Uitam prea repede cine au fost adevaratii responsabili ai terorii ideologice, psihologice si sociale din Romania comunizata. Se sterg cu buretele amneziei variile implicatii, complicitati, initiative criminale, campaniile distructive impotriva spiritului democratic, umilirea celor care refuzau sa ingenuncheze, persecutarea celor care indrazneau sa nu se prostitueze. Nonagenarul activist Nestor Ignat, fostul student al lui Nae Ionescu la Universitatea din Bucuresti convertit in ideolog al stangii leniniste, a fost vreme de decenii unul dintre acesti supremi politruci, un „indrumator” inflexibil si neiertator, iar o evaluare a biografiei sale care ignora ori minimalizeaza acest lucru devine de fapt o mistificare. Despre acest lucru este vorba in articolul de mai jos scris impreuna cu istoricul Cristian Vasile.
Fanatism ideologic si dezabuzari tardive (Cazul Nestor Ignat)
de Vladimir Tismaneanu si Cristian Vasile
Constatăm – cu întristată mirare – faptul că în mai multe scrieri, relatări etc. despre diverşi potentaţi şi demnitari comunişti, care se întâmplă să se fi reprofilat (spre bătrâneţea care le-a adus ceva înţelepciune) inclusiv ca scriitori, artişti plastici, specialisti in film ş.a.m.d., se strecoară o doză de indiferentism faţă de cariera politică iniţială, precum şi o stranie decontextualizare. Astfel, biografia politică a multora – doar în plan secund: scriitori, critici şi teoreticieni literari etc. – a fost neglijată, când nu a fost chiar ocultată. Figuri centrale ale aparatului ideologic “indrumat” de PCR sunt in continuare membri ai Academiei Romane (cazul eternului C. I. Gulian, exponentul obscurantismului jdanovist in ofensivele anti-filosofice din anii 50, este cel mai scandalos, dar nu este singurul).
Recent, a apărut o cronică privitoare la expoziţia de desene a lui Nestor Ignat (Daria Ghiu, „Nestor Ignat: Realitatea întoarsă pe dos”, Suplimentul Bucureştiul Cultural, nr. 104, 22 februarie 2011, p. 9; expoziţia este deschisă la Galeria Dialog între 17 februarie şi 30 martie 2011, curator şi consilier artistic fiind doamna Ruxandra Garofeanu). Ni se spune doar că Nestor Ignat a fost membru de partid din ilegalitate, redactor şi apoi redactor-şef adjunct al ziarului Scânteia (1945-1962), precum şi preşedinte al Uniunii Ziariştilor din RPR/RSR. Expoziţia reuneşte desene care probează despărţirea netă a acestui intelectual comunist de triumfalismul dogmatic al ideologiei oficiale. Este probabil ca, în ultimii ani ai regimului, asemeni altor intelectuali care aparţinuseră stângii radicale (să-i amintim doar pe: Paul Georgescu, Ov.S. Crohmălniceanu, Tudor Bugnariu, Niculae Bellu ori Henri Wald), Nestor Ignat a ajuns să deteste spectacolul grotesc al unei tiranii paranoice. Dar, spre deosebire de cei amintiti, Ignat nu a fost doar un critic literar „vigilent” mai ales in anii 50, un filosof marxist, un true believer de nivel mediu devenit un critic al aberatiilor sistemului si urmarit obsesiv de Securitate (T. Bugnariu), activ o vreme în „frontul ideologic”, ci unul dintre principalii arhitecţi ai utopiei. El nu era doar cel care aplica „linia Partidului” în cultura, ci chiar contribuia la formularea ei. In septembrie 1965, profesorul Tudor Bugnariu a fost sanctionat cu vot de blam pe linie de partid si indepartat din functia de decan al Facultatii de Filosofie pentru ca a refuzat sa-si condamne studentii acuzati de „revizionism” si „fascism”. Niciodata si sub nici o forma, Nestor Ignat nu a probat o asemenea verticalitate.
Ce înţelege un cititor mai tânăr din această simplă şi pretins neutră înşiruire de funcţii? De fapt, sub comunism nu a existat profesiunea de ziarist în sensul veritabil al acestui cuvânt; jurnalistul comunist era de cele mai multe ori un purtător de cuvânt al ideologiei oficiale. Cei care nu o făceau erau pedepsiţi prin marginalizare, stigmatizare, chiar arestare. Iar Nestor Ignat a fost, înainte de a fi critic de artă sau scriitor, un adevărat ideolog. A fost unul dintre cei mai zeloşi susţinători ai realismului socialist, strivitoarea şi unica metodă de creaţie; a făcut parte din prima echipă de „profesori“ ai Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (botezată „C.I. Parhon“), una dintre cele mai ideologizate instituţii de învăţământ superior. Împreuna cu Sorin Toma, Ofelia Manole, Mihail Roller, Ştefan Voicu, Traian Şelmaru, Nicolae Moraru, Paul Niculescu-Mizil, Ignat a făcut parte din grupul de zeloţi din anturajul imediat al lui Leonte Răutu, şeful de atunci al Direcţiei de Propagandă şi Cultură. Ulterior, Ignat s-a aflat în conducerea revistei teoretice a Comitetului Central al PMR/PCR, Lupta de clasă. Prin natura funcţiilor deţinute, a fost direct implicat în toate deciziile ideologice importante ale acelor vremuri.
În anii când se cerea lichidarea liderilor partidelor istorice, Nestor Ignat „deschidea“ cazul Lucian Blaga: „astăzi – scria Ignat în 1946 – când a început să se facă judecata criminalilor mari şi mărunţi, astăzi datoria noastră este să denunţăm, să spulberăm confuzia, să rupem măştile oricât de ticluite şi să aruncăm raza de lumină în bezna în care a colcăit fascismul. Trebuie să stârpim răul din rădăcină, să-l smulgem din cotloanele spiritului. De aceea am deschis «cazul Blaga»: ca să ştie toţi aceia care au visat viitorul într-un anume fel eonic sau mai puţin eonic. În speranţa că «deocamdată putem visa mult şi nepedepsit», că pedeapsa totuşi soseşte şi că în faţa judecăţii nimicitoare a istoriei nu are scăpare nimeni şi nimic“ (Viaţa românească, nr. 1, 1946; Apud Ana Selejan, Trădarea intelectualilor. Reeducare şi prigoană, Cartea Românească, 2005, p. 119).
Consecinţele acestui gen de linşaj de presă se cunosc: peste numai un an, Lucian Blaga a fost izgonit de la Universitatea din Cluj, iar Nestor Ignat şi-a primit răsplata doi ani mai târziu: postul de profesor la Catedra de materialism dialectic a Facultăţii de Filosofie din Bucureşti. În acei ani, Nestor Ignat a fost unul dintre cei mai vehemenţi acuzatori ai „ideologiei obscurantiste a burgheziei”. Înfierările semnate de el nu difereau prin nimic de acelea semnate de Silviu Brucan ori Sorin Toma. In 1956, acelasi Nestor Ignat il ataca pe A. E. Baconsky pentru „indepartare de leninism” in „valorificarea critica a mostenirii literare” (era vorba de reabilitarea operei lui Mateiu Caragiale).
Nestor Ignat a fost un stâlp al propagandei comuniste în cea mai dură perioadă, un chien de garde al puritatii ideologice, un om care a făcut un rău enorm prin scrierile şi acţiunile sale. Nu ştim dacă vreodată şi-a exprimat regretul sau căinţa pentru ceea ce a făcut (din cate ştim, el este inca in viaţă, având 93 de ani). Sigur, trebuie să existe o balanţă: trebuie recunoscute meritele lui artistice din anii liberalizării; expoziţiile, poeziile şi ediţiile critice realizate de Nestor Ignat nu trebuie sub nicio formă ocultate sau desconsiderate. Dar echilibrul trebuie să funcţioneze în ambele sensuri. Altminteri devenim din nou vectori ai uitării; sacerdoţii stalinismului dezlănţuit nu trebuie trecuţi sub tăcere.
PS Semnalam cu intarziere recenzia datorata doamnei Gratiela Benga, aparuta in revista Viata Romaneasca, la volumul nostru Perfectul acrobat. Leonte Rautu, mastile Raului, publicat in 2008, in colectia “Istorie contemporana” a Editurii Humanitas. Cum reiese din articolul de mai sus, dezbaterea pe tema asfixierii culturii romanesti (dar a a celor ale minoritatilor nationale din Romania, de pilda actiunile inchizitoriale impotriva filosofului Gaal Gabor si a altor intelectuali proeminenti intre care Meliusz Jozsef) in anii comunismului este departe de a se fi incheiat. Activistii “frontului ideologic”, diversii secretari ai CC, sefi de sectie, adjunctii lor, instructorii CC al PMR/PCR, conducatorii institutiilor de propaganda si in primul rand cei ai Scanteii, ai Luptei de clasa, politrucii de la scolile superioare “Jdanov” si “Stefan Gheorghiu” (rectori, prorectori, profesori), cabotinii cameleonici de la “Academia de Stiinte Sociale si Politice” (ea insasi avand statutul de sectie a CC al PCR), au contribuit cu totii la intoxicarea mentala a unei populatii tratata drept subiect (cobai) al unui experiment maniacal de inginerie sociala.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Cred ca faceti un serviciu extrem de valabil mai ales pentru generatia tinara, scotind la iveala toate dedesubturile si personajele care au contribuit din plin la scufundarea Romaniei…
Desigur ca vor trece ani poate pina aceste lucruri vor fi cunoscute si aprofundate…
Seviti cea mai dreapta cauza Dle Tismaneanu !! Success ! jb
Sistemul comunist nu a avut niciodata alta sursa de „legitimitate” (evident specioasa, apocrifa, frauduloasa) decat ideologia oficiala. Oameni precum personajul discutat in articol au articulat discursul violentei sociale, au justificat eliticidul (spre a utiliza conceptul propus de prof. Virgil Nemoianu). Fara dinamul freneziei ideologice organizata si canalizata de aparatele specializate, regimurile comuniste n-ar fi putut comite crimele cunoscute. Va multumesc pentru cuvintele bune.
Este foarte trist ca multi tineri nu stiu ce a insemnat comunismul in Romania, cat de dur a fost, cati oameni au fost ucisi sau umiliti, cate familii ruinate, si aici vorbesc doar de oameni cu coloana vertebrala nu de scursori care neavand educatie sau resurse finaciare sau lipit de aceasta ideologie infecta pentru a putea pune mana pe munca altora.
Doar panaramele umane care au militat activ pentru instaurarea ideologica si pedepsirea exemplara a celor care se opuneau acestei forme de „guvernare” sunt vinovate de starea trecuta,actuala, si viitoare a Romaniei.
Vor mai trece cel putin 50 de ani pana Romania se va primeni si va scapa de stigmatul acestor sobolani care au inteles sa asupreasca si sa umilieasca smenii lor care nu voiau sa tina capul plecat.
In loc sa ii iertam ar trebui sa ii scuipam, RUSINE LUI ILIESCU PENTRU NEPEDEPSIREA comunistilor ca el si ca Nestor Ignat.
Articol instructiv, ca de obicei, a dlui Tismăneanu.
Nu-i salt perii, dar ce ne-am fi făcut fără el?
Nu prea inteleg dle.Tismaneanu de ce mai folositi termenul „leninista” cand va referiti la doctrina de stanga. Spuneti-i „stanga” si gata. Acum sincer, mai are vreo importanta daca stanga e marxista sau leninista? Nu tot acolo ne-a adus pana la urma?