Totalitarismul va ramane marea problema a filosofiei politice si in veacul al XXI-lea, scria Marcel Gauchet. Departe de a se fi stins, pasiunile utopice continua sa mobilizeze si galvanizeze nevroze mistuitoare, entuziasme de masa, energii febrile si pulsiuni colective. Violenta este din nou exaltata ca avand functie purificatoare. Ideile lui Georges Sorel, profetul violentei, redevin actuale. Excitatiile ideologice continua sa fie contagioase. Teleologia marxista, expresia absoluta a mesianismului revolutionar modern, renaste sub noi infatisari, pariind pe angoase, frustrari si derute reale. Celebrul istoric Richard Overy a scris despre cartea mea „The Devil in History” o patrunazatoare recenzie in revista „Times Higher Education”, aparuta acum in traducere romaneasca in revista „22”. Eseistul Valentin Stanga mi-a trimis un scurt, dar extrem de dens, eseu-recenzie despre noua mea carte pe care il public aici cu bucurie si gratitudine. Reflectile sale se intalnesc acelea ale profesorului britanic Tom Gallagher, unul dintre cei mai avizati si fini cunoscatori ai spatiului ideatic si politic al Europei zilelor noastre.
„Lectii ale secolului XX” de Richard Overy
Atât comunismul, cât și fascismul au murit ca forțe politice centrale în societate, ceea face să fie mai ușor pentru noi să le percepem drept manifestări politice maniacale. Nucleul analizei lui Vladimir Tismăneanu, inteligentă și judicioasă, constă în răspunsul la tulburătoarea întrebare privind modul în care acestea au fost posibile de la început.
Majoritatea istoricilor și a politologilor din Occident care scriu despre dictaturile totalitare au fost îndeajuns de norocoși să nu aibă experiența directă a vieții în aceste regimuri. Vladimir Tismăneanu nu face parte din această categorie. A crescut în România lui Nicolae Ceaușescu, unde a susținut cu curaj, în 1980, o dizertație doctorală despre marxismul critic. Este în prezent profesor de politologie comparată la Universitatea din Maryland. Ceaușescu a murit de mult, executat în grabă de propriul popor în 1989. În volumul de față, Tismăneanu reflectă, mai degrabă în calitate de filosof politic decât de istoric, asupra surselor care au generat, în secolul XX, teribila putere a regimurilor totalitare de a face atât de mult rău în numele justiției revoluționare și rasiale.
Preocuparea sa principală este examinarea a ceea ce numește „aspirațiile maximaliste utopice“ formulate de regimurile comuniste și fasciste din Europa pentru a încerca să înțeleagă cum a fost posibil ca sisteme care au pornit cu agende utopice – revoluție mondială și renaștere națională – să sfârșească prin a construi distopii criminale. Există la ora actuală un consens în Vest că acestea au fost „viziuni maniacale“, pentru a folosi formula lui Tismăneanu. Dar atât comunismul, cât și fascismul au murit ca forțe politice centrale în societate, ceea face să fie mai ușor pentru noi să le percepem drept manifestări politice maniacale. Nucleul analizei de față, inteligentă și judicioasă, constă în răspunsul la tulburătoarea întrebare privind modul în care acestea au fost posibile de la început.
Pentru articolul complet:
http://www.revista22.ro/lectii-ale-secolului-xx-18785.html
Textul eseistului Valentin Stanga:
„The Devil in History” (University of California Press, 2012) de Vladimir Tismaneanu e o reușită captivantă: are vastitate exegetică, are nerv critic, are mulți ciorchini de erudiție. Însă dincolo de meritele ei academice, cartea te pune pe gânduri, te solicită cognitiv, îți cere, parcă, să ieși din convenția lecturii de acumulare și să participi, harnic, la consolidarea unui pariu existențial ce nu mai suportă echivocuri și tergiversări. Gândul ei te pune în alertă hermeneutică, îți impune o veghe și o atenție la veac în precaritatea cărora ai simți că neglijezi o datorie esențială. Să mă explic.
Cred în Dumnezeu și, prin urmare, în prezența laborioasă a Adversarului în diacronia Imanenței. De aceea, când vreau să fixez interpretativ chipul Diavolului în acțiunea sa istorică, merg îndărăt până la narațiunea păcatului strămoșesc, a gestului deviant al protopărinților. Cum îmi apare Șarpele auroral la capătul lecturii textului biblic? Rezumativ, Șarpele e cineva care separă (gr. diaballein), divide, scindează. Cuplului primordial îi trece, de pildă, ideea unei cunoașteri libere de autoritatea divină. Mai precis, păcatul originar stă într-un ofidism epistemologic, anume în convingerea – toxică existențialmente – că poți afla și manipula Adevărul fără tutelă sacră. « Îndrăzniți să cultivați cuoașterea pe cont propriu! », insistă Șarpele Genezei. Promisiunea era imensă: la capătul acestui gest transgresiv, Adam și Eva urmau să devină zei, să se desprindă, deci, de regnul subaltern ce le fusese alocat de Creator și să „promovezeˮ ontologic. Or, cunoaşterea autonomă se dovedește, neîntârziat, reprehensibilă și ucigașă.
