Utopie, rău, ficțiune, pledoarie în favoarea lecturii

Consemnez în cele ce urmează încă o excelentă inițiativă a editurii bucurestene Humanitas Fiction. E vorba despre publicarea în volum a celor două, de fapt trei,  dialoguri avute de scriitorul peruvian Mario Vargas Llosa cu filosoful Gabriel Liiceanu. Dialogurile au avut loc cu ocazia a doua vizite efectuate în România de autorul unor cărți celebre precum Războiul sfârșitului lumii sau Conversație la Catedrala. Prima la București, în septembrie 2005, cea de-a doua în 2013, la Cluj-Napoca. Cea dintâi a fost prilejuită de Conferințele Microsoft, ocazie cu care s-a zămislit dialogul în două părți Chipuri ale răului în lumea de azi , desfășurat în zilele de 20 și 21 septembrie, cea de-a doua s-a petrecut în spațiul Facultății de Litere a Universității clujene Babeș-Bolyai, în cadrul momentului festiv în cursul căruia Maria Vargas Llosa a primit titlul de Doctor Honoris Causa.

Discuția din 2005 poartă titlul generic Chipuri ale răului în lumea de azi, cea din 2013  se cheamă Ficțiunea ca necesitate vitală. Ambele, un fel de arc peste timp și mostră de continuitate ideatică, au la bază calitățile de gânditor, romancier și jurnalist, fără a o omite pe aceea de om direct implicat în acțiunea politică, ale lui Vargas Llosa. Reamintesc că scriitorul a candidat la alegerile prezidențiale din 1990, însă a pierdut în turul al doilea în fața contracandidatului său Alberto Fujimori. Întrebările ample, cu multe considerații remarcabile asupra operei și anvergurii personalității oaspetelui peruvian formulate de Gabriel Liiceanu, beneficiază de răspunsuri generoase și pline de miez ale interlocutorului.

Temele de discuție vizează în primul rând esența creației lui Vargas Llosa cu tot ceea ce înseamnă ea, iar Gabriel Liiceanu se dovedește a fi un cunoscător în profunzime și un admirator al acesteia ca și chestiuni ce țin de experiența traumatizantă a unei părți a vieții trăită în regim de dictatură. Se subliniază apăsat nocivitatea utopiilor politice, dezastrul produs în clipa în care utopiile acestea sunt trecute în practică ceea ce înseamnă că ele trebuie să fie  eradicate, se fac considerații importante despre condiția intelectualului într-o societate din ce în ce mai dinamică și, pe cale de consecință, imprevizibilă. Se vorbește despre relația acestuia cu democrația. Care, spune Vargas Llosa, nu-i poate seduce pe intelectuali “fiindcă lor le repugnă mediocritatea, iar democrația e chiar emblema mediocrității”.

Aș desprinde din bogăția de idei ce caracterizează dialogurile dintre cei doi mari intelectuali o frază. Frază care, după părerea mea, spune multe. “Începuturile vocației mele au fost intim legate de lectură.”  Semnele lecturii sunt peste tot vizibile în cele două dialoguri. Llosa nu doar că a scris enorm, așa cum observă Gabriel Liiceanu,  ci a și citit imens, iar din lecturile sale s-au zămislit și cărți cu caracter ceva mai teoretic precum Conversație la Princeton, Scrisori  către un tânăr romancier sau Orgia perfectă. Flaubert și Madame Bovary. Flaubert e invocat în conversațiile cu Gabriel Liiceanu în contextul omagierii influenței exercitate de Europa în procesul intim de formare a viitorului scriitor.Europei, mărturisește Vargas Llosa, îi datorează el cultul disciplinei, de la Flaubert a deprins ideea că a scrie e un mod de a trăi, din orele trăite în Franța și la Paris se trage plăcerea lucrului în cafenele. De aprecieri mai beneficiază Thomas Mann cu celebra lui Moarte la Veneția,  găsim în carte o pledoarie în favoarea lecturii scrierilor Marchizului de Sade, avem de-a face cu încă o reevaluare a nocivității unora dintre ideile și scrierile lui Sartre.

În dialogul Ficțiunea ca necesitate vitală, Vargas Llosa își afirmă credința în valoarea ficțiunilor literare. “…dacă toți oamenii le-ar citi, ar ajuta la bunul mers al lumii”.  Și mai departe: „Adevăratele și marile ficțiuni reprezintă antidotul împotriva viziunilor ideologizante ale umanității, în spatele cărora se ascund rasismele, sectarismele de orice fel, dogmatsmele, naționalismele; acele credințe ideologice care zegregă lumea în fijnțe superioare și ființe inferioare, în funcție de rasă, religie, convingerile politice”.

Literatura, susține Mario Vargas Llosa, ”fiind mai mult decât un amuzament, trebuie să apere umanitatea, să combată prejudecățile și dogmele de orice fel”

Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu; CHIPURI ALE RĂULUI ÎN LUMEA DE ASTĂZI; FICȚIUNEA CA NECESITATE VITALĂ; Traduceri de Ileana Scipione și Olivia Petrescu; Editura Humanitas Fiction, București, 2024