După demisia grăbită a lui Andrei Marga de la conducerea ICR, cei în drept să numească un nou preşedinte al instituţiei n-ar trebui, mai presus de orice, să se grăbească. S-au grăbit deja anul trecut, când – să nu uităm – Andrei Marga a ajuns în post înainte de vreme, prin forţarea demisiei predecesorului său, care mai avea doar şase luni de mandat şi ar fi putut duce la bun sfârşit o activitate recunoscută drept un succes.
Instituţia a fost însă fatal mutilată, trebuie s-o recunoaştem. Andrei Marga nu a făcut decât să desăvârşească această mutilare. Ce se va întâmpla oare acum cu „filialele“ interne, create atât de iresponsabil? Dacă Marga, în mod evident, nu a înţeles misiunea instituţiei pe care s-a grăbit să o acapareze, totuşi, la ora aceasta, poate că se mai găsesc oameni de la putere care – confruntaţi cu necesitatea unei noi numiri – să ţină cont şi de rostul pe care trebuie să-l aibă ICR.
De fapt, chiar de anul trecut, trecerea instituţiei în subordinea Senatului a însemnat începutul sfârşitului. Guvernul Ponta a smuls o întreagă structură de la locul ei cuvenit, transplantând-o într-un loc impropriu, adică la cheremul comisiilor din Senat. Nimic nu era mai coerent decât ca ICR – promotor al culturii române în străinătate, deci o verigă a politicii externe – să se afle în subordinea acelei instituţii care conduce, potrivit Constituţiei, politica externă a României. Tocmai de acest lucru ar trebui să ţină seama cei care vor să găsească o soluţie viabilă, eficientă şi pe termen lung pentru ICR.
Remarcabil este faptul că pretextul folosit pentru transplantul nereuşit de anul trecut a fost „politizarea excesivă“, când de fapt tocmai această mişcare a creat premisele politizării. Lucru confirmat din plin de felul în care se caută acum, printre funcţionari fără activitate culturală, o persoană oarecare pentru ocuparea acestui post.
USL ar trebui, e obligată să numească acum la ICR o personalitate de talia lui Horia Roman Patapiepici, care să garanteze funcţionarea corectă şi eficientă a instituţiei. Dacă nu are într-adevăr pe cine, atunci ar face bine să repună instituţia aceasta – totuşi foarte importantă – la locul cuvenit. Să o redea preşedinţiei. Avem destule motive să credem că Traian Băsescu, din moment ce fost în stare să numească din prima încercare un om potrivit, nu va da greş nici acum.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Daca as fi USL (dar nu sunt, slava Domnului) v-as raspunde: noi nu trebuie nimic.
Spuneti ca „USL ar trebui, e obligată să numească acum la ICR o personalitate de talia lui Horia Roman Patapiepici, care să garanteze funcţionarea corectă şi eficientă a instituţiei.” Cred ca glumiti!!! Nu numai ca USL nu are de unde gasi un om de talia lui Patapievici dar chiar daca ar exista acesta nu e atat de nebun sa accepte un post la cheremul „grupuli infractional organizat” (asta-i de la Ioan Rus citire) din Senat/Parlament/Guvern. Nu intelegeti ca scopul nu a fost numai sa scape de Patapievici si Mihaies ci sa foloseasca institutia ca rasplata pentru clientela politica. De ce credeti ca Marga a infiintat filialele interne? Pentru inlesnirea creatie calorifer.2? As!
In rest, numai de bine.
Vă rog să mă scuzaţi, dar nu înţeleg de ce vă faceţi iluzii în legătură cu ICR. Regula de aur în comunism era următoarea: Numirile în funcţii se fac de jos în sus, de către colective, pe baza propunerilor venite de sus în jos! :)
Despre caloriferologul geopolitolog doar câteva considerații. Anti-modelul Marga ar putea ajuta la gasirea omului potrivit la ICR: http://liviudrugus.wordpress.com/2013/06/26/andrei-marga-transcrie-ce-cred-geopolitologii-americani-despre-nazuintele-de-marire-ale-rusiei-si-ne-asigura-ca-rusia-este-garantul-frontierelor-si-securitatii-in-europa-centrala-si-de-rasarit-ni/