joi, martie 28, 2024

Universitatea față cu reacțiunea lui Sorin Lavric

Sorin Lavric a lansat în spațiul public, în ultimii ani, o sarabandă de idei indiscutabil rasiste, sexiste și misogine. „Rătăciri” sau nu[1] – cred, mai curând, că e vorba de rezultatul plauzibil al unei combinații de conținut cultural și model de promovare specifice primelor două decenii postcomuniste –, aceste idei nu sunt scăpări întâmplătoare. Ele fac parte dintr-un discurs integrat, bine grefat pe o coloană vertebrală naționalist-ortodoxistă. În ciuda acestui portofoliu de opinii uneori respingătoare, cred că Sorin Lavric nu ar trebui dat afară de la UNATC, universitatea unde predă Istoria Filosofiei și Filosofia Artei în calitate de cadru didactic asociat – sau, cel puțin, nu pentru discursul său public de până acum.

Scriu cele de mai sus fiindcă, cum „declarațiile domnului Sorin Lavric … denotă o atitudine extremistă, xenofobă și misogină, venind în contradicție cu valorile europene, de care comunitatea noastră universitară este profund atașată”, instituția de învățământ superior analizează în prezent cazul în urma unei sesizări.[2] Nu este clar, din sursa citată și din comunicatul de presă disponibil pe site-ul universității, cine sunt autorii sesizării și ce conține ea. Mai exact, dacă autorii vizează și comportamente la catedră sau în campus care pun sub semnul întrebării activitatea profesională a dlui. Lavric. Dar în situația în care, așa cum sugerează comunicatul UNATC, sesizarea are în vedere doar declarațiile publice cunoscute, atunci încheierea contractului de muncă sau sancționarea politicianului AUR nu ar trebui să se numere printre concluziile analizei.

Pe scurt, cu rarele excepții discutate mai jos, nu incumbă universităților să judece discursul public al unor membri ai corpului academic, ci doar prestația lor profesională în raport cu standardele profesionale obișnuite. Universitarii – și cercetătorii în general – ar trebui să se bucure de protecții sporite, chiar în raport cu alte categorii de angajați din organizații publice și private, în privința discursului lor profesional (intra muros) și, deopotrivă, non-profesional (extra muros).[3] Libertatea academică, un principiu constituțional în mai multe sisteme juridice (Germania și Spania îl consfințesc explicit în legea de bază, SUA doar implicit), garantează nu doar libertatea de a preda și de a cerceta ca angajat al instituțiilor relevante sub condiția respectării standardelor profesionale, ci și protecția înaintea sancțiunilor profesionale pentru alte categorii de comportamente, inclusiv (și mai ales) discursul politic.

Nu este aici locul pentru a justifica libertatea academică, pentru a îi descrie întinderea și limitele.[4] Prefer o strategie indirectă: de a analiza cazul Lavric, atât cât poate fi el judecat fără accesul la informații deocamdată nepublice, printr-o serie de obiecții comune la adresa universitarilor care se află în situația lui. Precizez de la început că statutul său formal, de profesor asociat (așadar, nu titular), nu are, în principiu, nici o relevanță din perspectiva libertății academice, deși în privința protejării sale în cadrul sistemul juridic românesc (conform dreptului muncii), se poate dovedi un factor esențial. De altfel, discuțiile terminologice de mai jos nu au în vedere sensul conceptelor din legislația autohtonă, ci o perspectivă normativă ce ar trebui, în opinia mea, să determine dreptul pozitiv.

Voi formula succint obiecțiile amintite, răspunzându-le, din limite de spațiu, tot pe scurt.

Dacă universitățile promovează valori, iar unii universitari au discursuri incompatibile cu acestea, cum pot ei rămâne la catedră?

Este indiscutabil că rolul instituțiilor de învățământ superior nu se limitează la transmiterea de cunoștințe, aptitudini și abilități, mai ales că, într-o înțelegere extinsă, acestea comportă și o dimensiune valorică. Mai mult decât atât, universitățile reprezintă un instrument de structurare a societății calibrat în funcție de principii sau valori precum meritul, egalitatea, libertatea, nondiscriminarea ș.a.m.d. În aceste condiții, este inevitabil (și de dorit) ca universitățile să „promoveze valori”. Numai că ar trebui să o facă prin mijloace clar circumscrise naturii activității lor profesionale, de altfel extinse (cuprinzând admiterea la studii, practicile de instruire și cercetare, relațiile între diversele categorii de membri ai spațiului academic etc.). Când o cercetătoare ori un cadru didactic își respectă obligațiile profesionale, ei respectă aceste valori și, implicit, le cultivă, cel puțin în cadrul spațiului universitar. Cum își tratează extra muros partenera/ul, animalele de companie, prietenii și vecinii, ar trebui să nu conteze în judecarea calității lor strict profesionale.

Totuși, cum poate autorul unui discurs rasist și misogin colabora sau dialoga la clasă cu studente sau cu studenți romi?

Dacă o colaborare ori un dialog adecvat au sau nu loc reprezintă o problemă empirică. În speță, a dialogat dl. Lavric în modul potrivit cu studentele sale sau cu studenții săi romi (presupunând că există)? S-au simțit aceștia, în cadrul interacțiunilor din campus, discriminați, inferiorizați sau defavorizați? Dacă un astfel de comportament „la clasă” poate fi probat în mod rezonabil, atunci dl. Lavric nu are ce căuta în universitate. Altminteri, el respectă intra muros regulile jocului, inclusiv pe cele privind valorile academice. Aș observa, în plus, că o asemenea demarcație între domeniile în care activăm, ce poate părea artificială, este în realitate comună în viețile noastre. Exemplul cel mai evocator îl oferă transgresiunile, uneori surprinzătoare, ale unor lideri morali altfel incontestabili – de tipul lui Martin Luther King, să zicem.

Bun, dar nu reprezintă afirmațiile profesorului Lavric o incitare la violență de gen și de rasă?

Termenul cheie este cel de „incitare”. Într-o definiție laxă, orice discurs radical – sau foarte răspicat – constituie o formă de incitare. Sprijinirea dreptului la întreruperea de sarcină reprezintă o formă de incitare la omucidere (pentru cei care susțin „însuflețirea” ovulului prin fecundare), iar „PSD, ciuma roșie!” reprezintă o incitare la eradicarea PSD-iștilor (pentru simpatizanții partidului). Conform unei interpretări stricte, incitarea la violență are în vedere o persoană anume (femeia aceea, romul X) și un act violent care reprezintă un pericol iminent, chiar dacă nu imediat. Există și o perspectivă intermediară, după care incitarea la violență poate avea în vedere încurajarea, fie ea doar retorică și generică, a unor acte infracționale grave împotriva membrilor unor grupuri, defavorizate (e.g., romii) sau nu (e.g., creștinii europeni).

În opinia mea, formula intermediară cuprinde o zonă gri, ce include acte de exprimare greu de judecat fără un context precis. Dar, de principiu, cred că o universitate poate sancționa în mod legitim membri care incită la violență în sensul intermediar. Rămâne întrebarea: a făcut-o dl. Lavric până acum?

Prin discursul său public, dl. Lavric aduce atingere imaginii universității

Multe instituții de învățământ superior includ, în cartele sau în regulamentele lor de etică, câte o prevedere care le permit să sancționeze membrii care „defăimează” universitatea sau aduc atingere imaginii sale.[5] Această prevedere ar trebui fie interpretată extrem de restrâns – în esență, acte de calomnie –, fie, preferabil în opinia mea, abandonată. Cunoaștem astfel de formulări din practica juridică a statelor autoritare sau din reglementările privind blasfemia. Ele reprezintă o unealtă în mâna potentaților care vor să îndepărteze persoanele neconvenabile, că e vorba despre scandalagii de profesie, de whistleblowers, sau – cum se întâmplă deseori – un profil combinat. Atunci când avem de-a face cu acte de calomnie împotriva unor universitari, eventual lideri de instituție, cei vizați ar trebui îndemnați să se folosească, mai curând, de pârghiile pe care le oferă dreptul civil.

În plus, discursul public al dlui. Lavric nu aduce atingere universității dacă aceasta are grijă să nu se asocieze cu ideile și acțiunile politice ale membrilor săi. Ar putea începe prin a nu dezavua explicit aceste idei – „declarațiile … denotă o atitudine … venind în contradicție cu valorile … de care comunitatea noastră universitară este profund atașată” –, ca și cum, atunci când opiniile politice ale membrilor nu sunt contestate, ele ar fi implicit aprobate. În opinia mea, ar fi fost mai inspirat ca UNATC să afirme doar că părerile politice ale universitarilor sunt treaba lor personală și că, din principiu, instituția nu le susține, oricare ar fi ele.

Dar dacă Sorin Lavric este sancționat de CNCD pentru discurs discriminator – ar trebui universitatea să îl sancționeze la rândul său?

Din nefericire, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării generează, de o bună bucată de vreme, o jurisprudență consecventă care asimilează actelor de discriminare exprimarea unor judecăți sexiste, rasiste, xenofobe, homofobe etc. În situații foarte bine precizate (să zicem că directorul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă ar opina că locul femeilor e la cratiță), un asemenea verdict ar fi, eventual, plauzibil. (Deși nu e nevoie de discriminare pentru a elibera directorul din funcție pe motive de incompatibilitate cu misiunea instituției.) Altminteri, asimilarea exprimării cu discriminarea mi se pare o cale greșită, incompatibilă cu o concepție robustă despre libertatea de exprimare. Oricum, universitățile nu au nici un motiv să adopte viziunea despre discriminare a CNCD, mai ales că, acolo unde libertatea de exprimare este ciuntită, libertatea academică poate fi ușor invocată ca principiu aplicabil în mod particular mediului universitar.

În concluzie: cred că dl. Lavric ar trebui să fie liber, în ciuda derapajelor sale indigeste, să își facă treaba la catedră (presupunând că s-a achitat în mod adecvat de sarcinile sale în trecut și că o va face și pe viitor) și, separat, ca persoană publică și ca parlamentar. Din fericire, există nenumărate moduri de a îi combate convingerile rasiste, misogine și îngust naționaliste, în paginile acestei platforme și ale altora, în dezbaterile politice și, nu în ultimul rând, în parlament. Cu această ocazie, i se va putea aminti, domniei sale și colegilor din AUR și de aiurea, că libertatea academică care îl protejează ocrotește și restul universitarilor de ingerințe politice, de … genul celor care ne dictează ce concepte să nu folosim în calitate de educatori și de oameni de știință.

Mi se pare esențial, mai ales în vremurile pe care le traversăm, să nu pierdem din vedere dimensiunea „prudențială”, tranzacțională, a libertății academice și, de fapt, a libertății de exprimare, prin care sacrificăm uneori oportunitatea de a ne impune legal sau administrativ convingerile în schimbul garanției de a ne putea susține public oricând opiniile.[6] Nimic nu însuflețește reacțiunea ca pierderea sau slăbirea în exces a acestor garanții.[7]

NOTE

[1] https://www.contributors.ro/indracirea-lui-sorin-lavric/

[2] https://www.edupedu.ro/comisia-de-etica-a-universitatii-de-arta-teatrala-si-cinematrografica-i-l-caragiale-analizeaza-declaratiile-profesorului-sorin-lavric-ales-senator-aur-comunitatea-universitara-se-delimiteaza-ferm/

[3] Din pedanterie: „intra/extra muros” (în interiorul, respectiv în afara, zidurilor cetății) este termenul folosit uneori pentru a desemna activitățile în/din afara campusului universitar. Mai informal, termenii se referă la activitățile profesionale, respectiv non-profesionale, ale universitarilor (în ideea că primele pot avea loc și în afara campusului).

[4] Cititorii interesați de doctrină pot consulta cartea mea Libertatea academică: între teorie și politicile universitare (Iași: Institutul European, 2010); sau, pentru o variantă mai scurtă (în engleză): https://www.researchgate.net/publication/257207331_Academic_Freedom_A_Guide_for_the_Academic_Leader.

[5] O face și codul de etică al UNATC, la art. 4 și 41.

[6] Justificarea prudențială nu este singura întemeiere a libertății de exprimare. A interzice cuiva să își exprime public părerile, indiferent de natura lor, lezează evident demnitatea persoanei – lăsând la o parte discuția complicată despre situațiile în care această lezare ar putea fi contrabalansată de consecințele exprimării.

[7] În Italia, populiștii încearcă scoaterea din universități a unui volum critic despre Lega Nord (https://www.insidehighered.com/news/2019/05/30/scholars-fear-future-academic-freedom-italy). Campania împotriva studiilor de gen din Ungaria și Polonia au fost mult comentate. În SUA, unde libertatea de exprimare și cea academică sunt comparativ bine protejate, bătălia împotriva teoriilor academice suspecte este veche și s-a dus la nivelul statelor care își finanțează universitățile publice (https://www.vox.com/the-big-idea/2017/3/7/14841292/liberal-universities-conservative-faculty-sizzler-pc). La fel și în Australia, unde ce nu poate fi îndepărtat pe bază de conținut poate fi eliminat prin tăieri selective de fonduri (tot pe criterii de conținut) din chiar pixul ministrului (https://theconversation.com/defunding-arts-degrees-is-the-latest-battle-in-a-40-year-culture-war-141689).

Distribuie acest articol

30 COMENTARII

  1. „Delictul de opinie” redescoperit in Romania de azi !?
    Unde ajungem ? Reminiscente comuniste de care multi nu se pot dezbara …
    Sa-l mai citez pe Ion Ratiu care, la randul sau, il cita pe Voltaire ?

  2. De acord.
    Spațiul public românesc și Parlamentul românesc sunt locul dezbaterilor și locul pentru prezentarea conceptelor. Diversitate și pluralitate e cea ce e refuzat și atacat de Senatorul AUR Sorin Lavric. Diversitate și pluralitate e cea ce a creat civilizatia urbană. Marile metropole europene sunt multilingue și multietnice. Conflictul de interese e starea normală în democrație. În Parlamentul UE de la Brussels se poate vedea diversitatea intereselor și pluritatea conceptelor. Același lucru e acum mai pronunțat vizibil în spațiul public românesc și Parlamentul românesc.

    …”… există nenumărate moduri de a îi combate convingerile rasiste, misogine și îngust naționaliste, în paginile acestei platforme și ale altora, în dezbaterile politice și, nu în ultimul rând, în parlament….”….

    Alegerile viitoare vor arăta cum e recepționat de cetățeni noul Parlament românesc cu o opoziție stânga/dreapta PSD/AUR și un guvern de centru.
    Cred că merită amintite atacurile „Academiei” din anul 2017 în mod public: străinii, pericol, pedepse …
    Cine era acceptat „academician” ( de origine sănătoasă) în naționalcomunismul ceaușist? Cine era „academician” după 1989? Cine e azi în „Academie”. Spectrul atacurilor de extremă dreaptă în mod public e mai larg decât cel descris excelent de autor.

    Peștele de la cap se impute.
    Nimic nu e bătut în piatră în România și UE.
    Încercare și eroare….
    Viitorul e deschis în România și UE.

  3. Începînd cu afirmația „Sorin Lavric a lansat în spațiul public, în ultimii ani, o sarabandă de idei indiscutabil rasiste, sexiste și misogine”, dl Andreescu și-a desființat din start apologia. Peste cîțiva ani se face un secol de la apariția cărții „Trădarea cărturarilor” a lui Julien Benda, care analiza „o catastrofală răsturnare a reperelor morale ale celor ce educă lumea”. Dacă îmbrățișarea (intra și/sau extramuros) de către intelectuali a pasiunilor numite la început e vorbă-n vînt (mă rog, „liberă exprimare”) și poate fi susținută, atunci istoria doar trece.

  4. Nu sint convins ca aveti dreptate. Totul depinde de ceea ce e scris in contractul de angajare si nu cred ca exista vreo clauza care sa mentioneze explicit libertatea de a nu fi dat afara pentru acte care aduc un detriment imaginii universitatii.

    In particular pasajul dv „Cum își tratează extra muros partenera/ul, animalele de companie, prietenii și vecinii, ar trebui să nu conteze în judecarea calității lor strict profesionale.” nu cred ca e credibil, mai ales daca ne gindim la acte care merg dincolo de injuraturi adresate vecinilor ori un sut in fund adresat pisicii. Credeti ca vreo universitate americana (fie ea si cu un profil de dreapta) si-ar permite sa tina un profesor care ar zice „Eu cred ca evreii, tiganii si homosexualii ar trebui exterminati”? Da, ar fi o declaratie extrema dar care scoate in valoare importanta de a nu compromite angajatorul.

    Va mai trimit un link scos in 10 secunde unde puteti vedea pt ce poate si nu poate fi dat afara un salariat in SUA: https://www.zenefits.com/workest/what-are-the-legal-reasons-to-fire-an-employee/

    „While it varies from state to state, there are actually very few illegal reasons to fire an employee, most of which have to do with discrimination. But if you want to let someone go — and it has nothing to do with demographics, sexual orientation, medical reasons, or other discrimination — then below are some legal reasons you can do so.”

    https://work.chron.com/behavior-outside-workplace-grounds-termination-5374.html

  5. Pana la un punct intreg comentariul dv face apararea dv. Sorin Lavric. Dar dincolo de pregatirea univ.personala, exprimarea unor idei cu continut neadecvat lasa semne mari de intrebare daca mai este potrivit muncii la catedra. Dincolo de autonomia universitara ar trebui sa va ganditi ca orice profesor univ. este
    Dincolo de realizarea unei pregatiri profesionale ale tinerilor, este si un formator de constiinte, de gandire critica pozitiva asupra realitatilor, generator de idei si atitudini care pregateste o noua generatie de intelectuali. Delimitarea facuta de dl. Gabriel Liiceanu este obiectiva si clara. Prin urmare, la nivel de o universitate care isi apara imaginea este nevoie de aceste delimitari.

  6. Din pacate o parte din intelectualitatea si elita politica din Romania se afla inca sub influenta maligna a unor idei foarte dubioase.
    De exemplu: https://www.lefigaro.fr/politique/complotisme-integration-petain-et-privilege-blanc-les-grands-sujets-de-l-interview-de-macron-a-l-express-20201222
    Exista vreo deosebire de esenta intre abordarile lui Macron referitoare regimul colaborationist de la Vichy si abordarile lui Vadim Tudor, Eugen Barbu si Sergiu Nicolaescu cu privire Antonescu si legionari?
    Daca Franta si Germania au fost pentru Romania modele culturale si politice in secolul XIX si prima jumatate a secolului XX, se mai justifica asta acum in secolul XXI?
    Nu este preferabila cultura anglo-saxona echilibrata, critica si fara extremismele continental europene si nationalismul de prost gust, xenofobia, rasismul si antisemitismul atat de prezente si vizibile in vestul UE, exportate si peste canalul Manecii si peste ocean?
    Exista vreo deosebire fundamentala intre agresivitatea fortelor de politie franceze si ceea ce s-a vazut in Romania relativ recent?

  7. Sa recapitulam, Sorin Lavric, de care nu aveam habar, e leaderul unui partid democrat, care a luat 8%, si este si senator. In calitate de senator are drepturi in a lua decizii si a edita legi.

    Deci, desi legal, domnu respecta si chiar mai mult, construieste legi, vin alti oameni de bine si spun, in numele democratiei, pai stai sa vezi ca nu ne plac ochii astuia, hai sa-l dam afara din profesorat, hai sa-i interzicem sa mai scrie.
    Fratilor, hotariti-va, ori e din ala rau de tot si atunci interziceti partidul, bagati-l la inchisoare, ori acceptati ca se misca cumva altfel decit va place voua, dar e in limitele legii. Ca asa e in democratie, pina si marea democrata EBA a pierdut!

    P.S Toata campania asta imi aminteste de vremurile cizmarului cind oamenii de bine luau atitudine impotriva aceluia care iesea din rind.

    • Pai, daca nu-i cu noi, e clar ca e impotriva noastra :D
      NB,
      sint de acord cu tine si cind iti exprimi satisfactia ca „democrata EBA a pierdut!”

    • Da, dar daca Universitatea are dreptul sa-l dea afara pentru ca nu-i plac ochii lui si cum se misca, atunci e si ea in limitele legii, si atunci argumentul se intoarce impotriva-ti: de ce comentezi ce aleg oamenii de bine sa faca si pe ce motive dau oamenii afara, atat timp cat e legal si in dreptul lor. Sau daca nu, atunci Universitatea va fi data in judecata, si se va restabili dreptatea, oricum ar fi.

      Deci, discutia nu e daca in limitele legii, da sau ba. Problema este daca *ar trebui* sanctionat de universitate, ceea ce implica multe tonuri de gri si interpretari graduale, si nu doar dihotomia la inchisoare vs. in limitele legii. Limitele legii sunt simplu de stabilit: orice e in limitele legii pana nu e judecat in afara legii de o instanta.

  8. Aflu, usor amuzat, ca domnul Sorin Lavric a senator de judetul meu de munte. Eu l-am vazut si auzit vorbind o singura data, recent, despre tineri, la Speranta TV. Nashpa. Ma refer la culturnicii judetului. :)

  9. Repet o intrebare pe care am pus-o de cateva ori in ultima saptamana la varii articole pe aceasta tema si la care nimeni n-a avut curajul sa ridice manusa: domnul SL si-a exprimat vasta majoritate a opiniilor sale inainte de alegerea sa in Senat. Pana atunci nimeni nu s-a desolidarizat de SL si nimeni n-a vrut sa-l dea afara din diferite institutii. Daca a incalcat legea trebuia ca aceste institutii sa fi actionat atunci, bag seama ca delictele sale de opinie nu contraveneau statutului acestor institutii, asta atat timp cat nu avea un profil politic.
    Nu cumva reactiile actuale vin din sfera intelectualitii care obisnuita sa coabiteze caldut cu establishment-ul politic actual (fie el PSD ori PNL+USR)?
    Dupa mine domnul SL nu ar fi trebuit sa se amestece in AUR, un partid populat de cele mai bizare si triste figuri ale societatii romanesti de azi, dar avea si are dreptul sa-si exprime opinii politice fara a fi reprimat administrativ pentru asta.

  10. Sa facem un exercitiu de imaginatie. Iata cum ar suna cele spuse de Lavric daca am face un „gender swap” (usor adaptat).

    „Sub unghi liric, rostul barbatului e să fie muză, după ce a încetat să mai fie amant.”

    „Cum n-am de gând să menajez vanitățile, e firesc să afirm că chinul gândirii abstracte e prerogativa cuvenită intelectului feminin”.

    „Nu sunt un admirator al sexului puternic. Admirația cere recunoașterea ab initio a unei relații de superioritate: admiri pe cineva pe care îl bănuiești a fi deasupra ta, pe când barbatul poate fi cel mult dorit, dar în nici un caz admirat”.

    „Nici o femeie nu caută în barbat deșteptăciunea, profunzimea sau luciditatea. Cine vrea filosofie, nu o va găsi în capul barbatului, dar în schimb va găsi cufundarea în athanorul falic”.

    „Sunt trei împrejurări când priveliștea unui barbat culminează în dezgust: când își face toaleta intimă, când își probează hainele în oglindă și când stă in fata urologului”.

    Ok. Ce cred barbatii?… sunt opinii discutabile?… Eu cred ca da. Difera insa cu ceva de discursul unei anumite parti a feminismului contemporan? Cu absolut nimic. Din contra, ideile de mai sus au un anume grad de acceptare complice, linia fiind trasa, cu sfiala, la hashtaguri absurde gen #killallmen (vezi aberatiile huffpost).

    De acord cu autorul ca lumea academica trebuie sa fie un loc al garantarii libertatii de exprimare. Vorbele sunt doar vorbe iar opiniile controversate doar atat, niste opinii. La fel cum cineva poate crede ca efluviile feminismului celui de-al treilea val sunt stupide si toxice, tot asa altcineva este liber sa creada ca personajul in discutie aici este un misogin imprezentabil. Atata vreme cat se pastreaza afara din sfera hartuirii ori amenintarilor directe, oricine este indreptatit sa isi exprime parerile, mai mult sau mai putin inteligente.

    Cui ii serveste razboiul dintre sexe?… Cine are de castigat din impartirea in categorii arbitrare, pe baza de culoare pielii, gen, preferinte sexuale si ulterior din invrajbirea acestor categorii unele impotriva altora?…

    In baza libertatii de opinie :) OPINEZ si eu ca ne aflam intr-o noua ofensiva a ideilor neomarxiste in care lupta de clasa a fost inlocuita de lupta de gen, lupta de rasa etc. Un singur lucru a ramas insa constant: paguboasa impartire in oprimat si opresor, pe care ii regasim in cele mai bizare categorii. Cand ma gandesc ca in tinerete eram un admirator al postmodernismului…

    Remember, dragi copii: aurea mediocritas.

    • @Zambetul lui Ilici
      Interesant experiment! Doar că, precum Sorin Lavric, faceți și dumneavoastră aceeași imprudență, anume de a considera auditoriul exclusiv de partea proprie. Între pereții vreunei frății în variantă beta, cu pretenții de Striptease intelectual, sau în atmosfera lugubra de cenaclu literar la o carafă cu pichețel botezat și sub supravegherea conducătorului de proiect, experimentul chiar ar putea avea succes, iar cobaii care încă se cred gentilomi să nu descopere că au devenit sau au rămas doar burghezi. Molière a avut inspirația de a gândi mai ales ca o femeie, acuitatea sa sesizând ridicolul peste tot unde acesta există, dar cu precădere la sănătoșii închipuiți. Și asta cu aproape trei secole mai devreme. Lumea se vede diferit prin pupilele altora. Pentru ca experimentul de swapping să fi fost complet, ar fi trebuit schimbat și auditoriul. Doar o scăpare?
      Mie, ca femeie, mi se pare nostimă și chiar de apreciat postura muzei masculine. Să-l fi văzut pe David sculptându-l pe Michelangelo! Mărturisesc că imaginea asta are un ceva al ei.
      Trecând mai departe pot spune și eu, cu mâna pe inimă chiar, că nu sunt admiratoare a sexului puternic, adică a pilozității neîngrijite, a axilelor transpirate, a membrelor lungi și minților scurte. O spun oricui s-ar simți astfel vizat.
      Și, mergând mai departe, într-un dribling printre pasajele cu atractivitate descrescătoare, ajung la imaginea crăcănatului în fața urologului. Dacă ar putea fi ceva mai respingător pentru oricine, femeie sau bărbat, atunci imaginați-vă stimate Zâmbet un mascul alfa supus unui examen manual de prostată, când vreun doctor conștiincios îi cotrobăie atent prin dos. Este că n-a mai rămas nimic din închipuitul gentilom, iar mâna burghezului deja tremură pe baston?
      Într-adevăr nu diferă cu nimic masturbarea în oglindă și voyeurismul sexist deșănțat de efluviile feminismului contemporan. Sunt părți ale aceluiași întreg. Cu această constatare nu pot fi decât de acord, ambele manifestări fiind în aceeași măsură respingătoare. Dar trebuie spus și că ele se atrag și se stimulează reciproc. E de neînțeles deci de ce în paragraful imediat următor, spuneți astfel: La fel cum cineva poate crede ca efluviile feminismului celui de-al treilea val sunt stupide si toxice, tot asa altcineva este liber sa creada ca personajul in discutie aici este un misogin imprezentabil. Nu poate fi „cineva” același cu „altcineva”? În cazul meu, cel puțin, nu ați avut dreptate. Și cred că puțini dintre cititori au sesizat eroarea. Cititoarele, în schimb, sunt avantajate în această situație.
      E doar o opinie însă. Ce urmează poate fi constatare personală: întotdeauna când întâlnesc afirmații controversate, care se doresc a fi enunțuri revoluționar-comprehensive, găsesc alăturat fie insistența pentru libertatea de a se face de râs, numită pompos „de expresie”, fie împărțirea ideologică între buni și răi. Celor buni îi aparține oratorul – asta se subînțelege de la sine – iar cei răi sunt invariabil oprimații care-și caută oprimatorii. Iar prostia asta este mai totdeauna aruncată pe masa discuției cu emfaza caracteristică superiorului care nu e vinovat de condiția preopinentului inferior. Deși, reamintesc, diferențierea între „clase” a fost deja făcută chiar de colportorul ideii. Oricum, niciodată nu lipsește, implicit sau explicit, vreuna dintre solicitări.
      Premiera în cazul comentariului dumneavoastră este că le-ați revendicat pe ambele, pentru a vă legitima intervenția. Nesigur, ați vrut totuși să mergeți „la sigur”. Nice try!

  11. In mod foarte curios, intre acele „nenumărate moduri de a îi combate convingerile rasiste” nu intra nicaieri explicitarea acelor convingeri cu citate inconturnabile.
    Iar daca Sorin Lavric e intr-adevar rasist, e intr-o companie selecta: presedintii SUA, inclusiv actualul si „prezident elect”, teoreticiana rasismului Robyn di Angelo, si, ce sa ne mai complicam, toti albii.

  12. Da, sunt de acord ca SL are dreptul si libertatea sa isi exprime ideile, dar cred ca in mediul privat si nu neaparat in public. Mai ales in contextul in care este formator al tinerilor. Iar daca o face se cere mai mult echilibru si decenta in limbaj si gandire.

    • In America e fix invers. Daca lucrezi la New York Times sau Google, sefii te pot cenzura. Daca lucrezi la o universitate finantata de stat, nu.

    • Da, să le exprime, eventual, pe un vârf de munte, într-o grotă, la o vânătoare subacvatică… Asta e liberatatea de exprimare a celor cu idei neconforme cu mainstreamul.

  13. Aaa si inca ceva…ultima carte a d-lui Lavric a aparut prin 2018, deci DE DOI ANI! Si chiar nimeni din Universitate (sau dl. profesor Liiceanu) nu a avut nici o problema pana acum cu ce ar scrie acolo ? Abia acum dupa ce a devenit senator AUR au descoperit si ei America? Nu e cam cusuta cu ata alba toata istoria? Intreb si eu…pentru un prieten!

    • Va așteptați cumva ca se va gasi cineva sa va răspundă? Eu cred ca toti cei cate-l afurisesc astăzi pe SL se vor feri ca dracu de rămîne sa vina la un dialog.

  14. Lasand pentru moment orice alte discutii: un enorm multumesc ptr „die Gedanken sind Frei” ale dl. Andreescu. Restul, e discutie, balacarie balcanica, meltenisme cu pufos, si alte de-astea. Dr. Andreescu, respect. Die Gedanken sind Frei. Restul e istorie si/sau melteni.

  15. Apropo de SUA, acolo poti fi dat afara din orice institutie (de stat sau privata) pentru opinii considerate discriminatorii. Cine le categoriseste/ judeca, nu stiu, exista, probabil, un soi de politie a moravurilor. China e ceva mai evoluata si a preluat si aici conducerea, cetatenii primesc un punctaj pentru opiniile exprimate on-line si sunt pedepsiti/ rasplatiti in functie de acest punctaj. E clar ca delictul de opinie a revenit in forta, problema este (ca intdeauna si in orice situatie) pana unde merge.

    • Protecția universitarilor în SUA reprezintă un subiect complex. Redus la esențe:

      1. În universitățile publice (de stat), libertatea lor de exprimare este bine protejată (mult mai bine ca în Europa de Vest) de Amendamentul Întâi (A1). În plus, din 1967 (decizia Keyishian), libertatea academică (LA) a fost recunoscută ca implicită în A1. Ca atare, nici măcar radicalii super-dubioși nu pot fi dați afară (vezi exemplul de mai jos).

      2. Această protecție are limite – nu sunt protejați de nereînnoirea contractului de muncă la expirare profesorii angajați pe perioadă scurtă (adjuncts), adică netitularizați sau care nu se află on a tenure-track. În funcție de natura discursului, pot exista anumite sancțiuni (e.g., interdicția de a mai preda anumite cursuri), deși ele ar trebui justificate obiectiv (de potențiale conflicte cu studenții ș.a.m.d.) în urma unui due process de altfel foarte serios. Iată un caz interesant, desi atipic prin severitatea sanctiunilor: https://academeblog.org/2017/12/10/in-defense-of-michael-chikindas/

      3. Protecțiile din universitățile publice nu se aplică în cele private (Ivy League sunt, desigur, private). Ceea ce nu înseamnă că libertate academică nu există. Aceasta (de obicei interpretată la fel indiferent de natura publică/privată a instituției) intervine în câteva feluri: (a) prin declarare/includere în carta sau statutul universității; (b) prin încorporare implicită, în carte sau în contractele de muncă, de obicei constând în adeziunea voluntară a universității la Declarațiile relevante ale American Association of University Professors (AAUP, organismul profesional care se ocupă în SUA mai ales de LA); (c) prin cutumă. Majoritatea universităților private, mici sau mari, care țin la renumele lor practică (a) și/sau (b).

      4. Limita LA în universitățile americane private survine din faptul că, dacă în cazul universităților publice există întotdeauna opțiunea instanței (incomodă, dar cu șanse mari de câștig sub doctrina A1), o astfel de protecție legală nu se aplică în cazul instituțiilor private. Ce se poate întâmpla mai rău pentru o universitate abuzivă este ca AAUP să publice instituția pe lista periodică a „violatorilor” libertății academice. Dar asta nu înseamnă neapărat mare lucru într-o societate foarte polarizată politic. Cutuma LA este susținută și de costul de brand al încălcării ei (inclusiv pierderea de sponsorizări, donații de la alumni etc.). Iată un caz cunoscut, analizat adecvat: https://www.washingtonpost.com/news/answer-sheet/wp/2016/03/07/does-academic-freedom-protect-professors-who-promote-outrageous-falsehoods/

      5. În concluzie: lucrurile nu arată rău în SUA, cu ale sale 4000 de instituții de învățământ superior, în ciuda celor câteva (nu multe) cazuri care fac anual înconjurul mass-media. Ceea ce nu înseamnă că sentimentul de nesiguranță al profesorilor, mai ales pe anumite teme care stârnesc rapid emoțiile, nu e uneori intens. În plus, uneori limitările LA sunt mai subtile. Un caz notoriu: https://quillette.com/2019/03/19/an-interview-with-lisa-littman-who-coined-the-term-rapid-onset-gender-dysphoria/

  16. UNATC este anume locul acela unde absolvenții învață literalmente cum se transforma albul in negru și negrul in alb. Psihiatrii ar numi asta, la limita de sus, mimarea schizofrenica a realității; psihologii, mai soft in jocurile lor de rol, afirma ca inducerea unor personalități multiple are efect terapeutic benefic in conturarea osmozei dintre individ și societate.
    Tot acest contorsionism profesional nu ar fi posibil fără un rapel apăsat la efectul de jekyll & hide care înzestrează natura umană. Expunem cu mândrie aspectele solare și le omitem -ca așa-i mumos- pe cele lunare deși ele sunt îngemânate in mintea, inima și mațele omului. Din acest motiv suntem cutremurați, printre altele, de personajele dostoievskiene.
    Dl. SL este tare in adjectiv și contondent in expresie. Cu toate acestea despre dansul nu știm dacă a călcat pe bec din perspectiva codului muncii, codului civil, codului penal.
    Ce ni se semnalează este o zbatere a unui presupus cod etic al Universității. In acest fel sunt expediate local prezumptivele nereguli: prin arătarea lor cu degetul intr-o zona cert conflictuala dar la fel de cert lipsită și de sancțiuni. Prilej de nesfărșite vorbe și de ipoteze…
    Recursul la virtuțile deontologiei, ca forța corectoare a aberațiilor din cotidianul interactiilor dintre indivizii plasați convenabil sub diverse umbrele de putere este demult eșuat. Jekyll și Hide sunt, acum ca si altădată, siamezi la vedere in lume și deocamdată nu s-a inventat operația care sa-i separe. Încercările anterioare nu au făcut decât sa-i omoare pe amândoi.

  17. 1) Vă rog lăsați englezismele !
    2) Articole excelente în Contributors. ro
    3) Diplomație și reținere, dar cu eficacitate ZERO în populație. Puțina lume a celor ce eu îi numesc CEICANOI nu va putea niciodată să-i educe în spiritul iubirii de Țară pe cei 8-10 milioane care pe CEICANOI ne-au BĂTUT și ne-au SCUIPAT și după 1989. Nu sunt răutăcios, dar acești ” așteptători” ai găinii congelate peste gard aruncate ( rimă involuntară) sunt posesorii unei gene distrugătoare a propriilor familii și implicit a României. Singura soluție rapidă ca Țara să se redreseze în două/trei decenii este în creierele mass mediei, mai ales ale televiziunilor ceva mai îndepărtate de neocomuniștii lui Ilici iliescu : curajul să le spună majorității românilor să se privească în oglindă, să vadă cît sunt de departe de À MERITA S ACRIFICIUL SUPREM al celor asasinați de Criminalii Comunisto /Securiști și înainte de 1989 și după.

  18. Cînd îl căinezi și îl mîngîi pe cap pe român, în sensul frezei, nu-i vei goni din caracter gena autodistrugerii ! Din motive ECONOMICE, nici scriitorii cu un nivel foarte élevat, și nici… vorbitorii de la televiziuni nu vor avea curajul să-i dea românului palma atît de necesară, UNICĂ, care să-i scoată pe nas gena mioritică palmă ce ar face ca micul grăunte de veritabil creștin conștient /patriot să irupă la Lumină.

  19. Dupa toate comentariile citite se poate pune problema dedublarii ca personalitate. Una a prezentat si gandit in lucrarea de doctorat si alte articole publicate la inceput de activitate profesionala si altfel gandeste si scrie acum. Cred ca fondul real si adevarat al gandirii si ideilor este cel de acum iar ce a fost ca abordari doctorale a fost doar din dorinta si orgoliul de a se face remarcat si a-si vedea scopurile atinse.

  20. Stim ca articolul e bun cand criticii lui L. sunt nemultumiti ca nu-l critica destul si aparatorii lui ca il critica prea tare. Mi se pare binevenit, o clarificare necesara intr-un mediu care nu e stapan nici pe concepte, nici pe principii, si nu stie cum sa reactioneze, balabanindu-se dintr-o extrema in alta. Multumesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Liviu Andreescu
Liviu Andreescuhttps://www.researchgate.net/profile/Liviu_Andreescu.
Liviu Andreescu este profesor la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București, unde predă (mai ales) politici publice. Până în 2014, a predat, timp de 13 ani, Studii Americane la Universitatea Spiru Haret. În 2005-2006 a petrecut, ca bursier Fulbright, un an academic într-o universitate conservatoare din Texas, unde a studiat libertatea academică în învățământul superior cu afiliere religioasă.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro