miercuri, mai 12, 2021

Un zelot al stalinismului dezlănţuit. Cine a fost Nestor Ignat?

Uitam prea repede cine au fost adevaratii responsabili ai terorii ideologice, psihologice si sociale din Romania comunizata. Se sterg cu buretele amneziei variile implicatii, complicitati, initiative criminale, campaniile distructive impotriva spiritului democratic, umilirea celor care refuzau sa ingenuncheze, persecutarea celor care indrazneau sa nu se prostitueze.  Nonagenarul activist Nestor Ignat, fostul student al lui Nae Ionescu la Universitatea din Bucuresti convertit in ideolog al stangii leniniste, a fost vreme de decenii unul dintre acesti supremi politruci, un „indrumator” inflexibil si neiertator, iar o evaluare a biografiei sale care ignora ori minimalizeaza acest lucru devine de fapt o mistificare. Despre acest lucru este vorba in articolul de mai jos scris impreuna cu istoricul Cristian Vasile.

Fanatism ideologic si dezabuzari tardive (Cazul Nestor Ignat)

de Vladimir Tismaneanu si Cristian Vasile

Constatăm – cu întristată mirare – faptul că în mai multe scrieri, relatări etc. despre diverşi potentaţi şi demnitari comunişti, care se întâmplă să se fi reprofilat (spre bătrâneţea care le-a adus ceva înţelepciune) inclusiv ca scriitori, artişti plastici, specialisti in film ş.a.m.d., se strecoară o doză de indiferentism faţă de cariera politică iniţială, precum şi o stranie decontextualizare. Astfel, biografia politică a multora – doar în plan secund: scriitori, critici şi teoreticieni literari etc. – a fost neglijată, când nu a fost chiar ocultată. Figuri centrale ale aparatului ideologic “indrumat” de PCR sunt in continuare membri ai Academiei Romane (cazul eternului C. I. Gulian, exponentul obscurantismului jdanovist in ofensivele anti-filosofice din anii 50, este cel mai scandalos, dar nu este singurul). 

Recent, a apărut o cronică privitoare la expoziţia de desene a lui Nestor Ignat (Daria Ghiu, „Nestor Ignat: Realitatea întoarsă pe dos”, Suplimentul Bucureştiul Cultural, nr. 104, 22 februarie 2011, p. 9; expoziţia este deschisă la Galeria Dialog între 17 februarie şi 30 martie 2011, curator şi consilier artistic fiind doamna Ruxandra Garofeanu). Ni se spune doar că Nestor Ignat a fost membru de partid din ilegalitate, redactor şi apoi redactor-şef adjunct al ziarului Scânteia (1945-1962), precum şi preşedinte al Uniunii Ziariştilor din RPR/RSR. Expoziţia reuneşte desene care probează despărţirea netă a acestui intelectual comunist de triumfalismul dogmatic al ideologiei oficiale. Este probabil ca, în ultimii ani ai regimului, asemeni altor intelectuali care aparţinuseră stângii radicale (să-i amintim doar pe: Paul Georgescu, Ov.S. Crohmălniceanu, Tudor Bugnariu, Niculae Bellu ori Henri Wald), Nestor Ignat a ajuns să deteste spectacolul grotesc al unei tiranii paranoice. Dar, spre deosebire de cei amintiti, Ignat nu a fost doar un critic literar „vigilent” mai ales in anii 50, un filosof marxist, un true believer de nivel mediu devenit un critic al aberatiilor sistemului si urmarit obsesiv de Securitate (T. Bugnariu), activ o vreme în „frontul ideologic”, ci unul dintre principalii arhitecţi ai utopiei. El nu era doar cel care aplica „linia Partidului” în cultura, ci chiar contribuia la formularea ei. In septembrie 1965, profesorul Tudor Bugnariu a fost sanctionat cu vot de blam pe linie de partid si indepartat din functia de decan al Facultatii de Filosofie pentru ca a refuzat sa-si condamne studentii acuzati de „revizionism” si „fascism”.  Niciodata si sub nici o forma, Nestor Ignat nu a probat o asemenea verticalitate.

Ce înţelege un cititor mai tânăr din această simplă şi pretins neutră înşiruire de funcţii? De fapt, sub comunism nu a existat profesiunea de ziarist în sensul veritabil al acestui cuvânt; jurnalistul comunist era de cele mai multe ori un purtător de cuvânt al ideologiei oficiale. Cei care nu o făceau erau pedepsiţi prin marginalizare, stigmatizare, chiar arestare. Iar Nestor Ignat a fost, înainte de a fi critic de artă sau scriitor, un adevărat ideolog. A fost unul dintre cei mai zeloşi susţinători ai realismului socialist, strivitoarea şi unica metodă de creaţie; a făcut parte din prima echipă de „profesori“ ai Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (botezată „C.I. Parhon“), una dintre cele mai ideologizate instituţii de învăţământ superior. Împreuna cu Sorin Toma, Ofelia Manole, Mihail Roller, Ştefan Voicu, Traian Şelmaru, Nicolae Moraru, Paul Niculescu-Mizil, Ignat a făcut parte din grupul de zeloţi din anturajul imediat al lui Leonte Răutu, şeful de atunci al Direcţiei de Propagandă şi Cultură. Ulterior, Ignat s-a aflat în conducerea revistei teoretice a Comitetului Central al PMR/PCR, Lupta de clasă. Prin natura funcţiilor deţinute, a fost direct implicat în toate deciziile ideologice importante ale acelor vremuri.

În anii când se cerea lichidarea liderilor partidelor istorice, Nestor Ignat „deschidea“ cazul Lucian Blaga: „astăzi – scria Ignat în 1946 – când a început să se facă judecata criminalilor mari şi mărunţi, astăzi datoria noastră este să denunţăm, să spulberăm confuzia, să rupem măştile oricât de ticluite şi să aruncăm raza de lumină în bezna în care a colcăit fascismul. Trebuie să stârpim răul din rădăcină, să-l smulgem din cotloanele spiritului. De aceea am deschis «cazul Blaga»: ca să ştie toţi aceia care au visat viitorul într-un anume fel eonic sau mai puţin eonic. În speranţa că «deocamdată putem visa mult şi nepedepsit», că pedeapsa totuşi soseşte şi că în faţa judecăţii nimicitoare a istoriei nu are scăpare nimeni şi nimic“ (Viaţa românească, nr. 1, 1946; Apud Ana Selejan, Trădarea intelectualilor. Reeducare şi prigoană, Cartea Românească, 2005, p. 119).

Consecinţele acestui gen de linşaj de presă se cunosc: peste numai un an, Lucian Blaga a fost izgonit de la Universitatea din Cluj, iar Nestor Ignat şi-a primit răsplata doi ani mai târziu: postul de profesor la Catedra de materialism dialectic a Facultăţii de Filosofie din Bucureşti. În acei ani, Nestor Ignat a fost unul dintre cei mai vehemenţi acuzatori ai „ideologiei obscurantiste a burgheziei”. Înfierările semnate de el nu difereau prin nimic de acelea semnate de Silviu Brucan ori Sorin Toma.  In 1956, acelasi Nestor Ignat il ataca pe A. E. Baconsky pentru „indepartare de leninism” in „valorificarea critica a mostenirii literare” (era vorba de reabilitarea operei lui Mateiu Caragiale).

Nestor Ignat a fost un stâlp al propagandei comuniste în cea mai dură perioadă, un chien de garde al puritatii ideologice, un om care a făcut un rău enorm prin scrierile şi acţiunile sale. Nu ştim dacă vreodată şi-a exprimat regretul sau căinţa pentru ceea ce a făcut (din cate ştim, el este inca in viaţă, având 93 de ani). Sigur, trebuie să existe o balanţă: trebuie recunoscute meritele lui artistice din anii liberalizării; expoziţiile, poeziile şi ediţiile critice realizate de Nestor Ignat nu trebuie sub nicio formă ocultate sau desconsiderate. Dar echilibrul trebuie să funcţioneze în ambele sensuri. Altminteri devenim din nou vectori ai uitării; sacerdoţii stalinismului dezlănţuit nu trebuie trecuţi sub tăcere.

PS Semnalam cu intarziere recenzia datorata doamnei Gratiela Benga, aparuta in revista Viata Romaneasca, la volumul nostru Perfectul acrobat. Leonte Rautu, mastile Raului, publicat in 2008, in colectia “Istorie contemporana” a Editurii Humanitas.  Cum reiese din articolul de mai sus, dezbaterea pe tema asfixierii culturii romanesti (dar a a celor ale minoritatilor nationale din Romania, de pilda actiunile inchizitoriale impotriva filosofului Gaal Gabor si a altor intelectuali proeminenti intre care Meliusz Jozsef) in anii comunismului este departe de a se fi incheiat. Activistii “frontului ideologic”, diversii secretari ai CC, sefi de sectie, adjunctii lor, instructorii CC al PMR/PCR, conducatorii institutiilor de propaganda si in primul rand cei ai Scanteii, ai Luptei de clasa, politrucii de la scolile superioare “Jdanov” si “Stefan Gheorghiu” (rectori, prorectori, profesori), cabotinii cameleonici de la “Academia de Stiinte Sociale si Politice” (ea insasi avand statutul de sectie a CC al PCR), au contribuit cu totii la intoxicarea mentala a unei populatii tratata drept subiect (cobai) al unui experiment maniacal de inginerie sociala. 

http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:sFDD44a4NRcJ:www.viataromaneasca.eu/arhiva/63_viata-romaneasca-11-12-2009/10_cronica-literara/509_in-fata-ultimei-instante.html+jebeleanu+tismaneanu&cd=60&hl=en&ct=clnk&gl=us&lr=lang_ro&source=www.google.com

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Cred ca faceti un serviciu extrem de valabil mai ales pentru generatia tinara, scotind la iveala toate dedesubturile si personajele care au contribuit din plin la scufundarea Romaniei…
    Desigur ca vor trece ani poate pina aceste lucruri vor fi cunoscute si aprofundate…
    Seviti cea mai dreapta cauza Dle Tismaneanu !! Success ! jb

    • Sistemul comunist nu a avut niciodata alta sursa de „legitimitate” (evident specioasa, apocrifa, frauduloasa) decat ideologia oficiala. Oameni precum personajul discutat in articol au articulat discursul violentei sociale, au justificat eliticidul (spre a utiliza conceptul propus de prof. Virgil Nemoianu). Fara dinamul freneziei ideologice organizata si canalizata de aparatele specializate, regimurile comuniste n-ar fi putut comite crimele cunoscute. Va multumesc pentru cuvintele bune.

  2. Este foarte trist ca multi tineri nu stiu ce a insemnat comunismul in Romania, cat de dur a fost, cati oameni au fost ucisi sau umiliti, cate familii ruinate, si aici vorbesc doar de oameni cu coloana vertebrala nu de scursori care neavand educatie sau resurse finaciare sau lipit de aceasta ideologie infecta pentru a putea pune mana pe munca altora.

    Doar panaramele umane care au militat activ pentru instaurarea ideologica si pedepsirea exemplara a celor care se opuneau acestei forme de „guvernare” sunt vinovate de starea trecuta,actuala, si viitoare a Romaniei.

    Vor mai trece cel putin 50 de ani pana Romania se va primeni si va scapa de stigmatul acestor sobolani care au inteles sa asupreasca si sa umilieasca smenii lor care nu voiau sa tina capul plecat.

    In loc sa ii iertam ar trebui sa ii scuipam, RUSINE LUI ILIESCU PENTRU NEPEDEPSIREA comunistilor ca el si ca Nestor Ignat.

  3. Nu prea inteleg dle.Tismaneanu de ce mai folositi termenul „leninista” cand va referiti la doctrina de stanga. Spuneti-i „stanga” si gata. Acum sincer, mai are vreo importanta daca stanga e marxista sau leninista? Nu tot acolo ne-a adus pana la urma?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

PNRR for dummies. Sau planul cincinal cu MCV ataşat

Luni 10 mai premierul Cîţu şi ministrul Ghinea merg la Bruxelles pentru a discuta o formă finală a Planul Naţional de Redresare...

Povestea ursului și gestionarea ciudată a crizei

Toți știm povestea celui mai mare urs din România, ucis de un prinț din Liechtenstein. Opinia publică a reacționat...

Conferința privind Viitorul Europei s-a reluat. Cine vorbește pentru România europeană?

Pregătirile pentru ”Conferința privind Viitorul Europei” s-au reluat după o pauză impusă de situația sanitară a Europei. Această inițiativă franceză preluată în...

Maia l-a învins definitiv pe Igor. Dar bătălia pentru direcția Republicii Moldova continuă

După ce a pierdut pe toate fronturile, adică și Președinția și Parlamentul, principalul agent politic al Moscovei la...

Școlile și epidemia

Numărul zilnic al deceselor este cel mai bun indicator al mersului epidemiei. Față de numărul cazurilor detectate, care depinde de numărul de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro