joi, martie 28, 2024

Uniunea Europeană 2.0, refondată sub patronajul Germaniei. Opţiuni grele la orizont pentru naţiunile Europei

Puncte cheie:

  • Cu mult înainte de Brexitul din 23 iunie, Uniunea Europeană dădea semne obiective de uzură politică, economică, socială şi culturală, dincolo de pretenţiile subiective ale britanicilor la un statut special şi de dorinţa lor evidentă de a profita doar de avantajele Pieţei Comune, fără asumarea costurilor participării Regatului Unit la politicile comune ale organizaţiei;
  • Succesiunea de crize ale Uniunii semnala de câţiva ani, aşa cum am mai spus, nevoia unei relegitimări, a unui „discurs refondator”[1] (în sensul unei noi platforme de încredere, adaptată intereselor şi condiţiilor secolului XXI), a unui concept politic proaspăt şi a unor politici revizuite, care să reinventeze Ideea Europeană pe înţelesul generaţiilor de vest-europeni lipsiţi de memoria celui de-al doilea război mondial (adică pentru toţi cei de acum) precum şi al primei generaţii de est-europeni fără memoria comunismului (cei sub 30 de ani);
  • Din păcate, adoptarea unui nou Tratat este imposibilă în contextul politic actual, deteriorat la cote de avarie, ceea ce întreţine cercul vicios al Uniunii Europene. Pot fi luate în considerare deocamdată numai măsuri care respectă actualul Tratat de la Lisabona, semnat în 2007 şi intrat în vigoare la 1 decembrie 2009;
  • Istoric vorbind, Europa se află la sfârşitul unui ciclu şi începutul altuia nou, prin epuizarea resurselor de atractivitate ale Paradigmei Integrării, respectiv din perspectiva revigorării naţionalismelor, care deschide posibilitatea intrării într-o nouă eră a dezintegrării europene;
  • În acest punct, opţiunile noastre ca europeni se despart: unii vor lua calea emoţională a naţionalismului, crezând că naţiunea (aşa mică şi limitată cum apare ea pe continentul european, în raport cu naţiunile uriaşe ale lumii) mai poate fi structura socială şi politică de bază pentru înfruntarea competiţiei dure din secolul XXI, alţii vor asuma raţional că Europa, în fond cel mai mic şi îmbătrânit continent (la propriu şi la figurat), poate rezista fluxurilor şi presiunilor economice şi populaţionale în creştere dinspre Orient numai printr-un proiect unitar, integrat;
  • După Brexit, Germania s-a oferit să preia conducerea (re)impulsionării Proiectului European, practic al înfiinţării unei Uniuni Europene 2.0, probabil mai mică dar mai pragmatică, mai eficientă şi mai fermă decât cea actuală. Franţa şi Italia sunt, cel puţin în acest moment al demersului, alături de Germania, ca state fondatoare ale Comunităţii Europene. Totuşi, marile probleme structurale legate de datoriile imense şi de deficitele publice, de coerenţa internă slabă şi de competitivitatea îndoielnică a ţărilor din Sudul Europei (regiune superpozabilă, în mare parte, cu statele asistate din grupul PIIGS), precum şi idiosincraziile culturale ale ţărilor mediteraneene la ideea dominaţiei germane, ne fac să ne gândim că, pe termen lung, cel mai probabil Germania îşi va găsi aliaţi mai compatibili cu etosul prusac în Nordul şi eventual Centrul continentului, în fostele regiuni care au aparţinut cândva Sfântului Imperiu Romano-Germanic, plus ţările care vor decide că e preferabil să meargă pe această cale (deci în siajul Berlinului), decât să pornească într-o aventură solitară „pe mare”, de tip britanic;
  • Decizii grele urmează să fie luate în anii următori în Europa, cu puternice componente strategice şi cu impact pe termen lung. Trebuie făcute curând opţiuni dificile, fie de continuare a integrării economice şi politice, chiar cu preţul unui rol dominant al Germaniei şi al acceptării unei noi limitări a suveranităţii naţionale, situaţie neconfortabilă pentru tot mai mulţi dar inevitabilă în acest scenariu, fie de îmbrăţişare a „noului” discurs suveranist, naţionalist şi conservator care îşi face loc în diferite ţări ale Uniunii, inclusiv în Europa Centrală, prevestind coagularea unui viitor curent anti-german şi distrugerea completă a Uniunii Europene ca bloc politic şi economic, spre marea satisfacţie a Rusiei lui Putin. Mă tem că o soluţie de mijloc nu va exista. Există însă şi un scenariu chiar mai rău decât cele două variante de mai sus, acela în care Germania însăşi devine anti-UE, caz în care, distinşi cititori, totul s-a terminat aici în Europa iar singurul lucru pe care l-ar mai putea face aceia dintre noi care nu se simt prea bătrâni dar ştiu ce urmează este să ia drumul „lumii noi”, spre însorita Australie, cât mai departe de infernul protecţionismelor şi naţionalismelor redeşteptate.

*

La dreapta sau la stânga spectrului politic, în variantele ideologice moderate ale acestor „etichete”, toate vocile care se pronunţă astăzi pe scena publică spun în esenţă acelaşi lucru, anume că Uniunea Europeană trebuie reconceptualizată, refondată, reconstruită, reînsufleţită, reajustată funcţional în acord cu interesele şi nevoile unor generaţii pe care Proiectul de Pace Schuman-Adenauer din 1950 nu le mai convinge. Totuşi, la fel de adevărat este că o reformă de substanţă şi nu doar stilistică a Uniunii nu este posibilă fără un nou Tratat, iar un astfel de tratat, realist vorbind, nu poate fi adoptat în următorii 2-3 ani, având în vedere calendarul retragerii Regatului Unit din instituţiile comunitare (presupunând că Parlamentul britanic va da curs referendumului şi va vota legea de ieşire) precum şi al alegerilor din Germania şi Franţa, programate în 2017.

După ce Marea Britanie şi-a luat lumea în cap şi a plecat din sistemul reglementărilor birocratice de tip Bruxelles, iar marile oraşe franceze arată tot mai mult a periferii ale Magrebului păzite de armată şi aflate sub „stare de urgenţă”, a devenit limpede că singura putere care mai poate încerca să repornească motorul european este Germania. Chiar şi acolo lucrurile sunt oarecum incerte, sub ameninţarea moderată ca risc a AfD (Partidul „Alternativa pentru Germania”), dar perspectiva unei basculări spre o opţiune eurofobă nu este totuşi iminentă.

Imediat după confirmarea succesului taberei pro-Brexit, reuniunea de la Berlin a troicii Germania-Franţa-Italia, şi apoi Consiliul European recent încheiat, au încercat să aducă o picătură de speranţă pe marea tulburată a Europei şi să liniştească pieţele intrate în trepidaţie. În esenţă, ideea de a arăta că trei ţări fondatoare importante sunt hotărâte să ducă mai departe Proiectul European şi să-l actualizeze, a fost bună. Sunt menţionate în declaraţia finală de la Berlin dimensiunile de apărare, economică şi de tineret. În privinţa ideii de apărare europeană comună, am fost şi rămân sceptic, nu numai pentru că se caută iarăşi o soluţie de securitate fără Statele Unite (mare greşeală şi naivitate a europenilor, când există NATO), dar, mai nou, şi fără Marea Britanie, principala putere militară a Europei. În schimb, economia şi tineretul (mai ales educaţia) sunt două elemente cheie care se pot afla la temelia setului de politici comune ale noului profil al Uniunii.

Dacă, incontestabil, Franţa a inspirat politic, în anii ‘50, începutul integrării europene, actuala Uniune fiind, în esenţă, un construct intelectual de sorginte franceză, Germania venind la vremea respectivă la discuţii cu capul plecat, a sosit acum momentul ca Uniunea Europeană 2.0 să fie recreată (sau, dimpotrivă, desfiinţată) de o Germanie a cărei economie aflată într-o continuă şi robustă creştere a adus funcţionarea Europei unite la mâna unei singure mari puteri continentale. Inclusiv din acest punct de vedere, retragerea Marii Britanii este o greşeală, pe care sunt convins că britanicii vor ajunge să o înţeleagă curând.

Dar să nu trăim cu iluzia că Brexitul este singura problemă a Uniunii Europene. Încercând o generalizare uşor riscantă, aş spune că dificultatea procesului decizional, prin tot mai complicatul joc democratic şi procedural, prin fragmentarea politicii, prin multitudinea intereselor şi opţiunilor şi prin combinarea palierelor politice diferite (european, naţional şi chiar regional), face ca transferul posibilelor soluţii de redresare în practici administrative, al implementării unor programe de reforme, al transparenţei şi guvernării eficace să fie mult întârziat.

În Uniunea Europeană se guvernează tot mai greu, la toate nivelurile. Nu numai la Bruxelles sunt dezacorduri multiple şi, în consecinţă, decizii lente şi slabe (firesc, la o Uniune de 28 de state membre), ci şi în capitalele ţărilor componente. Fragmentarea sistemului de partide şi apariţia unor forţe noi, chipurile „anti-sistem”, care aspiră de fapt la a lua locul celor din mainstream în parlament şi guvern (nimic ilegitim, în fond, în această competiţie pentru putere), complică serios lucrurile. Iată, Spania este din decembrie anul trecut fără guvern cu drepturi depline, şi a făcut acum, a doua oară în şase luni, alegeri parlamentare, dar formarea unei majorităţi funcţionale şi învestirea unui cabinet este în continuare incertă. Belgia a stat doi ani cu guvern interimar. Grecia a avut mult timp probleme de majoritate. În Olanda, sprijinul partidului de extremă dreapta este uneori indispensabil guvernului. Austria caută cu disperare, după demisia cancelarului social-democrat, o soluţie de guvernare, în condiţiile în care cele două mari partide tradiţionale sunt la pământ iar extremiştii de la Partidul Libertăţii erau la un pas de a câştiga preşedinţia republicii. În Franţa a crescut Frontul Naţional. Să vedem cine şi cum va forma majoritatea parlamentară în România, în decembrie anul acesta. În 2017 urmează alegeri cruciale în primele două ţări ale Uniunii, respectiv Germania (sfârşitul lui septembrie) şi Franţa (în aprilie şi mai).

Indiscutabil, momentul politic pe continent este cel mai dificil de la formarea Comunităţii Europene, în anii ‘50. Se produce o schimbare de generaţii politice, de valori, de teme, de platforme de discurs. Cu sau fără Marea Britanie (căci se speculează inclusiv varianta dâmboviţeană ca Parlamentul de la Londra să nu dea curs referendumului), ceva trebuie făcut pentru a salva Uniunea. Schemele vechi nu mai funcţionează, nu mai produc satisfacţie suficientă sau deloc unei generaţii contestatare, neîncrezătoare, dar care profită din plin (de cele mai multe ori fără să conştientizeze), de facilităţile de tot felul create de sistemele clasice, deci de Uniunea Europeană cea atât de criticată. În aceste condiţii, planul Germaniei de resuscitare a Uniunii, de trecere la o etapă avansată a integrării, cu accent pe livrarea de performanţe în serviciul cetăţeanului, nu poate fi decât binevenit şi salutat, chiar dacă este primit peste tot cu un optimism rezervat.

NOTE_________


[1] https://www.contributors.ro/global-europa/criza-de-legitimitate-si-nevoia-unui-discurs-refondator-al-uniunii-europene/

Distribuie acest articol

50 COMENTARII

  1. „caz în care, distinşi cititori, totul s-a terminat aici în Europa iar singurul lucru pe care l-ar mai putea face aceia dintre noi care nu se simt prea bătrâni dar ştiu ce urmează este să ia drumul „lumii noi”, spre însorita Australie, cât mai departe de infernul protecţionismelor şi naţionalismelor redeşteptate.”

    Ati uitat sa mentionati o alta varianta de emigrare. Elvetia. Care, e bine de mentionat ,nu e in UE. Si care o duce greu,tare greu.

    • Radu Craciun: Supravietuirea Europei – Solutia unica despre care nu vorbeste nimeni.

      N.Red: Radu Craciun a fost economist sef al BCR, recentvalidat ca Presedinte Director General al BCR Pensii. Craciun este si fondatorul Asociatiei Administratorilor Independenti, dupa ce timp de 10 ani a coordonat departamentele de analiza si cercetare piata de capital de la ABN AMRO Securities (Romania) si ABN AMRO Bank (Romania), de unde a plecat ca director adjunct la Eureko, administrator a doua fonduri de pensii private.

      „Ar fi naiv sa nu realizam ca Brexit-ul este doar un simptom al unei boli profunde care a cuprins intreaga Europa.

      Povestea de succes a UE este strans legata de nasterea in perioada post-belica a unei clase de mijloc puternice. Europa a fost o familie fericita atata timp cat a oferit o prosperitate in crestere propriilor cetateni. In aceasta perioada, disfunctionalitatile UE au fost mai degraba un subiect de glume decat o sursa de ingrijorare si frustrare.

      Situatia a inceput sa se deterioreze pe masura ce consecintele globalizarii au inceput sa devina manifeste in Europa. Globalizarea a transformat europenii in principalii perdanti in fata elitelor globale si a tarilor emergente. A ingustat decalajul de bogatie dintre tari si a marit acelasi decalaj din interiorul tarilor. Cei bogati au devenit mai bogati, iar clasa de mijloc a inceput sa se subtieze, in timp ce salariile din jumatatea inferioara au stagnat. Relocarea afacerilor in cautare de forta de munca ieftina a oprit cresterea prosperitatii europenilor. Criza nu a facut decat sa mareasca discrepantele.

      Deciziile birocratice nu sunt proaste prin definitie. Poate sunt mai lente, poate necesita mai multe resurse decat ar trebui, dar pana la urma pot fi decizii bune. Din pacate, aceste decizii au fost percepute ca favorizand din ce in ce mai mult cercurile de afaceri in dauna cetatenilor de rand. Politicile de imigrare au fost o dovada clara in acest sens, portile fiind deschise la solicitarea sectorului corporatist, care cerea forta de munca ieftina si proaspata pentru a tine sub capac cresterile salariale.

      Atat timp cat politicienii vor continua pe aceeasi linie de gandire ca pana acum, servind cu prioritate elitele economice si nu cetatenii de rand, venind cu «solutii» in haina stramta a modelului economic existent, disolutia finala a UE va fi inevitabila. Din acest motiv, este o nevoie stringenta de o resetare totala a modalitatii in care sistemul politico-economic al UE functioneaza.

      In pofida faptului ca apar solutii tehnologice, companiile prefera sa vaneze forta de munca ieftina, ignorand pagubele culturale si sociale pe care le produce UE. Mediul de afaceri pare sa fie suficient de miop si lacom ca sa nu realizeze ca printr-o astfel de abordare distruge insasi tesatura propriului succes: existenta unei UE cu toate trasaturile sale favorabile mediului de afaceri, libera circulatie a bunurilor, serviciilor si capitalului, moneda unica si lipsa granitelor.

      Aceasta abordare trebuie sa inceteze. Acesta este momentul in care politicienii europeni trebuie sa puna piciorul in prag si sa opreasca comportamentul suicidal ale elitelor economice. Ce ar fi daca Germania, unul dintre liderii in tehnologie ai Europei, o tara in mare nevoie de a recastiga increderea europenilor, ar lua initiativa unui proiect pan-european in care ar implica elitele economice si politice in scopul identificarii unui model prin care din ce in ce mai putini oameni activi ar putea sa sustina din ce in ce mai multi oameni in varsta? Progresul tehnologic este capabil sa furnizeze un astfel de rezultat. Nu mai este un scenariu SF acela al fabricilor robotizate, in care prezenta umana a fost minimizata.

      Nu va fi usor, nu va fi ieftin. Companiile vor trebui sa investeasca la greu intr-o astfel de solutie. Mult mai mult decat intr-un emigrant din Orientul Mijlociu. Asa ca prima provocare va fi aceea de a motiva mediul de afaceri din Europa sa investeasca in fabrici care folosesc din ce in ce mai putini oameni.

      A doua provocare este insa si mai importanta, dar si delicata. Cum vor fi transformate castigurile de productivitate in sprijin financiar pentru o populatie din ce in ce mai batrana? Cum sa evitam ca in loc ca avutia creata astfel sa se concentreze din nou in mainile catorva, sa o repartizam in intreaga societate? Aceasta ar presupune ca atat salariile, cat si profiturile sa fie taxate mai mult, pentru a crea resursele bugetare pentru asistenta sociala a celor varstnici.

      Decizii foarte dificile, nu-i asa? Un model economic total diferit. Dar care, daca este realizat in Europa, ar rezolva cea mai importanta problema cu care se va confrunta omenirea in urmatoarele secole: imbatranirea si scaderea populatiei.

      Din acest motiv suntem condamnati la gasirea, mai devreme sau mai tarziu, a unei solutii. De ce sa nu o facem mai devreme? Europa are traditia de a fi o deschizatoare de drumuri in diverse domenii. Atata vreme cat Europa a indraznit sa fie un leader in domeniul limitarii emisiilor de carbon si al energiei verzi, nu vad de ce nu ar fi capabila sa produca, prin consensul politicienilor si al oamenilor de afaceri, un model economic capabil sa faca fata provocarilor unei populatii in curs de imbatranire.

      Mediul de afaceri european are nevoie de acest model inainte sa fie martor la disparitia contextului geopolitic care i-a adus succes, marile partide europene au nevoie de el pentru a castiga credibilitatea pierduta si pentru a prelua initiativa care acum apartine populistilor, euopenii au nevoie de el pentru a vedea prosperitatea lor renascuta, Germania are nevoie de el pentru a demonstra ca este totusi capabila de un leadership de inalta calitate in secolul 21. In final, Europa are nevoie de el pentru a supravietui.”

      http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-21124866-radu-craciun-supravietuirea-europei-solutia-unica-despre-care-nu-vorbeste-nimeni.htm

      • @Cetaten – oh, really? Și cu taxele exorbitante pe care le încasează în prezent guvernele ce facem, alea rămân în beneficiul politicienilor?

        O mulțime de afaceri sunt neviabile în Europa tocmai datorită taxelor exagerate, iar lăcomia socialiștilor nu cunoaște limite. Asta a distrus competitivitatea economică a Europei, taxele și birocrația, nu globalizarea. Globalizarea va forța socialiștii europeni să ia contact cu realitatea.

        • @Harald

          Spune dl. Radu Craciun: „A doua provocare este insa si mai importanta, dar si delicata. Cum sa evitam ca in loc ca avutia creata astfel sa se concentreze din nou in mainile catorva, sa o repartizam in intreaga societate?”

          Comentariul tau dogmatic de tip neoliberal („taxele exorbitante”, „lacomia socialistilor nu cunoaste limite”) ne arata ca dl. Radu Craciun a folosit un eufemism atunci cand a afirmat ca „a doua provocare este DELICATA”. Nu se poate combate cinismul, ipoctizia si egoismul feroce cu abordari „delicate”. Sa vedem, deci, cat de „exorbitante” sunt taxele (adica cum se repartizeaza astazi profitul) si cine sunt cei care intra de fapt in categoria „lacomilor fara limite”:

          „Oxfam a tinut prima pagina a ziarelor anul trecut la Davos dupa ce a prezentat un studiu care arata ca cei mai bogati 85 de oameni din lume detin aceeasi avere ca cei mai saraci 50% (3,5 miliarde de oameni). In acest an, proportia este si mai mare: doar 80 de oameni au aceeasi avere ca mai mult de 3,5 miliarde, fata de 388 in 2010”.

          http://tinyurl.com/jw37xpg

          Dupa cum vedem, 80 de oameni au castigat premiul cel mare la loteria globala „Vreau sa fiu Miliardar” – in timp ce 3,5 miliarde de oameni si-au irosit vietile, acceptand (sau fiind constransi) sa participe la acesta loterie.

          Daca niste sisteme economice fac posibila situatia in care 80 de oameni au aceeasi avere ca mai mult de 3,5 miliarde de oameni, atunci toate propunerile de discutii despre „taxele exorbitante” nu reprezinta decat niste subterfugii cinice ale unor ipocriti egoisti.

          Sa vedem niste statistici din SUA aparute in articolul din 2010 (dupa administratia de dreapta a lui Bush) intitulat „Clasa mijlocie din America sufera o contractie extrema”:

          – 61% dintre americani traiesc de la un salar la altul.
          – 50% dintre americani detin mai putin de 1% din bogatia natiunii.
          – 83% din capitalul societatilor comerciale din SUA este detinut de 1% din populatie.
          – Raportul dintre salariul mediu al managerilor si salariul mediu al angajatilor „de rand” este de pana la 500 la 1.
          – Mai mult de 40 milioane de americani au nevoie de tichete pentru alimente (asigurate de stat) pentru a supravietui.
          – 21% dintre copiii din USA traiesc SUB LIMITA SARACIEI !
          – 43% dintre americani au contribuit cu mai putin de 10.000 dolari pentru pensie.
          – In ciuda crizei economice, numarul milionarilor din SUA a crescut cu un „procent enorm” de 16%, ajungand la 7.8 milioane (2,5% din populatia SUA).

          Aceste date arata ca:

          1. Regulile „jocului” economic si social nu sunt corecte. Cu un alt set de reguli am avea alte rezultate. Discrepanta URIASA dintre cei putini si bogati (pe de o parte) si cei multi si saraci (pe de alta parte) nu se poate justifica cu argumentul diferentei de valoare, de efort sau de inspiratie dintre aceste categorii, ci este rezultatul acestor reguli economice imorale.
          2. „Scara valorilor” a fost distorsionata de cei care doresc mentinerea statu-quo-ului, pentru a justifica aceasta situatie (iar masele manipulate – care au o gandire critica precara – o accepta, fara sa isi puna intrebari).
          3. Cei care sunt dezavantajati de aceste reguli nu pot sa le schimbe (este evident, vezi rezultatele obtinute de „Occupy movement”, cu sloganul „We are the 99%”), deci sunt condamnati la saracie, in numele „moralitatii” religiei al carui dumnezeu este „Mana Invizibila”.

          http://tinyurl.com/muydca8

          Angel Gurría, Secretar-General al OECD:

          „Coeziunea sociala – liantul care tine societatea unita – este amenintata peste tot in lume (…). Exista spatiu amplu pentru actiuni guvernamentale in tarile in curs de dezvoltare si in economiile emergente, pentru a satisface cererea crescuta de coeziune sociala”.

          „Poate fi adevarat ca banii nu aduc fericirea insa acest lucru se aplica doar daca ai destui bani ca sa iti asiguri nevoile de baza: o locuinta, mancare, haine pentru familie, educatie pentru copii.
          Coeziunea sociala a societatilor noastre democratice este construita pe premisa ca exista mecanisme de echilibrare («checks and balances») care sa previna crearea unei prapastii asa de mari intre cei bogati si cei saraci incat oamenii sa puna la indoiala bazele unui sistem care lasa mari mase de oameni in saracie”.

          http://tinyurl.com/cydzbe8

          • @Cetatean – ai mai repartizat bogăția către întreaga societate și pe vremea comunismului. De asta ai și azi 400 de euro salariul mediu, la 25 de ani după căderea comunismului, dar cu două generații de asistați social încă în viață. Cineva mai trebuie să producă și bani, antreprenoriat nu se poate face cu funcționarii statului.

            Locurile de muncă nu se pot inventa în manieră socialistă, nu poți trăi din construit parcuri la marginea pădurii și terenuri de fotbal în pantă. E nevoie și de redistribuire, dar asta după ce produci bunăstare materială, nu înainte. România asta face de 25 de ani, redistribuie bunăstarea materială înainte de a o produce.

  2. Toate bune si frumoase cu cateva observații:
    1. Tinerii din Marea Britanie au votat covârșitor pentru rămânerea in UE, bătrânii au votat pentru ieșire.
    2. UE avea un brand foarte prost in Marea Britanie pe motiv ca politicienilor le era mai ușor sa dea vina pe cineva străin pentru problemele lor proprii.
    3. Majoritatea votanților Pro Brexit sunt cei care simt ca au pierdut din prosperitate pe seama integrarii si globalizării. Politicienii ar trebui sa fie cinstiti cu acești oameni si sa le spună ca trebuie sa se miște din localitățile lor si sa muncească mai mult. Cand in India sau China salariile sunt de 5-10 ori mai mici este nesustenabil ca Europa sa aibă cheltuielile sociale la nivelul actual iar forța de munca (vezi Franta sau Italia) sa rămână rigida.
    Iar cheltuielile sociale si flexibilitatea muncii fac parte din politica interna a statelor membre, nu e o politica la nivelUE.

    • 100% corect. Brexit-ul este o dispută între generații tranșată în direcția greșită. La fel cum adepții lui Ion Iliescu și-au luat în 1992 țara înapoi, cu costuri ulterioare uriașe pentru întreaga siocietate românească, tot așa și bâtrânii englezi și-au luat astăzi țara înapoi. În nicio țară și în nicio societate, direcția în care vor să meargă cei în vârstă de (peste) 50 de ani nu reprezintă viitorul acelei țări sau societăți.

    • 1. De unde aveți informația asta?! Considerând vârsta medie a locuitorilor UK și nivelul de participare la referendum, așa ceva e impisibil. Poate fi adevărat doar în siutația în care TOȚI cei ce n-au participat la vot erau tineri.

      2. Care or fi problemele alea ale UK dacă a atras mai muți imigranți europeni decât Germania?!

      3. De unde știți asta?! Pe ce vă bazați? Impresia mea a fost exact opusul a ceea ce suneți dumneavoastră. Britanicii educați și prosperi care au câștigat în ultimul degeniu se tem pe bună dreptate că socialismul bruxellezle va face praf țara. Impresia mea a fost că oamenii cu munic prost plătite se tem că își vor pierde slujbele în caz de Brexit. Sigur la ăștia se adaugă susținătorii tradiționali ai tuturor cauzelor pierdute: neo lupmenii, ecologiștii, hipsterii tot restul pleavei marilor aglomerări urbane.

    • 1. De unde aveți informația asta?! Considerând vârsta medie a locuitorilor UK și nivelul de participare la referendum, așa ceva e impisibil. Poate fi adevărat doar în siutația în care TOȚI cei ce n-au participat la vot erau tineri.

      2. Care or fi problemele alea ale UK dacă a atras mai muți imigranți europeni decât Germania?!

      3. De unde știți asta?! Pe ce vă bazați? Impresia mea a fost exact opusul a ceea ce suneți dumneavoastră. Britanicii educați și prosperi care au câștigat în ultimul degeniu se tem pe bună dreptate că socialismul bruxellezle va face praf țara. Impresia mea a fost că oamenii cu munic prost plătite se tem că își vor pierde slujbele în caz de Brexit. Sigur la ăștia se adaugă susținătorii tradiționali ai tuturor cauzelor pierdute: neo lupmenii, ecologiștii, hipsterii tot restul pleavei marilor aglomerări urbane…

  3. Autorul expune foarte bine cauzele care macină actuala UE.Reţin mai ales ideea că UE,dar şi NATO,ONU,etc sunt efecte ale ultimului război mondial,cu tezele/antitezele acelor ani;ele nu mai sunt valabile azi,au apărut alte generaţii şi,mai ales,a apărut globalismul.
    Îmi pare rău că UK a decis să iasă din UE,ei aveau abilităţi de construcţie europeană mai mari decât francezii sau germanii.
    Autorul are dreptate,toţi vor schimbarea actualei UE dar nimeni nu are propuneri concrete.
    Singura propunere este a ţărilor fondatoare,cu o UE mai mică(eventual zona € dar nu toate ţările) condusă de Germania(Franţa este prea slabă,i-au rămas doar ifosele de mare putere…).În care Germania,în stilul caracteristic,va conduce cu mână de fier prin intermediul superbirocraţiei de tip kafkian(…) de la Bruxelles.
    România este iar prinsă pe picior greşit.Încă nu şi-a terminat dezvoltarea,statul este slab şi corupt şi mai are şi problema Moldovei.Nu se ştie ce vom face,dar parcă nu-mi place ca Noua Europă să fie un fel de al patrulea Reich…

    Vom trăi şi vom vedea.

  4. Va contraziceti singur cand spuneti ca la Bruxelles se guverneaza greu si cu decizii slabe din cauza uniunii de 28 de state. Oare nu reprezinta Berlin o uniune a celor 16 state federale? Si atunci cum reuseste economia Germaniei o continua si robusta crestere?

    • Povestea cu ”economia Germaniei – o continuă și robustă creștere” este de câțiva ani de domeniul trecutului. Dacă, între 1950 și 1990, Germania și-a bazat creșterea economică pe strategii de inovare și performanță, după reunificare, din păcate, a căzut în capcana expensiunii prin achiziții cantitative. A cumpărat la prețuri mici economia fostei DDR și poziții de piață în fostele state comuniste, dar când a venit criza, singura soluție pe care a aplicat-o a fost aceea a sacrificării sucursalelor din Est, fentând trei ani criza, dar cu prețul nerestructurării economiei. Acum nu mai are poziții de sacrificat în Est (face doar retrageti, spre exemplu cca 13 miliarde de euro din sistemul bancar românesc în ultimii 5 ani) și nici nu se mai poate baza pe piața de desfacere din Vest, care e în al cincilea an de stagnare. Peste toate astea, a primit lovitura Volkswagen, iar Brexit-ul îi va restrânge plaja de mișcare: prognoza pentru anul 2020 este că Germania va devein a patra economie a lumii, după ce a pierdut (în favoarea Chinei) poziția a doua în 2010.
      Da, pe acest fond economic, proiectul unei UE reconstruite în jurul Germaniei este utopic. Dar nu e nici o problemă, există – și aici mă distanțez de altminteri foarte buna analiză a dlui Naumescu – mai multe soluții pentru păstrarea unei Europe unite. Personal, pariez pe o UE reconstruită în jurul NATO, cu reafirmarea statelor suverane ca factor de control al unei oligarhii comunitare neperformante, iar primele semne le vom avea peste doar o săptămână.

    • Germania nu e un stat supranațional. UE însă tindă să devină. Germania e un stat național federal.

      Hai să ne uităm la comisia europeană: Trebuie 28 de komisari (miniștrii) ca să satisfacă cele 28 de state naționale. Fiecre din ele dorește un ministru. Cabinetul nu se formează pe criterii de competență și necesitate, ci pe cel național. În felul ăsta ajung în fruntea ministerelor europene nulități distructive precum doamnele Mogerini și Crețu.

      Staul federal german nu are problema asta. Faptul că în cabinet ar fi mai mulți miniștrii din Schelsswig-Hollstein ca cei din Bavaria nu are nici o importanță…

      • Nu cred că cei din Bavaria sunt de acord că nu e nici o problemă ca principalul land să aibă mai puțini ministri federali decât celelalte landuri. De fapt, ori de câte ori s-au simțit subreprezentați (inclusiv în ultimele două cabinete Merkel), bavarezii au ripostat. Dar nu asta e problema de fond, nici a Germaniei, nici a Uniunii Europene, ci faptul că instituțiile centrale ale UE nu-și îndeplinesc propriile competențe, în schimb încearcă să se substituie autorităților din statele naționale. Comisia Europeană NU TREBUIE SĂ GUVERNEZE, ci să stabilească programe strategice de dezvoltare comună a continentului și, când e cazul, să asigure un format de negocieri care să limiteze competiția dintre statele naționale. Pentru că nu face asta și pentru că își bagă nasul unde nu-i fierbe oala (în afacerile interne ale statelor, pe care nu le pricepe și nici nu se străduiește, considerând – ca pe vremuri URSS-ul – că toată lumea trebuie să se îmbrace și să consume la fel), Comisia ajunge să facă abuz de reglementare. Pe deasupra, între comisie și parlament nu există nici o corelație de competențe, norme instituționale și legitimitate, iar din această cauză, aceste instituții nu mai pot asigura echilibrul dintre statele membre, care a fost între 1950 și 1990 cheia de boltă a succesului UE: din această cauză s-a putut întâmpla ca unele state să ”uiite” de solidaritatea europeană pentru a obține privilegii pe relația cu Rusia sau să creadă că pot decide politici pe seama statelor mici, ca în afacerea cu migranții.

  5. Marturisesc ca apreciez foarte mult articolele dlui Naumescu.
    Dezvelesc mai toate problemele, si cu bune si cu rele. Nu chiar toate, dar destule.
    Dar tocmai asta poate fi derutant: ce sa alegi?
    Ei bine, eu daca ar fi sa aleg, as alege UK si nu Germania.
    Caci proverbul s-a schimbat: sa te temi de germani chiar si cind iti fac daruri („ati pierdut o parte din Ardeal, dar va promitem ursul din padu, pardon, Basarabia, daca ne insotiti la macel”).
    Cine uita si iarta acordul Ribentrop-Molotov, care uneori parca renaste sub alte forme, sa se astepte la alte aliante contra naturii.

  6. Va multumesc pentru articol, mi se pare mai echilibrat si mai realist decat prezicerile de apocalipsa din celelalte articole pe tema asta.

    V-as ruga sa clarificati, daca se poate, doua aspecte:
    – care este costul participarii UK la politicile comune pentru participarea la piata comuna? Piata comuna e o constructie economica fara costuri, ci cu beneficii (ex: costurile legate de vama dispar, timpii de trecere a frontierelor pentru produse mut reduse), partea politica a UE e un alt aspect. Exista tratate bilaterale intre tari pentru eliminarea taxelor vamale, de pilda, fara nici o obligatie politica. De ce se exagereaza pe aceasta confuzie intre libera circulatie a marfurilor (piata comuna) si o integrare politica si sociala totala?
    – de ce este incompatibila o conducere politica nationala a statelor din UE cu o piata comuna si cu spatiul Schengen? Fiecare tara si poate stabili politicile economice si sociale fara directive de la Bruxeles care sa reglementeze curbura castravetilor si a bananelor si in acelasi timp sa permita libera circulatie a marfurilor si a persoanelor in interiorul UE. Libera circulatie presupune circulatia, nu dreptul la munca sau beneficii sociale in alte tari din UE.

    Spre exemplu statele ce constitue SUA au politici si reglementari la nivel de stat mai multe decat la nivel federal, inclusiv diferente enorme in impozite si taxare, casatorii LGBT, avort, controlul si portul armelor etc. Sunt cu adevarat o colectie de state in care un cetatean isi poate alege conditiile de viata – de la statele republicane sau conservatoare in care intalnesti pe strada oameni cu pistolul in toc la vedere pana la insorita si socialista Californie, de la statele fara impozite pe venit la cele „progresiste”, de la comunitatile rurale din Montana la metropole moderne si agitate precum New York sau San Francisco, cu toate combinatiile intermediare pe parcurs.

    In schimb, UE vrea o Europa incolonata care asculta directivele de la centru si cu o uniformizare treptata a tot ceea ce inseamna azi diversitate culturala.

  7. atata timp cat UE , intoate avriantele imaginate de actuala elita, este de fapt doar in interesul marilor firme si a invadatroirlo musulmani, nici nu prea conteaza care varianta se va impune, pentru ca pierzatorii vor fi popoarele europene nemuslmane…..asa ca e de preferat disparitia totala a acestei uniuni care a devenit nefasta , renuntarea, la CEDO si la toate conventiile care nu sutn aplicate decat de prostii din europa si care au ca unic efect invadarea continentului de mase de musulmani fara posibilitatea de a ne apara si de a-i triimite inapoi sub false pretexte uamnitare , si reluarea de la zero a relatiilor dintre statele euroepne si construirea unor noi mecanisme de colaborare care sa aiba in prim plan apararea popoarelor europene si nu invazia Europei de catre noii barbari….deci solutia cea mai buna-desfiintarea UE si a tuturor institutiilor si documentele imaginate pentru a aduce in lanturi popoarele europene si a le distruge prin metisare, si reluarea de la zero a colaborarii dintre state pe baze noi

    • ”Reluarea de la zero” este doar o chemare la revoluție, în maniera tipică din America Latină :P

      Cu trupele rusești din Transnistria, cu minoritățile maghiare din România și Slovacia, cu scoțienii pro-Westminster din Irlanda de Nord sau cu Alsacia și Lorena rămase la francezi cum faceți când ”reluați de la zero”? :)

      Reluarea de la zero a fost posibilă în America la 1800 și va fi posibilă eventual pe Marte. În Europa de astăzi, în niciun caz.

  8. Ca de obicei, un excelent articol. Tocmai de aceea aș sugera unele amendamente.

    Foarte corect se observă că ne aflăm acum la un moment de răscruce, practic în fața alegerii a două drumuri: cu/sub Germania sau împotriva ei.

    Textul este însă pesimist atunci când extrage de aci concluzia unui tertium non datur: există o soluție de mijloc la opțiunile extreme spre care ne împinge Germania în ultima vreme – se poate imagina construcția unei Europe care să supraviețuiasca și în afara dichotmomiei supus Germaniei vs. împotriva ei.

    Soluția de mijloc este atât de aproape, încât ajungem să n-o mai vedem: ea rezidă în însuși spiritul proiectului european inițial, care consta din ideea contenirii preventive a furiei heghemonismului teutonic printr-o integrare europeană, mai întâi a bazei de înarmare (cărbune și oțel), ulterior, pas cu pas, a piețelor de mărfuri și servicii, de capital, de forță de muncă, monetare, șamd.

    Trebuie bine înțeles că de la începuturile sale, proiectul primordial al integrării europene nu era decât un complement civil al NATO, ale căror scopuri erau „să-i țină pe sovietici afară, pe americani înăuntru și pe nemți jos”. Complementar, integrarea europeană avea ca scop „să-i țină pe ruși afară și pe nemți sub control” pentru a nu o lua din nou razna spre dominația totală și brutală a Europei.

    In cei 65 de ani de la inițierea proiectului european, Germania a tot împins, firesc din punctul ei de vedere, spre emanciparea de sub diplomatica tutelă a europenismului. Din nefericire, orice emancipare a Germaniei echivalează cu subjugarea restului Europei – acesta este un dat geo-politic.

    Acum, în urma acestei împușcături în genunchi care este Brexit, Germania, cu o rapiditate care arată că pasul era demult plănuit, propune un proiect pentru o nouă Europă, strâns și fățiș integrată sub conducerea autoritară a Germaniei. În doar câteva zile după Brexit, Germania răstoarnă paradigma geo-politică postbelică, încercând să transforme Uniunea Europeană dintr-un instrument de control al Germaniei de către restul Europei într-o instituție de dominare a Europei de către Germania.

    Dar de ce, în definitiv, să nu acceptăm o Europă dominată de Germania ? Excelenta economie germană nu reprezintă oare un model de dezvoltare suficient de apetisant pentru restul Europei !?

    Desigur, însă doar dacă dominația germană exercitată prin intermediul unui suprastat european s-ar rezuma exclusiv la modelul economic. În realitate însă, proiectul hegemonic german este foarte puternic naționalist, așa cum feroce naționaliste sunt toate marile puteri. (În acest sens, a acuza de „naționalism desuet” țările est europene nu este decât o etichetă propagandistică ipocrită și rău intenționată, ca acuzația de trafic de arme făcută unui găinar cu o ladă de pistoale de către unul care transportă 2000 de tone armament greu.)

    Prin intermediul unei UE predată Germaniei dezvoltarea economică, în special a Europei de Est, s-ar vedea expusă unor riscuri de accentuare a dezechilibrelor structurale de tip neocolonial deja existente (piață de desfacere și furnizor de muncă ieftină vs. importator de servicii și produse cu mare valoare adăugată). În plus, tot spațiul est-european s-ar vedea expus într-o măsură uriașă presiunii concomitente de la vest și est exercitată de cele două mari blocuri, german și rus – acesta fiind și el un dat geopolitic inevitabil. Pe scurt, Germania și-ar vedea împlinite multe din visurile celui de-al treile Reich, dar nu prin tancuri, ci printr-o UE înalt integrată sub conducere germană.

    Soluția la acest pericol este menținerea unei UE unde echilibrul între controlul statal și cel suprastatal să fie păstrat și unde subsidiaritatea (prioritatea deciziilor locale în fața celor centrale) să fie larg și consecvent întrebuințată.

    O Europă viabilă este doar una în care excesul de forță germană este abil înhămat la un proiect comun – aceasta este calea de mijloc între pro sau contra Germaniei.

    Desigur, într-o țară mizerabilă condusă de o elită scelerată și primitivă cum e România, această problematică se află la ani lumină de preocupările poporului și elitei. La noi se va aștepta până în ziua viitorului ultimatum.

    • Ușor cu toate tezele astea anti-nemțești. Nu zic, au nemții păcatele lor (istorice și contemporane), dar nu poți să le negi că au cam dus în preioada crizei tot greul în spate și i-au mai șî convins pe nordici să le fie milă de sudici (cum crezi ca și-au deschis olandezii, finlandezii, balticii, austriecii și suedezii pușculițele?). Nu e vina lor că francezii, italienii, grecii și spaniolii (poți prea bine sa-i adaugi și pe englezi, nu mi-e rușine nici de ei) au cam uitat să muncească și să fie competitivi.

      Ți-a povestit cineva cum șantajează Franța BCE să li se dea bani ieftini (nu spun pentru ce sunt banii ăia, dar sigur nu sunt pentru a plăti munca), amenințând că și ei vor renunța la uniune dacă nu sunt susținuți continuu?

    • Sunt total de acord cu Dvs.CINE în Europa de Est nu-şi aduce aminte de oribilul pact Ribbentrop-Molotov prin care Polonia şi România au fost sfâşiate teritorial iar Ţările Baltice desfiinţate de pe hartă?Un al patrulea Reich german,cu o Europă îngenunchiată economic şi politic,şi cu un potenţial alt pact Germania-Rusia,ce poate fi mai periculos pentru ţările din Est.Singura speranţă este NATO,SUA şi…Anglia care pot forma în Est un cordon sanitar între Germania şi Rusia format din Polonia(plus Ţările Baltice),România(inclusiv Moldova) şi,de ce nu,Ucraina(poate şi Turcia,dar nu este sigură…).Totul sub umbrela NATO,de fapt a SUA şi UK.
      Dacă rămânem singuri în menghina germano-rusă,ne-a păpat gaia.

    • Excelent argumentat,dle Lalu. Credeam ca nu mai ajungeti si la ultimul paragraf, acela despre noi. Poate nu o fi bine pt restul Europei,dar pt o tara ca a noastra,cred ca tutela Germaniei actuale tot e mai buna ,noi nu putem avea alternativa,noi sintem autodistructivi,avem nevoie de autoritate,sintem condamnati in cel mai bun caz la a fi o astfel de colonie. Aici nu exista o minima coloana vertebrala sociala pe care sa se inchege ceva, cred ca asta ar trebuie sa fie clar tuturor,nu se poate; le-am incercat pe toate:de la Iliescu la KJ. Nimic nu merge si numerge sus pt ca jos nu ai pe ce; si nu doar din cauza ultimilor 70 de ani. Pur si simplu,asa sintem noi,orice s-ar incerca ,nimic nu trece in fata ‘burtihaiului’ si supravietuirii in orice conditii. Nu putem avea nimic eroic sau solidar.

    • Sunt de aceeasi parere. Incercarile de „dominatie” germana de dupa Bismarck au adus doar dezastru in Europa. In plus, istoric si cultural, tind sa dau dreptate Marii Britanii. Nu vad cum as putea accepta unilateralismul dnei Merkel in privinta politicii imigratiei musulmane in Europa. Sau isteria plutocratilor germanofili bruxellezi care „grabeau” UK sa iasa din EU. Sau declaratiile Dlui Steinmeier care spunea ca NATO e „agresiv” in estul Europei. Cred ca interesul nostru national e sa mentinem canalele deschise cu Marea Britanie si Statele Unite pentru ca pe Germania o vad in stare sa ne vanda pentru cativa banuti – lucru pe care l-a facut si in trecut. Nu cred intr-o europa germana si nu o vreau. Si daca UK scapa de pigmeii politici de acum s-ar putea intoarce la o constanta a politicii sale externe – mentinerea echilibrului prin adancirea crapaturilor dintre natiunile europei. Si atunci sa vedem cum vor reactiona natiunile „multietnice”. Credeti ca arabii vor marsa la ideile definitorii pentru natiunile europe ? Cu istoria si cultura lor mi sa pare clar raspunsul – nu. Conchizand: nu europei germane si birocratiei bruxelleze si da controlului granitelor si libertatii economice.
      Cred ca in acest context istoric se poate vorbii cu sens despre doua teme majore. Prima ar fi progresul sau regresul economic adus de legile europene micilor business-uri pe intreg continentul si nu cresterea lor intr-un anumit segment geografic si a doua: verificarea aderarii elementelor de imigratie in corpul unei natiuni prin participarea la un razboi mai degraba decat prin aderarea la cele mai generoase siteme de protectie sociala din lume. Suna ciudat dar e din pacate adevarat.

  9. Două observaţii:
    „Germania îşi va găsi aliaţi mai compatibili cu etosul prusac” – nici măcar Germania nu mai e dominată de etosul prusac. Prusia se afla în principal pe teritoriul fostei RDG. Germania contemporană s-a structurat în jurul etosului renan, de tip vest-european. Renanul Adenauer detesta Prusia şi etosul prusac. Ce-avea dacă scriaţi „compatibili cu etosul german”?

    „Se produce o schimbare de generaţii politice…Schemele vechi nu mai funcţionează, nu mai produc satisfacţie suficientă sau deloc unei generaţii contestatare, neîncrezătoare, dar care profită din plin” – aici nu văd logica, din moment ce în Marea Britanie tocmai generaţiile trecute de 45 de ani au votat pentru Brexit, în timp ce tinerii au votat Remain.

  10. Si eu apreciez articolul si pe autorul lui.Mai este(cred) o problema:care va fi rolul USA in asigurarea securitatii europene in viitorul imediat al Europei, tinind seama de experienta celor doua razboaie mondiale?Nu cred ca viitoarea(daca va fi) armata a Europei,care va apela la oameni formati in spiritul „corectitudinii politice”va putea contrabalansa absenta fortelor americane de pe continent.

  11. Problema mare care paralizeaza UE este legitimitatea elitelor politice. Asa cum se mentioneaza in articol, Spania, Olanda, Austria, Grecia, Belgia sunt numai cateva tari in care guverneaza niste lideri care nu sunt in stare sa castige increderea propriului popor. Daca ne uitam la ce se intampla in Franta, observam ca nici dl. Hollande nu mai pupa un mandat. Eu cred ca si dna. Merkel va cam fi retrasa la pensie la urmatoarele alegeri. In cazul acesta sa afirmi(cum se face in articolul de mai sus) ca: Germania vrea cutare, sau Franta vrea cutare, etc… mi se pare cam fortat. Poate Merkel vrea cutare si Hollande o sustine, etc…
    Deasemenea, nu se poate face o constructie europeana fara a se tine cont de parerea popoarelor, asa cum doresc sa procedeze actualii lideri. Acesti lideri nu catadicsec nici acuma sa informeze popoarele UE in legatura cu ce vor sa faca. Deci aceste popoare ar trebui sa-i urmeze orbeste. Dar cum sa ai incredere tu, cetatean european, in ideile unui lider care nu poate se castige increderea propriului popor. Situatia este asemanatoare cu ultimele alegeri prezidentiale din Romania. Asa am zis unii dintre noi: nu trebuie sa-l tragem de limba prea mult pe dl. Iohanis; ajunge ca a facut treaba buna la Sibiu; si pedeasupra mai este si neamt; eram sigur ca va performa si ca presedinte. Ce sa spun? Dna. Merkel indeplineste la scara mai mare toate criteriile care l-au propulsat in fata pe actualul presedinte al Romaniei. Deci este perfecta sa ne incredintam soarta in minile ei. Si daca la alegerile din Germania iese un lider cu total alte idei? Ce facem? Toata UE stangaimprejur? Toata acesta constructie europeana nu se poate concepe altfel doar pe modelul unui mare imperiu condus de la Berlin? Pai imperiile au viata scurta!
    Cel mai bine pentru UE ar fi ca sa gasim un „joc democratic”(vorba autorului) si sa intrebam popoarele participante la constructie: la ce edificiu ati fi dispusi sa puneti umarul? Pentru ca orice lucrare cere si sacrificii. Iar acesti lideri nu stiu altceva decat sa puna factura in bratele populatiei.

  12. „unii vor lua calea emoţională a naţionalismului, crezând că naţiunea (aşa mică şi limitată cum apare ea pe continentul european, în raport cu naţiunile uriaşe ale lumii) mai poate fi structura socială şi politică de bază pentru înfruntarea competiţiei dure din secolul XXI, alţii vor asuma raţional că Europa, în fond cel mai mic şi îmbătrânit continent (la propriu şi la figurat), poate rezista fluxurilor şi presiunilor economice şi populaţionale în creştere dinspre Orient numai printr-un proiect unitar, integrat;”

    Acest citat ilustreaza clar motivul pentru care Uniunea Europeana NU poate fi reformata si se afla in continuare pe orbita centralismului democratic*: majoritatea europenistilor sunt oameni fricosi, inspaimantati de competitie, afectati de propria conditie pre-indusa de membru al unei natiuni marunte si slabe, incapabili sa opteze pentru ceva anume si disperati sa scape de povara deciziei asupra propriilor destine. Cu asemenea armata de sustinatori pur sentimentali -ce se afla intotdeauna de partea Uniunii chiar si atunci vad ca eurocratii gresesc grav, pentru ca o iubesc si pentru ca i’au cedat deja dreptul de a se pronunta asupra vietilor lor- e imposibil sa se cristalizeze un curent reformist in UE. Toti acesti oameni asteapta o decizie de Sus, toti acesti oameni s’au obisnuit cu Planul, iar cei ce lucreaza la Plan gandesc la fel si planuiesc pe acelasi calapod pe care au fost asezati de antecesorii lor politici.

    In realitatea statala mondiala avem asa:

    1. o natiune minuscula care rezista si se dezvolta bine-merci de peste 60 de ani chiar daca se afla la raspantia fluxurilor violente de migranti orientali: Israelul.

    2. zeci de natiuni puternice ce rezista bine-merci de zeci si chiar sute de ani chiar daca nu sunt parte a unei Uniuni ori Imperiu: Elvetia, Norvegia, Islanda, Japonia, Corea de sud, Singapore, Africa de sud, Mexic, Canada etc Printre ele se numara si Australia, stat suveran unde autorul viseaza sa se retraga in caz ca nationalistii europeni vor rupe Europa in bucati. ridicol, pentru ca Australia e mai nationalista decat Germania de astazi. Ca sa nu mai vorbim ca s’a desprins dintr’un Imperiu.

    3. state uriase compuse dintr’un mozaic etnico-religios, integrate institutional si legal, care nu sunt in stare sa asigure niciun soi de bunastare si nicio garantie a vietilor, proprietatii si libertatii cetatenilor: Rusia, alta Comunitate de state „independente”. Dar, e drept, rusii sunt tare mandri de statul lor, o mare putere globala, si de stapanul lor, tarul Putin, care se lupta zi de zi, la pieptul gol, cu competitia globala si valurile de migratori.

    *cautati cu Google definitia si sorgintea conceptului.

  13. Ma alatur opiniei generale, cu o mentiune pentru ce a Dlui Lalu, privind articolul Dlui Naumescu.
    Se poate discuta la infinit despre cauzele inpotmolirii si stagnarii Uniunii Europene, dar nun trebuie subestimat in niciun caz rolul covirsitor a trei racile care au macinat-o:
    – BIROCRATIA dusa la cel mai inalt posibil nivel de catre functionarii europeni, care au dezvoltat ca o tumoare birocratiile seculare din Franta si Germania
    – CORUPTIA, inspirata de tacticile mafiote din Italia, modernizate si adaptate la birocratia franco-germana
    – POLITICIANISMUL meschin, lipsit de orice viziune sau patriotism ( da, da, un adevarat patriotism al politicienilor nationali, i-ar fi determinat sa lucreze spre intarirea UE )
    De ce ne temem oare de rolul conducator al Germanie intr-o Uniune Europeana viitoare, fara Anglia sau chiar si cu Anglia ?
    De ce ne temem oare chiar de o suprematie germana ?
    Aveti raspunsuri documentate ?

  14. Da’ de unde! Opțiunea e foarte simplă: UE eșuează în mod evident ca și organizație politică. Ea însă are și a avut foarte mult succes ca și piață comună și spațiu al liberei circulații pentru pentru persoanele, produsele și capitalurile din țările membre. Răspunsul e deci evident. Trebuie revenit la modelul de succes și lichidată sau măcar pusă la hibernare struțo-cămila politică muribundă. Comisia Europeană, cu haitele ei de komisari încompetenți și birocrați îmbâcsiți cu tot, trebuie închisă sau măcar lăsată fără puteri executive reale. La fel și parlamentul european, trebuie să devină un soi de instituție consultativă mult mai redusă ca mărime.

    Încercarea disperată de întărire a integrării politice e contraproductivă și va duce la zdrobirea UE. Poate că europenii nu sunt copți încă pentru suprastatul european clocit de birocrații de la Bruxelles. OK trebuie acceptate faptele. Insistența de a le băga oamenilor pe gât ceva ce nu doresc e contraproductivă și va provoca un dezastu. E ceea ce socialiștii n-au înțeles niciodată. Tare mă tem că și de data asta vor înainta cu perseverența boului și entuziasmul komsomoliștilor spre un dezastru epic. Sper să mă înșel

  15. Cred ca e-n coada de peste, totusi. E posibi ca Marea Britanie sa evolueze, in afara UE, dar exista si posibilitatea sa involueze. Condusa de domnii Boris si Nigel, ar putea-o lua si in jos, caz in care Marea Britanie ar putea fi exemplul „asa nu!” si ar putea contribui la temperarea miscarilor nationaliste anti-europene din unele state UE.
    Daca Scotia vrea in UE si se gaseste o modalitate lina pentru desprinderea ei de UK, situatia devine si mai complicata.

    • Scoția e într-o situție încurcată. Dacă iese din UK și nu e recunoscută de cel puțin una din cele 5 țări UE ce nu recunosc azi Kosovo (Cipru, Grecia Romania, Slovacia și Spania), atunci nu va putea adera veci, pururi, amin la UE. Cel puțin Spania (ce are problema catalană în ogradă) nu va vota nici în ruptul capului pentru recunoșterea Scoției. Foarte probabil că nici România nu o va face pentru a descuraja separatismul secuiesc/unguresc. Nu mai vorbim de Cipru ce are jumătate de țară ocupată de turci…

      Admiterea unui nou membru în UE se face prin unanimitae. Dacă măcar una din țările UE nu recunoaște țara candidată atunci procesul a murit înainte de a se naște.

      • Este mult exagerată o paralelă între Scoția și Kosovo. Scoția a rămas o ”country” separată în ultimii 300 de ani, revenirea ei la independență nu este ca și cum și-a declara Devon sau Norfolk independența. Un eventual ”divorț” va fi destul de amiabil, în genul celui dintre Cehia și Slovacia. Chiar nu încape nicio comparație cu Kosovo.

        • Vă recomand să-i explicați asta guvernuli de la Madrid (oricare ar fi acela). :-D Să nu uităm de asemenea că atât Catalunia cât și Țara Bascilor sunt provincii cu un grad foarte ridicat de autonomie și autoguvernare. Cu toate acestea Spania e foarte îngrijorată de riscul secesiunii și întreaga ei politică externă pare a fi ghidonată de teama independenței catalane și basce Dacă ar recunoaște Scoția independentă și i-ar permite astfel accesul în UE ar însemna să pornească automat procesul de secesiune al catalanilor și bascilor. Politicienii din întreg spectrul politic al țării au clamat cu fermitate de mai multe ori că se opun oricareă modificări prin orice modalități a forntierelor actuale ale Europei. Unul din miniștrii de externe spanioli a afirmat că chiar dacă Kosovo ar fi recunoscută de guvernul sârb, Spania tot nu o va recunoaște. Declarații similare au fost făcute de asemenea de geci și cirpioți.

          Pentru toate cele 5 țări europene ce se tem de secesiuni, izolarea și condamnarea la sărăcie a provinciilor secesioniste gen Kosovo e un obiectiv esențial de politică externă și unul ușor de atins, de altfel. La vremea secesunii Kosovo țările UE ce i-au recunoscut independența au afirmat că, Kosovo e un caz particular și unic ce nu se va mai repeta în speranța căvor aburi cele 5 țări UE recalcitrante să recunoască Kosovo. Dacă la 8 ani după acele declarații ferme se admite idea indepdendenței unei alte provincii europene asta nu va face decât să întărească decizia celor 5 de nu recunoaște nici un stat secesionist.

          Disoluția Cehoslovaciei a prins momentul potrivit. Odată cu prăbușirea URSS fenomenul ruperii statelor „artificiale” din est părea oarecum firesc lumii occidentale. Dacă Cehoslovacia supraviețuia până la momentul aderării la UE azi ar fi fost forțată la unitate, din motivele expuse mi sus.

          Ca să ne amuzăm un pic, Slovacia (stat format în urma unei secesiuni) e la rândul ei una din țările UE ce nu recunosc Kosovo și ce nu sunt dispuse să recunoască nici o secesiune în Europa tocmai de teama de a vedea fâșia de frontieră locuită masiv de maghiari rupându-se de ea.

      • @Josef Svejk – s-ar cuveni să înțelegeți mai multe din istoria și politica ultimilor 26 de ani. Slovacia a devenit independentă cu acordul guvernului de la Praga, Kosovo nu a avut acordul guvernului de la Belgrad. Dacă Scoția va deveni independentă, asta se va întâmpla cu acordul guvernului de la Londra, în timp ce mișcările pro-independență din Spania nu au acordul guvernului de la Madrid. Desenați-vă astea 4 corelații pe o planșă și spuneți-ne la ce concluzie ați ajuns :)

        • Puteți desena ce doriți, asta nu schimbă situația de fapt. :-D Primul ministru spaniol Rajoy tocmai i-a recomandat primei ministrese Strugeon a Scoției să-și vadă de treabă, asigurând-o că UE nu va negocia nimic cu Scoția, ci doar cu UK. Rajoy a reiterat de asemenea decizia Spaniei de a se opune oricăerei opune de secesiune a Scoției chiar dacă aceasta are acceptul guvernului de la Londra.

          Atât spaniolul cât și ceilalți politicienii de la butoanele statelor ce refuză recunoașterea Kosovo știu foarte bine că orice compromis din partea lor în privintța oricărei secesiuni europene va deschide larg porțile iadului. Soluția cea mai convenabilă și mai practică e „nu”, indiferent de conjunctură. Ei știu că unica descurjare eficientă a secesiunii e condamnarea statului secesionist la izolare și mizerie endemică. Iar astea se pot obție practic pe gratis.

  16. 1. Romania: nu a stiut niciodata pe ce lume se afla si nu atat tara cu acest nume cat oamenii ce au locuit intre granitele mai mari sau mai mici. Sa ne vedem lungul nasului si sa ne uitam in jurul nostru pe strada, in magazine, etc. Ce fel de oameni vedem? Ne place? Cum arata si ce fac tinerii? Scolarii ce preocupari au? II vedeti pe strada? Ii auziti ce/cum vorbesc intre ei? despre ce discuta? liceenii – la fel. Ce fel de batrani vedem in magazine/pe strada? Ce pareri au despre lumea in care traiesc? Inteleg ei ceva din ce se intampla in lume? Ce a inteles parintii/bunicii nostrii dupa ’89? Ce au facut ei cu tara asta? Ce au votat ei in ’90? Toti care le spuneam ca ne amaneteaza viitorul acum suntem maturi spre pensie; ce invatam noi pe copiii nostri? Cum poate o turma de luptatori pentru supravietuirea zilnica sa aiba vreo parere geopolitica? Cine sa faca politica mare? La butoane sunt fiii securistilor din ’89, cum sa sa ajunga Dl Naumescu sau Dl Lalu sam decida in politica externa fara sa fie dintre securistii de la butoane?! De ce sa ne miram ca suntem perfect pe langa subiectul UE27/2 viteze cand politica externa o fac securistii + un autist suprem?
    2. Germania: parerea mea este ca aici este cheia viitorului. Nemtii sunt condamnati sa colaboreze cu Rusia din doua cauze: piata imensa pt export/productie ieftina in Rusia/matierii prime ieftine + resentiment fata de bataia incasata de la SUA in ’45. Nemtii nu uita si nu iarta si clar lucreaza din greu la iesirea de sub tutela yankeilor. Am vazut scandalul telefoanelor ascultate de CIA in Germania + returul (cam scump, deocamdata numai 15 mld uSD) SUA privind VW. Nemtii joaca asa cm stiu ei si joaca extrem de bine – economic mai intai, ii face pe nemti la bani in prima faza, apoi cele 27 baze americane din Germania vor intra in alerta in faza 2. Pe termen mediu nu conteaza ce si cm arata UE pentru ca ea va intra in cooperare foarte stransa cu Rusia, va exista o alta federatie imensa cu resurse vaste, teritorii intinse, mari mase de oameni care trebuie sa cumpere masini germane, sa cumpere mancare de la Lidl/Kaufland local, etc. Este cam ultimul teritoriu imens de pe glob care mai poate asigura (si inca foarte multi ani) crestere economica mare pentru gigantii europeni/germani.
    Asa ca Romania nu are nici o sansa in aceste conditii decat sa se puna bine (cat se poate) cu Rusia pentru a avea de pierdut cat mai putin pe termen lung. Probabil ca ne vom pomeni cu Basarabia pe capul nostru la schimb (nu stiu cat de bine va fi in prima faza…).

  17. „… toate vocile care se pronunţă astăzi pe scena publică spun în esenţă acelaşi lucru, anume că Uniunea Europeană trebuie reconceptualizată, refondată, reconstruită, reînsufleţită, reajustată funcţional în acord cu interesele şi nevoile unor generaţii pe care Proiectul de Pace Schuman-Adenauer din 1950 nu le mai convinge. ”

    O analiză model, ce denotă o înţelegere profundă a fenomenelor la nivel macro.
    Într-adevăr, e nevoie de o nouă abordare, de un suflu nou care să învioreze corabia UE. Şi cred că nevoia identitară devine problema cea mai stringentă de rezolvat. Lipsa unei identităţi proprii UE şi teama că identitatea fiecărui stat se va dizolva în ceva nedefinit afectează într-o proporţie mai mare sau mai mică mentalul fiecărui cetăţean al UE. Construcţia unei identităţi europene ar trebui să plece de la valori comune, să reuşească apoi o integrare fără dizolvare a identităţilor naţionale şi să aibe ca ţintă naşterea unei civilizaţii cu adevărat europene, civilizaţie bazată pe spirit de conlucrare. Atunci pacea şi supravieţuirea noastră ar fi garantată prin fapte şi nu doar cu vorbe. Iar exemplul european ar fi urmat mai apoi şi de restul continentelor: asiatic, nord american, sud american, etc. Coagularea la nivel de continent va fi absolut necesară pentru rezolvarea problemelor globale ale viitorului şi pentru supravieţuirea planetei.

    • Generațiile tinere nu au nicio problemă cu UE, pentru ei existența UE e o simplă realitate în care se mișcă excelent. I se pare cuiva că Nigel Farage e din noile generații? Bătrânele scorpii sunt problema, cei pe care nu-i poate dezvăța nimeni de naționalism așa, cum nu l-a putut dezvăța nimeni pe Ion Iliescu de comunism.

      Uniunea Europeană nu e o invenție, ci o adaptare la realitatea modernă. O realitate modernă în care nu-ți trebuie viză ca să mergi de la Denver la Pittsburgh și nici de la Shanghai la Chengdu. Însă bătrânele scorpii naționaliste asta vor, să-ți trebuiască viză ca să mergi de la Lublin la Liverpool, fiindcă ele ”așa au apucat”. La urma urmei, se poate face și asta. Dar mai devreme sau mai târziu n-o să mai meargă nimeni la Liverpool, iar bătrânele scorpii naționaliste vor ține lecții: ”ehe, pe vremea mea …” :)

      • Dacă e așa cum spuneți, de unde teama asta cumplită pentru orice forma de consultare populară vis a vis de apartenența la UE?!?! :-D Dimpotrivă, dacă tinerii ar dori cu disperare să-și pună viețile în ghearele birocrației inepte de la Bruxelles atunci ar trebui stimulate referendum-urile naționale pe temele majore legate de UE.

        OK. Să admitem că moșnegii retrogazi și babele nebune reprezintă majoritatea calificată a alegătorilor din țările UE. Asta e. Atunci înseamnă că adâncirea integrării trebuie să aștepte până ce generațiile lor pier respectiv, până ce generațiile noi ce doresc un UE al la sovietique :-D devin majoritare. N-așa? Care e problema? Vă lipses cumva deciziile geniale ale conducătorilor providențiali gen Nicolae Ceaușescu?!

        • Nu consultarea populară e problema, ci capacitatea de înțelegere a votantului. Interzicerea avorturilor sau reintroducerea pedepsei cu moartea pot fi foarte bine decise prin referendum, dar asta nu înseamnă că ele reprezintă într-adevăr o direcție în care societatea trebuie să se îndrepte.

          Libertatea de circulație în Uniunea Europeană nu ține de ”adâncirea integrării” ci de simpla calitate de membru, iar ”adâncirea integrării” ține de maniera dvs.de a deturna mereu discuția spre aspecte ”ezoterice”. Referendumul nu a fost despre ”adâncirea integrării”, ci despre ”leave” sau ”remain”, adică despre situația existentă, bazată pe libertatea de circulație.

          Aderarea României sau Poloniei nu a fost impusă de la Bruxelles, ci a fost acceptată de către fiecare stat membru, inclusiv UK,

        • @Harald

          Păia aia cu „capacitatea de înțelegere (limitată) a votantului” e justificarea oricărei dictaturi. În viziunea lor, alegătorul obișnuit e incapabil în mod structural să ia deciziile corecte și atunci e necesar un conducător providențial care să ghitdoneze turmele de fazani cu înțelepciune. Este ceea ce cred cu tărie atât manifestanții stâmgiști mofluji ieșiți în stradă ieri împotriva Brexit-ului cât și birocrații bruxellezi care au o teamă nebună de orice consultare populară. ȘI unii și altții au certitudinea mesianică că ei știu mai bine ca prostimea ce-i trebuie acesteia. Din genul ăsta de fudulie tâmpă s-au născut alde Hitler și Stalin.

          Dumneavoastră aveți prostul obicei de a deturna dscuția atunci când nu mai puteți susține nesustenablul. Tot ce am făcut a fost demontarea absurdității pe care insistați să o colportați. ȘI anume că Brexit-ul a fost exclusiv rezultatul gărgăunilor moșnegilor frustrați și needucați. V-am răspuns că La o rată de partcipicare de peste 70% și la structura de vârstă a Regatului Unit acest lucru e statisc imposibil. Unde e deturnarea?!

          • Alegătorul obișnuit trebuie să-și aleagă reprezentanți în adunarea legislativă, în asta constă democrația reprezentativă. A chema prostimea la urne pentru chestiuni concrete nu reprezintă democrație, ci dictatura prostimii. Există țări de mici dimensiuni și cu un nivel relativ ridicat de educație, gen Elveția, care pot funcționa pe bază de democrație directă. O țară de 60 de milioane de oameni nu poate funcționa pe bază de democrație directă, e pur și simplu prea multă prostime care să-și dea cu părerea în necunoștință de cauză.

            La momentul de față, corectă ar fi ieșirea cât mai rapidă a Regatului Unit din Uniunea Europeană, astfel încât britanicii să-și asume integral consecințele unei decizii luate de către prostime. Ar fi o lecție pentru toată lumea.

            • Harald, de acord cu teoria suportarii consecintelor plebiscitare….dar am o mica nedumerire…mirificii „programatori” ai art. 50 au introdus oare un mic back door prin lasarea unei majoritati simple care sa decida – poate prosteste si manipulata cu directie si directive – o deviere, un exit urmat de un big blind bid catre un mirific far calauzitor .. oare al 4-lea mod de soft high-tech reich? Oare criza programata in 2007 nu a dat rezultatele scontate si aveau nevoie de inca un catalizator pentru un nou pact ….de otel, de neagresiune…ca tenta national(ista)-laburista se poate camufla in negru, maro…cu un pic de brun. oricum istoria va fi scrisa de cei 1% dintre invingatori. vae victis

            • Dați dovada celei mai elementare lipse de logică logică. Păi dacă marea majoritatea alegătorilor sunt imbecili și incapabili să facă alegerile corectev atunci care mai e sensul democrației?! Vor fi parlametrii aleși de imbecili degenerați mai buni decât dobitocii care-i aleg?! :-D :-D :-D

              Nope. Rămâne cum am stabilit. :-D Referendumul e cea mai bună cale de luare a deciziilor majore într-o democrație. Parlamentul reprezintă doar forma de delegare a autorității națiunii pentru gestionarea chestiunilor curente. Dacă poporul ia o decizie greșită, so be it. Oricum în cazul referendumului pentru Brexit englezii au luat o decizie neașteptat de înțeleaptă în pofida unui val de propagandă isterică și catastrofică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro