sâmbătă, februarie 4, 2023

Uneori, istoria se repetă!

PSD și-a înmulțit și împrospătat zdravăn echipa de vectori de imagine. Ceea ce înseamnă că d-na Anca Alexandrescu a avut în ultimele luni extrem de mult de lucru fiindcă pe lângă instruirea noilor vorbeți ai partidului respectiva insă s-a mai ocupat și cu datul de telefoane șefilor Televiziunii publice.
A făcut-o și încă o mai face spre a le spune care reporter este agreat de putere și care nu e, care e din cale de agresiv și nu pricepe că TVR trebuie să fie o agenție guvernamentală de propagandă, cine trebuie păstrat și cine trebuie rotit. Și nu s-ar putea spune că intervențiile d-nei Anca Alexandrescu nu ar fi dat până la ora actuală rezultate. Cea mai recentă victimă- reportera Andreea Dumitrescu care a preferat să demisioneze decât să se supună dispozițiilor descalificante date de o insă lipsită complet de har jurnalistic, dar și fără urmă de coloană vertebrală pe nume Mădălina Rădulescu, reînscăunată la conducerea Știrilor TVR numai fiindcă este pe placul politrucului Alexandru Sassu.
Însă fiind cum nu se poate de intens prinsă cu astfel de telefoane, doamna Anca Alexandrescu nu mai prea are vreme să se ocupe de instruirea corespunzătoare a noilor vorbeți ai PSD. Numai astfel se explică de ce inși precum Radu Preda care, nu mai departe decât miercurea trecută, s-a manifestat cu un ridicol maxim, de oltean specializat în datul doar în datul la gioale, la Digi 24 ori Claudia Țapardel și Gabriela Zoană, un fel de Veta și Zița ale PSD, nu pot să fie cu nimic mai breji decât impostorul Daniel Breaz de la Alba Iulia, cocoțat în postul de ministru al Culturii, ori etern aflatulîn offside Liviu Marian Pop care zilele trecute a mai insultat încă o dată grav limba română, susținând sus și tare că trebuie scris și pronunțat plancardă. Că așa ar zice DEX-ul. Aiurea. Domnul Pop nu a făcut decât să confirme că pesediștii mint și atunci când este vorba de dicționare, iar dacă intereselor partidului și a șleahtei care îl conduce o vor impune, pot să amendeze până și Teorema lui Pitagora. Ceea ce nu ar fi tocmai o problemă având în vedere faptul că dl. Pop, deși are bine pusă la păstrare o bucată de carton din care rezultă că ar fi profesor de matematică, s-a dovedit complet nepregătit și în acest domeniu.
Și noii, și vechii vectori de imagine ai PSD dau semne că au fost instruiți de sus-numita doamnă Anca Alexandrescu să își brodeze intervențiile televizate pe una dintre zicerile ce i-au asigurat o celebritate postumă Elenei Ceaușescu-„Tovarăși, stați liniștiți la locurile voastre!”.
Adică, spun domnii Breaz, Pop, Manda, Pleșoianu, dar și duducele Țapardel și Zoană, nu mai ieșiți în stradă, nu mai protestați fiindcă o faceți degeaba! PSD v-a crescut pensiile și salariile, ceea ce nu înseamnă însă că am duce-o măcar cu un dram mai bine și aceasta din cauza creșterii prețurilor și a inflației galopante, Ordonanța 7 este perfectă și chiar dacă nu e, nu e treaba voastră, adică a magistraților, a profesorilor universitari ori a actorilor să o contestați, Ordonanța 114 este una cum nu se poate mai înțeleaptă, iar dacă practica deja o contrazice, măcar e una patriotică fiindcă a fost concepută de dl. Darius Vâlcov „omul de o valoare rară” înzestrat și cu o condamnare de 8 ani închisoare cu exacutare, dar și de ministrul Eugen Orlando Teodorovici, mult mai frumos decât Chiparosul și monden din cale afară, deși, fie vorba între noi, avem de-a face cu o mondenitate cu retard. Protestele sunt inutile, guvernarea nu se gândește să le ia în seamă tot la fel cum ignoră avertismentele Uniunii Europene. Coaliția se bazează pe mult invocatele rezultate ale alegerilor parlamentare din decembrie 2016, făcându-se a nu băga de seama că în martie 2019 susținerea populară de care se mai bucură PSD se situează în scădere vertiginoasă.
Suntem supuși, suntem asaltați de o amplă operațiune de manipulare la care contribuie posturi de televiziune controlate de putere (România tv, Antena 3, TVR 1), gazete precum din ce în ce mai de necititul Evenimentul zilei, jurnaliști furajați direct sau indirect de PSD de teapa unor Doru Bușcu, Corenel Nistorescu, Bogdan Chirieac, Val Vâlcu, Sorin Roșca Stănescu, Ion Cristoiu.
Reamintesc că în anii ’80 agenții de influență, zvonacii, răspândacii puterii comuniste se dădeau de ceasul morții să ne inoculeze ideea că e inutil să protestăm la adresa umilințelor la care ne supunea regimul lui Nicolae Ceaușescu. Au protestat ei, polonezii, susținuți de Papă, au făcut greve, au intrat la închisoare pentru vina de a fi înființat Sindicatul Solidaritatea și tot degeaba. Primăvara anului 1989 a infirmat acest degeaba. La noi, infirmarea a ajuns doar în decembrie. Să nu uităm că uneori, totuși, istoria se repetă!
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Nu stiu daca ati retinut, apropo de comunicare:
    Intr-un acces de modestie prima prim-ministru al Guvernului Romaniei, doamna Viorica a zis „Ordonanta 114 are si parti bune”.
    Probabil ca la un moment dat in sedintele de prelucrare i s-a mai rupt firul dar a reusit sa prinda din zbor ideea aproximativa ca Ordonanta nu-i chiar rea cum s-ar zice…
    Sau a avut la indemana o hartiuta prea mica

    • Ceea ce traim astazi este o operatiune marca fsb, de hipnoza in masa si de inversare completa a valorilor.
      Se mai cheama si razboi psihologic si, de obicei, precede invazia armata si toate cele bune care izvorasc din asta..

  2. Asa spune si o vorba mai veche: cine nu-si cunoastye Istoria risca s-o repete.
    NB,
    din pacate, zvonaci de genul celor din anii `80 exita si acum, la noi, dar cu alte metode.
    Ne spun ca politica e o mizerie, ca toate partidele sint corupte si, normal, toti politicienii sint mafioti, ca nu ai pe cine alege. ..
    Asa a ajuns „sa se aleaga” pesdistii doua legislaturi la rind.

  3. „Ordonanța 114 este una cum nu se poate mai înțeleaptă, iar dacă practica deja o contrazice, măcar e una patriotică fiindcă a fost concepută de dl. Darius Vâlcov…”

    Dl Darius Vâlcov doar a transmis-o guvernului de la cei care au primit oportunități de afaceri cu statul prin prevederile ei. Adică, așa cum am mai scris în spațiul acestei platforme, de la beneficierii FDI, ai grădinițelor private [care-și pot schimba destinația în 20 de ani] șamd., până la cei care fac afaceri în industria extractivă.

    Dl Vâlcov a menționat, de altfel, cine a fost consultantul domniei-sale în alcătuirea textului OUG 114.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro