marți, decembrie 1, 2020

Un rechizitoriu al școlii românești

Premisele educației românești sunt – ar trebui să fie – doar două, mari și late:

  1. Țările occidentale europene au avut universități cu până la 8 secole înaintea noastră.

  2. Nimeni nu trebuie să reinventeze roata.

Așadar, e simplu: în orice problemă cât de cât controversată privind învățământul și educația din România, la orice nivel, e normal să ne uităm cum fac Marea Britanie (cu Universitatea Oxford înființată în 1096), Spania (Universitatea din Valladolid, 1241), Italia (Universitatea din Bologna, 1088), Franța (Universitatea din Paris, 1160). Eventual putem trage cu ochiul și la Maroc (Universitatea al-Qarawiyyin, 859).

Chiar dacă nu au o asemenea vechime, merită studiate și sistemele educaționale din alte țări, precum Finlanda, SUA, Coreea de Sud etc.

Firește, sistemele din aceste țări diferă între ele, așa încât ar fi util un studiu comparativ. Sunt convins însă că le aseamănă mult mai multe elemente decât cele care le separă și cred că rezultatele unui asemenea studiu ar avea printre concluzii: „În orice caz, nu ca în România!”

S-au făcut asemenea studii? Au ajuns în dezbatere publică? S-a ținut cont de ele? Dacă nu, de ce?

Sistemul educațional românesc este într-o situație pentru care termenul cel mai corect, chiar dacă neacademic, este „varză”, cu implicații severe pe termen lung, în majoritatea componentelor sale:

– concept general

– clădiri de învățământ și dotare

– programe școlare

– manuale

– metode didactice

– evaluarea cunoștințelor

– disciplină

– utilitate

– educație generală, dincolo de buchea cărții

– interesul și implicarea elevilor

– interesele și implicarea părinților

– interesele și implicarea comunității, a instituțiilor culturale, a societăți civile, a elitelor intelectuale, a presei.

Câteva cuvinte despre fiecare:

  1. Concept general. Nu am auzit încă, de la un nivel de decizie semnificativ, un răspuns la perfect legitima și deloc retorica întrebare „De ce trimitem copiii la școală?” Nu este câtuși de puțin evident. Așa cum arată lucrurile de 30 de ani încoace, conceptul nedeclarat al învățământului românesc este „Ca să obțină cât mai multe diplome care s-ar putea să le folosească ulterior”.

  2. Clădiri de învățământ și dotare. România începe fiecare an școlar cu peste 4.000 (patru mii) de clădiri școlare fără avize și autorizații de funcționare. De asemenea, în mileniul 3, în Europa, avem clădiri școlare cu igrasie, cu tavane care cad, construite din chirpici, fără apă etc. După cum există clădiri inițial în bună stare, abandonate însă din lipsă de elevi. În schimb, din când în când, se pare că ne amuză ideea de a vorbi despre dotarea fiecărui elev cu o tabletă.

  3. Programe școlare. Toată lumea spune, dând din cap cu înțelepciune, că programele școlare sunt prea încărcate și trebuie reduse. Dar câți profesori de Geografie, să zicem, știu să răspundă la întrebarea „Ce se face la Geografie, în clasa a VI-a, în Portugalia, Suedia și Canada?” În absența unor asemenea răspunsuri, orice discuție despre programele școlare e fără obiect.

S-a creat legenda că programele nu pot fi reduse pentru că asta ar însemna micșorarea numărului de ore, implicit a veniturilor profesorilor. Din același motiv, nu s-ar putea renunța cu totul la unele materii. Nimic mai fals. În primul rând, același număr de ore ar fi extrem de util pentru ca elevii să înțeleagă cu adevărat și să învețe să folosească în mod real un număr redus de elemente ale programei școlare. În loc să-i mitraliezi cu 30 de propoziții/definiții matematice, de exemplu, faci doar 15-20, dar bine.
În al doilea rând, nu există materii școlare inutile, ci doar moduri greșite de a le aduce în fața elevilor.

  1. Manuale. Câți dintre cei care comentează pro sau contra educației românești, pro sau contra învățământului online, pro sau contra programelor sau manualelor a parcurs, cap-coadă, un manual de orice materie, la orice nivel de studiu? S-au făcut analize serioase și independente ale manualelor? Au ajuns în dezbatere publică? S-a ținut cont de ele? Dacă nu, de ce? Sau măcar a colectat și a sintetizat cineva observațiile venite de la elevi, părinți și profesori? Luați un manual, la întâmplare, citiți-l cu atenție, când aveți timp (merită! mai ales dacă sunteți părinți) și spuneți cinstit ce ați înțeles, ce credeți că înțelege din el un copil de 7, 9 sau 13 ani și mai ales cu ce rămâne din el.

O!, da, manualele sunt scrise și aprobate de specialiști. Ei știu mai bine. Știu totul – în afară de răspunsul la întrebarea „La ce și cât folosește?”

  1. Metode didactice. Învățământului românesc îi lipsește, mai mult decât orice, interactivitatea. Cu puține excepții, profesorul predă – mai exact dictează, elevii își notează și ulterior sunt ascultați. La materiile ştiinţelor exacte (Matematică, Fizică, Chimie) primesc spre rezolvare exerciții și probleme, fie la clasă, fie pentru acasă. Temele pentru acasă sunt rareori verificate și mult mai rar comentate. La unele materii, considerate secundare, notele se dau deseori „din burtă”. Chiar la materiile cel mai mult luate în serios – din unicul motiv că vor fi probe la Evaluări și examene – precum Matematica, este rară ideea „Hai să vedem împreună cum se poate rezolva asta!”, la fel ca și explicațiile privind utilitatea respectivelor noțiuni și exerciții. Elevii învață – eventual – cum se formulează, cum se demonstrează și cum se aplică Teorema lui Pitagora, dar nu și la ce folosește. După cum – lucru esențial – nu li se spune de ce trebuie să știe lucruri pe care, după toate probabilitățile, nu le vor folosi în mod direct în viața lor de adulți, când vor avea o profesie oarecare. Un bun exemplu ar fi Istoria: evident că nu-ți va folosi în mod direct să știi anii de domnie ai lui Ștefan cel Mare (decât cel mult ca să faci impresie într-o conversație), dar utilitatea ar arăta cu totul altfel dacă ar înțelege măcar un pic filozofia istoriei, ceea ce personajul Ilenei Vulpescu din „Arta conversației” definește drept „Ca să înțeleg cum merge lumea”. Înțeleg copiii de azi, de la școală, cum merge lumea? Înțeleg, de pildă, ce a fost comunismul și cum ar putea ei contribui ca așa ceva să nu se repete niciodată?

Dar nimic nu vorbește mai bine despre sistemul de predare și, la urma urmei, despre eficiența sistemului școlar românesc actual decât industria meditațiilor. A făcut cineva vreodată vreun studiu comparativ între România și alte state privind acest fenomen prin care s-a ajuns la meditații la Matematică la clasa a doua? Ce, nu știați? Câte ore de meditații – estimativ – se fac la noi și alții, la ce materii și la ce niveluri de învățământ, care e media de ore pentru un elev, ce procent dintre copii apelează la ele, câți profesori sunt implicați etc.? Un oficial al MEN a scăpat de curând porumbelul, afirmând că „Un copil care învață la școală, nu neapărat cu meditații, ar fi putut să ia 5-6” la Matematică, la Evaluarea de clasa a opta. Așadar, acesta este, oficial, reperul nostru, iar industria mediațiilor face parte din sistemul de învățământ.

  1. Evaluarea cunoștințelor. Profesorul Solomon Marcus spunea: „Dacă, la un examen, petrec 20 de minute cu un student, îmi trebuie un minut ca să știu ce notă merită și 19 ca să-l conving că aceea e nota pe care o merită”. Un bun profesor nu are nevoie „să te treacă prin toată materia” ca să știe cât știi. Un bun profesor, într-un sistem de învățământ funcțional, evaluează corect un elev în primul rând prin participarea acestuia la ore, de-a lungul întregului semestru sau an școlar. Testele scrise și tezele sunt necesare din motive formale și au un grad limitat de relevanță.

Lucrurile acestea, însă, sunt de-a dreptul SF într-un sistem în care miza supremă a școlilor sunt mediile. Cum să lași corigenți într-o școală care se bate pentru un loc cât mai bun în clasamentul pe sector, oraș, județ, țară? Închizi ochii și-l treci pe elev, cu o notă cât mai bună, să nu strici media școlii.

Pe de altă parte, este SF să stai de vorbă, atent și diferențiat, cu fiecare elev când ai în clasă 35 sau 40.

  1. Disciplină. Legea, în această privință, o fac părinții. Am asistat la indignări ale unor părinți, nemulțumiți că în ore e haos și profesorii nu reușesc să-i stăpânească pe elevi! Adică să-i educe. Educația de acasă nu intră în discuție. L-am trimis la școală, să-l disciplineze! Mai mult, știu cazuri în care profesorul – cu un curaj nebun, aș zice – a sancționat un act de indisciplină sau a dat o meritată notă mică, trezindu-se apoi cu amenințări de chemare în judecată din partea părinților și presiuni enorme din toate părțile să revină asupra deciziei altfel absolut corecte. Și au cedat, desigur…

Pe locul doi sunt elevii, care fac practic orice vor, știind că nu vor păți nimic. Dacă – neavând copii la școală – credeți că mă refer la chiulit, copiat, gălăgie în timpul orelor, trimis de bilețele, aruncatul unor cocoloașe de hârtie sau alte asemenea, așa cum au făcut toate generațiile, vă înșelați. Mă refer la terorizarea unor colegi, la scuipat pe hainele din cuier, la scos catedra din clasă, la distrugeri de mobilier. Gen.

Profesorii apar timid în acest clasament. Puțini sunt atât de curajoși încât să încerce să întreprindă ceva serios legat de disciplină și, dacă o fac, nu doar că nu primesc sprijin din partea școlii, dar li se fac aluzii ori li se spune direct să se lase păgubași.

Sigur, am văzut filme americane – și nu numai – în care un student sau un licean este iertat de prostii pentru că tatăl lui e sponsorul școlii – dar, ca o glumă amară, acolo măcar sunt în joc donații importante, se construiește o aripă nouă a școlii ca să fie salvat un recalcitrant.

  1. Utilitate. Am s-o spun tranșant: motivul pentru care singura utilitate a școlii, în mintea majorității elevilor și a părinților, este să-i ajute să treacă niște examene și să ia niște diplome despre care presupun (deseori eronat) că le vor folosi în viitoarea activitate sau pur și simplu pentru că „se cer” (sunt multe profesii în care nu te mai poți angaja dacă nu ai bacalaureatul) este că, de multe ori, nici profesorii nu văd altă utilitate. Dacă un profesor de Muzică înțelege cu adevărat, simte, crede sincer că materia lui va fi de folos cumva și unuia care va ajunge inginer de poduri, atunci – dacă nu cumva e total lipsit de har didactic – ar trebui să-i transmită elevului respectiv măcar o parte din această credință.

Repet: nu există materie inutilă, indiferent ce destin și ce profesie vei avea. După cum nu există materie aridă – Matematica este captivantă, strălucitoare, un spectacol! După cum nu există subiect neinteresant. Totul depinde de felul în care îl abordezi. Iar a fi profesor este o meserie vocațională, bazată pe har, pe carismă, pe putere de convingere, pe farmec personal – tot atât cât pe volumul cunoștințelor în domeniu.

  1. Educație generală, dincolo de buchea cărții. „Școala trebuie să te facă om” nu este un slogan – ci chiar rațiunea de a exista a școlii. Om din toate punctele de vedere – de la deprinderi practice până la morală și perspective filozofice. Toate pot fi – și trebuie să fie – primite prin intermediul fiecărei materii școlare. Nu doar la școală, desigur, dar și la școală, trebuie să înveți să fii echilibrat, civilizat, deștept, informat, descurcăreț, la zi cu tehnologia, cu realitatea imediată (locală, națională și internațională). În școală, elevii trebuie să învețe nu doar „să scrie, să citească și să socotească”, ci și cum să se comporte în trafic, cum să acorde primul-ajutor, cum să identifice cât mai bine o știre falsă, cum să nu se lase manipulați, cum să-și identifice cât mai bine înclinațiile, cum să-și construiască o carieră, cum să nu se lase păcăliți de un contract întocmit în mod viclean și multe alte asemenea.

  2. Interesul și implicarea elevilor. Ca și părinții lor, majoritatea elevilor români sunt interesați de obținerea unor medii care să-i ajute pentru obținerea unor diplome, punct. Implicarea lor este în consecință.

  3. Interesele și implicarea părinților. Interesul predominant este cel menționat mai sus. În acest scop, părinții mai au un interes: Să nu supere școala (decât când li se pare că odraslele lor sunt nedreptățite) și să se „dea bine” cu profesorii. În acest sens, prea puțini îndrăznesc să ridice probleme de fond și, când o fac, sunt tratați cu indiferență sau ostilitate de către ceilalți părinți, ostilitate care poate merge până la izolarea lor și „eliminarea din colectiv”. La același capitol se înscriu „atențiile”, care în zilele noastre, în orașele mari și în școlile cu pretenții au ajuns până la cadouri halucinante. Știm cu toții despre acest fenomen, dar nu vorbim ca să nu avem probleme.

Cât privește implicarea părinților, sub pretextul crizei de timp generate de obligațiile profesionale, dar și cu scuza „nu mă pricep”, aceasta include rareori nu doar ajutorul dat copiilor pentru procesul de învățământ, dar nici măcar interesul de a fi la curent cu ce se face și ce se petrece la școală. L-ai dat la școală, eventual îi plătești meditații – aici se încheie obligațiile. De rest, să se ocupe școala, că de-aia merge la școală.

  1. Interesele și implicarea comunității, a instituțiilor culturale, a societăți civile, a elitelor intelectuale, a presei. Niciuna dintre aceste entități nu pare să realizeze implicațiile pe termen lung unui proces școlar defect sau imperfect. Există, e drept, luări de poziție, considerații, critici, chiar dezvăluiri, dar într-o cantitate neglijabilă și, mai ales, fără a urmări rezultate palpabile și necoordonate în vreun proiect comun. Ne dăm cu părerea și ne vedem de treabă.

Efectele sunt incomensurabile. Din învățământ, așa cum este el, vor proveni viitorii operatori de centrale nucleare, constructori, medici, profesori, autori de proiecte pentru finanțări europene și, cu voia dvs., viitorii politicieni, care vor face legi și vor lua decizii care ne privesc pe toți. În același timp, vor proveni toți oamenii care vor defini caracteristicile generale ale națiunii, nivelul de civilizație, imaginea României din toate punctele de vedere.

Educația este domeniul numărul unu al unui stat. Fără o educație de succes nu se poate face nimic solid, ci doar improvizații artizanale. Degeaba vin bani de la investitori străini și de la UE dacă aceia care-i gestionează nu sunt pregătiți foarte bine s-o facă. Învățământul este de fapt cea mai importantă investiție, pe termen nelimitat. Orice altă perspectivă este greșită și aduce grave prejudicii.

PS1: Excepțiile întăresc regula. Valabil și pentru elevi, și pentru profesori, și pentru părinți.

PS2: Performanțele unor elevi li se datorează lor și unor profesori – nu sistemului.

PS3: Nu am comentat învățământul universitar actual pentru că nu-l cunosc suficient de bine.

PS4: Critic școala actuală pentru că mă interesează viitorul. Asta nu înseamnă că aș fi de acord cu afirmația că școala era mai bună înainte de 1990, subiect care merită altă discuție.

Distribuie acest articol

48 COMENTARII

  1. Foarte pertinent articolul.
    Subsciu dar nu cred ca trebuie separata educatia dinainte de 1990 de cea actuala.
    Invatamantul romanesc de astazi este o proiectie a celui comunist. Aceeasi mentalitate, pe fondul degradarii constante a factorului uman.

  2. Dom’le rechizitoriul e ușor de făcut. Probabil că fo’ juma’ de milion de români ar putea ticlui rechizitorii ale educației românnești măcar la fel de falnice. Însă rămâne întrebarea lui Lenin: „Ce-i de făcut?!”

    Cât despre universitățile cu tradiție, pot să mă expirm vis a vis de aia din Bologna. O fi având ea mia de anișori, dar e clar că ginta latină nu piere. :) Compania pentru care lucrez a finanțat mai multe prioiecte de cercetare ale universității din Bologna. În două din cazuri am fost responsabil cu urmărirea proiectelor. Pot zică că m-am simțit acolo ca-n politehnica românească pe care am absolvit-o: Multă zbatere și garagară elaborată dar practic nici un fel de rezultate. De fapt cred că e chair un pic invers decât recomandă autorul: Bolognejii ar mai avea câteceva de învățat de la români ca să ajungă la desăvârșirea panglicăriei și nu invers.

    • Mai sa fie ! O firma din Midwest (USA) finanteaza mai multe proiecte de cercetare ale Universitatii din Bolognia (Italia); la doua din acestea dvs. fiind ” responsabil cu urmărirea proiectelor”.

      Evident ca aceste nu sunt proiecte secrete/militare ca atare cred ca ati putea sa ne dati mai multe informatii eventual un link, altfel pare o poveste foarte frumoasa.

      Ne-am lamuri cum o firma americana ajuta financiar o universitate europeana; de obicei firmele ajuta prin asemenea investitii/finantari de proiecte (si cele americane nu fac exceptie) universitati din tara lor desigur, din spirit de patriotism (sau nationalism dupa altii).
      Multumesc.

  3. Felicitari pentru clarviziune si curaj in abordarea subiectului.
    Am avut copiii in scoala publica din Elvetia si am discutat indelung pe aceste teme cu parinti romani cu copii din scoli internationale – contra cost-cat si din scoala publica franceza. Concluziile noastre au fost cele sintetizate de dumneavoastra in articol iar efectele neimplicarii de care vorbiti la p.12 sint greu de estimat.
    Analiza dumneavoastra extrem de pertinenta asupra cangrenei scolii – justificat intitulata rechizitoriu – nu face decat sa ne reaminteasca cum ar trebui sa fie. Solutiile sint in mana celor care gestioneaza destinele scolii dar asociatiile de parinti, sindicatele profesorilor samd trebuie sa isi faca datoria si sa pledeze neincetat pentru calitate si profesionalism.

  4. Pe calea aceasta a reformei detaliate am pornit si eu in urma cu patru ani. Timp de un an intreg am tot perfectionat lista de masuri, ocazie cu care s-a tot lungit.

    Orice masura adaugam, devenea limpede dupa o analiza atenta, ca sistemul educational ar fi zadarnicit-o in cel mult un an.

    Ceea ce s-a si intamplat de-a lungul timpului cu multe astfel de incercari de reforma tip lista.

    Am aruncat toate incercarile mele la cos si mi-am pus intrebarea de ce nu se pot aplica astfel de reforme?

    Raspunsul a fost simplu: este imposibil sa produci ceva de care nimeni nu are nevoie!

    Scoala romaneasca nu poate fi reformata, din motivul simplu ca nimeni nu are nevoie in Romania de absolventi bine pregatiti. Economia Romaniei este extrem de slab dezvoltata, conexiunile ei internationale sunt zero barat si – colac peste pupaza- este si etatizata si cu o piata a muncii superrigida. Sa nu confundam dorinta (psihica) cu nevoia (economica).

    Orice incercare de a imbunatati educatia ar duce inevitabil la exportul absolventilor mai bine pregatiti, pentru ca o astfel de economie nu ii poate integra.

    ===

    Solutia este prin urmare doar o reforma a statului, insotita de liberalizarea educatiei.

  5. Analiza comparativa a educatiei din Romania cu cele din alte state.

    Fiecare sistem educativ national se grefeaza pe societatea si economia statului respectiv, ce au evoluat (asa cum spuneti) timp de sute de ani, in conditii istorice foarte diferite.

    Spre pilda, este imposibil sa tragi concluzii viabile pentru Romania din studierea educatiei din Coreea de Sud. Sunt doua societati complet diferite.

    O alta dificultate majora este evolutia educatiei in acele state dezvoltate.

    Vorbim deja in acele tari de alte tipuri de educatie – sa le spunem dez-etatizate- deocamdata doar in stadii nascande, dar in curand se vor generaliza.

    Romania are o educatie de tip stalinist, pierduta mult in negura vremurilor. Un „salt inainte”, de la educatia stalinista la cea distribuita, personal mi se pare de neconceput cu actuala resursa umana a Romaniei.

    ===

    Este nevoie de o criza majora in Romania, pentru a o prabusi din dulcea si lenesa sa imbuibare. Altfel, de s-ar cazni sa reformeze educatia, cand toata lumea are tot ce-si doreste fara efort si fara responsabilitate?!

    • Într-adevăr! „Este nevoie de o criză majoră in Romania, pentru a o prăbuși din dulcea și leneșa sa îmbuibare.” Întrebarea este: Vom ajunge la criza aceea, suficient de mare ca să declanșeze schimbarea, înainte de sfârșitul lumii?

      • O criza nu-i precum o catastrofa aviatica. Ea incepe fara sa iti dai seama si dureaza mai mult decat de astepti.

        Societatile agonizeaza decenii si mor in secole.

  6. felicitari pentru articol.
    Ma numar printre criticii vehementi ai actualului sistem, dar exact cum ati spus: nu pentru ca matematica ar fi inutila ci fiindca elevii nu trebuie sa fie vazuti doar ca un hard extern care sa stocheze niste informatii. Cu cat stochezi mai mult cu ata mai bine. Scoala trebuie sa fie un soft care sa produca oameni, precum bine ati spus.
    Si da, este de discutat cine si cata matematica trebuie sa stie la 18 ani. Dupa mine este mult prea mult. Ar mai putea fi facute o groaza de alte lucruri, inclusiv ca elevul sa-si aleaga ce materii sa urmeze

      • Nu exista solutii, pentru ca nu exista o problema.

        Educatia Romaniei este adaptata modelului sau socio-economic. Nu poti schimba educatia Romaniei pentru a se potrivi unui alt model decat cel existent.

        ===

        Cine vrea alta educatie, de fapt vrea alt model socio-economic. Fara a schimba modelul, nu poti schimba educatia.

        Si uns pe mustati si cu slanina in pod nu se poate, Candva se spunea ca nu se poate ca romanii sa munceasca precum in Est dar sa traiasca precum in Vest, E, uite ca se poate! Dar Romania plateste aceasta cu pretul tineretului sau. Greu pret.

  7. pe cine intereseaza cu adevarat invatamantul desi este un subiect foarte discutat (si atat). in schimb toti au interese legate de invatamant. politicul il foloseste pt a-si plati clientela cu posturi si contracte si pt influenta si manipulare; sindicatele vizeaza banii si puterea; profesorii „mananca si ei o paine” vorba unui inspector si pt ea sunt dispusi sa inghita si oricat de mult rahat; parintii mai scapa de copii, de raspundere, isi satisfac niste ambitii personale, etc; iar copiii se folosesc de dezinteresul general pt a-si vedea de viata lor care curge in paralel cu scoala ramasa doar un loc de intalnire si socializare. exceptiile confirma aceste reguli. pe cine intereseaza cu adevarat ce se va intampla in viitor cu copiii nostri intr-o tara unde se accepta, de exemplu, plata pe datorie a unor pensii nejustificat de mari sau cresterea nesustenabila a pensiilor. lasam mostenire copiilor nosti datorii uriase si dezastru general dar nu pare ca ne pasa. (pe al nostru l-am trimis la Viena imediat dupa liceu, unde s-au dus si toti banii familiei, am plans si noi si el la despartire dar in fiecare zi ni se confirma justetea deciziei luate.)

    • Nu putem obliga tinerii sa isi rateze viata asteptandu-l pe Superman (este si titlul unui faimos documentar despre necesitatea reformei in SUA, cred ca se mai gaseste pe net – e gratis legal).

      Scoala ca adapost de ploaie si taverna fara alcool din Romania – sunt de aceeasi parere.

      Din pacate, cei ca Dvs sunt putini (probabil sub 10%), asa ca nu formeaza o masa de votanti critica, In plus, cei care sunt atat de intelepti ca sa intelega care e situatia, sunt implicit si suficient de intelepti ca sa intelega ca in perspectiva propriilor copiii nu se poate schimba nimic. Asa ca ii trimit in strainatate la studii unde si raman.

      Procesul acesta imputineaza numarul celor care ar putea vota trecerea de la actualul stat socialist la statul liberal, un proces care e atat de dureros, incat acceptarea sa necesita intelepciunea de a intelege ca suferinta respectiva cladeste un viitor mai bun copiilor.

      ===
      Un argument in sprijinul celor de mai sus? In urma cu 4-5 ani, un astfel de articol starnea valuri de postari, care mai de care mai interesante, inclusiv din diaspora. Acum mai sunt doar cateva voci razlete, majoritatea plangacioase. Nici nu ar putea fi altfel.

      ===

      Ce e de facut? Am mai spus-o: sa asteptam o criza majora. Romania are nevoie de un lighean cu apa rece cu gheata in cap, pentru a se trezi. Nu se trezeste cu Corul Bocitoarelor si nici cu „Fiecaruia dupa nevoi”.

  8. Citeva glume (in pauza mare :P ):
    – „Înțeleg, de pildă, ce a fost comunismul și cum ar putea ei contribui ca așa ceva să nu se repete niciodată?”
    Chiar nu ati auzit de cei ce cred ca ideologia marxista e foarte buna, dar a fost prost aplicata? Daca tot vorbim si sintem o democratie. Si daca tot nu am condamnat comunismul printr-o lege.
    – ” industria meditațiilor.”
    „Industria” asta a facut, ca unii, sa aiba 6 case (recunoastere publica, la tv, la o ora de virf :D ).

    • Ideologia marxista era o poveste, de care o mana de borfasi s-au folosit pentru a fura o tara (de genul „clasa muncitoare e asuprita de clasa conducatoare”).
      Comunismul era un scop, inventat pentru a justifica mijloacele de exterminare a valorilor autentice, cu legatura foarte stransa de „ideologia marxista”, folosita de infractorii politici („toti oamenii sunt egali si toate bunurile formeaza „avutia nationala”, a noastra a „tutulor”).

      Industria meditatiilor e altceva: nu e metoda prin care unii ajung sa aibe 6 case, cum crezi matale, ci e scoala privata care inainte de 1990 pregatea copiii de gimnaziu sa ajunga la cele mai bune licee si pe liceeni sa ajunga la cele mai bune facultati. Pe atunci, era cea mai dezvoltata afacere capitalista din cel mai pervers sistem totalitar de stanga. Astazi e o afacere ca oricare alta, la fel de capitalista ca inainte, la fel de subterana, ca inainte. Tot ce s-a schimbat e miza: inainte de 90, daca terminai o facultate buna, primeai un loc de munca sigur si bine platit, astazi primesti burse la universitati occidentale, care iti permit sa traiesti decent, printre oameni civilizati, dincolo de granitele „coltului de rai” romanesc.

  9. Ce intelegeti prin scoala romaneasca ? si dati exemple de facultati occidentale de traditie. Sistemul de invatamant inainte de 89 a fost bun in limitele posibilului, exceptie invatamantul politic care oricum nu-l lua nimeni in serios.
    In schimb se „facea scoala” , cunostiintele de baza teoretice, universitare, cele profesionale fiind trasmise catre tineri prim metode simple insa cu rezultate foarte bune.
    Nu doresc sa glorific acele vremuri si „toceala” la care am fost supusi insa care au fost si sunt generatiile care au produs efectele actuale ale bunastarii, in Romania si pe plan global, in nici un caz generatia millennials, cei care protesteaza pt orice sau cele care au urmat dupa 89 in Romania, „tociararii” si cei disciplinati pot fi considerati raspunzatori.
    De ce in trecut si astazi in scolile de elita disciplina si respectul sunt pe primul loc ? fara de care nici un sistem de educatie putand performa, nici macar in limitele normalului.
    Degeaba se aloca milioane si miliarde pt invatamant, este un sac fara fund atata timp cat nu exista o baza sanatoasa, disciplina si respect pt invatatori, profesori, scoala si tot ce tine de ea.
    Prea multe schimbari, prea multe incercari de adaptare, prea multe interese pecuniare, prea multa birocratie, prea multa politizare, prea multa indisciplina au facut praf educatia romaneasca care putea fi una foarte buna daca se adapta si sa-ar fi cladit pe cele lucrile pozitive din trecut, nu a fost totul rau, Mestereul Manole, a cata oara , facandu-si facut bine treaba.

    • „Schimbările sunt prevăzute într-o variantă de plan-cadru în lucru la Ministerul Educației, consultată de edupedu.ro. Potrivit documentului, Muzica și Desenul nu ar mai fi obligatorii, elevii urmând să aleagă care dintre cursuri să urmeze.

      Într-o a doua variantă de plan-cadru aflată în lucru se elimină materia Limba latină, sunt tăiate ore de la Limba modernă numărul 2, de la Fizică, Chimie, Biologie, Geografie și Istorie. Dispar materiile Educație tehnologică și Consiliere și dezvoltare personală.

      Tăierile de ore și eliminările de materii pentru clasele V-VIII sunt pregătite de Ministerul Educației, care este obligat ca din 14 septembrie să pună în aplicare legea care prevede tăierea cu până la 5 a numărului de ore pe săptămână în gimnaziu, mai scrie edupedu.ro. ”

      Iata o mostra cum putem distruge invatamantul, cultura si educatie, nimic !!!

      • Reforma educatiei trebuie mai intai discutata intre specialistii in politicile educatiei. Nu stiu cati avem in Romania, inclin sa cred ca foarte putini.

        Dar atati cat sunt, ar trebui sa sustina o dezbatere in public, la TV, pe internet etc. – de cel putin 1 an de zile. Dezbaterea ar fi intre ei, nu cu publicul, desi publicul ar putea evident sa isi spuna parerea. Dar in mod informat.

        Reforma educatiei ar trebui sa fie scop politic, al aliantei aflate la putere, nicidecum un proiect transpartinic, pentru ca asa ceva se termina inevitabil fara un rezultat concret.

        In paralele cu acest proiect ar trebui consolidata liberatea pietei, redusa interventia statului si de-rigidizata piata muncii.

        De abia dupa ce aceste 3 conditii ar fi indeplinite, ar urma o consultare publica pe proiectul de reforma respectiv.

        In total ar dura minim 3 ani (asta daca exista suficienta forta analitica si politica).

        Intr-o planificare solida, procesul ar dura cam 5-6 ani, dar e riscant pentru ca ar trece in mandatul urmator, ceea ce in Romania este total contraindicat.

        ===
        In loc de a face ceva serios, de acest gen, Romania se trezeste o data pe an cu cate o lista de materii de studiu, cand mai lunga, cand mai scurta, cand cu unele cand cu altele.

        Fara nicio noima, fara nicio sansa de izbanda. Tot ce se obtine este bulversare si lehamite.

        Nu mai crede nimeni in aceasta procedura de „noi o facem si voi aveti 30 de zile, vara in concediu sa va delectati cu citirea noi noastre liste”!

        Asta, cand nu se screm cateva zeci de specialisti un semestru intreg ca sa ne spuna ca decat sa fie rau, e mai bine sa fie bine („Romania Educata”)

        • De 30 de ani se tot discuta si numarul analfabetilor functionali creste, cred ca discutiile nu aduc mult lucru, faptele vorbesc.

          • O reforma trebuie pregatita, pentru a fi acceptata de catre populatie.

            Adica, trebuie sa te faci inteles in privinta lucrurilor pe care le doresti, pentru ca partidul respectiv sa fie votat. A te face inteles inseamna a explica. Dar, evident, trebuie mai intai sa stii ce vrei, ca sa ai ce explica :-)

            Daca incerci sa impui o reforma fara a fi pregatita, patesti ca Renzi in Italia: nu o accepta nimeni,

    • A fi sau a nu fi , aceasta este intrebarea , adinc ancorata in mintea unora ce nu pot trece peste in metehnele invatamintului comunist .Ce a produs acest invatamint comunist , doar o tara ferecata cu sapte lacate, mai ceva ca scrinul cel negru sau ca cufarul plin de arginti si giuvaericale ale lui Shylock cel din Venetia . Ce a lasat acest invataminit cu ale carui reminiscente ne putam si azi . Otarafalimentara , un popor ce nu avea acces nici in a vedea lumea nici in as respecta macar datinile si obiceiurile , un popor urmarit la tot pasul si condamnat pentru cea mai mica infractiune in regim de urgenta , un popor ce nu gasea nimic sa cumpere din magazinele golite de marfa si un popor ce trai la comanda unui simgur om .Nostalgia unora dupa acele vremuri, ce cindva i-au pus pe acesti nostalgici intr-o vremelnica dar nemeritata (nu se aplica chiar tuturor ) – pozitie de marire , este evident regretata , acum cind ei nu mai reprezinta mare lucru . Teoria valorilor s-a inversat si numai lupta personala cu viata , cu existenta (asa este omenesc sa fie )aduc avantaje unor valori . Regretabil este ca urmasii celor ce cindva se considerau cineva , au ajuns sa decida in multe dintre institutiile statului , si asta si datorita plecarilor masive ale valorilor romanesti – dar sa nu disperam cindva se vor intoarce .

      • In ultimii sai 20 de ani, comunismul reusise sa adapteze educatia la organizarea societatii si a economiei. Pentru un regim comunist consolidat si relativ bland cu populatia, invatamantul din anii 80′ reprezenta apogeul.

        Insa, in 3-4 decenii invatamantul comunist a reusit si sa amprenteze memoria colectiva cu o serie de sisteme de valori proprii comunismului. De acest impact putini sunt constienti,

        Fiind vorba despre o atitudine sociala si nu desprea una individuala, orice pozitie politica sau administrativa ar ocupa cineva astazi se aliniaza inevitabil sistemului de valori comunist mentinut in societate.

        Fiind vorba despre o trasatura a societatii, varsta nu are importanta- de la cei de 80 de ani la cei de 14 ani in prezent, intalnim la toti aceeasi atitudine pro-comunista.

        Exceptiile ar putea determina o schimbare a sistemului de valori, daca ar fi nevoite sa ramana in tara, pana la o masa critica. Cum insa asa ceva nu este posibil, tendinta fortei de schimbare este de a scadea, odata cu emigrarea.

        Aceasta tendinta ne arata ca tinta obiectiva a societatii este un stat colectivist si etatist, un fel de transmutare a statului comunist in epoca contemporana.

        As spune sa nu ne amagim cu atitudinile pro-capitaliste ale unei parti (mici) a elitei romanesti, sau a micilor intreprinzatori. Sunt o minoritate si exprima pareri individuale ce nu conflueaza in societate, nu prind. Pentru ca nu poti spune ca e rau cuiva care vede ca pentru ele totul e bine.

        Intrevederea viitorului tine de intelepciune, iar intelepciunea e constanta, doar populatia creste (cum spunea cineva).

        Se plang multi, inteleg putini si nu actioneaza nimeni.

        ===

        Nu se va intoarce nimeni din diaspora, este extrem de improbabil. Odata cu parasirea tarii, informatiile despre ea scad iar cele despre tara de adoptie cresc. Acest lucru creeaza confort. Omul nu fuge de la confort la disconfort.

        Nu tine neaparat de bunastarea materiala (desi e evident si aceea importanta) ci de perceptia (subiectiva) a calitatii vietii, care transcede marimea contului din banca.

  10. Problema centrală este că toți politicienii au tratat învățământul ca o vacă de muls, în interesul diverselor categorii sociale, dar niciodată în interesul copiilor – pentru că copii nu votează.

    Scade numărul elevilor, rămân profesorii fără joburi? Facem tot mai mulți ani de învățământ obligatoriu (10 clase, apoi 12 clase + pregătitoare, acum 15 clase)
    Dădeau doar profesorii de matematică și fizică meditații? Nici o problemă, facem ca media anilor să conteze la liceu, și ca o bună măsură băgăm și alte materii la evaluarea națională.
    Soțiilor de preoți le-ar trebui niște bani în plus, fără multă muncă? OK, religia se studiază 12 ani (care sunt obligatorii, remember?)
    Nu se mai duc tinerii la facultate, pt că sunt slab pregătiți? NP, micșorăm dificultatea la bac ca să-l ia tot poporul (ce naiba a pus Funeriu camerele alea la Bac, mai mult ne încurcă)

    etc. etc.

    Credeți că elevii și societatea nu s-au prins de schemă? Ba da, de aici și dezinteresul crescând față de această butaforie numită școală. De aici toate celelalte consecințe pe care le-ați enumerat.

    CE ar trebui făcut? Explicat onest societății că așa nu se mai poate, că ne furăm singuri căciula, și reversate toate măsurile distructive luate până acum.
    Dar mă tem că se va întâmpla ca și cu Covidul – politicienilor le e teamă să ia măsuri radicale, oamenii se amăgesc că merge și așa, interesul poartă fesul, și uite așa ne ducem de râpă, ca societate. Scapă cine poate.

    • Observațiile dvs. sunt foarte interesante și din păcate corecte – mai ales ultima…
      Un singur amendament: cei 12-13 ani sunt obligatorii, dar Religia nu.

    • Si ce daca i-am explica societatii ca „asa nu se mai poate”?

      Ar interesa pe cineva?

      Cine e bine pregatit pleaca din Romania (5-10%), cine ramane sa adapteaza la marasmul general.

      Adica, pentru 99% dintre romani, e bine asa cum e.

  11. M-a cam zapacit articolul.. incepe cu universitati si continua cu scuipatul pe hainele din cuier.. mi-ar fi placut daca autorul s-ar fi hotarit sa vorbeasca despre ceva concret, nu de toate cele.

    Eu ma refer exclusiv la scolile politehnice, fi-miu a facut aceeasi facultate ca mine, eu in Romania, el in Germania. Pot spune ca au fost extrem de asemanatoare, ici colo chiar unii prof romanii, e adevarat ca unii studiasera in strainatate, faceau chiar mai bine. Diferenta enorma era legata de practica, in timp ce el a avut ocazia sa meraga la cei mai mari din domeniu, noi incepeam cu prima practica la cartofi, a doua la lucrari agricole si mai apoi la niste ateliere de reparatii.

  12. De la ideea de “studiu” comparativ, la parerea cum sa SUA au un nivel de educatie bun, pana la completarea alambicata cu opinii personale a unei liste preferentiale, e o cale bunicica.
    Stiu ca e la moda ca toti gazetarii sau scribii sa-si dea cu parerea si in medicina si in matematica si in geologie, dar asta nu inseamna ca cei profesionisti accepta si ii urmeaza.
    In rest, soare si vreme buna!

    • SUA nu au un sistem de educatie „mai bun”. Are unul bine adaptat modelului sau de societate.

      Romania de astazi nu are un sistem de educatie „mai prost” Are unul bine adaptat modelului sau de societate.

      Educatia poate fi doar adusa mai aproape de cererea sociala, nu poate fi reformata impotriva acestei cereri. Iar cererea provine din modelul de societate adoptat, nu din intentiile unora si altora.

  13. 100% de acord. Deci, scuze, simplificand/sumarizand: avem o problema [statistica] cu parintii: Sunt melteni, pardon: bizoni; pardon: idioti; pardon; rhomani. No pun intended. Serios. E o problema. Clar discutata de autor. Clar trasata ad whateverem, la sursa. Parintii. Corect vazut. My 2 cents: pana nu se trezesc cei care sustin/voteaza sistemul curent [bun, prost, whatever], degeaba ne plangem [va plangeti]. Sau, cum spunea Yogi Berra [rant], aveti ce doriti. Restul e istorie.

  14. Din pacate raspunsul la intrebarea „La ce foloseste?” nu se mai da demult in scoala romaneasca.
    Ca studenta la facultatea de matematica la inceputul anilor ’90, in toti anii de facultate, de 2 (doua!) ori ne-au spus profesorii la ce folosesc notiunile / teoremele invatate. O data ni s-a facut si o aplicatie practica.
    Evident, orele de metodica si pedagogie au facut exceptie, ma refer doar la partea de matematica. In conditiile in care noi ne pregateam sa fim profesori si sa interactionam cu elevii.

    • La inginerie nu ni s-a spus la ce ar putea fi utila matematica, ci am inteles fara sa ni se spuna ca fara mate nu vom putea nimic.

    • Știu prea bine despre ce vorbiți: și eu am făcut Matematica… Mă tem însă că e valabil și pentru alte discipline.

    • Caramizile nu folosesc la nimic daca nu iti dai seama ca ai nevoie de ele ca sa construiesti o casa.

      Uitandu-te zece ani la o caramida nu vei vedea insa cum arata o casa.

      ===

      Edificarea sistemului educativ este treaba specialistilor in asa ceva. Nu a profesorilor.

      Daca lipseste orientarea sociala, daca statul este prevalent si prin urmare libertatea individuala este restransa, educatia ajunge incetul cu incetul sa deserveasca interesele celor care conduc statul, nu pe cela ale societatii.

      Fara libertate nu exista educatie, ci supunere morala.

  15. Romania este pe moarte fiindca poporul voteaza fara sa gandeasca, e fix ce merita acest popor ticalos si marsav.

    Nu merita educatie de calitate, altfel ar fi votat pentru educatie de calitate.

    • Si daca un partid politic ar propune o reforma a educatiei?
      Nu ar folosi la nimic. Economia romaneasca nu are nevoie de competente.
      Prin urmare, absolventii foarte bine pregatiti ar pleca din Romania.

      Nu are niciun sens sa „produci” competente de care nimeni nu are nevoie.

  16. AHAHA!!!

    Acum vreo 10 anu un articol semnat de Dan Ungureanu provoca ceva senzatie . Citez din Catastrofa invatamintului universitar : ” Conform cu situl QS (Quacquarelli Symonds) World University Rankings = Clasificarea mondiala a universitatilor conform criteriului Quacquarelli Symonds):
    – Universitatea Bucuresti e pe locul 500, linga Universitatea din Szeged (cu o populatie de 166.000 locuitori), Universitatea Kwazulu din Africa de Sud, din Bangladesh, Kazahstan si Sri-Lanka;

    Kwazulu !!!!
    IOnsa in 2019 , cf aceluiasi QS (Quacquarelli Symonds) World University Rankings universitatile noaastre de top ai ajuns pe locurile 800-1000!!!!

  17. Stimate domnule Zarojanu, sincere felicitari pentru tot efortul acestei radiografii succinte! Confirm, ca profesor ce am predat din gimnaziu, liceu si universitate multe din aspectele semnalate. Prima problema este dupa mine cea a programelor si manualelor. Programele defalcate pe specializari din cl. V-a, manualele create dupa puterea de intelegere si logica varstei copiilor. Ex. manualul de geografie fizica pentru cl. V-a prea greu si stufos, trebuiesc date doar informatii esentiale, geografia continentelo, la fel si geografia economica a lumii. Ca autor de cursuri si manuale universitare, studentii au nevoie de o baza teoretica, nu de mii de detalii si restul de practica, iar cei pasionati pot merge pe detalii. La noi, invatamantul si-a batut joc de cea mai mare bogatie a unei natiuni, tineretul.

    • Eu nu stiu sa existe vreun manual real in preuniversitar. Sunt doar enciclopedii fanteziste.

      Iar in mediul universitar, multe sunt fie copiate fara rusine din manuale foarte vechi, fie niste lalaieli fara noima.

      Invatamantul a livrat ceea ce societatea a cerut. Si cere in continuare: detinatori de diplome de diverse culori si forme. Asta se cere, asta se vinde!

  18. Sunt cadru didactic intr-o universitate, dar sunt la curent cu ce se petrece in tot invatamantul romanesc, atat prin prisma pregatirii din liceu cu care vin studentii, faptului ca ma informez, si nu in ultimul rand pentru ca am avut si am contact direct cu invatamantul mediu, prin intermediul mamei – fost profesor si al sotiei – actual profesor.
    In acest context as face niste comentarii.
    1) Conceptul general „subteran”, dar REAL si de aceea tot mai vizibil de catre tot mai multi, este „Ca sa aiba loc de munca toti oamenii din sistem”, recte cadrele didactice si toata „umplutura” din inspectorate si minister. Nu citez – ar fi prea multe surse (si nici nu e necesar).
    4) Manualele – a se vedea:
    https://www.contributors.ro/gravitatia-in-doua-manualele-scolare-un-obiect-mai-greu-nu-cade-mai-repede-decat-unul-mai-usor/
    Am semnalat articolul actualului ministru al invatamantului (la 2 adrese gasite pe Internet), unei membre in Comisia pentru invatamant a Senatului si altor cativa care ar putea face ceva. Dar s-a intamplat EXACT ce am presupus: NIMIC.
    Si o remarca referitoare la „specialistii” care „aproba” manualele: ei sunt mentionati pe copertile interioare ale manualelor NU nominal (ca referenti), ci sub „umbrela integratoare si giranta” <>.
    5) Metodele didactice – a se vedea rezultatele elevilor romani la ultimul test Pisa (2019 ?) si raspunsul actualului ministru de resort.
    6) Evaluarea cunostintelor – „Testele scrise si tezele sunt necesare din motive formale si au un grad limitat de relevanta”. Ceea ce se intelege este ca au un grad FOARTE limitat de relevanta. Cu asta NU sunt de acord ! Daca un fotbalist foarte bun la antrenamente nu face NIMIC la mai multe meciuri, inseamna ca, de fapt, NU e bun.
    8) Utilitate – „…nu exista materie inutila”. Dar diverse Tehnologii „facute” doar cu creta pe tabla (+, eventual, niste planse) ? Si altele, predate, de exemplu, prin „licee tehnologice” care „scot” 0 bacalaureati de ani de zile…Ar mai fi exemple, nu doar in asemenea „licee”…
    Intrebarea pe care mi-o tot pun referitor la asemenea articole (caci au mai fost si vor mai fi) este „Cum sar putea face ca ele SA FIE LUATE IN SEAMA de cine trebuie ?”. Adica sa inceapa sa CONTEZE…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Tudor Calin Zarojanu
Tudor Calin Zarojanu
Absolvent de Informatică, jurnalist şi scriitor. A publicat, între altele, „Viaţa lui Corneliu Coposu” şi „Sfîrşitul lumii”. De curand au iesit de sub tipar „Salutări de la unu” şi "Plaja". A lucrat în toate mediile de presă – periodic, ziar, agenţie de ştiri, radio, TV. În prezent este angajat al Biroului de Presă al Patriarhiei.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

“Tradiţia” Sf Andrei, moaştele lui Eminescu şi cruciadele IPS Teodosie Tomitanul

Arhiepiscopul Teodosie de Constanţa, acest Radu Mazăre al BOR, se agită periodic pentru organizarea câte unui carnaval televizabil, în bunul obicei local....

Netflix, Sir David Attenborough și morsele care se „sinucid” din cauza încălzirii globale – Un nou exemplu de fake news și manipulare climatică

Pentru a șoca și manipula cu succes opinia publică naivă și mai puțin informată, o parte a mass mediei recurge la ceea...

… drumul spre iad al Papei Francis

... si-atunci aveti a ma ierta daca nu voi discuta acum nici alegerile din Romania sau din Statele Unite, nici Ziua Recunostintei,...

Țara noastră în termeni de destin*

In interviurile pe care le-am făcut în marginea recentului dialog epistolar cu Andrei Pleșu intitulat Despre destin, am fost întrebat în câteva...

The Winter Is Coming

Am scris despre Karabah! Da, da. Nu e nicio glumă: în 2005 am făcut o lucrare de master pe tema războaielor din...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.