vineri, martie 29, 2024

Panteonul onoarei: Modelul Ioan Bărbuş

Nu toata lumea a colaborat, nu toata lumea a ingenuncheat, complicitatea nu a fost ineluctabila si universala. Ioan Bărbuş (1918-2001) a fost un luptator pentru valorile democratice, un militant neinduplecat, demn si vizionar al Partidul National Taranesc, partidul lui Iuliu Maniu si Ion Mihalache. Arestat de regimul comunist si condamnat la ani grei de inchisoare, Ioan Bărbuş  a rezistat eroic. In 1987, alaturi de Corneliu Coposu si de Ion Diaconescu, in plina teroare ceausista, a reusit sa afilieze PNT la Internationala Crestin Democrata. Atunci cand unii isi permit sa scrie despre victimele comunismului cu ghilimele, este cazul sa le reamintim ca totalitarismul a fost universul lagarelor de exterminare, al sarmei ghimpate, al camerelor de tortura, al prigonirii inocentilor in numele utopiilor sociale si rasiale, al delatiunii ridicata la rang de virtute, al injosirii sistematice a fiintei umane.

http://www.globalmuseumoncommunism.org/

Faptul ca nu a avut loc un Nurnberg al comunismului nu inseamna ca un asemenea proces nu ar fi fost necesar, cum incearca unii sofisti de stanga sa demonstreze.  In Romania, practicantii “ipotezei comuniste”, celebrata de noii zeloti, s-au numit Pantiuşa si Nicolschi, Draghici si Postelnicu, Ana Pauker, Bodnaras, Gheorghiu-Dej si Ceausescu. In Cambodgia, s-au numit Pol Pot si Ieng Sary. In Cambodgia au loc procese ale criminalilor vinovati de genocid. In Romania, tortionarul Enoiu este liber si ni se tin lectii despre futilitatea anticomunismului. Procesele impotriva calailor nazisti continua, indiferent de varsta acestora (v. cazul John Demjanjuk). Este normal sa fie asa si in cazurile de crime impotriva umanitatii comise de regimurile comuniste.

A cere claritate morala tine de bunul simt, nu de vreo pasiune vindicativa. Totalitarismul, accentua Hannah Arendt, a urmarit distrugerea persoanei morale si a persoanei juridice. Cei care au rezistat au salvat umanitatea celor care nu au fost capabili sa o faca. Asemenea biografii ar trebui cunoscute de elevi, invatate in scoli. Tot asa cum in Franta se vorbeste constant despre Jean Moulin, erou al Rezistentei anti-naziste, elogiat intr-un celebru discurs, tinut la Panteon, in prezenta generalului de Gaulle, de catre André Malraux. 

http://www.youtube.com/watch?v=6JQAhUGbUsE

Nici o societate democratica nu poate trai fara un “trecut utilizabil” (usable past). In Romania comunizata nu au existat numai tortionari si delatori. Este nevoie de repere, de probe ca nu toata lumea a cedat. Ioan Bărbuş a facut parte dintre aceia care nu s-au plecat sub vremi, nu s-au lasat calcati in picioare, nu au pactizat cu fortele Raului. A platit cumplit in timpul vietii pentru curajul de exceptie, pentru verticalitatea nedezmintita. Pledez pentru justitie morala, pentru salvarea unei memorii democratice netrunchiate, care sa-i includa pe opozantii de prima ora ai regimului, pe toti cei care au sfidat dictatura pentru ca nu intelegeau sa renunte la crezul lor pluralist, precum si pe disidentii si protestatarii din faza sa de dupa 1965, pe militantii SLOMR, pe eroii revoltelor anticomuniste din Valea Jiului (1977) si de la Brasov (1987) pana la autenticii revolutionari din decembrie 1989. Avem nevoie de un Panteon al onoarei.

Şi în acest an, Universitatea de Vară de la Râmnicu Sărat va analiza modalităţile de amintire şi reamintire sub raport istoric şi biografic a perioadei 1944-1989. Studenţii participanţi vor fi invitaţi să reflecteze asupra diferitelor aspecte ideologice, sociale şi politice ale comunismului. Întrucât efectele acestei perioade încă sunt resimţite la nivelul societăţii româneşti, o mai bună cunoaştere a trecutului recent va ajuta la aprofundarea înţelegerii realităţilor prezente. Contactul cu trecutul va fi realizat, pe de o parte, prin dialogul direct cu cei care au fost martori şi victime ale sistemului represiv comunist, iar pe de altă parte, prin intermediul lectorilor, nume prestigioase pentru cercetarea comunismului românesc şi est-european, dar şi a perioadei post-decembriste.

Universitatea de vară se va desfăşura la Râmnicu Sărat în perioada 21-27 august 2011. Numărul de participanţi va fi de 20 de persoane.

Grupul ţintă al proiectului îl reprezintă studenţi interesaţi de studiul comunismului, cu vârste cuprinse între 19-27 de ani, din anii I-V de la facultăţile de istorie, ştiinţe politice, filosofie, sociologie, jurnalistică, litere, drept, teologie, din unităţile de învăţământ superior din România. Cunoaşterea limbii engleze este obligatorie.

www.crimelecomunismului.ro

Fiecare gest de rezistenta democratica trebuie cunoscut, recunoscut si memorializat. Mai ales atunci cand ni se servesc legende despre faptul ca de fapt ar fi existat un consens social in Romania, ca regimul nu a fost unul anti-popular si anti-national, ca in anumite momente ar fi devenit chiar un fel de “despotism luminat”. Ilegitimitatea regimului comunist din Romania a fost neintrerupta, asa cum reiese limpede din biografia emblematica a unui om precum Ioan Bărbuş, pentru care statul de drept a fost un ideal in numele caruia merita sa faci orice sacrificiu. N-am avut sansa sa-l cunosc personal, cum i-am cunoscut pe Serban Ghica (inca din copilarie), pe Constantin Ticu Dumitrescu şi pe Corneliu Coposu, incepand din 1990. Dar sunt fericit sa fiu prietenul familiei Bărbuş, al doamnei Elsa, al Ancai si al lui Vincentiu Cernea. Gratie Ancai, am ajuns sa-l cunosc personal pe ganditorul brazilian Olavo de Carvalho, unul dintre cei mai inteligenti si eruditi critici ai radicalismului totalitar si al mentalitatii revolutionar-milenariste. In momentele dure ale atacurilor de atatea ori infame impotriva Raportului Final si in anii care au urmat, aceasta prietenie a fost o sursa de curaj moral. Ea este un izvor de  incredere intr-un viitor mai bun pentru Romania. Reiau aici un articol remarcabil aparut pe blogul “In linie dreapta”.

http://inliniedreapta.net/ioan-barbus/

Ioan Bărbuş, zece ani de lumină

de Mihaela Bărbuş

Acum zece ani a plecat dintre noi Ioan Bărbuş.

Între timp, s-a putut vedea o parte din dosarului lui de la securitate, adică ciosvârta care ne-a fost aruncată spre studiere. Chiar şi aşa, din documente din ’89, se vede cum securiştii se plângeau că tot nu colaborează. După ce i-au făcut viaţa bucăţi, tot nu colabora. După 17 ani de închisoare, din care 7 la Râmnicu Sărat, după nenumărate interogatorii și anchete, până la sfârşitul lui ’89, după ce ascultaseră telefoanele şi citiseră scrisorile familiei, după ce lansaseră zvonuri despre el la prietenii care îi mai rămăseseră, după ce ceruseră de la cunoscuţii lui declaraţii despre obiceiurile şi locul unde doarme câinele familiei, după toate drăcoveniile lor, el tot nu colabora.

Se aseamănă cu Edmond Dantes numai prin faptul că a făcut puşcărie pe nedrept din vina unor scursuri de oameni. A fost mai norocos însă pentru că în închisoare a întâlnit nu un mentor, ci sute de eroi şi martiri, şi pentru că logodnica lui, Elsa Anca, l-a aşteptat cei 17 ani, s-au căsătorit şi au avut copii. A ieşit din închisoare la termen (fără 4 zile pentru cei 4 ani bisecţi) şi nu i se poate reproşa vreun fel de resentiment, sau măcar ambiguitate morală, în ce priveşte nedreptăţile suferite. În nici un document, în nici o turnătorie, în nici o bârfă nu se aminteşte măcar în treacăt că ţinea vreun răboj gunoaielor care l-au pus la atâtea încercări.

Acum zece ani nu exista Şcoala de vară de la Râmnicu Sărat şi nu fusese condamnat oficial comunismul. Însă acum zece ani nu ar fi văzut nimeni în Ioan Bărbuş un Edmond Dantes transformat în Contele de Monte Cristo şi nici nu s-ar fi spus că nu se mai poate respira din cauza atmosferei de revanşă create de victimele comunismului.

Ioan Bărbuş se bucură acum de lumină. Nu mai e atins de ingratitudinea unei mari părţi a contemporanilor noştri, indiferent dacă aceasta e mai aproape de nesimţirea animalică sau se ascunde finuţ sub aiureli intelectuale. Oamenii cumsecade vor găsi în el un om obişnuit, care se juca cu câinii de pe stradă, stătea la coadă la cartofi, căra cărţile copiilor şi, da, avea slăbiciuni, însă era şi eroul despre care se poate spune că a trăit cuvintele pe care Churchill doar le-a pronunţat în 1941: nu a cedat, niciodată, niciodată, niciodată, în nimic, mare sau mic, important sau meschin; nu a cedat niciodată decât convingerilor de onoare şi bun simţ; niciodată nu s-a dat bătut în faţa forţei; niciodată nu s-a dat bătut în faţa puterii aparent covârşitoare a duşmanului. “Never give in, never give in, never; never; never; never – in nothing, great or small, large or petty – never give in except to convictions of honor and good sense. Never yield to force; never yield to the apparently overwhelming might of the enemy.”

Despre Ioan Bărbuş aflăm din documentele CNSAS că a fost mai tare decât ştiam. Putem să ne văităm că nu mai sunt astăzi alţii ca el, sau putem să ne bucurăm ca el de florile de primăvară şi să mângâiem primul maidanez pe care îl întâlnim şi, ca el, să savurăm cu voluptate o carte reacţionară, să ne punem o iconiţă cu Maica Domnului în buzunar, la tocul de ochelari şi în portofel şi să fim gata să continuam lupta morală şi intelectuală. Că pe cealaltă au purtat-o, în locul nostru, el şi mulţi alţii ca el.

Repere cronologice

  • 20 ianuarie 1918 – Se naste Ioan Barbus în comuna Seini (Maramures) într-o familie de tarani greco-catolici. Bunicul a fost timp de multi ani primarul comunei. Familia a fost implicata în pregatirea Unirii din 1918.
  • 1923 – începe scoala primara în comuna natala.
  • 1927 – se înscrie la liceul Emanoil Gojdu din Oradea. In clasa a saptea de liceu (a unsprezecea de acum) este laureat al concursului Tinerimea Romana – sectia de istorie.
  • 1938 – se înscrie la Facultatea de Drept din Bucuresti.
  • 1941 – ca responsabil al unui camin de studenti, ascunde un comunist si este trimis pe frontul de Est.
  • 24 august 1944 – este ranit grav în luptele de la Baneasa, dupa care nu mai este trimis pe front si se implica în activitatea politica a Partidului National Taranesc (PNT)
  • 8 noiembrie 1945 – este printre principalii organizatori ai manifestatiei antirusesti, de sustinere a Regelui Mihai. Siguranța (infiltrată deja de comuniști) începe sa îl urmareasca. Lucreaza ca ziarist la Timpul.
  • 1946 – la o reuniune a Asociatiei Studentilor Romani Uniti face cunostinta cu Elsa Anca, fiica avocatului taranist Victor Anca.

  • Februarie 1947 – în urma delatiunii unui legionar, este arestat de Securitate.
  • 1949 – in timpul unei “eliberari’ de doua saptamani, se logodeste cu Elsa Anca. Este retinut din nou. Are loc procesul Tineretului Universitar National Taranist, al carui conducator de lot este. Trece prin inchisorile de la Ministerul de Interne, Jilava, Vacaresti, Aiud, Malmaison, Oradea.
  • 1956 – este transferat la închisoarea Râmnicu Sarat.
  • 1963 – dupa închiderea închisorii Râmnicu Sarat, este transferat la spitalul închisorii Jilava. Se încearca o “reeducare blanda” si este plimbat prin Bucuresti pentru a vedea realizarile proletariatului. Intrebat ce va face pentru regimul care a realizat atâtea, raspunde ca va face pentru regim ce a facut regimul pentru el.
  • 11 februarie 1964 (sarbatoarea Maicii Domnului de la Lourdes) – este eliberat dupa expirarea întregii condamnari. Nu a beneficiat de amnistia detinutilor politici din 1964.
  • 19 iulie 1964 – se casatoreste cu Anca Elsa dupa întoarcerea din domiciliul obligatoriu a tatalui acestei, Victor Anca. Avocatul Anca inspasise între timp zece ani de inchisoare si cinci de domiciliu fortat la Valea Calmatuiului, judetul Braila. Intreaga familie este în atentia serviciilor de politie politica pâna în 1989. Ioan Barbus este chemat periodic la Securitate, convorbirile telefonice si corespondenta sunt controlate. In toate documentele Securitatii este mentionat ca element reactionar, ostil societatii socialiste.
  • 1965 – se naste prima fiica, Anca Maria.
  • 1966 – se naste a doua fiica, Mihaela Florina.
  • octombrie 1970, în locuinţa lui Victor Anca, are loc prima întâlnire dupa 1947 a liderilor taranisti care supravietuisera puscariilor, la care au participat Corrneliu Coposu, Ioan Hudiţă, Ioan Bărbuş, Ion Puiu, Ion Diaconescu, Alexandru Bratu, Niculae Ionescu Galbeni, Gheorghe Mocanu, Maria Achim, Ion Ovidiu Borcea, Victor Coconeţi.
  • 1987 – impreuna cu Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, reuseste sa afilieze PNT la Internationala Crestin-Democrata.

  • Decembrie 1989 – reia activitatea în cadrul PNT având functia de vicepresedinte si sef al Comisie de disciplina.
  • Mai 1995 – ca reactie împotriva suspendarii abuzive a conducerii TUNTCD, demisioneaza din toate functiile detinute în PNTCD
  • Noiembrie 1995 – devine senator PNTCD pe locul ramas vacant în urma decesului lui Corneliu Coposu
  • 7 mai 2001 – moare la Bucuresti in urma unui neoplasm digestiv.

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. impresionanta existenta ! Taiau in carne vie comunistii , si nu tineau cont de nimeni . Ma gandesc numai la saracia lucie in care a trait familia lui , si inteleg ca erau oameni intru totul deosebiti .

  2. – HONOR – pentru cel care a dat sacrificiul pentru popor !
    Amintirea noastra sa-i fie rasplata vesnica !
    Jan Dinu – USA

  3. Nu toata lumea a colaborat, nu toata lumea a ingenuncheat, complicitatea nu a fost ineluctabila si universala.

    Atunci cand unii isi permit sa scrie despre victimele comunismului cu ghilimele, este cazul sa le reamintim ca totalitarismul a fost universul lagarelor de exterminare, al sarmei ghimpate, al camerelor de tortura, al prigonirii inocentilor in numele utopiilor sociale si rasiale, al delatiunii ridicata la rang de virtute, al injosirii sistematice a fiintei umane.

    Nici o societate democratica nu poate trai fara un “trecut utilizabil”. In Romania comunizata nu au existat numai tortionari si delatori. Este nevoie de repere, de probe ca nu toata lumea a cedat.
    Avem nevoie de un Panteon al onoarei.

    Fiecare gest de rezistenta democratica trebuie cunoscut, recunoscut si memorializat. Mai ales atunci cand ni se servesc legende despre faptul ca de fapt ar fi existat un consens social in Romania, ca regimul nu a fost unul anti-popular si anti-national, ca in anumite momente ar fi devenit chiar un fel de “despotism luminat”. Ilegitimitatea regimului comunist din Romania a fost neintrerupta.

    ………………………………..
    Postez acest comentariu în unicul scop de a face recitite frazele de mai sus.

    Nimic nu se va putea construi în viitor, câta vreme cei care ne-au distrus trecutul ne comanda prezentul.

    Ca cei care ne-au distrus trecutul se apara cu coltii si ghearele de a fi trasi la raspundere, este de înteles: îsi apara pielea. De ce însa le sta în gât orice opera de memorie si onorare a rezistentei, demnitatii si normalitatii ?

    Pentru securistii/activistii fostului regim – care continua sa domine si acum societatea, direct sau indirect – este la fel de important sa nu existe nici „Panteon al onoarei”, nici lista a vinovatilor. Onorarea victimelor si martirilor este pentru ei la fel de periculoasa ca si desemnarea calailor si responsabililor.

    • Le sta in gat pentru ca, in lipsa unui astfel de Panteon, ansamblu de modele morale pentru tineri (comentariul lui @Pareristul, de mai jos), noile generatii isi iau ca rezervor de modele tot societatea LOR, cu familia Ceausescu, familia Mizil, familia Voiculescu si alti privilegiati care „n-au facut niciun rau” si azi se straduiesc sa devina populari si sa picteze negrul drept alb.
      La rigoare, pot sa-mi imaginez o societate in care toti tortionarii sunt pedepsiti; pentru securisti si activisti, asta n-ar fi decat un sacrificiu necesar ca sa poata spune ca nu exista padure fara uscaturi si ca da, ei au facut rau, dar ceilalti, cei care „n-au facut rau”, pot functiona in continuare ca modele, reprezentanti ai unei epoci cand toata lumea sustinea regimul fie din convingere, fie din pragmatism. Or, minciuna asta nu poate trece daca tinerii afla ca au existat si oameni care s-au incapatanat sa se opuna unui rau si care nu erau nici tradatori de tara, nici scursuri ale societatii, adica nu se incadrau in etichetele obisnuite date de securisti. De aceea, orice deconspirare de informatori si orice reamintire a faptelor unui calau trebuie insotita si de punerea in evidenta a unor astfel de biografii luminoase, care dovedesc ca la regimul comunist se putea reactiona si altfel decat turnand, calcand pe cadavre sau visand sa inlocuiesti un totalitarism cu un altul.

  4. N-aveti idee cati tineri romani sunt astazi, in 2011, lipsiti de onoare. Cati oportunisti colcaie printre ei. Cati tortionari pasivi zac in ei…Cati si-ar vinde cei mai apropiati prieteni pentru propriul confort…N-aveti idee…

    Mi-e teama ca, printre altele, lipsa lor (a tinerilor romani) de interes pentru ororile, nedreptatile si bestialitatile comunismului face posibila aceasta stare de fapt incalificabila, in care fostii tortionari sunt liberi. Daca ei, tinerii de azi ai ROMANIEI, si-ar manifesta dorinta sincera, legitima si plina de onoare si respect fata de cei care au suferit…..de a cunoaste trecutul sinistru si de a-i pedepsi ASA CUM SE CUVINE pe tortionarii cu pretentii de oameni care au schilodit o natiune intreaga….cred ca Romania ar trece printr-un proces revolutionar de exceptie!
    Nu se intampla asa ceva…

    Onoarea, demnitatea, moralitatea, credinta in valorile autentice nu tin de varsta, ci de o anumita paradigma asupra lumii. Sunt aproape insusiri metafizice!
    A fi tanar nu inseamna neaparat a fi moral, chiar daca nu ai trecut prin ororile comunismului. Dupa cum a fi batran nu inseamna neaparat sa ai o viziune depasita, decrepita si complet inadecvata asupra lumii si vietii…

    Toate demersurile inspre vindecarea societatii romanesti sunt necesare si legitime! Inclusiv sub forma unor astfel de articole.
    Mi-e teama insa ca ceea ce AR TREBUI SA SE INTAMPLE, NU SE VA INTAMPLA NICIODATA!
    Au trecut aproape 22 de ani….si nu s-a intamplat MAI NIMIC!
    Timpul va confirma daca am avut dreptate….si/sau va infirma pesimismul meu.

    • Inteleg scepticismul Dvs, dar as aminti prezenta masiva si angajata a tinerilor in cadrul scolilor de vara de la Sighet si de la Ramnicu Sarat, in variile concursuri organizate de Fundatia „Corneliu Coposu”, de Academia Civica, de IICCMER. Notati cine scrie pe Contributors, in mod preponderent tineri. Deci n-as spune ca domneste abulia morala. Intretin legaturi constante cu multi elevi, studenti si tineri intelectuali din Romania si constat ca exista o masa critica interesata in confruntarea cu trecutul totalitar. Nu neg insa ca patologiile pe care le semnalati fac ravagii (cinismul, clientelismul, conformismul dezabuzat). Tocmai de aceea pledez pentru un Panteon al onoarei, un loc de memorie care sa lumineze faptul ca a existat in Romania rezistenta, ca au existat oameni curajosi, demni, cinstiti. Marele filosof ceh Jan Patocka, unul dintre fondatorii Cartei 77, fostul student al lui Husserl si inspiratorul lui Havel, spunea ca exista un numar de valori pentru care merita sa suferi. Este lectia oferita de Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Dinu Bratianu, Corneliu Coposu, Ticu Dumitrescu, Vladimir Ghika, Szilard Bogdanffy, Ioan Barbus, Ion Diaconescu, Elisabeta Rizea, Serban Ghica, Petre Pandrea, Vlad Georgescu, Cristinel Dumitrescu, Octavian Bjoza, Nicolae Margineanu, Iosif Jumanca, Ion Flueras, Gr. T. Popa, N. Steinhardt, Sandu Tudor, Vasile Voiculescu, Al. Zissu, Ecaterina Balacioiu (mama Monicai Lovinescu), N. Carandino, Aurelian Bentoiu, Adriana Georgescu, Dinu Pillat, Paul Goma, Dorin Tudoran, Mircea Raceanu, Doina Cornea, Gheorghe (Babu) Ursu, Vasile Paraschiv, Constantin Dobre, Ionel Cana, Gh. Brasoveanu, Mircea Sevaciuc, Radu Filipescu, Carl Gibson, Viorel Padina, Mihai Botez, Florin Constantin Pavlovici, Alexandru Zub, Ion Vianu, Ion Negoitescu, Ion Ioanid, Oana Orlea, Ion Mihail Popescu, Mihai Radulescu, Anton Uncu, Petre Mihai Bacanu, spre a da doar cateva nume. Tot atatea ratiuni pentru un Panteon al onoarei.

      • Oare Pacepa isi va avea locul in acest „Panteon al onoarei” ?

        Daca nu, cu averea stransa in timpul comunismului „din salariu si munca cinstita” is va putea cumpara linistit un loc.

        Dar ce ne facem cu „luptatorii din munti”, rezistenta anticomunista, cei care cu arma in mana au luptat impotriva bolsevismului ? Pe ei cum ii vom pune in binemeritatul „Panteon al onoarei” ?! Ei au fost in mare majoritate legionari, lucru care azi nu mai este „Schengen” ;-)

        Ce ne facem cu cei care simultan au calitati admirate azi (anticomunism) cu defecte de neiertat (fascism) ?

        De altfel si dilema Pacepa este identica: un securist mizerabil, care a urcat treptele ierarhiei abominabilei institutii fara sa faca compromisuri, este azi erou, pentru ca atunci cand i s-a parut mai profitabil a fugit la americani, pentru o viata mai imbelsugata.

        Asadar, am convingerea ca si „Panteonul onoarei” va fi populat cu cei care „trebuie”, iar cei care merita vor fi tinuti afara, pentru ca ceea ce au facut ei este azi impardonabil.

        In sfarsit, nu pot sa nu ma intreb: cine vor fi cei care hotarasc cine merita si cine nu onoarea de a intra in Panteon ?! Dar pe cei care vor hotari acest lucru, cine are autoritatea morala sa ii numeasca ? Oare nu tocmai cei care vor fi apoi numiti ?

        • In capitolul 10 al cărţii sale „Communist Terror in Romania”, Denis Deletant evocă un raport al securităţii din 1951 conţinând informaţii despre 804 “bandiţi” arestaţi în munţi şi care relevă următoarea apartenenţa politică: Partidul Naţional Ţărănesc – 11%, Frontul Plugarilor – 10%, Garda de Fier – 9%, Partidul Muncitoresc Romîn – 5%, Partidul Naţional Liberal – 2%

          Dle Petronius, încă ceva, personal.
          Probabil că dându-vă replica, vă trasmit mesajul greşit, acela că aţi fi un interlocutor valabil şi onorabil. Ei bine, nu sunteţi. Modul repetat în care invocaţi fapte şi informaţii neadevărate, pe care ulterior vă construiţi “argumentarea”, nu cred că mai poate fi considerat întâmplător.

          Am avut toată răbdare, pornind de la premisa că nimeni nu este savant şi perfect informat si că oricine se poate înşela. M-am ostenit să vă furnizez informaţii corecte şi mai ales verificabile, acolo unde am observat că răspândiţi informaţii false.

          Nu mi-a servit la nimic. Dvs. continuaţi netulburat să porniţi de la propriile Dvs. “informaţii” şi “adevăruri”, pentru a vă sprijini concluzii care n-au cum fi decât false, din moment ce pornesc de la neadevăruri. Dacă ar fi fost vorba de opinii, teorii, conjecturi şi alte construcţii supuse erorii şi discuţiei, n-aş avea ce să vă reproşez. Dvs. însă manipulaţi în mod prea sistematic informaţii verificabil false pentru a vă încadra într-un trend întâmplător. Am convingerea că o faceţi intenţionat, pentru a vă putea promova şi sprijini opiniile personale.

          Luaţi aceste rânduri ca pe un avertisment. Nu sunt de acord cu modul în care operaţi în acest spaţiu public de opinie. Concluzia mea este formată: la dvs. nu este vorba de ignoranţă, ci de rea-credinţă.

          Tehnic, nu am cum să vă opresc, pot însă să vă avertizez că vă încadraţi într-o campanie de fraudare a adevărului. Nu, nu există pedepse pentru aceasta, ci doar descalificare intelectuală şi morală. Singurul care ar putea să vă împiedice tehnic, de mai răspândi neadevăruri, este titularul acestei rubrici. Mă îndoiesc că o va face, cunoscând că de decenii practică un stil academic şi universitar al toleranţei şi maieuticii. În ce mă priveşte, nu vă calificaţi pentru un dialog.

          • M-am referit la o constructie virtuala, macar deocamdata, a unui loc de memorie care poate fi cladit in cyberspatiu, la fel ca Muzeul Global al Comunismului. Apelez la tinerii interesati de un asemenea proiect, ii asigur ca asa a pornit si initiativa de la Washington, prin eforturile catorva oameni, intre care admirabilul Lee Edwards (am scris capitolul despre Romania). IICCMER si Centru,l de Cercetari asociat cu Memorialul Sighet si Fundatia Academia Civica ar putea asigura expertiza.

            http://www.globalmuseumoncommunism.org/

            Nu am propus un Panteon al onoarei ca proiect monumental, urmand sa fie ridicat imediat in centrul Capitalei (desi ar fi o idee buna, ma grabesc sa adaug). Ca l-ar vizita domnii Geoana, Ponta si Antonescu, no problem. Si Jorg Haider a vizitat Muzeul Memorial al Holocaustului. Dar acest Panteon ar putea fi vizitat zilnic (ma refer la proiectul virtual) de mii de oameni, din Romania si din intrega lume. Textul meu este limpede, pledez pentru memorializarea actiunilor democratice, inclusiv a acelor grupuri de rezistenta din munti care doreau o Romanie pluralista (au fost destui militari, liberali, taranisti, oameni fara afiliere politica, deci nu doar legionari, cum se scrie documentat in capitolul pe subiect din „Raportul Final” asumat de toti membrii Comisiei Prezidentiale, intre care marele istoric, fost detinut politic, de orientare categoric democratica, acad. Alexandru Zub).

            Dl „Petronius” doreste sa impinga discutia oriunde, numai spre tema articolului nu. Este o tehnica propagandistica veche si usor de recunoscut.

          • Domnule Lalu, am sa va raspund punctual:

            1. Am convingerea ca in munti au luptat mai mult decat „804 bandiţi”. Daca aceasta extrapolare a unei informatii provenita dintr-o singura sursa, este dovada pe care va bazati atunci cand afirmati ca eu repet „informatii neadevarate”, inseamna ca aveti o,imagine deformata a realitatii.

            2. Am renuntat sa imi public numele adevarat, tocmai pentru ca indivizi ca si Dumneavoastra nu au nici o retinere in a improsca cu insulte (frumos impachetate in cuvinte umede) pe cei care gandesc altfel.

            3. Afirmati de mai multe ori ca eu mint; desigur ati facut-o folosind cuvinte pretioase, ceea ce nu este mai putin degradant pentru Dumneavoastra. Singurul „argument” pe care l-ati adus se refera la o afirmatie secundara din postarea mea si nu rezista unui simplu test de semnificatie statistica.

            4. Ma acuzati ca „imi promovez si imi sprijin opiniile personale” ! este acesta un delict ? fara suparare, au trecut niste ani … de atunci.

            5. Ma amenintati: „Luaţi aceste rânduri ca pe un avertisment”, „… vă avertizez că vă încadraţi într-o campanie de fraudare a adevărului”. Interesant … mai lipseste doar sa ma „infierati” sau sa ma „demascati” … Am pentru Dumneavoastra o noutate: suntem in secolul XXI si au trecut multi ani de cand unii ca Dumneavoastra puteau profera amenintari pentru delicte de opinie.

            6. Sunt de acord cu Dumneavoastra ca eu va sunt inferior, sunt de acord cu Dumneavoastra ca nu merit sa imi raspundeti si nici sa intrati in dialog cu mine. Este suficient sa va prezentati punctul de vedere, cu eventuale argumente (daca se poate la obiect).

            Pe Dumneavoastra va deranjeaza opiniile care vin in contradictie cu propriile convingeri. Va deranjeaza ca Pacepa nu se califica pentru „Penteon” ? Va deranjeaza ca ridic problema identificarii celor care au calitatea sa ii numeasca pe cei care merita sa fie inclusi in acest „Panteon” ? De fapt ce v-a suparat atat de mult incat ati recurs la insulte ?! Eu cred ca aveti o problema mai mare decat „Petronius”. Fiti calm si argumentati ca un intelectual, chiar daca dialogati cu un inginer, altfel va negati singurele calitati morale care conteaza in spatiul virtual.

          • @ Vladimir Tismaneanu

            Ideea constructiei virtuale (sau fizice) a unui „Panteon al onoarei” nu poate fi rea. Face parte din natura umana cinstirea eroilor.

            Problema pe care am ridicat-o si pe care va prefaceti ca nu o sesizati (scoala veche ;-) ) este de identificare a celor care au dreptul si caderea morala sa ii numeasca pe muritorii care au dreptul sa acceada in „Panteon”.

            Cunoscandu-va simpatiile, exista riscul ca un Pacepa sa ajunga si el alaturi de victimele sale ridicat la rangul de „nemuritor” si sa i se aduca „vesnica recunostinta” printre „faclii eterne”.

            Pe de alta parte, cineva care depinde de banii de la buget pentru a functiona nu poate pretinde ca este independent. Institutele se mai „restructureaza”, sa mai „comaseaza”, iar unii angajati rebeli nu se mai regasesc in organigrama.

            Daca Dumneavoastra (sau o comisie condusa de Dumneavoatra etc.) veti fi cel care hotaraste cine merita sa fie „zeificat”, atunci personal am serioase indoieli asupra acestui demers si stiu ca nu as fi singurul. Daca insa puteti identifica un mecanism obiectiv si care sa nu fie sub controlul unor interese, atunci eventualul „Panteon” virtual ar avea toate sansele sa se materializeze intr-un muzeu.

            In incheiere, imi permit sa parafrazez o intrebare veche: „Cine ii alege pe alegatori ?!”

            • Aveti in mod clar o problema cu mine si cu valorile pe care le promovez. Ma intreb cate din cartile mele veti fi ciitit? Ati deschis cumva „Stalinism pentru eternitate”? Nu, domnule „Petronius”, nu monopolizez nimic, Comisia Prezidentiala a fost formata din persoane perfect respectabile si respectate. Existenta crimelor impotriva umanitatii nu se subsumeaza „pluralismului interpretativ” si relativismului etic. Au avut loc, trebuie investigate stiintific si condamnate. Au lucrat la Raport experti de mare calificare. Nimeni nu va impiedica sa porniti propriul demers pe orice tema. Dar, pentru unii dintre noi, cuvintele lui Ludwig Wittgenstein raman cat se poate de actuale: „Adevarul este consensul expertilor”. In rest, expresii insinuante gen „va prefaceti” „scoala veche” etc nu pot conduce la un dialog real. Dimpotriva.

    • @Pareristul

      Stiu foarte bine ce spuneti. Va spun ceva extrem de jenant, insa mult mai grav…
      Parintii mei au fost, sunt OAMENI FARA ONOARE! Si probabil asa vor ramane pana la moarte!
      Nu intru in amanunte penibile, grotesti chiar…Sunt convins ca astfel de mizerii s-au intamplat/se intampla in APROAPE TOATE FAMILIILE.
      Insa sa fii batut (copil fiilnd), mintit sau furat de proprii parinti…este dincolo de orice imaginatie!
      Ce sa mai spun? Mai pot sa spun ceva?
      NO COMMENT!

    • Imi permit si eu un raspuns d-lui care semneaza pareristul: In vechiul testament e o scena in care Avraam il intreaba pe D-zeu : Daca in Sodoma vei gasi 10 drepti vei prapadi orasul?- Pentru cei 10 drepti nu voi prapadi orasul a fost raspunsul. Daca un singur Ioan Barbus ar fi fost acolo, cred ca Sodoma ar fi existat si azi. O zi buna !

      • Aveti dreptate…istoria comunismului in Romania a fost o succesiune de monstruozitati, cat se poate de reale, cat se poate de traumatizante, la care au participat o armata de bestii cu pretentii de oameni! Pana aici, AVEM REALITATI, OAMENI, FAPTE!

        Cand se pune insa problema PEDEPSIRII NECESARE SI LEGITIME A ACESTOR BESTII…EI BINE, EA, pedepsirea vinovatilor va fi o ETERNA succesiune de relativitati, de eventualitati, de „daca si cu parca”: ….”daca ar fi fost”…”daca am fi avut”….”daca n-ar fi fost Iliescu”….”daca n-ar fi emigrat tinerii”….etc, etc, etc…
        Asa e, ati pus punctul pe Y!
        :)

        Acum intelegeti scepticismul meu?

  5. L-am cunoscut pe Ioan Barbus dupa ’89. Sub aparenta unui om varstnic, modest si bolnav se deslusea, privit mai atent, un intelept, un om de serioasa cultura si solida judecata, de o tarie a convingerilor impresionanta. N-au fost multi ca el !
    Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, cu dreptii Sai !

  6. La inceputul anilor ’60 a avut loc una din cele mai absurde intalniri. Pe undeva prin munti, grupuri de rezistenta s’au intalnit pentru prima oara cu grupuri de turisti.

    Asa cum se intampla si prin alte tari, romanii incepeau si ei sa se bucure de turismul in masa, de sportul in masa si de ceva societate de consum. Omul nou, adus din mahalele si zonele suburbane ale tarii capata un steif modern, capata „demnitatea” de om al muncii si incepea sa se bucure de „realizarile” societatii socaliste.

    Ei bine, aceasta intalnire a fost de un absurd covarsitor. Nu stiu ce au simtit si gandit acei oameni, cei care hotarasera ca e mai bine sa lupti decat sa te pleci ocupantului sovietic, dar trebuie ca au avut un frison la aceasta inalnire cu omul nou care se uita la ei ca la niste fosile vii dintr’o alta era, o alta era de cultura si de morala. Morala socialista era acum moneda forte. O morala care justifica toate scursurile clasei muncitoare in a parveni si a obtine beneficii si pozitii la care neam de neamul lor nu visase. Nu era o emancipare ci o parvenire de proportii. Si normal de vreme ce represiunea anterioara curatase terenul pentru noua clasa conducatoare.

    Eu sa fiu sincer crad ca oamenii aceia au conteplat posibilitatea sinuciderii vazand pe acesti trogloditi care veneau si se prezentau drept conationali.

    In fine, cert este ca atunci s’a dezvoltat uriasa pofta de parvenire a acestor neofiti, pofta care si astazi face ravagii. In cazul partidelor este evident dar si in cazul multora care mimeaza un interes intelectual pentru studiul comunismului. Dorinta de parvenire, „anticomunismul” ca ascensor social, limba de lemn, si multe altele ma fac sceptic in privinta rezultatelor acestor eforturi institutionale incepand de la cel mai de sus nivel politic pana in cele mai triviale proiecte.

    Altfel, dl. Tismaneanu are dreptate in privinta insemnatatii acestor oameni model, a exemplului lor. Numai ca oamenii care ar trebui sa bage de seama acest exemplu sunt urmasii turistilor de atunci. Nu vor fi niciodata interesati sa afle cum ar fi putut fi altfel si ce anume le lipseste. E greu sa afli ca nu ai sira spinarii, nu’i asa? Si nu numai ca nu o ai tu datorita unei alegeri nefericite facute candva, ci ca asa ai fost crescut… ca nevertebrata.

    De ce nu s’a discutat nicodata prea mult despre ce a insemnat comunismul in Romania ? Pentru ca majoritatea celor care erau in pozitia de a participa la aceasta discutie au avut ceva de ascuns. Si daca ar fi fost numai asta ar fi fost bine. Dar Securitatea si’a folosit mijloacele sale specifice pentru a desocializa oamenii. Unii oameni au colaborat cu Securitatea de nevoie si au incercat sa nu faca rau. Poate. Dar raul era facut. Pentru ca raul era lipsa de incredere si cel mai adesea izolarea celor siliti la astfel de compromisuri. Unii se izolau voluntar pentru a nu fi siliti sa dea informatii despre alti oameni si prin asta sa faca rau. Altii se izolau involuntar. Fara inceredere nu exista nici relatii, nici valori sociale, si nici solidaritate. Distrugand increderea se distrugea societatea si capacitatea acesteia de a rezista.

    Asta este mostenirea ce ne’a lasat’o comunismul… omul nou ! omul singur, omul fara de morala si fara valori, omul caruia ii este frica dar si omul cu o fenomenala sete de parvenire. Cumva parvenirea tindea sa ostoiasca frica. Dar asta era doar o iluzie.

    De aceea cred ca un panteon al onoarei nu are sens intr’o societate care nu da nici o ceapa degerata pe onoare. Si… sa presupunem ca ar exista asa ceva… ce ar fi atunci ? Sa ii vedem pe acesti nimeni ai istoriei ducand coroane de flori la monumentul cu pricina ? Basescu, Geoana, Antonescu, Ponta, Boc sau Udrea !? Poate si Vadim… Dan Diaconescu !? sau de ce nu si Iliescu. Numai imaginea unor astfel de momente festive si imi provoaca frisoane. Sa ii lasam pe acei oameni deocamdata in linistea odihnei lor vesnice si sa nu impietam memoria lor amintind faptele lor intr’o lume in care acestea nu au sens. Poate vor veni vremuri mai bune si atunci nepotii nostri vor pune intrebarile care trebuiesc puse.

    Este cumplit sa ne gandim ca dl. Ioan Barbus s’a prapadit la cateva luni de la alegerile din 2000…. cand Ion Iliescu redevenea presedintele tarii. Si nu vreau sa imi aduc aminte rolul jucat de PD in toata acea tarasenie. Numai faţa lui Petre Roman schimonosita de emotie ca ar putea veni Regele in tara si e suficient cat imi aduc aminte.

    • ps. a nu se intelege din cele spuse mai sus ca as fi impotriva respectului pentru cei ce au crezut ca fiinta morala e mai presus de cea digestiva. Eu doar cred ca exemplul trebuie sa fie intodeauna unul viu si nu unul muzeal. Numai asa oamenii isi pot redobandi increderea unii in ceilalti, numai asa vor ajunge sa reimpartaseasca acele valori pe care l’am dori societatii noastre.
      Altfel, dl. Lalu mai sus are dreptate in privinta fricii acestor activisti ai imoralitatii.
      Imi spunea mai demult un prieten ca toti acesti oameni reactioneaza imediat cand intre ei intra un om principial, tuturor li se zbarleste parul pe ceafa precum cainilor cand dau de un lup. :-)
      De aceea cred ca va veni mai devreme sau mai tarziu timpul sa regandim modul in care ne asociem cu toti pentru a participa in acest regim reprezentativ pentru ca deocamdata reprezentanti ajung mai degraba cei din randul javrelor si nu din randul lupilor si asta este extrem de contrapoductiv (dincolo chiar de morala, nu avem atatea resurse sa intretinem atatia parveniti).

      • „Imi spunea mai demult un prieten ca toti acesti oameni reactioneaza imediat cand intre ei intra un om principial, tuturor li se zbarleste parul pe ceafa precum cainilor cand dau de un lup”

        aveti prieteni destepti :)

  7. Draga Vladimir,

    Bine ai spus „Panteonul onoarei” … ca vizionar al unei relicve, istorie cursa si scursa.
    La atat mai ramane sa ne rezumam.
    La cine au fost si cat au suferit ca sa nu se realizeze nimic.

    Din pacate, dupa subminarea PNT de catre camarila criminala securista a bolsevicilor, au reusit sa patrunda in toate gradele din fratia care a creat Romania Moderna … cea de pana in 1940. Azi din pacate, in randurile fratilor (pe care sincer mi-e scarba sa-i mai numesc „frati”) gradele nu mai sunt ucenic, calfa, maestru ci sunt Locotenent Colonel, Colonel, General … in grad de Mare Criminal Secursit si Sublim Bolsevic.
    Noi ramanem cu sperantele in mausoleurile noastre, iar tara merge inainte ca o puscarie pe roti in care viermii stau la soare!
    In rest mai scapa cine poate …

    Yatbash

  8. S’a spus pana la satietate ca exita o criza a valorilor. Nu de acum. In anii ’80 tot despre asta vorbea lumea, e drept mai putin in public. In anii ’70 la fel… si tot asa… chiar prin anii ’30 sunt destule texte care pot ilustra tema asta. Ba chiar pe la sfarsitul secolului al XIX-lea. Este o afirmatie care produce solidaritati facile.
    Bon, dar sa presupunem ca exista o criza a valorilor. Eu tind sa cred in aceasta criza desi am si eu momentele mele de indoiala atunci cand, asa cum spuneam, dau de cate un text „anacronic” care descrie aceasta criza undeva inapoi mult in timp.

    Atunci este nevoie de modele. Un astfel de model este fara indoiala cel descris de dl. Tismaneanu in acest articol. Mai sunt si altii. Prin comentarii transpare, dincolo de divergente, ideea ca nu ar exista un consens facil in jurul celor care sa fie primiti in acest panteon. Cine a citit cat de cat presa ultimilor 20 de ani stie ca asa este. Ministerul adevarului si’a pierdut monopolul. Acum fiecare are adevarul lui. Adevarul s’a privatizat sa zic asa. Institutele de studiul al revolutiei/totalitarismului/comunismulu/istoriei recente/etc stau dovada ca desi exista o pluralitate a vocilor, a studiilor, a centrelor de putere, nu exista si un minim de consens macar in privinta metodei ca sa nu mai spun de mai mult.

    Problema este alta. Au trecut 20 de ani de la ceea ce in genere numim revolutie si nu stim prea bine sa spunem nici macar ce a fost. Avem volume destul de multe pentru a detalia regimul comunist. Fara indoiala ca nu sunt suficiente. Vor urma si altele. In conditiile in care contabilitatea ministerului pentru puncte cncsis continua este de asteptat ca numarul volumelor sa creasca. Unele mai bune, multe… multa maculatura. E normal. Ceea ce nu este normal este ca nu avem inca o naratiune despre comunism, un fel ce sens comun general acceptat. Cu alte cuvinte, Revolutia Romana nu s’a terminat. Ca act da, a fost. Ca proces inca este. Si acest proces tine si de capacitatea noastra de a sili institutiile comuniste ale tarii, cele ce au supravietuit in varii feluri si parti in avatarurile lor democratice, de a face publice actiunile acestui regim criminal.

    Acesta ar fi un pas. Insa al doilea pas, poate primul in ordinea importantei, este de a crea o naratiune puternica care sa creeze acel adevar care sa fie imbratisat de majoritatea societatii. Detalii, biografii, actiuni, locuri, dosare, etc. sunt imperios necesare. Dar cu adevarat important este sensul acestei schimbari pe care o numim revolutie. Istoricii, literatii, comentatorii, sociologii, etc. nu au reusit sa creze un sens al acestei schimbari. Un sens nu numai politic si economic dar un sens care sa implice identitatea noastra ca grup, un sens care sa fie referinta comunitatii noastre in jurul unor valori, un sens care sa poata fi povestit copiilor.

    Manati din spate de problemele nationalismului extremist, haituiti de fantomele comunismului, prinsi in conflictele politice si de interese ale urmasilor fostilor aparatnici si ofiteri, oamenii au uitat ce au vrut in ’89. Multi au plecat, multi s’au blazat, multi s’au prapadit. Ce a ramas azi din acele zile in care toti credeam ca tot ce zboara se mananca? Au ramas fabuloasele averi facute de cei mai cu picioarele pe pamant si cu relatii personale impresionante. Ma gandesc la acele zile si simt un sentiment de jena pentru credulitatea de dare am dat dovada.

    De aceea, am mai spus si alta data, sensul acestei schimbari nu va fi evident decat atunci cand comunitatea politica in jurul unor valori va fi restaurata intr’o forma sau alta, dincolo de lehamitea si ticalosie zilelor de azi. Atunci va avea sens acel panteon. Si povestea acelor oameni care au stat drepti in fata represiuneii va avea un sens pe care copiii il vor reactualiza, retrai cu fiecare aducere aminte. Pana atunci ne vom resemna sa privim infranti acel cartof ridicol infipt intr’o teapa in Piata Revolutiei… ca semn au unei uriase „ţepe” pe care cei ce au crezut si murit atunci in decembrie au luat’o.

    Dar trebuie lasat sarcasmul la o parte. Problema este de a crea o cultura a unor valori care sa aduca sens in ultimii nostri 20 de ani. Evident ca un panteon are a face cu aceasta cultura. Dar mult mai multe lururi trebuie facute pana atunci. Altfel exista riscul serios al inadecvarii oricarui efort si al aruncarii lui in derizoriul luptelor politice. Or, este ultimul lucru pe care mi’l doresc. Nu imi ascund nemultumirea fata de uzul si abuzul de „proces al comunismului” facut de o putere pe care o dispretuiesc si care nu are alte calitati fata de opozitie decat ca a gasit aceasta oportunitate de propaganda. O propaganda ieftina si populista dupa parerea mea atata vreme cat masurile de deschidere a acelor cutii nergre ale regimului comunist au ramas in continuare un deziderat. Aceasta este parerea mea si tine de aprecierea pe care o fac eu actualului discurs public din Romania.

  9. Am avut in egala masura sansa dar si onoarea de a-l cunoaste pe acest vrednic om si otelit luptator inca de la inceputul anului 1990 in vremea in care regretatii Corneliu Coposu si Ion Diaconescu incepusera demersurile oficiale pentru reinfiintarea PNT care a primit si sigla „CD” pentru a se sublinia apartenenta Partidului la Crestin Democratia Europeana.
    Biroul lui Ion Barbus se afla chiar la intrarea in Sediul Central al PNTCD.
    Batranul luptator nu isi pierduse cu nimic nici sarmul de odinioara – asa cum marturiseau colegii sai de generatie – nici inteligenta vie la care se adauga fantastica experienta de viata acumulata. Vesel, hatru cum zic moldovenii, Ion Barbus era o comoara de om. Nimic nu lasa sa se vada suferintele indurate atatia amar de ani I
    De multe ori ii ceream informatii suplimentare care imi erau absolut necesare la redactarea unor articole ce le publicam In „Dreptatea” unde imi desfasuram activitatea jurnalistica.
    Pot depune astfel marturie despre un om exceptional, credincios si moral care impunea in egala masura consideratie si respect adanc.
    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro