Universități, academii si filantropii: excelență prin recunoștință publică

Un text comparativ despre universitati americane, romanesti si turce, plusuri si minusuri. Despre recunoasterea si pretuirea publica a filantropiei universitare si academice in Romania, exemplele celor mai mari si generosi filantropi din istoria Romaniei, ignorati si neapreciati la adevarata valoare si contributie (Jacques Elias), si penibil si josnic atacati (George Soros).

Acest text a demarat ca răspunsuri la un interviu care nu a mai avut loc. Mulțumindu-i lui Eugen Istodor care l-a propus si formulat câteva dintre întrebări, am decis sa păstrez formatul inițial. Reflectând ulterior asupra întrebărilor lui și răspunsurilor mele, variate ca domenii si teme, am constatat totuși o tema comuna si importanta, punctată în a doua parte a titlului. Îi mulțumesc lui Gabriel Andreescu pentru utile sugestii si permisiunea de a cita pe larg in final un text al sau.

Cum înțelegem succesul universităților americane in comparație cu cele romanești? 

        Incep prin a nota ca am petrecut peste cinci decenii in sistemul universitar american, cinci ani doctorali la Stanford University si peste patru decenii la Tulane University in New Orleans – ambele universitati private de prestigiu, Stanford poate cea mai dinamica universitate a lumii iar Tulane una din cele mai bune institutii undergraduate din Statele Unite. Deasemenea, am petrecut interludii de aproape doi ani la doua bune alte universitati, cea Catolica din Louvain (Belgia) si Bilkent University (Turcia).

        Mentionez aceste detalii personale pentru a indica ca, dupa o educatie universitara la Bucuresti, am surse directe si solide de comparatii inter-universitare internationale. Pentru comparatii cu universitatile aici in tara, ma opresc doar la cateva aspecte ale universitatilor americane, nu intotdeauna bine percepute si intelese la noi. De la bun inceput, mentionez ca nu totul e lapte si miere in universitatile americane, chiar cele de top. Sunt multe hibe si negativitati. Dar, pentru utilitatea acestei discutii, ma limitez la aspecte comparative intre acolo si aici.

        Un prim aspect notabil este rapiditatea, destul de recenta, a excelentei multor universitati americane – practic dupa al doilea razboi mondial, fara o lunga sau solida traditie in spate. Ceea ce arata pentru noi, aici, ca excelenta se poate construi relativ rapid si fara mare traditie. Universitatea Bilkent din Turcia e deasemenea un exemplu recent cum se poate crea o universitate de calitate, privata, cu multi profesori straini, cu predare complet in engleza, in doar cateva decenii, fara mare traditie in spate, exact dupa exemplul american. Visez sa vad un Bilkent in Romania, poate la Targoviste sau Sibiu.

        Revin la relativ recenta si rapida excelentizare a universitatilor americane. Cum o explicam? O opinie aici in tara invoca imigranti universitari talentati din Europa dupa al doilea razboi. Nu erau prea multi si mai ales n-ar fi reusit sa lase urme si sa produca multi urmasi locali daca sistemul n-ar fi fost primitor si favorabil. Urmasii locali au creat excelenta americana, nu atat pionierii. O alta opinie aici si aiurea invoca multi bani in America universitara. Partial corect, dar doar de prin anii 1960. Intrebarea care conteaza e de unde vin banii. Foarte diferita de Europa, ecologia financiara a universitatilor acolo e pestrita, diversificata si complicata dar in general benefica atat predarii cat si cercetarii.

        Se spune ca educatia universitara in America e scumpa. Adevarat si fals. E scumpa la Stanford si Yale dar modesta si affordable in uriasul sistem public distribuit pe state. In plus, cum stiu direct, la universitati private de elita, precum Stanford, Yale sau Tulane, cei care pot plati ii finanteaza practic (prin burse sau scutiri de taxe) pe cei, meritorii, care nu pot – cam juma, juma din populatia studenteasca.                        

        La fel de importanta este federalizarea regionala a tarii, in care guverne si parlamente statale finanteaza din taxe locale invatamantul la toate nivelurile in statul respectiv. Fiecare stat american are o constelatie de universitati si colegii publice, dominata de universitatea principala a statului – University of California cu trei sau patru campusuri principale (Berkeley, Los Angeles, San Diego) e bine cunoscuta si la fel University of Michigan sau Wisconsin. Alaturi de Stanford, universitatile mentionate au mai multe premii Nobel decat intreaga Europa. Toate aceste constelatii regionale sunt in competitie pentru fonduri si prestigiu, din resurse si taxe locale. Noi avem autonomie administrativa dar nu prea ambitioasa si competitiva educational, nici cu taxe locale care sa mearga masiv in educatia universitara regionala. Doar doua universitati la noi, in Bucuresti si Cluj, sunt intr-o vaga competitie de imagine si prestigiu, si in spate poate doar Timisoara si Iasi. Mult prea putin.

        Revenind la ecologia financiara, ceea ce nu se realizeaza la noi este rolul imens al filantropiei americane, cu donatii masive an de an, pentru o cladire, aparatura, biblioteca, program de studii, etc., cu numele donatorului pus pe cladire sau la intrare plus in publicitatea universitatii. Recunostinta publica e dublata de recunostinta universitatii. Ambele implica substantial participarea populatiei, mai ales culte si prospere, la succesul universitar. Deasemenea vital este rolul absolventilor, (alumni), imprastiati in lume si coordonati eficient de servicii dedicate din universitati spre a dona cate ceva la fiecare citiva ani si a ajuta la recrutarea studenteasca pentru universitatea mama. Aici o recunostiinta nostalgica dar efectiva a anilor de studii.

        As adauga la reteta succesului american relativ minima si discreta birocratie a universitatilor si faimoasa informalitate a relatiilor dintre oameni in institutii. In cinci decenii in USA nu imi amintesc sa-mi se fi cerut vreodata acte de identitate sau chiar academice. Cuvantul tau si scrisori de recomandare sunt de obicei suficiente. Cunoscuta informalitate americana (call me John!), pronuntata si incurajata in relatiile intre profesori si studenti, permite colaborari, dezacorduri oneste si clase animate in discutii competitive, cu efect psihologic pozitiv pentru dezvoltarea profesionala.

Ce nu funcționează/lipsește in mediul academic romanesc? 

        Cred ca indirect, partial si comparativ am indicat in raspunsul american aspecte care lipsesc in mediul academic de aici. Revenind la exemplul Bilkent, as sublinia necesitatea imperativa a limbii engleze in predare si a recrutarii profesorilor prin concursuri deschise international, nu prin incestuoasa retinere la catedra, cam raspandita la noi. Bunele universitati americane nu isi angajeaza proprii absolventi (doctorali) decat daca si dupa ce s-au dovedit vrednici aiurea.

        Adaug ca primele doua excelente universitati de stat in Turcia si ca si cele private opereaza ca si Bilkent: totul in engleza, cu multi profesori straini, cu posturi scoase la concurs international. Noi suntem foarte mult in urma la acesti parametri si deci mai provinciali academic. Ceea ce se vede cu ochiul liber si in clasamentele internationale.

De ce nu funcționează filantropia si sprijnul financiar individual pentru educatie in Romania comparativ cu USA? De ce Soros este denigrat și văzut ca un trădător de țară? Inclusiv de către membrii ai Academiei Române? 

        As comasa oarecum biografic raspunsurile mele. Raman stupefiat si indurerat de absenta la noi a filantropiei catre educatie, mai ales universitara, si mai ales in aceste vremuri mai prospere cand oamenii au mai multi bani si case de vacanta. In acelasi timp si pe acest fundal tematic, ma izbesc doua cazuri separate dar cu o semnificatie rusinos de comuna, in lipsa de recunostinta publica a aportului lor filantropic-academic, implicand si o tenta antisemita.

        Primul caz este cel al lui Jacques Elias, poate cel mai important filantropist local din istoria Romaniei timpurii, care a trait in ultimele decenii ale secolului 19 pana in anii 1920. In afara de splendidul spital Elias pe care l-a conceput si finantat in intregime, Jacques Elias a sprijinit si finantat masiv Academia Romana din anii 20 (cand Academia era in dificultate financiara) pana azi, cu sume fabuloase, cladiri si pamanturi in tara si strainatate. Ca patrimoniu, Academia Romana a fost si in mare masura inca este Academia lui Jacques Elias. Cititi toate astea in frumoasa carte despre Elias, scoasa de fundatia Elias si publicata de editura Academiei.

Publicul larg nu stie aproape nimic despre aceasta splendida si masiva generozitate filantropica a lui Elias. De ce? Pentru ca institutia care a beneficiat cel mai mult nu si-a dat osteneala unei recunostiinte publice. Academia Romana nici macar nu a catacdisit sa-i puna un bust in interior sau gradina si o placa comemorativa cu multumirile de rigoare. Recunostinta publica in Romania e la fel de rara ca si filantropia.

        Ceea ce ma aduce la George Soros, cel mai generos filantropist din istoria Romaniei, si ca si Elias, nici iubit nici onorat in Academia Romana sau aiurea. Numele lui Soros e ponegrit in multe tari din lume, si rau in Ungaria natala, dar in Romania ponegrirea are si un aspect toxic, fiindca George Soros nu numai ca este evreu, ca si Jacques Elias, dar in plus ungur de origine, american de cetatenie si foarte bogat si filantropic in multe directii, inclusiv variate minoritati, unele nu foarte populare la noi.

        Din 1990 George Soros a sprijinit si finantat multe cauze bune in reinnoirea democratica a Romaniei, de la publicatii la institutii social-politice, culturale si educationale, si deasemenea burse individuale de studii in strainatate. Politicieni, inclusiv candidati prezidentiali cu ceva studii (Antonescu, Ponta, Funeriu, Georgescu) si intelectuali bine educati, care stiu aceste lucruri si unii chiar au beneficiat de initiativele lui Soros, nu ezita sa-i ponegreasca grav numele si imaginea publica, arucand cu „sorosist” si acuzatii nefondate in dreapta si stanga iar timida presa scrisa sau vizuala rareori a reactionat. Pe langa lipsa de discernamant si decenta a acuzatorilor si denigratorilor, izbesc indiferenta, complezenta si tacita acceptare a cercurilor de opinie si a intelectualilor influenti. O masiva lipsa de onoare si recunostinta.

        Cu imensa admiratie pentru George Soros, si multa dezamagire si indignare la modul in care e tratat public la noi, citez in concluzie din Gabriel Andreescu si a sa Laudatio in Revista pentru Drepturile Omului, unde Soros a primit premiul pentru 2018:

„George Soros stimulase şi anterior anului 1989 schimbările din regiune finanţând Carta 77, Solidarnosc şi disidenţii din URSS. În 1984 a creat la Budapesta, atribuind 3 milioane de dolari, Open Society Institute, un adevărat laborator de investigare a căilor prin care o comunitate fostă prizonieră a sistemului totalitar îşi găseşte drumul către o societate liberă. George Soros a participat la structurarea democraţiei postcomuniste în toate ţările din Europa Centrală şi de Est. A finanţat an de an, cu zeci de milioane de dolari, organizaţiile neguvernamentale dedicate drepturilor omului, egalității de șanse, dialogului intercultural, activismului ecologic. A susținut presa liberă oriunde aceasta a fost amenințată. La începutul anilor 1990, când în România post-comunistă baloturi cu ziarele de opoziție erau aruncate din trenuri și când ziariștii curajoși erau dați afară din publicațiile care făceau propagandă Puterii, filantropul a oferit burse de pregătire profesională, hârtie de ziar și mijloace de difuzare…. Este autorul celui mai amplu efort individual de ajutorare a comunităţii Roma din istorie…. George Soros a asistat viaţa universitară din domeniul științelor umaniste și socio-politice pentru a întări responsabilitatea socială a lumii academice…. A creat Central European University, cea mai mare investiţie europeană în domeniul universitar a unei persoane private, care avea să devină curând una din cele mai prestigioase universităţi din Europa Centrală şi de Est. … în anii 1990, un număr considerabil de tineri militanți sau universitari, și din România, s-au pregătit în Occident cu sprijinul Open Society Foundation, care le-a oferit burse de cercetare și reconversie profesională, bani pentru cărți și tehnologie didactică, bani pentru programe de studiu.”

        Si Laudatio incheie elocvent: „Premiul Noii Reviste de Drepturile Omului este acordat în acest an lui George Soros și ca replică la imensa injustiție care se face acestei personalități. Istoria lui George Soros a constat într-o succesiune de solidarizări ale lui cu oamenii aflați în nevoie. Apreciem că a venit momentul ca și noi să îi arătăm solidaritatea.”

        Ca sprijin al recunostintei publice, cititorii acestor randuri ar putea difuza aceste informatii cunoscutilor lor, intr-un efort de reinnoita apreciere si reparatie morala fata de oameni, precum Elias si Soros, care au facut atat de mult pentru cultura si prosperitatea intelectuala si institutionala a acestei tari.