joi, iulie 9, 2020

Unde duce lipsa de solidaritate?

Nu m-a mirat deloc să aflu că la mitingul de protest al angajaților din teatre care a avut loc la București duminica trecută participarea a fost departe de a fi mulțumitoare. Nici vorbă de cei 5000 de oameni așteptați de organizatori, doar câteva sute. Multe absențe semnificative, multe absențe care dor.
Mai întâi fiindcă solidaritatea nu prea face parte din felul de a fi al oamenilor de cultură din România. Faptul a fost vizibil, între altele, în vara anului 2012, atunci când, printre primele măsuri luate de noua putere uselistă, s-a numărat aceea a demiterii intempestive a conducerii ICR. Adică a lui Horia-Roman Patapievici, Mircea Mihaieș și Tania Radu. Dar și atunci când, în urma unei decizii iresponsabile a uneia dintre conducerile cele mai intens politizate, dar și mai incapabile conduceri a Televiziunii Române (președinte-director general era Claudiu Săftoiu, iar printre membrii Consiliului de Administrație se număra și insa cu nenumărate fețe pe nume Lucia Hossu-Longin care plânge după cum îi cere interesul, ba după Iuliu Maniu, ba după Elisabeta Rizea, ba după urmașii torționarilor acestora Adrian Năstase, Dan Voiculescu și Liviu Dragnea) a fost închis intempestiv postul TVR Cultural.
În al doilea rând fiindcă puțini au înțeles că faptul că Ion Caramitru, directorul Teatrului Național din București, a fost obligat să ia decizia dureroasă de a renunța la serviciile absolut necesare a mai mult de 50 de tehnicieni fiindcă instituția pe care o conduce nu mai are banii cu care să îi plătească, nu înseamnă decât vârful icebergului. Foarte curând aceeași soartă o vor avea (în unele locuri o au deja) actorii colaboratori din Teatre, indiferent cine le este acestora finanțatorul.Ministerul sau Consiliile locale și județene. Marea majoritate a instituțiilor de spectacole operează deja modificări în distribuții. Renunță la cei angajați pe rol. Care va fi urmarea imediată? O creștere masivă a șomajului în rândurile actorilor, dar și a regizorilor și scenografilor îndeosebi tineri care, oricum, de abia dacă luau o brumă de bani pe contracte punctuale. Această lovitură vine la foarte scurtă vreme după ce dl. Daniel Breaz, insalubrul, tupeistul și incapabilul ministru al Culturii și Identității Naționale, a redus, fără să se gândească la consecințe- și aceasta pentru simplul motiv că este incapabil să le priceapă-bugetul AFCN. Care făcea cât de cât posibilă supraviețuirea teatrelor independente.
Toate acestea se petrec din cauza subfinanțării. A unui buget de stat prost croit de Dragnea, Vâlcov și Teodorovici și asumat de toți membrii guvernului Dăncilă, chiar dacă azi d-na V. V. Dăncilă declară cu totul altceva. Fiindcă alocația bugetară anuală a mai tuturor instituțiilor de spectacole nu a fost nicidecum coroborată cu tot felul de OUG emise alandala, fără vreo fundamentare bugetară reală de guvernarea PSD-ALDE. E vorba despre o sumedenie de acte normative cu punere obligatorie în practică ce prevăd tot felul de binefaceri. Altminteri deloc nemeritate. E vorba despre alocații de hrană, sporuri, vouchere de vacanță, dar și de măriri scriptice de salarii care mai nicăieri nu au acoperirea bugetară aferentă. Guvernul dă, promite, se face că le face viața mai bună celor care lucrează în cultură, numai că uită să pună la dispoziție resursele financiare necesare. Unde mai pui că după aceea face pe uitucul, cere diminuarea cheltuielilor, amputări, economii cu procente inimaginabile care vor avea drept consecință imediată scăderea semnificativă a numărului de premiere, dacă nu cumva chiar încetarea totală a producției.
În al treilea rând, lipsa de solidaritate se explică și prin aceea că s-au găsit unii actori mai vorbăreți și defectivi de caracter de prin Teatre care se folosesc printre altele nu doar de situație, ci și de înregimentarea lor politică de dată recentă. Dar și de faptul că au dobândit în vremea din urmă o oarecare notorietate nu datorită nu știu căror creații epocale, ci fiindcă au criticat, pe bună dreptate, puterea PSD-ALDE pentru a da liberă expresie resentimentelor față de un manager sau altul. Așa a procedat, din păcate, într-un mod pe care mă abțin cu greu să îl calific dl. Mihai Călin, un actor stimabil, chiar bun (am făcut parte din juriul care l-a nominalizatîn urmă cu ani pe dl. Călin la premiul UNITER pentru un rol secundar, premiu pe care actorul și l-a adjudecat, de altfel),cunoscut de multă vreme pentru disputele lui personale cu directorul Ion Caramitru. Nu e singurul. Dl, Călin Căruia i-a adus d-lui Caramitru tot felul de acuze de care a profitat mișelește ministrul Daniel Breaz și care mai apoi au fost folosite de unii împotriva actorilor. Nu îl bănuiesc, Doamne ferește!, pe dl. Breaz că ar fi auzit vreodată de Teodor Mazilu, nu cred că i-ar fi citit acestuia vreo piesă ori că ar fi văzut vreun spectacol inspirat din scrierile sale, însă cu toate acestea a recurs, așa cum fac toți pigmeii intelectuali, la amenințarea cu “controlul financiar”. O sintagmă care a făcut carieră în scrierile lui Mazilu. Dl. Breaz nu s-a putut abține nici el să nu deschidă, așa cum face de obicei, aiurea gura, cu tupeu de politruc, de reîntruchipare catraghioasă, neterminată, fadă a lui Leonte Răutu, dovedind prin zicerile sale nu doar că habar nu are de cultură, de teatru, că este doar un mărunt și fără har activist politic de proastă calitate care “își aduce aportul”, un profitor de mâna a doua, dar nici de prevederile legale în vigoare. Fiind mai preocupat să își vopsească părul și să dea urmare unor delațiunil murdare care au ieșit, spre regretul meu, pe gura lui Mihai Călin, decât de slujirea culturii naționale din care nu înțelege o iotă..
Plângerile, denunțurile, reclamațiile, vorbele aiurea ale d-lui Călin au fost preluate îndată nu doar de dl. Breaz ori de alți oameni ai puterii, ci și de trâmbițele lor mediatice. Precum cei de la fițuica Evenimentul zilei. Într-o postare pe facebook, inenarabilul Mirel Curea și-a exprimat fără nici o jenă disprețul față de actori. Aceasta în vreme ce o anume Simona Ionescu, redactor șef al sus-numitei publicații, altminteri o semi-doctă ale cărei zise editoriale rivalizează cel mult cu compunerile șchiopătânde ale unui elev de clasa a șaptea de la o amărâtă de școală generală și care săptămânile trecute s-a făcut de râsul lumii scriind că regretata Mihaela Tonitza-Iordache ar fi fost de profesiune scenografă, l-a atacat iresponsabil și mârșav pe Ion Caramitru. Servindu-se spre a-și susține argumentația ei schiloadă de acuzele resentimentare ale lui Mihai Călin. Devenit un profesionist al auto-băgatului în seamă. Al denunțului murdar, mizer, de resentimentar care suferă că nu s-a împlinit cum și-ar fi dorit profesional. Care habar nu are ce mare rău a făcut breslei erijându-se fără nici un temei în Père Justice. Ca să nu mai vorbim de marele rău făcut de același Mihai Călin partidului din care face parte. Lăsând impresia că nu vrea decât să să își adjudece vreo funcție, vreo tocană mai particoleră. Chiar cu prețul demnității și onorabilității. Care după activitățile sale din vremea mai urmă mi se par mai puțin sigure.
Comentariu publicat concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Nu este nici un secret ca artele infloresc atunci cand exista o viata economica prospera si o
    administratie sigura si stabila.In aceste conditii,involutia PSD-ALDEsi lipsa unei opozitii/altrrnative
    viabile, toate sectoarele de activitate au de suferit.Primele sunt activitatile culturale, sub aspect material/financiar.In aceste conditii -limita- apar si derapajele intelectuale si umane,regretabile dar existente si persistente……Ca simplii spectatori nu putem decat sa regretam si sa militam pentru schimbarea in bine. Prilejul ar fi apropiatele alegeri….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Recunosc din start faptul că îmi este destul de greu să scriu despre volumul Isus al Meu, editura Humanitas, 2020. În primul rând, din cauza intimidantului autor, un monument al culturii românești contemporane, adulat şi contestat ȋn (aproape) egală măsură.

Refuzat la export. Schimb de scrisori cu un prieten maghiar

Dragă Miklós, îți amintești de expresia „refuzat la export” din comunismul nostru românesc; subliniez „nostru”....

Când șahul devine rasist…

Credeați că numai statuile sau hărțile (1) pot fi rasiste? Aflați că, pe fondul actualei revoluții BLM (Black Lives Matter), în curs de desfășurare în...

Frauda în educaţie e viol la adresa copilului

Cu câteva zile în urmă, o studentă mi-a trimis – ca răspuns la examenul de “Etică şi integritate academică” – un text...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)