marți, septembrie 28, 2021

Avangardele utopice, Raul istoric si problema moralitatii

Motto: „Thanks to ideology, the twentieth century was fated to experience evildoing on a scale calculated in the millions. This cannot be denied or passed over or suppressed. How, then, do we dare insist that evildoers do not exist? And who was it that destroyed these millions? Without evildoers there would have been no Archipelago.”–Aleksandr Soljenitin

Am participat zilele trecute la un colocviu organizat de Liberty Fund despre dimensiunile istorice si politice ale Raului in epoca moderna. S-a discutat, evident, despre fascism si comunism, despre Marx si mostenirea sa, despre genocidul din Rwanda, despre Gulagul chinez (Laogai), despre radacinile psihologice ale Raului, despre raportul dintre ideologie si teroare. O tema esentiala este legata de relatia dintre practicile totalitare si sperantele utopice menite sa justifice atatea crime infaptuite in numele unor presupuse idealuri „progresiste”. Pedagogia diabolica si (i)logica leninismului (deci a comunismului) isi au originea in sacralizarea Istoriei si in mistica Revolutiei universal-mantuitoare. Astfel, avangarda utopica este proclamata drept omnipotenta, iar identificarea abstracta a omului cu ideea de putere se realizeaza prin intermediul ideologiei. Nu irationalitatea defineste Raul modern, ci tocmai pretentia unei perfecte rationalitati. Absurdul kafkian este unul aproape geometric. Diavolul totalitar este deopotriva metafizician, logician si statistician. Aparentul delir camufleaza precizia inspaimantatoare a ecuatiilor mortii. Cum imi scria recent unul dintre cei mai profunzi cunoscatori ai experientei bolsevice: „Lenin provided both the totalitarian poetry and the example of unrestrained, uncompromising violence toward ‘enemies’.” (Lenin a oferit atat poezia totalitara cat si exemplul violentei neingradite, inversunate in raport cu ‘dusmanii’).

Sociologul Daniel Chirot a scris o carte remarcabila despre tiraniile moderne, inradacinate in ideologii pseudo-stiintifice si in gnoze apocaliptice, ca expresii ale Raului istoric. Unul dintre cele mai tulburatoare capitole se ocupa de ceea ce Chirot numeste egalitarian hells (iadurile egalitariste). Cat priveste disponibilitatea unor intelectuali de a renunta la discenamantul moral si de a se angaja, cu iresponsabil entuziasm, in justificarea violentei politica in numele intemeierii Paradisului terestru, amintesc contributiile profesorului Paul Hollander. La ora actuala nu lipsesc relativistii etici pentru care crimele totalitare nu trebuie privite drept esential diferite de imperfectiunile democratiilor liberale.

Gandirea critica devine potential subversiva (atat obiectiv cat si subiectiv) deoarece prin natura ei se contrapune mitului omogenitatii intrinsec ortodoxiei staliniste clasice. Acest tip de samanism politic, practicat de asa-zisi adversari ai oricarei forme de misticism, anihileaza orice incercare de a rezista permanentului asalt al dogmei asupra mintii. Marxism-leninismul, numele de cod de fapt pentru ideologia nomenclaturii, a urmarit sa domine atat sfera publica cat si pe cea privata. Omul, ca individ dar si ca citoyen, trebuia masificat. Cultul violentei si sacralizarea infailibilei linii a partidului au produs supusii absoluti, cei pentru care nici o crima ordonata de la nivel inalt nu era nejustificabila in perspectiva „zorilor luminosi”. „Tortionarii voluntari” ai lui Stalin, la fel ca si in cazul motivatiilor ideologice ale unui Eichmann, de exemplu, au actionat, spre a relua o teza a Hannei Arendt, fara a gindi, deci “fara judecata” (thoughtlessness). Dar nu cred ca putem vorbi despre banalitatea actiunilor lor. Raul totalitar a fost radical, nu banal. Arendt gresea in privinta lui Eichmann: acesta nu era un simplu „surub birocratic”, ci un militant national-socialist total impregnat de mitologia numita de istoricul Saul Friedlander „antisemitism redemptiv”. Era un zelot al revolutiei naziste, la fel cum un Nikolai Ejov si alti calai din NKVD, erau zeloti al revolutiei bolsevice.

Un climat de frica endemica este necesar pentru mentinerea acestei ‚specii’ de monolitism. Mentalitatea stalinista conspiratoriala produce constant imaginea diabolica a tradatorului cu scopul de a cimenta o asemenea coeziune docila. In cel mai propriu sens girardian, mecanismul tapului ispasitor hraneste utopia societatii eliberate de exploatare, din care vor fi disparut antagonsmele sociale. Pina acolo insa, este nevoie de „intensificarea luptei de clasa” prin eliminarea inamicilor „obiectivi sau subiectivi”. Punctul de plecare al acestei violente colective, asigurata si perpetuata de aparatele statale, este maniheismul lui Lenin, militant, exclusivist si intrasingent, esentializat in hipnotica formula kto kogo (Care pe care?) . Cine sunt dusmanii? De unde vin? Care sunt scopurile lor? Functia Marii Terori, a proceselor spectacol, a fost exact aceea de a furniza raspunsuri la asemenea intrebari. Sarcinile trasate de catre Stalin subordonatilor sai in perioada valurilor de epurari (cistka) au fost, in principal, mentinerea vigilentei revolutionare si intretinerea psihozei generalizate. Nu se accepta nici o fisura in scutul bolsevic; nu sunt tolerate indoieli sau remuscari, ele putand ascunde posibile planuri menite sa submineze sistemul. Stalin semneaza personal zeci, sute de liste cu numele celor care urmeaza sa fie lichidati. La fel, Mao este cat se poate de transant: evita eufemismele, ordona uciderea celor pe care ii denunta drept inamici.

Motivul fortaretei asediate era proferat pina la satiu: aparea ca o idée fixe temerea ca „fiind inconjurati de dusmani, supravietuirea noastra depinde de mentinerea unitatii’. Nu exista salvare in afara comunistati supraindividuale numita Partid. Disidenta era perceputa drept un atac impotriva avangardei revolutionare.Astfel, opozitia devenea pacat mortal, suspiciunea capatand valoare de virtute absoluta. Asumarea diferentei echivaleaza cu oprobriul ostracizarii. Ea reprezinta insa si primul pas inspre emancipare, ceea ce Soljenitin a numit „autonomia spiritului”. In consecinta, sarma ghimpata a Gulagului sovietic este simbolul noii frontiere dintre victimele absolute si complicii relativi ai Diavolului in istorie.

Intreaga tragedie a comunismului este surprinsa in halucinanta pretentie a unei minoritati autodesemnate drept izbavitoare de a intruchipa o elita ale carei scopuri utopice sanctifica chiar si cele mai barbare metode ale sale. Acest hubris este fundamentul pentru negarea dreptului la viata a celor definiti drept ‚paraziti’, ‚microbi’ sau ‚drojdia societatii’… pentru dezumanizarea deliberata a victimelor. In centrul gandirii totalitare se afla asadar ceea ce Alain Besançon a definit drept fasificarea notiunii de Bine (la falsification du Bien).

Conceptia, initial propusa de iluministii francezi, asupra omului ca mecanism si-a gasit un sinistru ecou in tehnologia ubicua a crimei impotriva tuturor categoriilor sociale. Marea Teroare a reprezentat apogeul utopismului radical, momentul in care nimic nu a mai putut opri sau rezista in fata propagarii perpetue a marii minciuni. Igal Halfin descrie pertinent procesul prin care, odata cu ciclicele epurari din Uniunea Sovietica (care embrionar si programatic au inceput inca din 1920), escatologia marxista s-a metamorfozat intr-o demonologie care si-a atins maturitatea discursiv-transformist-criminala odata cu ofensiva pentru realizarea socialismului intr-o singura tara, sub Stalin. In acesti ani, discursul urii a fost saturat cu teribile spectre precum cele ale fractionistului, oportunistului de dreapta ori de stinga, impaciuitoristului, spionului, agentului imperialismului, reptilei trotkisto-zinovieviste, porcului buharinist, si alte ipostaze discursiv-simbolice ale ‚marsaviei’ anti-bolsevice.

Criticul Phillip Rahv, unul dintre celebrii intelectuali din New York, co-fondator al legendarei „Partisan Review”, a oferit o subtila interpretare a resorturilor care au avut ca finalitate Marea Teroare: “acestea sunt procese ale mintii si spiritului uman….In Uniunea Sovietica, pentru prima oara in istorie, individul a fost privat de orice mijloc de rezistenta. Autoritatea este monolitica: atributiile si politica sunt nediferentiate. In aceste conditii devine imposibila sfidarea partidului. Nu poate fi eludat. Nu numai intreaga viata este absorbita de acesta, el cauta sa modeleze si chipurile mortii.” O adevarata fenomenologie a tradarii ia nastere in procesul de justificare a masacrului societatii, fiind din pacate generos sustinua nu de putini intelectuali care au acceptat acest morbid scenariu. Nostalgia sau speranta pentru inselatoare firimituri de moralitate in utopia comunista, combinata cu exploatarea machiavelica a anti-fascismului au dus la un constantul esec al multor intelectuali de accepta sau recunoaste caracterul criminal al experimentului sovietic.

Problema fundamentala a leninismului a fost (asa cum au semnalat inca din 1918 Karl Kautsky si Rosa Luxemburg) divinizarea scopului final, ceea ce a avut drept consecinta aparitia unui univers amoral in care cele mai abjecte crime au fost justificate din prisma unui asimptotic viitor luminos. Iar in practica, punctul terminus a aparut drept eliminarea totala a politicii prin intermediul unui Partid care devenea ‚intruparea’ unei exterministe vointe generale . Profitand de medierea mitului Partidului ca incarnare a Ratiunii in istorie, leninismul a reusit mai eficient decat orice alta ideologie moderna sa transforme un cult de factura gnostica intr-un extraordinar instrument de auto-hipnoza politica. Militantii leninisti din intreaga lume au crezut in mitul ‚partidului de tip nou’ cu o ardoare comparabila doar cu cea a fanaticilor religiilor milenariste.

Cheia extinctiei leninismului se afla in complexul ideo-politic al partidului ca locus privilegiat al ratiunii si cunoasterii istorice. Leninismul, in variile sale faze, a fost ceea ce Ken Jowitt a definit drept un moment „catolic” in istorie, in timpul caruia „cuvantul universalizant ideologic a capatat trup institutional, iar rezultantul complex institutional (abil standardizat si ierarhizat) a reusit sa domine un semnificativ multiple culturi, autonom de caracteristicile acestora.” Formula althusseriana a acestui fenomen isi mentine validitatea doar prin extensie conceptuala: leninismul a fost un praxis al „filozofiei” ca ideologie, deci ca legitimare si apologie a dominatiei teroriste.

http://press.princeton.edu/titles/5809.html

http://laogaimuseum.org/

http://www.cornellpress.cornell.edu/book/?GCOI=80140100740460&fa=author&person_id=231

http://www.isi.org/books/bookdetail.aspx?id=2b299c8d-0cf4-4699-9d84-90f6e9063f71

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Raul istoric apare peste tot in toate partidele inclusiv in cele care nu sunt la putere.
    Sunt cunoscute crimele comise de conducerea partidelor si un exeplu este KKE partidul comunist al Greciei.Violenta a sot totdeauna parte a pacticii.Imediat dupa pactul Ribetrop-Molotov, prima grije a conducerii KKE a fost sa tradeze memebrii de partid independenti si sa-i indice germanilor si securitatii statului care i-a arestat pe baza denunturilor partidului.
    Lupta pentru putere in partid a fost insotita de violenta si lichidarea concurentilor.
    La fel a facut Ceausescu.
    Dupa 20 de ani la fruntea partidului si dupa ce l-a adus la cel mai jos nivel tovarasa Aleka Papariga a plecat din functie dupa ce a distrus tot ce se putea.La intrarea in functie Aleka a gasit un partid puternic din punt de vedere financiar si acum l-a lasat la sapa de lemn.
    Sindurul sop al tovarasei era ca pe vremea demonstratiilor in piata constitutiunii sa vineze pozitiile concurentului de stinga Syriza si sa-l loveasca pentru a le ocupa locurile.
    In timpul predecesorului si anume Harlaos Florakis toti cei independenti din partid sau cei care au emis pareri independente au fost vinati si batuti de fortele de soc ale partidului chiar si in sedintele de la sediul central o fortareata numita casa poporului.
    Asa se stinge ultimul partid stalinist din Europa si poate din lume.
    Primul vinat este membrul de partid de rind.

    • BUN ! BUN !

      Informație de primă mînă ! FAPTE NU VORBE ! Relevantă pentru infernalul spirit grecesc modern, complet în opoziție cu ce au dat anticii Europei și LUMII. Nu știu cum naiba, dar se îmbucă perfect cu talibanismul anti-creștin al Bisericii Ortodoxe grecești. Și la noi se simt ecouri [vezi „medievala” demonstrație anti-cip, „Catedrala Mîntuirii Neamului” (prost) și alte oribilități anti-șist], dar mai blegomane.

      CUM ȘI SÎNTEM !

    • Va multumesc pentru comentariul care adauga informatii extrem de relevante. Cel care i-a luat locul tovarasei Aleka este el insusi un militant neo-stalinist, un comunist indarjit. A participat activ la luptele intestine din PCG si a fost unul dintre cei mai activi sustinatori ai liniei dogmatice reprezentata de factiunea Florakis:

      http://inter.kke.gr/News/news2013/2013-04-15-congress-epitixia

      Obsesia „deviationismului”, vanarea concurentilor de stanga fac parte din traditia bolsevismului dintotdeauna. Ultimul partid stalinist? Nu sint atat de sigur. Sa ne gandim la PC din Portugalia, la PC din Boemia si Moravia ori la Rifondazione din Italia. Nu mai vorbesc de PC din Chile…

  2. Totalitarianism is the possession of reality by a political Idea – the Idea of the socialist kingdom of heaven on earth, the redemption of humanity by political force. To radical believers, this Idea is so beautiful it is like God Himself. It provides the meaning of a radical life. It is the solution that makes everything possible; it is the end that justifies every regrettable means. Belief in the kingdom of socialist heaven is the faith that transforms vice into virtue, lies into truth, evil into good. For in the revolutionary religion, the Way, the Truth and the Life of salvation lie not with God above but with men below – ruthless, brutal, venal men – on whom the faith confers the power of gods.

    Peter Collier and David Horowitz, Destructive Generation: Second Thoughts about the Sixties, page 287.

    • Of all tyrannies, a tyranny exercised for the good of its victims may be the most oppressive. It may be better to live under robber barons than under omnipotent moral busybodies. The robber baron’s cruelty may sometimes sleep, his cupidity may at some point be satiated; but those who torment us for our own good will torment us without end, for they do so with the approval of their own conscience.
      – C.S. Lewis

  3. O ideologie care ignora etica si morala nu este decat un instrument de obtinere si justificare al puterii.
    Culmea este ca premisa marxismului (ca si a multor revolutii, inclusiv cea franceza) era una morala: eliminarea unor nedreptati sociale.
    Exista si exceptii de la regula revolutiilor autodestructive, cea mai mare si mai cunoscuta fiind Revolutia Americana din sec XVIII…. considerata unanim ca singura revolutie de succes din istorie. Probabil ca „Parintii Fondatori” au fost printre putinii care au reusit sa reziste ispitei totalitarianismului, nu au lasat ura de clasa sa-i consume si au tinut etica la mare pret.
    Nu este intamplator ca Revolutia Americana a inceput in leaganul pelerinilor bostonieni, urmasii celor care au plecat in „Lumea Noua” pentru a fonda o societate ghidata de morala religiei crestine.
    Celor ce vad spiritualitatea in afara religiei, sa speram ca se vor ghida dupa principiile eticii; si poate dupa atata amar de vreme ne dam seama ca fara etica si morala nu e decat jungla.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

“Discriminarea” în vremea holerei. Sau ce ne spune manipularea cuvintelor în pandemie

Acum vreo săptămână explicam într-o emisiune TV că a te considera “discriminat” dacă ţi se impun restricţii pentru că n-ai vrut să...

Nimicul la putere

            Ceea ce vedem acum pe scena publică nu e nimic altceva decât consecința faptului că niște oameni fără nici o consistență...

Când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit

                                                 Una din acele istorii care se vor adevărate, deşi nimeni nu ştie cât sunt de exacte,...

România, septembrie 2021: peisaj după Congres

În cele din urmă, “ echipa câştigătoare” a învins,  iar  Klaus Iohannis îşi are partidul  prezidenţial pe care şi l-a dorit.  Este...

Welcome to Cîțuland sau cum să ucizi un partid istoric

Cred ca din toată această gretoasă si grotescă poveste, cel mai compromis iese presedintele Ghinion. S-a aventurat pe terenul de joc, a...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.