vineri, septembrie 18, 2020

Un tur sau două tururi?

Un tur sau două tururi la alegerile locale pentru alegerea primarilor? Ȋntrebarea divizează spectrul politic de mai multă vreme. Opinia publică pare a fi mai degrabă în favoarea a două tururi dar o dezbatere serioasă pe această temă nu există. Avantajele sstemului în două tururi (sau ale sistemului cu un singur tur) nu sunt prezentate pentru a vedea care este cea mai bună opţiune.

Trebuie spus de la bun început că oricare dintre cele două soluţii este democratică. Sistemul bazat pe un tur este cunoscut sub numele de majoritate relativă, iar cel în două tururi – majoritate absolută.

Alegerea unei soluţii sau alta este strâns legată de modalitatea de alegere a consiliului local. Ȋn general, se practică reprezentarea proporţională dar în Franţa, Slovacia, Marea Britanie (cu excepţia Irlandei de Nord), Spania (in localităţile cu mai puţin de 250 locuitori) se practică sistemul majoritar. Cel mai interesant sistem este în Italia unde se aplică reprezentarea proporţională pentru localităţile cu peste 15000 de locuitori dar cu un bonus majoritar pentru partidul cu cele mai multe voturi, iar în localităţile cu mai puţin de 15000 de locuitori se aplică sistemul majoritar.

Astfel, soluţia cea mai utilizată pe plan european este alegerea consiliului local prin reprezentare proporţională (soluţie aplicată şi în România), dublată de alegerea primarului în două tururi. Celelalte variaţii sunt mai puţin răspândite dar sunt practicate în ţări cu democraţii consolidate.

Primari aleşi prin sistemul majorităţii relative se regăsesc în Cipru, Slovacia, Turcia, localităţile din Italia cu peste 15000 de locuitiri şi în unele localităţi din Spania.

Ȋn sistemul majorităţii relative strategiile adoptate de partide (acorduri, înţelegeri, etc.) au la bază discuţii care se poartă de cele mai multe ori în secret, pentru a avea un avantaj asupra celorlalte partide. Coaliţii ad – hoc total transparente ar fi sortite eşecului: un partid nu poate avea un candidat care să indemne alegătorii să voteze pentru un alt partid. Un primar ales prin majoritate relativă va avea o poziţie fragilă în consiliul local, tocmai datorită caracterului ad-hoc al coaliţiei de partide care l-a sprijnit în alegeri. Este ceea ce se întâmplă în prezent în România: primarii aleşi într-un singur tur încearcă să consolideze coaliţii ad-hoc pre-electorale şi de multe ori nu reuşesc. Alteori, primarii aleşi într-un singur îşi crează majorităţi proprii în consiliile locale dar asemenea majorităţi sunt obligate să funcţioneze netransparent, fără acordul conducerii partidelor respective de la centru.

Avantajul sistemului majorităţii absolute este că partidele fac înţelegeri transparente între cele două tururi pentru a susţine un candidat în turul doi, iar aceste înţelegeri se păstrează ulterior şi la nivelul consiliului local, asigurând o majoritate pentru primarul ales. Problema majoră apare atunci când candidatul cu cele mai multe voturi în turul întâi este contracarat de o coaliţie a candidaţilor de pe locurile 2 şi 3. Candidatul susţinut de coaliţie câştigă în turul doi dar partidul candidatului situat pe locul 1 în primul tur are asigurată majoritatea în consiliul local. Astfel, primarul ales în turul doi va avea de înfruntat o majoritate ostilă în consiliul local, ceaa ce va bloca activitatea administraţiei locale pe durata unui întreg mandat.

Nu există deocamdată în România o analiză solidă, la nivel naţional şi nici măcar local, a efectelor alegerilor într-un singur tur sau în două tururi. Situaţii de blocaj primar – consiliu local sunt destul de frecvente dar nu putem măsura magnitudinea lor. Alegerea primarilor prin sistemul majoritate absolută va debloca unele situaţii dar va genera fără îndoială alte blocaje. Să luăm de exemplu cazul Bucureştiului. Candidatul susţinut de PSD poate fi înfrânt de o coaliţie între celelalte partide dacă se trece la sistemul în două tururi. Problema este că PSD poate contura o majoritate în consiliul municipal, datorită unui scor politic bun. De fapt, dacă ne aducem bine aminte, de fiecare dată când candidatul non-PSD a câştigat în Bucureşti a avut un consiliu dominat de PSD care i-a fost ostil.

Este sau nu în acord cu Constituţia sustemul majorităţii absolute? Modalitatea de vot a aleşilor locali este o problemă infra-constituţională, niciuna din modalităţile de vot (un tur – două tururi) nu încalcă dreptul de a alege sau de a fi ales.

Cei care contestă votul în două tururi şi care au anunţat că vor contesta la CCR dacă actul normativ pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea va fi adoptat (PSD, UDMR) se bazează pe un document al Comisiei de la Veneţia, Code of good practice in electoral matters, adoptat în 2002.

Textul care se referă la interdicţia de a modifica legislaţia electorală cu un an înainte de alegeri este formulat astfel:

The fundamental elements of electoral law, in particular the electoral system proper, membership of electoral commissions and the drawing of constituency boundaries, should not be open to amendment less than one year before an election, or should be written in the constitution or at a level higher than ordinary law”.

Sistemul electoral propriu – zis nu poate fi schimbat. Disputa un tur – două tururi ţine de esenţa sistemului electoral sau este doar un aspect secundar? Aspectele esenţiale (propriu – zise) ale unui sistem electoral sunt, în opinia mea, modalitatea directă/indirectă de alegere a primarului, sistemul electoral folosit (majoritar, reprezentare proporţională, mixt), pragul electoral. Sistemele majoritatea absolută şi cea relativă sunt doar variaţii ale sistemului alegerii directe. De exemplu, dacă guvernul ar fi decis să primarii vor fi aleşi de acum înainte indirect, numiţi de Preşedinte (în Belgia primarii au fost multă vreme numiţi de Rege, dintre membrii consiliului local ales) ar fi fost o încălcare clară a recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Vom vedea ce va decide CCR în această chestiune dar sistemul majorităţii absolute este în acord cu practicile democratice şi cu Constituţia României, fiind o ipoteză la care nu se referă Comisia de la Veneţia în documentul citat.

Indiferent de sistemul care va aplicat la alegerea primarilor în iunie 2020, este nevoie de o cercetare amplă privind efectele generate de sistemele majorităţii relative, respectiv absolute la nivel naţional. Deocamdată, nicio instituţie publică sau partid politic nu doresc o astfel de cercetare, nici măcar la nivelul unei localităţi dacă nu la nivel naţional. Problema aceasta nu este doar în România: cei care studiază aplicarea sistemelor electorale în alte ţări se plâng în revistele de specialitate de ştiinţe politice de existenţa a puţine evaluări ale impactului unui sistem sau altul la alegerile locale. Un proiect de cercetare european în această materie este aşadar oricând binevenit.

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. Cred ca atat sistemul majoritatii relative cat si cel al majoritatii absolute pot sa functioneze relativ bine in beneficiu comunitatilor si in RO – indraznesc sa spun ca nu toate caile prin care se pot debloca mecanismele de conducere in cele doua variante au fost studiate/ incercate.De ce nu au functionat sau de ce functioneaza defectuos? lipseste feedback-ul constant dar exista doar cel care nu poate sa fie ignorat, din 4 in 4 ani, cand haine noi sunt luate la purtat – uneori cam aceleasi, spalate sau chiar peticite doar…

    Presiunea maxima asupra administratiei nu vine sau nu ar trebui sa vina de la fortele politice ci de la cetateni, din ce in ce mai informati, mai aproape de administratia locala. Ei sunt cei poate cel mai aproape de a vedea ce functioneaza si ce nu functioneaza. Mai mult, tot ei, cetatenii, pot influenta o situatie sau alta, in cele mai multe cazuri.

    Insa partidele politice pun presiune pe administratia locala pentru ca ea este cea care poate asigura castigul cel mare din administratia centrala/parlament.Dar adminsitratia locala este cea mai vulnerabila – cea mai usor de atacat sau de inlaturat – si atunci, afalta intre doua focuri, intre cele ale cetatenilor si celor de la nivel central-politic, localii alesi nasc marea coalitie monstruaosa intre administratia locala si cea centrala in favoarea partidelor politice si nu pentru servirea cetatenilor.

    Daca ar exista posibilitatea tragerii la raspundere prin revocarea mandatului acordat – responsabilizarea la nivel local – cu posibilitatea de a inlatura de la conducere pe cei care nu savarsesc actele cu buna credinta si cu stiinta atunci erorile/greselile administratiei locale ar fi mult mai mici.

    Autorul afirma ca unele intelegeri sunt secrete si nici ca pot sa fie altfel – OK – dar daca ele s-ar transforma in intelegeri scrise si ar deveni publice dupa ce alegerile au fost incheiate si rezultatele certificate? S-ar schimba atunci peisajul in adminsitrarea RO, s-ar intelege mai bine cum opereaza si ar conduce acest mecanism cetatenii spre niste asteptari realiste? Sigur ca nimeni nu doreste boicotarea unui astfel de mecanism dar nu este imposibila, ESte insa foarte probabil sa apara reactia cetatenilor care nu uita/iarta chiar asa de usor…

  2. “[..]partidele fac înţelegeri transparente între cele două tururi pentru a susţine un candidat în turul doi[…]”

    Cred ca acordati prea multa importanta intelegerilor intre partide inaintea turului doi. Daca partidele ar avea la dispozitie un electorat ascultator care voteaza cum ii spune seful organizatiei judetene, atunci intelegerile chiar ar influenta decisiv rezultatul si ar merita continuata analiza. Dar la alegerile locale (mai ales) decizia alegatorilor este intens personala. La cat se bucura de stima in randul publicului larg politicienii in general, majoritatea alegatorilor nu vor avea niciun chief sa ia lumina de la liderii locali si sa-si schimbe optiunea pentru turul 2 in functie de combinatiile lor, nici macar de la cei ai partidului pe care l-au votat. Ceea ce simplifica si dezbaterea de azi. Intrebarea principala nu e cat de usor sau de greu se vor face aliantele in consiliu mai tarziu, ci care sistem se apropie mai mult de ce vor cu adevarat alegatorii.

  3. Desi nu e solutia perfecta, optez pentru alegeri in doua tururi.
    Daca Presedintele tarii este ales in doua tururi, dece nu ar fi ales la fel si Presedintele/Primarul comunei?

    • @ victor L (24/01/2020 la 16:09)

      Cele doua functii sunt putin diferite. Cateva atributii ale Presdintelui: reprezinta tara, este votat si cei din diaspora, este un factor de echilibru si de unire a tuturor romanilor oriunde s-ar afla (conform Constitutiei sic!), poate fi demis printr-o procedura etc.

      Primarul poate fi destitutuit in vreun fel ? a se vedea cazul recent al primarului de la Mogosesti Siret care, pentru faptele sale (foarte morale cu proxeneti) s-a autosuspendat NUMAI din partid.

      Pe de alta parte exista primari alesi si realesi in ambele sisteme: a se vedea primarul din Oradea.

      • Sa inteleg ca optezi pentru alegeri intr-un tur? Nu te jena sa te pronunti
        Multumesc pentru explicatii: atita lucru stiu si eu ca e diferenta intre Presedintele tarii si un primar de la Cucuietii din Deal.

        • @ victor L (25/01/2020 la 11:50)

          In Romania, dupa 1989, s-a votat atat intr-un tur si cat in doua tururi.

          De 25 de ani votez in tara in care locuiesc si toate tipurile de alegeri (de la cele locale la cele federale) sunt intr-un singur tur. Am prins guverne liberale, conservatoare, de centru stanga, majoritare si chiar minoritare – nu pe cateva luni ci pe 4-5 ani. N-am avut nici un govern format din mai multe partide ca sa aiba majoritate in parlament cum se motiveaza in Romania.

          De aceea nu am nici o preferinta cu privire la un sistem sau altul, chiar daca m-ati somat sa ma destinui. Cel mai important este ca cel care este ales sa faca ceea ce trebuie in pozitia sa.

          @Harald (25/01/2020 la 12:54)

          Respect opinia fiecaruia ca de aia suntem in democratie.

          A asocia „Strict despre cel de la Mogoșești-Siret,” si „isteria #Me Too” mi se pare a fi, vorba ardeleanului: daca nu se potriveste, nu-i bai, o potrivim cu mana. In 2004 nu stiu sa fi existat „#Me Too”.

          “Primarul poate fi suspendat de către prefect.” Oare de ce n-a facut-o: nu-i permite legea sau nu era cazul ? Doar autosuspendare……?

          Nu imi dau seama cum ati fi comentat daca fata/ fetele de care se vorbeste ar fi fost membru al familiei dvs., stiindu-va un familist traditional convins (din postarile facute pe acest site).

          • @Dan H – ceea ce dă de gol mentalitatea progresistă e tocmai virtue signalling. În lumea reală nu merg lucrurile așa, în lumea reală se văd încă de pe la 7-8 ani fetele cărora ”le fug ochii”, iar ce va face fata respectivă la 15-16 ani e deja evident pentru tot satul. Numai progresiștii self-righteous își iau educația din propaganda feministă.

            Ai reținut și amănuntul că respectiva era fugită de-acasă, împreună cu soră-sa, în urma unui presupus conflict cu mama? Poate ar fi bine să reflectezi la aspectul ăsta. O săptămână, două, trei, cât ai tu nevoie. Eventual, întreabă niște femei de pe la țară, că îți povestesc ele cum merg lucrurile în realitate și de ce fug fetele de-acasă când se ceartă cu mama.

            • @ Harald (26/01/2020 la 13:10)

              ” Poate ar fi bine să reflectezi la aspectul ăsta. O săptămână, două, trei, cât ai tu nevoie. Eventual, întreabă niște femei de pe la țară, că îți povestesc ele cum merg lucrurile în realitate și de ce fug fetele de-acasă când se ceartă cu mama.”

              Cu o abilitate buna de o cauza mai buna, n-ati raspuns la intrebarea mea din final.

              Va rog fiti primul care puneti in practica recomandarea de mai sus si clarificati:
              +++++++++++
              Cum ati fi comentat daca – fata/ fetele duse de un proxenet la primar – ar fi fost membru al familiei dvs., stiindu-va un familist traditional convins (din postarile facute pe acest site).
              ++++++++++++

              Pe de alta parte, chiar nu inteleg ce conteaza „ce spun femeile de la tara”, recomandare venind tocmai de la un roman din diaspora traind multi ani in „tari ca afara”.

              Pentru ca tara noastra sa fie „ca afara”, cei care traiesc in aceste „tari ca afara” ar trebui sa le educe pe acele femei de la tara (ca si pe altii) pe care sunt sigur ca le-ati asculat.

            • @Dan H – încearcă să te abții de la abordările ad hominem. Fiică-mea nu s-ar fi putut afla într-o astfel de situație decât împotriva voinței ei, iar într-un asemenea caz fii convins că proxenetul respectiv nu ar mai fi avut ocazia să ajungă în fața instanței.

              În elanul tău feminist, tu pornești de la axioma că fetele practică prostituția împotriva voinței lor și de la ideea că primarul ar fi știut că respectiva e minoră. În realitate, cele care practică prostituția au cel puțin o perioadă de 2-3 ani în care o fac destul de entuziast. Tentația spre promiscuitate e destul de răspândită, în multe cazuri nici nu e nevoie de bani. Abia după vreo 10 ani descoperă că ele de fapt erau victime, iar asta cu concursul și în aplauzele celor ca tine.

              P.S. Proxenetismul e altceva, iar el chiar trebuie pedepsit. Însă primarul respectiv nu era în niciun caz proxenet.

            • @ Harald (26/01/2020 la 13:10)

              ActualizareUpdate: Conform ziare.com (26 ian 2020) PNL – Iasi , dupa mitingul cu huiduieli de la 24 Ian 2020 – l-a exclus din partid.

              http://www.ziare.com/pnl/stiri-pnl/primarul-care-a-recunoscut-ca-a-facut-sex-cu-doua-eleve-in-primarie-a-fost-exclus-din-pnl-1595139

              Acum poate candida la alegerile locale din acest an, ca independent, sprijinit de „femeile de la tara” , cat si de membrii „diasporei”, direct daca mai au domiciliu in comuna sau, indirect prin consiliere.

            • @Dan H – abordarea asta moralistă nu denotă decât narcisism. Primarul respectiv nu e acuzat de nimic, avea calitate de martor în dosarul proxenetului.

          • @Dan H – contează ce spun femeile de la țară fiindcă în societățile umane promiscuitatea e destul de naturală. Țara ta ”ca afară” e una care nu există decât în mintea propagandei progresiste. O țară în care o femeie poate decide și după 10 ani că de fapt era viol ceea ce s-a întâmplat, e o țară care trăiește în nevroză, își crede propriile minciuni.

            • @ Harald (27/01/2020 la 12:38)

              Iata primul comentariu, semnat de o femeie – lia_stoenescu – (vezi linkul de mai sus) :

              ===================

              Un rebut uman!

              „E o situatie regretabila ce s-a intamplat in ultimul timp cu primarul de la Mogosesti.”

              Acest „in ultimul timp” are o vechime insignifianta (!) de NUMAI 13 ani…

              Cum lupul isi schimba parul, dar naravul ba, ma indoiesc ca respectivul a avut candva vreo viata cu adevarat decenta.

              Nici inainte, nici dupa.

              ===================

              In tara/lumea ta „ne-progresista” in care traiesti, ti-ai perfectionat stilul de manipulare pe langa ca ti-ai pastrat obiceiurile si conceptiile medievale a unui personaj celebrudin Romania „femeia e sclava barbatului”.

              Daca citesti articolul vei afla ca primarului, pe care il aperi asa de inversunare a decalarat in instanta – fiind citat ca martor in procesul unui proxenet din Pascani care i-a adus cele doua fete (rapite de la scoala) – ca l-a platit pe proxenet cu o suma de bani.

              Asa ca, Harald at Radio Erevan este exact invers de cum ritos scrii si-ti ichipui. Nu femeile au facut declarati, ci primarul/violatorul.

              „O țară în care o femeie poate decide și după 10 ani că de fapt era viol ceea ce s-a întâmplat, e o țară care trăiește în nevroză, își crede propriile minciuni”.

              Citeste articolul din ziare.com, pana-l intelegi, oricat timp ti-ar lua.; dupa aceea raspunde si la intrebarea mea cu privire la reactia ta cand una din fete era fiica sau nepoata ta.

              Comentariul meu este evident legat de subiectul postarii d-lui profesor Radu Carp si as spune ca indiferent cum sunt alegerile (intr-un tur sau doua), daca vom avea votanti sau sustinatori din diaspora care-i unfluenteaza in felul expus de Harald, vom avea asemenea „alesi”. GIGO (garbage in, garbage out).

            • @Dan H – acum nu mai ești @Dan G sau @dinu b, acum ești @Dan H? :)

              Nu mă interesează niciun articol ”scris de o femeie”, știu cum merg lucrurile în lumea reală cu promiscuitatea și îmi este suficient. Țara ta ”ca afară” presupune ca mii de oameni să facă închisoare pentru fapte pe care nu le-au comis. Exact cum se întâmplă în prezent în UK. Faptul că te-ai adaptat în Canada la șabloanele și isteriile feministe de azi nu e spre lauda ta.

            • @ Harald (28/01/2020 la 11:59)

              Nu ti-a placut in Ge si acum nu-ti place in UK. De mai stai acolo ?

              Un psiholog ti-ar spune ca esti masochist.

            • @ Harald (28/01/2020 la 11:59)

              „…………. știu cum merg lucrurile în lumea reală cu promiscuitatea și îmi este suficient.”.

              ASi scris pe acest site ca esti nascut si crescut in aceasta zona geografica /l ume (incluzand si cei 7 violatori de la Vaslui).

              Daca nepoata ta era una din acele minore mai vorbeai de progresisti.
              Cei care nu-s progresisti sunt retrograzi ca tine nu-i asa ? (Progresist ≠ reacționar, retrograd conform https://dexonline.ro).

              https://adevarul.ro/news/politica/accepta-partidul-popular-european-partid-primar-intretinut-relatii-sexuale-platite-copii-rapiti-continuare-membruu-1_5e3046215163ec427189566a/index.html

              „Mass-media din toată ţara au relatat faptele primarului din Mogoşeşti-Siret care a declarat în faţa procurorilor DIICOT şi în instanţa de judecată că a întreţinut relaţii sexuale, plătite, cu doi copii, în sediul primăriei. Repet: domnul Butnariu Damian a întreţinut relaţii sexuale (orale) în primărie, cu două fete minore, una fiind răpită de la şcoală ca să îi fie adusă şi apoi bătută ca să nu spună şi aruncată în curtea mamei ei.

              Acestea sunt faptele. Nu trebuie să le probăm, le-a declarat domnul primar”

            • @Dan H – cred că un psiholog ar fi necesar ca să-ți explice de ce vânezi diverși comentatori pe forum, adunând detaliile despre ei din comentarii. Și mai ales să-ți explice de ce folosești atâtea nick-name-uri, pe cine crezi că păcălești?

              În rest, am scris deja despre isteriile moraliste, nu mai e nimic de adăugat. Ele nu provin dintr-o educație autentică, e narcisism și atât.

            • @ Harald (29/01/2020 la 10:09)

              Doar atata poate indruga un postac omniprezent si expert (An expert is one who knows more and more about less and less until he knows absolutely everything about nothing).

      • Primarul poate fi suspendat de către prefect. Plus că îi expiră oricum mandatul. Un primar poate fi 20 de ani în fruntea localității, dar asta înseamnă că a fost totuși votat din nou, la fiecare 4 ani.

        Strict despre cel de la Mogoșești-Siret, faptele lui descriu mai degrabă schizofrenia legislativă în care trăiește România. Pe la țară sunt cât se poate de obișnuite faptele de care e acuzat el, iar la vremea când s-au petrecut erau și mai obișnuite. Încă nu apăruse isteria #Me Too și pretenția că fetele / femeile se pot răzgândi și după ani întregi de la momentul când s-a petrecut evenimentul respectiv.

  4. Atat de mult despre alegerea primarilor … Hai sa vorbim si despre consilieri : de ce pe liste de partid si nu pe circumscriptii ? Orasenesti, comunale, judetene. Oamenii ar sti, nominal !, pe cine voteaza, cine-i reprezinta, cui sa se adreseze cand au probleme ! Oare de ce nimeni nu discuta problema asta ? Stafia FSN bantuie in continuare …

  5. Hai să începem cu începutul: ”should not” nu înseamnă interdicție, înseamnă că nu e recomandat. ”Nu ar trebui să …”, asta e traducerea cea mai apropiată de sensul din engleză. Când în locul acestui ”should not” formulăm în românește ”interdicţia” (de a modifica legislaţia electorală cu un an înainte de alegeri), asta deja e o mistificare cât casa.

    Mai departe: partidele nu reprezintă cetățenii în ansamblu, partidele nu își reprezintă decât proprii membri. Este normal ca partidele să existe, dar asta doar în virtutea dreptului la liberă asociere, nu de altceva. În România post-comunistă se folosesc tot felul de subterfugii pentru a acorda partidelor puteri ”moștenite” de la fostul partid comunist, iar alegerile într-un singur tur reprezintă exact un astfel de subterfugiu.

    Pentru a avea un maximum de legitimitate în fața cetățenilor, alegerile trebuie să fie strict nominale, atât cele pentru primar, cât și cele pentru consilierii locali. Este normal ca partidele să sprijine un candidat sau altul, dar nu partidele trebuie să dicteze rezultatul alegerilor, el trebuie decis de către electorat. Inclusiv prin două tururi de scrutin, acolo unde asta se dovedește necesar.

    La 30 de ani de la căderea comunismului, ar cam fi vremea ca în România partidocrația să facă niște pași înapoi și să lase locul unei democrații autentice, legitimată prin numărul efectiv de voturi obținute de fiecare candidat.

      • Cu plăcere! :)

        Consilierul meu local stă la două străzi de mine și cam din 3 în 3 luni pune fluturași în cutiile de poștă de prin tot cartierul. Pe fluturași apar numele lui, fotografia, adresa și numărul de telefon, împreună cu câteva chestiuni curente care se discută în Consiliul Local. Oamenii din cartier fiind rugați să-și exprime părerea despre acele chestiuni și să-i aducă la cunoștință orice alte aspecte care consideră ei că ar trebui rezolvate de Consiliul Local.

        Prin urmare, am ocazia să apreciez pe viu avantajele alegerii nominale a consilierilor locali :)

  6. Nevoia de legitimitate nu poate fi satisfacută decât marginal de opțiunea un tur/ doua tururi. Criteriul de validare a alegerilor cu o participare mai mică de 50% din numărul alegătorilor nu face altceva decât sa dea apa la moara pentru o sumedenie de sforarii partizane.
    O lume subțire argumentează scăderea pragului de participare prin asimilarea absenteismului la vot cu un prezumtiv acord tacit, ignorând senin varianta in care absentul protestează fata de oferta propusă. In mod vădit interesat, alegerile validate cu 30-50% din numărul votanților reprezintă sursa majorității crizelor de legitimitate.
    Pe acest considerent, la limita, nici nu ar mai fi nevoie de alegeri; la termen, tragem niște sondaje de opinie și meseriașii vor anunța cu fastul de rigoare fericiții aleși. Fără dezbateri, fără cheltuieli fără stres. Dormi liniștit blând popor.
    A contrario, un vot care nu este numai un drept ci și o obligație, eventual sancționată pentru neconformare cu un leu, poate extrage maximum de reprezentativitate pentru aleși. Mai ales in situația in care votul pică pe un nume, nu pe o lista.

  7. Scriu și aici un umil comentariu:

    În iulie 2019 s-a schimbat (modificat) „legislația electorală” referitoare la alegerea președintelui. Asta – alegerea președintelui – avea loc în noiembrie. Același an. Anul trecut… Diferență? 4 (patru luni). Hellooo! „Ring a bell”?

    Același Parlament. Guvern PSD+ALDE+UDMR. Șefă? Dăncilă.

    Diaspora a votat 3 (TRE!!!) zile, față de 1 (UNA!!!) zi. Bine, bine, plus alte MODIFICĂRI de tip „shold not” (vot prin corespondență, ore de votare modificate etc.). Chiar nu vede nimeni nicio asemănareee!!!!

    Asta mă face invariabl să gândesc: „morons!”.
    N-ai ce să-i faci…

    • @ autoR (24/01/2020 la 19:44)

      Dupa cum cunoasteti ultimele alegeri europarlamentare au fost castigate de partidele de dreapta.

      Dupa aceasta victorie s-a inceput o campanie (presa, TV, politicieni, politruci, politologi, analisti politici etc.) cu privire la recomandarile Comisiei de la Venetia – adica restrictionarea modificarilor legilor electorala cu sase luni inaintea de la data alegerilor – NU se aplica DACA acestea (modificarile) conduc la imbunatatiri democratice ale procesulului de alegere/votare.

      Si asa au aparut cele aratate de dvs. Daca va aduceti aminte exista si o propunere de a se vota prin telefon, fara a se analiza costurile pentru securizarea transmiterii datelor/voturilor.

      Mai nou a aparut o noua disputa dintre PNL si USR cu privire la viza de flotant, USR argumentand ca studentii/tinerii – in special din centrele universitare – vor fi privati de dreptul constitutional de a vota .

      In opinia mea, exista doua solutii: a) fie se deplaseaza studentul in localitatea de domiciliu avand transport gratuit si nelimitat si voteaza pentru primarul/consilierii de acolo….b) fie isi face viza de flotant in orasul in care ar vrea sa voteze. In acest din urma caz s-ar putea sa existe o alterare a corectitudinii alegerilor: flotantul alege conducerea locala a unui oras (centru universitar) in care el/ea locuieste poate pentru cateva luni, nu 4 ani (durata unui mandat).

  8. Alegerea in 2 tururi este de preferat deoarece ii da posibilitateta electoratului sa-si revizuiasca optiunea de vot in urma primului tur catre canditatul cu cele mai bune sanse de a fi ales, cu alte cuvinte, alegerea acestuia primeste astfel o sustinere si legitimitate puternica a celor care participa la vot, restul oricum n-are ce discuta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Radu Carp
Radu Carp
Prof. univ.dr., secretar stiintific, Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Despre inconsistența „punctelor critice” în evoluția sistemelor naturale complexe

Tu vei muri de bătrânețe. Eu voi muri din cauza schimbărilor climatice. Tânăra care poartă pancarta pe care se...

Isus al meu: o cronică şi două scrisori

Am citit cu interes şi multă curiozitate intelectuală volumul Isus al meu al lui Gabriel Liiceanu şi pentru că sunt un cititor...

Cuvintele care ucid şi zidurile din noi

“Şcoala noastră e o şcoală unilaterală intelectualistă, iar nu o şcoală educativă, în sens larg. Ea nu ţine seama nici de...

Acordul dintre Israel si Emiratele Arabe Unite: normalizare și trădare

La data de 13 august, președintele american Donald Trump anunța încheierea unui acord între Emiratele Arabe Unite și Israel, o înțelegere istorică...

Soluție: Trenuri la Aeroportul Otopeni la cadență de 10′

Un proaspăt comunicat al CFR Călători ne spune că în urma analizei graficelor de circulație împreună cu CFR Infrastructură s-a ajuns la...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.