vineri, martie 29, 2024

Un veac de relativitate generalizată: Marele triumf al lui Einstein

Două lucruri sunt infinite: universul și prostia omenească;

și nu sunt sigur despre univers.

Știința fără religie este neconvingătoare,

iar religia fără știință este oarbă

Albert Einstein

În perioada 18 – 25 noiembrie 1915, Albert Einstein a publicat patru articole în care a pus bazele teoriei relativității generalizate, o paradigmă ce a schimbat fundamental înțelegerea noastră despre sensurile primordiale ale timpului și spațiului și a modificat pentru totdeauna mintea colectivă a umanității.  Articolul cel mai important, publicat exact acum 100 de ani – Ecuațiile de câmp ale gravității – a prezentat pentru prima dată regulile după care se comportă Universul cunoscut nouă. Ele descriu spațiu-timpul ca pe un soi de „saltea” curbată (vezi imaginea de mai jos), unde materia și energia, asemenea unui om care doarme buștean, distorsionează geometria cosmosului și produc fenomenul numit gravitație, obligând razele de lumină să urmeze traiectorii curbate prin spațiu.

Începutul a fost făcut de Einstein în 1905, cu teoria relativității speciale, suficient de confuză pentru marea majoritate a oamenilor datorită modului cum relaționa legăturile inextricabile dintre spațiu și timp. Dar, cu toate acestea, teoria din 1905 era „digerabilă”, pentru că nu contrazicea violent opiniile celor familiari cu geometria euclidiană: liniile paralele nu se intersectează niciodată, suma unghiurilor unui triunghi este întotdeauna 180 grade și spațiul este nedeformat (plat). În teoria relativității speciale, legile cunoscute ale fizicii și viteza luminii rămâneau neschimbate, indiferent de modul de mișcare (cădere, rotație, accelerație, rostogolire etc.)

Dar Einstein a sesizat că teoria sa din 1905 nu incorporează deplin efectele gravitației. Mai precis, el a și-a dat imediat seama că lumina însăși poate fi curbată și timpul încetinit într-un câmp gravitațional. Gravitația nu mai era o forță, transmisă prin spațiu-timp precum magnetismul; era o geometrie intrinsecă a însuși spațiu-timpului, care ținea planetele pe orbitele lor și făcea merele să cadă în jos.

Einstein a propus că obiecte, precum Soarele și Pământul, schimbă această geometrie. În prezența materiei și energiei, geometria cosmică poate să evolueze, să se extindă și să se curbeze, formând „dealuri, munți și văi”, care forțează corpurile celeste să se miște prin ea în zigzag și pe traiectorii curbate. Astfel, deși, aparent, Pământul este atras către Soare datorită gravitației, nu există o astfel de forță. Pur și simplu, geometria spațiu-timpului din jurul Soarelui spune Pământului cum să se miște prin cosmos.

Teoria einsteiniană a relativității generalizate (1915) a prezis că spațiu-timpul din jurul Pământului va fi nu numai curbat, ci și răsucit de rotația planetei. Adică, spațiu-timpul spune materiei cum să se miște, iar materia spune spațiu-timpului cum să se rotească și răsucească (apud John Wheeler). Misiunea spațială  Gravity Probe B (GP-B) a arătat că prezumția este corectă. (Sursa: NASA)

Teoria relativității generalizate are consecințe multiple și de mare anvergură. Ea explică nu numai mișcarea planetelor; poate, de asemenea, să descrie istoria și expansiunea universului, fizica găurilor negre, îndoirea razelor de lumină, undele gravitaționale, universul întunecat (dark universe), deplasarea către roșu a radiațiilor electromagnetice, ori gravitația cuantică.

Un singur exemplu: Începutul fizicii găurilor negre

După publicarea articolului său din 25 noiembrie 1915, Einstein a primit în decembrie același ani o telegramă (astăzi, așa ceva s-ar numi un text message!) de la Karl Schwarzschild, un astrofizician german renumit, care l-a înștiințat că tocmai găsise o soluție a noilor ecuații einsteiniene pentru un caz de extremă curbură a spațiului. Schwarzschild a arătat că, la o anumită distanță față o stea – care azi se numește raza Schwarzschild – ecuațiile lui Einstein devin kaput.

Astăzi însă se știe că solutia Schwarzschild a ecuațiilor lui Einstein descrie geometria spațiu-timp în jurul unor stele extrem de dense și are câteva trăsături foarte stranii.

De la început, chiar în centrul acestor corpuri, curbura spațiu-timpului devine infinită, formând ceea se numește o singularitate. O caracteristică și mai stranie este o suprafață sferică invizibilă, numită orizont evenimențial, care înconjoară singularitatea. Nimic, nici chiar lumina, nu poate scăpa din orizontul evenimențial. Cu ale cuvinte, putem spune că, rezolvând ecuațiile publicate de Einstein în 25 noiembrie 1915, Karl Schwarzschild a descoperit, după numai o lună de zile, faptul că o gravitație extremă poate străpunge „salteaua” spațiu-timp, creând o gaură neagră.

Nu există absolut nicio îndoială că teoria lui Einstein despre relativitatea generalizată este una dintre cele mai impresionante realizări intelectuale ale tuturor timpurilor, o sărbătoare decisivă a inteligenței rasei umane. Einstein a demonstrat că înțelegerea noastră familiară a spațiului și timpului este greșită. Spațiul se poate îndoi și răsuci sub influența materiei. Energia și materia sunt legate inextricabil cu forma spațiului și timpului. Acesta este marele triumf al lui Albert Einstein, astăzi, la un secol de la publicarea ideilor sale.

Și chiar dacă noiembrie 2015 are, din neferice, multe evenimente tragice, să nu uităm, totuși, să celebrăm un geniu singular – Albert Einstein- și cea de-a 100 aniversare a nașterii teoriei sale a relativității generalizate

Distribuie acest articol

46 COMENTARII

  1. A mai zis Einstein că spațiul și timpul sunt moduri în care gândim, nu moduri în care trăim. Iar de gândit nu știm dacă gândim gândurile noastre sau ne gândesc ele pe noi.

    Până la urmă, înaintea lui Einstein cu vreo 50 de ani a fost Eminescu, cu ʺurechea te minte și ochiul te-nșeală, ce-un secol îți zice ceilalți o deszic ..ʺ Dacă Newton a decretat spațiul și timpul absolute, Einstein le-a făcut relative, absolută fiind împărțeala lor, adică viteza luminii.

    Oare nu e absolută capacitatea noastră, sau prostia, tot vorba lui Einstein?

  2. Stimate Domnule Profesor Constantin Cranganu : sunteti un Reper de popularizare a Stiintelor in Romania si meritati Aplauze in picioare, „Standing Ovation” cum spun americanii !
    Absolut toate articolele dumneavoastra sunt exceptionale, de Referinta si mi-as dori o Solidaritate, un „Solidarnosc” romanesc al Oamenilor de Stiinta ca cei din domeniul umanioarelor ! Din pacate, interesele marunte si -vai – politica mediocra ies mereu in prim plan …
    De exemplu, mi-as dori sa va gasesc semnatura intr-una din revistele romanesti prestigoase, de tipul „Stiinta si Tehnica” (unde din pacate domnul Alexandru Mironov in loc sa cheme la solidaritate „tuna si fulgera” contra capitalismului mondial si a Americii hraparete, o lauda pe…primarita Craiovei, una din cele mai Josnice si Mizerabile creaturi post -decembriste si unde in general domnul Mironov face neincetat apologia socialismului global, visul Rusiei putiniste, dupa criterii lipsite de obiectivitate si ratiune, mai precis criterii „che-guevariste”, de trista amintire…) sau alaturi de prestigiosi Profesori, cum este Distinsul Academician Bogdan Simionescu de la Institutul de Chimie Macromoleculara „Petru Poni” Iasi, alaturi de Inteleptul Profesor Solomon Marcus samd. Opinia mea este ca de prea mult timp „ayatolahii” umanioarelor, ca domnii Plesu sau Liiceanu , au ocupat sterp nemeritat locurile din fata ale vietii publice (domniile lor s-au limitat doar a comenta, au fost si sunt niste „Coni Leonida” caragialeni, mai dadeau putin perdeaua deoparte in piata publica o trageau la loc…) si s-au limitat doar la arata cu degetul la ceilalti…) si prea putine au fost demersurile pragmatice de schimbare a paradigmelor in societatea romaneasca in invatamant si cercetare !
    In rest, abia asteptam implinirea unui Vis ce parea irealizabil : pornirea Laserului de la Magurele, iar Oamenii de la ELI-NP, sub directa indrumare a Profesorului Zamfir ar trebui popularizati zi de zi !

  3. Scrisoara lui Einstein catre filosoful Eric Gutkind, 3 Ianuarie 1954 – pasaje cheie:

    „Cuvantul Dumnezeu nu este nimic altceva pentru mine decat expresia si produsul slabiciunii umane, Biblia este o colectie de legende onorabile dar primitive, care sunt, in orice caz, destul de copilaresti. Niciun fel de interpretare, indiferent cat de subtila, nu-mi poate schimba opinia. Aceste interpretari subtile sunt foarte variate in functie de natura lor si nu au aproape nimic in comun cu textul originar (n.m. «colectie de legende» – Biblia). Pentru mine, religia Iudaica, ca si toate celelalte religii, este o incarnare a celor mai copilaresti superstitii. Poporul evreu, caruia cu bucurie ii apartin si cu a carui mentalitate am afinitati profunde, nu are din punctul meu de vedere calitati deosebite fata de alte popoare. Din experienta mea, el nu este mai bun decat alte grupuri umane, insa este protejat de cele mai rele cancere prin lipsa sa de putere. Astfel, eu nu pot sa vad nimic «ales» la el.”

    Letter to philosopher Eric Gutkind, January 3, 1954

    https://richarddawkins.net/2012/09/albert-einsteins-historic-1954-god-letter/

    http://www.livescience.com/23758-einstein-god-letter-auction.html

    Nu se poate mai clar de atat! Einstein era ateu! Afirmatii fara echivoc facute de catre Einstein intr-o scrisoare privata (deci fara retinere), cu doar un an inainte sa moara (adica atunci cand ar fi trebuit sa se teama cel mai tare de pedeapsa lui Dumnezeu – daca ar fi crezut ca acesta exista).

  4. Nu pot sa nu adaug ca in ciuda demonstratiei lui Schwarzschild, in 1974, Stephen Hawking a demonstrat ca gaurile negre emit totusi radiatie. Frumusetea e ca asa nu-l contrazice deloc pe Schwarzschild, ci e o doar o consecinta a ciudatului (inca – posibil pentru totdeauna) domeniu al mecanicii cuantice.

    Eu unul sunt mereu gelos pe fizicienii teoreticieni pentru ca inteleg cel mai bine universul in care traim. Incerc sa ma tin la curent cu descoperirile lor, dar nu reusesc intotdeuna.

  5. Frumos articol, dar si destul de trist. Cand spuneti ca teoria relativitatii a schimbat fundamental înțelegerea _noastră_ despre sensurile primordiale ale timpului și spațiului, nu e foarte clar la cine va referiti. Pana sa ajungem la ecuatiile de camp ale lui Einstein din 1915, eu as fi curios cati dintre cei care au acces la educatie in secolul 21 inteleg cu adevarat macar rezultatele matematice ale antichitatii. Paradoxal, cu cat stiinta avenzeaza mai mult, cu atat ignoranta este mai usor de sustinut economic. Nu sunt sigur daca trebuie sa sarbatorim lucrul asta.

    • Chiar dacă ignoranții secolului XXI nu înțeleg ei rezultatele matematice ale antichității, sisteme de navigație rutieră folosesc cam toți :)

      • pai asta spun si eu, daca nu era clar. probabil ca nu a fost nicicand in istorie mai usor sa fii ignorant decat acum – si asta tocmai datorita progresului stiintei. case in point navigatia GPS poate fi cumparata cu echivalentul in bani a unei zile de munca necalificata prestata de cineva care nu trebuie sa stie nici macar tabla inmultirii – not a bad deal! :D

  6. Albert Einstein a emigrat din Germania în 1933 și a trăit până la sfârșitul vieții (1955) în Princeton, New Jersey. Casa lui, de pe 112 Mercer St., este situată vizavi de celebra Princeton University. De acolo, după circa 1 km, traversând locul vestitei bătălii de la Princeton (1777), se ajunge la nu mai puțin celebrul Institute of Advanced Studies, unde Einstein a fost profesor de la venirea sa în SUA până la sfârșitul vieții. Pe lângă Einstein, Institutul de Studii Avansate (ISA) a găzduit alte genii, precum Alan Turing, Kurt Gödel, J. Robert Oppenheimer, Erwin Panowsky, sau John von Neumann.

    Din motive personale, am făcut multe vizite în Princeton. Și (aproape) de fiecare dată, refăceam un traseu ontologic: plecând din fața casei lui Einstein, traversam locul bătăliei de la Princeton și mă opream în campusul ISA. Pentru mine, era o mise en abyme, o secvență recursivă fără sfârșit, o inefabilă imersiune în istorie și aerul tare al genialității umane la cel mai înalt nivel.

  7. Excelent articol, multumesc.
    Peste 500 de ani probabil ca copii de liceu se vor mira de ce oamenii in 2015 au avut probleme in a intelege relativitatea timpului. Cei de peste 500 de ani vor avea probabil sansa sa fie inconjurati de destule aplicatii practice ale relativitatii, la fel cum noi in secolul XX si XXI consideram un avion si zborul lui un lucru relativ usor de inteles.
    Fiind totusi captiv al timpului in care traiesc, inca ma chinui sa inteleg anumite aspecte ale teoriei si am dificultati in a internaliza diverse aspecte, de exemplu paradoxul gemenilor.
    Daca aveti anumite recomandari, o „cale” de studiu pentru a intelege v-as fi recunoscator.

    • Daca aveti anumite recomandari, o “cale” de studiu pentru a intelege v-as fi recunoscator.

      Din păcate, nu am recomandari ready-made. Ele trebuie ajustate pe profilul consumatorului (custom made): nivelul de pregătire teoretică în fizică și matematică (nivel avansat), teoria haosului, sisteme cu evoluție non-liniară, noțiunea de singularitate, fenomene non-locale etc., etc.

      Dacă aveți prieten un fizician teoretician, cred că el ar fi cea mai bună sursă de informații și dialog adecvat pe profilul Dvs.

      • Multumesc pentru opinie. Link-ul de mai jos m-a facut sa inteleg matematic ce se intampla dar am ajuns la o alta intrebare, anume: ce este ” length-contraction equation of special relativity” care face de fapt ca distanta sa se „micsoreze” la 4.8 ani lumina in exemplul din articol.
        O sa imi incerc norocul cu cartea recomandata in articol, About Time a lui Paul Davies, poate ma v-a ajuta.

        http://www.scientificamerican.com/article/how-does-relativity-theor/

        • Explicația este legată de viteza cu care se deplasează cadrul de referință (framework). În fizica newtoniană, vitezele obiectelor sunt considerate cele comune de pe Pământ. În momentul în care viteza de deplasare crește, apropiindu-se de valoarea vitezei luminii (c=300.000 km/s), relativitatea specială indică o situație insolită: spațiul se contractă și timpul se dilată.

          Ecuația pomenită de dvs. se rezolvă cu așa-numita transformare Lorentz (vedeți link-ul de mai jos). De aici rezultă situația paradoxală a gemenilor: dacă un frate rămâne pe Pământ, va îmbătrâni mai repede decât celălalt frate geamăn, care călătorește prin cosmos cu viteze mari. La limită, se poate anticipa o perioadă când fratele călător se întoarce pe Pământ și-și găsește celălalt frate un moșneag. Tulburător pentru mine, este exact situația descrisă de Petre Inspirescu în „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, când fiul de împărat se întoarce din Valea Plângerii și nu mai recunoaste pe cei din jur.

          Probabil știți că NASA conduce un experiment în care un frate călătorește pentru un an în cosmos, în timp ce fratele lui geamăn este monitorizat pe Pământ. Când se vor reîntâlni, cei doi frați gemeni nu vor mai avea aceeași vârstă (detalii, aici)

          http://hyperphysics.phy-astr.gsu.edu/hbase/relativ/tdil.html

          • Din punctul de vedere al unor psihologi, morala din „Tinerețe fără bătrânețe …” e alta: odată plecat din România, cine se întoarce se întoarce numai ca să moară :P

            • @ George Coman – există începutul foarte edificator al unei fraze, în acel basm: ”când […] deodată îl apucă un dor de tată-său și de mumă-sa …”.

              În educația tradițională românească, părinții își cresc copiii cu gândul la propriul beneficiu, ”ca să aibă cine le da o cană cu apă la bătrânețe”. În urmă cu două – trei sute de ani probabil era o strategie utilă, în lipsa pensiilor și a ajutoarelor sociale, însă o asemenea strategie compromite viitorul copilului. Acesta nu devine niciodată un adult complet funcțional și independent, ci rămâne toată viața dependent mental de părinți. Astfel că în loc să-și realizeze potențialul propriu, pentru acel copil e mai important să se întoarcă la casa bătrânească, deși asta înseamnă pentru el o adevărată moarte, la figurat. Iar mai târziu și la propriu.

              Ca un detaliu personal, chiar aseară discutam cu unul dintre șoferii români de pe-aici, e exemplu de manual la capitolul ăsta. Probabil de aceea am și inserat comentariul pe tema asta. Are aproape 40 de ani de-acum, dar toată ziua poate fi auzit repetând cât de mult le datorează el părinților, că ar trebui să aibă grijă de ei și de liniștea lor, să nu le spună ce probleme mai are el pe-aici etc. etc. E pur și simplu captiv într-un țarc pe care l-au plantat părinții în mintea lui și va sfârși probabil prin a se întoarce definitiv în România, la fel ca atâția alții. A încercat să se desprindă, însă educația tradițională primită de la părinți a câștigat, din păcate :(

            • @ Harald:

              Va multumesc pentru detalii.

              „…va sfârși probabil prin a se întoarce definitiv în România, la fel ca atâția alții.”. Aici ati vorbit de funie in casa spanzuratului, fara sa vreti, desigur, adica eu v-am provocat: Am 36 de ani, si la 25 plecam impreuna cu sotia mea in Canada. Ea nu s-a acomodat, „tarcul” afectiv de care mentionati a fost mult prea puternic si s-a intors sa aiba grija de parintii ei destul de bolnavi. (E adevarat ca i-a venit si greu sa accepte sa o ia de la zero acolo cu studiile universitare, dupa ce fusese sef de promotie la Medicina Veterinara aici. Dar departarea fata de parinti a fost probabil motivul principal.)

              Eu in schimb m-am simtit formidabil acolo, eliberat de mocirla din Romania. Am facut insa prostia sa cred ca relatia/iubirea mea fata de sotie erau mai importante (inca cred ca e cea mai minunata femeie din lume) decat motivele pentru care parasisem RO, asa ca m-am intors dupa ea in RO. Evident ca miscarea a fost o tampenie, pentru ca motivele pentru care emigrasem erau alive and kicking in RO, ba chiar erau infinit mai deranjante in contextul unuia care experimentase traiul intr-o societate normala, sanatoasa, occidentala. Deci, huge mistake.

              Si de atunci (de 7 ani deja) sunt intr-o depresie severa in RO, negasindu-mi locul si refuzand sa accept sa imi construiesc un viitor aici, in cloaca romaneasca. Culmea e ca impreuna cu sotia, datorita energiei ei in principal si datorita schimbarii de mentalitate provocate in amandoi de experienta in Vest, dar si banilor castigati acolo, am devenit niste minusculi antreprenori, deschizand un cabinet veterinar, care duduie. Cu toate astea, adica cu toate ca traim in prosperitate, problemele sistemice ale acestei societati ma fac sa traiesc intr-o perpetua depresie si respingere a mediului romanesc.

              De ce nu plec inapoi? Pai am mai facut si tampenia sa cedez la presiunile sotiei si sa facem un copil, si nu imi dau seama care varianta e acum mai groaznica: sa creasca copilul fara tatal biologic (adica sa ma intorc singur in Vest, unde mi se activeaza energiile pozitive si simt ca imi pot implini potentialul) sau sa creasca copilul cu un tata depresiv si disfunctional, incapabil sa faca compromisurile necesare pentru „succesul” in Romania.

              Iata deci ca sunt un bou care s-ar putea sa se sacrifice pt sotie si copil, nu pt parinti.

              Ce e ciudat e ca ma comport ca un cameleon, si asta in mod natural, ca o reactie fata de mediu: in CA nu am scuipat niciodata pe strada, repectand mediul in care traiam, ba chiar iubindu-l. In RO, scuip pe strada, trec pe rosu, etc. Alt exemplu: in CA m-am apucat de jogging si am „sfarsit” finalizand 4 maratoane in 2 ani, iar in RO, depresiv si negativist, am ajuns sa ma ingras 30 de kile si sa devin absolut obez, mancand doar ca sa imi fac rau. In CA faceam voluntariat pt batrani, in RO ma iau la bataie cu badaranii pe strada.

              Asa ca nici nu stiti cat de mult ati rasucit cutitul in rana mea, fara sa stiti, desigur, atunci cand ati scris ca „asta înseamnă pentru el o adevărată moarte, la figurat. Iar mai târziu și la propriu.”

              Oricum, multumesc mult pt. detalii.

            • @ George Coman – începând de pe la vârsta de 4-5 ani, copilul are neapărată nevoie de un model masculin autentic în preajma lui. Iar în privința copilului nu poate fi vorba de sacrificiu, pe el nu l-a întrebat nimeni dacă dorește să se nască sau nu. Prin urmare, părinții au obligații morale și materiale față de copii, nu invers. A porni acum de la ideea că vă sacrificați pentru copil înseamnă a-i induce și lui tocmai mentalitatea nocivă despre care discutăm.

              În altă ordine de idei, tocmai faptul că vă definiți drept ”tata depresiv si disfunctional” e dovada că nu sunteți nici depresiv, nici disfuncțional. Depresia în sens psihiatric înseamnă manifestări mult mai grave. La Dvs.e vorba doar de conștientizarea unei inadaptări, de care ar trebui să fiți mai degrabă mândru. Pentru că în materie de relații sociale și economice, România e doar un uriaș spital de nebuni, condus și organizat chiar de către pacienți. Astfel că inadaptarea la un asemenea mediu e de fapt dovada normalității.

    • Ah, mi se pare ca nu esti la curent cu o vorba care circula printre fizicieni: daca ai impresia ca ai inteles teoria relativitatii generalizate, inseamna ca n-ai inteles nimic. It is _that_ hard.

  8. ‘Știința fără religie este neconvingătoare’ … Hodoronc tronc! Chiar nu ati putut sa va abtineti? Puteti sa elaborati putin aceasta fraza pe care ati tinut neaparat sa o citati?

    Hai, explicati-ne si noua de ce fraza asta nu e ridicola?

    • Ştiinţa poate cel mult să explice ce se întâmplă, nicidecum nu explică de ce se întâmplă; ca să răspunzi la „de ce?” ai nevoie de credinţă.

      • Da, e nevoie de credința fermă că mai există întotdeauna corelații nedescoperite încă :P

        Ceea ce ar fi putut crea Dumnezeu (dacă există) este Universul însuși. Iar dacă l-a creat, nu se putea afla decât în afara lui, deci scapă complet cunoașterii noastre. Iar ceea ce își imaginează (cu bună credință) oamenii despre Dumnezeu este doar o colecție ridicolă de basme.

    • “Hai, explicati-ne si noua de ce fraza asta nu e ridicola”

      Pana una alta, vedeti mai sus la vecinu’ ca se poate si mult mai rau :D

    • @ Logos – mie nu mi se pare ridicolă fraza respectivă, ci dimpotrivă, bună să dea de gândit. Majoritatea oamenilor simpli sunt îndoctrinați religios, iar știința n-are nicio șansă să fie convingătoare, dacă nu găsește o cale de a coexista cu religia.

      Nu e nevoie să credem într-un Dumnezeu de genul celui prezentat în Vechiul Testament. Dar există întotdeauna ceva ce ne depășește capacitatea de înțelegere, dacă nu suntem Einstein. Acelui ceva putem să-i spunem Energie Cosmică, putem să-i spunem Corelația Evenimentelor care Depășește (temporar) Înțelegerea Umană, însă trebuie să acceptăm că există o majoritate religioasă care chiar crede într-un Dumnezeu de genul celui din Vechiul Testament și uneori este gata să omoare pe oricine în numele lui.

      Tocmai un om de știință ar trebui să fie capabil să înțeleagă că nu are rolul de a muri cu dreptatea de partea lui, ci are rolul de a corela adevărurile științifice cu ideile religioase, ”ghidonând” astfel turma în direcția în care ea merge deja. E contraproductiv să spunem ”religia e o prostie”, e mult mai util ceva de genul ”uite, partea asta din religie probabil că la partea asta din știință se referă”. Pentru că în felul ăsta știința va fi mult mai ușor acceptată. Iar ceea ce contează sunt rezultatele, nu satisfacerea orgoliului omului de știință în fața ignorantului religios. Oamenii nu pot fi schimbați de alții, ei se schimbă doar atunci când ajung ei înșiși la concluzia că trebuie să schimbe ceva.

      • Pentru cazul in care luati in considerare si alte perspective referitoare la vesnicul conflict stiinta-vs-religie e interesant de vazut si perspectiva lui Feynman:

        http://amiquote.tumblr.com/post/2744225669/richard-feynman-on-doubt-and-uncertainty-if-you

        „You see, one thing, is I can live with doubt and uncertainty and not knowing. I think it’s much more interesting to live not knowing than to have answers which might be wrong. I have approximate answers and possible beliefs and different degrees of certainty about different things but I’m not absolutely sure of anything and then many things I don’t know anything about, such as whether it means anything to ask, “Why we are here?” and what that question might mean. I might think about it a bit and then if I can’t figure it out then I go on to something else.

        But I don’t have to know an answer, I don’t have to…i don’t feel frightened by not knowing things, by being lost in the mysterious universe without having any purpose which is the way it really is as far as I can tell possibly. It doesn’t frighten me.””

  9. 100 de ani! dar tot nu reusim sa ne deplasam/ propulsam prin spatiu-timp decat folosind motoare cu ardere interna si jeturi.
    Cum spatiul NU exista fara materie, nici materia fara spatiu – nici timpul nu exista fara gravitatie?
    (nici gravitatia fara materie…
    Undele gravitationale depind de timp pana la momentul Big-Bang-ului?

  10. Una dintre cele mai celebre maxime emise de Einstein este aceasta:

    Dumnezeu nu joacă zaruri cu natura

    Să înțelegem de aici că Einstein a fost religios?

    Cred că sensul lui Dumnezeu din maxima citată mai sus trebuie explicat în contextul în care a fost folosit de Einstein. Interpretarea comună a maximei conține două aspecte.

    Primul se referă la folosirea cuvântului „Dumnezeu”, datorită căreia se poate subînțelege că Einstein ar fi fost o persoană care a crezut în existența unui Dumnezeu precum cel descris în Biblie. În realitate, Einstein a fost un ateist declarat. Deși a crescut într-un mediu evreiesc foarte religios, el și-a dat repede seama că multe aspecte descrise în Vechiul Testament contrazic legile fizicii. Marile sale contribuții în fizică provin tocmai din credința sa fermă în legile precise, imuabile, care guvernează lumea naturală. De aici decurge și demersul său rațional, care este contrar ideilor religioase comune, conform cărora există un Dumnezeu atotputernic, capabil să violeze legile naturale.

    Atunci, ce a vrut să spună Einstein când a folosit cuvântul „Dumnezeu” în maxima citată?
    Înclin să cred că, plecând de la credința sa fermă în inviolabilitatea legilor naturale, Dumnezeul lui Einstein este, în cel mai bun caz, cineva care a creat acele legi, după care a lăsat universul să evolueze conform acelor legi. În acest caz, Dumnezeu este chiar natura precisă a legilor fizice, eleganța, simplicitatea și frumusețea lor. Faptul că mintea umană poate descoperi legile naturii a fost, pentru Einstein, dovada existenței unui Dumnezeu care a creat legile naturale, fără ca mai târziu să le violeze, distrugându-le măreția matematică. Pe scurt, consider că Dumnezeul lui Einstein, precum al lui Spinoza, a fost un Deus sive natura.

    Al doilea aspect se referă la partea a doua a maximei, „jucând zaruri cu natura”.
    Se știe că Einstein a formulat această maximă ca o reacție la apariția mecanicii cuantice, care este, fără îndoială, după relativitatea generalizată, unul din pilonii de bază ai fizicii moderne. Einstein nu s-a simțit confortabil cu preceptele noii mecanici, considerând că legile naturale nu pot fi tratate ca niște aruncături de zaruri, cu rezultate hazardate și improbabile. Dar, de fapt. mecanica cuantică ne spune tocmai acest fapt: la nivel fundamental, natura este imprevizibilă și improbabilă, conform Principiului Incertitudinii (Heisenberg, 1927: Cu cât crește precizia măsurării poziției unei particule, cu atât scade precizia măsurării momentului ei, și vicerversa). Einstein nu a fost fericit cu postularea incertitudinii în legile naturale. El a sperat că incertitudinea va fi doar provizorie și că noua mecanică va descoperi o realitate mai profundă, în care particulele vor avea poziții și viteze bine definite, iar evoluțiile lor vor urma legi deterministice, în spiritul lui Laplace. Această realitate ar putea fi cunsocută de Dumnezeu, dar natura cuantică a luminii ne împiedică pe noi, muritorii, s-o vedem.

    Așa că poziția lui Einstein față de mecanica cuantică a fost tratată ca o bombăneală (crâcneală) a unui om bătrân, trecut de prima tinerețe, care nu mai poate înțelege noile descoperiri din fizică.

    Cum se vede astăzi poziția lui Einstein față de mecanica cuantică?

    Poziția lui s-ar include în una din teoriile variabilelor ascunse. Aceste teorii ar putea fi cel mai evident mod de a încorpora Principiul Incertitudinii în fizică. Ele formează tabloul mental al universului, atât pentru fizicieni, cât și pentru filosofi. Dar aceste teorii au fost dovedite greșite de experimentele fizicianului britanic John Bell. Deci, se pare că însuși Dumnezeu este legat de Principiul Incertitudinii și că nu se poate cunoaște cu prezicie ambele aspecte (poziția și viteza) ale unei particule.

    Așadar, Dumnezeu joacă zaruri cu natura.

    • S-ar putea să aveți chiar mai multă dreptate decât credeți :)
      Deși rezultatul aruncării lor nu este cunoscut dinainte, zarurile nu permit decât un număr finit de posibile rezultate.

    • Dumnezeu, CREATOR, nu violeaza Legi, EL le creaza – si implicit CONDITIONALITATILE.
      reLigia, reLigare-reLigo, e incercarea Creaturii de a se uni cu adevaratul Creator al sau, de a reveni la starea PURA, perfecta, initiala, de CREATIE!
      Trebuie sa recunoastem ca shansa rezultata din aruncatul zarurilor acestui Creator, nu ar fi dus in vecii vecilor la aparitia lui Einstein – decat in cazul in care D ar fi avut un fiu, dintotdeauna – shansa fiind aceeasi ca a maiMutei sa scrie o poezie/ operele unui mare scriitor, lasata sg in fiecare zi si conditioanata sa tasteze ceva, ca sa primeasca ceva.
      (ar putea sa ajunga Profesoara la o Renumita Universitate, fara sa cunoasca sensul si intelesul cuvintelor, propulsata fiind de altele…

    • God does play dice, but the dice are entangled ;)

      Einstein a murit bombanind la mecanica cuantica. A trebuit sa treaca jumatate de secol ca sa putem spune (aproape) cu certitudine ca Einstein s-a inselat: un experiment Bell cu toate loophole-urile inchise: http://physicsworld.com/cws/article/news/2015/sep/02/physicists-claim-loophole-free-bell-violation-experiment. Dupa parerea mea, experimentele de tip Bell – confirmarea mecanicii cuantice ca fiind intrinseca realitatii, si nu o „iluzie” explicabila clasic cum o vedea Einstein – reprezinta un breakthrough URIAS, comparabil cu descoperirea relativitatii. Nu mi se pare ca se bucura de un rasunet pe masura.

      Non-localitatea si/sau non-realismul („spooky action at a distance” cum ii zicea Einstein) are implicatii profunde in afara fizicii: demonstreaza inca o data ca intuitia umana asupra naturii realitatii este incorecta (heck, si mecanica cuantica s-ar putea sa nu fie ultima treapta a intelegerii, daca va exista vreodata o ultima treapta…). Einstein avea o viziune mecanicist-deterministica asupra realitatii- considerata a avea o existenta obiectiva, independenta de observator („Is the moon there where you’re not looking at it ?” intreba Einstein ca argument). Mecanica cuantica demonstreaza insa o realitate in care observatorul este un ingredient-cheie care e in mod inseparabil parte din „realitate” – iar despre existenta obiectiva a unei particule nu se poate afirma nimic in afara unei observatii. In mod curios insa, in pofida stiinta mainstream continua sa foloseasca, ca metafizica, o conceptie materialista asupra realitatii.

      Fara indoiala „nodul gordian” al fizicii actuale e gasirea unei teorii unificatoare intre relativitate si mecanica cuantica – este fascinant cate abordari diferite poate crea o problema grea ! Einstein ar fi dat si el o mana de ajutor daca mai traia. Dupa aia mai vedem…

      In timp ce o foarte mica parte din omenire e ocupata sa gaseasca raspunsuri la intrebari adanci despre natura realitatii, o foarte mare parte e ocupata sa faca arme, bani, razboaie, acte de terorism sau pur si simplu sa arda gazul degeaba.

  11. @ Bordan.
    ” Iar de gândit nu știm dacă gândim gândurile noastre sau ne gândesc ele pe noi”.
    – Este o continuare a citatului din Einstein, sau o completare a dvs.?

    • @T.Bucur – ʺEste o continuare a citatului din Einstein, sau o completare a dvs.?ʺ

      Este o completare de-a mea.

      Eu cred că problema majorității oamenilor de știință din ziua de azi nu e că nu gândesc, ci că nu se mai pot opri din gândit.

      • Corect … Ganditul in esenta e bun ideea e sa nu te invarti in cerc … adica sa reconsideri premizele pe care iti construiesti rationamentele. Realitatea e in continua schimbare si daca nu te adaptezi risti sa pierzi trenul …

  12. În Statele Unite, un veac de relativitate generalizată a fost celebrat, printre altele, de

    The New York Times: „A Century Ago, Einstein’s Theory of Relativity Changed Everything” by Dennis Overbye.

    O succintă, dar miezoasă, prezentare a principalelor realizări științifice post-1915, legate de teoria relativității generale.

    National Public Radio: „Explaining Einstein’s Theory Of General Relativity On Its 100th Birthday” by Adam Frank.

    O foarte scurtă introducere for dummies în teoria relativității generale: Spre deosebire de teoria newtoniană, teoria lui Einstein consideră că spațiul și timpul nu sunt separate, acționând independent unul de celălalt, ci reprezintă un singur actor, jucând dinamic pe scena naturii. O consecință, nemenționată în articolul meu, este faptul că îmbătrânim în moduri diferite, în funcție de rata de curgere a timpului.

    O altă consecință a curgerii diferite a timpului se regăsește astăzi în funcționarea și precizia sistemelor GPS. Ceasurile montate pe cei 24 satelitți GPS se mișcă cu o viteză de 14.000 km/oră, înconjurînd Pământul de două ori pe zi. Dar ceasurile de pe suprafața Pământului se mișcă mult mai încet, iar teoria relativității speciale spune că ceasurile care se mișcă mai rapid ticăie mai rar, cu circa 7 microsecunde pe zi.

    De asemenea, ceasurile satelitare se găsesc la 20.000 km deasupra Pământului și experimentează o gravitație de patru ori mai slabă decât cea de pe suprafața terestră. Teoria relativității generale spune că gravitația curbează spațiul și timpul, forțând ceasurile din sateliți să ticăie mai repede, cu circa 45 microsecunde/zi. Rezultatul net este că ceasurile montate pe sateliții GPS avansează mai repede decât cele de pe suprafața Terrei cu circa 38 microsecunde/zi.

    Pentru a obține o acuratețe a navigației de 15 metri, timpul măsurat prin sistemul GPS trebuie să fie cunoscut cu o acuratețe de 50 nanosecunde, ceea ce corespunde timpului necesar pentru lumină să călătorească 15 metri.

    Dar la 38 microsecunde/zi, diferența relativistică dintre ratele ceasurilor satelitare vs. cele ale ceasurilor terestre este așa de mare, încît, dacă nu este compensată, poate produce erori de navigație care se acumulează mai repede de 10 km/zi!!!

    GPS compensează relativitatea prin ajustarea electronică a ratelor ceasurilor satelitare și prin introducerea unor corecții matematice în cipurile computerilor, pentru a determina poziția corectă a utilizatorului de GPS.

    Fără o aplicare adecvată a relativității, GPS-ul ar eșua să-și îndeplinească funcțiile sale navigaționale în circa 2 minute.

    Din partea unui utilizator zilnic de GPS, aș vrea să spun doar: Danke schön, Herr Doktor Einstein!

  13. Erwin Schrödinger, premiul Nobel în fizică (1933), fondatorul mecanicii undelor, contribuitor la teoria undelor materiei și alte aspecte fundamentale ale mecanicii cuantice, este bine cunoscut pentru poziția sa vizavi de religie (poate de aici s-a inspirat și Einstein în maxima citată de mine drept motto).

    Aș putea oferi multe citate (unele din cartea lui, tradusă și în românește, cu titlul „Ce este viața? și Spiritul și materia, Ed. Politică, colecția Idei contemporane, 1980). Doar câteva:

    1.Schrödinger pretinde că știința este un joc creativ, cu reguli desemnate de însuși Dumnezeu:

    „Știința este un joc – dar un joc cu realitatea, un joc cu cuțite ascuțite.

    Dacă un om decupează cu atenție un tablou în 1.000 de piese, tu poți rezolva puzzle-ul dacă reasamblezi cu grijă piesele pentru a reconstitui tabloul; dacă reușești sau eșuezi, depinde numai de inteligența ta.

    Când ai de-a face cu o problemă științifică, celălalt jucător este bunul Dumnezeu. El nu numai că a formulat problema, dar a stabilit de asemenea și regulile jocului – dar acestea nu sunt complet cunoscute, jumătate dintre ele sunt lăsate pentru tine pentru a le descoperi sau a le deduce.

    Incertitudinea este cât de multe reguli Dumnezeu însuși a rânduit permanent, și cât de multe sunt aparent cauzate de propria noastră inerție mentală, în timp ce soluția devine, în general, posibilă doar prin eliberarea din limitele sale. Aceste este, probabil, lucrul cel mai interesant în joc.”

    2.Schrödinger neagă categoric afirmația unor teiști că esența științei este atee:

    „Voi menționa pe scurt aici ateismul notoriu al științei. Teiștii reproșează științei acest lucru în mod repetat. Pe nedrept. Un Dumnezeu personal nu poate fi întâlnit într-o imagine a lumii care devine accesibilă numai dacă tot ce este personal este exclus din ea.

    Știm că ori de câte ori este experimentat Dumnezeu, aceasta este o experiență la fel de reală ca o impresie simțită direct, la fel de reală ca propria personalitatea. Astfel El trebuie să lipsească din imaginea spațiu-timp. „Nu mă întâlnesc cu Dumnezeu în timp și spațiu”, așa spune gânditorul științific cinstit, și din acest motiv i se reproșează de către cei în a căror catehism se menționează totuși: „Dumnezeu este Duh”.

    3.Dovada lui Schrödinger pentru existența lui Dumnezeu:

    Schrödinger a produs o dovadă logică cu privire la existența lui Dumnezeu, bazată nu pe teoria cuantică, ci pe ipoteza materialistă mai generală că universul este complet descriptibil de legile materialiste. În tradiția lui Aristotel, Toma d‘Aquino și Anselm, iată argumentele lui Schrödinger pentru existența lui Dumnezeu:

    a. Corpul meu funcționează ca un mecanism pur în conformitate cu legile naturii (prezumția materialistă).

    b. Cu toate acestea, știu din experiență directă și incontestabilă că eu îi conduc mișcările, pentru care prevăd în mod corect efectele.

    c. Concluzie: eu sunt Persoana care controlează mișcările atomilor în conformitate cu Legea Naturii = Eu sunt Dumnezeu.

    • Am tot cautat sursa „dovezii” lui Schrödinger si nu am gasit decat acest blog obscur: http://quantumtantra.blogspot.co.at/2012/03/schrodingers-proof-for-existence-of-god.html. As aprecia daca ati putea pune o referinta la Schrödinger insusi.

      Ma surprinde ipoteza materialista invocata, din cel putin 2 motive:
      1. azi stim ca ipoteza materialista este greu – daca nu imposibil – de impacat cu mecanica cuantica. Schrödinger intuia asta.
      2. Schrödinger insusi era mai degraba anti-materialist (de ex. http://edwardfeser.blogspot.co.at/2009/09/schrodinger-democritus-and-paradox-of.html)

      • Am adaptat epilogul lucrării What is life? The Physical Aspect of the Living
        Cell. Based on lectures delivered under the auspices of the Dublin Institute for Advanced Studies at Trinity College, Dublin, in February 1943.
        publicată in 1944.

        whatislife.stanford.edu/LoCo_files/What-is-Life.pdf

    • Stiinta este o incercare de obiectivizare a lumii dar prin aceasta obiectivizare se pierde latura subiectiva a vietii cum ar fi iubirea. Religia este obiectiva prin aceea ca se refera la niste adevaruri general valabile si subiectiva prin aceea ca omul are trairea autenticitatii acestei obiectivitati. De exemplu nu exista tinerete fara batranete e un adevar obiectiv. Intelegerea acestui adevar survine inevitabil pentru oamenii care depasesc varsta tineretii si pentru ei trairea devine una autentica.

      De exemplu rugaciunea se face lipind palma mainii drepte de palma mainii stangi si lipind degetele mari de cosul pieptului. In felul acesta se produce o echilibrare a organismului, ritmul respiratiei se regleaza si ne linistim. Incercati … nu trebuie sa spuneti nimic … Dumnezeu lucreaza si in tacere.

    • Un sondaj facut in anul 1998 printre membrii „Academiei Nationale de Stiinta” din SUA (tara cu cele mai multe Premii Nobel pentru stiinta), publicat in revista „Nature”, arata ca marea lor majoritate nu crede in Dumnezeu. Ce este si mai important este evolutia credintei in Dumnezeu in randul oamenilor de stiinta, in secolul XX. Sondajul arata urmatoarea situatie:

      In anul 1914:

      – Necredinciosi – 52,7%
      – Agnostici – 20,9%
      – Credinciosi – 27,7%

      In anul 1933:

      – Necredinciosi – 68%
      – Agnostici – 17%
      – Credinciosi – 15%

      In anul 1998:

      – Necredinciosi – 72,2%
      – Agnostici – 20,8%
      – Credinciosi – 7%

      http://www.nature.com/nature/journal/v394/n6691/full/394313a0.html

      http://www.freethoughtpedia.com/wiki/Scientists_and_atheism

      http://tinyurl.com/okn72su

      http://tinyurl.com/kjoswpz

    • Da, numai că un asemenea Dumnezeu nu are nimic de-a face cu personajul biblic Yahweh :)
      Un asemenea Dumnezeu nu se adresează direct nici unui muritor și nici nu este ”o entitate”, în sensul pe care-l atribuie muritorii termenului de ”entitate”.

  14. Ce crede un istoric despre religia creștină?

    La începuturile creștinismului, opiniile despre Iisus Hristos au evoluat ascendent („tot mai sus și mai sus”) o dată cu trecerea timpului, pe măsură ce el devenea tot mai mult identificat cu divinul.

    Iisus a „crescut” de la poziția unui potențial (uman) Mesia la cea de Fiul lui Dumnezeu, o poziție divină la care a fost înălțat după înviere; a avansat apoi la poziția unei ființe angelice pre-existente, care a venit pe pământ încarnat ca om; a urmat încarnarea sub forma Cuvântului lui Dumnezeu, care a existat înaintea tuturor timpurilor și prin care lumea a fost creată; a devenit apoi Dumnezeu însuși, egal cu Dumnezeu Tatăl și existând întotdeauna lalolaltă cu El.

    Părerile mele personale despre Iisus au evoluat exact în direcția opusă. Am început crezând că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, egal cu Tatăl, un membru al Sfintei Treimi. Dar, de-a lungul timpului, am început să-L văd descendent („tot mai jos și mai jos”), până când, finalmente, am ajuns la concluzia că El este o ființă umană cu nimic deosebită de oricare altă ființă umană. Creștinii, în teologia lor, L-au înălțat în împărăția divină, dar, după părerea mea, El era, și a fost întodeauna, un om.

    Ca agnostic, cred acum că Iisus a fost un adevărat geniu religios cu intuiții strălucitoare…

    Mă simt foarte apropiat de învățăturile etice ale lui Iisus. El ne-a învățat că legea lui Dumnezeu poate fi, în principiu, rezumată la porunca „iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți”. El ne-a învățat „să faci altora ceea ce vrei ca ei să-ți facă ție”. El ne-a învățat că faptele noastre de iubire, generozitate, milă și bunătate trebuie să ajungă chiar și la „ultimii oameni”, adică la cei mai de jos, proscriși, nevoiași, fără adăpost, sărăciți…

    Nu cred că există un Dumnezeu în ceruri care va trimite curând un judecător cosmic pe pământ ca să distrugă forțele răului. Și totuși cred că principiile etice pe care Iisus le-a enunțat într-un context apocaliptic sunt încă aplicabile pentru mine, care trăiesc într-un context diferit. Ca Iisus să aibă sens, eu trebuie să-L re-contextualizez – adică, să-L fac pe el și mesajul Lui relevante într-un nou context – pentru o nouă zi, ziua în care trăiesc.

    Bart D. Ehrman, How Jesus became God: The Exaltation of a Jewish Preacher form Galilee, 2014, HarperCollins, p. 353-355

    Autorul este James A. Gray Distinguished Professor of Religious Studies la University of North Carolina, Chapel Hill

    • Eu am avut placerea sa studiez si traditia taoista (cu d-l Mantak Chia) in care se vorbeste mult de „cultivarea emotiilor pozitive”. La un moment dat m-am gandit ca e interesant ca desi taoismul e considerat de multi o traditie religioasa nu am auzit niciodata cuvantul „Dumnezeu” macar mentionat. Si cum am o formatie de inginer mi-am spus … bine-bine dar ce *inseamna* Dumnezeu de fapt? Exista sau nu exista dar despre ce vorbim noi aici? Si ca orice inginer m-am dus la „documentatia de referinta” – ca sa vad ce spune Biblia ca inseamna Dumnezeu. Si am gasit patru definitii:

      1. Cand Moise l-a intrebat pe Dumnezeu „cine sa ma duc eu sa le spun evreilor ca m-a trimis sa-i scot din Egipt?” Dumnezeu raspunde „Eu sunt acel ce sunt . Du-te si spune-le ca ‘Eu sunt’ te-a trimis”. Se pare chiar ca YHWH e de fapt o forma a verbului „a fi” in ebraica. I-am putea zice „fiinta”. Daca ma gandesc bine, notiunea de materie nu e prea departe …

      2. Evanghelia lui Ioan incepe cu „La inceput a fost Cuvantul si Dumnezeu era Cuvantul si Cuvantul era catre Dumnezeu”. Am cautat un sens pentru folosirea timpului trecut aici. Sensul pe care l-am gasit e legat de faptul ca in conditia umana mintea rationala e legata de limbaj si nu de emotii si sentimente (v. mai jos). Interpretarea mea este ca „la inceput” a fost cautarea rationala (cuvantul) si Dumnezeu era ratiunea si ratiunea era cautarea indreptata catre Dumnezeu. Desigur asta nu ne spune ce *este* Dumnezeu.

      3.Epistola I-a a lui Ioan spune in capitolul 1 paragraful 5 ca „Dumnezeu este lumina si nu este nici un intuneric intru El”. Eu, poate pentru ca traiesc in epoca luminii electrice, am ales sa inteleg asta ca „Dumnezeu este claritate si nu este nici o confuzie intru El”. Asta are sens pentru mine si se leaga de starea de „iluminare” catre care duce meditatia vipassana – o practica de calmare a mintii cu efecte psihice foarte interesante.

      4. Tot epistola I a lui Ioan spune in capitolul 4 par. 8 ca „cine n-a iubit nu cunoaste pe Dumnezeu caci Dumnezeu este iubire” si la par. 16 „Dumnezeu este iubire si cine ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intr-insul”. O afirmatie foarte „grea” – in paranteza fie spus. Ce mi s-a parut interesant este ca Isus spune ca „cea mai mare porunca din lege” e sa-l iubesti pe Dumnezeu. Deci Dumnezeu este iubire si cea mai mare porunca din lege e sa-l iubesti pe Dumnezeu. Daca „scoatem necunoscuta din ecuatie” cum am invatat la scoala rezulta ca cea mai mare porunca din lege e „sa iubesti iubirea”. Ei – chestia asta se potriveste foarte mult cu ideea de cultivare a emotiilor pozitive (sau a iubire).

      Pana la urma mie imi place sa spun ca Dumnezeu are partea masculina care inseamna claritate sau luciditate si partea feminina care inseamna emotii pozitive sa iubire. In ce masura Dumnezeu e o persoana (cum spune biserica) sau doar o personificare a unor repere psihologice pentru a gasi calea cea buna in conditia umana e o intrebare care ramane in picioare dar care s-ar putea sa nu fie chiar asa de importanta.

  15. Felicitări pentru articol… ! Sunt multe aspecte asupra cărora merită reflectat cu atât mai mult cu cât au trecut o sută şi mai bine (1905-1915) de la ingenioasele expuneri şi sinteye ale lui Albert Einstein…!
    Felicitări încă o dată…!

  16. Astăzi aud la Radio actualităţi că 42 la sută dintre români cred că pământul se învârte în jurul soarelui. E uimitor!
    În mod hotărât trebuie ca în şcoli să existe o materie care s-ar putea numi Istoria ştiinţei, care să marcheze măcar marile descoperiri în ştiinţă şi importanţa acestor descoperiri asupra vieţii. Vezi mai sus observaţia făcută de eminentul profesor univ. Constantin Crânganu asupra legăturii dintre teoria relativităţii şi sistemele GPS. Aşa cum se predă istoria, istoria literaturii, a muzicii, a artei, aşa ar trebui să se predea şi istoria ştiinţei, spre a evita, sau a mai reduce din procentajul de ignoranţă menţionat.

    • Ideea mi se pare excelentă și vă mulțumesc că ați formulat-o.

      Istoria științei, formulată pe nivele corespunzătoare vârstelor elevilor, ar putea deveni o parte educativă importantă a curriculum-ului. Iar pentru studenți, chiar și pentru cei din zona umanioare, ar fi un curs obligatoriu de completare a culturii generale.

      Astfel, acel fatidic procentaj de 42% – mai puțin de jumătate! – de concetățeni care știu că Pământul se învîrte în jurul Soarelui și nu invers, ar crește semnificativ.

      Nu știu, din păcate, dacă Biserica Ortodoxă Română acceptă modelul heliocentric (copernican) al cosmologiei. Poate că, întimpul orelor de religie, s-ar putea discuta și despre diferența dintre modelul geocentric (ptolemeic) și cel heliocentric.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Crânganu
Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită prin concurs de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultimele cărți publicate sunt Reflecting on our Changing Climate, from Fear to Facts: A Voice in the Wilderness, Cambridge Scholars Publishing, hard cover, 2024; Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, 2nd ed., Springer Nature, 2024. ___________________________________________________________________________________ DISCLAIMER: Profesorul Constantin Crânganu nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu deține acțiuni și nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de pe urma acestui articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro