miercuri, mai 29, 2024

Un răspuns la articolul „Cum ar putea câștiga România mult mai mult din litigiul legat de Roșia Montană”

Acum cateva zile a fost publicat pe contributors.ro articolul cu titlul de mai sus (mă voi referi în continuare la el, de regulă, ca Articolul)[i]. Acesta este prezentat de la început ca fiind un “răspuns la contribuția domnului Bondoc: „Cum ar putea România să piardă mult, deși a câștigat litigiul legat de Roșia Montană” din partea celor două autoare, ca reprezentante ale două asociații neguvernamentale.

Dacă Articolul ar fi fost, într-adevăr, concentrat pe ce spune titlul său și pe argumentele pentru care cele din articolul meu nu ar fi valabile, nu aș fi văzut vreun rost în a reveni pe subiect, cititorii putând să analizeze pertinența relativă a celor două seturi de argumente și să-și formeze propria părere.

Dar acesta este axat mult mai mult pe atacuri la persoană și procese de intenție și foarte puțin pe partea de argumente, incluzând și o serie de mențiuni ce ar putea fi interpretate eronat sau distorsionat.

Cred, astfel, că sunt utile câteva precizări.

1. Analiză versus atac la persoană

– După cum se poate observa la orice citire obiectivă, articolul meu inițial[ii] nu este focusat pe vreun proiect minier specific sau pe vreun ONG anume sau vreo persoană anume etc, ci privește, în general, abordarea resurselor subsolului.

Mai precis, plecând de la decizia arbitrală menționată chiar în titlul său – am detaliat o serie de argumente pentru care consider că este mai rațional pentru România să încerce, ca regulă, să-și folosească resursele.

Am menționat, totodată, explicit că pot fi situații în care să fie preferabil să nu se folosească resursele, dar ar fi logic ca astfel de situații să fie abordate ca excepții ce necesită justificare, nu invers. Am analizat pe scurt și posibilele cauze ale abordării din ultimii 30 de ani și dat exemple de aspecte legate de abordarea respectivă pe care le consider anomalii din punct de vedere logic, juridic sau practic.

Ca și restul de analize publicate pe contributors.ro, articolul a fost scris în nume personal. Acest aspect pare să fi fost considerat automat de asociațiile neguvernamentale respective doar o camuflare ineficientă în fața vigilenței acestora, deși s-ar fi putut observa ușor din multe articole că încerc să gândesc cu propriul cap și că foarte multe analize nu ar avea cum, nici măcar teoretic, să mă ajute în vreun fel în activitatea profesională, potențial chiar dimpotrivă.

Articolul Cum ar putea câștiga România mult mai mult din litigiul legat de Roșia Montană este susținut de autoare în calitatea profesională de reprezentante ale celor două asociații neguvernamentale și reflectă, inclusiv de la primele rânduri, o abordare de tip atac la persoană. Subsemnatul este avocat „de la firma de avocatură […]” (automat, deci, de văzut suspicios și interesat) “deplânge dificultatea de a dezvolta noi mine” mari, dorește schimbări – “posibil și în numele clientului său, compania minieră [….].”, „încearcă să zugrăvească o imagine înșelătoare a mineritului”, „pare deranjat de faptul că în România există atât de multe situri Natura 2000, în comparație cu alte state membre”, activitatea ONG-urilor „provoacă dureri de cap autorului și clientului său”, faptul că am apreciat decizia arbitrală pentru faptul că România nu va plăti nimic reflectă „o viziune îngustă„, cifrele furnizate despre consumul UE versus acoperire internă ar reflecta „o viziune distorsionată a mineritului”, modificările propuse ar reflecta un „lobby minier”, Articolul vrea să „descâlcească” ce – se subînțelege – aș fi încâlcit eu etc. Pe lângă mențiunea chiar de sub titlu, numele meu apare în context individual sau de firmă de avocatură de 6 ori și referiri la „autor” apar de 10 ori în cele câteva pagini.

Cam jumătate din Articol este apoi dedicat unui potențial proiect minier specific (descris ca un dezastru cert dacă s-ar întâmpla – de altfel, ca orice alt proiect minier evocat în text) – Articolul aparent considerând că dacă firma pe care o coordonez a asistat în instanță în două dispute legate de un act administrativ din cadrul proiectului respectiv, nu contează ce am scris efectiv în articolul atacat – articolul meu ar fi, de fapt, despre proiectul respectiv și acela ar fi problema și ar da motivația mea.

Restul Articolului susține, în esență, că nu ar trebui proiecte miniere în România și ar trebui reduse mult, dacă nu chiar eliminate, și în lume, pentru că vor fi doar dezastre ecologice și nu s-ar câștiga nimic care să merite, iar decidenții din UE care susțin proiecte miniere ar trebui să se rușineze de asta.

2. Despre subiectivism -„paiul și bârna”

Niciuna din anomaliile exemplificate în articolul meu inițial nu este contrazisă, de fapt, cu argumente de Articol. Se sugerează, însă, repetat, că experiența profesională în proiecte miniere m-ar face cumva incompatibil să mă pronunț obiectiv pe abordarea României cu privire la resurse și că articolul meu nu are cum să fie decât unul stimulat financiar de vreun client. E posibil să fi avut un rol aici și nota editorială pe care am observat-o inclusă la articolul meu – cu ocazia publicării pe contributors.ro – și care menționa că firma pe care o coordonez a asistat în instanță o companie minieră anume.

Dacă aș fi fost întrebat de asociațiile respective (era evident chiar din textul articolului că asistasem în proiecte miniere, acest aspect fiind și menționat clar), aș fi putut confirma/lămuri ușor că:

(a) Nu m-am consultat cu vreo companie minieră legat de articolul respectiv și nu am fost plătit pentru el; 

(b) Orice firmă de avocatură cu mai multe zeci de avocați ajunge să asiste în diverse ocazii în marea majoritate a sectoarelor economice. Aceasta nu doar că nu împiedică vreun om normal să gândească cu propriul cap dar este important pentru a înțelege și a te pronunța pe acele sectoare în cunoștință de cauză.

(c) În cazul specific al firmei pe care o coordonez, veniturile din asistență pe proiecte miniere nu au depășit aprox. 0.5-2.5% din veniturile firmei în niciunul din ultimii 5 ani. Veniturile încasate din toată asistența (nu doar disputele legate de același act) cu privire la proiectul specific la care se referă cam jumătate din Articol au fost sub aprox. 1% din veniturile firmei în 2022, 2023 și cât a trecut din 2024.

(d) Și dacă relevanța economică a proiectelor miniere ar fi fost mare pentru firmă, am menționat explicit în textul articolului că am asistat pe astfel de proiecte, putând, desigur, să mă pronunț pe subiect cu argumente. Sugestia de asociere cu o companie minieră și reprezentare, prin articolul meu, nu era potrivită nu doar pentru că nu corespunde realității, dar și prin prisma faptului că așa ceva nu se prezumă, în mod normal, fără a da posibilitatea persoanei astfel “asociate” să comenteze pentru o apreciere informată.

Aspectele mai important de înțeles la acest punct sunt, însă, altele. Mai precis, dacă cele două asociații care au scris Articolul și-ar aplica, măcar parțial, propriul raționament:

(i) Ar trebui să se abțină să se pronunțe pe orice proiect minier de vreme ce sunt înființate la propriu și finanțate 100% pentru a feri mediul de orice afectare – aspect ce implică clar în opinia asociațiilor respective, după cum confirmă și Articolul – împiedicarea proiectelor miniere;

(ii) Dacă o fac totuși, ar trebui, măcar, să fie trecute sistematic note editoriale/avertismente în acest sens – care să sugereze că sunt partizane prin natură și nu pot fi văzute credibil, indiferent de ce spun.

(iii) Ar trebui să fie potențial bănuite automat că vor să facă rău Uniunii Europene și României și că ajută Rusia, de vreme ce niciun alt bloc economic nu urmează opiniile respective ca atare, iar strategia rusească de zeci de ani este aceea de a sprijini poziții ecologice exagerate în UE (și nu numai) pentru a genera, menține sau adânci dependențele de resurse și energie rusească. Ca o paranteză, strategia respectivă nu e ceva inventat de conspiraționiști, ci confirmat de persoane precum secretarul general al NATO[iii] sau de investigații inițiate de Congresul american[iv] sau în UE[v] etc, iar Rusia nu doar că finanțează poziții fără echilibru la alții, dar investighează o parte din propriile ONG-uri din domeniul mediului ca agenți străini[vi] pentru a încerca decredibilizarea întregului sector de mediu la ei.

(iv) Ar trebui să-și pună întrebarea dacă este echilibrat, din punct de vedere logic, ca un articol care propune o abordare a resurselor de la caz la caz în care să se încerce, de regulă, folosirea lor, să fie văzut ca fiind foarte subiectiv, iar Articolul – care nu identifică niciunde pe planetă proiecte miniere acceptabile – să fie considerat obiectiv.

Dincolo de problema dublului standard de mai sus, atât din prisma misiunii statutare, cât și din cea a bugetării, cele două asociații nu au cum să fie decât mult mai subiective decât ar putea fi subsemnatul, fiind finanțate integral și existând tocmai pentru a fi părtinitoare pe subiect.

Aceasta nu înseamnă că argumentele acestora de fond nu ar trebui avute în vedere cu echilibru sau că majoritatea asociațiilor din domeniul mediului nu sunt bine intenționate și nu au rol pozitiv. Orice încercare, însă, de a da altora lecții de subiectivism și de imputare de interese ar trebui respinsă ferm ca irelevantă pentru a discuta corect o problemă de fond și ca profund ipocrită și nedemocratică civic și politic.

3. Despre scopuri „nobile” sau nu – diferența dintre a spune că vrei bine, a vrea bine și a face bine

Subiectivismul, practic, „instituțional” al Articolului poate să nu fie văzut ca evident doar pentru că tindem cu toții să înțelegem eronat și să amestecăm interesele cu scopurile, iar pe cele din urmă să le vedem dintr-o perspectivă distorsionată și ca fiind mai importante. Practic, tindem să amestecăm – a vrea bine și chiar doar a spune că se vrea bine – cu – a face bine.

Astfel, deși interesul subiectiv al Articolului este, de fapt, mult mai pregnant decât ar putea fi al meu în cazul de față, Articolul sugerează că scopul poziționării sale ar fi nobil – protejarea mediului și a oamenilor fără a căuta un profit personal și acesta ar conta – pe când al meu ar fi să nenorocesc mediul prin încurajarea activităților miniere și să fac, astfel, rău oamenilor pentru bani.

În primul rând, trebuie respinsă ferm sugestia ce traversează tot Articolul că unele activități profesionale sunt „bune” și implică oameni „buni” și altele sunt „rele” și implică oameni „răi”.

Este o idee arogantă în sine și care, de obicei, este tentantă doar pentru persoane care trăiesc economic bine din altceva decât o activitate „rea” și care nu conștientizează că fără activitățile considerate de ele „rele” nu ar exista, de exemplu, fabrici, calculatoare, internet, vapoare, avioane sau mașini etc.

Conform raționamentului respectiv, toți oamenii care au lucrat în proiecte miniere în România sau care încă fac sau sunt legați cumva de ele sunt oameni răi, spre deosebire de reprezentantele celor două asociații. La rând, ar fi multe alte meserii. Cu caracter mai general, este genul de raționamente ce implică clase de oameni și „virtue signaling”.

În al doilea rând, cu privire la protejarea mediului planetei:

(a) Am arătat în articolul inițial că „UE a ajuns ca – în pragul războiului din Ucraina – să consume aproximativ 25-30% din metalele și mineralele extrase din lume, dar să acopere doar aproximativ 3-4% în intern” –  și că „trebuie conștientizat și faptul că dacă nu se folosesc resursele din UE, dar se consumă aproximativ 25-30% din resursele obținute din proiecte miniere din afara UE, nu se protejează niciun mediu – dacă avem în vedere ansamblul planetei. Dimpotrivă, este facilitat un minerit cu mult mai puțină grijă pentru mediu, doar că pe alte continente, fiind generate, totodată, volume mari de transportat pe distanțe mai lungi.[vii]

(b) Articolul nu contestă cele de mai sus. Dar afirmă, în esență, că UE a greșit prin adoptarea actului privind materiile critice și că Nordul trăiește mult mai dezechilibrat din punctul de vedere al mediului decât Sudul global și ar trebui să-și limiteze nevoile, nu să le crească. De asemenea, se susține, în esență, că activitățile miniere sunt rele cam peste tot.

(c) Sunt pe deplin de acord că nevoile trebuie ponderate, dar, iarăși, problema este una de echilibru și de alternative rezonabile pe ansamblu. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu e doar UE în „Nord”, iar nevoile de resurse ale subsolului sunt anticipate, de fapt, să crească semnificativ în contextul trecerii rapide la energie verde, mașinile electrice, turbinele eoliene și panourile solare necesitând volume foarte mari din numeroase tipuri de materiale.

Articolul solicită tranziția verde, dar nu spune cum s-ar face altfel – care ar fi acea alternativă miraculoasă la proiecte miniere. Or, dacă acesstea ar fi stopate peste tot în lume, cum pare să dorească textul respectiv, nu doar că nu am putea face tranziția la energie verde în viitorul apropiat, dar am reveni rapid la nivelul economic anterior revoluțiilor industriale.

Convingerea Articolului că problema se poate rezolva rapid prin limitarea nevoilor sau prin reciclare e total deconectată de orice estimări la nivel global (de ex., UE anticipează că și peste ani de zile reciclarea nu va depăși, în medie, 25%, iar necesarul de mine noi este estimat a fi de ordinul sutelor doar până în 2035).

(d) În orice caz, este clar că lipsa de noi proiecte miniere în România afectează, de fapt, mai mult mediul planetei decât ar face-o prezența lor pentru că nevoia de resurse există oricum (fiind și în creștere rapidă), iar standardele UE sunt mult mai ridicate decât ale majorității celorlalte țări din lume.

Că ar fi mai bine pentru mediul din România (nu și pentru dezvoltarea ei) să nu fie niciun proiect minier, e probabil adevărat (poate depinde, de exemplu, și de implicațiile minelor cu mult mai puține standarde din alte țări), dar a trimite partea de efecte negative la alții sau a pretinde eronat că nu este un sistem de vase comunicante la nivel global pe subiect nu are nimic nobil, de fapt (dincolo de implicațiile economice per total).

În fine, în al treilea rând, cu privire la protejarea oamenilor:

(a) Articolul consideră că „mineritul nu a adus bunăstare comunităților în care au loc exploatări. Dacă ar fi fost așa, Africa și America Latină s-ar fi numărat printre cele mai bogate colțuri ale lumii. Blestemul resurselor, cunoscut și ca paradoxul abundenței sau paradoxul sărăciei, este fenomenul prin care țările cu resurse naturale abundente se dezvoltă mult mai slab decât țările cu mai puține resurse naturale.”

De asemenea, se dau exemple de accidente miniere, poluări, cazuri de corupție legate de minerit și disconfort pentru locuitorii din preajma unora dintre minele din lume sau România, precum și unele exemple în care unele regiuni prosperă fără să folosească resursele subsolului.

(b) De observat, în primul rând, că Articolul vorbește mai mult de comunități, decât de oameni în general. Aceasta, probabil pentru că nu s-ar putea susține rezonabil că proiectele miniere nu ar fi necesare omenirii în ansamblu. Dar dacă acestea sunt necesare omenirii – și sunt  – înseamnă, logic, că le este mai bine oamenilor cu ele decât fără ele.  Chiar dacă pot fi situații de inconveniente locale, efectul total rămâne favorabil iar neasumarea lor într-un loc ar însemna, pur și simplu, că trebuie asumate în altă parte.

(c) Cu alte cuvinte, pe partea de comunități, este normal să fie un subiect mai variat din cauza diferențelor de interese inerente la nivelul unora dintre ele, mai ales dacă zeci de procente din tinerii unor zone au plecat deja în străinătate tocmai pentru că nu au fost oportunități de locuri de muncă local, iar unele segmente de populație locală care trăiesc bine din altceva pot avea interese opuse segmentelor care trăiesc mult mai prost.[viii]

De obicei, există sprijin majoritar și dezvoltarea economică locală în cazul unor proiecte noi este majoră.  Dar și în situații în care o comunitate locală ar fi foarte segmentată pe subiect – nu ar însemna că extragerea resurselor nu ar fi utilă țării respective sau că nu ar trebui, oricum, să aibă loc undeva.

Or, a trimite inconvenientele la comunități din altă parte nu are nimic nobil. De altfel, resursele subsolului fiind ale statului, pe raționamentul din Articol, dacă s-ar reuși „securizarea” a suficiente vize de flotant în toate zonele cu resurse, ar trebui conchis că nu s-ar mai folosi niciodată vreo resursă în România.

(d) Că multe comunități nu ar duce-o bine din cauza existenței resurselor – nu este deloc adevărat de regulă. Nu doar că Articolul presupune fără vreo bază științifică că situația unor comunități din Africa și America Latină ar fi rea din cauza resurselor (complexul cauzal a așa ceva fiind, de obicei, mult mai vast), dar se ignoră rolul resurselor chiar pentru marea majoritate a acelor comunități, pentru țările respective, precum și pentru numeroase alte zone și țări – inclusiv în istoricul României.

Articolul nu se întreabă nici care ar fi fost situația acelor comunități dacă resursele nu existau. A presupune că toți localnicii de acolo ar fi găsit super alternative nu are nicio bază istorică sau logică. Înotdeauna se poate și mult mai rău.

Pe raționamentul din Articol, toate țările africane și sud-americane ar trebui să-și închidă minele de mâine și le-ar fi curând mult mai bine. Acestea nu fac asta nu pentru că sunt corupte, proaste sau rele, ci pentru că își cunosc mult mai bine ansamblul nevoilor și avantajele de dezvoltare oferite de resursele respective.

(e) Cu privire la accidente și la situații în care a fost bine fără proiecte miniere, Articolul poate genera percepții distorsionate, inversând regula și excepția în ambele privințe.

Faptul că s-au întâmplat și se mai pot întâmpla accidente în orice activitate industrială, nu înseamnă că acestea sunt regula și nici că activitatea trebuie interzisă. De exemplu, dincolo de accidente feroviare, navale, aeriene etc, accidentele auto au luat mult mai multe vieți în România în fiecare din ultimii ani decât toate accidentele miniere din țară din ultimii 50 de ani laolaltă și nimeni nu se gândește să interzică industria auto sau să restrângă permisele auto.

Invers, faptul că germanii nu ar fi dezvoltat o mină pentru că regiunea respectivă o ducea bine din alte activități nu înseamnă deloc că aceasta ține de regulă, ci de excepții. De aceea nici nu se pune problema la nivel planetar să se reducă activitățile miniere, ci să crească, și am lămurit deja mai sus ce este nobil și ce nu când vorbim de interesul cu adevărat general al omenirii.

Mai trebuie conștientizat că subdezvoltarea ia și afectează mult mai multe vieți, doar că difuz. România are un număr enorm de decese evitabile (cel mai mare pro-rata din UE)[ix], mortalitate infantilă ridicată, numeroase comunități și familii deșirate de emigrație etc.

4. Cu privire la alte aspecte din Articol

Articolul aduce foarte puține elemente de tip argument (și nu simple afirmații fără acoperire sau generalizări pornind de la cazuri care nu sunt deloc susceptibile automat să fie generalizate), mai toate fiind deja abordate în cele de mai sus.

Se mai spune că aș fi amestecat diverse tipuri de resurse, dar aceasta probabil din cauza convingerii Articolului că – deși m-am referit la toate resursele subsolului în general și dat exemple mai ales din partea de materii critice – m-aș fi gândit, de fapt, la proiectul căruia îi dedică Articolul cam jumătate din spațiu.

Se afirmă și că ponderea UE în utilizarea globală de cupru s-a redus mult. Se omite, însă, să se spună că volumul folosit de UE a crescut, de fapt, doar că restul globului a recuperat industrial și demografic.

Se mai vorbește și de conceptul de „licență socială”. Nu cunosc detaliile deciziei arbitrale recente pe subiect, dar, din punct de vedere juridic, ce spune Articolul pe acest punct nu are cum să fie decât profund distorsionat, deciziile arbitrale fiind bazate pe aspecte de legalitate și tratate de protecție a investițiilor raportate la o situație de fapt, nu pe aspecte de tip vot punctual. Unele teorii din America de Sud nu pot fi superioare legii, iar raționamentul Articolului, dus până la capăt, ar anihila proprietatea statului asupra resurselor subsolului dintr-o țară.

Se mai spune că s-ar recurge la intimidare și lobby de companii față de guverne, dar că și acestea pot cădea dacă țin cont de companii, nu de cetățeni. Pare că Articolul se prezintă ca protejând cetățenii (am discutat deja), încercând, totodată, el, de fapt, să intimideze și să facă lobby prin chiar paragraful respectiv.

De asemenea, se apreciază că alte „țări ar da orice pentru a avea spațiile sălbatice pe care încă le are România și care sunt protejate că situri Natura 2000. Acestea protejează comunitățile și biodiversitatea de dezastre climatice, atrag turiști și subvenții substanțiale din partea UE, instituie zone verzi de protecție vitale în lupta împotriva crizei climatice”.

Problema, din nou, este una de echilibru. Suedia și Finlanda, de exemplu, au destule zone de protejat și chiar urmăresc protecția mediului și faptul că au de aproape 2 ori mai puține suprafețe acoperite de Natura 2000 decât România ar trebui gândit puțin și la noi[x]. De asemenea, pur și simplu, nu este adevărat că beneficiile sunt comparabile economic și ar fi România așa norocoasă să fie un fel de păzitor al comorilor naturale ale UE. Compensațiile primite sunt mult sub nivelul potențial al unei baze industriale și, de regulă, cu totul insuficiente pentru un trai confortabil, sunt și în proces de diluare prin inflație și nu sunt garantate pentru perioade care să dea sens alternativei propuse de Articol.

A crește animale la stână, a face mâncare la ceaun pentru turiști, a plimba străini cu sania, a face artizanat din lemn, țesături sau ceramică și mâncare și siropuri de fructe cu ceva pensiuni pentru turiști e ceva absolut onorabil și trebuie sprijinit, dar nu pot fi activități principale economice decât pentru un procent redus de persoane și nu ar trebui văzut pe deplin mulțumitor ca strategie de dezvoltare economică de țară de niciun guvern care se respectă.

Cu caracter mai general, după cum am detaliat în articolul inițial, nefolosirea resurselor nu este deloc neutră economic, lipsa de dezvoltare și dependențele aferente afectând România, UE și tot modelul economic. În pasul doi, protecția mediului riscă să ajungă ultima pe lista de priorități tocmai pentru că exagerarile duc istoric la consecințe în direcția opusă, și pierderea competițiilor economice între blocuri nu avantajează niciodată perdanții.

În concluzie, problema în discuție nu este una de oameni buni sau răi, cum încearcă repetat Articolul să sugereze, ci de opțiuni mai bune și nivel de dezvoltare în absența unor soluții magice.

Atacurile la persoană nu au nimic civic sau democratic în ele și riscă să ducă în derizoriu acțiuni și poziționări ale inițiatorilor mult mai meritorii.

Mediul chiar trebuie protejat, dar a face din nefolosirea resurselor de către România regula și nu excepția – nu este o soluție pentru asta din motivele detaliate mai sus, dezavantajând, totodată, semnificativ strategic și economic România și aceasta din ce în ce mai mult în contextul actual.

Ideea nu este aceea că orice proiect minier merită dezvoltat, dar multe pot merita și analiza comparativă a avantajelor și dezavantajelor nu trebuie ideologizată.

Pot fi diferențe foarte mari între a spune că vrei bine, a vrea bine și a face bine.

*****


[i] https://www.contributors.ro/cum-ar-putea-castiga-romania-mult-mai-mult-din-litigiul-legat-de-rosia-montana/

[ii] https://www.contributors.ro/cum-ar-putea-romania-sa-piarda-mult-desi-a-castigat-litigiul-legat-de-rosia-montana/

[iii] https://www.theguardian.com/environment/2014/jun/19/russia-secretly-working-with-environmentalists-to-oppose-fracking

[iv] https://oversight.house.gov/release/comer-norman-davidson-sound-alarm-over-russias-attempts-to-infiltrate-u-s-environmental-groups/

[v] https://www.politico.eu/article/russia-spies-european-parliament-latvia-meps-eu/. https://brusselsmorning.com/how-russia-uses-green-ngos-to-promote-its-interests/31496/

[vi] https://www.climatechangenews.com/2017/11/21/russia-brands-environmental-ngos-foreign-agents/

[vii] https://source.benchmarkminerals.com/article/more-than-300-new-mines-required-to-meet-battery-demand-by-2035

[viii] De altfel, o apreciere corectă a nevoilor locale ar trebui să dea la o parte subvențiile nete primite de o zonă peste media țării din partea altor regiuni, costul nefolosirii unor resurse existând oricum.

[ix] https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Preventable_and_treatable_mortality_statistics&oldid=569188

[x] https://www.eea.europa.eu/en/analysis/indicators/terrestrial-protected-areas-in-europe

Distribuie acest articol

40 COMENTARII

  1. Faptul ca articolul dv.a fost abordat din mai multe unghiuri va determinat sa dati o replica. Dar cred ca este nevoie de o documentatie mult mai serioasa a domniei voastre in tari europene ori regiuni extinse unde sistemele muntoase domina. Sa evaluati ce masuri guvernamentale exista, cum este asigurata economia locala, care sunt tipurile de activitati, ce este poziti si negativ. Ar fi util sa veniti cu studii de caz concrete din Germania, Austria, Elvetia, Italia, Cehia. Atunci veti avea o idee completa si obiectiva asupra a tot ceea ce inseamna agricultura montana si legaturile locale de sustinere. La noi exista neimplicarea administratiilor publice locale, lipsa de incredere, de asocierea locala, lipsa de coeziune sociala si economica. Tendinta generala in Europa este de depopulare a zonelor montane, dar cea mai puternica a fost si este in Ro dupa 1990. Pentru zona carpatica din Ro a fost redactata o strategie de dezvoltare generala si a turismului inca din 2015, ceruta de Conventia Carpartica la care a aderat si Ro. Dar pe care guvernantii nu au legiferat-o pt ca aveau alte interese.

      • 1. Pentru zona alpina exista Conventia Alpina la care a aderat si Austria inca de acum 25 de ani. 2. Acesta este o mina de lignit de 48kmp cu exploatare de suprafata. La ce suprafata are actualmente Germania probabil ca isi permite sa exploateze un astfel de zacamant. Si RP.Chineza, Polonia fac la fel.

    • Pt Agora: Din cele 5 comentarii la primul articol și cele 4, până acum, la acesta, mi-este clar că vedeți subiectul foarte subiectiv.
      Probabil de aceea numiți atacurile la persoană și subiectivismul extrem din articolul la care mă refer ca abordare „din mai multe unghiuri”, nu contraziceți niciunul din argumentele de fond din articolul meu, dar mă trimiteți superior tot pe mine la documentare și nu observați nici contrazicerea între aprecierea de către dvs a agriculturii montane prin alte țări și afirmația că zonele montane ale Europei se depopulează (se depopuleaza pentru ca nu au fost asigurate oportunități de investitii și agricultura montană nu e așa idilică cum o prezentați).

  2. Apărarea intereselor financiare vs apărarea drepturilor fundamentale ale omului și a mediului in care trăiește

    Puțină istorie antică de mediu
    Din punct de vedere istoric exploatarea resurselor naturale a inceput de acum câteva mii de ani. Prima civilizație inchegată de după Potop, care a diversificat materialele de construcție fost BABILON.
    Din relatările Bibliei aceștia, printre altele, au folosit „smoala în loc de var”!
    Datorită complexității chimice a bitumului și a puternicelor neurotoxine conținute și expunerea indelungată la H2S, rezultatul a fost că li s-au incâlcit limbile și s-au împrăștiat pe toată suprafața planetei. Da, și acum mii de ani se cunostea faptul că planeta are 7 continente (Cartea Ingerilor – Cartea lui Enoh versiunea Etiopiană)
    Lucrurile nu s-au oprit la Babilonul de atunci, ci Biblia relatează despre Sodoma și Gomora faptul că în luptele date pe atunci regii acestor cetăți au căzut în fântânile cu smoală (bitum) !! De Sodoma și Gomora se știe un lucru, ținutul acestor 2 cetăți a explodat formându-se actuala Marea Moartă!

    Cunoștiințele despre fizică, chimie, sănătate erau limitate până prin secolul XV.
    Odată cu dezvoltarea industrială economică și socială au apărut și primele noțiuni despre protecția mediului înconjurător și a efectelor sale asupra sănătății umane.
    Omenirea se află într-un moment de cumpănă, o cumpănă care este intr-un moment tot mai accentuat de dezechilibre generate de manifestările forțelor naturii tot mai puternice devenite tot mai imprevizibile tocmai datorită activităților umane.
    Prin globalizare s-a ajuns la momentul formării marelui Babilon și sub efectul schimbărilor climatice tot mai acute si frecvente din ultimele vremuri, problema actualei civilizații este: „a fi sau a nu fi!”, continuăm tot ca până în prezent sau …?!

    Strict pe problema Roșiei Montane:
    Este un zăcământ exploatat de mii de ani, care in contextul modern actual de maximizare a profitului, implică utilizarea tehnologiilor nocive cu un impact de mediu necunoscut pe termen lung.

    -I- In acest articol se dorește a se bagateliza faptul că au fost prezentate dezastrele colapsării barajelor cu cianuri!
    1. tocmai acest acest aspect este unul extrem de relevant prin faptul că hazardul spune că un ACCIDENT se poate întâmpla oriunde și oricând
    2. in cazul Roșia Montană este imperios relevantă prezentarea dezastrelor din alte locuri pentru că:
    a) în România activitatea tectonică generatoare de cutremure este una bine cunoscută
    b) ceea ce a surprins și pe seismologi este apariția cutremurelor în Gorj care, privită la o scară mare, este la o „aruncătură de băț” de Roșia Montană.

    -II- ACCIDENTELE
    Prin invocarea accidentelor aviatice, feroviare, auto se dorește din nou o bagatelizare a riscurilor prin apelarea la subiectivismului conștinței în masă a oamenilor, dar:
    1. toată lumea își asumă CONȘTIENT riscul de a circula cu mijloace auto sau feroviare, o mică parte apelează la aviație și o si mai mică parte la transportul naval.
    2. aurul este râvnit de foarte multă lume și mulți își doresc să fie mai ieftin și nu pun deloc accent pe riscurile potențiale la care sunt supuși locuitorii din zonele de extracție!!!
    3. dacă 100% la sută din populația care este în prezent pentru exploatări cu cianuri ar afla că va avea în imediata zonă de locuit câte o exploatație cu cianuri cu siguranță că percepția și răspunsul va fi altul.

    Un principiu esențial și sănătos în acordarea unei autorizații de mediu este
    – principiul PRECAUȚIEI

    Să punem în balanță două situații care implică bazine de colectare a lichide toxice (levigat) din Caraș Severin și Suceava
    – in Caraș Severin este în exploatare de câțiva ani o haldină de gunoi iar in Suceava, haldina (Mestecăniș) este incă în litigii și nu este incă autorizată
    – amplasamentele celor 2 haldine sunt asemănătoare din punct de vedere al reliefului și a distanței fată de localități
    – dezastrul ecologic s-a produs insă la haldina Lupac din CS, în vara anului 2023, dar nu prin accident (https://reper24.ro/problema-de-mediu-in-judetul-caras-severin-apa-de-la-lupac-poluata-cu-levigat/)

    Dimensiunile celor 2 haldine sunt incomparabil mai mici decât barajele colectoare de cianuri!
    Dimensiunile și periculozitate barajelor de cianuri pot genera dezastre de dimensiuni mult mai mari cu un grad și perioadă de regenerare a mediului necunoscute.

    • Pt Cantum Tecton/mai mult pentru alți cititori – Dacă Cantum Tecton și-ar fi aplicat abordarea cu care începe comentariul, ar fi trebuit să se prezinte ca Promovarea intereselor rusești în România și virtue signalling, versus răspunsuri la atacuri la persoană fără argumente.
      Pe fond, comentariul acestuia demarează cu o incursiune, așa zis istorică, care nu are nicio bază științifică și al cărei unic scop este, probabil acela de a încerca asocierea simbolică a folosirii resurselor și mineritului cu nici mai mult, nici mai puțin decât …. Babilonul, Sodoma și Gomora.
      După aceea se amestecă- tot fără vreo bază obiectivă – schimbările climatice cu mineritul – deși acesta din urmă este potențat de presiunea spre tranziție verde rapidă pentru că eolienele, panourile solare și mașinile electrice necesită foarte multe minerale din subsol.
      Se continuă cu referiri la exploatări cu cianuri pentru a încerca din nou o asociere a articolului cu altceva decât acesta spune – cu orice altceva, numai nociv să fie și să nu se discute pe argumente.
      Se spune mai departe, în esență, că doar accidentele din minerit ar conta – cele feroviare, navale sau aeriene nu ar avea nimic comparabil (deși majoritatea generează mai multe decese anual la nivelul planetei decât mineritul) și faptul că în fiecare an mor în accidente auto mai mulți români decât în ultimii 50 de ani de minerit laolaltă nu ar avea nicio relevanță pentru că riscul ar fi asumat conștient. Se ignoră, desigur, că majoritatea victimelor accidentelor auto nici măcar nu sunt șoferii, precum și faptul că nici mineritul nu s-ar face cu arcanul. Că ar fi o poluare difuză automat și ar trebui aplicat principiul precauției – ar duce la concluzia că mai degrabă închidem orice în orașele mari, decât că problema ar proveni din folosirea resurselor minerale.
      Se termină tot cu referiri la cianuri – că dau „bine” – deși nu despre ele e vorba în articol, și cu sugestii că accidentele sunt regula, deși sunt excepția, ca și în industriile pe care le-am dat ca exemplu.
      Un dialog are valoare dacă se bazează pe argumente obiective.

      • Pentru că vă adresați tuturor, deci și mie, cred că faceți câteva erori:
        1. În managementul riscului se iau în considerare situații ipotetice, dar posibile. Biblia este un documentar și nu e științific să fie considerată închipuire sau doar poveste.
        2. Bineînțeles că și accidentele în trafic contează, dar in cazul lor asumarea riscului este mai ales individuală. În cazul exploatărilor riscul se extinde cu mult în afara sferei decidenților. Sau, de cele mai multe ori, exclusiv în afara acesteia. Cele două situații sunt greu comparabile.
        3. Referirea la cianuri nu se face pentru că „dă bine”, ci pentru că fiecare exploatare are un risc propriu. Iar laitmotivul articolului anterior era o exploatare care comporta acest risc.
        În pledoariile pro sau contra, o parte încearcă minimizarea, cealaltă maximizarea riscului. Dacă una e legitimă, trebuie să fie și cealaltă.

  3. Așa cum am mai scris, nu sunt deloc împotriva exploatării resurselor naturale, dacă se respectă TOATE normele europene, nevoile cetățenilor și acordul tuturor celor afectați.
    Dacă necesarul de materii prime este în creștere, atunci solicitările pentru deschiderea unor noi exploatări miniere să rezulte din cererea populației, nu a prestatorului de servicii.
    Dacă nevoia este oricum acoperită din importuri, nu văd nicio urgență în a deschide o nouă exploatare.
    Dpdv al mediului nu înțeleg deloc argumentele dlui Bondoc. Înțeleg că nu se protejează niciun mediu dacă avem în vedere ansamblul planetei, dar nu pricep de ce o nouă exploatare în Europa ar determina reducerea unei alteia în alt colț de lume. Adică dacă altul scuipă pe stradă, aceasta este oricum murdară și nu mai contează dacă scuip și eu? Sau, dacă scuip eu mai mult, va scuipa un altul mai puțin? Sau măcar mai finuț și in stil european?
    De asemenea, se vorbea în intervenția anterioară de o dependență a europenilor de importul resurselor. Se poate, dar acea dependență este cu sens dublu – s-a văzut cel mai bine după invazia în Ucraina de către Rusia. Și atunci cel care cumpără are cele mai bune și rapide alternative.

    • Dacă necesarul de materii prime este în creștere, atunci solicitările pentru deschiderea unor noi exploatări miniere să rezulte din cererea populației
      Draga Hantzy, de mult nu mai m-am amuzat asa de tare. Cum adica cererea populatiei? Iti imaginezi ca mos Ion din Bulbucatii din deal va iesi pe ulita sa spuna ca Maria lui isi doreste o ceasca de litiu? Sau de minereu de cupru?

      Privind importul de resurse autorul spune clar, daca le producem la noi in batatura avem controlul asupra tehnologiei si a masurilor de protejare a mediului, importate de la babuini nu stim cum si-n ce conditii de poluare au fost obtinute.
      E o mare fatarnicie, Germania si-a inchis industria otelului ca era poluanta, desi era mult mai curata decit altundeva si importa otel obtinut fara nici o masura antipoluanta de undeva. Asta e bagatul gunoiului sub pres.

      • Nu e vorba de moș Culiță sau Lică, ci de realitatea că cei care se presupune a fi beneficiarii exploatării nu vor să treacă strada, în ciuda insistențelor făcătorilor de bine. Căci despre asta era vorba: “românii pierd, deși au câștigat în instanță”.
        Chiar dacă nu le producem noi în bătătură (minereurile), există azi suficiente mecanisme de control pentru a verifica cum, de unde și în ce condiții sunt extrase și tehnologizate materiile prime. Iar dacă nu sunt îndeplinite normele europene, nu li se acordă licență de import. Dacă sunt îndeplinite, dar din acest motiv prețul lor urcă, atunci va deveni poate rentabil să fie extrase din Europa. Asta este cel mai corect lucru. “În lumea civilizată totul costă” spunea nu demult cineva.😀 Trebuie doar găsit acel preț corect. Altfel vine compania de extracție din Turcia sau din Canada, își face numărul aici, da temporar de lucru câtorva localnici cu mâna de lucru ieftină, apoi pleacă cu profitul și lasă statului român bătaia de cap a lacurilor de cianură. Profitul e privat, costurile se pun în comun, adică. Ca să avem noi avantaj ca am extras cupru din România, iar moș Ion s-a ales și el cu o ceașcă de aramă. Plină cu arsenic!

        • Pentru Hantzy: Este regretabil faptul că:
          (1) Începeți cu o încercare de decredibilizare morală a ideii că ar avea sens să se extragă resursele și în România (și implicit a mea, ca autor care crede asta) – („insistențele făcătorilor de bine”);
          (2) Continuați cu un neadevăr flagrant – că ar exista deja în UE mecanisme de verificare a condițiilor de extragere de pe alte continente și „dacă nu sunt îndeplinite normele europene, nu li se acordă licență de import”. Or, UE nu face asta, de regulă, nici când importă mâncare, cu atât mai puțin legat de minereuri.
          (3) Mergeți mai departe cu o frază contorsionată logic – că dacă alții ar respecta normele europene, ar crește prețul și atunci ar putea deveni rentabil și pentru Europa să extragă resursele proprii. Păi, ori nu respectă, și numai ce ati spus că nu ar importa UE o așa nenorocire, ori, respectă, și atunci e deja prețul mare și ar fi rentabil și pentru europeni să extragă de la ei. Dacă mai are cineva vreun dubiu, normele UE nu se aplică pe alte continente și de regulă, nu interzice nimeni accesul în UE pentru că resursele respective au fost extrase la standarde foarte departe de regulile europene de mediu. De asemenea, extragerea lor deja merită și în UE.
          4. Închideți tot cu o serie de argumente de tip distorsiune și manipulare: că și dacă s-ar face minerit, nu ar merita pentru că ar veni doar companii din alte țări și ar lua tot profitul și la noi ar câștiga câțiva români temporar un salariu mic și am rămâne bieții de noi doar cu „lacuri de cianură” și „arsenic” în ceașcă de aramă.
          În realitate:
          (a) Nu împiedică nimeni și companii românești să se implice în astfel de proiecte (sunt investiții mari, dar unele companii ar putea);
          (b) Românii plătesc deja mai mult acum pentru că alte companii aduc minereuri în UE din alte țări și noi plătim costul final în tot ce cumpărăm, fără a avea vreo contrapartidă de venituri din propria extragere; Am plătit foarte mult și prin emigrație de masă, deșirare de comunități și familii etc.
          (c) Un proiect minier poate acoperi diferența între (i) regim de decădere lentă, subvenționat de contribuabil, și (ii) dezvoltare – pentru un oraș și chiar un județ întreg timp de zeci de ani (după cum și există exemple la noi). Nu doar că un proiect minier necesită, de regulă, timp de decenii, mii de salariați (și nu lucrează mai nimeni pe salariul minim astfel de muncă grea și nu face nimeni rost de salariați cu arcanul), dar cheltuielile implicate de un astfel de proiect în țara în care se desfășoară sunt, frecvent, de ordinul miliardelor și sprijină un volum mare de țesut economic local (furnizori și prestatori de mai orice), volume mult mai mari de taxe și impozite suplimentare la bugetul local și național, redevențe etc.
          (d) Dincolo de veniturile semnificative directe din proiecte miniere, o țară are, de regulă, drept de premțiune la resurse și poate dezvolta industrii întregi pe lângă proiecte miniere care să ofere avantaje strategice și competitive foarte variate.
          (e) Plecarea multor români în alte țări din lipsă de oportunități locale nu ar trebui să fie deloc văzută ca o variantă mai bună.
          Treaba cu “lacurile de cianură și ceștile de arsenic” – am abordat-o deja și în articole și în comentariul de mai sus. Dincolo de discuția – să fie la alții – nu la noi – e stilul de distorsiune majoră și inversare logică regulă-ecepție care ar face mai degrabă cinste unui troll care nu vrea deloc, de fapt, să ne folosim resursele și consideră că acest obiectiv merită orice pretext, neadevăr sau distorsiune .

          • (1) Asta era în răspunsul adresat lui NT. De început am început prin a spune că nu sunt împotriva exploatărilor dacă se respectă normele europene. Și nu e vb de decredibilizare morală, ci de o realitate privită în oglindă: NT este împotriva “facerii de bine cu de-a sila”, așa cum înțelege el de exemplu Green Deal.
            (2) Nu am afirmat ca există în UE astfel de mecanisme, ci doar ca ele există. Se pot face audite in zonele de extracție și de prelucrare primară, dacă se dorește. Dar nu se poate cere unui terț să respecte ceea ce nu se aplică in Uniune: chestie de concurență loială. (REACH, ROHS 1 și 2, Conflict Minerals, IPCC sunt doar cateva reglementări internaționale în privința materiilor prime.) NT afirma că dacă nu se extrag resursele în UE ele vor fi extrase în condiții mai proaste pentru mediu în altă parte. Credeți cu adevărat ca s-ar renunța acolo la extracție dacă deschidem noi mine în UE? Credeți că cei care au optat pentru materie primă din import au făcut-o pentru altceva decât avantajele financiare? Eu nu cred.
            (3) Bineînțeles că, atunci când sunt respectate norme mai stricte dpdv al mediului, cresc costurile pentru exploatările deficitare din exteriorul UE. Si atunci ar putea redeveni rentabile cele din interior. Asta voisem să spun. Îmi pare rău dacă s-a înțeles greșit.
            4. O afirmație asemănătoare ii aparține chiar lui NT și a fost făcută pe o platformă online de discuții cu vreo 12 ani in urmă, în vremea când președintele României de atunci susținea exploatarea de la Roșia Montana. Voisem doar să-i aduc aminte. Toți avem dreptul de a reveni asupra părerilor noastre.

  4. Domnul Bondoc, sunt suta la suta de acord cu d-voastra. Si pe mine m-a indignat articolulul „doamnei”, un articol lipsit nu numai de logica, dar si de cea mai elementara politete.

    Din pacate activistii se inmultesc si devin tot mai agresivi. Majoritatea activistilor nu si-au cistigat piinea intr-un domeniu productiv, unde ar fi vazut ca, de ex. pt a construi trenuri e nevoie de metale si alte materiale si chiar de energie. Pt obtinerea mincarii e deasemenea nevoie de energie. „Doamna” vorbeste la mobil si are precis lap top, dar nu-si imagineaza ca pt producerea acestora e nevoie de anumite materiale care se gasesc, bingo, undeva.

    Si are perfecta dreptate, curentul vine de la priza si restul de la supermarket.

    La constructia eolienelor se emite un gaz SF 26, care e de 24000 de ori mai rau decit codoi.

    https://www.msn.com/de-de/finanzen/top-stories/europa-geht-voran-china-muss-nachziehen-24-000-mal-so-schlimm-wie-co2-der-kampf-gegen-das-unbekannte-killer-gas/ar-BB1lgJDR?ocid=msedgntp&pc=U531&cvid=f2e7bade281d4d66bea7ef11d0f0c900&ei=27

    • „La constructia eolienelor se emite un gaz SF 26”
      Foarte exact, e vorba de SF6 (hexafluorură de sulf), care este într-adevăr foarte nociv pentru climă. Deși el se regăsește în cantități infime în aer, datorită faptului că este foarte stabil moleculele respective rămân mii de ani în atmosferă. Partea bună este că pot fi ușor captate emisiile respective în procesul productiv. Gamesa folosește chiar niște tuburi vidate pentru a-l colecta.
      SF6 este cunoscut încă din anii 70 și e folosit ca izolator termic. Până acum nu există o legislație care obliga la captarea lui in procesului producție sau, și mai rău, în cel de reciclare/rebutare. Dar problema a fost recunoscuta și se lucrează deja la reglementarea ei.

  5. Unele aspecte ale criticii par să fie mai mult o listă de plângeri decât argumente coezive și bine structurate. Autorul ar putea să-și îmbunătățească argumentația prin prezentarea unor puncte mai clare și bine dezvoltate, care să ofere suport solid pentru poziția sa (și, se pare, a clienților săi).

    Autorul folosește analogii și generalizări nerelevante. De exemplu, (a) comparația dintre accidentele miniere și accidentele auto este clar deplasată, sau (b) efectele uneori devastatoare ale proiectelor miniere pe plan local sunt prezentate drept „inconveniente”.

    Iar legat de locurile de muncă, autorul folosește taman invers argumentele sale: importanță o au cei vizați la nivel local, în detrimentul celor mai mulți. Deciziile precum exploatarea resurselor naturale la scară incredibil de mare nu se iau în funcție de interesul imediat următor – ele având efecte resimțătoare pe perioade incredibil de lungi.

    /

    • Pt Marian D: Dincolo de aluzia de subiectivism/clienți, dacă – între răspunsul meu de mai sus și articolul celor două asociații – pe al meu îl vedeți ca „mai mult o listă de plângeri, decât argumente coezive și bine structurate” – nu prea are rost de discutat pe argumente, fiind clar că partea cu paiul și bârna nu vă modifică modul de abordare.
      Aș menționa doar că:
      (a) comparația între accidentele auto (și feroviare și navale etc) și cele miniere e, cred, deplasată doar pentru persoane care sunt împotriva unui proiect minier, oricum. Cred că e natural să ne întrebăm de ce a avea un număr de decese în fiecare an din accidente auto mai mare decât în 50 de ani de minerit nu duce la nicio măsură extremă (majoritatea victimelor nefiind nici măcar șoferi), dar mineritul ar trebui interzis – să se descurce alte țări cu el și noi să importăm în continuare și să presupunem că acele fluxuri vor veni ușor în continuare și noi vom câștiga mult din IT etc .
      (b) termenul de „inconveniente” a fost, evident, folosit în articol în legătură cu aspectele de zi cu zi ale unui proiect minier (zgomot, praf în unele zone etc), nu accidente (dar dacă le vedeți pe acestea ca inerente/automate, deși sunt excepții, desigur că nimic altceva nu contează).
      (c) legat de locurile de muncă – nu cred că am înțeles ce vreți să spuneți, dar mesajul general pare clar – ]n ultimă instanță, oricum, nu ar trebui folosite resursele (fie pentru că ar aduce avantaje pe termen prea scurt, ca și cum acestea nu ar conta, fie că ar trebui așteptat nedefinit să putem aprecia mai bine momentul optim).

  6. În toate țările amintite agricultura montană este puternic subvenționată pentru pastrarea sistemului ecologic . Nici nu se pune problema subzistentei din resursele locale (turism, etc). Nu e nicio noutate, turismul nu acoperă costurile decit punctual. (Stațiuni de iarnă, dar care au din ce în ce mai multe probleme datorită schimbării climatice (nu e zăpadă, se topesc ghețarii…) . E f frumos să mergem la munte, la cabana, șamd, dar nu e suficient și viabil economic pentru comunitățile locale. (Din cauza asta și subvențiile) Studii sunt destule , e un loc comun deja.

    • Cu regret, nu cunoasteti domeniul in detaliu. Analizati din postura de turist. Actvitatile duble sau triple in o gospodarie montana ii asigura veniturile. Turismul il vedeti dominant dar in realitate nu este decat complementar. Lipsa zapezii este compensata de alte activitati turistice. Experienta franceza si elvetiana este relevanta in acest sens.

    • Un X mare si doi mici cu mustar. „agricultura montană” distruge muntii. Schiul montan distruge muntii. (managerii declic sunt amatori de schi) Orice activitate umana are influente asupra mediului.
      Suprafete imense din padurile tropicale sunt defrisate pt a fi folosite la cresterea vacilor, nu atit pt carne, cit mai mult pt piele. Pielea e f cautata de doamne pt pantofi si gentute, dar si de domni pt scaunele automobilelor.

      • Stimate Neamtu Tiganu, in domeniul sporturilor de iarna se merge pe schi fond si plimbari pe schiuri. Deja noi investitii in extinderea domeniilor schiabile nu se mai fac, decat mentenanta celor existente. Viabile vor fi doar cele la peste 2000m altitudine din cauza reducerii ninsorilor si a stratului de zapada. Functionarea tunurilor de zapada tot mai dificila pt ca cere consum mare de apa si curent electric iar topirea produce exces de apa pe terenurile invecinate si afectarea vegetatiei existente. Zootehnia are avantajele ei si neajunsurile ei. Dar marile defrisari din America de Sud sunt date de extinderea monoculturilor de soia, porumb, palmieri pt ulei, alte plantatii agricole.

  7. Domnule Bondoc, am urmarit cu placere argumentatia Dvs eleganta, pe care se pare ca unii nu au inteles-o, iar altii nu au dorit sa o inteleaga. Este mult mai usor sa ne pastram in paradigma celor 4 munti care vor disparea si a lacului de cianura, decat sa gandim cu capetele noastre. A propos – am fost de zeci de ori la RM, dar nu am reusit sa identific cei 4 munti care vor disparea, dupa cum ne asigura cei care nu au fost acolo niciodata. Intr-adevar, am avut mare NOROC cu decizia Curtii Internationale, care ne-a dat castig de cauza si ma bucur enorm pentru asta. Sa platim cateva miliarde de dolari, 4 sau 6, sau cate vor fi fost, cand Romania se imprumuta un miliard de dolari la fiecare 2 saptamani, era tot ce ne lipsea. Pe cei care nu au reprezentarea acestor sume, ii invit sa numere de la 1 la 6 miliarde. Le-ar trebui 200 de ani de numarat continuu, zi si noapte. Este foarte clar ca omenirea are nevoie de resurse minerale, iar calea principala de a le obtine este, cel putin deocamdata, mineritul. Sigur ca mai avem optiunea de a abandona progresul tehnologic si facilitatile vietii moderne, dar ma tem ca nu este o perspectiva prea grozava nici macar pentru cele doua Autoare.
    De acord cu observatia Dvs, că exista diferențe foarte mari între a spune că vrei bine, a vrea bine și a face bine. Dar unele intiative au o logica foarte simpla: sa creezi sau sa accentuezi o criza, sa pretinzi ca ai solutia (desi nu o ai), pentru a castiga bani si influenta, pe care sa o folosesti apoi pentru a castiga alti bani. Deocamdata operatiunea de salvare a RM este reusita, desi pacientul este mort. Cine nu crede, sa mearga sa-i ia pulsul.

    • Dacă nu ai văzut 4 munți la Roșia Montană înseamnă că nu ai fost acolo niciodată! Faptul că un mincinos ii ia apărarea d-lui Bondoc nu face altceva decât să îl discrediteze

  8. & @autorului

    100% înseamnă și includerea la pachet a constatării că „raționamentul Articolului, dus până la capăt, ar anihila proprietatea statului asupra resurselor subsolului dintr-o țară”. Pentru a n-a oară de reamintit că tov. Brătianu a naționalizat subsolul în plin război, cu guvernul și parlamentul plecat din capitala ocupată(ca aproape toată țara), prin constituție în 1917. Iar acum li se ridică| reface statuie prin piața Universității. Ok ok era situație de criză ce mai conta, dar să vii în 1923 cu aceeași constituție și s-o voteze și parlamentarii din „noile” provincii spune multe.

      • Da. Iar ca ironie a sorții, 11 iunie 1848-11 iunie 1948. Ce-au deposedat( sau au început ) unii s-a încununat la un secol distanță(primii -sau urmașii lor- fiind, la rându-le, deposedați). Nu că n-ar mai fi de deposedat(albii și maluri de râuri, de pildă), dar se lucrează.

        Dacă aveți timp, prezentați evoluția constituțională într-un text separat.

      • @ Răzvan Sincer, n-am vrut să mă uit la monstruozitatea ce-și făcea loc în piață (rond) practic „peste noapte” (expresia mai la modă e un pic diferită). Din presă am înțeles că e o copie după ceva mai vechi, o odă adusă brătienismului. Ocazie cu care fesenismul prin reprezentanții epocii s-a declarat mai liberalist.

  9. Australia s-a ridicat in ultimii 30 ani datorita materiilor prime (carbune si minereu de fier, petrol si aur), asa ca onor dnele nu au dreptate absoluta. Vezi si cresterea de GDP in Mongolia datorata mineritului.

  10. NIMBY (not in my back yard)! Sigur ca avem nevoie de minereuri, dar cu conditia ca inconvenientele sa ii priveasca pe altii.
    In alta ordine de idei, elucubratiile «coordonatoarei de campanii la Declic, comunitate cu peste 1 million cetateni implicati civic» sunt aproape la fel de distractive ca prezentarea (sus-citata) pe care si-a facut-o d-na Roxana Pencea Brădățan. Dansa are impresia ca exista, ca un dat, materii prime critice si, respectiv, necritice. Mai citeaza, doct, si o «Lege UE privind materiile prime critice». Asa ceva nu exista! Exista o lista, a carei componenta variaza in timp, tocmai pentru ca nicio materie prima nu este in sine critica sau necritica. Iar desemnarea drept «critica» depinde, intre altele, si de disponibilitatea produsului respectiv. Ergo, daca poate fi obtinuta din abundenta in UE, materia prima respectiva nu mai este considerata «critica». Noroc ca nu trebuie luata in serios abureala cu milionul de cetateni implicati civic. Altminteri, ar insemna ca d-na Roxana Pencea Brădățan si-a repercutat ignoranta asupra a 5% din populatia Romaniei.

  11. L-am auzit de curând pe domnul E Rădulescu, reputat economist, certându-i la un post TV pe localnicii din Pungești că nu au permis județului Vaslui să se dezvolte la nivelul județelor Cluj, sau Ilfov, din exploatarea gazelor de șist.

    Doar că, trecând peste sofismul exprimat de către cel mai apropiat consilier al Guvernatorului BNR, se observă lesne că nici Ilfov, nici Cluj nu s-au dezvoltat ca urmare a exploatării gazelor naturale, aurului, cărbunelui sau a altor resurse naturale epuizabile.

    Am scris despre această strategie de creștere economică în comentariile la precedentul articol al domnului Lucian Bondoc, care a considerat în mod lipsit de eleganță că „este, pur și simplu, o enormitate logică și economică”, fără a găsi însă și argumente.

    Așadar, revin…Ce strategie pentru dezvoltare, cu susținere în logică și în teoria economică, impune exploatarea urgentă a resurselor naturale epuizabile ale unui stat precum România? Există două variante posibile…

    Prima, statul dispune de rezerve generoase de resurse și de tehnologia de prelucrare a lor la un nivel înalt, cu valoare adăugată ridicată, astfel încât să obțină produse finite competitive pe piața internațională (Norvegia, spre exemplu).

    A doua, statul are un nivel redus de dezvoltare, nu dispune de fonduri pentru a investi în R&D, în achiziția de tehnologii înalte pentru prelucrarea resurselor naturale de care dispune, iar prin exportul lor în stare brută obține fondurile necesare dezvoltării (Brazilia, Rusia, spre exemplu).

    „Este, pur și simplu, o enormitate logică și economică” pentru România să exploateze și să exporte gazele de șist. În primul rând, țara noastră are alte rezerve de gaze ce pot fi exploatate cu un impact mai mic asupra mediului și a cetățenilor/societății. Ca sursă de energie primară pur și simplu nu sunt necesare, întrucât România este de facto independentă energetic, sursele de energie regenerabilă oferă astăzi SEN mai mult decât s-a estimat, prin urmare, nu este cazul să fie arse.

    Preferabilă ar fi prelucrarea gazelor extrase de aici și comercializarea unor produse competitive realizate din ele în România…Dar, propagandiștii exploatării lor vor neapărat exportarea în stare brută. Acest lucru este surprinzător, dacă nu este cumva o acțiune de lobby în favoare firmelor care sunt interesate în exportarea resurselor din România.

    Cea de a doua variantă de dezvoltare, obținerea de fonduri prin exportul materiilor prime în stare brută (caracteristică economiilor nedezvoltate, sau în curs de dezvoltare), este un non-sens pentru România, stat membru UE care are la dispoziție chiar acum, prin PNRR, spre exemplu, peste 29 miliarde de euro. Totalul fondurilor obținute de statul român din exploatarea de la Roșia Montană ar fi fost de sub 5 miliarde de euro.

    Având în vedere funcția de mijloc de tezaurizare a metalelor prețioase, ne putem gândi că Banca Națională ar dori să își crească rezerva. Or, în ultimii ani, BNR a afirmat în repetate rânduri că nu intenționează să-și mărească rezerva în aur.

    De asemenea, deși este evidentă utilizarea metalelor prețioase din ce în ce mai mult în industriile de înaltă tehnologie și se așteaptă o creștere în viitor, România refuză să investească în astfel de sectoare industriale, care ar permite realizarea unor produse cu valoare adăugată mare. De altfel, prețul de piață al aurului este în continuă creștere și nu se întrevăd motive care să modifice trendul. Prin urmare, valoarea aurului românesc crește în timp chiar și dacă nu catadicsim să-l valorificăm superior, procesându-l.

    …Și, totuși, propagandiștii exploatării lui vor neapărat exportarea în stare brută. Cât mai repede.

  12. „Lucian Bondoc, care a considerat în mod lipsit de eleganță că „este, pur și simplu, o enormitate logică și economică”, fără a găsi însă și argumente.”

    Domnul Bondoc a avut perfecta dreptate, postarea ta e o catastrofa, e penibil sa-ti piezi vremea cu ea, totusi, ca m-ai prins in toane bune..
    1. Ro nu are si nici o tar anu are suficiente rezerve de gaze sau de petrol. Cu cit mai mult ecu atit mai bine. Si nu numai pt energie cit mai ales pt chimie, agricultura etc.
    2. Miliardele PNRR sunt cu destinatie, cu cit se imprumuta Romania actual? Cei 5 miliarde ar fi fost aur curat.
    3. Romania importa f scump energie, mai citeste, energia regenerabila e doar frectie la picior de lemn.

    • @neamtu tiganu _ „…postarea ta e o catastrofa, […] ca m-ai prins in toane bune..”

      Este dificil de explicat tonul dumneavoastră colocvial și pe alocuri jignitor cu care, având în vedere citatul, vă adresați mie. Nu-mi amintesc să fi avut ocazia de a vă fi cunoscut întrucât, probabil, nu frecventăm aceleași biblioteci.

      Pentru eventualii cititori ai textului dumneavoastră, interesați de sursele de energie din Sistemul Energetic Național…
      https://www.transelectrica.ro/web/tel/sistemul-energetic-national

    • „1. Ro nu are si nici o tar anu are suficiente rezerve de gaze sau de petrol.”
      Nu are sau, mai curand, NU STIE CE, CAT, UNDE ARE?

      Subiectul schimbului de articole-replici nu e petrol si gaze, ci feroase si neferoase utile UE/Romaniei in/din (sub)solul romanesc.

      2. Cele 5miliarde (sau cate s-or aduna, inflatie/variatii pret in piata) pe parcursul a 10-20ani sunt bune pentru acoperirea pensiilor speciale a unor componente dintr-un sistem FARA separatie reala a puterilor in stat si cu un mecanism de justitie profund viciat/aservit.

  13. Recent, presedintele SUA, J.Bidden a luat masura de a limita exploatarea petrolului, gazelor naturale, mineritului din statul Alaska pt a conserva apele si terenurile naturale, a pastra activitatile vechi si traditionale ale populatiilor indigene, dar si pt a reduce poluarea si efectele schimb.climatice. in viitor, poate noi tehnologii de extractie sa fie mai putin poluante si distructive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Lucian Bondoc
Lucian Bondoc
Absolvent al cursurilor Facultății de Drept, U.B (1998), Colegiului Juridic Franco Român de Studii Europene(1998), ciclului internațional lung al Ecole Nationale d’Administration (2000) și masterului în afaceri europene organizat de ENA și universități partenere (2000). A lucrat un an în cadrul administrației publice în perioada 2000-2001. Ulterior a activat ca avocat (din 2008 - ca partener). În afara domeniului juridic, este interesat, în principal, de bună guvernanță, studii comportamentale și viitorologie.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Cumpara cartea de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro