Uniunea Europeană și Federația Rusă, eternul joc de șah

În lumea multipolară contemporană se ridică încă problema relației bilaterale dintre Uniunea Europeană și Federația Rusă, o relație complicată marcată de o serie de asonanțe și incertitudine.

Noile strategii ale Federaţiei Ruse ce au ca ţintă recâştigarea poziţiei de putere majoră afectează în mod direct Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii. Aceste strategii au apărut pe un fundal (anterior) marcat de preocuparea americană faţă de cruciada anti-teroristă purtată la nivel global. În ultimii ani americanii au fost implicaţi direct pe teatrele din Afganistan şi Irak, resursele militare şi financiare fiind canalizate spre aceste direcţii. În acest context Federaţia Rusă a urmărit o politică de reîmprospătare a arsenalului militar, dar şi o politică directă de implicare –fie soft aşa cum a fost cazul Ucrainei sau hard cum a fost lovitura fulger lansată în august 2008 împotriva Georgiei, o surpriză profund neplăcută atât pentru americani cât şi pentru europeni (cât mai ales pentru Europa de est).

Germania

Germania rămâne un jucător important, iar atitudinea sa va influenţa direct viitorul make up al Uniunii Europene, al relaţiei transatlantice, dar și al relației cu Federația Rusă. Conjuctura istorică  rămâne favorabilă unei apropieri dintre Federaţia Rusă şi Germania prin prisma dependenţei reciproce – Germania dispune de know-how necesar Rusiei de a-şi dezvolta industria (având în vedere că această ţară este exportatoare de materii prime, lucru ineficient pe termen mediu), iar Rusia dispune de resursele necesare Germaniei de a-şi menţine productivitatea economică şi implicit poziţia pe scena europeană şi globală.

Poziţia geografică a Germaniei, aflată în centrul continentului european determină implicit balansarea intereselor venite din est şi din vest. Trebuie să ne amintim că în timpul Războiului Rece au existat voci în Germania de Vest ce susţineau menţinerea neutralităţii sperând astfel să obţină o reunificare mai rapidă a ţării.

Mai târziu cancelarul german Gerhard Schröder a decis să nu sprijine poziţia americană în ceea ce priveşte războiul din Irak, apropiindu-se de poziţia Rusiei şi de cea a Franţei.

Această tendinţă s-a menţinut şi după acest episod, Berlinul continuând să menţină relaţii apropiate cu Moscova, într-un context în care Rusia încerca deja să retraseze noi linii ale propriei puteri şi implicit într-o distanţare faţă de Statele Unite ale Americii. Puteam spune că atitudinea Germaniei va influența direct viitoarea configurație a relației dintre Uniunea Europeană și Federația Rusă.

Noi și ei sau noi toți?

Preşedintele rus Medvedev declara la nivelul anului 2009 că obţinerea statului de lider al Federaţiei Ruse bazat pe exporturile energetice este imposibil, mai ales în condiţiile în care celelalte componente ale economiei ruse sunt înapoiate.

Ce însemnă acest lucru pentru Europa? Poate precauţie, dar în acelaşi timp un preţ mai ridicat al resurselor importate, lucru justificat prin necesitatea menţinerii unui anumit echilibru intern al Rusiei, dată fiind dependenţa economică faţă de aceste exporturi.

O altă chestiune importantă este reprezentată de faptul că în perioada următoare este puţin probabil ca exporturile ruseşti să se îndrepte spre pieţe asiatice. Acest lucru face din Europa o ţintă importantă, ironic chiar unul din garanţii securităţii interne ai Federaţiei Ruse pe termen scurt şi chiar mediu.

În acelaşi timp orice încercare a Uniunii Europene de construcţie a unor variante alternative la dependenţa faţă de Federaţia Rusă ar putea crea reacţii dure din partea acestei puteri. Uniunea Europeană va trebui să joace ca o putere globală luând în considerare interesele Rusiei şi ale Statelor Unite ale Americii, iar acest joc trebuie să menţină ceilalţi jucători într-un permanent şah, chiar cu mutări imprevizibile. În acelaşi timp Uniunea Europeană nu trebuie să uite faptul că şi ceilalţi jucători pot fi imprevizibili, de exemplu în anul  2006 Federaţia Rusă a sistat livrarea de gaze către Ucraina pentru 48 de ore, lucru care este de așteptat să se repete și în perioada următoare. Motivul în 2006 a fost refuzul autorităţilor ucrainene de a plăti preţul mărit cerut de Gazprom pe gazele furnizate. Acest eveniment a stârnit îngrijorarea decidenţilor europeni, având în vedere posibila imixtiune directă a Rusiei în afacerile interne ale Ucrainei, precum şi posibilitatea ca pe viitor Federaţia Rusă să acţioneze în mod similar stopând furnizare de gaz pentru piaţa europeană astfel încât să se impună un anumit preţ.

Noua Europă (cum era denumită de George W. Bush Jr.) reprezintă o regiune pivot, ce poate determina chiar viitorul Uniunii Europene. Dacă Uniunea Europeană doreşte să devină un jucător respectat pe scena globală va trebui să treacă cu brio testul tentaţiei estice, iar aici Germania va determina o mare parte a jocului. Polonia şi celelalte state ale estului vor trebui să încerce să menţină atenţia Germaniei către închegarea uniunii, mai ales în ceea ce priveşte politica comună externă  şi de securitate. Menţinerea motorului franco-german este foarte important, iar “Noua Europă” va trebui tratată într-un mod relevant pentru poziţia ei şi greutatea sa, atât de Germania cât şi de Statele Unite ale Americii. Cheia viitorului Uniunii Europene se află, într-o anumită măsură, în menţinerea echilibrului Europei între Federaţia Rusă şi Statele Unite ale Americii, iar în această ecuaţie atât Polonia, cât şi ţara noastră vor putea juca un rol relevant.