Secolul XX repune în scenă retorica separatistă a Diavolului. De această dată, însă, accentul e mutat de pe iluzia îndumnezeirii individului pe utopia mântuirii obștii. Transcendența e evacuată filozofic (când nu grosolan) din ordinea realului, în timp ce materia, respectiv angrenajul social capătă prestigiu absolut și însemnătate științifică exclusivă. A decela legile Istoriei și a obține, pe cale rațională, formula metabolică a colectivităților duce, în cele din urmă, la cristalizarea unui amplu manifest soteriologic. Diavolul renunță la scenariul egoist (prelucrat inteligent de doctrinele liberalismului clasic) și promite, de această dată, Paradisul terestru, opus Ierusalimului ceresc. Eshatologia nu îi mai aparține Demiurgului (just în absolut), ci Partidului, legitimat de cunoașterea hierurgică a întregului scenariu intramundan. Încă o dată, oferta Diavolului sfîrșește în fals și hecatombă. Înstrăinată de cer și de modestia antropologică a bunului-simț, umanitatea repetă, cu obeze statistici de plâns și sânge, Căderea. Gulag și Holocaust – sau bifurcarea înspre Stânga și înspre Dreapta a limbii Șarpelui în istoria secolului trecut.
În fond, despre limba despicată a Șarpelui tratează cartea lui Vladimir Tismaneanu. Și o face cu verva responsabilă și acribia cuiva vindecat, la timp, de eleganța perfidă a acestei reptile…
http://www.ucpress.edu/book.php?isbn=9780520239722
In recenzia pe care o semneaza in revista “International Affairs” (Vol. 88, No. 5, September 2012, pp. 1141-1142), profesorul Tom Gallagher scrie:
At a time when liberal values are showing their frailty and salvationist mythologies are returning to favour in different places, an absorbing comparative essay is provided on the origins, ravages, and ultimate failure of the radical totalitarian movements of the last century: communism and fascism. Vladimir Tismaneanu is an appropriate guide, a polymath steeped in the philosophical , literary and social science texts spawned by defenders, apostates anad analysts of this phenomenon. … (The book) offers a reminder to desensitized, rather neurotic and often these days self-pitying Europeans about how absolute the collapse was when fanaticism and rigid certainties replaced reason and moderation in the pursuit of political goals”. (La un ceas cand valorile liberale isi arata fragilitatea si mitologiile salvationiste sunt din nou favorizate in unele locuri, ne este oferit un captivant eseu comparativ asupra originilor, ravagiilor si esecului final al miscarilor radicale totalitare ale secolului trecut: comunismul si fascismul. Vladimir Tismaneanu este un ghid potrivit, un erudit bine informat privitor la textele filosofice, literare si din domeniul stiintelor sociale ale partizanilor, apostatilor si analistilor acestui fenomen. … (Cartea) ofera un memento europenilor desensibilizati, nevrotici si mai degraba inclinati spre auto-compatimire despre natura absoluta a colapsului produs atunci fanatismul si certitudinile rigide au inlocuit ratiunea si moderatia in urmarirea scopurilor politice).
In remarcabilul sau eseu “The Violent Visions of Slavoj Zizek”, aparut in “The New York Review of Books” (July 12, 2012, pp. 22-24), distinsul ganditor politic John Gray ajunge la urmatoarea concluzie despre un caz paradigmatic de intelectual “desensitized, neurotic, rather self-pitying”:
In a stupendous feat of intellectual overproduction, Zizek has created a fantasmatic critique of the present order, a critique that claims to repudiate practically everything that currently exists and in some sense actually does, but that at the same time reproduces the compulsive, purposeless dynamism that he perceives in the operations of capitalism. Achieving a deceptive substance by endless reiterating an essentially empty vision, Zizek’s work–nicely illustrating the principles of paraconsistent logic–amounts in the end to less than nothing.” (Intr-o uluitoare experienta de supraproductie intelectuala, Zizek a creat o critica fantasmatica a ordinii prezente, o critica ce pretinde sa repudieze tot ce exista acum si intr-un anumit sens o si face, insa in acelasi timp reproduce dinamismul constrangator si lipsit de scop pe care el il percepe in operatiunile capitalismului. Realizand o substanta inselatoare prin repetarea necontenita a unei viziuni esential vida, oprea lui Zizek–care ilusteaza clar logica paraconsecventei–sfarseste prin a fi mai putin decat nimic.)
Bonus: Multe din ideile din aceasta carte le-am explorat in nesfarsite, pasionante si intotdeauna rodnice dialoguri cu H.-R. Patapievici. Iata un fragment din speech-ul sau la lansarea noii editii din „Manifestul Partidului Comunist”, aparuta la Yale University Press in 2012. Coordonatorul editiei, publicata in colectia „Rethinking the Western Tradition”, este profesorul Jeffrey C. Isaac de la Universitatea Indiana din Bloomington. Volumul include o serie de studii critice, inclusiv articolul meu „Reflections on the Fate of Marxism in Eastern Europe: Fulfillment or Bastardization?”.
Dle. Tismăneanu, diavolul este extrtem de personal pentru fiecare .pentru dvs. se manifestă printr-o anume lipsă de modestie de genul ”nu înțelegeți cine sunt eu”. Materialele dvs. interesatne- la maxim – pentru mine- sunt trase în jos de jalnicele orgolii, de falsele răfuieli cu oameni cu care nu merită să vă răfuiți. Și de corul apaludacilor (drumul spre Iad e pavat cu intenții bune) gen dl. L. care se arată mândru să vă fie contemporan. Oare de ce ? Sunteți o valoare, așa cum o valoare e și dl.Beevor, dl. Montefiore sau alții. Totuși, un pic de modestie nu strică – iar lupta dvs. – pe undeva justă- împotriva josniciilor unor persoane jenante- dă impresia unei răzbunări triste și patetice. Mi-ar plăcea să declarați că pentru ROmânia prestația dvs. va fi pro-bono. Veți închide gura tuturor denigratorilor dvs. și veți dobândi respectuil cuvenit. În momentul când acest respect este ponderat de deconturi- indiferent de sumele (jenante pentru manifestări de prestigiu) – dvs. sunteți în postura de victimă.
Acestea fiind spuse, poate comentati si subiectul articolului. Nu e vorba de persoana mea, ci de idei. Propun asadar sa „de-subiectivizam” interventiile si sa exploram impreuna, daca se poate, relatia dintre utopii, ideologii si revolutii intr-un veac fara egal ca violenta si brutalitate. Dincolo de criticile mai mult sau mai putin indreptatite, ma simt onorat de alaturarea cu autori de anvergura lui Anthony Beevor si Simon Sebag Montefiore. Va multumesc.
Domnule profesor,
Mă includ şi eu în tabăra psihiatrilor/psihanaliştilor/psihologilor care stau cu lupa pe textele ce sunt scrise de Dvs de câteva luni (din 31 august 2012), asta nu pentru a scoate cine ştie ce carte despre Rusia sau Dvs. pe divan, nu în această calitate (las asta în sarcina lui Scarpia, nu trebuie să dau explicaţii de ce), doresc doar să pun câteva accente la textul dvs.:
„nevroze mistuitoare” – aici este nevoie de o tuşă mai plină de carne, sunt psihoze;
„pariind pe angoase, frustrari si derute reale”, cu permisiunea Dvs. aş trece şi obsesii;
„pulsiuni colective” – aici putem scrie o carte despre pulsiuni si arhetipuri specifice românilor. Cartea distinsului prof. Zamfirescu (Nevroza balcanică), recomandată de incisivul meu prieten Zen, este doar un mic preludiu la câtă patologie zace în pieptul de aramă al românilor.
Cochetăria cu psihanaliza aduce un pic de condiment în scrisul Dvs., dar sigur colegii mei, „triada” (Zen, Scarpia şi Mica Vienă), „răstignesc” textul Dvs. aşa cum au făcut cu distinsa Doamnă Gorga în apărarea prof. Manu, dacă nu avem „diagnosticul” corect şi complet.
Mai am o mică observaţie, fisurile intuite de Dl. Andrei George, dar şi cenzurarea unor mesaje, şi aici nu mă refer la subterana „triadei” fixate patologic deja pe atitudinea Dvs., este un mecanism de apărare doar pe primul nivel/strat (teoria cu ceapa aplicată pe mecanisme de apărare), ce este în realitate gestul de a nu accepta critica, nu face obiectul acestui mesaj, nu am fost şi nu sunt adeptul psihiatriei politice, dar cred că ar trebui să meditaţi un pic la recuzita Dvs. de măşti folosite în cele trei straturi: viaţa publică, viaţa privată şi viaţa secretă, este un pic de clivaj aici.
Să auzim de bine, şi aşa cum probabil bănuiţi, vom citi cartea ce urmează a fi lansată la târg cu creionul în mână, subiect de analiză pe text la şedinţele săptămânale, în formulă incompletă de data aceasta când vine vorba despre Dvs.
Sa nu uitam fobiile si fantasmele (mantuirii, salvarii etc) :)
Dar mai ales, sa mergem la texte:
http://openlibrary.org/books/OL6746422M/Das_Unbehagen_in_der_Kultur
Slavoj Žižek despre… chestiune:
When Freud says ‘Unbehagen in der Kultur’, civilization and its discontents, or more literally, the uneasiness in culture, he means that it is not just that most of us, as normal, we socialize ourselves normally, some idiots did not make it, they fall out, and they have to be normalized. Culture as such, in order to establish itself as normal, what appears as normal involves a whole series of pathological cuts, distortions. There is, again, a kind of an Unbehagen, uneasiness: we are out of joint, not at home in culture as such, which means, again, that there is no normal culture.
Domnule profesor,
Draga Sallas,
„Excitatiile ideologice” – aici trebuie completat, la noi excitatiile ideologice nu mai functioneaza ca la carte, noi avem perversiuni intelectuale cat se poate de originale, atat de evidente in actiunile isteroide ale politicienilor incat viata politica aduce a spital de psihiatrie fara sedative. Sallas, tu esti un adept convins al lui Jung si nu crezi prea mult in pulsiuni, in efectul produs de refularea lor, arena politica este o baie de adrenalina pentru prea multi frustrati, doar in arena se pot dezlantui psihozele si nevrozele. Complexul „tatucului” Iliescu este o certitudine, vine din Oedip, din dorinta de a fi protejat, tatal omnipotent si iar ajungem la…
Domnule profesor, nu stam cu lupa pe textele dv., nu. Citim doar intr-o alta cheie, deformare profesionala; scrisul este terapie, limpezire, centrare, supapa… este o binecuvantare!
Eu, ca adept convins al lui Freud, vad pulsiuni si refulari, transfer si contratransfer…
Capo di tutti capi/Sallas citeste in cheia Jung, desexualizeaza viata, la el toate tin doar de inconstientul colectiv care tasneste in constient la cel mai mic cutremur (discutabil daca este doar asa)…
Scarpia vede doar prin prisma lui Adler cu clasica lui vointa de putere, cu fixatie pe psihiatria politica, cu o alergie viscerala fata de Freud, refugiat in semn de protest intr-o existenta monahala provizorie, tine de regenerare si faze in travaliu.
Singurul pacifist este Mica Viena/Dmitri/Felix, de prea mult timp la nivelul Anna Freud, Karen Horney si Melanie Klein, impulsiv ca un corsican, dupa cum bine stiti, urechiat si pus in insectar pana parcurge Freud si Jung integral.
Nu avem intentia de a “rastigni” cartile dv, la istorie sigur suntem toti la nivelul unui elev de clasa a IV-a, vrem doar sa ducem la capat o dantelarie brodata pe istoria dv personala construita in tacere, dar se pare ca deja ne comportam ca niste elefanti scapati printre portelanuri si cristale. Daca reusim sa ducem cartea la capat, primul exemplar cu dedicatie este pentru dv., nu incape discutie de „bun de tipar”, personajul principal nu da BT.
Cu ganduri bune, dar incisiv exteriorizate,
Zen
Că tot veni vorba de BT la cartea noastră (o partitură la 4 mâini) ce înseamnă BT in Rusia:
# Lenin – Balsoi Titan
# Stalin – Balsoi Tiran
# Hrusciov – Balsoi Turist
Felicitari, domnule profesor, pentru felicitarile primite.
Fasciscmul, comunismul (ne-democratia in general) nu-si va reduce niciodata
prezenta sub 49 %.
Ca si apa oceanului, desi face nentrerupt „act de prezenta”, nu isi iese
intotdeauna din matca ci, doar, la rastimpuri.
Eu nu sunt „atat de inalt incat sa ma raportez la cine stie ce filozofii inalte”.
Copil fiind a trebuit sa fac fata atacului vreunui copil. Eu, prin firea mea, nu atac
niciodata.. Dincolo de imobilizarea, si indepartarea adversarului, nu trec.
Dar am inteles de prea mult amar de vreme, ca nu e suficient sa lasi tu „lumea”
in pace ca sa iti garantezi ca te va lasa si ea pe tine.
Hiena, care sa se tina in preajma animalului puternic pana cand acesta va slabi,
va exista intotdeauna.
Omul sanatos (la minte mai ales) trebuie sa nu se lase niciodata pe tanjala.
Hotul nu ataca cand e paznicul atent, ci candisi slabeste atentia.
Nu pot sa nu re-amintesc aici, in pagina, o carte (deloc cu pretentie literara)
numita „Pentru toata viata” a unui Rufus Daves, (ceva destul de asemanator
cartii „Papillon”.
E interesant de vazut, cum, in strabaterea unui desert, dupa ce ajung sa se
manance (la propriu) unii pe altii (din cauza foamei), raman doar doi.
Cel mai feroce si, cel mai „cavaler”. „Ferocele”, ramas printre altele si cu
un topor in mana.
In timp ce „cavalerul” nu ar fi mancat din celalalt nici daca acela s-ar fi
auto-prajit, celuilalt ii sfaraia buza dupa el.
In timp ce „ferocele” se culca fara nici o grija, pentru ca-si citise de mult
„adversarul”, viata celuilalt nu era in siguranta nici cand era plin de
vioiciune..
Fascismul, comunismul ( si,…. la mod general, tot ce nu este „democratie”
(cunoastere calificata) este „religie” (invatatura dobandita prin „ucenicie
la locul demunca”). Nu dispar niciodata, iar cine isi adoarme vigilenta,
poate sa doarma ca il pazeste Vantu.
felicitari, domnule profesor. tocmai am luat versiunea kindle. in acelasi timp trebuie sa recunosc ca andrei george „has a point”, iar raspunsul pe care i l-ati dat nu face decat sa-i intareasca argumentele. that aside, ma astept la o carte foarte buna.
..cat despre ‘lectura’ lui Valentin Stanga, cuvinte frumoase dar lipsite de ‘radacina’; nu poti face critica totalitarismului daca nu decelam (ah, ce cuvant!) sursele gandirii reci, rationalizante: Spinoza si Iluminismul; nu poti veni cu grila Protoparintilor peste un eveniment eminamente secular, e oarecum jenant..(ca sa nu mai zic de formulele licentioase gen Demirgul absolut: vorbiti despre Odin sau…Dumnezeu?)
Se pare ca ati scris inca o carte buna, apreciata nu numai de dumneavoastra dar si de alti cunoscatori. Sunt convins ca merita citita. Nu v-ati putut abtine sa nu mentionati ca opera lui Zizek este ceva „mai putin decat nimic”, asta asa in treacat, pe final de articol. Globalizarea secolului XXI ar putea fi o forma evoluata de totalitarism, mascata si inselatoare ? Comunismul vroia binele omului. Nu cumva globalizarea vrea binele natiunilor sau ce vor deveni si deci implicit al fiecarui individ, iar oamenii vor fi egali, unii mai egali ca altii ? Partidul unic va fi inlocuit cumva cu o elita transnationala sau un grup restrans de state ?
In ce priveste scrierile lui Zizek despre Hegel, Marx, Lacan, comunism si revolutii, nu este diagnosticul meu, ci al unui remarcabil ganditor liberal, John Gray, un exponent catusi de putin dogmatic al liberalismului. La capitolul Zizek ideile lui Gray se intalnesc cu ale mele. In carte ma refer frecvent la pozitiile lui Zizek si ale altor ganditori pentru care Marx insusi nu a fost suficient de radical…
Interpretarea de tip teologic a istoriei, legitimă vine în contradicție flagrantă cu superbia intelectualilor moderni, seculariști. În plus, dacă suntem coerenți până la capăt, principiul ontologic al răului se manifestă constant în istorie, cu atât mai mult în modernitate, când reușește să convingă tot mai mulți oameni de inexistența sa. În plus, epistemologia științelor umane și sociale, derivată din același Weltanschauung secularist, poate admite ipoteza ,,Diavolului în istorie” doar ca expresie metaforică, inspirată explicativ, dar inoperabilă metodologic.
@ Vladimir Tismaneanu
Stimate domn,
Aici contează şi poziţia celui care raţionează.
În ultima întâlnire electorală americană unul dintre cei doi spunea că duşmanul cel mai important al americii este al-Qaeda, celălalt spunea că Rusia… Nici una din părţi nu a spus că cel mai mare pericol american este statul totalitar şi dictatura (eu cel puţin aşa cred, SUA a dezvoltat cea mai bine pusă la punct poliţie politică din istoria lumii… nu te poţi ascunde, se înregistrează peste tot, se filmează şi prin pereţi…).
Te pune pe gânduri, nu-i aşa.
Între timp, din ce în ce mai mulţi sociologi americani spun că în Statele Unite preşedinţii sunt în campanie cu tendinţe de liberalism iar în poziţia de preşedinte cu tendinţe spre totalitarism. Mie totalitarismul mi se pare deja permanentizant, dar eu nu sunt sociolog. De asemenea sociologii americani deja vorbesc despre falsa paradigmă stânga-dreapta şi în SUA. Sigur, mediul lor de exprimare nu este „oficial” ci mai mult underground, pe bloguri, pe youtube… dar sunt din ce în ce mai mulţi.
Cea mai recentă dovadă de poliţie politică…
http://www.infowars.com/teenager-admits-spying-on-muslims-for-nypd-program-created-by-cia/
Securitatea din România comunistă pare o nimic toată…
Eu cred ca cei care citesc sunt intotdeauna mult mai multi decat cei care scriu.
Chiar si aici, la Contributos.
Daca nu am avea un Tismaneanu, ar trebui sa scoatem de undeva, unul
Cine nu s-a fript cu comunism, e bine sa sufle si in iaurt.
Comunismul inseamna inainte de orice „lichidizarea personalitatii persoanei”.
Altruismul, este tot la fel de nociv ca si egoismul atunci cand se revarsa dincolo
de „banda de frecventa” a legitimei aparari, a acelei legitime aparari dictate de
„instinctul de conservare, in primul rand a „ambientului total” (natura, sau „casa
tatalui meu” la care, pe limba lui de atunci, facea referinta Isus), in al doilea rand
al speciei (cea compusa din insumarea tuturor „aproapele meu”) iar in al treilea
rand al tau personal (desi pe de alta parte tu esti cea mai importanta chestie dar
nu contezi decat „inclusa in intreg” (intregul nu este intregin alta configurare decat
cea de 100%).
Asa ca apararea acestei sfinte „treimi” nu trebuie sa ajunga la a fi manifestata nici
„de nevoie” si nici din capriciu ci din constientizarea importantei faptului in sine.
Ar aparea insa o problema, extrem de neplacuta celor care cred ca opozitia (asa
in general) se face doar pentru a rupe vreo unanimitate, si care s-ar traduce in
ceea ce numim „plictis /plictiseala” ca intotdeauna atunci cand nu iti gasesti
(pentru ca nu ai) rostul.
Este egal de crima sa administrezi cuiva „Viață” (inclusiv tie), cum sa administrezi
cuiva „Moarte”. Nu este „omeneste” ci este „o munca la negru”, o ingerinta in
treaba celui cu adevarat autorizat pentru asta („Viața insasi”) si o faci, ca persoana,
cu cat mai putin „respect de sine” esti capabil sa iti acorzi.
Este o „necunostere a lungului nasului” o neintelegere si o neadmitere a ceea ce
efectiv esti ( cu alte cuvinte o „neimpacare”, o „traire in zbuciumare cu tine insuti”.
Nu stim ( nu vrem, nu admitem) sa castigam in aceeasi masura in care nu stim
sa pierdem. Ne dpasim atributiunile de oameni tocmai pentru ca nu ne consideram
„obisnuiti oameni” ci superior din start acestui concept (cel denumit „om”)
Povestea asta cu totalitarismul pica manusa si peste aspectele comentate zilele trecute. Numirile ICR fara concurs etc. USl lupta contra totalitarismului „basist” cu „totalitari” veritabili. Numele lui Mihai Milca imi aduce aminte de alt „amic” al domniei sale intru ale culturii: seful protocronistilor, Ilie Badescu. Banuiesc ca il cunoasteti, din epoca macar.
Uzul si abuzul de institutii pare a fi o regula la aceste personaje. Inteleg, de pe siteul Curtii de Apel, ca numitul Badescu, director la Institutul de Sociologie al Academiei, este cam in pericol sa i se traga de sub el scaunul castigat anul trecut, printr-un concurs… discutabil. Cel putin asa inteleg din decizia, in prima instanta, a Curtii. Gasiti detalii pe siteul Curtii de Apel.
Doar asa, ca sa stie lumea ce fel de baieti sunt astia si cum propaga ei binele prin institutii.
Va multumesc pentru mesaj. Numele lui Ilie Badescu este mentionat, printre cele ale celor mai activi protocronisti, in „Raportul Final” al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania (CPADCR). Volumul a aparut la Humanitas in 2007, coordonat (editori VT, Dorin Dobrincu si Cristian Vasile). La mijlocul anilor 80, dl Milca era redactor-sef adjunct la „Scanteia Tineretului”. In 1987 a fost „selectat” spre a fi trimis directorul Bibliotecii Romane de la Roma. Deduceti Dvs ce insemna acea numire…
„ Eseistul Valentin Stanga mi-a trimis un scurt, dar extrem de dens, eseu-recenzie despre noua mea carte pe care il public aici cu bucurie si gratitudine. Reflectile sale se intalnesc acelea ale profesorului britanic Tom Gallagher, unul dintre cei mai avizati si fini cunoscatori ai spatiului ideatic si politic al Europei zilelor noastre.”
Aprecierile dvs asupra eseistului in cauza sunt impartasite pana la un punct si de catre domnul Cristian Tudor Popescu care citeaza integral si comenteaza o scrisoare a domnului Valentin Stanga (http://www.gandul.info/news/ctp-in-dialog-cu-cititorii-7481982), dar probabil nu ar fi de loc impartasite de catre profesorul britanic Tom Gallagher care scrie in cu totul alt registru in presa romaneasca si despre cu totul alte subiecte cum ar fi :
„Nici măcar ascensiunea la putere a lui Hitler, în 1932-1933, nu a fost atât de bogată în incidente în care mecanismele democraţiei şi măsurile de protecţie a acestora să fie pur şi simplu aruncate pe fereastră. Ponta a pus la cale un fel de marş al Romei în stilul lui Mussolini, în care, până în prezent, nu s-a recurs la violenţă. Dar a fost dominat de calomnii, intimidări de culise şi tehnici de creare a sentimentelor de şoc şi teamă, puse la punct de către canale de televiziune cu o conduită îndoielnică, pe care nu le poţi întâlni nicăieri altundeva în lumea civilizată.” (http://www.revista22.ro/ponta-regele-junglei-care-a-redevenit-romnia-16726.html )
Ar fi foarte interesant sa aflam si noi unde scrie profesorul Tom Gallagher despre altfel de subiecte , pentru ca din articolele pe care domnia sa le publica in presa romaneasca , nu pare sa se intalneasca deloc cu domnul Stanga in reflectii ca cele citate in articolul dvs :
„ Cred în Dumnezeu și, prin urmare, în prezența laborioasă a Adversarului în diacronia Imanenței. De aceea, când vreau să fixez interpretativ chipul Diavolului în acțiunea sa istorică , merg îndărăt până la narațiunea păcatului strămoșesc, a gestului deviant al protopărinților . Cum îmi apare Șarpele auroral la capătul lecturii textului biblic ? Rezumativ, Șarpele e cineva care separă (gr. diaballein), divide, scindează. Cuplului primordial îi trece, de pildă, ideea unei cunoașteri libere de autoritatea divină. Mai precis, păcatul originar stă într-un ofidism epistemologic , anume în convingerea – toxică existențialmente – că poți afla și manipula Adevărul fără tutelă sacră . « Îndrăzniți să cultivați cuoașterea pe cont propriu! », insistă Șarpele Genezei.
Rar am citit ceva mai vesel despre probleme atat de serioase si despre arhetipuri care ajung pana la „Sarpele auroral” si „protoparintii devianti” (Adam si Eva) (:)) dar slava Domnului ca este vorba despre numai despre ofidism , si nu despre ophidicism asa cum il defineste Wikipedia (http://en.wikipedia.org/wiki/Ophidiophilia).
Pe de alta parte, reflectiile de mai sus reprezinta numai o etapa dintr-o posibila evolutie ulterioara a densitatii textului , pentru ca intotdeauna in cultura exista loc de mai bine iar domnul Stanga are precursori cu multa mai multa experienta in domeniu :
„ Mentalul unghiular sau dual se articuleaza din instinctie celui liniar tautologic. Ridicata liniar-vertical, femeia devine singura partenera acceptata liniarist pentru instinctie, regenerare, acuplare . Aceasta « alta (paradigma) » identitate liniara il imbranceste insa pe Adam din paradigma Edenului tautologic. (:))
Odata revelata, dualitatea activeaza perceptia exclusivist dualista, si simetria, polaritatea, contrarietatea, disociatia recodifica mentalitatea, conferindu-i alta corespunzatoare transcendenta. Simetria formelor vegetale si animale este deja « creata » prin selectivitate mentala, spontan identificata si reprezentata. Parghia, bisectoarea, balanta, morala maiheista, echilibrul, armonia, spiritul si materia, cerul si pamantul, alegoria, parabola, metafora, Geneza si Apocalipsa particularizeaza impulsul creatic in-stinctiv, ca inventii tehnice, creatii artistice, reforme politice si religioase.” ( Mihai Rogobete – Digmocratia (http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=86)
Este adevarat ca biserica ne invata dintotdeauna despre Duhul Sfant care lucreaza prin oameni, iar Hegel ne predica odata despre ideea absoluta care lucreaza tot prin oameni , dar oricat ne-am stradui , nu cred ca ni-l putem imagina vreodata pe analiticul si britanicul domn Tom Galagher cautand diavolul prin istoria facuta de oameni si politicieni , sau „ Sarpele auroral ” prin religie …
Desi declaram ostentativ ca ne este prieten Platon , exista probleme foarte concrete care ne dor ( rau ) pe toti si care ne sunt mult mai aproape decat Platon si lumea lui.
Cand se va traduce si in romaneste cartea aceasta? Sunt o admiratoare a dvs., v-am citit aproape toate cartile si imi doresc sa o citesc si pe aceasta.
Va multumesc.
Va multumesc. Cartea va fi tradusa si va apare la Humanitas, cel mai probabil la mijlocul anului viitor. Intre timp, la Targul Gaudeamus” din noiembrie, se va lansa cartea mea „Lumea secreta a nomenclaturii. Amintiri, dezvaluiri, portrete”, in colectia „Memorii, Jurnale” (unde tocmai a aparut cartea de amintiri a Micaelei Ghitescu). Multe dintre portrete au aparut aici, pe „Contributors”. Partea de amintiri este inedita. Sper sa va intereseze. Ganduri bune.
Constat ca sunt doua postari semnate „adrian”, dar suntem doua persoane diferite. Eu am postarea din 24/10/2012 de la 10,29. Regret ca m-am referit la Zizek pentru ca n-ati mai raspuns la celelalte intrebari legate de globalizare care chiar ma interesau. Istoria omenirii este un sir de forme de dominare a majoritatii popoarelor de catre o minoritate pentru ca asta face parte din firea umana. Sa fie globalizarea altceva sau este acelasi lucru, dar la nivelul epocii actuale ?
Imi cer scuze ca nu am raspuns la intrebarea privind globalizarea. Este vorba de un proces multidimensional: globalizare economica, politica si culturala. Fiecare trebuie examinata cu atentie. Nu este vorba de un proces univoc si teleologic. Marx a anticipat unele din aceste fenomene, dar a profetizat (si preconizat) o revolutie planetara menita sa duca la o societatea comunista globala. Lucrul nu s-a intamplat. In plan cultural, globalizarea poate aea efecte felurite: atragerea zonelor marginale spre directia centrala, dar si tendinte de estompare a identitatilor locale. In volumul editat de Jeff Isaac puteti gasi un remarcabil studiu al porofesoarei Saskia Sassen despre marxism si globalizare. Recomand si cartea ei „The Global City” aparuta la Princeton UP.
:) romanizarea barbarilor şi barbarizarea romanilor
sehr geehrter herr professor,
oare marx totusi nu a avut dreptate? desigur, el a vazut un pic altfel „democratizarea capitalului”, dar astazi suntem toti proprietari de mijloace de productie, mai mult sau mai putin direct – fie prin intermediul statului fie prin diversele fonduri, ca cele de pensie de exemplu, la care contribuim. unii dintre acesti administratori de fonduri au produs pagube, care prin varii parghii sunt si ele „democratizate”, in romania dar nu numai prin stergerea datoriilor/pierderilor. gaurile greciei, ca sa trecem in plan international, nu sunt oare acoperite de bani ai contribuabililor europeni. fondurile europene care se impart cu atata marinimie (la noi mai putin ca nu suntem capabili, nu stim nici sa ne „vaitam bine”) pentru diverse investitii, chiar unor entitati private, nu sunt tot din banii contribuabililor? eu cred ca suntem in prezenta unui alt fel de marxism, si cel mai prezent cred ca este chiar in statele unite. cati americani exista care nu au actiuni (direct si indirect prin participare la fonduri bineinteles)? cati europeni sunt care nu participa la un fond de pensii – care in cele din urma nu este nimic altceva decat un imprumut acordat statului conform unor legi!
revolutiile nu trebuie neaparat sa fie convulsive si sa curga sange. desigur, este foarte probabil sa gresesc.
hochachtungsvoll,
ihr frank g. schmidt
Cred ca la „bonus” ati omis a pune link-ul respectiv :
http://www.youtube.com/watch?v=6fHMINfkoWU
Multumesc.
Stimate domnule Tismaneanu,
Articolul Dvs. m-a condus la un alt articol, publicat de Dvs. in decembrie 2011, pe care l-am recitit cu mare placere si pe care il recomand:
http://www.contributors.ro/cultura/dumnezeu-diavolul-si-totalitarismul-strigatul-unui-umanism-ranit/
Inclin sa cred ca in fiecare dintre noi se poate ascunde un mic „diavol”, ca depinde de fiecare dintre noi daca putem sa ne controlam pornirile si sa le amendam fiecare inainte de a fi amendate de cei aflati in contact cu noi.
Tema este fascinanta, si am convingerea ca intr-un orizont de timp rezonabil, nu prea extins, dar poate prea mare pentru mine, se vor putea inchide conturile cu „The Devil in History”. Nu mai are unde sa mearga… Astept acest moment de cand aveam 12 ani si cand m-am uitat in istorie am descoperit ca niciodata lumea, pana in 1917, nu fusese scindata in doua lumi diferite. M-am intrebat ce se va intampla odata si odata, si am crezut ca drumurile diferite se vor unifica cumva. Cu atat mai mult cred ca momentul este „pe aproape”, in era globalizarii, era pe care o vad insa ca pe o era a deschiderii. si nu ca pe una a hegemoniei unei elite.
Realitatea de astazi dovedeste ca nu poate exista armonie daca avem numai o clasa puternica, conducatoare, si o multime de „sclavi”, ci mai degraba daca avem o „clasa de mijloc”, dar si varfuri si abisuri. Lupta de a fi in varf sau de a evita abisul face ca viata sa nu treaca intamplator pe langa fiecare dintre noi. Mai mult, daca la un anume moment parea ca vom avea numai o singura putere mondiala, acest concept a fost umbrit de tragismul 9/11 din 2001. A fost poate pentru prima data cand a aparut vulnerabilitatea unei super-puteri, si reactia de atunci a fost crearea unei coalitii globale de lupta impotriva terorismului. Coalita globala a invins, dupa 10 ani de cautari. Nevoia de a gandi global, dar de a actiona local ramane.
Inclin sa cred ca a existat in sec. XX un terorism al comunismului, al fascismului asa cum este astazi definit acest termen. Poate termenul este mai laic, dar continutul sau acelasi cu „The Devil”. Din pacate, din nemiscare, din dezinteres, din neputinta, din nedorinta lucrurile pot reveni asa cum au fost ele odata, dar oare istoria va permite intoarcerea rotii spre trecut?
Pana acum niciodata nu s-a intamplat ca lumea sa regreseze prin intoarcerea in trecut, si nici nu cred ca exista forte capabile sa forteze in asemenea masura istoria incat sa retraim ceea ce personal vreau sa uit.
Ma ingrijorez, dar este mai bine decat sa dovedesc prea multa incredere in viitor.
Cu ganduri bune!