luni, ianuarie 18, 2021

Un trepăduș de Curte Nouă: Ilie Rădulescu (Actualizat)

Pe lângă vedetele doctrinare ale PCR (Iosif Chișinevschi, Leonte Răutu, Dumitru Popescu), au existat vechilii ideologici mai mărunți, dar nu mai puțin nocivi. Unii simulau cordialitate, dar de fapt acționau, în chip insidios, tot cu otuzbirul. Am avut prilejul să mă ocup de personaje precum Mihail Roller, Eugen Florescu ori Tamara Dobrin, fiecare, în felul său și în etape istorice distincte, exponenții obscurantismului axiofob. Un asemenea propagator al dogmei, perfect adaptat imperativelor comunismului dinastic, a fost Ilie Rădulescu (1925-2002).

Născut în satul Fântâna Domnească din județul Mehedinți, Ilie Rădulescu a fost rapid recrutat în organizațiile de tineret controlate de comuniști. A urmat cursurile Școlii „A. A. Jdanov” între 1951 și 1953, tot acolo și-a făcut prima parte din ceea ce, după modelul sovietic, se numea aspirantură. Pentru întregirea educației sale partinice, a mai făcut și Școala „Ștefan Gheorghiu”, celălalt creuzet pedagogic destinat cadrelor partidului. Fostul lăcătuș se transformase într-o stea urcătoare a aparatului ideologic, fusese de-acum remarcat de către viitorii protectori, Leonte Răutu și Paul Niculescu-Mizil. Intrase în PCR foarte devreme, în 1945. Lucrase, ca politruc, în cadrul Diviziei „Tudor Vladimirescu”.

A intrat în redacția revistei teoretice și politice a PMR, lunarul „Lupta de clasă”, a devenit unul dintre valeții lui Ștefan Voicu, jurnalist ilegalist cu mare trecere pe lângă membrii Biroului Politic, specialist în falsificarea istoriei și în minciuni debitate cu un perfect sânge rece. În scurt timp, Ilie Rădulescu era numit redactor-șef adjunct al acestei publicații care ar merita un studiu de sine stătător. Alături de Nicolae Corbu și Constantin Mitea de la „Scînteia”, de Dumitru Popescu (pe atunci vicepreședintele Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă), sub supravegherea lui Niculescu-Mizil și a lui Ștefan Voicu, Rădulescu a făcut parte din colectivele de scriere a discursurilor lui Gheorghiu-Dej și ale altor magnați ai partidului. Era un specialist redutabil în practicarea ad nauseam a limbii de lemn. Scria editoriale apologetice cu ușurința cu care alții beau apă. Panglicile îi ieșeau pe gură spontan, cu fervoare și incontinent.

Recomandat de Mizil, Ilie Rădulescu a fost unul dintre favoriții lui Nicolae Ceaușescu atunci când, după moartea lui Dej, a avut loc întinerirea (și românizarea completă) a aparatelor ideologice. A lucrat mână-n mână cu Ion Iliescu în cadrul Secției de Propagandă în perioada 1969-1971, când Iliescu era secretar al CC al PCR. După Tezele din iulie, la Plenara din noiembrie 1971, Iliescu, Rădulescu și oamenii lor (Constantin Vlad, Mihail Bujor Sion și Gheorghe Badrus) au fost criticați de Ceaușescu pentru „intelectualism”. Rotațiile permenente, o adevărată fixație a lui Ceaușescu, l-au plimbat pe Ilie Rădulescu prin tot felul de funcții, dar a revenit, în 1979, la conducerea crucialei Secții de Propagandă. Și-a văzut visul cu ochii — a ajuns secretar al CC.

Era servil, pomădat si parfumat, trepăduș de Curte Nouă, vorba Monicăi Lovinescu, cu un zâmbet bonom de tip Iliescu lipit ca un plasture pe buze, se strecura cu agilitate pe coridoarele mereu primejdioase și alunecătoare ale puterii. Știa să intre în grațiile mai marilor, evita ostentația. În această privință, se asemăna cu amicul său Mihai Dulea, politrucul sinistru, dar cu masca benignă, de la Consiliul Culturii și Educației Socialiste. În ultimii ani ai regimului, după 1984, a condus Direcția de Cultură și Presă din Ministerul de Externe (informații biografice despre el, în Florica Dobre, coord., Membrii C.C. al P.C.R. 1945-1989. Dicționar, București, Editura enciclopedică, 2004, pp. 506-507). Fără cameleonii vigilenți de tip Ilie Rădulescu, regimul nu și-ar fi putut pune în practică țelurile de deformare a personalității umane, de desfigurare a conștiințelor, de strivire a demnității individului.

Update: Fără ideologia comunistă, aceste orori nu ar fi fost posibile. O catastrofă (masacre, lagăre, persecuții, gropi comune, killing fields) pentru care, cum remarcă Andrei Pleșu, nu și-a cerut nimeni iertare:

http://adevarul.ro/international/europa/scuze-despagubiri-iertare-1_5558b496cfbe376e354c5641/index.html


Eseul biografic de mai sus a fost transmis la postul de radio Europa Liberă si este inclus in volumul meu „Efigii ale unui coșmar istoric” care va fi lansat la „Bookfest”, la standul Humanitas, sâmbătă 23 mai, la ora 7 p.m. Vor vorbi Lidia Bodea, H.-R. Patapievici, Marius Stan, Ioan Stanomir si cu mine.

http://www.europalibera.org/content/blog/27023048.html

http://www.humanitas.ro/humanitas/efigii-ale-unui-co%C8%99mar-istoric

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. :) se pare ca bazinul olteniei a fost / ramine prolific pentru trepadusii de curte mai veche sau mai noua ! sigur, nu putem generaliza, ma gindesc totusi ca polii saraciei nasc monstri. cind n ai altceva mai bun de facut, te duci la stefan gheorghiu, devii activist !

  2. Un detaliu biografic interesant (din pacate, fara sa fie dublat de documente lamuritoare) pare sa il reprezinte faptul ca, in aceeasi zi, la data de 26 noiembrie 1981, Ilie Radulescu si Dumitru Popescu si-au pierdut, fiecare, calitatea de membru in Secretariatul CC al PCR. Ar fi interesant de stabilit (tinand seama de caruselul permanent al rotatiilor) ce anume exact a ocazionat dubla „desarcinare” (nu gasesc alt termen in absenta unor date concrete).

    Oricum, va multumesc pentru evocarea personajului.

    • Sunt două cazuri diferite, a două personalități distincte, ajunse în rândul întâi al nomenclaturii comuniste, dar provenind din medii sociale diferite și cu prestație intelectuală deosebită. Dumitru Popescu („Dumnezeu”) a fost mazilit, în primul rând, din cauza divorțului, fapt hotărât într-o ședință a Comitetul Politic Executiv (din 18 septembrie) și confirmat la plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 25-26 noiembrie 1981. A fost numit rector al Academiei de Științe Social-Politice „Ștefan Gheorghiu”, în locul lui Leonte Răutu, debarcat din motive așa-zis moral-politice (una dintre fiice și soțul ei au cerut aprobarea pentru a emigra în Occident!). Dar și-a păstrat locul în Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, până la 22 decembrie 1989. A fost, în continuare, deputat în Marea Adunare Națională în cele două legislaturi până în decembrie 1989. Ilie Rădulescu a fost mazilit (în ședința Comitetul Politic Executiv din 18 septembrie 1981) datorită, în primul rând, prestației slabe în organizarea și manipularea Conferinței Naţionale a Uniunii Scriitorilor din R. S. România din 1-3 iulie 1981 (realegerea lui George Macovescu ca președinte al U.S.). A fost numit director general al Radioteleviziunii (1981-1984), apoi director al Direcției de cultură și presă din Ministerul de Externe (1984-1986).
      Și o întrebare: Aveți vreo legatură cu Karl Korsch (1886 –1961), teoretician marxist german?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

A patra întrebare: Când intrăm în blackout?

Se îndesesc zilele prin care ne trece glonțul “energetic” pe la ureche. Aceasta, de fapt, era a treia întrebare a articolului de...

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.