După raportul Comisiei de la Veneția, raportul Comisiei Europene este cel de al doilea document internațional care radiografiază vara noastră nebună.
Raportul de țară publicat săptămâna trecută nu este un raport obișnuit în cadrul MCV – el a fost redactat doar pentru România, nu și pentru Bulgaria, și vine după evenimentele de astă-vară care au pus sub semnul întrebării statul de drept. Documentul este o interesantă combinație între o parte politică ce se referă la faimoasele puncte de pe lista lui Barroso și o parte tehnică axată pe analiza progreselor cu privire la cele patru condiționalități stabilite prin MCV. Deloc surprinzător, tonul celor două părți ale raportului diferă, prima fiind mult mai critică decât cea de a doua. După raportul Comisiei de la Veneția, raportul Comisiei Europene este cel de al doilea document internațional care radiografiază vara noastră nebună.
Statul de drept
Evident, prima parte a raportului este total atipică pentru că vizează de fapt criteriile politice de apartenență la UE – statul de drept fiind unul dintre ele. Nu ni se cere vreo performanță extraordinară, ci doar să nu ne mai batem joc de lucruri considerate valori fixe ale UE, fără de care nu se poate pune în discuție niciun alt subiect de dezbatere europeană. Din punctul ăsta de vedere, găsesc un pic ridicole încercările unora dintre comentatori (inclusiv de la nivel guvernamental) de a ne convinge că, de fapt, acest raport e un raport bun. Cum ar putea fi bun un raport care constată că în privința respectării criteriilor minimale ale statului de drept România are încă probleme după ce a traversat o vară neagră? Ce poate fi bun în constatarea că Guvernul României are în componența sa doi miniștri anchetați pentru fapte de corupție? Și cum poți să speri în mod realist că se vor debloca fondurile europene, dacă aceste persoane sunt exact cele care ar trebui să se ocupe de banii europeni? Cum se poate explica faptul că în România parlamentarii adoptă reguli care să facă anchetarea lor de către organele judiciare aproape imposibilă (am discutat în detaliu problemele legate de statutul parlamentarilor în articole anterioare)? Cum putem justifica incapacitatea României de a aplica propriile legi astfel încât să nu mai asistăm la linşaj mediatic, orchestrat de trusturile de presă în beneficiul propriilor patroni cu probleme judiciare? Să nu fim ridicoli, să învățăm să ne acceptăm problemele – e singura noastră șansă de a le rezolva.
Avocatul Poporului
Nu toate recomandările CE au fost îndeplinite, iar unele dintre cele considerate îndeplinite au fost de fapt bifate formal, în stil dâmbovițean. Să luăm, de exemplu, chestiunea Avocatului Poporului, care nu a fost ales prin consens dintre personalitățile recunoscute în domeniu (așa cum și-a asumat premierul la Bruxelles), ci a fost numit de USL din rândul oamenilor apropiați partidului. CE ia act de această decizie și subliniază că va urmări în practică dacă noul Avocat al Poporului va demonstra că este suficient de independent de puterea care l-a numit, astfel încât să servească interesului public prin acțiunile sale, și nu interesului de partid. Deocamdată, Avocatul Poporului rămâne absent din marile dezbateri și m-ar mira ca asta să se schimbe prea curând, atât timp cât parlamentul îl poate demite imediat pe ocupantul acestei poziții dacă își permite să conteste actele guvernului (am aflat asta din experiența anteriorului Avocat al Poporului, iar legea nu s-a schimbat cu o iotă pentru a include garanții pentru cel care decide să își ia in serios această funcție). Cred că va trebui să ne obișnuim cu ideea că în România nu avem, de facto, Avocat al Poporului, căci un Avocat al Poporului în buzunarul majorității parlamentare nu contează.
Abundenţa ordonanţelor de urgenţă
Nici ordonanța de urgență care schimba cvorumul la referendum nu a fost abrogată de către guvern, ea a devenit inaplicabilă pentru că CCR a decis că era neconstituțională. Să ne reamintim că doar o întâmplare fericită a permis CCR să se pronunțe pe această OUG – faptul că avea pe rol un dosar privind neconstituționalitatea unui proiect de lege cu conținut identic. Avocatul Poporului fusese revocat la acel moment, astfel încât nimeni nu mai avea competența legală de a ataca OUG-uri la CCR. Așadar, nu guvernul a rezolvat problema – așa cum cerea CE –, ci CCR. Aceeași soartă a avut-o și OUG-ul prin care competența CCR era restrânsă abuziv – prin decizia CCR, instanța constituțională a redobândit dreptul de a verifica dacă hotărârile parlamentului sunt constituționale, însă guvernul nu și-a modificat propria OUG. Aflăm din raport că guvernul a înțeles mesajul și că nu a mai abuzat de OUG-uri. Doar că, imediat după publicarea raportului, descoperim că Ministerul Sănătății dorea să schimbe întregul sistem de asigurări de sănătate prin OUG (ministrul spune că a fost o eroare materială și că nici vorbă de așa ceva), iar ministrul Dan Șova plănuiește, nici mai mult nici mai puțin, decât modificarea prin OUG a Legii parteneriatului public-privat, asigurându-ne că a discutat deja cu AmCham şi cu Banca Mondială și totul e în regulă. Un sfat gratuit, domnule ministru: aveți mare grijă, că parteneriatul public-privat e zonă cuprinsă în acquis și s-ar putea să vă treziți cu o procedură de infringement dacă „simplificați“ prea mult – ce să facem, europenii ăștia n-au pic de umor și tot insistă pe chestii din astea plicticoase cum ar fi libera concurență și limitarea ajutorului de stat pentru amici politici.
Schimbarea Constituţiei
Ni se mai recomandă că, dacă vrem să schimbăm Constituția, să ne gândim de două ori (chiar, oare de ce ținem morțiș să schimbăm Constituția?) și să nu cumva să limităm independența sistemului judiciar. Oare ce va fi crezând CE despre intențiile publicate pe surse care includ, ce surpriză, eliminarea cvorumului de validare a referendumului pentru schimbarea Constituției? Presimt că iar o vom lua de la capăt, explicând că întâi și întâi trebuie să convingi o majoritate semnificativă de oameni că subiectul pentru care îi chemi la referendum e relevant (adică 50%+1), iar apoi să îi convingi că soluția pe care tu o propui este cea corectă. Ați dori o Constituție validată prin prezența la vot a 30% din populație, chiar dacă majoritatea celor care vin la vot votează pentru? Reamintesc decizia CCR care explică în detaliu de ce avem cvorum în România – apropo, raportul spune că guvernul s-a angajat să respecte deciziile CCR (pe toate, nu doar pe cele care îi plac).
Linşajul mediatic
Ajungem la zona roșie a raportului – linșajul mediatic. CE se arată îngrijorată de atacurile la persoană puse în aplicare de trusturi media împotriva reprezentanților sistemului judiciar considerați incomozi de patronii media. Nu e sancționată opinia diferită sau comentarea deciziilor judecătorești (de altfel, CE a militat constant pentru publicarea deciziilor judecătorești, pentru a se permite analizarea lor critică la nivelul societății). Nu se discută nici măcar despre componenta ideologică a organelor de presă. Nu se sugerează limitarea libertății presei, ci doar sancționarea emisiunilor de înfierare proletară pe chestiuni ținând de viața privată a judecătorului X sau Y care și-a permis să ia o decizie care nu convine patronului trustului de presă. A ne face că nu știm despre ce vorbește CE e pur și simplu o ipocrizie (iar dacă, prin absurd, există oameni care nu înțeleg despre ce e vorba, avem o problemă și mai mare care ține de respectarea drepturilor omului într-o societate democratică); este deja al treilea raport care vorbește despre această problemă (Comisia de la Veneția și OSCE discută pe larg subiectul). Glumițele premierului, care scrie Evenimenului Zilei o scrisoare pe acest subiect, ne arată că nu a priceput nimic. CNA pare să fi înțeles că despre ei e vorba și organizează o dezbatere pe această temă vineri. Sigur, soluția ar fi bine să vină chiar de la jurnaliști – dar ce ne facem că, deși o așteptăm, ea nu vine de peste 10 ani. Iar apoi, vorba unei reporterițe de la Antena 3: vinovați sunt jurnaliștii sau patronii? Președintele spune că ambii. Cred că, totuși, trebuie introdusă o nuanță care ține de libertatea jurnalistului de a alege dacă participă sau nu la linșaj, în condițiile în care piața de presă în România arată cum arată. Nu îi scuz pe cei care vorbesc în numele patronului, oamenii au avut de luat decizii infinit mai dificile în comunism, decizii de care depindea existența lor fizică, spun doar că e un element care, în opinia mea, trebuie introdus în ecuație.
Partea tehnică a raportului este, după cum spuneam, complet diferită ca ton. Instituțiile sunt lăudate – ÎCCJ, DNA, Ministerul Public, CSM, ANI, care au continuat să lucreze, în pofida perioadei de intensă tensiune politică traversată de România. De fapt, aceasta este vestea cu adevărat bună, că ne-au rezistat instituțiile. Și pornind de aici, CE recomandă să avem mare grijă pe cine punem în fruntea Parchetului și în fruntea DNA, căci ultimii ani ne-au arătat cât de mult contează asta.
Articol aparut in Revista 22
Stimata doamna, as dori sa ma refer la chestiunea linsajului mediatic.
Apreciez faptul ca dumneavoastra incercati sa aduceti acel pasaj din MCV in limitele sale firesti cu toate ca, asa cum este redactat incalca Tratatele constitutive ale Uniunii si CEDO. Si asta fiindca s-a mers pe mana unor indivizi din Romania care numai asta au in cap, sa puna botnita presei care-i critica. Si nu e nimic nou si nu este specific puterii actuale. Dar institutia care accepta cel mai putin critica a fost si este Justitia. Asa cum spuneti, ni se cere sa publicam toate hotararile judecatoresti de ani si ani de zile si nu se poate! De ce? Din diverse cauze tehnice! Adevarul este ca vor cu disperare sa-si ascunda scheletii din dulapuri, sa nu se vada ca acelasi judecator dezleaga in mod diferit aceeasi problema de drept in dosare diferite. Solutile diferite in drept la aceeasi instanta sunt nenumarate. Iar in spatele acestei asa-zise practici neunitare se ascunde coruptia, superficialitatea, slaba pregatire profesionala si chiar interesele de putere. Si va mai pun o intrebare: de ce credeti ca se refuza cu incrancenare inregistrarea sedintelor de judecata in conditiile in care acestea sunt publice si se desfasoara in fata unui public? Ce probleme avem cu conservarea audio-video a memoriei?
Apoi, avem toate instrumentele necesare pentru sanctionarea defaimarii, a calomniei si a insultei (in sensul lor literar, nu ca termeni care defineau niste infractiuni). Cel mult am putea legifera o procedura prioritara pentru judecarea rapida a unor astfel de cazuri precum si eventuale masuri civile preventive si temporare, dar nimic mai mult. Nu faptul ca s-a ras de doamna Haineala ca e creata si are ochelari a deranjat-o mai mult si mai mult, ci faptul ca s-a spus ca e responsabila de arestarea unui nevinovat. Pe doamna Stanciu a deranjat-o cel mai mult si mai mult faptul ca s-a pus in discutie constitutionalitatea numirii ca judecator, fara decret, ceea ce inca nu s-a lamurit intr-un mod care sa nu lase loc de discutii oneste. Si a mai deranjat-o cand au aparut la TV persoane care au stat multi ani in puscarie fara nicio vina, fiindca s-a pus in discutie responsabilitatea judecatorilor de la ICCJ care au pronuntat sentintele in ultima faza. Atunci a dat imediat un comunicat si a calificat critica fata de horararile date ca atac la adresa independentei justitiei si a judecatrilor. Acel comunicat semana leit cu textul din raportul MCV! Si la acest deranj s-a asociat si CSM-ul, domnul Aron fiind vizat personal. In cazul acela CSM-ul i-a exonerat pe magistrati de raspunderea pentru eroarea comisa argumentand ca nu aveau ce face din moment ce adevaratul vinovat nu si-a recunoscut fapta!!!! Asta e justitia pe care o aparati?! Asta protejeaza CE?! Pentru asta se vrea sa se puna pumnul in gura presei?! Raspunsul meu e da, pentru asta!
Si daca tot spuneti ca stim cu totii despre ce e vorba va propun sa punem cartile pe masa fiecare si sa veniti cu exemplele concrete la care credeti ca se refera CE in raportul privind MCV-ul si vin si eu cu exemplele concrete la care cred eu ca se refera (unul l-am dat deja). Ce motive justificate pot exista pentru ca CE sa refuze sa indice care sunt acele emisiuni pe care le califica ca atacuri la adresa Justitiei?!! Emisiunile au fost publice, probabil ca le gasim si acum inregistrate pe net, iar daca calificarea lor este corecta (ca atacuri) de ce se feresc sa le indice?! Sa ne gandim cumva ca odata ce ar fi revizionate in public s-ar putea pune la indoiala corectitudinea calificarilor?!!!
Cea mai mare dezamagire a mea legata de MCV este ca nu a reusit decat partial, sa identifice problemele reale din Justitie. Europenii nu inteleg ca la noi chiar daca arata formal bine, mecanismele reale de functionare tin de aspecte culturale specifice care fac ca realitatile sa fie mult diferite fata de modul in care apar ele cand sunt puse pe hartie.
Pentru ca Justitia sa fie o institutie puternica ea trebuie curatata de mizerie, nu ascunsa sub pres. Daca refuzam sa recunoastem ceea ce e putred in Justitie nu vom reusi sa schimbam nimic nici in functionarea sa si nici in perceptia publica. Credeti-ma ca mizeria este atat de mare incat nu mai poate fi ascunsa si va iesi la suprafata. Daca veti continua sa o ignorati va va murdari si pe dumneavoastra. Este adevarat ca exista si posibilitatea ca mare parte din scheletii care stau inghesuiti in dulapurile Justitiei Romane sa ramana in continuare departe de ochii publicului, dar asta insemna ca magistratii sa treaca cu arme si bagaje in tabara USL-ista ceea ce nu este exclus! Si atunci sa vad pe cine mai sustineti!
Oricum vad o evolutie, de la abordarea propagandistica a domeniului catre cea profesionala, dar mai aveti ceva de mers pe acest drum.
Lui @Vlad Ionescu:
De la inceput, sa stim cine esti: Un schelet, doua schelete,….. draga Eba masculina ce esti.
„Scheleti” are doar primarele doctor al Bucurestiului! Si asta un „fin intelectual”.
Acum si la subiectul principal: Poate esti un tip bine intentionat (ceea ce sincer nu cred) cand spui ca in Justitie este si multa mizerie. Poate ca exemple cu indivizi condamnati pe nedrept sunt reale (si cred ca sunt) dar a te face ca nu sesisezi mizeriile aduse pe ecranele Latrinei 3 in legatura cu viata personala a procurorilor si judecatorilor care au incercat sa apere ce se mai poate din statul de drept este de condamnat. Partizanatul in favoarea unor indivizi care sustin o alta parte a Justitiei , justitie ce se vrea masina de spalat infractorilor de tip Nastase, Fenechiu, Dragnea sau Voiculescu, partizanat ce transpira „suav” din comentariul postat la articol, fii sigur ca este de neacceptat. Mai sugerezi ca si coana Europa tine partea Justitiei pacatoase (dupa mintea voastra) dar nu si a unei prese (prestigioase dupa voi) careia i s-a bagat pumnul in gura in mod criminal, de nu mai pot varanii sa scuipe zoaie si mizerii.
Halal presa, halal aparator!
Si daca tot te dai fin evaluator al doamnei Laura Stefan iti recomand:
Mai usor cu pianul maieuticii despre Justitie coborate pe scari pe care nu le cunosti!
de la libertatea individului la asuprirea de clasa (parca asa ziceau comunistii).
bastonul (forta bruta) si legiuitorul (crema natiunii) nu va precupeti nici un efort pentru propasirea drepturilor si libertatilor individuale (a se vedea zapciii care ti fura din buzunar acoperiti de lege). nedreptatile si coruptia justitiei va fi dovedita odata cu demascarea celor care au torturat si omorit oameni in temnitile politice. pai in afara de cresterea propriilor salarii si pensii de ce altceva s ar preocupa onorabilii justitiari ? a se vedea lista / castele de imbogatiti ai tranzitiei.