joi, martie 28, 2024

Un raspuns pentru Vasile Ernu. Metafora ca instrument de guvernare

Textul publicat de Vasile Ernu zilele trecute pe criticatac are un dar paradoxal: acela de a fi necesar si inutil in acelasi timp. Necesar pentru ca reprezinta un efort binevenit de interpretare a fundamentelor actiunii puterii din Romania si inutil pentru ca foloseste o cheie construita pentru alte usi.

Sa le luam pe rand (cu precizarea ca randurile de mai jos sunt degraba o reactie decat o contra-explicatie)

Stil versus ratiune

„Metaforele, miturile, simbolurile, alegoriile nu mai sînt instrumente politice funcţionale pentru un stat modern”, spune Vasile adaugand ca suma asta de procedee stilistice a luat locul instrumentelor politice moderne.  Asa o fi?  Eu tind sa cred ca nu.  Exemplul dat in context este chiar relevant. „Regionalizarea”, draga Vasile, a murit ca subiect tocmai din motivele expuse de tine.  Insuficienta dezbatere, insuficient calcul si studiu prealabil.   Asta desi inclusiv opozitia a recunoscut ca este o problema care merita atentie si o posibila rezolvale candva. Va reaparea probabil la un moment dat. Vom vedea atunci calitatea dezbaterii si rolul metaforei.

Deocamdata, constitutia a innabusit heirupismul haotic al presedintelui care, la randu-i, a acceptat pierderea.   Nu pricep care e metafora aici.  Partidul de guvernamant, impreuna cu presedintele tarii, au propus amatoristic  o tema, care a fost respinsa de societate at large iar esecul a fost vizibil.  Exces de stil? Nu. Calcul politic gresit.  E victoria ratiunii asupra stilului.  Politica „reala” a invins.

Vei spune probabil ca infrangerea asta e un semn al timpurilor si defineste o  caracteristica majora a actualei puteri. Partial sunt de acord.  Insa, spre deosebire de tine,  eu cred totusi ca avem mecanisme care functioneaza si care intervin atunci cand e cazul.  Romania nu e totusi atat de amorfa pe cat s-ar putea crede la o privire superficiala.  La nivel politic si  la nivelul cetateanului de rand. Cred, Vasile, ca gresesti la fel cum gresesc domnii Ponta si Antonescu, acordandu-i presedintelui tarii prezumtia de stapan al discursului public si al principal responsabil al codificarii simbolurilor.  Raportarea la Traian Basescu ca la un rege ilegitim e fundamental gresita si incorporeaza pericolul unei profetii care devine realitate prin simpla ei enuntare.

Asa cum Adrian Nastase, la vremea lui, a fost dat la o parte in pofida puterii imense pe care o exercita, asa si ideile politice inacceptabile ale actualului presedinte vor sfarsi in uitare daca nu va fi capabil sa convinga .  Va trebui sa admitem intr-o zi ca avem totusi putere si mecanisme care functionaza  iar daca Traian Basescu in hiperactivitatea  lui politica pare excesiv asta vine si refuzul unei bune parti a societatii romanesti de a-si recunoaste si exercita puterea.  Iar refuzul asta vine, poate, ca urmare a unei constatari rationale  ca aranjamentul actual e convenabi? Nu stiu. Intreb doar.

Daca tot suntem aici, iti propun sa ne uitam si alte decizii sau propuneri venite dinspre Cotroceni in ultimii ani. Revizuirea Constitutiei de exemplu.  E doar o problema metaforica?  Tine doar de repetarea obositoare a mantrei aceleia cu „reforma statului”? Nu. Din nou, opozitia e de acord. Lipsesc documentele care sa fundamenteze un punct de vedere pentru o astfel de propunere? Eu as zice ca o baza de plecare avem.  Documentul asta de exemplu. Vesnicele plangeri privind lipsa de informatii, studii de impact si cifre sunt valabile doar pe alocuri. Lucrurile astea exista dar, de multe ori, suntem prea preocupati de stil ca sa le vedem.  Ar fi si alte exemple. Intre stil si cifre, alegerea ne apartine. Atunci cand cifrele lipsesc, ideile mor, dupa cum s-a intamplat cu regionalizarea.

Lazaroiu cel-din-basme

Marturisesc ca nu pricep atacul pe care il lansezi la adresa lui Sebastian Lazaroiu.  Daca metaforele si alegoriile au un rol pur propagandistic si retoric atunci actualul ministru al muncii a respectat definitia ta cuvant cu cuvant.  Pe de alta parte, orice evaluare a lui trebuie sa plece de la extragerea actiunii politice pure din borsul propagandistic.  Ca sa il evaluam pe Lazaroiu trebuie sa ne uitam la deciziile luate de presedinte in politica interna si sa ii retinem consilierului partea de responsabilitate.

Dar tu nu vorbesti de presedinte ci de consilierul lui. De fapt care e reprosul tau? Ca scrie texte criptice cu arie de intrepretare infinita prin tot felul de publicatii obscure?  Sunt de acord, cred ca i-am si zis asta la un moment dat. Totusi, e un pacat capital sa lansezi parabole sau teorii demografice?  Cat despre transfigurarea in ministru, hai sa ne uitam la ce spune si face acolo si sa lasam la o parte joaca retorica dintre el si liderii opozitiei.  Aia e doar frisca si spectacol.  Si, intre noi fie vorba, mi se pare si amuzanta pe alocuri.

Opozitia (re)activa si greseala de la Radio Erevan

Sunt de acord cu tine ca opozitia nu e capabila sa iasa din jocul propus de putere. Dar asta nu are nicio legatura cu Traian Basescu decat in masura in care, dupa principiul care spune ca imitatia e o forma sincera de flatare, avem de-a face cu  recunoasterea tacita a slabiciunii opozitiei. La fel ca si tine, ma mir si eu de incapacitatea unor oameni inca tineri de a rupe ritmul impus de adversari.  Comportamentul asta de echipa nou-promovata este daunator nu numai opozitiei si si Romaniei in ansamblu. Dar, spre deosebire de tine, nu cred ca renuntand la metafora or sa reuseasca. Din contra, codificandu-si actiunea politica macar la fel de inteligent si taios pe cat o fac cei de la putere au sa castige. O sa revin asupra acestei chestiuni mai jos.

Mergand mai departe, pari sa ajungi din nou la teoria regelui ilegitim.  Basescu si partidul sau guverneaza cu ajutorul ordonantelor si asumarii raspunderii. Strict teoretic, e neplacut sa asisti la asa ceva.  Dar desenul constitutional o permite. Avem o constitutie nedemocratica?  Eu unul nu cred. Mecanismele de echilibrare a puterii sunt destul de inteligente astfel incat nu am avut de-a face niciodata cu derapaje majore.  Sigur, o dezbatere parlamentara e intotdeauna de preferat asumarii raspunderii, mersului „pe incredere” dar tot ce se intampla, se intampla in cadrul legal al republicii.  Si ajung din nou la opozitie, chiar cu riscul de a soca un pic:  daca Romania are trasaturi de dictatura sau societate pre-moderna asa cum sugerezi, opozitia are nu numai dreptul dar si obligatia de a nu sanctiona prin simpla prezenta asa ceva.  Cata vreme sunt in Parlament, ei accepta regulile acestui joc constitutional.  Si daca ne uitam la declaratiile lor, o sa ii descoperim destul de relaxati, asteptandu-si randul sa legifereze la randu-le.

Cel putin in cazul asta, Radio Erevan s-a inselat: emiti legi pentru ca ti s-a acordat incredere (nu comentez asupra valorii actului legislativ). Nu guvernezi „rational” decat in masura in care ratiunea e rezultatul unei tranzactii in care increderea are o pondere foarte mare.  Legitimitatea e, daca vrei, rezultatul respectarii regulilor si a prezumtiei de buna-credinta.

Teologii, nouazecismul si contractul de munca cu statul

As vrea sa contrazic. Nu pot. Pot insa sa constat ca, din nou, te raportezi la presedinte  trecand in subsidiar alte detalii macar la fel de importante.  Biserica Ortodoxa Romana are o lunga istorie de santaj subtil sau umilinta interesata in raporturile cu puterea de orice fel. Ne place sau nu, BOR exista si nu poate fi evitata. Cel mult tinuta la o distanta respectuoasa, dar ignorata nu. Aici, seful statului e mai degraba reactiv, a acceptat sa se puna in mijlocul acestei adunari pioase asa cum la un moment dat s-a descoperit pro-occidental.  O problema de alegere si calcul.

Singura noutate in contextul asta e re-aparitia unui soi de intelectuali cvasi-publici care cautioneaza deopotriva puterea si biserica incercand sa se faca punte intre cele doua.   Nici macar nu e un lucru foarte grav, daca lasam la o parte tot felul de sinecuri temporare.  Aici nu presedintele e vinovat ci modelul oferit de istoria recenta. Fa o trecere in revista a militantilor anti-comunisti din anii 90 (vezi cine erau, care le-a fost evolutia) si ai sa descoperi ca prezenta unui personaj ca Baconsky in structurile puterii de azi e absolut fireasca: traim in lumea imaginata de „elitele” anilor 90. Elite ale caror motivatii si resorturi nu au fost niciodata analizate serios.

DNA, transparenta si alte metafore

Cred, Vasile, ca gresesti major cand numesti DNA o metafora.  Metaforic asa cum e, ridica imunitati si trimite dosare in instanta. Faptul ca nu ii trimite „rational” direct la puscarie e, cred eu, un lucru bun.  Sunt proceduri de respectat si trebuie respectate. Am amendamentele mele privind felul in care comunica DNA insa de aici pana la o incorpora intr-un corp stilistic al mesajului politic al puterii e cale lunga. Intreab-o pe doamna Ridzi de ex.  Imi permit de asemenea sa te contrazic si in privinta contractelor „tot mai secretizate”. Nu sunt asa, din contra chiar.  Administratia romaneasca e mai transparenta azi decat acum 10 ani. Insa nu suficient. In schimb nevoia noastra de transparenta devine tot mai acuta si mai clara.  Domeniul luptei de abia acum se extinde.

Si cateva de final

Iti inchei articolul spunand ca metafora nu schimba nimic. Eu sustin insa ca schimba totul.  Avem nevoie de o codificare a aspiratiilor simple sau mai complexe fie ca le punem sub reforma statului, lupta de clasa sau constructia europeana.  Rationamentul tau privind coerenta si  predictibilitatea comunismului romanesc e valabil doar pana nu mai e valabil, ca sa zic  asa. Ce vreau sa spun cu asta? Coerenta si ratiunea per se nu se pot sustine fara doza necesara de proiectie macar pe alocuri entuziasta a viitorului.  Prezentul comunist a intrat in colaps din cauza ca nu isi vedea viitorul. De asta e nevoie de metafora.  Rau e cand e utopic-periculoasa, rau e cand metafora poporului e diferita de cea a conducatorilor sai si cel mai rau e cand lipseste.

In istoria recenta Mircea Geoana era cat pe ce sa ajunga presedinte folosindu-se de metafora „proiectului Johannis”. Un artificiu stilistic care investea intr-un primar de provincie sperantele unor categorii extinse de populatie.  Cameron nu ar fi castigat in  Marea Britanie cu un banal program economic daca nu ar fi fost insotit de metafora conservatorului plin de compasiune, nici Obama in Statele Unite fara imaginea unui unificator, un om capabil sa schimbe ceva. Ceea ce a si facut deja chiar daca a fost obligat la multe compromisuri.

Sa nu uitam, Vasile, in revolutia franceza Cultul Ratiunii a fost interzis dupa o vreme.  Pana si Robespierre a simtit ca e ceva in neregula acolo.  Restul e tranzactie.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. „In istoria recenta Mircea Geoana era cat pe ce sa ajunga presedinte folosindu-se de metafora “proiectului Johannis”. Un artificiu stilistic care investea intr-un primar de provincie sperantele unor categorii extinse de populatie. ”

    Da, cel mai bun artificiu stilistic, ref. sperantele romanilor, este un alt primar de provincie, d-l. Boc.

  2. @ Teodor Tita – Bine scris! Felicitari! Intru apararea (?!?) lui Vasile, eu cred c-a incercat o critica metaforica a metaforei :)

  3. am senzatia, la nivel uman, ca DE-RESPONSABILIZAM din ce in ce maimul pe cei ce trebuie sa ia decizii. Si VOIT ma limitez la un exemplu de primarie: A.daca tot ce se decide, inclusiv culoaea hartiei igeinice, se decide prin „referendum” local, ce rol mai are primarul? ce stimulent mai are sa propuna idei si directii noi? ce interes are sa iasa din „asa au facut si bunicii nostri” ? doar ca sa fie respins la referendum? ce simt sado-masochist trebuie sa aiba ca sa fie balacarit de opzantii la ideile sale? nu e mai bine sa stea in banca lui si sa-l lase pe dl.Vasile Ernu sa-i sugereze directia de actiune? sau postul de TV „acela”?? STOP! pai sugerand idei noi, nu se transforma chiar dl.Ernu in primar??? Excesul de cautare a consensului nu ne transforma intr-o societate de status-quo (adica exact ceea ce intr-o firma privata determina RAPID falimentul)??? A incercat -ca o experienta perosnala- dl.Vasile Ernu sa conduca macar o scara de bloc prin consens, studii de impact, etc? Citat aproximativ: „..in orice societate sunt cativa nebuni care actioneaza contra-curentului. Ei bine, societatea progreseaza tocmai datorita acestora..” George Bernard Shaw. Comentariul dvs, dl.Ernu? si un gand RAUTACIOS: de ce cand aud voci rasunatoare despre consultare, studii de impact, analize, citesc in urmatarea cheie: „..nu m-au intrebat PE MINE..”

    • Asta e cel mai mare paradox al estului european: cei ce-l adimira pe Putin si Rusia lui, il critica pe Basescu. Iar cei ce nu-l au la ficatei pe militarosul rus, ii ridica in slavi pe putinel si medvedev de Dambovita …
      Raman cam putini cei ce au aceeasi masura pentru ambele perechi!

      • Hantzy, cand in regimul Basescu voi auzi de jurnalisti executati cu un glont in ceafa, voi fi de acord cu tine. Momentan jurnalistul e executat cu gura pe hidrant, batista fiind optionala.
        De dragul comparatiilor, il poti mentina pe Ciuvica ce lupta umar la umar azi alaturi de Nastase in studiourile Antena.
        Hai sa nu batem campii cu dictatura damboviteana. Si tu si eu am trait dictaturi mai mult sau mai putin recente, si ante ’89 si emultaiile mineresti si nastasiene.

        • Mai, Dane! Mai, Arfire!

          As fi avut mai multe variante de raspuns:
          La bascalie, as fi putut a-ti spune ca asta ne mai lipsea, in rest le avem pe toate!
          Un raspuns simetric ar fi fost sa-ti spun ca ai avea si dumneata dreptate daca premierul ar fi fost desemnat, nu de pe pozitie de forta si amenintari cu anticipate, ci tinand cont de majoritatea parlamentara, asa cum s-a constituit in urma alegerilor legislative.

          Dar pentru ca de exact o ora sunt in concediu, am ales sa-ti raspund mai detaliat. Ia-o ca pe un semn de apreciere!
          In primul rand eu n-am pomenit de vreo dictatura, ci am facut o paralela intre raporturile dintre institutiile statului de la noi si de la marele popor slav. In raport cu similitudinea asta, executia (deocamdata presupusa) a unui jurnalist, desi ingrijoratoare, e un eveniment punctual. Foarte posibil e ca, in conditii romanesti, Putin (daca intr-adevar el a fost cel care a comandat executia) sa se fi multumit cu o aluzie, precum Vantu sau fratele Mircea.
          Eu nu prind Antenele si nu stiu prea exact cine e si ce hram poarta acest Ciuvica. Dar daca dpdv al dumitale, e suficient sa spui ca lupta alaturi de Nastase pentru a-l discredita, atunci adu-ti aminte ca, in vremea emulatiilor alea mineresti, Basescu era mai vizibil la trena lui Iliescu, decat Nastase. Si, ca urmare as putea sa-l cuantific si eu pe Traian, asa cum faci dumneata cu acest Ciuvica.
          Oh, desigur, anii au trecut si Traian s-a modernizat, s-a democratizat pe interior si pe dinafara! Dar daca e asa, ce te face sa crezi ca Nastase n-ar putea si el suporta o astfel de metamorfoza? De ce e unul iremediabil rau, iar celalalt condamnat definitv si irevocabil sa fie bun?

          • O critica acida ,chiar rautacioasa, este binevenita in orice democratie.Nicio putere nu trebuie menajata.Cei care aleg sa apere Puterea sunt fie interesati ,fie naivi.
            Daca Presedintele este vulnerabil in fata criticilor partizane ,este vina dansului
            Este o datorie civica sa ii criticam si sa nu ii lasam sa greseasca sau sa-i ajutam sa plece de la putere.

  4. Uitati aici ce inseamna metafore, daca nu va e clar. Citez (fara acordul lui) din comentariul unui cititor de la articolul lui Ernu:

    „Fiind de origine din judetul Covasna, unde problema regionalizarii si automomiei e pe meniu aproape zilnic, m-a interesat sa stiu de ce? cum? de ce acum? etc. Am ”sapat” un pic pe internet sa vad care sunt ratiunile/argumentele guvernului pentru o reorganizare adminstrativ teritoriala . Asa cum remarcati si dvs, nu a fost facut public absolut nici un document oficial al Statul roman privind acest ”proiect important de dezvoltare strategica”.Ce am gasit au fost o serie de argumente venind dinspre membrii PDL : facem regiuni si distrugem retelele boronilor locali (si creem alte retele ale baronilor regionali :) ), absorbtia fondurilor ar fi mult mai buna, UE ne-o cere de 10 ani, reducem cheltuielile publice…Toate afirmatiile astea parca vin din neant, nu exista o referire la un studiu, nu exista date certe care sa demonstreze efectele benefice ale regionalizarii, nu exista o estimare a cheltuielilor si nici a timpului pe care un astfel de proiect de amploare le ar implica .”

    Subliniez: „nu exista o referire la un studiu, nu exista date certe care sa demonstreze efectele benefice ale regionalizarii, nu exista o estimare a cheltuielilor si nici a timpului pe care un astfel de proiect de amploare le ar implica”.

    Se mai poate comenta ceva?

      • Mult prea rar politicile publice si reformele s-au bazat pe studii si cifre si asta nu a deranjat pe nimeni pana acum. Faptul ca noi vrem sa vedem argumentul din spatele decizie mi se pare un progres remarcabil, doar ca suntem vreo 5 oameni in toata tara interesati (iti dai seama ca asta e o forma stilistica, din pacate mult prea aproape de adevar)

        Teo Tita tocmai asta arata ca sunt discutii care au la baza studii si altele care nu au. Care e diferenta in discutiile publice? Niciuna, dar alegerea ne apartine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro