joi, noiembrie 7, 2024

Unii dintre cei mai proști români

par a fi considerați de către actuala guvernare cei care încearcă să se ocupe de cercetare în această țară. După ce guvernarea actuală, prin „marile” ei reforme, a generat mai multă contrariere decât laudă, are rost, oare, să ne mai mirăm că până în acest moment, din mizeria în care sunt ținuți tinerii cercetători din aceasta țară, nu răsare noua generație de einsteini și newtoni autohtoni?

Desigur, cei care se ocupă cu gestionarea cercetării, reprezentații UEFISCDI, și-au arătat deja buna credință și disponibilitatea de a asigura  competiții corecte după ce le-a fost semnalată o neregulă gravă în cadrul actualului proces de evaluare a proiectelor adresate tinerilor cercetători, evaluare anonimă operată cu rea credință individuală de un evaluator cu agendă proprie, iar acest lucru nu poate decât să ne ofere speranța că lucrurile vor merge din ce în ce mai bine (vezi aici). Dar este nevoie să ne gândim și la factorii exteriori care decid sumele prin care este finanțată cercetarea autohtonă, factori care cauzează în multe situații și astfel de evaluări sau conflicte de interese. Și aceste rânduri sunt despre această situație, cu focalizare asupra competițiilor „Proiecte de cercetare pentru stimularea constituirii de tinere echipe de cercetare independente – Competiția 2016” și „Proiecte de cercetare postdoctorală – Competiția 2016”.

În orice țară normală, în care se acordă un minim respect celor care îți reprezintă intelectualitatea și societatea academică, finanțarea și evaluarea unor asemenea competiții ar fi fost finalizată în anul de care ele aparțin (în situația de față 2016), dar la noi nu pare să existe nici măcar ceva apropiat de normalitate. Apropiat de normalitate ar fi fost ca această evaluare să se fi terminat în iunie 2017!, cum a fost promis în calendarul competiției. Acum suntem în 2018 și rezultatele finale întârzie să apară. Și toate acestea pentru că finanțarea nu este asigurată în mod corespunzător, lucru cunoscut de oricine din domeniu. Și aceasta se întâmplă începând cu anul 2013, când nu a existat nici o astfel de competiție lansată deși ar fi trebuit!

În perioada 2009-2012 – în cadrul Programelor PNCDI II coordonate de UEFISCDI, au fost lansate un număr de 6 competiții de tip „Proiecte de cercetare pentru stimularea constituirii de tinere echipe de cercetare independente – tip TE”, respectiv „Proiecte de cercetare postdoctorală – tip PD” . Pentru unii „visători” dintre noi, așa cum am fost numiți cu cinism de un „bun prieten al cercetării”, aceasta a fost o perioadă de normalitate, în care tinerii cercetători din România aveau o șansă să lucreze în scopul de a putea să aducă nivelul academic al acestei țări mai aproape de ceea ce se petrece astăzi în centrele avansate din lume (mult visatele locuri în top-uri și ranking-uri academice mondiale). Și am fi înclinați să credem că și ministerul este interesat de aceasta, pentru că nu pare a rata nici o ocazie de a face paradă de rezultatele bune din orice domeniu de cercetare.

După 2012 a venit o nouă „epocă de aur” pentru tinerii cercetători din România, care pare a se prelungi până astăzi. În toată această perioadă au existat DOAR 3 competiții:

1. „Proiecte de cercetare pentru stimularea constituirii de tinere echipe de cercetare independente – Competiția 2014” în cadrul rămășițelor PNCDI II .

2. „Proiecte de cercetare pentru stimularea constituirii de tinere echipe de cercetare independente – Competiția 2016” în cadrul PNCDI III.

3. „Proiecte de cercetare postdoctorală – Competiția 2016” .

Care este scopul asumat al acestor competiții?

La descrierea proiectelor de cercetare postdoctorală, adresate proaspeților doctori în științe, citim următoarele: „Sprijinirea tinerilor cercetatori, doctori in stiinte, cu rezultate de exceptie care doresc sa isi dezvolte o cariera profesionala independenta de cercetare in institutii de cercetare din Romania, in vederea stimularii excelentei stiintifice in cercetarea romaneasca. Programul se adreseaza inclusiv celor care activeaza in strainatate si doresc sa conduca proiecte de cercetare in institutii din Romania.”

La descrierea proiectelor destinate tinerelor echipe de cercetători: „Sprijinirea tinerilor cercetatori, doctori in stiinte, aflati in stadiul de pornire sau consolidare a unei echipe de cercetare, dupa ce si-au stabilit un program de cercetare independent, obtinand rezultate semnificative in domeniu propriu de activitate. Programul se adreseaza inclusiv celor care activeaza in strainatate si doresc sa conduca proiecte de cercetare in institutii de cercetare din Romania.”

Cum sunt aceste asumări respectate în momentul de față: doar 3 competiții lansate în 6 ani?! Suntem în 1990 sau 2000, când situația era mai sumbră decât acum? Dacă e să ne încredem în ceea ce ne povestește guvernul, România pare a sta mult mai bine economic decât atunci, sau decât în perioada 2009-2012. Sunt aceste descrieri doar de paradă? Poate ar trebui să se precizeze că „sprijinirea tinerilor cercetători” este făcută „după pofta guvernanților”, iar numărul lor actual este destul de infim ca să conteze în ecuația populistă.

Și dacă se întreabă cineva în ce măsură cei care se ocupă de cercetare în România ar avea nevoie de acești bani și ce s-ar face în lipsa lor, să lăsăm cifrele să vorbească (aceste informații fiind disponibile oricui are cunoștințe elementare de matematică pe site-urile respectivelor competiții):

1. Tinere echipe de cercetători – 2014: 2961 proiecte depuse – 386 proiecte finanțate, adică aproximativ 13% dintre proiectele depuse, adică aproximativ 87% au rămas pe afară. Resursă umană irosită!

2.  Tinere echipe de cercetători – 2016: 1133 proiecte depuse – ?? proiecte finanțate (evaluarea nefiind finalizată). Din bugetul actual (50.000.000 RON, cf. Pachetului de informații al competiției) se presupune că ar putea fi finanțate aproximativ 120 de proiecte, adică în jur de 10%. Prin urmare, aproximativ 90% din resursa umană urmează să fie irosită!

3. Cercetare postdoctorală – 2016: 947 de proiecte depuse – ?? proiecte finanțate (evaluarea nefiind finalizată). Din bugetul actual (35.000.000 RON) se presupune că ar putea fi finanțate aproximativ 150 de proiecte, adică aproape 16% (situație mai fericită). Aproximativ 84% resursă umană care urmează să fie irosită!

Asta ca să nu mai vorbim despre neînțelegerile, ostilitățile și conflictele create de această subfinanțare în cadrul comunității de cercetători, care, în loc să existe ca o comunitate închegată de un interes și norme comune, se vede nevoită să lupte pentru supraviețuire într-o arenă gladiatorială cu o rată de mortalitate (a se citi „renunțare”) ridicată. Cred că pentru orice persoană cu un minim bun simț intelectual și moral acest lucru pare a fi ceea ce este: o pălmuire dată cercetării din România, venită în cea mai mare parte dintr-o rea voință și dintr-un dezinteres în asigurarea unei finanțări decente și constante.

Și, după bunele practici împământenite, nu ar mai mira pe nimeni o mică-mare tăiere din bugetul promis competițiilor menționate, pentru că, după cum toată lumea știe, „nu sunt bani”. Pentru orice se pot găsi bani, dar nu aici. Să fie oare așa?

Luați, vă rog, în considerare bugetele celor două competiții pe care le-am menționat mai sus la punctele 2 și 3: 35.000.000 (PD) și 50.000.000 (TE), adică 85.000.000 RON. Unii ar zice că acești bani nu au existat, și din acest motiv a fost nevoie de o amânare din 2016 până acum în 2018. Dar dacă ne uităm pe site-ul UEFISCDI, la secțiunea „P1 – Dezvoltarea sistemului național de CD”, din cadrul PNCDI III, observăm că în vara anului trecut o nouă competiție cu numele „Proiecte complexe realizate în consorţii CDI (PCCDI)” cu un buget de 360.935.038 RON. Asociația Ad astra deja a semnalat ceea ce consideră a fi nereguli privind respectiva competiție (e.g. aici).

Nu este locul meu aici să-mi dau cu părerea cu privire la necesitatea finanțării respectivelor proiecte (propuse de oameni cât se poate de competenți în domeniile lor), dar nu pot să nu mă întreb, la fel cum o fac și mulți dintre colegii mei, dezamăgiți de actualul mod de acordare a banilor din cercetare, cum de noi nu avem absolut nici o prioritate, cu o sumă mult mai mică, dar în cazul unor granturi care au o finanțare, în mod evident mai mare, situația pare a se rezolva cu o așa o mare eficiență și rapiditate?

Dacă tot se găsesc asemenea bani, oare nu s-a gândit nimeni că, dată fiind deja subfinanțarea dezastruoasă a tinerilor cercetători, s-ar putea face o suplimentare consistentă de buget pentru competițiile de proiecte actual în evaluare dedicate tinerelor cercetători? Aceasta în condițiile în care, din 2013 încoace, în loc de 10 competiții de acest tip, care ar fi trebuit să aibă loc, au avut loc doar 3, dintre care 2 cu evaluarea nefinalizată? Și, în plus, la cum se desfășoară lucrurile, nu crede nimeni că vor mai apărea sau finanța asemenea competiții până prin 2020, dacă nu mai târziu.

În încheiere, nu-mi rămâne decât să mă întreb, la fel ca mulți alții, dacă există cineva care, în calitate de factor decizional, este dispus să facă un lucru onorabil și să corecteze în măsura posibilului neregulile cauzate de subfinanțarea și întârzierea actualelor competiții și să decidă o suplimentare bugetară prin care să se evite o risipire de resursă umană de aproximativ 90%, respectiv 84%, indicată mai sus. Altfel, dacă aceste estimări nu dau de gândit, să nu se mai plângă nimeni că mulți dintre noi alegem la un moment dat calea străinătății.

Distribuie acest articol

35 COMENTARII

  1. Eu as desfiinta aceste programe de cercetare stiintifica cu finantare de la buget sau macar le-as reduce la 10% din ce e in prezent.

    =====

    Inutilitatea finantare de la buget a cercetarii stiintifice deriva din cel putin urmatoarele:
    – dificultatea fructificarii rezultatelor.
    – nu vad cum se poate decide „din birou” ce nevoie de cercetare are lumea reala.
    – Inu este clar cum anume se formeaza bugetul unui proiect de cercetare in absenta concurentei. Pentru ca nu putem vorbi de concurenta cand mai toti participantii sunt tot institutii de stat.
    – finantarea de la buget genereaza false valori, falsi cercetatori, impostori samd.

    In ultimele luni ale guvernarii Ciolos s-a dat o ordonanta privind scutirea de impozit a cheltuielilor cu cercetarea stiintifica. Asa ceva mai are un oarecare sens, daca se si aplica. Din cate cunosc eu legile prin Romania, ele se dau ca sa sune bine la „popor” dar contin tot felul de „soparle” care fie le lasa inaplicabile, fie conduc la cu totul alte rezultate decat cele la care te-ai astepta din titlu.

    Dar, ca de obicei, suntem atat de scufundati in gandirea socialista a lui „statul face tot” incat nici nu ne mai punem problema daca nu cumva ceea ce facem e fundamantal gresit.

    Si mai stiu ca toti profitorii unui astfel de sistem (finantarea de la stat a cercetarii stiintifice) vor sari sa il apere, pentru ca isi apara de fapt comoditatea. Da, este nevoie si de finantare de la stat a cercetarii dar cu 2 cdonditii:
    a) sa fie real competitiva, adica deschisa si sectorului privat (educatie, industrie)
    b) sa fie limitata ca sume, redusa doar la ceea ce nu poate prezenta o utilitate economica pe termen scurt sau mediu

    =====

    Ca si in cazul educatiei, faptul ca trebuie sa alocam un anume procent din PIB acestei activitati nu inseamna ca trebuie sa aruncam bani pe apa Sambetei pana la concurenta sumei. Dupa cum nici faptul ca un om este tanar sau batran nu are de ce sa aiba relevanta asupra capacitatii sale stiintifice. Aceasta aberatie a „incurajarii tinerilor” apare din cauza altei aberatii, aceea a „punctarii” cercetarii stiitifice care a produs pana acum doar „cetateni-CV” – persoane care nu sunt in stare de mai nimic, dar care aduna la CV puncte, pe care le folosesc apoi pentru a confisca sumele de la stat.

    Impreuna cu „semicoruptia” persoanelor care sunt cand functionari, cand „privati” si cu legaturile oculte dintre administratie si diverse gulere albe, aceasta confiscare a produs si monstri.

    De fapt, tinerii invata cum sa se infiltreze in mecanismele de purjare a banilor de la stat, mai curand decat sa fie cercetatori, furnizori de servicii, consultanti samd.

    • Cum bine spuneți, nu înțelegeți despre ce este vorba.
      Lucrez in industrie și cei mai buni angajați ai noștri vin din cercetare. Bun, pe domenii de nișă. Avem un coleg pe motoare electrice care a lucrat că și cercetător stiintific la nu știu ce institut de cercetare (doctorat + postdoctorat+stagii). Când a început reducerea de proiecte s-a orientat către industrie. E un profesionist in domeniul lui! Nu ar fi avut aceleași cunoștințe doar urmând cursurile Facultății și masterului.
      Avem angajați part-time profesori de la Universitatea tehnica ai de la alte Institute. Pentru probleme punctuale ce nu pot fi rezolvate la nivelul învățământului de masa.
      Nu înțelegeți utilitatea cercetării în Ro pentru că nu ați lucrat direct cu acești oameni . Cercetarea permite oamenilor să se specializeze pe domenii nisa. Specializare imposibila altfel.
      Problema nu e a institutelor de cercetare ci e lipsa industriei. O industrie care ar dudui ar pune presiune și pe institute și pe proiectele de cercetare.
      Nu mai pomenesc de lucrările de doctorat în co-tutela pe care le avem cu universitatea.
      Nu înțelegeți, asta cred eu.

      • Daca aveti 3 exemple pozitive, probabil ca asa se vad lucrurile. Problema insa e la alta scala. La fel a fost si in comunism: unele persoane chiar o duceau bine si din perspectiva lor comunismul era perfect. Vazut insa la scara intregii societati, stim cu totii cum stateau lucrurile.

        Faptul ca aveti angajati buni care provin din cercetare poate rezulta din simplul fapt ca doar in acea directie v-ati orientat. In orice domeniu veti gasi cateva persoane bine pregatite, care sa se potriveasca cerintelor. Asta nu inseamna insa ca domeniul respectiv e dezvoltat. Dupa cum nu inseamna nici ca ar trebui dezvoltat.

        Dvs. sustineti in esenta ca ar trebui sa susteinem de la buget un sector de cercetare stiintifica puternic pentru a avea sectorul privat de unde sa angajeze oameni. Daca am priceput bine.

        Asa ceva insa nu este cercetare, ci educatie, invatamant superior ascuns in haine de cercetare stiintifica. Daca am nevoie de specialisti buni, de ce sa ii mai plimb prin cercetare?! Nu e mai simplu sa am direct invatamant superior bun?

        ===

        Dar – si aici va dau dreptate- industria nu prea cere asa ceva, sau nu prea are de unde – dupa caz. Intrebarea urmatoare este insa de ce nu cere? Raspunsul pe care eu il dau este pentru ca nu este rentabil pentru individ nici sa fie antreprenor, nici sa se perfectioneze din punct de vedere al competentei.

        Dar de ce nu e rentabil, veti intreba. Pai, simplu: daca ajutorul social este suficient pentru multi si daca salariile la stat sunt mai mari decat cele de la privat, sau chiar daca sunt mai mici, presupun mai putin timp si mai putin efort, cine e nebun sa mearga in antreperenoriat sau sa isi bata capul sa invete?

        Dar aceasta situatie nu poate fi indreptata prin cresterea cheltuielor cu cercetarea din 2 motive:
        a) cu cat cresti sumele, cu atat cresti atractia pentru impostori
        b) nu adreseaza cauza lucrurilor, altfel spus presupuanand ca am avea 500,000 de cerecetatori stiintifici platiti cu cate 5000 EURO net pe luna, din banii bugetului, cu ce ar schimba asta lucrurile?

        ===

        Am mai spus-o: problema noastra este ca in loc sa ne intrebam ce nu ar mai trebui sa faca statul, ne tot intrebam ce ar mai trebui sa faca. Altfel spus, ramanem la fel de socialisti (sau fascisti, dupa caz) in gandire ca si romanii de acum 2-3 generatii.

        Mai putina finantare de la stat nu inseamna insa mai putina finantare in general. Daca sectorul privat ar avea o pondere crescuta in societatea noastra, evident ca ar cheluji si pentru cercetare. Acest lucru ar avea si avantajul de a crea concurenta pentru resursa umana din cercetarea stiintifica, astfel incat si cea de stat s-ar imbunatati.

        Dar simpla crestere a sumelor de la buget pentru cerecetare, tot restul ramanand egal (adica socialist) nu rezolva situatia ci, dimpotriva, o agraveaza.

    • Este foarte gresit ceea ce scrieti.
      – Majoritatea rezultatelor cercetarii care sunt aplicate acum la scara mare „in lumea reala” au avut la baza o cercetare fundamentala facuta aproape intotdeauna din bani publici/de la buget. Inventia tranzistorului nu a fost facuta stiind la ce ar putea folosi. A fost cercetare de dragul cunoasterii, iar aceasta este aproape intotdeauna facuta in institutii de cercetare finantate de stat. De exemplu primul patent este din 1926, cu primul tranzistor implementat in 1947 (de catre John Bardeen, Walter Brattain, and William Shockley). Au mai trecut insa ani pana cand acestea sa fie utilizate la scara larga.
      – De aceea e gresita asteptarea ca „in birou” sa se faca doar cercetare de care e nevoie in lumea reala si ca cercetatorii sa stie de la inceput unde vor sa ajunga si cum sa strabata acel drum. Puteti citi istoria multor descoperiri stiintifice care sunt acum folosite in industrie si sa vedeti ca in majoritatea cazurilor li s-a gasit o utilizare practica ulterior descoperirii.
      – NASA este un alt exemplu de cercetare finantata de stat fara a isi pune problema aplicarii practice pe scara larga, din care sa scoata bani, a patentelor descoperite atunci. Singurul scop era suprematia spatiala. Au finantat NASA doar cu acest gand: sa ii bata pe rusi in cucerirea spatiului. altceva nu conta, insa patentele au adus ulterior (in urmatoarele decenii) in economia americana $14 pentru fiecare $1 investit. Desigur ca nu compar cercetarea romaneasca cu NASA, insa asa functioneaza orice cercetare.
      Este nevoie de investitii de la stat, este nevoie de competitii de proiecte organizate corect pentru ca cei mai buni cercetatori sa isi poata dezvolta ideile. Nu se stie niciodata cand va aparea si o idee interesanta pentru industrie. Asa functioneaza cercetarea: nu stii de la inceput unde vei ajunge.

      • NASA externalizeaza tot ce poate. Iar daca initial poate ca a fost vorba despre suprematie, in timp a devenit despre bani. Valabil si pentru programele ESA.

        Tranzistorii – diferite tipuri – au fost creati, cei mai multi in laboratoare private (Bell Labs s.a.). Nevoia pentru asa ceva exista, cel putin privit prin prisma telecomunicatiilor. Nu am cunostinta sa fi stat un functionar de stat intr-un minister si sa spuna: „Hai, sa dam niste bani fizicienilor astora sa vedem ce iese din asta!” si asa sa fi aparut tranzistorul. Nu neg ca poate o fi fost si asa ceva in timp in unele domenii, dar mult prea putin ca sa conteze.

        Vorbim despre sursa de finantare.

        ==

        In cazul Romaniei este si mai tare, pentru ca poate cu exceptia autodidactilor si a idealistilor fara familie, produsele invatamantului superior romanesc sunt asa cum stim ca sunt. Ori, daca sunt asa, de unde apar atunci cercetatori capabili?

        Din 2 una:
        a) fie invatamantul superior romanesc este foarte bun si atunci, foarte bine va invit sa va trimiteti copiii la universitati din Romania si accept ca avem si cercetatori foarte buni

        b) fie invatamantul superior romanesc este catastrofal si atunci care ar fi motivul pentru care finantam tot felul de proiecte de cercetare? Se fac ei, absolventii invatamantului superior dintr-o data buni imediat ce termina facultatile catstrofale?

        Si chiar si asa, vreau sa vad si eu o lista cu rezultatele cercetarii stiintifice din Romania aplicate in Romania. Care este rata de aplicare per euro cheltuit?

        Veti spune ca nu asa se pune problema , ca exista riscuri. Da, dar daca treci strada poe rosu in ploin trafic si te loveste o masina nu inseamna risc, ci neluare in considerare a realitatii.

        ==

        Am spus din prima postare ca banii de la stat sunt usori si atractivi. In cazul Romaniei sunt si mai multi decat in sectorul privat de afaceri, raportat la unitatea de efort si in multe cazuri chiar la unitatea de timp. De aceea exista aceasta lupta pentru asemenea finantare de la stat. Nu neg – sunt si cercetatori buni in Romania, dar sunt mult mai putini decat vazut prin prisma banilor cheltuieti. Si, la fel ca in invatamant, in cercetarea stiintifica nu mai ai loc de smecheri, impostori, amante si oameni-CV.

        Orice cercetator onest imi va da dreptate: cheltuirea banilor de la stat in cercetarea romaneasca nu are nici o relevanta si ingroapa si competenta reala.

        De-asta spun: reducerea la 10% din suma prezenta si un sector de afaceri puternic reprezinta reteta pentru o cercetare stiintifica sanatoasa, eficienta. Desigur, e parerea mea, rezultata si dintr-o viziune capitalista asupra societatii si din refuzul de a accepta masuri socialiste despre care stiu ca sunt ineficiente si distrugatoare. Una din aceste msuri este finantare cercetarii stiintifice pentru „a da salarii oamenilor” si nu pentru rezultate.

        Desigur, intr-o societate socialista ca a Romaniei, toata lumea aplauda cand aude de cheltuierea banilor de la buget pentru cercetare si educatie. In ciuda rezultatelor evident proaste, continuam sa cerem marirea acestor sume in loc sa cerem scaderea lor si lasarea sectorului privat de afaceri sa se dezvolte.

        • Am tot auzit/citit pareri care afirma ca finantarea de la buget a cercetarii ar fi o chestie socialist-comunista, ca intr-o societate capitalista veritabila, aceasta ar trebui sa fie redusa cat mai mult si, la rigoare, chiar sa dispara. Rog pe toti cei care argumenteaza in acest sens, sa aiba rabdarea de a citi de pe site-ul National Science Foundation din SUA, cam ce sume aloca guvernul american cercetarii, fie ca este produsa in laboratoare sau universitati de stat sau private. Desigur exista in America si multe programe private de sponsorizare a cercetarii, dar adesea acestea sunt interesate mai mult de latura aplicata decat de cea fundamentala, asadar guvernul american incearca sa corecteze situatia prin fonduri publice. Oare sa fie dat si ei in cripto-comunism?

          • Atunci cand SUA dezvolta un tip de portavion, submarin, racheta, tanc sau pistol, n-o fac pentru ca cutare sau cutare partid sa racoleze rezultatul si sa faca banii disparuti (acolo dispar aia care baga bete-n roate, mai degraba), ci pentru ca tara sa beneficieze de rezultat.
            La noi nu se face o autostrada din vest in est pentru ca Partidul nu-i vede utilitatea, dimpotriva ar pierde enorm. Nu mai vorbesc de industrie proprie in x sau y domeniu.

    • Daca am trai intr-o tara normala ti-as da dreptate. Insa de voie de nevoie aceste programe au mai tinut in viata (citeste in tara) un numar de cercetatori, care ar fi cautat altfel alte zari. A fost o subventionare mascata si inconsecventa. Dar lipsa de consecventa are consecinte, iar ponderea si rolul cercetarii scad tot mai mult, cred ca o sa ajungem curand la nivelul Maltei in aceasta privinta. Se fac si lucruri bune, dar si multe inutile, se mulg bani, se dau cu dedicatie, ajungem din nou la lucruri serioase, de toate pentru toti, pen ca asa e in Romanica.

      • Subventiile sunt daunatoare scopului pentru care sunt elaborate.

        Evaluarea proiectelor de cercetare se face din birou iar punctarea publicatiilor ISI a condus la persoane CV care traiesc daor pentru a mai publica ceva, orice doar punctat sa fie.

        Nu cred ca vom ajunge vreodata la altceva decat la incurajarea imposturii, pentru ca sa nu credeti ca un personaj dubios care a ajuns sa suga bani de la buget cu pseudo-proiecte de cercetare se va da deoparte sa purjeze bani din ce in ce mai multi. In timp, prin sistemul de relatii si contr-aservicii astfel de impostori ajung sa ocupe functii de decizie de unde re-directioneaza banii tot asa.

        Nu exista nici o forta care sa intoarca aceasta tendinta. Cunosc si eu si cunoasteti sunt convins si Dvs. destul personaje semi-analfabete care au ajuns in pozitii incredibile in domenii de genul celui despre care vorbim. Nu stiu insa nici un astfel de personaj carfe sa fi fost eliminat din siste, Dimpotriva, toate s-au consolidat.

        Si continuam sa dam bani de la buget unui numar din cde in ce mai mare de impostori, nu mai mai.

        Daca eu ma chinui 5 ani si descopar ceva extraordinar, ce credeti ca voi primi? Nimic. Voi fi intrecut de tot felul de papagali care timp de 5 ani au publicat tot felul de nazbatii. Lucrarea me nu are nici o relevanta in contextul acesta, oricat ar fi de minunata.

        Cu totul altfel ar sta lucrurile daca cercetarea ar ajunge sa fie derulata si in sectorul privat de afaceri. Acolo, faptul ca pot face astfel de lucruri ar fi apreciat, iar impostorii de mai sus – nu.

        Nu spun ca ar fi asa un fel de Rai al cercetarii, si in asemenea situatii ar fi posibile tot felul de inversari de valori samd. Cum exista in orice tara de pe planeta. Doar ca evolutia ar fi una ascendenta si nu una descendenta cum e cea actuala.

        ===

        La fel ca in cazul educatiei insa, subliniez ca prezenta organizare a cercetarii este perfecta pentru societatea socialista in care traim. Daca vom ramane socialisti, pana cand vom ajunge in punctul in care a ajuns Venezuiela, ne vom scalda in aceasta mocirla placuta in educatie, cercetare, sanatate samd.

        Vreau sa spun ca nu poti avea cercetare ca in capitalism, oricat ai incerca sa o organizezi, daca societatea ta este socialista.

    • Dragi compatrioti,

      Fiind pasionat si implicat in zona de tehnologie o sa incerc sa-mi spun parerea care trebuie sa o priviti pur si simplu ca o alta perspectiva.
      Lucrez de peste 20 de ani in strainatate in tehnologie si ma bucur de o reputatie rezonabila in zona mea de expertiza. Iubesc startup-urile si in zona mi-am petrecut vremea.
      Activitatea mea in tehnologie a fost puternic ancorata in partea de cercetare. Am lucrat cu citeva universitati prestigioase pe diferite proiecte si mi-au trecut prin mina zeci de tineri PhD’s de la diferite universitati din lume.
      Cercetarea neancorata in industrie nu are mare utilitate pentru nimeni. Cred ca aici este marea problema in zona de inovatie in tehnologie. Foarte putine culturi universitare au o interfata lucrativa intre cercetarea universitara si industrie.
      De asemenea nu cred in consortiile astea mamut gen proiecte europene in care nu prea mai stii unde incepi si unde termini.
      Si aici nu vorbesc de Romania unde sunt multe lucruri de pus la punct pina la cercetare. In tari civilizate , lucrurile nu stau cum trebuie. Si se vede din avion, unde merg bine si unde merg prost.
      In Canada de exemplu , majoritatea universitatilor au proiecte cu companii mari care sfirsesc la fel de patetic cum au inceput. Mai multe motive :
      – Profesorii indrumatori sunt niste teoreticieni fara practica si vor scufunda proiectul intr-o zona comfortabila.
      – Companiile mari au si ele teoreticienii lor care nu prea au treaba cu implementarea idelor in practica ,dar sunt platiti la kg-ul de patente si contributii tehnice la standarde.
      Altfel majoritatea cercetarilor in universitati devin invirtitori de cifre de genul : proiecteaza algoritmi pentru masini autonome, dar ei nu au carnet de conducere.
      Din acest motiv nu prea vedem multa inovatie in Canada .

      Cred cu tarie in echipe mici focusate , combinatie de startup si cercetare.

      Acum vorbesc de zona mea de tehnologie ,dar banuiesc ca e general valabil. Daca ne oprim si ne uitam un pic la Silicon Valley , acolo o sa vedem pe alocuri ( Stanford , Berkley , UCLA…) in anumite facultati o strinsa interfata intre cercetare si industrie. Profesorii sunt foarte activi in industrie ocupa functii de management sau pozitii in consiliile de administratie pentru companii mari si de asemenea startup-uri . De acolo ei vad piata si nevoia de inovatie . Cei destoinici pur si simplu creeaza si modeleaza teme de cercetare ca proiecte autonome care mai departe devin startup-uri si de ce nu le umplu buzunarele celor din cercul de initiati. Poate ca nu suna moral , dar in general este benefic pentru toata lumea.

      Ce vreau sa spun cu asta ? Daca vom avea inteligenta in Romania sa alocam sumele astea de cercetare in asociatii comerciale lucrative intre univesitati si antreprenori atunci vom vedea lucruri foarte bune.
      Mai pe scurt , startup-ul primeste finantare cu obligativitatea ( bazata pe un plan de afaceri) de a dezvolta parte din proiect cu un grup de studenti din universitate …
      Pe de o parte ajuti antreprenorul sa-si ia vint si implici de asemenea zona de cercetare in ceva practic .

      Si o observatie simpla : cit timp o tara de dimensiunea Romaniei nu are o universitate/facultate in primele 500 din lume , ar fi bine sa nu ne mai mintim ca avem invatamint universitar de calitate. Fara asta e greu sa ai cercetare. Primul lucru pe care l-as face, ar fi sa nu mai permit titularizarea pe post in invatamintul universitar fara un doctorat ( sau macar master) facut la o universitate plasata in primele 500 din lume. Asta ar fi un prim pas spre insanatosire si spre o alta perspectiva.

      Din generatia mea , majoritatea colegilor ramasi in universitate , profesorii de azi sunt copiii fostilor profesori din vremea mea. Sa fie o coincidenta sau pur simplu traditie ?

      Cam asta vroiam sa spun. Numai bine.

  2. ai uitat de programele de cercetare derulate prin Academie, de finantarile prin POSDRU, de programele europene de finantare a cercetarii, si de resursele aflate la indemana ministerelor de linie.

    autoritatea romana pentru cercetare stiintifica nu actioneaza in orb, fara cunoaterea acestor alternative sau suplimente, ci tocmai tinand cont de ele.

    ai putea sa te uiti si la strategiile nationale pentru cercetare, la tintele romaniei trasate carora le raspundea PN II, la cele opozabile PN III, coroborate cu obiectivele asumate de tara noastra ca membra a UE.

    abia acolo se vede cat de tare li se rupe decidentilor politici de cercetare – o zona in care inca se pot face progrese semnificative cu investitii relativ modeste.

  3. Decalajul secular

    Imediat după 1989 tovarăşii FSNişti a distrus baza pentru cercetare, s-au desființat instituții, s-a neglijat cercetarea în instituțiile politehnice care s-au ocupat de STASURI. Mulți tineri asistenți, cercetători au părăsit România 1990-2017. Acum e şi mai mare nevoie de instituții, de sectii/laboratoare în Universităti, care se ocupă de preluarea standardelor UE în toate domeniile tehnice: biologie moleculară, genetică, chimie, fizica, electrotehică, construcții, mecanică etc. Un avantaj în UE (britanicii vor fi surprinşi după 19.03.2019 în privința standardelor UE.27) e baza de standarde comune! Dispare cercetarea, dispare şi inovația. Ramâne decalajul secular. Bunăstare, belşug şi prosperitate se caută în alte părți?

    … „… să se evite o risipire de resursă umană de aproximativ 90%, respectiv 84%, indicată mai sus. Altfel, dacă aceste estimări nu dau de gândit, să nu se mai plângă nimeni că mulți dintre noi alegem la un moment dat calea străinătății…. „….

    E jale, e o cale sigură pentru a păstra şi în viitor „decalajul secular” încă câteva generații cu restul lumii. In domeniile tehnice cei din cercetare sunt în stare să-şi formuleze necesitățile acute azi. Autorul a scris pe înțelesul tuturor. E citit de cei avizați, de cei din „academiile obscure SRI”? E ințeles de tovarăşii PSDişti de la cârmă în guvernul dâmbovițean actual? Avertizările autorului luate în serios ar putea fi o temă în dezbaterile publice pentru preşedinția UE 2019?

    Era digitală oferă condiții optime pentru tinerii doctoranzi, absolvenți, cercetători din țară. De zece ani în UE, cu subveții nerambursabile, s-a alocat cât pentru cercetare? UE prevede 2-4 % din BIP. De 15 ani tinerii, elevi, studenți, absolvenți, cercetători au acces în internet la patrimoniul universal în ştiință, cercetare (patente), cultură, artă, literatură, film, muzică. Nu mai sunt scuze ca în anii 1980 când naționalcomuniştii autohtoni au deconectat țara în toate privințele de restul lumii. Acum intâlnirile în UE şi în lume sunt posibile necenzurat, contactele internaționale sunt la un clic. Se folosesc aceste condiții foarte bune pentru a crea „excelență” în țară? Statul nu poate decide care cercetare e necesară (Max Planck Institute, Frauenhofer Institute, sunt Stiftungen). In SUA şi UK cercetarea se face în instituții, universități private (excepție armata, subvenționează proiecte)

    Amintesc de un proiect al UE.27 propus de E. Macron 2017: conectarea a 20 de Universități din toate părțile UE.27 care îndeplinesc condiția ca profesorii şi studenții să cunoască cel puțin încă doua limbi „europene” (deci şi limba romănă). Telul e o mai bună cunoaştere a limbilor „europene” (nimeni din oaspeții la preşedinția UE 2019 Bucureşti nu vorbeşte limba gazdelor) şi a situației în celălalte state partenere. Pentru cercetare se deschide o sursă „financiară” în UE.27. Se va folosi? Care Universitate în țară satisface condițiile? Care nu?

    Elveția are cel mai mare număr de patente pe cap de locuitori. Elveția are patru limbi oficiale administrative, fără tendințe de secesiune (Catalunia, Scotia, Corsica). Mai multă autonomie e contrariul a cea ce se vede în secesiunea spaniolă. Autonomia nu are nimic cu dezmembrare sau secesiune cum sugerează 2017 cei din „academie”. Cunoaşterea şi respectarea limbilor (culturii) celorlați, al vecinilor e un avantaj nu numai pentru Elvețieni.

    Când cercetătorii din țară au condiții asemănătoare, 4 % din BIP, ca în Elveția, Canada, SUA, UK, Suedia, etc.?

    • Elveția este una dintre puținele țări europene care se află în avangarda cercetării în domeniul AI. De-aia plouă cu patente, între altele, la ei.
      Cercetarea este unul dintre cele mai sensibile la impostură domenii, dacă nu cel mai. Prin cercetare se pot face două lucruri capitale:
      – conexiunea cu Occidentul,
      – inducerea în societate a unei mișcări de refacere a legăturii cu realitatea (relație grav avariată în timpul comunismului și încă mult suferindă astăzi).
      Foarte de acord cu propunerea lui Macron. La noi, spre exemplu, un test de cunoaștere a limbilor străine declarate stăpânitete în CV-uri ar însemna o înjumătățire a „comunității academice”. Ceea ce ar fi chiar o măsură sănătoasă.

  4. too little to say in so many words. ce sa discutam, ce sa cercetam si ce sa reparam intr un sistem bolsevic mafiot (pleonasm desigur) ? fara un fundament sanatos orice constructie este inutila si orice efort zadarnic, precum al mesterului manole.

  5. ” are rost, oare, să ne mai mirăm că până în acest moment, din mizeria în care sunt ținuți tinerii cercetători din aceasta țară, nu răsare noua generație de einsteini și newtoni autohtoni?”

    Pai nu are rost, ca daca toti tinerii iubitori de stiinta gandesc asa si asteapta pomeni/salarii/granturi de la stat e normal ca nu apare niciun Einstein.

    Dar mai grav e ca exista tineri omuleti de stiinta [?] care traiesc cu impresia [bazata pe ignoranta] ca Einstein si Newton au fost un soi de cercetatori in solda statului si ca in vremea lor birocratii/politrucii erau gata sa recunoasca meritele si geniul lor si sa’i plateasca regeste pentru simplu fapt ca existau. In fapt Einstein a trebuit sa lucreze ca functionar la Oficiul Elvetian de Inventii ca sa’si finanteze cercetarile si viata de zi cu zi, iar Newton a fost un ‘sizer’, oferindu’si serviciile ca valet pentru a putea sa’si termine studiile. Clar, domnilor? Va tine cineva in mizerie? Nu cumva va e frica sa iesiti pe piata cu ‘inventiile’ si ‘descoperirile’ dumneavoastra?

    Hai, la munca domnilor, nu la intins mana!

    • Stimată Doamnă/Domnișoară Eunuke,

      Am muncit, cercetat și proiectat peste 36 ani într-un institut de cercetări și proiectări bucureștean și pot să vă spun că a fost o mare plăcere. Tot ceea ce ni se cerea era să semnăm condica în fiecare dimineață la ora 8 (nu mai tîrziu) și după amiază la ora 16 (nu mai devreme). În rest? Libertate totală.

      Partidul și statul nostru acordau o atenție deosebită activității de cercetarei și proiectare.

      Începeam ziua cu o cafea, fumînd țigări albaneze, bulgărești, sîrbești, Carpati de Sf. Gheorghe etc., stînd la taclale cu colegii și colegele cam pînă pe la orele 9, 10. Apoi ne așezam fiecare la locul (biroul) său de muncă și cercetam teancurile de hîrtii pe care le țineam acolo de ani de zile în caz că intră cineva. Fiecare avea și o cutie cu cartele perforate și un teanc gros de listing printat de calculatorul Felix C-256 de la centrul nostru de calcul climatizat și închis accesului persoanelor străine (teama justificată de spionajul economic al occidentalilor). Atmosfera era de cercetare și proiectare îndîrjită. Revista Rebus, Sportul Popular și România Literară (cercetătorii mai intelectuali), romane polițiste, sapun, deodorante, cafea și țigări de contrabandă erau prin toate birourile. Le studiam prin rotație. Femeile mai mult cu tricotatul și bîrfa. Vodca o beam din cești de cafea pe care, între două guri, le țineam în sertare (în caz că intră cineva).

      Cam de două ori pe oră ieșeam pe hol la o țigară. Ieșeam în grup (însă doar cercetătorii bărbați, fiindcă doamnele preferau să croșeteze). Apăreau grupuri și din alte birouri, fumam și discutam politică vorbind tare și toți în același timp (Europa Liberă, rușii, americanii, Hitler, Stalin, citate din Churchill etc.).

      Pe la prînz ieșeam la o cafea, un suc, o prăjitura etc. la cofetăria de lînga institut. Așa mai trecea o oră. Ieșeam – în grupuri, cîte 4-5 – printr-o gaură din gardul institutului, undeva în spate, într-un loc mascat de copaci. (Într-o zi am dat nas în nas cu directorul institului. Noi ieșeam, el intra. Nu i-am zis nimic, că se roșise tot și ni s-a făcut milă.)

      Cel mai greu trecea timpul de pe la 14 pînă la 16. Ca să ne mai calmăm, ieșeam la o țigară de două ori mai des decît înainte de prînz. După masă, fiind deja prea obosiți și enervați de viața de slugă la stat, nu mai eram în stare să discutam politică, ci, ca să ne relaxăm nițel, spuneam bancuri și rîdeam ca demenții.

      La ora 16 fix rupeam ușile, porțile și tot ce ne stătea în cale și, plini de energie și voie bună, parcă mai odihniți decît la venire, o luam spre casele noastre. Ne opream la două cozi (pîine și vodca), după care… ACASĂ! În garsonierele noastre confort III sporit de la etajul 10 în sus.

      Aici se schimba situația. Cercetam în continuare, însă nu mai trebuia să ținem vodca ascunsă prin sertare. Sticla pe masă, paharele lîngă ea și, pînă la telejurnalul de noapte de la ora 22, o goleam.

      După care ne culcam liniștiți și mulțumiți, convinși că mîine va fi o nouă zi la fel de productiva ca si cea care se termina atît de glorios fix la ora 22:30, in acordurile imnului național de dupa telejurnalul de noapte.

      • Cred ca aveti cea mai toxica postare de aici. Si imi starniti compatimire.
        Doar cateva intrebari:
        – ambitia ce a urca in ierarhie ati avut-o vreodata?
        – urcarea in ierahie nu se facea pe baza unei evaluari a activitatii stiintifice?
        In orice institutie normala peste 50% din oameni sfarsesc blazati la nivelul lor maxim de competenta si/sau putinta. Probabil ati fost unul dintre cei care nu ati vrut/putut mai mult si v-a multumit viata calduta si inerția. Problema nu a fost a dumneavoastra ci a managementului. Dar, stim foarte bine cine face parte din managementul din Ro.
        Nu va faceti griji, povestea dumneavoastra e clasica. Dar nu anuleaza nevoia de cercetare a Romaniei. Asa cum un paznic care doarme la post nu anuleaza nevoia de paza a institutiilor. Un politist care scapa un infractor nu anuleaza nevoia de securitate sociala.

        • Prima oară, neatent la ce citesc, am inteles ca am „cea mai TONICĂ postare de aici”. Credeam că mi-am găsit cititorul. După care văd că îi stîrnesc compătimire. Recitesc. Nu era toNică, era toXică.

          Dragă Ștefan,

          Comentariul meu a fost o glumă.

          Dar, dincolo de glumă, cam așa se făcea cercetare înainte de 1989. Sigur că acum e cu totul altceva. Acum aveți Solitaire, Twitter, Facebook, bloguri, Mess, team building, șaorma cu de toate, Pizza Hut, vacanțe în Creta etc.

          Nu sînt pensionar. :-)

          P.S.
          Nevoia de cercetare a României? :-)
          Statele nu au nici un fel de nevoi, Ștefane!
          Asta e o lozincă.
          Voi, cercetătorii-salariați-ai-statului, sînteți cei care aveți nevoie de cercetare. Sau, ca să fiu mai precis, de un job.

        • Un politist care scapa un infractor nu anuleaza nevoia de securitate sociala.

          Nu inteleg de ce-ar stimula-o, de vreme ce gestul este tot mai preluat, si nu doar de politist, ci chiar de catre societate: „hai, mai, ce tot ai de te legi de X ?”

    • Multe dintre cele castigate prin competitii evaluate corect, adica acelea ale caror directori de proiect chiar au meritat finantarea datorita ideilor pe care doreau sa le dezvolte, au rezultate (proportionale cu sumele investite in acele proiecte) in articole stiintifice din reviste de top internationale. Altfel spus au dus la avansul stiintei.
      Puteti cauta de exemplu competitiile de TE si IDEI din 2011, respectiv 2012. Pentru acestea, agentia de finantare – UEFISCDI – a cerut sa fie mentinute de catre directorii de proiect pagini web cu rezultatele.

        • Domnule, dar dupa teoria relativitatii a lui Einstein cu ce te-ai ales? Dar dupa „Luceafarul” lui Eminescu? Dar dupa legile lui Maxwell? Dar dupa opera Nabucco a lui Enescu? Ti-a pus vreuna dintre ele mamaliga pe masa?

          Nimic nu-l ajuta pe cel care nu stie decat sa dea cu sapa.

          Si i-as da perfecta dreptate celui care da cu sapa, daca si el ar consimte sa moara in liniste cu tot neamul lui atunci cand sapa lui este inlocuita cu excavator. Dar ce sa vezi, la acel moment el se revolta, intreaba de ce nu suntem si noi dezvoltati ca in vest, de ce minerii dau un cap la oameni, de ce nu avem conducatori luminati, de ce nu avem Einstein si Newton, de ce nu avem „o piata a ideilor”, de ce, de ce. Si pleaca in Vest, adica fix acolo unde oamenii mai luminati traiesc mai bine pentru ca au finantat articole in strainatate, in timp ce el facea pe fudulul la el in batatura.

            • Evident, ma gandeam la Oedipe. Imi treceau mai multe opere si autori prin minte la acel moment..

          • „Nimic nu-l ajuta pe cel care nu stie decat sa dea cu sapa.”

            Sa nu amagim: cel care nu stie decat a da cu sapa nu este taranul cu 4 clase, ci intelectualul ruman cu 14 clase, 3 masterate si 2 doctorate in stiinte umaniste care a trait si traieste din banii statului pana la adanci batraneti cercetind bizonul carpatin si care nici macar un bec nu e in stare sa schimbe fara ajutor de la..un meserias dispretuit; iar din cand in cand si’a aduce aminte sa’si aduca aportul la dezvoltarea tarii prin…aducerea la cunostinta publicului a mizeriei in care se afla; si nu, nu vrea sa moara in tacere, cu decenta, ci cu balamuc si lectii despre cum sa sapi gradina cu excavatorul, asta in conditiile in care wikipedia a ajuns chiar si la sat si nimeni nu mai are nevoie de sfaturile lui pretioase de pedagog ratat.

            • @ euNuke (05/01/2018 la 16:04)

              Cu permsiunea dvs. as adauga o tema preferata de cercetare: „influenta razelor de luna asupra papucilor de guma”. Are si rima deci suna bine !

              Cat priveste schimbarea unui bec imi aduc aminte de bancul cu numarul de miltieni si atributiile lor in efectuarea operatiei respective.

              In tara in care traiesc se acorda reduceri pentru R&D (tot un fel de subventii) – inclusiv pentru firmele private – dar in anumite limite si conditii. Cele mai importante sunt: cercetarea „inovativa” si daca aduce „prestigiu” tarii (Brand Name pentru produs Made in ……..) si nu pentru articole publicate in reviste/jurnale relevante.

              Universitatile isi cauta singure firmele pentru care sa faca cercetare si nu invers (ca in Romania ?).

              In Romania se doreste o tara ca „afara” dar definitia depinde este autor/emitent. Totusi trebuie sa admit cateva dorinte comune:

              – in primul rand salarii/venituri dar cu taxe daca se poate zero;
              – autostrazi, spitale, scoli etc. dar asta-i treaba guvernului (nemuritorul Caragiale) si nu din taxele mele (ale fimeri mele) pe care le voi plati cand voi putea;
              – amenzi cat mai mici si pe baza de salariu mediu (cred ca Romania este de Guiness Book);
              – legea este excelenta atat vreme cat nu mi se aplica mie;
              – mergeti voi la vot ca eu n-am cu cine vota; daca voi avea timp (si n-o sa am niciodata) voi merge mitinguri de protest.

              In Romania, unii doresc un capitalism (in general) cu fata umana (pe „persoana fizica”); la fel si democratia / forta Legii (Dura Lex sed Lex).

              Sper a nu fie interpretata aceasta postare ca fiind pro-coruptie, pro-frauda etc.

  6. Se spune că atunci când filosoful Aristip a fost întrebat de tiranul Dionysios de ce înțelepții se duc la casele bogaților și nu invers, acesta i-a răspuns că cei dintâi știu ce să facă cu banii, dar cei din urmă habar nu au la ce folosește înțelepciunea. Orbirea asta se pare că nu a părăsit lumea încă și existând printre noi oameni care se mai întreabă ce putem face cu o cercetare anume sau alta, pentru că ei vor să vadă direct rachete lansate în spațiu și ultimele tipuri de telefoane mobile. Limba română se pare că este destul de înzestrată să oglindească această situație desuetă, inventând termenul „cerșetător”.
    Acest cuvânt merge bine cu atitudinea celor care vin cu expresii precum una de mai sus, „la muncă, nu la întins mâna!”. Cine o emite, în mod evident habar nu are ce înseamnă munca de cercetare în context contemporan, iar mica tentativă de demonstrație cum că ar cunoaște niște detalii despre biografiile lui Einstein sau Newton arată cât de elegant au ratat ei sensul celor ce se voiau transmise.
    Și pentru asemenea persoane ar trebui să se inventeze o nouă meserie, cea de „consilier ideologic”, care poate le-ar arăta celor cu porniri de trimis la muncă o categorie despre care nu prea știu mare lucru, după cum o dovedesc cele spuse, că sunt de fapt niște suferinzi, în schizofrenia lor fiind amestecat și puțin cripto-marxism. Că deh, la ce nevoie avem de specializare, adică de oameni care să se ocupe doar de un singur lucru și să o facă cât mai bine, când ei pot să muncească în fabrică dimineața, să meargă la vânătoare după amiază și să se ocupe și cu niște critică (a se citi „cercetare”) după cină. Că așa au făcut și Einstein sau Newton. Curaj, domnilor, luați și citiți niște Marx, poate vă împrieteniți.
    Și nu sunt departe nici cei bântuiți de stafia privatizării în toate domeniile (că doar extremele s-au înțeles întotdeauna bine în materie de economie și politică), fie necunoscând, fie nevrând să cunoască situația particulară a României cu toată complexitatea ei. O trecere directă în acest moment la privatizarea educației și cercetării ar avea efecte catastrofale, iar pentru aceasta ar fi bine să mai scoateți capul din cărțile care predică așa ceva și să mai priviți realitățile la care s-ar dori adaptate.

    • Va invit sa va dati copiii la o scoala din Romania si sa discutam despre acest lucru.

      Din postare inteleg ca va place cum e organizata societatea acum in Rolmania – socialista adica si ca singura problema e subfinantarea cercetarii de la stat. Stiti ca un socialism mai bun decat acesta nu exista. Asa arata socialismul, e simplu. Credeti ca daca s-ar da mai multi bani de la stat cercetarii stiintifice, acestia ar ajunge la cei capabili, la tineri si la cei care doresc sa faca cercetare? Nu va opresc sa credeti, dar mie experienta imi arata ca bani mai multi de la stat inseamna impostori mai multi. Si ca oricat te-ai stradui, mai devreme sau mai tarziu mecanismul e capturat de impostori. Am descris mai sus de ce si cum poate fi totusi evitat acest lucru. In nici un caz prin mecanisme administrative.

      ====

      Cat de catastrofala art fi privatizarea educatiei si reducerea finantarii de la buget pentru cercetarea stiintifica? Pai, asa cum e acum e oricum la limita suportabilului. Si este rezultatul viziunii socialiste, care continua sa detina suprematia in gandirea romaneasca. Problema e in structura, nu in detalii administrative.

      Cercetare de stat, educatie de stat, sanatate de stat.

      Am ajuns sa fim a doua tara de emigratie dupa Siria.

      In loc sa schimbam asta, vrem si mai mult stat. Ne e teama de privatizare, desi asta inseamna capitalism, nu sector de stat preponderent si stat interventionist la maxim.

      Cine crede ca poate face ceva cu viata sa, pleaca in alte zari. Incet-incet aici raman doar cei care mai cred ca a da fiecaruia dupa nevoi e solutia miraculoasa a binelui. Aici va dau dreptate cu cripto-marxismul.

      Din pacate, oricat de mult am respinge politica, solutia e tot in politica. Pentru ca ea conduce societatea, intr-o societate democratica, nu administratia.

      • Cata cercetare privata ati finantat dvs ca persoana privata, inclusiv prin firmele dvs private? Sunt curios daca cei care tot fac referire la Einstein, Newton si Bell Labs sunt ei insisi niste Elon Musk.

      • Problema e in mentalitate!
        Dvs si multi alti romani aveti prostul obicei de a arunca si bebelusul, o data cu apa in care l-ati spalat!
        Din prea mult Stat inainte de 1990, ati decis ca Statul nu mai e bun, si vreti sa privatizati acum fix domeniile care trebuiesc garantate de …Stat!
        In toate democratiile puternice ale lumii, statul administreaza spitale performante, invatamant si cercetare de performanta, asigura calitatea cailor de transport, se preocupa de prezervarea patrimoniului, altfel spus rolul Statului intr-o democratie civilizata este indiscutabil, esential!
        Acolo unde statul e neputiincios, coruptia ocupa locul lasat vacant, si deverseaza „privatii” care se ocupa de TOT, cu intelepciunea si priceperea, ale caror rezultate extrem de concrete le vedeti peste tot, in Romania de azi.

        • Din prea mult Stat inainte de 1990

          Statul nu are mai putin dupa 1990, dimpotriva. Debilii nici macar o autostrada vest-est n-a fost in stare sa traga. Debilii din aparatul de sat, desigur, caci o firma privata ar fi facut-o, lasata sa o faca, nu asa cum s-a lucrat cu Bechtel, capusand-o de bani si materiale, ca apoi – vezi Doamne – sa fie „opinia publica” (desigur, nu cea privata, a fiecarui cetatean – deci, lesne vedem ca statul controleaza opinia, prin public in Romania intelegand altceva decat la altii, unde traditia democratica nu se administreaza cu un Carpati la tampla sau poloniu in ceai) „profund oripilata” de magariile facute de „raii americani”. E de poveste.
          Explica-ne si noua ce cercetare se face la SNCFR, la CNADR, la cinematografia romana, in arheologia romana, samd. Softurile si hardware-ul sunt straine, private, si tot nu-s in stare pentru ca statul nu vrea, fiindu-i taiate captele de hidra daca nu mai poate sparli o investitie sau alta.
          Vezi asfaltarile de la Magurele. Ti se pare ca traiesti intr-o realitate palpabila, sau intr-una paralela ?

  7. Cred că lucrurile trebuie un pic „despicate în patru” ca să iasă bine. Mă rog, mie îmi cam ies două, de fapt trei categorii legate de cercetare: pe de o parte cea aplicativă ( cum e institutul de Mecanică Fină la care am lucrat) şi apoi cea „fundamentală” , unde aş despărţi două categorii, pentru că e o categorie unde neapărat trebuie să ne ocupăm ( limba română, istorie de exemplu) şi alta universală ( fizica, filosofie, matematică etc)
    Din punctul meu de vedere cercetarea aplicativă nu îşi are sensul decât dacă putem face performanţă; în loc să ţinem zeci de institute care nu fac aproape nimic, ideal ar fi să avem unul-două care chiar să fie printre cele mai bune din Europa. Cu destui bani, se poate.
    În zona fundamentală, de asemenea ar fi de dorit o specializare; dacă tot am făcut laserul ăla, laseri să fie. E clar că cine vrea să studieze fizica nucleară se va duce oricum la CERN.
    Ar mai rămâne cele „naţionale”, unde nu prea avem încotro. N-o să facă nimeni în locul nostru nici Dicţionarul Academiei ( nu că noi l-am face) nici săpături arheologice ( decât dacă le externalizăm către căutătorii de cosoni :) ) . Pe de altă parte, în zona cercetărilor aplicative, nu văd un impediment în lipsa industriei. Nu cred că e interzis să contractezi lucrări cu concerne din restul Europei, trebuie doar să ai un cadru legislativ, un management demn de acest nume şi câţiva specialişti. Totdeauna se poate găsi o nişă unde să fii mai bun/ieftin/convenabil. De obicei însă nu prea se întrunesc cele trei condiţii simultan :) „Pe vremea mea” dacă venea o firmă cu o cerere ( poate părea incredibil, dar uneori chiar veneau, deşi în anii ’90 industria stătea mult mai rău) departamentul financiar încerca să îi „pună în cârcă” salariile întregului departament, drept pentru care bietul om fugea mâncând pământul :)
    Şi chiar şi aşa ţin minte că am participat la proiectul de contorizare a motorinei consumate la CFR, deci tot s-a găsit măcar o necesitate concretă de rezolvat în cei patru ani în care am lucrat pe acolo :)

  8. @Dedalus…

    Ești rupt de realitate băiete. Într-adevăr, dependența cercetării de stat nu reprezintă o situație de dorit, însă, a desprinde dintr-o dată cercetarea de finanțările de la stat, în România, este imposibilă. Treptat se poate încerca și nu se știe până în ce punct se poate ajunge, adică, cât la sută să fie finanțat de stat și cât de privat, sau, cine știe, poate o deprindere totală de stat. Oricum, n-avem de unde să știm decât în momentul în care suntem în toiul procesului de desprindere de finanțarea de la stat.

    Băiete, atitudinea ta anarhic-libertariană folosește doar pentru a polemiza, în nici într-un caz nu se aplică realității din România, și, dacă mă gândesc bine, nu se aplică niciunei realități la nivel de stat centralizat.

    Spor la bătut câmpii în continuare cu viziunea ta ideologică și infatuată. Apropro, infatuarea este fatală și se aplică și viceversa, nu doar socialismului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Iovan Drehe
Iovan Drehe
Licentiat in Filosofie al Universitatii de Vest din Timisoara; Doctor in Filosofie al Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro