“Este posibilă soluționarea pe cale amiabilă?” întreabă, mecanic și plictisit, judecătorul, gândindu-se probabil că mai are pe listă încă 20 de procese de audiat, după care trebuie să înceapă să pronunțe verdictele. “Nu!”, răspund concomitent ambii justițiabili, suficient de apăsat pentru a te convinge că își joacă acolo viitorul întreg, că viața lor se află într-o cumpănă pe care numai justiția o poate rezolva. “De ce?”, insistă instanța, oarecum scoasă din letargie de determinarea comună reclamantului și pârâtului, de hotărârea cu care aceștia își doresc să intre în litigiu. Întrebarea îi scoate din ritm pe justițiabili, care tac încurcați, fără să se uite unul la altul – sala așteaptă cu înfrigurare o explicație, ce i-o fi oprind pe oamenii aștia maturi de la a încerca să se înțeleagă, de ce preferă să vină lunar în instanță, irosind timp și bani, în loc să ajungă la un compromis. Răspunsul nu vine, tăcerea se prelungește, dublată însă de o vizibilă determinare de a se intra în conflict, așa că judele dă din umeri, renunță să mai caute justificarea și acordă cuvântul pe probe.
Ascult în continuare discuțiile, în speranța de a înțelege obiectul disputei și de a lămuri astfel sursa de motivație a celor doi de a veni la tribunal. Din gravitatea acuzațiilor pe care și le aduc, surescitarea cu care vorbesc și privirile pe care le aruncă, pare să fie vorba despre o miză financiară extrem de însemnată. Rostul e atunci clar: oamenii și-or fi disputând avuția de o viață, ori locuința, ori carierele, cine știe. Ei aș! 2 minute mai târziu, speța se limpezește, iar obiectul apare ca fiind de-a dreptul banal: domnii își dispută un gard. Iar explicația pentru care nu doresc sub nicio formă, dar sub nicio formă să se înțeleagă este la fel de banală: ura.
A devenit deja distractiv, în sensul foarte amar al cuvântului, să observi mirarea câte unui analist legal străin în momentul în care se uită la procentul minuscul de proceduri alternative de soluționare a disputelor (conciliere, mediere, etc.) pe care îl deține România în ceea ce privește cauzele cu obiect mic și foarte mic. „Wowwww!„, vine mereu exclamația, „what is happening here?”.
„Ne urăm, domnule!„, îmi vine să îi urlu înapoi, ce contează că nu va înțelege fraza, oricum nu e nimic de înțeles, un calcul matematic simplu arată că timpul investit în ani și ani de procese e de câteva ori mai costisitor decât valoarea gardului, a caprei, a daunelor morale pentru insinuarea făcută de vecinul de la 3, etc. Însă matematica are puțin de-a face cu ura: în calculul celei din urmă, raportarea nu se face la cifre, ci la oponent – este absolut indiferent câte resurse se cheltuie, în cât timp, cu ce finalitate practică, atâta vreme cât la final ai șansa să îl vezi pe dușman cu capul plecat.
Evident, domeniul justiției e un biet exemplu; ostilitatea nestăpânită față de oameni, obiecte, situații (fie că e exteriorizată sau nu) își face tot mai des simțită prezența în multe alte arii ale societății. Nu mai știu cum stăm cu tradiționalele resurse naturale de metale, petrol, gaze, însă cred că țara ar putea traversa o perioadă de creștere economică înfloritoare dacă am putea exporta cumva resursele noastre de ură către părți mai liniștite ale lumii.
Orice dezbatere asupra unui subiect de interes național se transformă repede într-un amalgam de etichetări insultătoare, atacuri personale și gesturi isterice. În dezbaterea asupra construirii Catedralei Mântuirii Neamului, trebuie să te apuci să dai întâi explicații personale detaliate cu privire la credințele tale înainte de a avea (eventual) voie să îți spui opinia. Dacă nu faci asta, ai șanse bune să fii din prima fie „un ateu pus pe dezbinarea neamului”, fie un „habotnic închistat”. Dacă ai o părere economică despre utilitatea/inutilitatea unei privatizări strategice, oricărei privatizări strategice, te califici din plin pentru a fi desemnat fie „un vânzător de țară”, fie un „comunist retrograd„. În fine, orice părere ai despre o chestiune de politică internațională, ești automat omul americanilor, sau al rușilor, sau al Israelului, sau al Chinei, totdeauna al cuiva, totdeauna cu un interes ocult prezumat, niciodată liber de vreo dependență.
Poate cea mai vizibilă mutație produsă de prezența constantă a urii în spațiul public românesc este deplasarea fermă a atenției opiniei publice de la mesajul transmis de un emițător la persoana acestuia. Accentul mai cade rareori pe conținutul declarației, pe logica argumentelor sau judecăților făcute de vorbitor; preocuparea este explorarea trecutului respectivului, pentru a i se acuza diverse afilieri, posibile interese și mobile, atribute care il fac irelevant sau rău-intenționat. Altfel spus, analiza argumentului decurge din analiza persoanei, iar nu analiza persoanei din cea a argumentului. In asemenea termeni, e cu adevărat inutil a se mai argumenta orice, câtă vreme analistul deține verdictul asupra a ceea ce vei spune înainte ca tu să spui ceva.
Un alt semn vizibil al întinderii urii din noi este refuzul oricărei șanse la iertare. Mi se pare aproape captivant cum o mare parte a societății românești condamnă aproape cu desăvârșire conceptul de reabilitare socială – există cazuri de persoane care au comis în urmă cu peste un deceniu câte o faptă culpabilă, deși neintenționată (cele mai notorii, accidentele de mașină), și cărora li se reamintește la fiecare apariție publică, pe orice subiect, chiar de specialitate, că au fost vinovați și ar trebui să tacă. Este absolut irelevant dacă respectivul este un profesionist în domeniul său, dacă nu cumva el poate să facă încă bine, mult bine altora – comunitatea îl vrea condamnat pe viață la tăcere și inactivitate, cu maxima indulgența de a i se permite să se ascundă într-o peșteră sau sub o stâncă. Sigur, legea operează cu conceptul de reabilitare, pentru că societatea este în abstract interesată să recâștige un individ funcțional, care poate să aducă plusvaloare. Nu și societatea noastră in concreto, pe care astfel de concepte o scârbesc – ura nu are niciun fel de termen de expirare.
În sfârșit, ura noastră n-ar fi un obiect de patrimoniu dacă nu ar face și dovada ca ea se transmite drept moștenire, de la părinte la copil. Rămâne uimitor pentru mine cum multe dintre încurajările părinților pentru copii pe care le-am auzit la diverse competiții școlare, chiar academice, nu neapărat sportive, țineau de dezmembrarea adversarilor mai degrabă decât accentuarea calităților proprii: „Să-i rupeți!”, „Arătă-le că sunt slabi!”, „Învăță-i minte pe ăștia”. În aceeași serie se înscriu și gesturile de jubilare, pumnii avântați în aer de bucurie la greșeala unui copil prezumtiv rival în competiție pentru odrasla proprie. Ce imagine – un om în toată firea bucurându-se expansiv de greșeala unui băiețel de 12 ani! Nicio surpriză atunci că în dese rânduri pentru copil competiția devine un spațiu al adversității, a cărui geometrie presupune existența unui inamic – de ce să ne mai mirăm atunci că, odată ajuns mare, el tratează ostil orice împrejurare în care există poziții contradictorii?
Departe de mine gândul că situația e rezolvabilă. Actul de a urî este atât de îndelung exersat, antrenat și practicat pe scară largă în România încât renunțarea subită la el ne-ar putea introduce în sevraj. Nația consumă ură, de la știrile de dimineața până la discuția din scara blocului de seară. Propun o soluție gospodărească, de compromis: alocarea unei ore pe zi, să zicem de la 6 la 7 seara, în care să îi urăm pe toți și toate. În restul zilei, oricât de iritant și obositor ar suna, poate am putea totuși să și construim ceva.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Mda.
http://www.ziare.com/fotbal/stiri-fotbal/caz-socant-in-romania-parintii-fotbalistilor-s-au-luat-la-bataie-in-timpul-meciului-copiii-plangeau-ingroziti-1414954
Despre asta este vorba.
Mai in gluma, mai in serios (dar mai mult in serios), v-as contrazice: nu urim chiar atit de mult din moment ce ii alegem primari si parlamentari pe cei condamnati de justitie pentru acte de coruptie.
Aici ura noastra are un reazem strabun „sa fure, ca nu fura de la mine, dar sa ne lase sa furam si noi”.
NB,
ceva dreptate sigur ca aveti: prin partile principale.
Buna tema si lectura lejera care curge, agreabila la citire. Da domnule, urim pentru ca inca suntem o natie inchistata in cutume vechi si multe dintre ele retrograde si depasite. Interesant este insa faptul ca la nivel de popor procentajul de ura/distrugere in raport cu calitati si sentimente pozitive este foarte mare. Reusim foarte usor sa urim/dsitrugem si foarte greu sa construim/iertam. Dar sa nu cadem intr-o autocritica prea brutala la adresa noastra, ura catre cei de linga noi se manifesta si la alte natii europene mult mai dezvoltate (economic). Cei din urma au insa un exercitiu democratic mai avansat in practica care le-a aratat foarte clar ca nu se merita sa iti bati capul cu un gard.
Aiurea! Am sa imi permit sa va contazic. Nu isntem un popor in stare sa urasca! De loc! Nu avem vendetta, cu adevarat ura mostenita. Face ravagii in balcani si n Italia. Dar nu s-a prins de noi. Poate cite un venetic ratacit sa fie in stare sa urasca asa.
Ingenere, ce vedeti sint manifestari ale neputintei si ale convingerii ca ORICUM NU O SA PRIMEASCA DREPATATEA ASTEPTATA! Combinata asta cu multa prostie. Foarte multa prostie.
Daca oamenii ar avea constiinta faptului ca li se va face dreptate cu adevarat, ar accepta si mediere.In general medierea e un fel de ” haide dom’le intelegeti-va si voi”… Ar trebui sa porneasca de la ai face pe cei doi s ainteleaga speta si vina fiecaruia. Mai mult, cu hotarire judecaoreasca in mina si nu poti face nimic, se taaganeaza, se amina, pina te plictisesti. APoi urmeaza cai de atac extraordinare…..Ar trebui ca dupa fiecare asemena cale extraordinara, daca cel condamnat a pornit actiunea sa primeasca dublul pedesei initiale. Si apoi iar dublul. Sa reflecteze un pic inainte daca merita si cit crede cu adevarat in nevinovatia lui
Si mai credem ca suntem crestini.
Probabil si cruciatii care omorau barbati, copii si femei musulmane sau cei care se bucurau la executiile publice a celor ce erau considerati eretici se credeau crestini si ca vor ajunge in rai. Daca s-ar scrie un nou „Infernul” toti promotorii urii indiferent de etnie sau religie vor fi regasiti in smoala iadului si nu pe campiile raiului. :)
Sa mai spuna cineva ca crestinismul nu e superior ateismului.
sandel.a,
Prima cruciada a inceput in 1095. Adica…
– la 460 de ani dupa ce primul oras crestin a fost ocupat de armatele musulmane.
– la 443 de ani dupa ce musulmanii au jefuit Italia.
– la 427 de ani dupa ce armatele musulmane au inceput asediul Constantinopolelui, capitala a crestinatatii.
– la 380 de ani dupa ce Spania a fost cucerita de armatele musulmane.
– la 363 de ani dupa ce Franta a fost prima oara atacata de armatele musulmane.
– la 249 de ani dupa ce capitala lumii crestine, Roma insasi, a fost jefuita de armatele musulmane.
In momentul in care, in sfirsit, cruciadele au inceput, armatele musulmane cucerisera deja doua treimi din lumea crestina.
P.S.
De ce nu se invata in scolile din Romania lucrurile astea? De ce li se ascunde adevarul si li se livreaza propaganda mincinoasa copiilor romanilor? Si de cine?
Ce legatura are una cu alta? Ce legatura au cuceririle musulmanilor cu macelurile (copii si femei) facute de cruciati? Ce legatura au macelurile cruciatilor cu invataturile lui Isus? Ce legatura au cuceririle facute de musulmani cu masacrele impotriva evreilor facute de cruciati (The People’s Crusade prompted the murder of thousands of Jews, known as the Rhineland massacres)?
Sa mai vedem ce fapte de vitejie au ma facut Cruciatii, fapte fara nici o legatura cu musulmanii:
„Crusaders often pillaged the countries through which they traveled, and contrary to their promises the leaders retained much of this territory rather than returning it to the Byzantines.”
„In the late spring and summer of 1096, crusaders destroyed most of the Jewish communities along the Rhine in a series of unprecedentedly large pogroms in France and Germany in which thousands of Jews were massacred, driven to suicide, or forced to convert to Christianity.[8][9][10][8] Eleven Jews were murdered in Speyer, where the Bishop saved the rest of the Jews for a large payment, but in Worms some 800 were murdered. In Mainz, over one thousand Jews were murdered, as well as more in Trier, Metz, Cologne, and elsewhere. Others were subjected to forced baptism and conversion. The preacher Folkmar and Count Emicho of Flonheim were the main inciters and leaders of the massacre. The major chroniclers of the 1096 slaughter are Solomon bar Simson and Albert of Aachen.[11][10][8][12]
Estimates of the number of Jewish men, women, and children murdered or driven to suicide by crusaders vary, ranging from 2,000 to 12,000.[13][14] Julius Aronius put the number slaughtered at 4,000, regarding other figures as too high.[13] Norman Cohn puts the number at between 4,000 and 8,000 from May to June 1096.[11] Gedaliah ibn Yahya estimated that some 5,000 Jews were slaughtered from April to June 1096.[15] Edward H. Flannery’s estimate is that 10,000 were murdered over the longer January-to-July period, „probably one-fourth to one-third of the Jewish population of Germany and Northern France at that time.”[16]
The Church opposed these attacks, and local clergy often came to the defense of Jews in their community.[17] The pogroms were decried by many Christians of the day. Some even pointed to these crimes as the reason God forsook their fellow crusaders at Nicaea and Civetot. [18]”
„For the next half-century, Constantinople was the seat of the Latin Empire. Under the rulers of the Latin Empire, the city declined, both in population and the condition of its buildings. Alice-Mary Talbot cites an estimated population for Constantinople of 400,000 inhabitants; after the destruction wrought by the Crusaders on the city, about one third were homeless, and numerous courtiers, nobility, and higher clergy, followed various leading personages into exile. „As a result Constantinople became seriously depopulated,” Talbot concludes.[67]”
P.S.:
Dar iti dau dreptate si te citez:
„De ce nu se invata in scolile din Romania lucrurile astea? De ce li se ascunde adevarul si li se livreaza propaganda mincinoasa copiilor romanilor? Si de cine?”
Uite, eu am gasit deja un „element” care livreaza propaganda mincinoasa chiar aici pe site …
La modul general, ura e condamnabila si cei ce urasc sunt de condamnat. In anumite cazuri (putine, cred eu), ura poate fi justificata, omeneste. SIgur, ramane condamnabila.
Ceea ce gasesc eu cu adevarat condamnabil este sadirea, incurajarea si exacerbarea urii. Cei mai de condamnat (in cel mai juridic sens al cuvantului) sunt cei ce sadesc ura si se folosesc de ea: politicieni de extreme, trolli, „jurnalisti” de scandal, fanatici de orice fel etc. Oamenii normali trebuie sa invete sa nu se lase orbiti de ura si de cei ce se folosesc de ura oamenilor.
Eu nu sunt de acord cu afirmatia ca „natia consuma ura”. Sunt de acord ca natiei i se pune ura pe masa, dar nu toti aleg sa o consume. Unii o ocolesc, exact asa cum un vegetarian ocoleste anumite feluri de mancare, desi sunt frumos etalate pe masa. Altii cedeaza tentatiei si aleg sa consume ura, de multe ori impinsi de la spate de falsi „bucatari”.
Natia trebuie sa-si intareasca sistemul imunitar care o poate apara de ura, intoleranta, viclenie, hotie, ticalosie, minciuna etc. Toate vocile publice responsabile, toti liderii de opinie, toate personalitatile publice, toti jurnalistii adevarati si toti oamenii simpli ar trebui sa ajute la dezvoltarea acestui sistem imunitar. Fiecare, cu ce si cu cat poate. O natiune trebuie sa se comporte ca un organism, nu ca o suma de organe separate, conectate la diferite furtune (sau furtunuri sau furtuni).
Acum doua zile Rares Bogdan anunta ca o romanca va candida pentru un post de consilier municipal la Roma si ca un eventual succes ar fi O REVANSA A LUI DECEBAL – cred ca se referea la altcineva decat Dvs. Asta este – o stire simpatica si foarte pozitiva – era transformata de MODERATOR , fain cuvant , intr-o cafteala adinistrata de o DACA energica imperialistilor de romani pentru chestia aia urata din anul 106. Am simtit ca il urasc :)
Unul dintre simptomele majore ale degradarii – probabil ireversibile – a Romaniei este fenomenul URII analizat in articol.
Daca tot este un antitalent in materie de politica dl Johannis ar fi trebuit sa se focalizeze pe o campanie de calmare a urii. Este crestin practicant , este blajin la vorba , nu se infurie – mai ales daca i se ia la timp paltonul ! Are toate datele sa combata isteria nationala.
Ar trebui sa tina in fiecare saptamana un spici de cate 5 minute in care sa analizeze cate o fateta a urii si sa isi indemne concetatenii la un pic de intelepciune.
Sa inceapa de pilda prin a explica ce oribil este naravul soferilor de a se opri in trafic si de a se lua la bataie…
Daca dl Basescu a reusit in timpul mandatului sau sa faca atat de mult pentru a sadi amabilitatea , stima, blandetea si toleranta printre romani , poate ca si Klaus ar reusi.
Va cred pe cuvant, nu-l urmaresc pe Rares Bogdan.
Intamplator, cu vreo doua luni in urma, m-am „impiedicat” in Realitatea TV, taman cand debuta emisiunea domnului Bogdan. Nu mai tin minte care era tema, dar tonul sfatos si intonatia gutural-teatrala abordate de realizator, in deschiderea emisiunii, m-au dus cu gandul la tonul si intonatia domnului Gadea (nici Antena 3 nu urmaresc, dar am mai vazut secvente din emisiunea sa, la „Carcotasi”). Evident, am schimbat canalul. Probabil ca are si „Realitatea” consumatorii sai, dar ma indoiesc ca-s asa multi incat sa conteze.
Eu nu sunt asa de pesimist ca dumneavoastra. Nimic nu e ireversibil, in afara mortii, zic eu. Cu orice se poate lupta, orice se poate imbunatati…
Cat despre domnul Iohannis, e clar ca e diferit de domnul Basescu. Ramane de vazut, daca asta e un lucru bun sau rau…
„Sunt de acord ca natiei i se pune ura pe masa, dar nu toti aleg sa o consume.” – desigur!
Exceptii exista oricand si la orice!
Sunt chiar si trenuri care ajung la timp in garile românesti, dar asta nu schimba realitatea pe care o traiesc zilnic calatorii, de aceea nu vorbim despre ele :)
Poate putem fi de acord ca, actiunile repetate ale oamenilor devin obisnuinte care le modifica efectiv comportamentul si le transforma insasi caracterul, respectiv modul lor de viata de zi cu zi? Caracterul determina felul de a fi al omului, prioritatile pe care si le fixeaza, modul de abordare a semenilor, implicit alegerile pe care le face!
Orice om este conditionat, in primul rand, de criterii de natura subiectiva!
Intr-adevar, termenul de „ura” poate parea exagerat si impresiona, mai ales multiplicat cu milioanele de contribuitori, cred insa ca descrie fidel actualitatea romaneasca de zi cu zi…
@ Ela
Este dreptul dumneavoastra sa considerati ca sunteti inconjurata de ura si ca cei „neinfectati” de ea constituie exceptia. Este dreptul meu sa consider ca cei ce urasc cu adevarat sunt exceptiile.
„Ura” e un cuvan mare, ce defineste un sentiment puternic, visceral. Eu nu confund ura cu dusmania, cu intoleranta, cu rautatea, cu prostia. Ura este un sentiment absolut. Mult mai rar intalnit decat dragostea, dupa parerea mea.
Varianta miritica a strigatului de lupta „Moarte intelectualilor!” a evoluat pe model artistic „Afara stainii din tara!”
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20933523-adevarul-angajati-romani-opera-strigat-balerinilor-straini-afara-din-tara.htm
Si Johan Kobborg a plecat :P
URA – această bombă multidistructivă – reactivată de marxism-leninism şi toate regimurile comuniste!!! Volkoff avea dreptate :”Comunismul este rău pentru că e RĂUL” care trebuie exorcizat! De cine, cum , când – când se câştigă atât de bine din tot haosul creat ???
NU !! URA DIN VOI ! …………….. Acesta nu e poporul român, de care vorbiţi dle Dan Cristea ! Nu cred că cineva se recunoaşte în ideiile dv., care, nu unesc ci incită ! Cei care urărsc, nu pot fi oameni normali, cu frică de Dumnezeu, aceştia au fost setaţi de alţii în acest mod. …….. Să nu facem uz de creştinism, doar de normalitatea urmană şi veţi constata că normalitatea e iubirea, nu ura ! Ştiu că acest site „Contributors” promovează conflictul, negarea celuluilalt, acuze de care românul nici nu a auzit, dar decum să le fi făptuit, sintetizând : ura între indivizi. ….. Dacă e cazul pot demonstra cu sute de exemple. De la acuzarea de comunism – când în România nu a existat aşa ceva – ci dictaturi, una bolşevică şi alta autohtonă de extremă stângă, la acuzaţiile – mai nou – de fascism ! …….. Cultivaţi ura, ura viscerală ! terminaţi cu dorinţa de sânge ! Terminaţi cu ura, dacă iubiţi România şi românii !
E interesanta propunerea cu ora de ura dar oferta este cam meschina. Hai sa facem invers – 23 de ore de ura intensa, pe deplin satisfacatoare pentru toate partile si, poate, poate, de induram in ora ramasa sa mai si miscam ceva. Ca acum avem un program de 25 de ore.
Dar eu cred ca n-ar merge nici asa. Asta pentru ca autorul uita ca mai avem o resursa inepuizabila, pe care, daca am putea-o exporta, ne-am imbogati peste noapte. Prostia. In ora aia care ne-ar ramine, dupa ce ne-am uri de moarte in celelalte, am face numai timpenii. Asa ca mai bine lasa asa. Si ura este un sentiment nobil si adesea subestimat, care are si avantajul de a fi singurul produs de calitate al sufletelului slut al natiei.
wowww! – really?? Asta e nimic nou sub soare, lumea se omoara peste tot ptr un petec de pamant sau chiar un gard nenorocit. Trebuie insa sa te si informezi inainte de a’ti manifesta complexele fata de alte natii.
http://wnep.com/2014/12/08/trial-begins-for-man-accused-of-killing-neighbor/
http://abc30.com/archive/9461482/
or even in england
http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/england/2421325.stm
Suntem in dezacord. Cu titlu general, eu nu cred într-un raționament de tipul „avem o problemă” – “și alții o au” – “ergo, nu e o problemă”. Altfel spus, nu cred că putem ignora o problemă generalizată pretinzând că ea apare și alte arealuri.
Cu titlu particular, sunt convins că putem găsi situații de dispute absurde în fiecare țară. Întrebarea este dacă ele sunt parte a unui fenomen sistemic sau sunt doar cazuri izolate. În rândurile de mai sus, eu am argumentat că diferite tendințe pe care le vedem în societatea noastră actuală sunt efecte ale unei cauze comune, iar nu întâmplări aleatorii.
Cu titlu și mai particular, aș spune că există o mare diferență între un act comis la mânie (cum sunt ipotezele din linkurile dumneavoastră) și insistența continuă, planificată într-un demers care îți aduce mult mai multe cheltuieli decât beneficii (exemplul introductiv din text).
Ce inseamna “soluționarea pe cale amiabilă”;”refuzul oricărei șanse la iertare”; „compromis”? Cumva intelepciunea si pacifismul cedarii tuturor drepturilor tale, numai sa demonstrezi ca nu urasti, iar celalat sa fie fericit ca „te-a convins”?
Poate nu toate procesele ce exista (si pe care nu le-ati savurat) sunt conflicte intre complexati cu manifestari nevrotice. Poate chiar unii au probleme cu mancatul datoria pascutului a 2 capre, vis-a-vis de pozitia acelui gard.
Vedeti dvs., stimate domn, noi nu avem e-terra ca sa pozitionam micronic gardurile din birou, si nici sa vizualizam cartea funciara (statul ce ne impute expertii topografi neraspunzand pe munca acestor experti); noi nu avem nici macar experti buni (2 experti cu 5 pareri), nu avem avocati si nici macar judecatori priceputi (si pe loc va pot da 57 de exemple de improprietariri ce azi se judeca pe nulitata sau anulare…, fara a mai pune la socoteala revizuirile). Nici mediatori nu avem, in sensul vestic al notiunii, deoarece noi nu avem cultura juridica, nu avem cultura diplomatiei, si nici a intelegerii / medierii. nu vrem sa avem logistica necesara. Avem niste flamanzi de bani (vezi si declaratiile revoltatoare ale AMR din ultimele zile, relativ la salarii – in contextul in care acestia nu platesc contributiile) si de spagi care asteapta sa vada care este mai potent, ca sa tabare pe celalalt pentru a il convinge cat de drept este sa accepte, ceea ce toata lumea ii impune !
PS irosirea de timp și bani, este inutila deoarece taxa de timbru se face la inceput, iar medierea este de esenta ca nu se face gratuit .In plus duceti-va dvs. cu un act de mediere in instanta, si vedeti cine o sa va bage in seama .
PPS din cate cazuri am cunoscut (si nu sunt putine), nici o banca nu a avut abilitatea de a concilia sau de a soluționa pe cale amiabilă, vreun litigiu. Toata lumea s-a repezit buluc la Recovery, executor, … si au tabarat sa li se faca dreptate, sa isi realizeze drepturile, … etc. Ma feresc sa scriu ca sunt vestice, deoarece CEO al lor dau declaratii in presa zilnic (sustinuti de catre BNR).
PPS Stiti cati judecatori, executori, avocati, lichidatori sunt suspendati, judecati sau dati afara din profesii ? Sa urmeze mediatorii pentru abuzuri !
PPS Am asista acu’ vreo 16 ani la un proces in Harghita, in care judele in sedinta publica ii condamna pe 2 inculpatii de Neamt sau Bacau, ce ii furase unui biet batran de 84 ani vaca cu vitelul, i-au transat si i-au vandut in targul … Inculpatii (deoarece erau 2: tata si fiu) treceau des prin zona si stabilisera victima deoarce nu vedea bine si stiau ca este in varsta. Si citez din memorie „va condamn la pedeapsa cu executare deoarece ati stiut varsta, neputinta batranului, precum si faptul ca vacuta cu vitelul erau singura sursa de hrana a batranului”. Poate i-ati fi explicat batranului care nu mai avea lapte, unt si branza ce bine, ce tolerant si european era sa sa mearga pe jos 5 km., sa isi scoata bani de pe cardul european si sa isi cumpere de-ale gurii, si sa se intoarca inapoi la casa sa. Macar o data la 2 zile … Asa este, intotdeauna uram si nu avem capacitatea de a intelege si de a ne intelege cu ceilalti !
Foarte buna radiografie!
In mod normal, aceasta analiza pertinenta ar fi surprinzatoare, venind din partea unui avocat care, a priori, are numai de castigat din mentinerea in situ a „inaltei tensiuni” cu care s-a obisnuit sa se alimenteze gurmandul nostru popor, mandru si intransigent, sursa inepuizabila de clientela!
Inteleg insa din finalul excelentului articol, ca nu exista niciun risc profesional de acesta natura…situatia nu este rezolvabila :(
Solutii ar fi, desigur, dar toate au o conditie prealabila : educatia!
Or, cum ea este din ce in ce mai proasta, oamenii devin din ce in ce mai slabi, mai tematori si mai suspiciosi…deci tot dvs aveti dreptate…
Numai un om bine educat si instruit, intelege subtilitatea proverbului „este de preferat un aranjament (acord alamiabil) PROST, decat un BUN si lung proces”…, si il considera just!
Din nefericire, daca semanati ignoranta, nu recoltati altceva!
In situatia reala a Ro de astazi, unde perspectiva ameliorarii mentalitatii prin educatie este indepartata, cred ca un rol important il pot juca, deja, personalitatile respectate de oameni, acelea a caror opinie este, cat de cat, ascultata.
Indiferent ca sunt intelectuali de prestigiu sau preoti de cartier, oamenii de bine ar trebui sa explice clar si simplu, ce efecte concrete asupra vietii lor de zi cu zi, prezinta actiunile si sentimentele extreme, devorante, ca acelea care-i trezesc noaptea din somn sau ii orbesc ziua cand merg pe strada…
In sustinerea opiniei dlui Radu Cristea: conflictul de la Opera. Vorbim de oameni mai speciali, mai spiritualizati si cind colo, ditamai obtuzitatea (si gelozia plina de ura. Ingrijoratoare exacerbarea sentimentelor nationaliste ca matca a frustrarilor si rautatilor de tot felul.
Din pacate, nespus de adevarat ceea ce spune autorul in articolul curent.
Se mai intampla si pe la altii, insa chestia cu sa moara si capra vecinului si mor cu tine de gat sunt nascute in Romania.
Pentru exemplul de proces pe care il da ca exemplu, asa ceva nu s-ar putea intampla bunaoara in SUA. Pentru un gard nu mergi la judecata, esti directat la mediatori profesionisti. Daca nu accepti medierea, pot sa mergi la tribunal, insa pe cheltuiala ta. Si cheltuielile de judecata in SUA nu sunt mici. Un gard nu prea justifica o cheltuiala mare si perspectiva de a cheltui bani grei (pot fi zeci de mii de dolari implicati) pentru un caz banal o sa cam reteze orice fel de gand de razbunare. Probabil ca in Romania taxa de timbru judiciar e foarte redusa de isi permit unii sa se judece din razbunare sau ranchiuna.
Insa unii bogatasi ca Trump or sa incerce intotdeauna sa isi intimideze adversarii cu procese care nu duc nicaieri. Nu le castiga, insa e de ajuns ca le fac viata amara adversarilor.
Fain articol :) si subscriu!
Intamplarea face sa fiu avocat si sa vad exemple de-astea cu sutele; hazliu e ca ajung sa se urasca si avocatii intre ei, haha.. mai ales cand dai peste cate una ‘numai suflet’ pentru clientul ei.
Romania ramane tara mea natala, dar asta nu o face sa fie mai curata, mai civilizata sau mai atractiva. Din pacate.
Si atunci, concluzia mea e alta: de ce naiba mai stau aici?
Cred ca ar fi bine sa facem diferenta intre ura si frustrare/dorinta de a epata. Nu trebuie sa fii psiholog ca sa-ti dai seama ca nu este foarte multa ura in societatea romaneasca, ci mai degraba diverse frustrari …. Ar fi multe de spus, dar ma opresc aici. Mai ales ca am vazut cum sta treaba si prin alte tari si nu mi s-a parut deloc ca am fi noi mai cu mot, nici macar la capitotul „ura”.
Foarte fain articolul. Felicitari. Ai aratat care este radacina multor probleme. Pentru moment, la noi prea greu se construieste ceva solid.