescu, am să vă rog, cu simpatie şi smerenie, să nu mă înţelegeţi greşit. Rogu-vă, fiţi îngăduitori cu bodogăneala şi exagerările mele şi cu ochii mei azvârliţi peste cap de recenta finală a Openului australian.

Ştiu, de acord cu voi, Djokovic este astăzi cel mai tare, e un jucător formidabil şi mi-e drag de el, un fabulos luptător, un tip fain şi cu umor, un sportiv grozav care a meritat şi cupa australiană de duminică şi toate celelalte ale lui trofee de Grand Slam. De asemenea, Murray a făcut, recunosc, progrese extraordinare, joacă tot mai constant şi stă bine pe meterezele lui betonate cu ambiţie, perseverenţă şi saci de nisip. Doi sportivi de clasă: unul, regele actual al tenisului, celălalt, un machiavelic uneltitor aspirant la tron.

Atins de acest puseu metaforic ce mă face să-l numesc pe Nole „rege”, constat însă că risc o blasfemie: nu cumva sportul ăsta avea şi are un alt împărat?…Ooo, da, alo, ce spui tu, străine?…Trebuie să mă repliez, dar decid s-o fac fără să-i retrag sârbului titlul: el e rege, dar regele-popă, iar Mura- uneltitoarea muiere. Unul rege, altul damă, majori peste toţi valeţii, juveţii, ţongii şi simonii tenisului mondial.

Pentru mine, finala lor de duminică, neîndoielnic crâncenă şi nervoasă şi palpitantă, a fost mai degrabă expresia unui regret, oftat boscorodit ca-n faţa unui joc de cărţi cu-n pachet incomplet. O finală alta decât Federer-Nadal e un poker fără aşi: fără Roger şi Rafa, tenisul e mai dârz, dar mai plăpând, e mai tăios, dar mai nepercutant, e mai iute, dar mai puţin spicy. Un crâncen meci de sumo în care Djokovic s-a încruntat mai tare, şi-a azvârlit sarea peste cap şi cruce şi l-a împins pe săracul Murray dincolo de limitele puterilor sale, teritoriu în care doar Ivan Lendl s-ar fi descurcat, probabil. Un meci care a semănat perfect cu un tenis pe calculator, jucat de doi băieţei, roboţi-siamezi, în costume negre amândoi, cu lovituri de computer, lovituri retrovizoare în oglinda celuilalt.

Să nu mă înţelegeţi greşit, vă rog. Federer a fost bătut de Murray în semifinală pe bună dreptate, iar Nadal, pe bună dreptate, s-a înclinat de multe ori în ultima vreme în faţa lui Djoko-Django. Adevărat, dar adevărurile astea chiar nu contează. Nu contează nici măcar faptul că Roger are o privire arogantă sau că loveşte cu reverul demodat, în contra progresului tehnic. Ori că Rafa este la fel de încrâncenat ca roboţeii siamezi, joacă reverul cu două mâini şi cu două icnete, are ticuri ireverenţioase şi serveşte mulţumirile de final cu zâmbet infantil şi cu engleză de lemn.

Ceea ce merită notat, dragi prieteni, e că Roger şi Rafa sunt, împreună, o imensă bucurie: unici, inconfundabili chiar de s-ar îmbrăca la fel, frumoşi şi fabuloşi în expresia lor pe teren. Ei sunt, de fapt, inventatorii tenisului modern şi ai finalelor thriller. Rivalitatea lor este cea mai minunată din istoria tenisului, iar confruntările lor sunt revelionul prin care acest sport a trecut în noul mileniu. Şi, mai mult decât asta, ceea ce contează este că ei formează cuplul de dublu prin care tenisul învinge, în sfârşit!, fotbalul, în faţa plebei care nu vrea să priceapă, iar de-ar pricepe, nu vrea să accepte. Ei sunt Real Madrid şi FC Barcelona, Boca Juniors şi River Plate laolaltă.

Ba nu, ei sunt Romeo şi Julieta, moşul şi baba care îmbucă iubirea cu viaţa şi tenisul cu lumea.

P.S. O las pe Irina mea să zică, în bocetele ei de după Roland Garros-urile trecute şi după Roland Garros-ul ce va să vie, care dintre cei doi e asul de treflă…

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Ai dreptate.

    Cine poate sa mai faca lovitura aia de dreapta din saritura, cu mana la nivelul umarului usor aplecat in fata cu naturaleatea si frumusetea pe care o face Federer?

    Sau lovitura de stanga a lui Nadal din spagat dupa un sprit dintr-un colt al terenului in celalat inproscand zgura pe camerele video si pe tricourile copiilor de mingi.

    Cei doi sunt unici

    • Eu sunt Irina Federer, cea mai mare admiratoare a lui Federer, inca de la varsta de 8 ani. Totodata, cea mai mare fana a tatalui meu, cu care ma razboiesc de fiecare data cand ne uitam la tenis si care imi dedica cele mai frumoase articole. :)

  2. mult prea subiectiv postul!
    un fel de ‘io cred ca chuck norris il bate pe Batman’!
    Asteptam o analiza, ceva mai consistent.
    Ma rog, merge la o discutie cu prietenii cu sticla de vin obligatorie cind nu e nevoie sa argumentezi si cind idiosincraziile personale sunt incurajate.
    Totusi parca printre ‘Cultura dezbaterii la romani’ si ‘Ce este prietenia’ nu se regaseste.
    Sau poate percep io gresit siteul asta!

  3. Buna ziua, Florentin
    Intr-adevar, suntem contemporani cu acesti titani ai tenisului, care ne arata ca limitele fizicului si psihicului uman sunt dincolo de orice asteptari si inchipuiri.
    Sunt fan Federer convins, chiar il consider model si-n business, incerc sa ma mentin in acel calm fantastic si echilibru pe masura, chiar si atunci cand ar trebui sa disper sau sa intru in panica sau mai grav, sa ma enervez, atunci cand nu este deloc indicat. Pentru acest transfer de „a fi elvetian” chiar ii multumesc ca exista si ca am avut sansa sa-l cunosc, desigur, prin intermediul televiziunii.
    In rest, Nadal „a fost”, nu l-am simpatizat niciodata, pentru zilele negre facute de-a lungul timpului lui Federer, iar Djoko-Django, prin forta si determinarea lui, de calibrul 9.45, ne transfera acel sentiment ca nimic nu este imposibil pentru el, oricand, oriunde, in orice conditii.
    In rest, ne intoarcem pe terenurile noastre de tenis si incercam sa jucam cat mai apropiat de modelele noastre!
    Cu drag,
    Blanculescu

    • De multă vreme aveam impresia că Ionel Blănculescu este un om inconsistent, făcut din abur şi impresii. Banalitatea comentariului de mai sus îmi confirmă dubiile.

      De când nu mai joacă Sampras, Chang şi Agassi, nu mă mai uit. Îmi plăcea umanitatea ultimului, şi inumanitatea primilor doi.

  4. :) ba nastase i cel mai bun. avea humor. scuipa smechereste si injura mirlaneste. totusi copiii astia de azi sint profesionistii, megastarurile. emotiile ne ridica din scaun cind mingea capata traiectoria desenata de zei. apoi la sfirsit plingem neprihanit. odata cu cei care ridica cupa mult visata si cecul mare de hirtie dinauntrul ei. pling odata cu noi si cronicarii, impresarii, pantofarii, vitaministii, pr-istii si cablistii. isi primesc si ei cecul. if you want you can. adidas torsion. good bye for now, see you next time

  5. cred ca ai incremenit in timp, asa as putea sa zic si eu „cea mai minunata” rivalitate a fost Sampras Agassi…
    Nadal a fost mai degraba un atlet si nu jucator de tenis.
    Federer, intr-adevar a fost urias, insa nici nu a avut concurenta pe masura.

  6. Sunt si eu un mic fan al lui Federer si ma bucura articolul dvs. Nole e un jucator deosebit, bineinteles, Iar rezultatele lui au venit pe fondul unei munci extraordinare si a unei vointe tipic acelui teritoriu din care provine. Eu vad la el ca orice meci e un razboi, are o privire de otel si o concentrare extrema. Cred ca e deja dincolo de limitele sportului. Si nu-mi place. Nu-mi plac nici gesturile lui de invingator, parca il injosesc un pic pe invins. Dar eu sunt subiectiv, bineinteles.
    Am vazut o finala (cat am vazut) in care s-au intrecut vointa cu precizia. A castigat vointa, dar cred ca nu va mai dura mult si murray o sa reuseasca sa invinga. Lupta este… lupta. Aproape as spune chioara. Nimic mai mult.

    PS. un mic comentariu referitor la comentatorii eurosport. Oare nu se poate gasi un inlocuitor pentru dl. dron? Gramatica dumnealui este …. indoielnica, si sunt bland. Nu neg cunostintele dumnealui despre tenis, dar de ce trebuie ca eu sa fiu partizan la orice meci comentat?! Mie imi place spectacolul sportiv, iar un comentator ar trebui macar sa incerce sa fie echidistant. Poate sunt de moda veche. Dar as prefera un comentariu putin mai „nemtesc” mai precis, mai clar, mai putin subiectiv. Adica opus domnului sus numit.

  7. Domnule Tuca, scrieti atit de frumos si bogat, ca articolul dvs (pe care marturisesc, nu l-as fi citit daca nu m-ar fi ‘prins’ atit de tare paragraful de inceput) ma duce cu gindul rapid la un alt articol despre tenis, mai precis despre tenisul nelumesc al lui Federer, scris de David Foster Wallace acu ceva vreme pentru New York Times. Va multumesc!

  8. Bre tata! Zic si eu ca Gheorghe: In sport conteaza cine invinge. Daca sunt 100 de foto-reporteri pe teren si invingatorul a invins la o sutime de secunda de cel invins, toti 100 de foto-reporteri se vor ingramadi pe invingator iar cel invins va pleca aproape nebagat in seama. Vae victis! Eu am facut sport si stiu cum merge treaba. La ora asta Federer e pe doi si Nole e pe unu. Care e problema? Si Boris a fost bun la vremea sa si Connors si Stef si si si . . . A venit o vreme cand altii le-au luat locul si nu a fost nici o suparare.Asta este frumusetea sportului. Jelaniile dupa unul si dupa altul nu au nici un rost. Bucurati-va de ce vedeti si pe cine vedeti jucand in clipa de fata! Si poate cine stie o sa-i mai vedem pe Rafa si Federer jucand impreuna, desi in cazul primului nu prea vad cum. Pacat!

  9. Tenisul e un sport frumos care a dat multi frumosi (si frumoase) nebune. Nu are rost sa-i amintim pe toti si cred ca fiecare generatie a avut idolii ei coborati din acest templu. Inutil sa-i comparam pe cei de acum 10, 20, 30, 50 ani cu cei de acum. Toti au fost si sunt extraordinari!

  10. De acord cu tine, Florentin.

    Federer mi se pare de departe jucatorul cel mai elegant, cel mai natural si posesorul celor mai variate lovituri. Prin comparatie finala Djokovic Murray a fost un duel de forta, ca doi boxeri care se loveau cu crosee si atat, fara alte lovituri, fara eschive, fara joc de picioare. Nadal mi se pare la fel de luptator ca si ceilalti doi dar cu un stil si o istorie care se potriveste mai bine impotriva lui Fed, scoate meciuri mai frumoase impotrva lui decat ei.

    Ma uit cu mare placere la meciurile lui Federer si ma consider un privilegiat ca sunt contemporan cu el, la fel cum i-am considerat si pe Sampras sau pe Edberg, jucatori excelenti si caractere umane demne de toata admiratia.

  11. Am urmarit Australian Open-ul de anul asta aproape in intregime.
    A fost unul deosebit cu meciuri fenomenale, Djokovic – Wawrinka, Simon – Monfils, Federer-Tsonga, Federer – Murray si apoi finala Djokovic – Murray.
    Totusi Federer pare a juca cel mai frumos tenis, la fel cum Barcelona joaca cel mai frumos fotbal. Rever-urile cu o mana sunt marca inregistrata, nu loveste nimeni ca el. A pierdut cu Murray pentru ca totusi si varsta are un cuvant de spus la un turneu lung. De asemenea Murray a fost mai motivat, Federer putin deconcentrat. A ratat multe mingi, si multe mingi in loc sa mearga pe greseala adversarului a fortat el sa le castige.
    In finala s-a vazut, din nou daca mai era cazul, calitatile fizice incontestabile ale lui Nole si puterea de caracter, vointa si concentrarea care l-au dus pe Nole unde este acum.

    Nu stiu ce va fi anul asta, dar voi urmari cu atentie celelate 3 turnee care au mai ramas si Cupa Campionilor, dar pare ca Djokovic si Murray sunt cei care se ridica pentru a domina anii care vin.

    Federer a avut perioada de glorie dar acum Djokovic si Murray par a avea un suflu nou, chiar daca nu par a avea calitatea lui Federer.

  12. Subtilitatea eluziva a autorului nu inceteaza sa ma surprinda. Pe un ton usor familiar, chiar critic pe alocuri, autorul ne induce ideea unui impatimit, familiar al jocului de tenis si al jucatorilor. Caracterizarile colorate personajelor din articol ne duc cu gandul la multiculturalitatea sportiva a autorului pe care o subliniaza aproape neobservat si ne-o aduce in prim plan. Impletirea profund spirituala a tenisului cu iubirea si viata, pe care incearca autorul sa ne-o evoce, expresiile, parca desprinse din dictionarul de neologisme, comparatiile si metaforele pe care le foloseste, aduc un aer proaspat in blogosfera. Insa, chiar si asa, mie imi par ca picaturile de ulei de masline virgin aruncate intr-o balta de petrol. Sa nu ne stropim insa, si sa nu ne intoxicam cu gaze de sonda aducandu-ne aminte de versurile marelui nostru poet Mihai Eminescu „E usor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune.” Oare? Ce a vrut sa ne spuna autorul? Tenis sau altceva?

  13. Nole e puternic, agil, are inspiratii geniale dar se vede ca totul la el e muncit, obtinut prin rutina efortului zilnic. Nu are geniul lui Federer. Elvetianul e un artist. Intamplator joc si eu tenis si cred ca abia peste vreo 20-30 de ani voi fi sigur ca daca ma intalnesc cu Federer am sansa sa il bat. Acum nu cred ca i-as lua mai mult de 2-3 mingi intr-un meci, si asta cu noroc. Dar cand el va avea 50-60 ani si eu 45 altfel vor sta lucrurile….

  14. Eu practic tenisul de peste 10 ani si acum la 30 nu cred ca s avea sansa sa iau nici o minge lui Federer dar cam peste 20 de ani cred ca i-as rezista. Isi va pierde reflexele si rezistenta iar eu voi fi prin comparatie mai in forma. Asta daca reusesc sa ma las de fumat….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Florentin Tuca
Florentin Tuca
Florentin Ţuca este Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii. Cu o experienţă de 19 ani, el este specializat în drept societar, concesiuni şi PPP, precum şi fuziuni şi achiziţii. De asemenea, el deţine o bogată activitate de reprezentare în proceduri de arbitraj intern şi internaţional, cu deosebire speţe rezultând din încălcarea diverselor tratate bilaterale privind protecţia reciprocă a investiţiilor. În calitate de consultant/expert, el a fost implicat în procese de elaborare a unor proiecte legislative în diverse domenii (privatizări, concesiuni, sectorul bancar etc). În 2011, Florentin Ţuca a făcut parte din echipa de avocaţi selectată de Ministerul de Justiţie în cadrul proiectului finanţat de Banca Mondială privind „Pregătirea punerii în aplicare a Codului Civil, Codului Penal, Codului de Procedură Civilă şi Codului de Procedură Penală”. Florentin Ţuca este Doctor Magna cum laude, în Parteneriat Public-Privat.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro