marți, octombrie 3, 2023

„USL trăiește!” O eroare de comunicare

Prezent în studioul B1 TV, miercuri seara, președintele PNL a povestit cum a fost șocat să-l audă pe Victor Ponta amenințând oameni cu pușcăria. Liderul deputaților PNL a confirmat ulterior întâmplarea; premierul Ponta, pe care dl Scutaru îl acuză că vrea puterea absolută, i-ar fi spus, textual: ”Vezi că poate te luăm noi cu duba!”. La nervi. Dl Scutaru nu are martori, admite el însuși, dar eu personal tind să-l cred. Acum, amenințări de genul acesta s-au mai auzit, ba chiar unele mai grave. Poate că premierul era nervos dar poate a făcut doar una din glumițele lui tâmpite (gen ”aveai chef de inundații?”) care reprezintă modul său de funcționare, alături de minciuna grosieră și pasarea responsabilității.

Dar haide să presupunem că premierul era serios. Haide să presupunem, mai mult, că vorbește despre un plan bine pus la punct care să includă dube și lideri politici care nu îi (mai) sunt prieteni; plan care va fi pus în practică, eventual, după câștigarea alegerilor prezidențiale. Mă întreb, care e exact problema liderilor PNL cu scenariul ăsta? De ce e grav? De ce ar fi un abuz? Întrebările sunt retorice, pentru mine cel puțin: avem un stat de drept și drepturi care să ne protejeze pe toți de așa ceva, avem legi și o Constituție care ar fi grav violate de un astfel de scenariu. Dar întrebarea nu e pentru mine, e pentru liderii PNL și susținătorii lor. Da, am avea o putere politică folosind popularitatea electorală pe post de măciucă. Ce anume îl șochează așa rău pe Crin Antonescu în asta? Hm?

Din vara lui 2012 și până azi se poartă un fel de dialog al surzilor apropo de evenimentele de atunci. Noțiunea de ”lovitură de stat” produce o mulțime de ochi dați retoric peste cap și zero argumente împotrivă. Nu, mint, nu zero, există unul singular care este adus de fapt împotriva oricărui reproș apropo de lanțul de evenimente: subiectul și numărul de votanți de partea ”DA” la referendumul de suspendare, vii sau morți, reali sau multiplicați. Numărul acela repetat ad nauseam și pe post de măciucă.

”Suspendarea ar fi trebuit să fie pentru încălcarea…”
”7,4 milioane au zis altfel!”
”Bine, dincolo de asta, OUG-urile…”
”Milioane de români! Înțelegi?”
”Dar Curtea Constituțională a decis…”
”MI-LI-OANE!”

șamd.

De altfel, în aceeași emisiune dl Iohannis a spus că totul a fost ”perfect ok” în 2012, niciun abuz, nici măcar un derapaj, au fost doar probleme de procedură și – citez – ”erori de comunicare”. Chiar așa! Și-atunci, din nou, care e abuzul dacă dl Scutaru și alți lideri vor fi luați cu duba de reprezentanți ai puterii? Dl Ponta este destul de popular, putem pleca de la ipoteza că va câștiga alegerile prezidențiale. Cu milioane de voturi. MI-LI-OANE! Păi, ș-atunci? De ce să fie șocat dl Antonescu, nu înțeleg?

Parte a evenimentelor ”lipsite de derapaje și abuzuri” din 2012 a fost o Ordonanță de Urgență care să împiedice Curtea Constituțională să se mai pronunțe asupra hotărârilor parlamentului; căci dl Antonescu voia să fie sigur că ajunge să se joace de-a președintele din postura de șef al Senatului. OUG-ul acela și-a produs efecte, deși încălca grav Constituția. Legea fundamentală interzice explicit ca un OUG să afecteze instituții fundamentale, fiind un act cu valoare de lege dat prin voința unei singure persoane și aproape imposibil de cenzurat. Același articol din Constituție, din aceleași motive, interzice și OUG-urile care ar afecta drepturile constituționale ale cetățenilor – de exemplu, dreptul cetățeanului G. Scutaru de a nu fi luat cu duba la dorința unui premier nervos. Însă, la fel cum un OUG s-a putut da în 2012 ca să facă protecția constituțională egală cu zero, la fel poate da premierul unul și pe viitor:

”Articol unic. Șefii de grupuri parlamentare care îl enervează pe primul-ministru vor fi luați cu duba.”

Perfect ok, în minutul 2 sosește duba comandată de premier la ușa celor care l-au enervat. Sigur, enunțul e demonstrativ. OUG-ul poate avea un text mult mai îngrijit, ca să nu mai existe – nu-i așa, dle Iohannis? – erori de comunicare. Formal, dl Scutaru ar mai putea spera la intervenția Avocatului Poporului, instituție menită să protejeze individul de abuzurile statului, inclusiv prin atacarea oricărui(nb!) OUG care încalcă Constituția. Pe de altă parte, chit că în legea fundamentală are mandat de cinci ani, un Avocat al Poporului poate fi oricând revocat de Putere pe motive inventate. Așa cum s-a întămplat tot în 2012. Dar n-au fost derapaje, și nici măcar abuzuri.

USL trăiește. Nu, nu mă refer la modul formal. Mă interesează prea puțin care e situația ei juridică, mă interesează prea puțin în ce relație particulară se află foștii ei co-președinți, ce ambiții și ce planuri au. Să fie ei sănătoși. Eu mă refer la relevanța ei pentru public, la ce a însemnat, politic vorbind, această Uniune, la ce și-a propus și ce a realizat efectiv: de exemplu, încercarea de a prelua ”puterea absolută”, care acum îi șochează pe liderii PNL, singurul motiv identificabil fiind că ei au fost excluși; mai mult, încercarea de a obține postul de președinte al statului ignorând și încălcând legile și Constituția. Cât timp există o unitate de păreri la vârful PNL și PSD apropo de ce s-a întâmplat în 2012, cât timp și unii și ceilalți sunt de acord că a fost ceva ”perfect ok”, din punct de vedere politic USL continuă să existe. Victor Ponta nu face decât să-i ducă planul principal la capăt, fără erori de procedură, doar cu câteva erori de comunicare minore, făcute la nervi. Altfel, când se liniștește, dl Ponta comunică mult mai bine: răspunsul său la acuzații a fost să-i aducă aminte dlui Antonescu de cei 7,4 milioane de români.

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. O binevenită apărare (de MI-LI-OANE!) a Crinului mortal!
    Îmbrățișarea OUG-urilor după toate gusturile anticonstituționale ale liberalilor ne arată că numai PNL-iștii au simțit lovitura de stat la ciolan. N-au văzut nicio tulburare (de posesie) în Constituția României. Crinul și penelimea au treabă-ochi numai cu Constituția osoasă a ciolanului.

    Își vor pune pofta-n cui de-ar dori să-i scape Avocatul Poporului de duba din OUG-ul imaginat.
    După mintea Crinului din 2012:
    Doar ei sunt luați la dubă, avocatul la balubă. :)

    Dacă nu trăiește, USL-ul se află la reanimare și nici nu știm cât de ușor își poate reveni. Nu are nevoie nici de reînscriere la Tribunal, după radiere: a învățat să meargă de facto din inerție și armonie.
    Dorul de guvernarea alături de PSD îi usucă, din cauza asta Crinul și PNL nu caută niciun motiv să se dezică de vreo ispravă USL-istă. .

  2. Tot incerc sa explic celor din jurul meu care cad in extaz in fata „noului” Antonescu cand critica atat de apasat PSD-ul ca, atata timp cat nu are loc o discutie serioasa asupra contributiei pe care PNL-ul a avut-o la evenimentele politice din vara anului 2012, nu putem avea niciun fel de incredere in Antonescu si PNL.

    • Consonant,

      inovarea asta are o problemă: ca să se reinventeze liderul PNL și candidatul la prezidențiale Crin Antonescu trebuie să fi avut din timp alternative de discurs și proiect politic. Care ar fi astea? Uite ce scriam acum mai bine de un an, când USL era în plin avânt, totul era roz și vesel:

      ”Dl Antonescu a acordat TVR un interviu lung în care n-a spus nimic. Personajul e extraordinar, de fapt. Regele sondajelor pentru prezidențiale (cele în care absentează dl Ponta) e gol. Întreg discursul său gravitează în jurul temei Băsescu. Dacă elimini referirile de orice fel la presedintele actual, pe cale să-și încheie definitiv mandatul, setul de idei politice ale challengerului Antonescu este nul.”

      „Crin Antonescu, un politician care se pricepe la fotbal”

      ”Noul Antonescu” este similar până la identificare cu ”vechiul Antonescu” doar că din rațiuni de tactică electorală șchioapă, discursul său s-a prăfuit rău de tot. Cât despre proiecte politice, chiar azi am auzit ce aduce partidul d-sale la masa dezbaterilor: trecerea României pe fusul orar al Europei Centrale. Genial.

  3. Doc,
    excelent articol.
    Crin nu e altceva decat un corb auto-vopsit in papagal.
    La fel si in relatia cu A3:
    cat timp a fost in USL, invitat seara de seara in studiourile A3 si RTV,
    n-a vazut nici pupincurismul gretos, nici propaganda abjecta
    si nici linsajul mediatic pe care noi le vedem de ani de zile.
    Da’ le-a vazut chipurile la prima emisiune la care a fost invitat
    ca reprezentant al echipei adverse.
    Penibil.

    • Rău mai bate câmpii (încă) europarlamentarul Severin… La începutul anilor 90 i-au zis lui niște americani – pe care nu-i numește – că ”vor infecta Rusia cu microbul corupției”, trimițând acolo mafioți… Mhm, mafioții americani invizibili, trimiși în Rusia cea neprihănită. Interlopi ruși, dați de gol de accentul lor texan.

      Genul ăsta de delir l-am văzut pe siturile de care amintește un autor de-aici, poveștile ălea cu reptilienii. Sau bubulii lui Coruț. Nu știu dacă a fost întotdeauna la fel de corupt, dar papagal ridicol a fost Adrian Severin de când mi-l amintesc.

      • Da’ mai traieste? Mie mi-ar fi crapat obrazul de rusine dupa faza aia cu Sunday Times. Deci cred ca esti blind cind zici „papagal ridicol”.

    • Ca și cum un hoț din apartamente ar scrie – între două spargeri – câte un articol de ziar cu tema “Prevenția, spaima hoților” sau ar prezenta la un simpozion (internațional) materialul „Ineficiența securizării ușilor cu încuietori multiple”.

      După ce s-a specializat în boli de circulație liberă din inimă pe rotule, o altă victimă a propriilor fapte și-a oferit serviciile pentru înnoirea imaginii României cu sfatul medicului: “Întăriți-vă statul!”

  4. Legendarul îndemn, mereu verde și actual – „Întăriți-vă statul!” – are și o conotație internă, de auto-mobilizare a celor aflați la putere ca să vegheze la reușitele propriilor lovituri de stat (replici aparent imperceptibile/inofensive) în flux continuu – majoritatea parlamentară, coaliția de guvernare, instituții fundamentale ale statutului șa – întăritori concentrați permanent pe auto-protecția de performanță, în paralel cu șubrezirea pilonilor democrației și statului de drept.

    În iulie 2012, a existat un punct strategic – vulnerabil – în planul zdruncinăturii de stat și anume aruncarea în aer a scaunului de președinte al Senatului. CCR – cu motivarea soluției de respingere a sesizării evacuatului Vasile Blaga – a probat că fără complicitatea unei majorități dubioase a judecătorilor CCR n-ar fi fost posibilă schimbarea interimarului de la Cotroceni… din rău în și mai kăkărău.

    Acum aflăm de transparenta preferință pentru (înscrierea în) PNL a Aspaziei Cojocaru, pe de o parte, componentă al lotului de nădejde din CCR 2012, dar pe de alta – ironia sorții! – semnatar al opiniei separate (alături de Iulia Motoc și Ștefan Minea) favorabilă debarcatului Blaga (decizia CCR 728/07.07.2012)

    La noutăți învechite se încadrează și lipitoarea de CSM, parvenitul de nădejde Norel-Nenorocel Popescu, judecător coordonator de baron PSD-ist, în lotul germinativ din care tresaltă cu un cap procurorul recidivist în atitudini recunoscătoare față de PSD- Gheorghe Muscalu- dinainte de înscrierea sa (alături de Ilie Botoș) în lotul procurorilor cumpărați (imparțialitate vândută magistral) contra case de serviciu – cu dedicație de la Năstase – la spartul târgului PSD-ist, în decembrie 2004.

    Lotul germinativ al restaurației retransmite din CSM pe aceeași limbă PSD-istă:
    “Întăriți-vă statul de drept, dacă mai puteți sau dacă veți mai ajunge la putere!”

  5. In aceeasi emisiune , liderul PNL a motivat si alianta politica facuta in 2011 , la initiativa sa , cu PSD ( pe care , din motive necunoscute , domnia sa il vedea profund schimbat fata de ” pesedeul lui Nastase ) : scopul aliantei era sa opreasca pericolul reprezentat de PDL ( acesta sa devina partid -stat atotputenic ) .
    Motivatia este extrem de credibila , daca tinem cont ca in Romania , timp de 24 de ani , singurele motiuni de cenzura care au trecut au fost cele impotriva guvernelor PDL , in 2009 si 2012 .
    In aceste conditii , este indubitabil ca a existat o amenintare majora ca PDL sa devina partid – stat ; har domnului ca a existat un partid al oamenilor curajosi ( si cinstiti ) – PNL – condus de un lider vizionar , GCL Antonescu .
    Ieri , liderul PNL a declarat ceva de genul ” am ajutat PDL la alegerea lui Basescu si apoi PDL ne-a tradat ” .
    In Realitate , faptele au fost usor diferite : prim – ministrul PNL Tariceanu si-a remaniat pe 01.04.2007 guvernul , scotand PDL de la guvernare ( si a beneficiat in continuare de sprijinul parlamentar al PSD ) .
    Se stie ca in Ro. oamenii uita repede ; GCL Antonescu o fi uitat si el sau doar nu a inteles ( inca ) ce s-a intamplat atunci ?
    Despre cei 7,5 milioane de cetateni care au votat in favoarea referendumului convocat de USL pe 29 iulie 2012 : cum se explica oare aceasta cifra , tinand cont de faptul ca la alegerile locale ( desfasurate cu 2 luni mai inainte ) au votat 5,1 milioane de cetateni in favoarea USL , iar la alegerile parlamentare ( desfasurate dupa 4 luni ) au votat 4.2 milioane de cetateni in favoarea USL ?
    Aceste sunt rezultatele date de guvernul USL , organizatorul alegerilor / referendumului : 5,1 – 7,5 – 4,2 ; ar fi de explicat aparitia a vreo 2,0 milioane de voturi la referendum .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Miron Damian
Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are blogul propriu în cadrul Hotnews, "Inventarul Stricăciunilor Politice"

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro