Deși este o persoană la al cărei mormânt există pelerinaje masive și despre viața căreia s-au dezvoltat masive broderii mitologizante, Arsenie Boca nu e agreat la nivel strategic pentru o posibilă canonizare. În schimb ni se propune insistent din această zonă abordarea hagiografică a unor persoane asociate direct mișcării legionare și, recent, chiar idealizarea unor patrioți de felul domnului Vadim Tudor.
Boca e un tip interesant, un caracter puternic, cu hotărâri irevocabile și ascultare într-un stil care îi complexa superiorii, un magnet pentru mase conștient de rolul pe care îl avea, un om care citea mult, o personalitate din aceeași familie spirituală cu Serafim de Sarov. Cu toate acestea, aud că este căutat insistent de erezii şi slăbiciuni lumeşti.
Ceea ce deranjează la faptul că mulţi credincioşi se raportează la el ca la un sfânt cred sunt următoarele:
-
n-a avut idei legionare la tinereţe, n-a promovat modul tribal de acţiune, ci acţiunea personală, şi deranjează să devină termen de comparaţie cu cei care au avut.
-
a fost deschis ştiinţei aşa cum a cunoscut-o, s-a străduit să ia ce a crezut că e de folos din ea.
-
n-a fost un naţionalist
-
nu poate servi propagandei panortodoxe filoruse
- şi-a manifestat talentul, creativitatea artistică în afara regulilor stricte bizantine.
Minţile libere nu sunt suportabile pentru minţile care au nevoie de înregimentare, care caută doar litera şi forma, nu spiritul tradiţiei. Cu astfel de abordări catedrala Sagrada Familia din Barcelona n-ar fi existat.
Într-o naţiune încă incapabilă să aibă un stat stabil prin promovarea creativităţii şi talentului, producţie intensă de cultură şi bucle autocatalitice stabilizatoare în societate, ci doar prin înregimentare top-down în diverse instituţii, Arsenie Boca nu poate decât să deranjeze. Dar modelul său este al viitorului.
Deturnarea proiectul „Boca – sfânt al Ardealului” de la o comercializare pseudo-duhovnicească împotriva voinței oamenilor din jurul lui (am văzut recent la Prislop pe plăcuţe la locuri vizibile: „Vă rugăm să nu mai aglomerati mormântul părintelui Arsenia cu exagerat de multe flori. Dăruiţi-i florile virtuţilor dumneavostră creştineşti”) înspre valorile ardelenești și bănățene (occidentale adică) ale libertății personale, deschiderii creative și responsabilității sociale ar fi de folos pentru dezmorțirea unei comunități ortodoxe anchilozate de paseisme naționaliste și servilism politic.
Cât despre alte persoane din perioada respectivă mai puțin deschise către cultura omenirii întregi, cred că ierarhii BOR au datoria să ia inițiativa creării unui institut privat pentru investigarea în detaliu a responsabilităților nominale ale celor asociați mișcărilor din epocă. Nimeni din stat nu va finanța o astfel de investigare, pentru că suntem conduși de comuniști și copiii lor, care nu au nici un interes să evidențieze că între cei ale căror vieți au fost distruse de cei din tagma lor ideologică se află și oameni care au avut o viață sfântă.
Articolul sufera de neclaritate si contradictii logice; nu e clar ce vreti sa spuneti (lipseste acel enunt de maxim 3 randuri cu propunerea sau observatia, nu are un sumar si concluzii) si atunci ridica mai multe semne de intrebare decat e cazul.
M-am prapadit de ras la ultimul paragraf!
Adica sa investigeze BOR responsabilitatile individuale ale celor asociati miscarilor (legionare sau totalitare) din epoca?
OK, ce-ar fi sa discutam despre primul patriarh BOR, tradatorul de neam, Miron Cristea, complice la „Marea Tradare Ortodoxa” din primul razboi mondial (vedeti aici http://www.bru.ro/istorie/cat-si-ort-incheiere/ ) si prim ministru intr-un guvern totalitar si antisemit in perioada interbelica?
Propunerea ca BOR sa initieze un proiect de cercetare a dosarelor de la securitate (in prezent la CNSAS) cred ca este foarte bine venita , pentru cunoasterea adevarului .Din experienta proprie (citirea dosarelor tatalui meu )stiu care au fost modalitatile de terorizare „in libertate” a presupusilor „dusmani ai poporului”. Trebuie sa se stie ca securitatea a dispus de vietile oamenilor ,dupa cum a vrut , fara scupule si trebuie sa se stie de catre oamenii acestui popor de ce parintele Arsenie Boca NU a mai avut voie sa practice preotia (cred ca pe baza ordinilor trasate de securitate la cele mai inalte nivele ale BOR si aceste fapte trebuiesc asumate de cineva ) Am vazut un film si am ascultat un articol cu referire la „fenomenul”Arsenie Boca , dar niciunele nu descriu metodele si cauzele reala ale teroarei aplicata de securitate in perioada comunista.Nu este suficient sa relativizezi acea perioada sau sa uzezi de persupuneri mistice! DA , BOR ar trebui sa lanseze un studiu temeinic si sincer ,pentru cunoasterea adevarului cu privire la preotul Arsenie Boca.!
BOR sa cerceteze dosarele de la CNSAS? un fel de a pune lupul paznic la oi.
Dar dosarele slujitorilor BOR cine le cerceteaza? caci tare nesfiinti au fost multi dintre sfintiile lor.
O sa avem inflatie de sfinti la fel ca dottorii gen Ponta si Oprea.
Foarte bine ati punctat la inceputul articolului . Unii dintre vajnicii ortodocsi nationalisti , ca sa folosesc o formulare blinda , dintre aceia atotcunoscatori , la curent cu ,semnele vremurilor, , ce ne ingrozesc cu buletinele biometrice si cu cipurile etc. , pun la indoiala ,sfintenia, Parintellui Arsenie Boca , trecindu-l , aproape , printre eretici . A aparut si o lucrare pe tema , Arsenie Boca ar fi fost putin ,gnostic, .Adevarul este ca a fost inclasificabil , dupa canoanele literei , a fost la fel de ,gnostic, precum Sf. Maxim sau Sf. Grigorie de Nyssa , sau Sf. Gr. de Nazianz , si ei , acuzati adesea de ,origenism, . Sa intelegem ca acesti mari stilpi ai Crestinismului – oriental si occidental , nu intra in lecturile numitilor cunoscatori .Totodata , acesti militanti foarte activi pe net , cu lumba cind mieroasa , cind inveninata , noii inchizitori si profeti apocaliptici , nu ezita sa-l martirizeze pe ,Capitan, , daca ar putea , l-ar canoniza .Nu mai vorbesc de cei ce se straduie sa-l anexeze pe Arsenie Boca , impotriva tuturor evidentelor , legiunii , punindu-i portretul intr-un ambient aproape nazist .Este si aceasta o alegere , din nou si din nou este preferat Barabas -zelotul Mintuitorului ,o religie militanta si literalista religiei duhovnicesti .
p.s. Este trist ca nu dispunem inca , – macar – de o monografie serioasa despre Arsenie Boca
Daca asta este cel mai bun ce are de oferit Fabrica de Duh Ortodox pe post de sfintenie…. lasati-ne in pacatele noastre ca nu mai avem nevoie si de ale altora.
A fost ce-i drept persecutat de Securitate, adica de scumpii sai colegi din Organizatia Legionar-Comunista La Moasta Nostra, dar din pacate, chiar si cind un preot intr-un milliard arata ceva tarie de caracter, precum Arsenie Boca neindoielnic a aratat, aderarea la secta Zeului Orto taie abrupt din Coeficientul de Inteligenta 70-75 de puncte, fara posibilitate de intoarcere. Ortodoxia prosteste Romania.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/11/28/profetiile-parintelui-arsenie-boca-despre-romania-romania-va-fi-inconjurata-de-flacari-imi-pare-rau-ca-sunteti-cei-pe-urma-va-vor-cerne-%E2%80%9D/
Fiti atenti, acestea sint „profetiile” deja cernute ca venind din surse „credibile”, ma rog, in parametrii ortodocsi in care ratiunea si scolarizarea elementara nu mai incape. Putem numai sa ne imaginam care sint „profetiile” care au fost scoase din articol.
Ergo: „Duhul” lui Arsenie consta in a ameti oamenii inculti cu preziceri de prost gust. Boca era o Mama Omida cu patrafir, dind in bobi cu crucea in loc de a „ceti” zatul de cafea.
Unii ierarhi BOR care sunt inca pe pozitii au facut parte din vechea securitate asa incat judecata lor nu valoreaza nimic. Plus crestinul nu judeca. Judecata va fi facuta de Dumnezeu pentru fiecare in parte.
Iustin Parvu a avut simpatii legionare. O judecata retrospectiva e greu de facut pentru ca e un climat care nu incurajeaza discutarea deschisa a evenimentelor. Cu o lege care califica orice fapte legate de pozitionarea partinitoare in discurs vis-a-vis de miscarea legionara ca si fapte penale orice asa zisa „discutie” nu ar avea decat rolul de a emite o sentinta indiferent cine emite „opiniile”. Cand nu poate exista dialog, adica atunci cand s-a limitat libertatea de expresie cu privire la o chestiune, s-a fixat automat si o pozitie.
Ideea e ca fara comunisti si legionari Romania e cvasi inexistenta. Arsenie Boca e un reper, un sfant. E bine sa ne raportam la el dar atunci cine poate avea pretentia ca poate emite judecati vis-a-vis de semenii lui cand cel mai probabil nu aspira la sfintenie si trecutul e cel mai probabil unul comunist … Ce valoare ar avea o astfel de opinie ?
Fostii comunisti sau urmasii lor nu au caderea sa emita judecati. Nu se califica … Am putea sa o intrebam pe Doina Cornea, pe Paul Goma daca vrem niste pareri de la oameni care au fost si pentru noi atunci cand cei mai multi au acceptat compromisuri existentiale.
Domnule Iordache, cred ca va inselati.
Tocmai ca este recunoscut faptul ca Arsenie Boca nu prea facea ascultare. Parintele Staniloae, care i-a fost o vreme indrumator si care l-a iubit de la inceput pe parintele Arsenie Boca spune foarte clar ca Arsenie s-a indepartat de el si de la o vreme nu i-a mai primit nici un sfat, inclusiv cel legat de intemeierea unei manastiri de calugari in loc de una de maici asa cum dorea si cum a si facut pana la urma Arsenie Boca.
Apoi, observ ca aveti o problema cu marturisitorii din temnitele comuniste care au apartinut miscarii legionare sau au simpatizat miscarea. Desi personal nu am nici o simpatie pentru miscarea legionara, multi din cei care au fost tineri legionari si au murit in temnitele comuniste nu au savarsit nici o crima, in afara de aceea a entuziasmului tineretii lor care i-a facut sa intre in randurile acestei miscari. Trebuiau pedepsiti cu moartea pentru asta ? Intreb si eu fiindca constat foarte multe atitudini de-a dreptul fundamentaliste si fanatice in ultima vreme. De la o vreme sunt infierati fara discernamant si cu manie proletara „criminali” ca : Mircea Vulcanescu, Valeriu Gafencu, Arsenie Papacioc, Petre Tutea si altii de parca ai zice ca au comis „genocid”.
Chiar nu mai avem nici un discernamant ?
Apoi vad ca tratati cu mare superficialitate asa-numita pictura a parintelui Boca de la Draganescu. Pictura aceea nu are nici o legatura cu icoana NU pentru ca nu ar respecta stilul bizantin. Ci pentru ca NU respecta conditia fundamentala pe care se intemeiaza insasi icoana si anume Intruparea. Acea pictura nu este, asa cum ar trebui, o marturie a Intruparii.
Este o pictura holografica cu trupuri transparente, de inspiratie ezoterica, plina de un „demonism latent”, asa cum bine o caracterizeaza parintele Paulin Lecca.
Parintele Arsenie Boca a declarat ca a fost inspirat cand a pictat. Insa oricat ai fi de inspirat si vazator cu duhul, daca vezi altceva decat a vazut Biserica Universala inseamna ca duhul tau nu priveste in directia corecta.
Se stie apoi si din marturiile unor oameni care l-au cunoscut ca avea o predilectie pentru stiintele oculte, citea inclusiv carti de magie, antroposofie si cocheta cu practica yoga inca de cand era student dupa cum marturiseste parintele profesor Zosim Oancea care i-a fost coleg de camera la caminul facultatii de teologie.
Ar mai fi multe de spus dar deocamdata meditati la aceste lucruri.
Vedeti prea mult forma si prea putin spiritul. Pictura e doar un indicator …
Am gasit un link in care sunt incluse poze cu picturile de la biserica din Draganesti:
http://www.sufletortodox.ro/arhiva/imagine/Perintele%20Arsenie%20Boca%20-%20pictura%20bisericii%20Draganescu/
Picturile sunt o marturie in evolutia constiintei umane si o incununare a invataturii crestine inteleasa in SPIRIT.
http://www.sufletortodox.ro/arhiva/imagine/Perintele%20Arsenie%20Boca%20-%20pictura%20bisericii%20Draganescu/1/calugar.JPG
Atunci de ce nu propuneți să fie ștearsă pictura respectivă, care a fost sfințită o dată cu biserica de acolo ?
Scoateți și picturile de pe catapeteasma de la Prislop pictat în același fel.
Mergeți până la capăt, propuneți anatametizarea părintelui Boca pentru erezie !
Aveți responsabilitatea vă rog să faceți astea cu nume și prenume.
Și veți vedea răspunsurile oamenilor care mărturisesc ce cunosc și au trăit.
gânduri bune,
anatemi … cum? :P
Typing error, scuze, corect anatematizare, a da anatemei, a afurisi.
Explicații aici: http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/pravila-bisericeasca/anatema-81872.html
Știm ce este anatema sau afurisenia, dar termenul derivat ar trebui să fie ”anatemizare”, așa sună cât de cât românește. Din ”anatema”, verbul e ”anatemiza”, nu?
În link-ul dvs. apare în două forme diferite, ”anatemisire” în paragraful 37 și ”anatematisire” în paragraful 40. Eu aș zice că în paragraful 40 e greșit, iar în paragraful 37 e o formă arhaică. Nu e foarte reliable bibliografia dvs. :)
Nu prea m-am ocupat cu chestiile astrea, recunosc :)
În dex-ul Iorgu tipărit din bibliotecă apare doar anatemizare.
În dex-ul on liine la declinări apare doar a anatemiza. Dar apare și forma anatematizare, cu surse antebelice:
https://dexonline.ro/definitie/anatematiza
S-ar putea ca antebelic să fi fost folosită încă forma care vine din franțuzește și englezește: to anathematize, anathématiser.
În diverse texte am întâlnit destul de des și forma veche.
Draga mea, „fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă“ si hai sa citim „Cararea Imparatiei”. Apoi hai sa citim despre „trupurile transparente” si despre cum putem noi sa le avem si acum si aici, nu doar pe lumea cealalta.
„daca vezi altceva decat a vazut Biserica Universala inseamna ca duhul tau nu priveste in directia corecta”
Asta e buna de pus in rama deasupra intrarii in templul fundamentalistilor, de orice rit ar fi.
Nici nu mai e nevoie de citit vreo Carte
Este o adevărată profesiune de credință. Indiferent de religie :P
Din acest articol l-ati uitat cu desavarsire pe parintele Iosif Trifa, conducatorul Oastei Domnului. E .. elefantul din articol.