… mintea omului, in general, e ciudata, de parca n-ar fi a noastra – face conexiuni intre ce nu te astepti (un parfum cu o carte, un autobuz cu-o femeie, un ghimpe-n talpa c-un grant). De inima nici nu mai vorbim – aici grecii si Pascal au zis cam tot ce se putea zice :)) Mintea mea, in particular, inclin sa cred, e ciudata cu asupra de masura: citeam Phaedrus-ul lui Platon cand mi-a venit in cap cantecelul „Un’ te duci tu, mielule?” L-am „verificat”.
De ce? Habar n-am. Ce conexiuni s-au facut si-intre ce neuroni, n-am idee. Banuiesc ca m-as putea psihanaliza, dar sunt sgur c-ar fi inutil. Vorba lui Blaga, „eu nu strivesc corola de minuni a lumii, si nu ucid cu mintea mea …” Daca stau sa ma gandesc, vine de se leaga cu inceputul lui Phaedrus, ca acolo-i vorba de mit versus cunoastrea stiintifica (dar Phaedrus – Fedrus, inteleg, „pe romaneste” -, e alta poveste, cu alta ocazie).
Revenim la mielul nostru – care nu-i oaie -, si va rog sa nu zambiti inainte de vreme, ca distinctia intre miel si oaie e cat se poate de serioasa, precum analiza care urmeaza, inspirata (nu zambiti!) de analiza lui Heidegger a poemului lui Holrderlin, „In chip poetic locuieste omul pe acest pamant …” Si altfel nu poate fi.
Inutil sa mai precizez ca orice paralele nu-si afla rostul. Rog seriozitate in nebunie.
Maestro?
Un’ te duci tu, mielule?
Un’ te duci tu, mielule?
La pasune, domnule.
La pasune, domnule.
Ce sa faci tu, mielule?
Ce sa faci tu, mielule?
Sa pasc iarba, domnule.
Sa pasc iarba, domnule.
Cin’ te mana, mielule?
Cin’ te mana, mielule?
Ciobanasul, domnule.
Ciobanasul, domnule.
Ce asculti tu ,mielule?
Ce asculti tu ,mielule?
Fluierasul domnule.
Fluierasul domnule.
Ce se aude, mielule?
Ce auzi tu, mielule?
Coasa-n iarba, domnule.
Coasa-n iarba, domnule.
Plangi de frica, mielule?
Plangi de frica, mielule?
Nu plang ,nu plang, domnule
Eu n-am lacrimi, domnule
Am cornite, domnule.
Am cornite, domnule.
Nu plangi, Nu plangi, mielule?
Nu plangi, Nu plangi, mielule?
Nu plang, Nu plang, domnule
Plang ciobanii, domnule
Latra cainii, domnule.
Cin’ te taie, mielule?
Cin’ te taie, mielule?
Macelarul, domnule.
Macelarul, domnule.
Cin’ te manca, mielule?
Cin’ te manca, mielule?
Dumneavoastra, domnule
Dumneavoastra, domnule
Cine moare, mielule?
Cine moare, mielule?
Si noi mieii, domnule
Si voi domnii , domnule
Noi cu totii, domnule.
Noi cu totii, domnule.
Ce ramane, mielule?
Ce ramane, mielule?
Acest cantec, domnule.
Acest cantec, domnule.
Aaaasa! Si-acum sa le luam pe rand. Sa le luam „pe text”.
Intre cine are loc dialogul? Intre miel si domn, nu intre miel si cioban, ca intre cioban si miel legatura e naturala, demult stabilita, iar intrebarile nu-si mai au rostul. Mielul si ciobanul sunt precum un cuplu casatorit de cincizeci de ani. Mielul si domnul, pe de alta parte, sunt precum amantii-in-devenire, isi dau inca tarcoale, se amusina, se harjonesc, se testeaza reciproc. Cam cum ne harjonim noi cu Doamne-Doamne.
Unde merge mielul? Mielul merge, de buna seama, la pasune, ca asta e natura lui, atata stie si atata poate, numai domnul nu stie – sau se preface ca nu stie? E posibil ca „domnul” sa faca pe prostul? Foloseste cumva domnul celebra ironie socratica? Sau Socrate e, de fapt, mielul? Cine pe cine ironizeaza, in fapt, aici?
Ce sa faca mielul la pasune? Haideti sa fim seriosi! Sau nu? :) Ce poate sa faca un miel la pasune daca nu sa pasca? Asta e natura mielului, sa pasca. Vorba lui Aristotel, asta e telosul lui, scopul pentru care a fost creat. Aici intervine insa o nuanta. Daca telos-ul calului este sa ajunga un cal in deplinatatea puterilor lui de cal, telos-ul mielului e sa ramana miel. Sa nu ajunga oaie. Sa fie sacrificat inainte de a ajunge oaie. Conform lui Aristotel, oaia si-a ratat telos-ul, dupa cum ghinda si-o rateaza cand ajunge un stejar putrezit pe dinlauntru.
Mielul trebuie, totusi, manat de cineva – trebuie impins, trebuie fortat sa-si implineasca destinul, telosul, natura – cel de a paste nevinovat. Singur, nu poate. Singur, nu stie. Cine-l mana? Ciobanasul de buna seama, pentru ca asta e telos-ul ciobanasului – sa „mane” mieii (si oile) acolo unde trebuie. Telos-ul ciobanului e sa implineasca telos-ul oilor, vorba lui Platon :))
Mielul, asculta si aude. Una e sa asculti, alta e doar sa auzi. Vorba lui Paul Simon si Art Gartfunkel in „The sound of silence„: „People hearing without listening … – the sound of silence„. [Nota: Asta era pe vremea cand se canta la costum si cravata, asezat pe scaun, picior peste picior. Nu trebuia sa alergi, sa te zbantzuiesti, n-aveai nevoie de efecte speciale, fum, si jocuri de lumini. Aveai nevoie cel mult de o chitara. Alte vremuri! Atunci mai puteai asculta sunetul tacerii. ]
Ce asculta mielul? Fluierasul (ciobanasului). Asculta ce trebuie sa asculte, se lasa condus de cine trebuie sa se lase condus. Ce aude mielul? „Coasa-n iarba, domnule„!. Harst! Mielul aude moartea, dar n-o asculta. E ca muzica sferelor la Platon sau ca zgomotul cascadei Niagara pentru aia de traiesc pe langa ea – e rasunatore, o auzi, dar n-o mai asculti.
Si-apoi, la mijloc, se strecoara, defel intamplator, pasajul cel mai greu de „citit” – aci, la mijlocul textului, vorba lui Leo Strauss (vezi interpretarea Ghidului Perplexului, a lui Maimonides), e piscul greu de cucerit, nu la sfarsit. Plangi de frica, mielule? Doar stii ca asta e coasa-n iarba pe care o auzi, ca asta ti-e soarta de miel nevinovat – sa fii sacrificat tocmai pentru ca esti miel nevinovat. De ce nu plangi si de ce nu plangi de frica? Raspunsul pare, la o prima vedere, in raspar: „Nu plang, nu plang, domnule/ eu n-am lacrimi, domnule/am cornite domnule”
Hmmm. Sa vedem, ce vrea mielul sa zica? Mai intai de toate nu zice ca nu-i e frica, Poate ca ii e. Zice doar ca nu poate sa planga, ca n-are lacrimi, are cornite. Ce-nseamna asta? [Nota: E momentul sa precizez ca autorul nu (prea) conteaza – cred, nu-s sigur, ca e Paunescu. Paunescu a scris versuri memorabile, dar nu asta e subiectul. Limba il vorbeste pe om, vorba lui Heidegger, iar Duhul bate ca vantul, unde voieste El.] Inseamna ca mielul e dracul, doar pentru ca are „cornite”? Putin probabil. Mai intai, pentru ca nu sunt „coarne”, ci „cornite”, or raul nu sufera diminutivele: un „rausor” nu mai e rau, e mai mult „usor”. Mai probabil, cornitele sunt dovada inocentei de animal – sunt inca doar cornite. In al doilea rand, pentru ca ceea ce urmeaza infirma ipoteza raului.
Domnul e debusolat. Domnul (se pare) nu mai intelege. „Chiar nu plangi, mielule?” Iar mielul il lamureste: „Nu plang, domnule, plang ciobanii, domnule, latra cainii, domnule„.
De ce?
Pentru ca ciobanii sunt oameni, iar cainii sunt caini. Nici unii, nici altii, nu sunt miei. Nici unii, nici altii nu sunt nevinovati, Sunt oameni si caini, nu miei. Oamenii plang cand aud coasa-n iarba, cainii latra cand simt amenintarea, mielul paste si asteapta. Ce? Sa-l taie cineva, sa-l sacrifice. Asta e telos-ul lui. Cine?
Cin’ te taie, mielule? Nu ciobanasul, nici domnul, ci macelarul. Nu trageti in macelar! Macelarul nu e baiat rau. Cineva trebuie sa stranga gunoiul, cineva trebuie sa stearga batraneii la cur, cineva trebuie sa iubeasca. Telos-ul macelarului e sa taie mieii nevinovati. Telos-ul domnilor e sa-i manance. Pe miel nu-l mananca nici ciobanasul, nici macelarul. Pe miel il mananca domnul.
Iar aici apare o alta nuanta, care-nchide cercul: domnul mananca mielul, dar de murit mor si domnul si mielul.
E un fapt.
Salvarea vine de unde te-ai astepta mai putin – din arta: Intunecand intunericul, cu moartea pre moarte calcand:
Ce ramane, mielule? Acest cantec, domnule!
Sa fie primit.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Pe lung: mai profund decat pare la prima lectura.
Pe scurt: superb.
Concluzia: felicitari!
Cateva greseli majore.
1. Socrate nu e deloc ironic cand in deschiderea dialogului il intreaba pe Phaidros de unde vine si incotro se indreapta. Mi se pare mult exagerata si chiar naiva aceasta ironie socratica invocata in toate dialogurile. Paralela pe care-o faceti cu tembelul poem este absolut ridicola.
2. In logica Aristoteliana, mielul nu-si are telos-ul in sacrificiu ci in a deveni oaie sau berbec si a perpetua specia. Ce spuneti aici tine doar de nevoile de supravieture ale omului si care nu au nimic de-a face cu telos-ul mielor. Chiar in logica gresita de interpretare pe care o produceti, oaia nu reprezinta un miel cu telos-ul ratat pt. simplul fapt ca altfel n-ar mai exista miei.
Norocul dvs e ca ati picat pe subiect. Al nostru e ca nu scrieti Versuri!
Confuz si ignorant comentariul. Daca aveti ceva substantial de comentat n-o mai faceti in dodii,
1. Regulile comentarii nu le aprobati dumneavoastra. Daca vreau sa comentez in dodii, o fac in dodii. NU este insa cazul de fata. O fi confuz, dar nu e pe degeaba
2. Din cuvintele „tari” cu care interveniti, evidenta arata ca vreti sa-l puneti la punct pe A Fumurescu. Parca ati asteptat acest Moment propice, adica ati cazut pe subiect.
3. O fi Telos-ul natural al mielului sa ajunga oaie, asa cum spuneti. Dar atunci nu are nici un rost sa versifici acest banal fapt:
De ce mananci iarba, mielule?
Ca sa ajung oaie, domnule!
Iti schimbi sexul, mielule?
Nu-s Conchita, domnule!
Dacă-l iei în serios pe Fumurescu și umbli la textul ăsta cu seriozitate de premiant, ajungi să recenzezi șotronul de mai sus nu cu uneltele speculativității ludice, ci cu vigilența baritonală a victor/victoriei… Mă miră să descopăr la un comentator consistent o subită inapetență pentru bufonerie livrescă și poantă virilă.
Fumurescu preda filozofie politica in SUA si este familiar cu textele de care vorbesc. Daca dvs. credeti ca e poanta virila sau bufonerie eu nu am cum sa contest acest lucru. Chestiunea e ca Fumurescu pare serios si avertizeaza ca nu e gluma (vezi paragraful 3 si fraza de dupa). Nu m-ar deranja o interpretare inacceptabila a lui Platon sau Aristotel ci sa faci din tantar armasar sau din rahat bici cum e cazul poeziei real tembele cu mielu’. Nici mai mult, nici mai putin.
Puzzle-ul lui Fumurescu arata macar un lucru: ca orice poate deveni un subiect. Ca brambureala perfecta a domniei sale se ciocenste de impiegatul perfect este alta poveste. Depasind insa personajele caragialesti ale petitiunii, observam ca Fumurescu sau, ma rog, autorul inca necunoscut al poemului popular, are dreptate: opt din zece miei ajung pe masa domnului. Telos deviant! Alegoria respectiva o fi – n-o fi departe de temele fabulelor antice, dar uite ca lectura e placuta, subliniind modest interventionismul antropic si pervertirea programatica. Cred, nu intamplator aminteste AF de de ars poetica lui Blaga.
E mai interesant plopul care face pere, decat cel inmugureste in mai iar in octombrie e din nou calvit. Baritonul dumitale nu are sanse. Cum spuneam: impiegatul perfect!
@AHA
In primul rand nu cred c-ati citit textul lui Fumurescu. In al doilea rand, cred ca o doza paranoica reiese din comentariul dvs., unde observati cu iubire vigilenta de Fumurescu ca eu asteptam dupa colt momentul oportun de-a va ataca iubitul/idolul/prietenul. Totul e in imaginatia si fantasmele dvs. Credeti-ma! Fumurescu a avut articole ce mi-au placut si daca nu ma credeti eu chiar nu am ce face. Pana una alta, va recomand sa cititi macar de doua ori articolele inainte de-a comenta.
Eu n-am scris ati stat dupa colt, ci „ati picat pe subiect”.
Nu acuzam deci un atac la iubitul/idolul/prietenul meu, ci sugeram ca doriti recunoastere ca expert al domeniului.
@AHA
Vreau recunoastere in domeniu? Folosind pseudonim si comentand sumar pe contributors? Asta-i poanta abisala, ca sa folosesc stilul lui Vali.
Cenaclul Flacara, Paunescu ar fi „finalizat” versuri populare de a iesit cantecul lui Mircea Vintila.
Aparent, avem toate elementele universului vlah/valah, cu transhumanta chiar in titlu: Ciobanul, Fluierasul, Mielul, Cainele, Iarba-Natura, Cantecul-Doina.
Cele fals adaugate sunt Macelarul si Coasa, pentru ca adesea sunt si ele in doinele-cantec, sub nume de Soarta si Moarte.
Cel real adaugat e Domnul.
De la Lupul dacilor la Mielul vlahilor, secole de crestinism.
E curios, cantecul „Un’te duci tu mielule?” e vesel, asemeni mielului zburdalnic pe pasune, dar foloseste elementele „jalei” din doina, gen melodic cu armonii ce imita plansetul lupului singuratic.
Mielul e Drept Vorbitor, rostul sau e cel de martor si martir, e cristic, existenta-dasein, confirma „a fi”-ul, certitudinea trecerii prin Viata catre Moarte.
Ciobanul e Om, rostul sau e sa rostuiasca, pe sine si pe cele date lui.
Domnul e Inteleptul, rostul sau e sa intrebe, sa puna la indoiala, sa se mire.
Si Ciobanul si Inteleptul „mananca” Mielul, inghit existenta, isi traiesc „a fi”-ul.
Cainele e Animal si Iarba e Planta, sunt Creatia data Omului.
Coasa e Moarte (si Unealta, artefact, creatia umana-e o Moarte pentru ca e Creatia Omului ?!).
Fluierasul e Arta, mintea nelinistita si neimpacata a Omului.
Macelarul e Soarta/Sorocul, un mesager al inevitabilului, al sfarsitului.
Cantecul e Cosmosul, matrice, model, inceput si sfarsit, unul si totul, cel ce povesteste si se povesteste, traieste si moare in fiecare clipa, e divinul imanent existent in sine, nemuritor, e cel pe care-l auzim permanent si il ascultam uneori, el ramane vesnic.
Fiintari in Cosmos, note-vibratii intrepatrunse armonic infinitezimal (unii ar zice „entanglement cuantic”).
Infinit de mult, Moartea asteapta toate Vietile, oricate, oriunde si oricand ar fi ele.
Sa intelegi Moartea nu inseamna sa mori mai putin sau sa traiesti mai mult. Dar poti trai si muri altfel. Cu speranta (un fel de antonim al entropiei) ca o vei birui cumva, candva, chiar si dupa trecere prin viata. Eventual prin ea insasi (cu moartea pe moarte calcand). Sfidare mantuitoare, jertfa biruitoare. Suferinta ultima, boala finala. Cedare tranzitorie, abandon translativ. Catre ce, pentru ce? Fiecare are dreptul la un raspuns. De Om, de Miel, de Intelept..
Aha ! Absolut corect. Deci. Da. Ce să mai ? Aia e.
Cu alte cuvinte, cine bate campii cu gratie departe ajunge. Si nu, nu o spun cu ironie. Dimpotriva. Chiar mi-a placut textul. :)
Apropos, la mine in familie nu se mananca miel de Paste :) Nu stiu exact de ce, dar bunica avea ceva impotriva si a transmis-o si urmasilor :) Termin cu divagarea.
Aici trebuie sa va contrazic: „Pentru ca ciobanii sunt oameni, iar cainii sunt caini. Nici unii, nici altii, nu sunt miei”. O sa o zic mai frust, exista ciobanesti romanesti mioritici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ciob%C4%83nesc_rom%C3%A2nesc_mioritic
Practic exista caini care indeplinesc functia de ciobani, deci sunt ciobani. Exista si oameni care sunt miei – ex. Isus care a indeplinit functia de om pana pe la 30 de ani si a fost sacrificat. Chiar si catelushii pot fi considerati miei din anumite puncte de vedere (tot mici si nevinovati sunt – ala din poza din link-ul de mai sus chiar seamana cu un miel). Si chiar am auzit ca unii oameni sunt numiti caini sau berbeci.
Domnii in cauza sunt doar niste parveniti, dementzi cu niscaiva scoala. Ii intereseaza doar burdihanul propriu.
Superb! -sau, pentru cine mai avea vreo indoiala, iata cum Platon bate Prozac-ul!
Felicitari deci, dle A.Fumurescu, va admir rezultatul conexiunilor dvs neuronale :) !
Evident ca nu am nimic de completat, ati spus tot ce era de spus, permiteti-mi doar sa ma refer la una din ultimile fraze din text, si anume „Salvarea vine de unde te-ai astepta mai putin – din arta” si sa va impartasesc un gand…
Un om care-mi procura zilnic subiecte de reflectie si mai ales de admiratie, academicianul francez J. d’Ormesson, are o idee interesanta relativ la probabilitatea ca „salvarea ar veni din arta”, deci NU de la stiinta sau tehnologie…Incerc sa va rezum punctele care mi s-au parut esentiale:
Oamenii descopera si inventeaza!
1.Cand descopera, unii dupa altii, fenomene naturale inedite sau legi ascunse (pana la ei..) ale naturii, le numesc ADEVARURI stiintifice. Paradoxal, acestea sunt modificate o data cu cu evolutia cercetarilor (Copernic, Galilei, Newton, Einstein..), fiecare nou adevar distrugand precedentul!
Adevarul este deci variabil deoarece supus constrangerilor, exact ca natura!
2.Cand inventeaza, oamenii fac apel la imaginatia lor si creeaza „frumosul” pe care-l numim „arta”…Arta este libera ca imaginatia…Homer inventeaza, Dante, Michel-Ange, Titien, Rembrandt, Mozart, Proust inventeaza…DAR niciunul dintre ei nu distruge operele care l-au precedat! (subiect abordat in „C’est une chose étrange à la fin que le monde”, Jean d’Ormesson, 2010)
Si eu cred, ca si mielul, ca tot ce ramane este doar cantecul…
Stie cineva de ce toate tarile democratice, prospere si dezvoltate nu au probleme religioase existentiale – care au existat, exista si vor exista ,cu state puternice care hotarasc soarta omenirii – iar Romania VOASTRA in halul fara de hal care E?
VOI sunteti urmasii ROMENI ?
Noi am dat sens si forma Terei, noi suntem sangele si stapanii acestei lumi?
Spania, Portugalia, Anglia, Franta, Marile descoperiri geografice si cuceriri, Revolutia industriala azi in a treia sa faza, de ce nu au venit din bicefalia ORTODOXA? De ce comunistii au fost atat de radicai? Cine s-a inselat in privintra RELIGIEI – re Ligare?
RE Ligo = relegare de ceva, primitivilor?
Cum au reusit grecii, parintii culturii si civilizatiei europene sa cada in primitivismul asta religios, iar azi sa fie coada EUROPEI?
Relax! Du-te si da turul blocului sau citeste Mioritza! Daca esti in Olanda/Washington/Colorado poti face si altele! :)
Am ras cu lacrimi la comentariul lui LM
Înclinația spre religie e cu-atât mai intensă cu cât persoana își controlează mai puțin ea însăși viitorul și simte că acest viitor depinde de altceva sau de altcineva. De aceea femeile sunt mai religioase decât bărbații în țări ca România și de aceea românii sunt mai religioși decât cehii, de exemplu. Nu are sens să te adresezi românilor și să le spui ”ce fraieri sunteți că sunteți religioși”. E ca și cum l-ai considera fraier pe un negru fiindcă e negru, argumentul tău fiind că în lumea de azi e mai profitabil să fii alb, fiindcă albii au creat civilizația :P
Bucifal SURF calare pe un cal de val
cu firul rosu al istoriei shfichiuind cerul parerii noastre de a Fi.
De ce oare, cu cat societatea (ca mediu generator) e mai corupta si mai decazuta – cu un nivel general de dezvoltare umana MAI scazut prin contact cu,CU Lmea, cei dezvoltati! -, cu atata rolul Ortodoxiei creste? Cu cat muzica data pe radio ROMANIA e mai proasta, de-a dreptul scarboasa, iar stirile mai irelevante cu atat informatiile ortodoxeshti devin mai abundente pe radioul PUBIC impudic platit de toti cetatenii romani!
De ce nu se intampla toate astea si in Polonia si niciodata nu s-au intamplat in IsraEL
sau turCIA?
Dupa ce termini tura in jurul blocului, gandeste-te intens la sintagma „mic dejun de rugaciune”. Dupa ce te dumiresti despre ce este vorba (cine, cum, unde, ce), te asteptam sa ne expui alte certitudini.
Hopa, ambitiosul rural loveste din nou! A incropit o tochitura de text ( pe care doar hermeneutii lui Prozac il pot aprecia) din care a avut grija sa reiasa clar eruditia si fumul de sub palaria aitorului:
‘Vorba lui Aristotel’
‘Vorba lui Platon’
‘Vorba lui Blaga’
‘Vorba lui Paul Simon si Art Gartfunkel’
‘Vorba lui Leo Strauss’
‘Vorba lui Heidegger’
Telosul autorului? Clue is his his name ;)
De ce dai cu bita cioban de oras? Argumente?
In romaneste dialogul lui Platon e cunoscut ca Fedru sau Phaidros.