Finlanda și Suedia au înaintat cererile oficiale de aderare la NATO pe 18 mai 2022, iar protocoalele de aderare au fost semnate pe 5 iulie. Canada, Islanda, Norvegia și Danemarca au inițiat procedurile de ratificare în aceeași zi. România a intrat în rând, pe 21 iulie, iar Slovacia, ultima țară din serie, a deschis procedura pe 27 septembrie 2022.
Aderarea rapidă a Finlandei și a Suediei la Organizația Tratatului Nord-Atlantic este posibilă întrucât cooperarea celor două țări cu NATO are deja o lungă istorie. Armatele Finlandei și Suediei urmează standardele NATO. Sunt mai puternice decât ale multor membri ai Alianței. Războiul deschis de Rusia a arătat cât de binevenită este umbrela NATO în fața destabilizării Continentului. Evoluții precum cooperarea Rusiei cu Iranul, frenezia rachetofilă a liderului nord-coreean, semnele de ultimă oră că, în curând, China va sprijini Rusia cu arme, extind instabilitatea în lume.
Aceste argumente raționale au devenit „politică euroatlantică” întrucât au fost asumate de către populațiile din Noul și Vechiul Continent. În primul rând, de finlandezi și suedezi care au cerut guvernelor lor să renunțe la politica tradițională de neutralitate. Apoi, de cetățenii europeni care au încurajat sprijinirea în variate feluri a Ucrainei. Atitudinea populațiilor euro-atlantice față de războiul inițiat de Rusia a fost subiectul a numeroase cercetări. Amintesc câteva rezultate ale uneia, cât se poate de proaspătă, a prestigiosului think-tank „European Council on Foreign Relations” (aici)[i]:
– o proporție de 21% dintre americani, 22% dintre britanici și 30% dintre cetățenii a 9 state europene[ii] ar fi de acord ca Ucraina să cedeze Rusiei teritoriul ocupat de aceasta dacă astfel războiul se va termina curând;
– o proporție sensibil mai mare, de 34% dintre americani, 44% dintre britanici și 38% dintre cetățenii europeni apreciază că Ucraina trebuie să-și recâștige întreg teritoriul, chiar dacă aceasta înseamnă un război mai lung și mai mulți ucraineni uciși ori strămutați;
– circa 55% dintre americani, 65% dintre britanici și 54% dintre cetățenii europeni văd în Rusia un adversar și lor li se adaugă cei ce o văd drept rival;
– mai mult de 84% dintre cetățenii celor trei comunități occidentale consideră că Europa susține Ucraina pentru a apăra integritatea teritorială a acesteia, pentru a salva democrația ucraineană și pentru a-și proteja propria securitate – și nu dn motive mercantile.
Am amintit doar o parte a rezultelor ECFR, acoperind oricum o mică bucată din ansamblul detaliilor care contează când evaluăm atitudinea europeană față de actorii războiului din Ucraina. Sunt recente și reprezentative și deci, solidare cu alte investigații.
Turcia lui Recep Tayyip Erdoğan
Mobilizarea popoarelor finlandez și suedez în favoarea aderării la NATO părea singurul factor care putea conta în extinderea Alianței.[iii] Totuși, au apărut două note discordante în procesul aderării. Prima, a președintelui Recep Tayyip Erdoğan.[iv] Putând decide un veto la aderare, Erdoğan a cerut Finlandei și Suediei eliminarea oricăror restricții asupra vânzării de arme către Turcia, ceea ce s-a întâmplat, și schimbarea legislației anti-terorism, ceea ce ambele țări au făcut. A solicitat și extrădarea unor militanți împotriva regimului lui Erdoğan. Or, în țările democratice, scoaterea unui rezident de sub protecția statului este controlată de sistemul de justiție. În luna decembrie 2022, Curtea Supremă din Suedia a blocat extrădarea unui jurnalist turc acuzat de implicare în tentativa de răsturnare a lui Erdoğan din 2016. Totuși, Turcia a insistat să se treacă peste verdictul instanțelor, care reprezintă inima civilizației instituționale suedeze.[v] Este ca și cum i s-ar fi cerut Turciei, în momentul în care și-a exprimat dorința să devină membră a Uniunii Europene să renunțe la religia islamică.
Liderul de la Ankara face paradă de fermitate întrucât în Turcia sunt programate alegeri în luna mai a acestui an (o analiză și sintetică, și cuprinzătoare, a strategiei lui Erdoğan, aici). Printr-un astfel de comportament, el trădează Organizația Tratatului Nord-Atlantic și toate celelalte țări care o compun. Nu este nici măcar un comportament egoist, căci Turcia beneficiază și ea de faptul că NATO, căreia îi este membră, se întărește prin aderararea a noi state. Este un comportament trufaș, interesant de câștiguri imediate, în fond, marginale, care pune în discuție principiul însuși care fondează un tratat: solidaritatea între membri. La întâlnirea dintre Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg și ministrul de Externe turc, Mevlüt Çavuşoğlu, din 16 februarie a.c., primul s-a adresat fără menajamente: „este momentul (subl.m.) să ratificați cererile de aderare atât cu Finlanda, cât și cu Suedia” (pentru alte detalii, aici).
Ungaria. Susținerea insidioasă, sistematică și elaborată a unei politici pro-putiniste
Dacă în cazul Turciei, comportamentul ei grăbit de a profita de conjunctură mai are o minimă logică, în cazul Ungariei, retincența ei nu poate găsi o justificare rațională. Inițial, Ungaria promisese că va ratifica aderarea Finlandei și Suediei în toamna anului trecut. La începutul lunii decembrie 2022, ministerul de Externe ungar a anunțat că votul pentru ratificare va fi dat la începutul lunii februarie 2023, fără condiții prealabile. (Budapesta nici nu avea cum să inventeze „condiții”.) Acum câteva zile Parlamentul maghiar a anunțat deschiderea procedurii de ratificare a cererilor Finlandei și Suediei la data de 1 martie, a.c. Ar părea cu totul irațional ca majoritatea condusă de către Viktor Orbán să facă altceva decât să voteze actul de o importanță atât de evidentă. Există și voci ale opoziției politice care au dubii (vezi aici). Temerile sunt motivate de modul insidios, sistematic și elaborat în care guvernul de la Budapesta promovează agenda putinistă a războiului din Ucraina. Aceasta va domina dezbaterea ratificării.
Din lungul inventar care probează afirmația mă opresc la un exemplu reprezentativ pentru toate cele trei atribute: dialogul dintre Zoltán Kovács, secretar de stat pentru diplomație publică și relații internaționale în trei guverne Orbán și analistul-șef al Fundației Századvég, Lóránt Sümeghi, asupra unei cercetări numite „Proiectul Europa” (aici). „Concluziile” lor au privit poziția europenilor față de măsurile luate de guverne ca răspuns la războiul din Ucraina.
Titlul prezentării celor doi a fost îngroșat: „Europenii s-au săturat de vărsarea de sânge”. Zoltán Kovács și Lóránt Sümeghi au susținut, într-o engleză fără cusur, că guvernul Orbán a avut complet dreptate în evaluările și politicile sale privind războiul, în timp ce politicienii Europei de Vest au ratat la fel de complet să fie în acord cu așteptările cetățenilor europeni. Iată o serie de subtitluri ale raportului de cercetare:
– opinia publică europeană este puternic divizată cu privire la înarmarea Ucrainei;
– conducerea politică din mai multe state membre ale UE merge împotriva voinței publicului;
– în mai multe state membre ale Uniunii Europene, deciziile elitei politice în contextul războiului ruso-ucrainean nu corespund așteptărilor populației;
– Bruxelles-ul trebuie să acționeze imediat pentru a promova pacea și a reduce inflația din cauza sancțiunilor;
– 62% dintre respondenții UE și 63-63% dintre cetățenii fostului bloc socialist și ai Cooperării Visegrád sunt îngrijorați de posibilitatea ca această criză ruso-ucraineană să devină un război mai mare sau ca propria lor țară să fie afectată;
– Bruxelles-ul ar trebui să promoveze încetarea războiului.
Tabloul oferit de cercetarea Fundației Századvég este cu totul diferit de cel al European Council on Foreign Relations, iar în timpul dezbaterii, Zoltán Kovács și Lóránt Sümeghi au accentuat în diferite feluri divergența. Au insistat asupra nevoii de a pune presiune asupra guvernelor pentru începerea negocierilor de pace între părțile beligerante. Nu au rostit niciodată sintagme precum „invadarea Ucrainei de către Rusia”, „războiul declanșat de Rusia” sau formule echivalente; nu s-au referit la crimele armatei ruse; nu au invocat o singură dată amenințarea Moscovei asupra celorlalte state europene. Ucraina și Rusia apăreau în același fel, în aceași măsură, pur și simplu „beligeranți”.
Promotorii cercetării susțin că Fundația Századvég a dezvoltat acum 7 ani o nouă metodologie: a înlocuit sondajele bazate pe percepții – cum fac occidentalii! – cu sondaje bazate pe „realitatea propriu-zisă”. Nu mă opresc la complicațiile tehnice ale unei asemenea afirmații.
Chiar dacă sondajele sunt un instrument util pe anumite subiecte (precum harta voturilor într-o competiție electorală), folosirea lor pentru a defini o politică publică cere precauție. Or, oficialii de la Budapesta chiar aceasta încercau: să fundamenteze și să determine, prin ivestigația lor, schimbarea politicilor nord-atlantice față de războiul declanșat de Federația Rusă.
Se poate abuza ușor de sondaje. Ce s-a întâmplat cu cercetarea promovată de Zoltán Kovács și Lóránt Sümeghi este chiar o manipulare. Urmăriți această întrebare adresată cetățenilor europeni, discutată de cei doi: credeți că guvernele trebuie să dea mai multă atenție „protecției și ajutării familiei, să aibă copii?”, SAU „problematicii LGBT, minorităților sexuale și asistării lor”? Desigur, o proporție covârșitoare a dat prioritate protecției familiei și copiilor. Se putea altfel? Întrebarea încalcă mai toate regulile unei cercetări respectabile.[vi]
O altă întrebare, din aceeași categorie a manipulării: „ar trebui liderii Uniunii Europene să fie, în sfârșit, chemați să facă ceva pentru a reduce prețurile scăpate de sub control și pentru a pune capăt războiului, în loc de inacțiune”? Evident, respondenții au fost de acord că liderii UE ar trebui „să facă ceva pentru a reduce prețurile” și că nu este acceptabilă inacțiunea lor, Concluzia abuzivă, că liderii europeni trebuie să pună capăt războiului pentru a fi în acord cu cetățenii a devenit centrul dezbaterii „Europenii s-au săturat de vărsarea de sânge”. Ceea ce înseamnă, în viziunea „experților”, să nu mai fie livrate arme Ucrainei. Aceeași teză va fi cheia intervenției la ONU a ministrului de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, în chiar ziua trecerii unui an de la invadarea Ucrainei (aici). Oprirea livrărilor de armament către Ucraina ar servi atât de bine, atât de clar, planurilor lui Putin, încât nici acesta nu o pretinde Occidentului decât în formula limitată a liniilor roșii: lansatoarele de rachete să nu bată peste granița „lui”, să nu fie trimise avioane ș.a.
Refuzând ratificarea, Ungaria ar trăda partenerii de Alianță, ar trăda minoritatea maghiară din Ucraina, s-ar trăda pe sine însăși
Încetarea ajutorului armat către Ucraina nu poate avea ca rezultat decât cucerirea Ucrainei și înglobarea ei în Rusia. O catastrofă apocaliptică pentru ucraineni, o grozăvie pentru țările din jurul „fostei” Ucraine, ajunse să trăiască sub o sabie a lui Damocles. Inclusiv Ungaria va fi mai vulnerabilă decât este acum.
Victoria lui Putin ar fi o catastrofă pentru cei circa 140.000 de minoritari maghiari din Ucraina (156.600 conform reensământului din 2001). Imperiul ar rusifica și majoritatea, și minoritățile, fără milă. Și chiar dacă Putin ar face cu minoritarii maghiari o excepție, dată fiind asistența de astăzi a guvernului Orbán, aceștia ar urmă să trăiască o viață insuportabilă sub regimul lui Putin. Într-un mod absurd, Ungaria, atât de vehementă când au fost reduse garanțiile pentru identitatea etno-culturală a co-naționalilor din Ucraina (totuși, doar un aspect al vieții lor), susține astăzi o politică având drept consecință orbitoare strivirea existenței maghiarilor din Ucraina.
Din fericire, guvernul de la Budapesta nu poate opri susținerea cu arme a Ucrainei. Dar își poate exercita veto-ul față de aderarea Finlandei și a Suediei la NATO. Irațional? Oare îndemnul de a opri livrarea de arme Ucrainei este mai puțin irațional? Dacă ar face-o, Parlamentul dominat de Fidesz ar comite o lungă serie de infidelități: infidelitate față de aliații din NATO; infidelitate față de cetățenii europeni; infidelitate față de maghiarii trăitori în Ucraina vecină. Ar fi infidel față de cei care s-au ridicat în anul 1956 împotriva unui predecesor al lui Putin. Ar fi infidel față de viitoarele generații de maghiari amenințate să viețuiască într-o lume instabilă, sub ochii plini de reproșuri ai europenilor.
Este un scenariu urât, l-am descris ca o datorie de gândire, dar nu cred în el.
NOTE:
[i] Cercetarea ECFR, bazată pe un sondaj desfășurat la sfârșitul lunii decembrie 2022 și începutul lunii ianuarie 2023, s-a derulat în colaborare cu ”Europe in a Changing World project of the Dahrendorf Programme” at St Antony’s College, University of Oxford. A fost coordonată de Timothy Garton Ash, Ivan Krastev și Mark Leonard – ultimul, directorul ECFR
[ii] Cetățeni din Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Italia, Polonia, Portugalia, România și Spania.
[iii] Guvernul landului Bavaria a acordat premiul Ewald von Kleist guvernelor Finlandei și Suediei, „pentru decizia lor istorică de a solicita aderarea la NATO ca răspuns la războiul de agresiune al Rusiei”.
[iv] Președintele Erdoğan a invocat în primul rând lupta Turciei cu terorismul kurd. Armata turcă vânează Partidul Muncitorilor din Kurdistan ori alte mișcări kurde în Siria sau Irak, iar serviciile de securitate de la Ankara comandă asasinarea unor lideri kurzi acolo unde mâna lor poate ajunge, inclusiv Viena și Paris. În contextul aderării, Erdoğan încearcă să forțeze Statele Unite să elimine embargoul, în ce o privește, pentru avioanele F-16.
[v] Un procent din populația Suediei este de origine kurdă.
[vi] Dacă Fundația Századvég ar fi întrebat: „Ce preferați, ca familia dv. să fie protejată”, ori ca „parlamentul ungar să dea jos guvernul Orbán”, cu siguranță, familia proprie ar fi fost preferată premierului.
Rusia a cumparat loialitatea lui Orban promitandu-i refacerea „Ungariei Mari”.
Ungaria ba chiar si Turcia vor accepta aderarea Finlandei si Suediei la NATO. Pina atunci totul se regleaza la nivel de intelegeri punctuale cu Germania, Franta,SUA si Italia (se pregateste terenul ) .Budapesta incearca si ea sa reziste la nivelul conducerii actuale cum si „Sultanul” face la fel in Turcia .Pentru Turcia lui Erdogan lucrurile s-au complicat (cutremurul devastator va produce pagube electorale )si alegerile decise sa aiba loc mai devreme nu il avantajeaza . Pentru Orban Budapestanul inca mai este loc de a ramine la putere el semniind toate deciziile (pina si ultimile sanctiuni sunt semnate )dar ofera, ca de obicei, cetatenilor din Ungaria ceea ce doar stie si face de ani de zile .Pe masura ce Rusia nu mai stie ce sa faca in Ucraina mai toata suflarea omeneasca va trece in barca occidentala .Urmarti cu atentie .Cu totii suntem martorii fauriri Istoriei asa cum am fost si in anul 1989 .Cine si-ar fi inchipuit .
„Cine si-ar fi inchipuit ”
Regan, Thatcher si RFERL.
Si Kissinger care nu a pariat pe gloaba kgb-ista.
Sunt portițe lăsate deschise din proiect. Precum cea privind neprimirea României în spațiul Schengen.
Dacă se termină războiul, unii demagogi scandinavi pot profita electoral speculând avantajele neutralității pentru Austria.
In parlamentul european s-a declarat ca Viktor Orban este agent FSB fiind santajat de serviciul secret rus cu dosarul sau de colaborare cu securitatea maghiara in vremea regimului comunist. A venit probabil timpul ca occidentalii sa-l expuna pe Viktor Orban ca agent acoperit al rusilor.
Este inainte de toate un mare nesimtit. O conditie fara de care nu putea face tot restul.
Surpriză va fi dacă Parlamentul va ratifica Protocolul de aderare la NATO a Finlandei și Suediei în ședința anunțată. Fiindcă după acțiunile diplomației ungare din ultimul timp apare ca mai sigură o nouă amînare dacă nu chiar o condiționare (care tot amînare ar fi, poate pînă la calendele grecești, ca în cazul Turciei). Cît privește „ca și cum i s-ar fi cerut Turciei, în momentul în care și-a exprimat dorința să devină membră a Uniunii Europene să renunțe la religia islamică”, să ne amintim că niciun organism UE” să ne amintim că UE a tăcut mîlc în urmă cu 3 ani, cînd Sfînta Sofia (muzeu, dar unul dintre cele mai puternice simboluri ale creștinătății, adică ale europenismului) a fost transformată în moschee.
Ungaria a fost, este, si probabil va ramane (cel putin in viitorul apropiat) o tara reactionara, nedemocratica, in conflict cu vecinii (Romania, Slovacia, Serbia, etc), si atasata tandemului reactionar si anti-american germania-austria. Asa incat apropierea de Putin si de rusia e normala pt o astfel de tara si de regim. Ma bucur ca Romania a respins programul de investitii al ungariei in Transilvania, care e de un tupeu si aroganta foarte insidioase. Nu ca ungaria ar fi cine stie ce tara dezvoltata (are PIB/locuitor cam ca romania), dar investitiile in Transilvania sunt facute cu un scop, acela de a indeparta in perceptie transilvania de restul Romaniei, si de a pava in viitor alipirea Transilvaniei la ungaria. Astfel de planuri mirsave ale ungurilor nu au fost niciodata pe deplin respinse, intotdeauna vor ravni la Transilvania. Deci ce aliati mai buni pt Putina in UE decat aceste doua tari reactionare si parsive, ungaria si austria?! (si partial germania). Germania a intarziat cat de mult furnizarea de ajutor militar ucrainei tocmai din cauza relatiilor stranse cu regimul criminal rusesc si a energiei care venea de acolo. Romania trebuie sa puna la punct ferm Ungaria si sa le taie orice incercare de patrundere sub diverse forme aparent „nevinovate” in Transilvania. Ungaria ar tb pusa la ounct fer si de UE, taiate fondurile din cauza reformelor anti-justitie.
E mai degraba un plan de acaparare absoluta a mintilor si inimilor maghiarilor din Ro dublat de câteva obiective politice : mentinerea unu control asupra romaniei si evolutiei ei economice prin udmr dublata de extinderea hinterlandului economic maghiar in zona. Care hinterland, sau interese, pare destul de extins data fiind implicarea si in republica moldova in zona gagauza acum si a fostului comisar european maghiar pt. Minoritati (parca, sincer nu mai caut acum) in R moldova in trecutul recent.
Este exact politica rusilor si nu e o întâmplare ca mijloacele sunt aceleasi.
Altfel sa stiti ca niciun politician maghiar cu scaun la cap (or fi din aceia) nu-si doreste o minoritate romana de 30% intr-o ungarie mai mare. E mai lesne si mai eficient sa fi tu ala care baga bete in roatele tarii vecine.
Romania (politicul)trebuie sa înceapă sa vorbeasca = propaganda pozitiva! Altfel nuniesim din clestele propagandei maghiaro-ruse!
Ungaria se va conforma, a facut-o in trecut, o va face si acum chiar scrasnind din dinti. Intre timp puterile europene, citez Hotnews ” Germania, Franţa şi Marea Britanie, cei mai mari membri europeni ai NATO, cred că un pact care să oficializeze legături mai puternice între Alianţa Nord-Atlantică şi Ucraina ar putea fi o modalitate de a încuraja Kievul să înceapă discuţii de pace cu Rusia, chiar dacă Moscova continuă să ocupe teritoriul ucrainean, au declarat oficiali din cele trei guverne citaţi de cotidianul american The Wall Street Journal, transmite News.ro.”
cauta solutii cum ar putea arata sfarsitul conflictului.
Nu stie nimeni, nu stim noi insa cei de la butoane au cu siguranta scenariile pregatite, presedintele Ucrainei fiind „incurajat” destul de simplu, ori primeste ori nu primeste arme destule ca sa poata tine piept rusilor, occidentul neavand nici un interes ca Rusia sa fie destramata sau sa dispara, cu alte cuvinte mai multe tari cu armament nuclear conduse de indivizi gen Prigojin sau Cadarov, sa ne fereasca al de Sus.
Sunt pozitii franceze cat si germane , insasi Biden la ultima alocutiune din Polonia fiind pe acceasi linie.
Turcia are probleme cu Sudia. tara in care PKK, organizatia curzilor. este foarte activa si dintr-o data serviciile secrete suedeze au gasit aceste legaturi, intre curzii exilati din Suedia si cei considerati teroristi in Turcia, pana acum ce au facut ? n-au stiut de ele ?
Presiunile vor asupra suedezilor ca acestia sa renunte la sustinirea curzilor si a organizatiilor din acesta tara pt a satisiface cererile turcesti, Turcia fiind din punct de vedere geostrategic mult mai importanta decat Suedia, asta e.
Nu stiu cum ar putea arata planuri de pace fara Turcia, singura tara NATO care a reusit sa ramana in legatura atat cu Ucraina cat si Rusia.
Vad ca puterile europene nu tin cont de Ankara, cel putin la suprafata insa turcii vor stii sa joace cartile pe le au in mana si sunt carti bune.
„Ar fi posibilă o surpriză?”
Nu cred că o surpriză ar fi posibilă, întrucât Ungaria este una dintre cele mai consecvente națiuni.
În opinia mea, cel mai probabil, maghiarii își vor păstra atitudinea revizionistă și vor susține acțiunile criminale ale Rusiei în Ucraina dintr-n motiv simplu: este de așteptat ca învingerea Ucrainei și schimbarea frontierelor sale în Est să ducă la modificarea frontierelor ucrainene și în Vest.
O surpriza posibila (n-)ar fi navalirea a catorva armate blindate sovietice ca-n 44-45, care sa nu se opreasca decât la Atlantic, si care sigur vor avea paine si flori de la destui cetateni din felurite tari.
Propaganda ruscista lucreaza in aceasta directie de decenii bune.
Hungaria și Austria sunt împinse la înaintare de Germania, toate făcând un joc pro-Rusia și contra UE, dar mai ales contra SUA+UK. Deja există o nouă Cortină de Fier pe linia Germania, Austria, Hungaria, Slovenia, Croația.
Desigur cu totii , democrati dorind sa fim , avem tentatia de a judeca in parametrii de normalitate tot ceea ce vedem ca este anormal fara sa intelegem cum o data cu aparitia razboiului din Ucraina totul in jurul nostru s-a schimbat .Vedem cum Turcia si Ungaria joaca totul la doua capete netinind seama decit de interesele lor .Vedem cum si in Romania exista multi formatori de opinie ce ne prezinta , zi de zi , tot felul de fakeuri ca pe niste adevaruri de necontestat .Vedem cum o simpla decolmatare(practic ea aduce adincimea canalului cu pricina la parametrii initiali ) ne este prezentata ca pe o actiune de marire a unui Canal aflat undeva pe teritoriul Ucrainei lucrare ce ar dura ani buni spre a fi finalizata totul aratat cu degetul de parca miine Delta Dunarii ar disparea . Vedem cum despre Invatamintul din Ucraina ni se spune ca nu ofera posibilitatea de a invata limba si literatura Romaniei si aceasta punere in scena fiind tot o gogorita de presa stiut fiind ca Ucraina permite asta si ca o data cu aderarea Ucrainei la UE toata legislatia interna din Ucraina se modeleaza dupa cea Europeana .Vedem cum se falsifica totul atunci cind ne sunt prezentate , in Media ,povestile cu Biserica Ortodoxa din Ucraina sau povestea cu griul din Ucraina ce , vezi doamne, saraceste pe bietul antreprenor din Romania .Se repeta la nesfiirsit tot felul de minciuni .Exact asta fac si cei doi sefi de stat ,mai sus amintiti,care nu vor sa accepte , fara a acumula niste avantaje politice personale , intrarea Suediei si Finlandei in NATO.
Din acest articol reiese profunda neînțelegere a politicii maghiare și în general a opțiunilor ungurilor. E ceva tipic aproape tuturor autorilor străini ce vorbesc despre Ungaria aruncând toate derapajele statului maghiar exclusiv în cârca lui Orban & Co. Nu e deloc așa.
Citeam zilele trecute că în județele cu majoritate maghiară a populației sprijinul pentru susținerea Ucrainei e practic inexistent și că există în schimb un sprijin destul de substanțial pentru agresiunea putleristă. Sunt oamenii ăia mai bătuți în cap ca locuitorii din Vaslui sau Teleorman? În mod cert nu. Și atunci care e explicația?
Explicația e foarte simplă: Ungurii nu au acceptat niciodată tratatul de la Trianon din 1920 ce a adus Ungaria în frontierele de azi. Inclusiv în manualele școlare acea pace e denumită „diktat”. Filmul documentar „Trianon” (la nivelul „producțiilor” studioului Sahia din vremea Cizmarului) a avut la apariția sa prin 2004-2005 un succes fenomenal în Ungaria. Orice străin care ajunge în Ungaria cu treburi, venind din lumea occidentală, va afla în primele 30 de minute de conversație colocvială cu ungurii despre „marea dramă” a poporului maghiar și modul cum „vecinii lacomi și barbari” au Ungariei au sfâșiat-o.😀
Aceasta e principala rațiune a putlerismului lui Orban. Ungurii au înțeles că într-o Europă integrată în UE și apărată de NATO șansele lor de a înhăța ceva teritorii de la vecini sunt exact 0. Au înțeles asta odată cu destrămarea Yugoslaviei, când sperau să înhațe bucăți din Vojvoina și poate chiar Croația dar nu s-au ales cu nimic. Pentru ei singura speranță a ceea ce Petofy și Jokai Mor numeau „idealul național” e răsturnarea actualei ordini europene. Singurul ce vrea și pare să o poate face e tiranul pitic de la Moscova. Ca bonus Rusia are conflicte istorice atât cu Ucraina cât și cu România, țări la care și Ungaria (în pofida tutuorr tratatelor și declarațiilor oficiale) are pretenții teritoriale. Deci asta îl face pe Putler și mai „atractiv” pentru unguri. Oricine ar veni la putere în Ungaria va ajunge mai mult sau mai puțin pe față putlerist. În orice caz va lucra din umbră pentru regimul putlerist. E din păcate un fapt.
Ungaria a fost foarte reținută imediat după căderea comunismului pentru că a înțeles și înțelege valoarea integrării în UE și NATO. Nu există nici măcar o umbră de curent anti UE sau anti NATO în țară. Nimeni în Ungaria nu a considerat în mod serios niciodată părăsirea oricăreia din cele două organizații. Însă ungurii (și aici atât politicienii cât și omul de pe stradă) doresc o victorie a Rusiei pentru că asta ar da peste cap principiul sacrosant la inviolabilități frontierelor ce a dominat Europa din 1946 încoace. O parte din țările UE și NATO au făcut din păcate prima eroare acceptând secesiunea Kosovo de la Serbia. Asta a creat un precedent periculos. Acum ungurii speră ca Putin să creeze un nou precedent mult mai periculos: Acela al reîmpărțirilor teritorile în stilul hitlerist-stalinist.
Ceea ce nu au inteles maghiarii oriunde s-ar afla este exceptionalitatea a ceea ce numim noi Uniunea Europeana si binele imens pe care aceasta formula super statala il face , mai intii de toate, chiar natiunii maghiare .Existenta UE ofera ungurilor chiar existenta propriei natiuni asa cum totodata ofera existenta tuturor statelor membre .O baie de singe inimaginabila ar aparea daca cu totii am fi nevoiti sa ne omorim pentru presupusele noastre drepturi nimeni nestiind cu cita vreme in urma ar trebuia sa ne uitam in Istorie .Fara UE Ungaria nu ar exista dar politicul (aflat la putere) din Ungaria minte cu nerusinare chiar proprii lui cetateni .Rusia, momentului ,nu este in masura sa ofere nimic omenirii iar natiunilor din Europa nici macar atit .Daca Rusia ar cistiga razboiul din Ucraina ar crede cineva ca Ungaria va capata presupusele teritorii ? Nici vorba de asa ceva .Ungaria ar fi prima distrusa de extinderea luptelor intre natiuni ea neavind nici macar o forta militara singulara care sa o protejeze iar Rusia nu poate fi protectorul de care Ungaria are nevoie .O inselatorie la care multi dintre cetatenii maghiari i-au parte fara sa stie .
Se scrie „iau”.
Este foarte amuzant avantul psihoanalitic cu care comentatorii de aici construiesc explicatii privind comportamentul Ungariei. Ideea centrala a acestor explicatii este revizionismul ascuns al maghiarilor, ca ei subordoneaza toate actiunile politice acestui scop ascuns. Nu este asa ! Daca cei care scriu aceste explicatii ar avea posibilitatea sa discute normal cu orice politician sau decident normal din Ungaria, ar afla urmatoarele: 1) da, s-a comis o nedreptate istorica cu noi, dar 2) nu exista nici o posibilitate de reparatie teritoriala, ba, mai mult, daca ar exista asa ceva, nu ne-ar avantaja, deloc. Argumentul care mai apare din cand in cand si in spatiul public romanesc, si anume, o Ungarie cu o treime/spre jumatate cu locuitori nemaghiari (romani, slovaci etc.) ar fi o tara neguvernabila, este foarte natural prezenta in gandirea maghiara, desi nu se articuleaza des public. Demersul psihoanalatic, ce putem citi aici in limba romana, presupune o himera a gandirii maghiare. Dar, paradoxal, presupozitia privind aceasta „himera” maghiara este posibila in baza unei alte „himere”, a unei romanesti. Care nu poate interpreta nici o prezenta a interesului ungar in TRansilvania, decat ca o pregatire pentru un rapt teritorial. Aceasta fetisizare a „fricii teritoriale” este si ea o mostenire istorica a romanilor, exact cum amintirea nedreptatii care perpetuaza la maghiari.
@kbm: Bre, sa citim inc-odata ce scrisesi :
„…Este foarte amuzant avantul psihoanalitic cu care comentatorii de aici construiesc explicatii privind comportamentul Ungariei. Ideea centrala a acestor explicatii este revizionismul ascuns al maghiarilor, ca ei subordoneaza toate actiunile politice acestui scop ascuns. Nu este asa !…”
Pai bre, pe mine ma amuza ca va dau dreptate !…cum asa ?!…pai, noi romanii suntem cuprinsi de remuscari ca „luaram” Transilvania, si noi am creat o falsa impresie despre maghiari, pe nedrept, cum ca le-ar parea rau, …nici pomeneala de asa ceva…ei se bucura, ca nu va fi mai rau cu mai multi „straini” in mixul lor etnic, dar nu intelegem noi profunzimea gindirii maghiare
Iar in ce priveste „raptul teritorial fetisizat de romania”, inteleg ca matale pui semnul egal intre Trianon si „raptul cel adevarat” , al Transilvaniei, de care stii si matale f.b., in adevaratul sens al cuvintului ?!
Chiar ca ma amuza bre, hai ca esti tare subtil, noi astialalti suntem prosti !…nici pe secui si o alta profunzime de-a lor tot noi nu o intelegem, ca si p”aia a maghiarilor (ca cu astia nu se pune)
„Ungarie cu o treime/spre jumatate cu locuitori nemaghiari (romani, slovaci etc.) ar fi o tara neguvernabila, este foarte natural prezenta in gandirea maghiara, desi nu se articuleaza des public . ”
Acea idee „nu se articulează foarte des în spațiul public” dintr-un motiv foarte simplu: E exclusiv pentru consumul extern. Ca să le arate „partenerilor” că Ungaria e o țară rezonabilă cu „politicieni rezonabili” și că toate derapajele sunt exclusiv ale unor minți înfierbântate. Inclusiv Orban a dat asta de înțeles și nu o singură dată. E parte integrantă a șaradei maghiare. 😀
În realitate ungurii nu par deloc îngrijorații de ideea unei „Ungarii mari” cu peste o treime sau chiar mai mulți din locuitori minoritari. Dimpotrivă. Atât în istoriografia contemporană, manualele școlare, cât și mentalul public prezintă obsesiv Ungaria dintre 1867 și 1918, în care ungurii erau minoritari 😀, ca o epocă de aur a ungurimii. Ungaria acelei epoci era de fapt o țară semifeudală extrem de înapoiată, chinuită de un șovinism maniacal, în care în pofida faptului că ungurii erau ei înșiși minoritari nu exista nicio localitate cu peste 3000 de locuitori care să aibă primar nemaghiar iar în „parlamentul” regatului maghiar etnicii unguri au avut mereu peste 95% din deputați. De exemplu la alegerile din 1910 (cele mai „democratice”) Partidul Național Slovac avea 3 deputați și Partidul Național Român avea 5 deputați. Din 413. Și asta doar din cauză că ungurii au fost cu acea ocazie ceva mai „moderați” și nu i-au descalificat pe toți candidații nemaghiari înainte de alegeri, așa cum era obiceiul.😁 O țară în care maghiarii ajung (pe hârtie) cu câteva fracțiuni de procent peste 50% doar prin scamatorii birocratice de genul evreii și țiganii din regatul maghiar sunt automat înregistrați ca etnici maghiari din cauză că n-au ei n-au niște țări ale lor. Sau funcționarii statului și angajați armatei (împăreună cu familiil lor) devin automat membrii ai „națiunii culturale maghiare” pe motiv că folosesc exclusiv limba maghiară în mediul profesional. Un scelerat ca Antal Huszar (slovac maghiarizat, by the way 😀 – „convertiții” sunt de regulă cei mai fanatici naționaliști ca să-i amintim doar pe Petofi, născut Petrovici sau Eminescu născut Eminovici 😁) ce a promovat isteric prin cărți, reviste și conferințe publice astfel de idei geniale puse ulterior în operă la recensământul din 1910, e considerat și azi un „titan al națiunii maghiare”.
Toate astea idei sunt desigur ridicole și nefuncționale în zilele noastre, dar sunt din păcate ceva bine înfipt în mentalul maghiar contemporan. Atât în Ungaria cât și în afara țării. La urma urmei și Hitler era în 1923, când a pus-o de puciul său era o creatură ridicolă, undeva de râsul-plânsul, ce nici măcar nu avea cetățenia germană și încerca spre amuzamentul tuturor să preia puterea în Germania printr-o lovitură lansată dintr-o berărie.
Aceste sminteli explică foarte bine comportamentul aparent irațional al maghiarilor. Și de regulă ceva ce explică bune un fenomen, se dovedește până la umră a fi cauza sa. Un singur exemplu ce pentru mine, ce am crescut printre unguri și mai urmăresc și azi media maghiară, e totuși șocant: TOȚI maghiarii din America pe care-i cunosc sunt putleriști fanatici. Inclusiv cei ce au venit aici ca și copii și care vorbesc maghiara mai prost ca mine. 😂
„Atât în istoriografia contemporană, manualele școlare, cât și mentalul public prezintă obsesiv Ungaria dintre 1867 și 1918, în care ungurii erau minoritari 😀, ca o epocă de aur a ungurimii. Ungaria acelei epoci era de fapt o țară semifeudală extrem de înapoiată, chinuită de un șovinism maniacal, în care în pofida faptului că ungurii erau ei înșiși minoritari nu exista nicio localitate cu peste 3000 de locuitori care să aibă primar nemaghiar iar în „parlamentul” regatului maghiar etnicii unguri au avut mereu peste 95% din deputați. De exemplu la alegerile din 1910 (cele mai „democratice”) Partidul Național Slovac avea 3 deputați și Partidul Național Român avea 5 deputați. Din 413. Și asta doar din cauză că ungurii au fost cu acea ocazie ceva mai „moderați” și nu i-au descalificat pe toți candidații nemaghiari înainte de alegeri, așa cum era obiceiul”.
Imi pare rau, dar trebuie sa va spun ca nu cunoasteti istoriografia actuala a Ungariei sau o cititi selectiv. Sunt foarte multe lucrari care investigheaza aceasta perioada, lucrari cu polemici, cum se cuvine. Se dezbate exact aceasta contradictie dintre dezvoltare economica si civilizationala versus tensiunilor nationale care au dus la la evolutia de dupa 1918. Se face bilantul in fel si chip, ce am castigat, ce am pierdut. Chestiunea cu numarul deputatilor romani si slovaci o ridicati intrüo maniera anistorica. Orice istoric serios stie ca democratia secolului XIX nu poate fi masurata cu normele democratiei secolului XXI. Era un sistem electoral elitist. Ganditi-va, cati au avut drept de vot in Romania anilor 1880 (cititi cartea lui Cristian Preda despre alegerile din Romania…)
Da, secolul XIX era secolul nationalismelor. Dar nu numai in Ungaria, a excelat si Mica Romanie sau chiar si Franta pe acest taram. La urma urmei, in Transilvania secolului XIX au fost mai putini romani maghiarizati (proportional), decat maghiari romanizati la cumpana secolelor XX/XXI. Vremurile difera, daca nu tinem cont de acest lucru, foarte usor construim diabolizari…
Am citit memoriile unor politicieni remarcabili ca Churchill, De Gaulle sau Eisenhower. Mă tem că dl. Cristian Preda nu e în această ligă, deci evident că nu i-am citit cartea (Ce caste?) și oricum o carte a unui politician despre niște alegeri pe care nu le-a câștigat e ceva cel puțin dubios 😉. Oricum aș fi interesat să-mi dați câteva titluri de lucrări istorice critice vis a vis de Ungaria dinatine de 1918 publicate în Ungaria contemporană, de după 1990. Mă interesează mai ales tirajele lor.
Revenind la alegeri și datinile & apucăturile faine ale Ungariei dintre 1867 și 1918, dacă la alegerile din Ungaria din 1910 doar 5 deputați români și 3 slovaci au reușit să ajungă în parlamentul de la Budapesta ce avea 413 deputați, interesant e că în alegerile din 1911 din jumătatea austriacă a imperiului lucrurile stau complet diferit. În parlamentul de la Viena ajung atunci 5 deputați români (Bucovina administrată de austrieci avea o populație de 15 ori mai mică ca Transilvania și Banatul administrate de unguri), 81 de deputați polonezi, 31 de ruteni, 15 deputați italieni, peste 100 de deputați cehi și chiar 1 deputat al partidului național evreiesc, dintr-un total de 516 locuri. Adică o distribuție ce reflecta destul de bine componența etnică a Austriei dinainte de 1918. Sigur pare ciudat un singur deputat evreu, evreii fiind o proporție mult mai mare a populației Austriei. Dar nu trebuie uitat că până la Hitler evreii erau foarte bine integrați în țările europene în care locuiau și nu se considerau deloc o națiune distinctă. Partidul Național Evreu din Austria era un grupuscul sionist ce susținea întoarcerea în Palestina. Pe atunci era mai degrabă o curiozitate decât un curent dominant.
Problema deci nu era atât sistemul politic din Austro-Ungaria, care evident permitea alegeri libere. Problema era excepționalismul maghiar și modul primitiv-tiranic în care ungurii au administrat jumătatea lor de imperiu. Ungurii aveau o majoritate de +98% în toate toate pozițiile alese din Ungaria de dinainte de 1918 pentru că întregul sistem polițienesc și de justiție lucrau ilegal mână în mână pentru descalificarea oricăror candidați nemaghiari. Aceeași șaradă se juca la nesfârșit: În preziua alegerilor candidați nemaghiari + unii maghiari indezirabili, erau descalificați, arestați etc. sub cele mai halucinante pretexte. Se renunța la acțiunile în „justiție” iar cei arestați erau eliberați imediat după alegeri. Genul ăsta penibil de mascaradă a contribuit enorm la prăbușirea Austro-Ungariei.
Un alt moment în care Ungaria își dă puternic în stambă e cel al memorandumului de la 1892, Conducătorii partidului Național Român din Transilvania trimit un memorandum împăratului Franz Josef ce conține plângeri despre campania de maghiarizare, despre abuzurile hidoase ale autorităților maghiare etc. Împăratul trimite memorandumul guvernului de la Budapesta, care e incapabil de o reacție civilizată. Autorii documentului sunt arestați pentru înaltă trădare. Procesul e o comedie penibilă ce atrage proteste în toată lumea civilizată. De la Emile Zola, la Gladstone sau chiar cancelarul Germaniei Bismarck, toată lumea critică pe diferite tonuri primitivismul și barbaria „justiției” și autorităților maghiare. Ungaria mai avea doar vreo 25 de ani până la colaps… ✌️
Boala asta incurabilă a excepționalismului maghiar a rămas la fel de acută până-n zilele noastre. Ea este responsabilă pentru dezastrele și umilințele suferite de unguri în ultimul secol. Ea explică succesul electoral fulminant și repetat al unei creaturi penibile și derizorii ca Orban. Ea condamnă Ungaria să joace la nesfârșit cu mult talent rolul dureros al lui Wile E. Coyote: 😀
https://youtu.be/N6ABEsgRHEY
Adaugati si cazul Kastner de la sionisti si Israel, reprosat drept colaborare cu nazistii pana in ziua de azi si utilizat drept propaganda antisemita.
O buna parte din maghiarii din America sunt si simpatizanti ai Republicanilor. Ba chiar o buna parte si din Ungaria. Legatura amoroasa lui Orban cu Republicanii e binecunoscuta in lumea intreaga. Idolul dreptei americane, T(r)ucker Carlson a mers chiar la Budapesta sa-i ia un interviu lui Orban. Motivatia lui a fost aceea ca cica era in vacanta acolo si a profitat de ocazie. Cu siguranta era, in curand o sa-l vedem in vacanta si pe la Moscova. Ca sa nu mai mentionez furorile facute de Orban la o adunatura a acelorasi Republicani. Totul se leaga aici, Orban, Putin, Trump, Republicanii din America. Dar pt asta trebuie ca fruncea sa fie putin mai mare decat jumatatea cefei :))
@kbm Nu e nicio „fetisizare” a fricii unui rapt teritorial. Este pur si simplu observatia naturala ca o tara saraca precum ungaria, in mod normal, nu ar avea de ce sa investeasca in Transilvania. E doar un mod insidios de a se baga in acest teritoriu. De ce in Transilvania, si nu in Oltenia, de exp? sau in Ialomita?? Din discutii cu unguri am remarcat ca ei inca tanjesc dupa Transilvania, si unii au o atitudine „superioara” prosteasca fata de romani. Nu e un accident ca v.orban a ajuns si s-a mentinut la putere in ungaria, reflecta sentimentele unei mari parti a populatiei. Ungraia ar trebui sa iasa din UE si NATO, in care se simte „oprimata”. Ar trebui sa se integreze in imperiul rus si in Asia Centrala, de unde au venit hoardele stramosilor lor…
Pai noi de ce nu investim in transnistria sau in gagauzia? In rusofoni mai bine zis.
Corect cu atitudinea, o cunosc foarte bine oricât de mult se încearcă ascunderea ei – am o viata printre ei, mai cunosc si limba. Le este in sange dupa atâtea secole de dominare, luata natia per ansamblu. Bineinteles ca nu toti maghiarii sunt la fel, nu oamenii obisnuiti sunt problema ci elitele lor – ei dau tonul si formează societatea. La fel fac si rusii.
Apropierea de rusi a început de pe vremea lui bela kun – acesta dorea nici mai mult nici mai putin decât un coridor direct spre rusia bolsevica prin zona unde actualmente este transcarpatia, bucovina – le-a iesit dar numai pe vremea lui stalin! Ring a bell? Probabil ca si orban ar dori ceva similar, daca s-ar ivi sansa.
Maghiarii sunt constienti de imposibilatea refacerii ungariei mari Acum! Dar, asa cum sade bine unei natii etern nostalgice si prea mici pt. un destin maret, ale carei elite post comuniste s-au radicalizat de i-au ajuns din urma pe stramosii lor de acum 100 de ani, continua sa viseze!
N-ar fi nimic rau in asta daca nu ar mai si actiona, subtili ca niste greble! De la mohacs încoace au o aptenta nestavilita spre dezastre si nu se invata minte!
Asa ca putem fi relativ relaxati, dar atenti!
Nu trebuie uitată din ecuație nici Germania, alt stat revanșard și care sprijină underground Hungaria. Există un grup de state revanșarde în Europa care nu uită și nu iartă.
Ungurii, pur si simplu, au avut mereu marele talent de a…fi împotriva vântului. In 1919 au fondat al doilea stat bolșevic din istorie (Republica ”Sfaturilor”). In 1944-1945 au mers pana la capăt alături de Germania muribunda a lui Hitler. In1956, in plin comunism sălbatic, s-au ridicat împotriva tancurilor sovietice. Iar acum sunt cei mai mari susținători ai lui Putin, probabil cu regretul ca un Mare Plan ticluit cu el nu prea mai poate prinde viața. Fara sa-si dea seama ca unul ca Putin nu si-ar fi ținut niciodată promisiunile revizioniste făcute unora pe care-i considera niste măscărici.
Ungurii, pur si simplu, au avut mereu marele talent de a…fi împotriva vântului.
Așa e, șogore!
Și ce e uimitor e că, deși ne-au avut tot timpul pe noi alături și ar fi fost atît de simplu să se inspire și să ne imite, au mers pînă în pînzele albe cu cei cu care s-au aliat. Aroganți, cu complexe de superioritate… Ce să le faci?
Deși sînt 100% de acord cu tot ce ați scris, aș avea cîteva mici adăugiri:
– cei care au dat lovitura de stat din 1919 nu erau maghiari.
– dacă în 1956, cum ziceam mai sus, s-ar fi inspirat din înțelepciunea românilor, Hrusciov i-ar fi lasat nebombardați.
– cu Putin, cum bine ziceți; oare de ce nu se uită ungurii la politica înțeleaptă a Bucureștiului?
Kun asta e o figura – de origine evreiasca doar dupa tata, ceea ce nu se pune (cei care cunosc stiu de ce) care tata mai era si ateu, protestant dupa mama, ziarist apoi functionar de stat delapidator, oportunist sponsorizat de Lenin pe modelul prin care ultimul venise din elvetia, era cat se poate de neaos maghiar-ardelean (salajan-bihorean) :-))!
mda, eterna fascinatie a radicalismului maghiar fata de modele autoritariste – rusia si germania lui hitler.
Domnilor, se apropie marele eveniment de importanta mondiala in sistemul solar : scoala de vara de la Tusnad !
CUM NE PREGATIM ?…sa mai aflam cite ceva despre legatura oblilicala a minoritatii cu mama ei, despre ce
mai e nou pe frontul de rasarit (Ucraina), cit de nedreptatita este Rusia, etc., etc.
…o fi vreun festival Untold in acea perioada prin Tusnad si imprejurimi , cu muzica rock si heavy metal !?…vreo reglementare care sa prevada interdictia oficialitatilor straine care vin in RO in calitate de persoane private ca sa tina discursuri politice ?…daca vin ca persoane private, intr-o tara prietena, sa-si lase SPP-ul lor la granita, nu-i asa cutuma ?
Poate ca de toate pregatirile astea se vor ocupa sponsorii principali ai evenimentului: ori Kaufland pentru Untold, ori MAE pentru restul
Orban este cunoscut in Ungaria ca un mare iubitor de flori. Are sensibilitatea si gingăsia unui romantic întarziat. Putem spune oare că este cel mai mare horthycultor din Europa?
Hahaha… nu ma pot opri din ris…
Genial, maestre! Sinteti, fara exagerare, de nivelul spiritual & intelectual al revistei REBUS de pe vremuri. Trebuia sa-ti mearga mintea ca sa pricepi subtilitatile lui Colea Herescu, ale lui Gh. Toia etc.
Daca va nasteati la timp ati fi facut cariera la revista REBUS.
…așa se naște cultul ero(r)ilor…Dar, mulțumesc!
Ungaria, Austria, Belarus si Rusia = noul URSS.
Se pare ca domnul Orban se aprinde mai tare decat Lukasenko in interesul sovietic, intrebarea este ce mai cauta in Nato si UE ? Este clar ca nu mai are ce cauta in Nato, au ales cealalta tabara.
In incheiere Finlanda si Suedia au foarte multe de oferit fata de prea saraca in contributii pro Nato Ungaria, asa ca ar merita o rocada, cele 2 tari in Nato si Ungaria unde aspira ( spre URSS).
Ungaria, in ultima sută de ani, a avut doar alegeri pierzătoare. În 1914 a intrat în Antantă (pentru cunoscători: era deja) și a pierdut cu brio Primul război mondial. În 1940 a intrat cu Hitler în al Doilea război mondial, pierdut cu brio. După 1945 a intrat de voie-de nevoie în Tratatul de la Varșovia, (ziceam că durează o mie de ani), dar după 1989 – Kaput! A intrat apoi în NATO. Mi-am zis atunci: am rupt-o, ăștia distrug și NATO! A trecut de partea lui Trump, Trump a furat-o. M-am liniștit: Orban e cu trup și suflet de partea lui Putin. Oare o mai merge?
Sunteti intr-adevar miop politic sau partinitor in sensul interpretarilor national-comuniste a la Sergiu Nicolaescu/Eugen Barbu/VC Tudor..
Antonescu NU Horthy a mers pana la capat cu Hitler.
Hitler avea incredere totala in Antonescu. Horthy nu era asa de entuziast precum Antonescu
Antonescu a fost arestat de cei care intelesesera demult ca juca in cainosenia si regiditatea lui mentala soarta Romaniei.
Horthy a fost arestat de nazisti si dus in Bavaria.
Deportarea in masa la Auschwitz a evreilor a fost pe timpul urmasului lui Horthy, pe nume Szálasi.
Ungaria s-a revoltat impotriva sovieticilor in 1956. In Romania NU cu exceptia unor zone mici de partizani in munti.
Deportarea evreilor si masacrele din Basarabia si dincolo pana la Odesa a fost facuta la ordinul lui Antonescu.
Orban este un caz mai ciudat si imi displace profund ca este de partea lui Putin dar si Austria este la fel de ciudata.
@durak
“Between 15 May and 9 July 1944, over 434,000 Jews were deported on 147 trains,[5] most of them to Auschwitz, where about 80 percent were gassed on arrival.[6]”
“After the publication in June 1944 of parts of the Vrba-Wetzler report—a report compiled in April by two Auschwitz escapees that described in detail how Jews were being gassed in the camp—diplomatic pressure and the Allied bombing of Budapest persuaded Miklós Horthy, the Regent of Hungary, to order a halt to the deportations on 6 July.[7] By the time they had stopped three days later, almost the entire community of Jews in the Hungarian countryside had gone.”
https://en.m.wikipedia.org/wiki/The_Holocaust_in_Hungary
Victims
564,000 dead (1941–1945)
incl. over 434,000 (15 May–9 July 1944)
Linia pe care mergeti este exact cea a lui Orban – incercarea de absolvire a ungariei in priviinta holocaustului. Nu, ungaria nu a fost victima nevinovata “ocupata si opresata” de nemti (relativ si in extremis) cu care colaborase foarte bine pana in 1944. Iar horthy daca ar fi avut tarie de caracter ar fi putut sa se opuna de la inceput deportarilor si sale opreasca din fasa, nu dupa ce 3 sferturi din evrei fusesera deja trimisi. Dar era si greu sa ii contrazici pe cei care ti-au returnat o buna parte din ardeal, asta costa.
In rest, cu regret, aveti un adevarat discurs whataboutist si la fel de partinitor!