marți, septembrie 28, 2021

Un spectator angajat: Camil Roman, arhetipurile prezidentiale si Constitutia

Camil Roman este un tanar intelectual roman, doctorand in politica si relatii internationale la Universitatea Cambridge, specializat in studiul revolutiilor, revoltelor si miscarilor sociale. Este un om care crede sincer in valorile liberale, nu in travestiurile acestora si in nesfarsitele baluri mascate din lumea post-comunista romaneasca si nu numai. Intr-un spatiu publicistic in care abunda amatorismul bombastic, metoforele nevricoase, pamfletele naravase, invectivele sulfuroase si hiperbolele vehemente, Camil Roman scrie lucid, concis, franc, transant si clar. Spune ceea ce gandeste si gandeste ceea ce spune.

Nu este si nici nu cred ca-si propune sa fie jurnalist, dar vrea sa fie si chiar este un intelectual public. Are bucuria participarii la ceea ce se numeste conversatia democratica. Este, in traditia definita de Raymond Aron si ilustrata de discipolii acestuia, un spectator angajat. Articolele sale din “Romania Libera” se remarca prin transparenta si acuitate, prin curajul asumarii propriei pozitii, indiferent de popularitatea ei, reala ori fictiva. O face pentru ca asa gandeste, nu pentru ca l-ar fi “momit” ori “platit” cineva. Iata un fragment din articolul sau “Arhetipurile noastre prezidentiale si Constitutia”:

De când cu nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la postul de premier, Crin Antonescu îşi dă din nou ochii peste cap de grija democraţiei. De câţiva ani, omul e în general speriat de calitatea acesteia de la noi din ţară. Face sesiuni extraordinare pe la Parlamentul European sau se aliază cu patriotul Dan Voiculescu (pentru cei ce nu ştiu – turnător cu acte în regulă la Securitate).

Tot de grija democraţiei, dânsul a fost una dintre principalele portavoci ale unei cvasilovituri de stat orchestrate de Parlamentul democratic: mega-măgăria suspendării lui Băsescu din 2007. Apoi a fost unul din personajele-cheie care au trimis-o la plimbare pe Monica Macovei tocmai când aceasta reuşise să pună puţină ordine… în statul nostru de drept. Şi tot el este cel care a văzut mereu dosare politice la DNA, în condiţiile în care fiecare raport pe justiţie al UE lăuda această instituţie. La un moment în care niciodată în istoria României libertatea politică nu a fost mai mare, este de-a dreptul siderant să vezi atâtea bocitoare după perdeaua partizanatului politic îngrijindu-se de democraţia de sub „regimul” Băsescu.

Să revenim însă la chestiunea democra-ţiei despre care se tot vorbeşte şi să vedem fondul problemei: Constituţia. După 20 de ani de republică semi-semi-prezidenţială, putem distinge două arhetipuri de preşedinţi pe care i-a năşit această Constituţie. Mai întâi, „arhetipul Iliescu”: avem o republică moţăită, făcută pentru perioade de linişte şi tihnă, în care mitul preşedintelui negociator şi imparţial – cu alte cuvinte, adevărata imagine a „tătucului” – maschează raporturile crase de putere din societate în favoarea celor care conduc. Preşedintele nu trebuie să îşi arate muşchii pentru că nu e necesar, totul e sub „control” pentru o bătrâneţe liniştită şi o putere perpetuum mobile. Acesta a fost visul unei nopţi de vară al PSD-ului lui Iliescu şi al candidatului Năstase.

Şi-au dat însă cu stângul în dreptul şi a venit „arhetipul Băsescu”: o republică vie, în care echilibrul de putere e fragil, în care dezmorţirea postcomunistă produce primele victime în justiţie, în care nevoia de reformă este enormă şi în care apare, aşadar, nevoia figurii preşedintelui-jucător. Contrar a ceea ce se vehiculează, acest tip de preşedinte este în realitate simptomatic pentru lipsa de putere reală din sistem: procesul politic se desfăşoară la limită, victoriile sunt marginale, apar suspendările abuzive de preşedinţi. Toţi actorii scot la înaintare problema democraţiei.


Pentru textul complet:

http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/arhetipurile-noastre-prezidentiale-si-constitutia-253212.html

PS Am scris aici, in ultima saptamana, cateva articole nascute din pretuire: pentru Rodica Culcer, pentru Emil Boc, pentru Mihai Razvan Ungureanu. Am fost imediat taxat de unii specialisti in insinuari ca urmaresc ceva, ca nu e vorba de sentimentele mele reale, ci de scopuri ascunse, evident meschine, egoiste si sordide. Trebuie sa fie teribil sa cauti mereu cusururi, sa nu poti respira din cauza faptului ca nu toata lumea este infecta, sa contribui la largirea pestilentiului in loc de a participa la desecarea mlastinii. Ca si Mircea Cartarescu, prefer sa admir decat sa detest. Iata un scurt fragment din articolul sau din „Evenimentul Zilei” de vineri, 10 februarie 2012:

Spaţiul public românesc are ceva fascinant în apocalipticul său. Negativismul, contestarea sistematică a tuturor valorilor din jurul nostru pot părea mai fertile şi mai necesare decât admiraţia. Pentru nenumăraţi comentatori din spaţiul public, de la analişti politici la critici literari, admiraţia e întotdeauna suspectă: susţinerea unei personalităţi politice, artistice sau de orice alt fel nu poate fi genuină. Pentru ei, admiraţia manifestată public devine imediat adulaţie, osanale, linguşire, orbire, fascinaţie faţă de putere sau de canon.

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Justine LACROIX and Kalypso NICOLAÏDIS, in volumul lor editat (‘European Stories. Intellectual Debates on Europe in National Contexts’, 2010) ajung la o conluzie foarte interesanta: ca intelectualli post comunisti din estul Europei seversc in mare parte un scop instrumental, acel al legitimarii puterii politice . Si asta se intampla din cauza numarui mic de pozitii intelectuale asumate in spatial public din aceste state, lasand loc in acest mod ‘intelectualilor’ auto-asumati si lipsiti de reflexitate . E tocmai inversul definitiei lui Aron care se inspira din Gramsci si era prelauta mai tarziu de Le Goff, aceea ca intelectualul public nu trenuie numai sa reflecteze asupra socialului si a polticului si sa incerce sa isi puna amprenanta intr-un mod posizitiv asupra realitatii. El/ea trebuie sa fie si auto-reflexiv, sa cantareasca minutios consecintele fiecarei sale actiuni din sfera publica publica.
    Judecand in temeiul acestei conceptualizari ma tem ca si dumneavoastra domnule Tismaneanu si colegul specialist in revolte nu sunteti decat acei actori care ocupa in mod benevol si totalitar (ca tot e la moda) vidul creat de lipsa de interventii intelectuale autentice din spatial public roman. Activitatea dumneavoastra in srpijinul arhetipului Basescu a servit ofera doavada empirica. Ati furnizat instrumentul academic ‘studiul comunismului- sau mai bine zis transarea sa pentru totdeauna in mod public in romania’ – pentru a legitima acest arhetip. Presupun ca veti sta pana la final in aceata corabie cu prietenii dumneavoastra eseisti de seama.
    Intrebarea e de ce un asemenea grad de effort? Care sunt ideile care va anima sa fauriti roatele carului mediocritatii portocalii? Am scapat eu in a sesiza vreo anumita tendinta teleologica absoluta? Aduce oare dictatura mediocritatii pe care o sustneti acum, mai aproape visul lui Kojeve? Se termina totul cu Basescu si cu ‘dumneavoastra’ (ma refer la generatia 68)? Vreau sa fiu luminat, imi doresc foarte sincer. De ce intelectuali publici printre care va numiti si dumneavoastra ridica fundatia mizeriei, tupeului si a prostiei? Va renastea societatea romana intr-un final, suntem doar intr-o poveste hegeliana in care trebuie sa acceptam raul pentru ca e un stadiu necesar?

    O ultima idee, de fapt una dintre concluziile volumului mentionat la inceput:
    Orice teorie prezentata de intelectuali in sfera publica ar trebui sa constranga autoritatea in asa fel incat sa inlesneasca punerea in aplicare a idealului politic unei vieti universal mai bune. Atat timp cat intelectualii vor legitima cu un grad mare intentionalitate (in lipsa coercitiei – dupa cum subilinaiti in cazul colegului correspondent RL), acestia vor fi tot timpul supusi riscului unui ‘derive totalitaire’. CEEA CE SE INTAMPLA DE ANI BUNI IN ROMANIA !!!

    • Poate cititi si „Fantasies of Salvation: Democracy, Nationalism, and Myth in Post-Communist Europe” (Princeton UP, paperback 2009). Ori pe Avishai Margalit despre „decent society”. Ori pe Dick Howard, Paul Berman, Slavenka Drakulic, Ivan Krastev, Adam Michnik, George Konrad, Janos Kis, Martin Palous etc Oare toti intelectualii publici in lumea post-comunista legitimeaza puterea? Nu s-au schimbat presedinti si guverne? Nu exista fragmentari, dispute, clivaje in lumea intelectuala? Spun Michnik si Wildstein acelasi lucru? Spun Ion Vianu si Andrei Plesu acelasi lucru? Spun Andrei Marga si Mircea Mihaies acelasi lucru? Spun Alina Mungiu-Pippidi si si H.-R. Patapievici acelasi lucru? Spun Caius Dobrescu si Ioan Stanomir acelasi lucru? As zice ca e bine sa ne ferim de generalizari. „Transare pentru totdeauna”? Cititi cartea de dialoguri dintre nostalgicul Stefan Andrei si benevolenta istorica Lavinia Betea (cu un entuziast endorsement de acad. Dan Berindei). Ati urmarit reactiile in jurul cartii lui Larry Watts? De generalul de securitate (r) Aurel Rogojan ati auzit? Ca vaut la peine. Il publica „purul” domn Petru Romosan. Aron inspirat de Gramsci? Am inteles eu gresit ce scrieti? Diavolul, once again, is in the detail. But also in History :)

  2. cu siguranta am gresit sugerand cartea, era vorba doar de recomandarea unui punct de vedere argumentat. Nu vad nimic transant in a expune concluziile unui volum. Fara indoiala exista mii de nuante si adevaruri. A fost o greseala pentru ca speram sa starnesc un raspuns articulat asupra ideilor enuntate si nu o avalansa de nume. Aron da impartaseste viziunea sociologica si istorica a lui gramsci desi pare surprinzator:p totusi the smoking gun e acolo. Ati legitimat puterea actuala si niciodata nu ati justificat alegerea intr-un mod coerent NU ATI LASAT DE INTELES CA SUNTETI CONSTIENT DE CONSECINTELE IMPLICARII DVS.cand vor fi si in sfarsit intelectualii romani angajati accountable si responsabili , ca tot mimam principiile democratice pe plan politic.

    • Da, exista mii de nuante, dar nu sunt catusi de putin convins ca exista „mii de adevaruri”. Am incercat sa sugerez ca pozitiile intelectualilor publici est si central europeni de dupa 1989 nu sunt catusi de putin omogene si monocrome. A le prezenta astfel inseamna ignora diversitatea dezbaterilor reale. Ganditi-va la reactiile foarte diferite legate de razboaiele de secesiune din fosta Iugoslavie (Havel versus Konrad, sfarsitul revistei „Praxis International”)) ori la Irak. Ganduri bune.

  3. Domnu’ Tismaneanu… intrucat va pretuiesc scrierea, am mers sa citesc si avea de spus acest tanar promitator.

    Daca analiza lui este cat de cat ok, o da in bara la final cand trage o concluzie de zile mari, ca trebuie sa revizuim Constitutia cu totul, concluzie care nu urmeaza logic celorlalte argumente din articol (anume ca presedintii pe actuala Constitutie se vor pozitiona mereu intre stilul iliescian si cel basescian). Va citesc in continuare, citesc inclusiv recomandarile de carti pe care le faceti, dar tanarul cambridgian nu mi-a placut si pace. Ma asteptam mai mult de la un doctor in devenire.

    • ati fost pe acolo? Poate scrieti niste impresii intelectuale si profunde de calatorie. Stiu ca au o selectie al naibii de dura si onesta.

      • Domnu’ pedigriune, eu sunt la Harvard, momentan, daca asta da o greutate diferita unor argumente logice (parerea mea este ca nu) . Astia de la Harvard au o selectie mai usoara, in opinia dvs, nu? :)

        • Domnule Razvan Orasanu imi cer scuze. M-am pripit. Sunt absolut de acord cu ceea ce ati scris in artcolul despre tineretea noilor membri ai Guvernului vs. mai vechii harsiiti prin meandrele politicii pre si post-decembriste.

          Harvard= Veritas. Doar ca inocenta uneori este scutul luciditatii.Paradoxal. Doar aparent.

          Cat priveste revizuirea Constitutiei Iorgovan- nu credeti ca ar fi necesara? Constitutia emanata de emanatii din decembrie 89? De ce ? Este prea buna?! Bine. Revizitata nu revizuita . Purificata de zgomotele soptite de umbrele rosii. Nu?…

          Cu deosebit respect, Mihai Andrei

          PS- super chestia cu Pedigriune!

    • Va citesc si eu cu mare interes. Cat priveste necesitatea revizuirii Consitutiei, stiti, ca si mine, ca face parte dintr-un proiect politic mai larg, dincolo de Ion Iliescu si Traian Basescu. Asa cum a fost conceputa, in perioada 1990-1991, era marcata de mostenirile intelectuale ale comunismului si de influenta, dominanta pe atunci, alui Ion Iliescu si a echipei sale. Constitutionalismul este diferit de textul unei Constitutii, presupune un spirit democratic si acel respect pentru reguli care inca lasa de dori in lumea post-comunista. Ceea ce pretuiesc la Camil Roman este claritatea argumentului, refuzul de a se lasa prins im mrejele vorbelor, efortul analitic. In rest. de gustibus … :) Ganduri bune.

  4. Norocul nostru ca exista macar un Antonescu! Caracterizarile ce i se fac de o vreme exced un cadru rezonabil al prezentarii unor insusiri. Ele se inscriu tot mai acerb intr-o tactica de legitimare a adversarilor politici ai acestuia.
    Nu contest nimic din incondeierile facute in ultima vreme de harnicii formatori de opinie, dedati la epitete tari si formulari novatoare in a-si minimaliza subiectul. Contest doar lipsa de logica e demersului dumnealor, cu toate pretentiile de jurnalist sau intelectuali publici. Retorica asta a legitimarii prin nihilismul maleficului e cel putin ciudata: este oare suficient sa spui ca, daca-si da Antonescu ochii peste cape de grija democratiei, inseamna ca alegerea care-i determina reactia este una buna?
    Dar asta e nivelul intelectualismului public: un forumism cu ceva mai multe ifose, care n-are nici macar prezenta de spirit ca, atunci cand numeste o procedrura constitutionala drept quasilovitura de stat, sa inteleaga ca le poate oferi munitie contestatarilor, care pot exact la fel considera regimul semi-semi-prezidential drept quasidictatura. Halal!

    • Dl. (cat o mai fi) Antonescu nu da „ochii peste cap” de grija democratiei ci de griaj viitorului lui. Poate aveti mimina decenta sa analizati limbajul „catindatului”, modul sau de a se manifesta si apoi mai vorbim…Si apropo, ce masuri economice liberale puteti nominaliza ca a luat guvernul , in toata perioada in care PNL a avut puterea executiva? Antonescu se autoexclude de la masa politicienilor, pastrand pentru el numai supa indivizilor plini de ura si goi de idei…
      Despre caracterul lui…nici intr-o suta de ani nu va ajunge la nivelul intelectual si politic la care era cea pe care a desfiintat-o – Mona Musca – pentru doua informari ca sa se afiseze zilnic cu un penal afacerist cu statul , detinator de mass-media si turnator la politia politica…pe care „il respecta” si asculta dand fuguta la birul lui cand acesta o cere. Halal Presedinte va avea Romania…!!!

      • Vezi daca nu citesti atent, mai Costica?!
        Spuneam: „Nu contest nimic din incondeierile facute (…)”, dar daca asta e singura legitimitate de care se poate bucura acum noul guvern, atunci problema sa de comunicare e inca mai mare decat a celui de dinainte. Iar de intelectualii care nu pot produce mai mult de atat ne putem lipsi cu siguranta.

  5. Exista parei si pareri. Exista insa persoane care imping limitele umanului mai aproape de acea transcendenta buna si absoluta care este Dumnezeu.

    Exista caractere de titan care pun mai presus de viata lor, de comfortul lor in imanent , de micile iluzii ale unei existente cuibarite caldut un dar sacru fara de care fiinta umana nu poate exista pentru si intre semenii ei- Libertatea. Libertatea de-a avea alegeri gresite pe care insa sa ti le asumi. Libertatea de a plange sincer pentru suferinta aproapelui. Libertatea de a nu uita.Libertatea de a critica echilibrat si responasabil. Libertatea de a muri pentru Libertate .

    Libertatea de a iubi Omul – indiferent de statutul sau- si de ai apara- uneori cu pretul suprem dar niciodata cu orice pret – Libertatea.

    Intr-una din cartile cele mai frumoase aparute in Romania post-89 – Declaratie de Dragoste de Gabriel Liiceanu- se face scriere superba despre Libertatea de a admira si iubi oamenii fara de care Lumea si-ar pierde sensul si s-ar reantoarce in neant.

    Sa rostim mai des aceste nume care nu vor muri niciodata- Monica Lovinescu , Virgil Ierunca , Constantin Noica- ani grei de puscarie in temnitele Infernului Rosu- la care putem adauga intru lumina admiratiei fara de care nici o persoana nu-si poate alcatui temeinic ierarhiile- Albert Camus , Alfred Koestler, Panait Istrate , Iuliu Maniu , Anita Nandris Cudla , Petre Tutea , Mircea Vulcanescu, Corneliu Coposu , Liviu Babes , Vaclav Havel……..Ronald Reagan,…..si buzele sufletului ar putea rosti in tacere multe alte nume.

    Nici unul din acesti Oameni nu a slujit pe nimeni si nimic. Doar acel dar suprem fara de care nimic nu mai este ceea ce poate fi- Libertatea. Prin urmare exista Oameni pe care Dumnezeu ii priveste chiar daca ei nu stiu asta… si prin ei si noi percepem o farama din frumosul infinit al luminii ce va sa fie.

    • Libertatea vine din interior iar constrangerile din exterior. De aceea libertatea nu poate fi aparata in mod direct ci prin ricoseul diminuarii constrangerilor exterioare. In statele democrate constrangerile materiale si legislative sunt reduse mereu, in schimb dictatura este asociata cu crestera constrangerilor.

Dă-i un răspuns lui pedigrinue Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

“Discriminarea” în vremea holerei. Sau ce ne spune manipularea cuvintelor în pandemie

Acum vreo săptămână explicam într-o emisiune TV că a te considera “discriminat” dacă ţi se impun restricţii pentru că n-ai vrut să...

Nimicul la putere

            Ceea ce vedem acum pe scena publică nu e nimic altceva decât consecința faptului că niște oameni fără nici o consistență...

Când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit

                                                 Una din acele istorii care se vor adevărate, deşi nimeni nu ştie cât sunt de exacte,...

România, septembrie 2021: peisaj după Congres

În cele din urmă, “ echipa câştigătoare” a învins,  iar  Klaus Iohannis îşi are partidul  prezidenţial pe care şi l-a dorit.  Este...

Welcome to Cîțuland sau cum să ucizi un partid istoric

Cred ca din toată această gretoasă si grotescă poveste, cel mai compromis iese presedintele Ghinion. S-a aventurat pe terenul de joc, a...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.