Un promis „mai bine” care mie îmi dă fiori încă de astăzi

Cum-necum, pare-se că ajungem la liman și cu Bacalaureatul acesta. Cam tot la fel cum am făcut-o și cu așa-zisa Evaluare națională. Principiul de bază al reușitei fiind acela al închisului ochilor. Să admitem că nu s-ar fi revenit, totuși, la formula copiatului cu „binecuvântare”. Dar nici exigență nu a fost. Este de domeniul evidenței că s-au formulat subiecte așa-zis „omenoase’’, „prietenoase” care nu au depășit nivelul acelora de la o teză dată unei clase fără pretenții.
Am fost asigurați de tot felul de oameni „de bine” că se putea lesne lua un 5 sau chiar un 6, chiar și în absența celebrelor meditații. Pe care până și înalții oficiali ai Ministerului Educației și Cercetării le socotesc, e drept, cu jumătate de gură, a fi “normale”.
Nici în învățământul superior nu s-au înregistrat catastrofe. Examenele semestriale s-au desfășurat online și cel, puțin scriptic, și aici lucrurile stau bine. În unele locuri chiar mai bine decât în anii trecuți, atunci când ele se desfășurau scris sau oral, cu studenții și profesorii examinatori față în față. Nu mă îndoiesc că la fel de bine vor sta lucrurile și în cazul examenelor de licență sau de dizertație. Lista de subiecte a fost de multă vreme coafată strategic, s-a „scos”, preventiv, cam tot ceea ce ar fi trebuit „predat” în ultimul semestru.
Am văzut-o ziele trecute pe doamna Monica Anisie, ministrul Educației, la un post de televiziune, radiind de satisfacție. Precum activiștii de partid de odinioară, doamna ministru a tras o concluzie generatoare de optimism. „Totul a fost bine și o să fie și mai bine”. Or, tocmai acest ‘’mai bine’’ mie îmi dă fiori încă de astăzi. Și nu doar fiindcă devine tot mai limpede că și pe mai departe ne vom fura căciula.
Nimeni nu știe cum va evolua pandemia în săptămânile și lunile viitoare. OMS contrazice azi prognoza făcută cu doar 24 de ore mai înainte. La fel procedează și epidemiologii și virusologii noștri. Unii vorbesc despre iminența unui al doilea val, de infectare alții îl neagă categoric, o a treia categorie spun că noul Coronavirus este pur și simplu imprevizibil. Zilele trecute, ministrul Sănătății, dl. Nelu Tătaru, aproxima venirea unui al doilea val în jurul datei de 15 octombrie. Or, aceasta înseamnă că, la nici două săptămâni de la reluarea activității în Universitate, vom fi obligați să tragem iarăși obloanele. Să ne întoarcem la formula cursurilor și seminarelor online care, chiar făcute cu conștiinciozitate, tot nu au cum să fie asemenea celor din versiunea standardizată.Nu o spun eu. Au spus-o nu mai departe decât pe data de 23 iunie, miniștrii Educației din țările UE care, în comunicatul dat publicității la finalul unei videoconferințe, au admis că învățământul la distanță nu poate înlocui experiența de predare și învățare interactivă.
Dar chiar și în care prognoza d-lui ministru va fi infirmată de realitate, mă întreb cum se va putea realiza practic respectiva reluare. De pildă, facultatea la care lucrez dispune de trei amfiteatre de mare capacitate. Suficiente în condiții normale. Mai avem și un număr de săli de capacitate mai mică, bune pentru seminare, cursuri practice, la o adică chiar și pentru acele cursuri magistrale și cursuri speciale frecventate de 15-20 de studenți. Numai că, dacă așa-numitele norme de distanțare socială vor rămâne și de la 1 octombrie de actualitate (or, în acest privință pare-se că avem de-a face cu o tristă, dar realistă unanimitate) sus-menționatele sălițe vor fi pur și simplu inutilizabile. Asta dacă nu le vom cere studenților să vină la cursuri prin rotație. Cel mult 5 sau 6. În consecință, ne vom bate pe mai sus-menționatele trei amfiteatre. Vom programa activități didactice și sâmbăta, și duminica. Și tot nu vom avea suficient spațiu.
Cum vor sta lucrurile în ceea ce privește spațiile de cazare? În această privință, lucrurile vor fi încă și mai dramatice. Și nu doar la Universitatea în care îmi desfășor eu activitatea. Situațiile din anii anteriori, când Televiziunile difuzau reportaje cu cozile de la Serviciile sociale ale Universitățile din întreaga, țară vor deveni motiv de nostalgie. Vor provoca exclamații de genul “Doamne, ce bine era odinioară! Chiar dacă stăteam 5 sau 6 în cameră, chiar dacă și pentru astfel de condiții mai trebuia să dăm administratorilor șpagă !” Parcă îi și văd pe politicieni vorbind despre greaua moștenire, despre faptul că plătim factura lipsa investițiilor în Educație. În infrastructura necesară. Numai că respectivele exclamații făcute largo desolato nu vor ține în nici un caz loc de soluții concrete.
Lucrurile vor arăta aidoma și în învățământul preuniversitar. Marea întrebare este dacă strategii Ministerului au soluții. Doamna ministru ne dă asigurări că situația este în analiză. Că problemele se cunosc și că se caută soluții. Să vedem cât de realiste vor fi ele. Și cât de îndepărtate de metoda umblatului cu cioara vopsită.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro