Întregul scenariu din Africa de Nord are şi va avea un impact considerabil asupra Uniunii Europene şi mai ales asupra statelor din bazinul Mării Mediteraneene. Schimbările de regim din această regiune au deschis calea spre o perioadă tumultoasă, element normal pentru o perioadă de tranziţie. Întrebarea majoră rămâne: Ce va aduce această perioadă şi cu ce costuri?
Primăvara arabă a marcat direct această regiune, iar eliminarea regimului lui Gadhafi a semnalizat o tranziţie a regiunii spre democraţie. Din nefericire această tranziţie ar putea avea efectul invers- datorită haosului creat coroborat cu nemulţumirile crescute ale populaţiilor – putându-se asista la creşterea influenţei fundamentalismului religios şi imlplicit crearea unei bazin pentru operaţiunile organizaţiilor teroriste. Numai dacă privim cazul libian, vom realiza că premisele pentru stabilitate sunt reduse; Gaddafi a avut grijă să menţină structura tribală a ţării, pentru a o controla mai bine şi ne putem da seama cu uşurinţă că tranziţia spre democraţie a acestei ţări va întâmpina dificultăţi reale, iar episoadele violente nu vor lipsi. Un stat ce nu are o comunitate naţională fiind lipsit şi de mâna forte a liderului poate cădea uşor în plasa războiului civil şi a instabilităţii.
Eliminarea lui Gaddafi a fost un exerciţiu al comunităţii transatlantice- un exerciţiu, care în ciuda succesului său, lasă în urmă un viitor al Libiei incert pe termen scurt şi mediu. Problema cea mai importantă este lipsa unui corp militar profesionist (aşa cum avem de exemplu în Egipt) şi nici capacitatea de a construi o viziune de dezvoltare. În acest context colapsul sistemului lui Gadafi va aduce o serie de probleme pentru europeni, iar pe termen lung posibil şi pentru americani, dacă luăm în calcul faptul că un număr din ce în ce mai mare de state slabe (dar relevante din punctul de vedere al resurselor pe care le deţin) cad pradă incertitudinii şi haosului, aspect ce survine pe un fundal marcat deja de tensiunile create de problemele economice globale.
În acest context al incertitudinii din Africa, Uniunea Europeană este forţată să joace un rol proactiv în sprijinirea stabilităţii. Statele Unite ale Americii aşteaptă un rol crescut al Uniunii Europene în această zonă a lumii, lucru logic dacă încercăm să înţelegem şi noua viziune de la Washington privind limitarea intervenţiilor în exterior şi concentrarea pe chestiunile interne. Uniunea Europeană poate să dovedeacă lumii că este hotărâtă să îşi asume rolul de jucător pe scena globală- în ciuda unui număr de disensiuni importante la nivel intern- iar ocazia furnizată de situaţia curentă din Africa poate reprezenta un start important pentru o mai bună direcţionare a intereselor Europei în această regiune şi o redefinire a rolului Europei în lume.
De ce să se acţioneze?
Având în vedere remodelarea dinamicilor globale, creşterea exponenţială a interesului faţă de continentul asiatic, reducerea interesului american faţă de Europa, dar şi creşterea ameninţărilor asimetrice, Uniunea Europeană va trebui să acţioneze ca un tot unitar pentru a-şi menţine o poziţie relevantă pe scena politică internaţională. Construcţia unei politici externe comune şi de securitate reprezintă primul pas, dar acest lucru va mai dura; Europa trebuie să dovedească unitate în poziţiile sale pentru a şterge imaginea pătată în ultimii ani de eşecul Tratatului Constituţional, pecum şi de criza financiară.
Aceste două lovituri au zdruncinat imaginea de far călăuzitor al Uniunii Europene în lume, dar şi la interior au determinat creşterea numărul euroscepticilor. În ciuda acestor aspecte este necesar ca Uniunea Europeană să devină din ce în ce mai sudată, iar statele membre mai apropiate, astfel încât eforturile fondatorilor uniunii să-şi regăsească- pe termen lung- ecoul într-un rol mai amplu al uniunii pe scena globală.
Uniunea Europeană rămâne un construct cu o populație de aproximativ 500 de milioane de locuitori, ceea ce o plasează deasupra Statelor Unite ale Americii şi Rusiei, dar în urma Chinei şi Indiei. Uniunea Europenă începe să-şi facă, din ce în ce mai des, auzită vocea în contexte multilaterale, fie că vorbim de Naţiunile Unite fie că ne referim la Organizaţia Mondială a Comerţului; în acest context situaţia de ansamblu din Africa poate reprezenta o oportunitate de afirmare a vocii Europei.
Acţiuni precum cea din Mali, vor trebui însoţite de proiecte capabile să ofere soluţii pe termen mediu şi lung. Europa are o expertiză bogată în consolidarea păcii şi stabilităţii, precum şi experienţă de lucru în foarte multe alte domenii putând aduce o valoare adaăugată diferitelor proiecte în care se implică.
Înainte…concret
În relaţia cu continentul african şi aici ne referim cu precădere la partea de nord, Uniunea Europeană poate să utilizeze o serie de metode şi mijloace:
- În combaterea terorismului – cooperarea cu autorităţile statului respectiv, iar unde este cazul trimiterea de sprijin militar sau logistic pentru a limita impactul pe care acestă ameninţare asimetrică o are.
- Asistenţa financiară europeană este necesară, dar poate o direcţionare a acestor fonduri către proiecte de impact ar putea reprezenta un avantaj pe termen mediu.
- Consultări periodice la nivel de lideri politici- între Bruxelles şi statele din nordul Africii.
- Organizarea de întâlniri la nivelul oamenilor de afaceri, pentru o mai bună identificare a oportunităţilor economice.
- Forumuri ale organizaţiilor neguvernamentale, astfel încât să se poată acoperi o zonă cât mai largă a cooperării dintre cele două blocuri.
- Transfer de know-how în ceea ce priveşte consolidarea instituţiilor democratice din nodrul Africii, precum şi cooperarea Uniunii Europene cu Naţiunile Unite în scopul întăririi democraţiei în această parte a lumii.
Întru totul de acord: dacă UE doreşte să iasă din impas şi din conul de umbră e musai să acţioneze, dacă se poate la unison. Iată insă cum văd eu acţiunile unei Europe puternice.
1.In lupta împotriva terorismului: Uniunea trebuie să stopeze orice fel de sprijin al statelor şi organizaţiilor implicate sau suspectate de implicare in finanţarea, recrutarea, propaganda in folosul unor grupuri armate teroriste precum Hamas, Hezbolah, Al Qaeda. Aşadar, niciun fel de cooperare cu state islamiste [care au adoptat sharia ca normă de rang constituţional] şi toleranţă zero faţă de guvernele islamofasciste precum cele din Gaza sau Egipt. In loc de negocieri veşnice şi futile, căpeteniile Europei trebuie să acţioneze decisiv prin atacuri chirugicale şi bombardamente regulate ale taberelor islamiste cu activităţi războinice, fără avertismente, fără discuţii, fără forţe de ocupaţie, de re-construcţie naţională sau antiinsurgenţă.
2. Asistenţa financiară. Trebuie să înceteze orice fel de sprijin economic pentru statele conduse de dictatori precum Morsi. UE a acordat recent un cadou de 5 miliarde Euro acestei satrapii islamiste cu propensiune fascistă şi antisemită. Aşa-ceva NU trebuie să se mai întîmple niciodată. Aceste sume sînt percepute de către duşmanii Europei ca un soi de bir, stimulîndu-i să declanşeze noi operaţiuni ostile contra cetăţenilor europeni pentru a şantaja in continuare elitele şi obţine astfel noi beneficii. Niciun ban european pentru teroriştii islamişti. In special ajutoarele pentru Palestina şi Afganistan trebuie urgent retrase.
3. Consultări periodice organizate numai pe teritoriul UE unde vor fi invitaţi exclusiv liderii africani şi asiatici cuminţi, civilizaţi şi dornici să aplice reformele democratice hotărîte de Europa. Restul liderilor recalcitranţi nu numai că nu vor fi invitaţi, dar de cîte ori vor ridica vocea in istericale antoccidentale să fie imediat pedepsiţi prin intermediul unui nor de drone care să le înnegrească cerul deasupra palatelor lor prezidenţiale şi să le curenteze gărzile.
4. Forumuri. astea costă prea mult şi rezultatele sînt penibile. ca atare se pot organiza online, ca să nu mai fie obligaţi cetăţenii Europei să suporte sindrofiile şi exhibiţionismul satrapilor africani. dacă au ceva de spus o pot face civilizat şi transparent, intr-un forum virtual dedicat diplomaţiei, dacă vor iarăşi pomeni şi peşcheşuri să apeleze la berlusconi.
5. Knowhowul nu trebuie transferat, căci informaţia şi cultura politică sînt libere la costuri foarte mici, ci receptat de către politicienii africani, sub ameninţarea tăierii fondurilor şi raporturilor comerciale cu Occidentul. Este atît de simplu acest şantaj şi nu înţeleg de ce liderii europei şi-au făcut atîtea scrupule ca să-l activeze in anii recenţi. ONU nu are ce căuta in ecuaţia asta.