La sfârșitul acestei luni, Congresul SUA va vota Planul Comun Comprehensiv de Acțiune (Joint Comprehensive Plan of Action – JCPOA) dintre Iran, cei cinci membri ai Consiliului de Securitate ONU (SUA, China, Rusia, Franța, Marea Britanie), Germania și Uniunea Europeană (detalii aici). După cum se știe, Planul prevede ridicarea sancțiunilor economice împotriva Iranului, aprobarea exporturilor iraniene de petrol și deblocarea fondurilor iraniene din diverse țări – toate aceste măsuri în schimbul promisiunii autorităților de la Teheran că țara lor nu va urmări obiective nucleare militare în următorii 15 ani.
Cu 301 membri în Congres, republicanii dețin cea mai mare majoritate începând din anii 1929-31, și toți vor vota împotriva înțelegerii semnate la Viena pe 14 iulie 2015. Președintele Barack Obama va folosi dreptul său de veto pentru a contracara votul Congresului. Conform Constituție SUA, un veto prezidențial poate fi anulat cu 2/3 din voturile tuturor senatorilor și, respectiv, deputaților. Până în prezent, în ambele camere ale Congresului american, nu există o majoritate de două treimi pentru respingerea veto-ului. În consecință, este foarte probabil că, începând din octombrie a.c., Iranul va scăpa de consecințele economice și se va putea reîntoarce pe piața mondială a petrolului. Ce se va întâmpla atunci?
Recent, Nicholas Burns, profesor la Harvard și fost sub-secretar de stat, a spus comentatorului Roger Cohen (vezi editorialul din The New Times) că acordul cu Iranul va deveni un „Obamacare” al politicii externe americane. Adică, se va transforma în ceva suficient de sensibil pentru majoritatea opiniei publice din SUA și restul lumii, ceva pe care republicanii niciodată nu-l vor accepta și pe care îl vor folosi în orice mod posibil pentru a discredita un președinte pe care nu-l plac.
Cu un puternic lobby din partea AIPAC (American Israel Public Affairs Committee) [1] și susținuți public de Primul Ministru al Israelului, Benjamin Netanyahu, congresmenii republicani vor încerca să înăsprească sancțiunile non-nucleare împotriva Iranului, să crească ajutorul militar acordat Israelului în următorul deceniu, să limiteze opțiunile Teheranului legate de cheltuirea fondurilor care vor fi dezghețate din băncile internaționale (între 30 – 100 miliarde USD) și să susțină aliații din Golful Persic (în special, Arabia Saudită).
O cale recent abordată de Congres a legat acordul cu Iranul de reluarea exporturilor americane de țiței brut, ca o măsură de creștere a securității energetice interne și internaționale. Ideea de la care s-a plecat este că, din momentul în care sancțiunile contra Iranului vor fi ridicate, Statele Unite ale Americii vor fi singura țară din lume în care vor mai exista interdicții de export ale hidrocarburilor nerafinate.
Deja, la începutul lunii iunie, sub-Comitetul pentru Comerț și Energie al Camerei Deputaților din Congresul SUA a ascultat prezentările unor experți, care au cerut legislatorilor să ridice interdicția de a exporta țiței brut și să aprobe exportul de gaz natural lichefiat (GNL) și pentru țările care nu au acord comercial preferențial cu SUA.
Datorită avansurilor tehnologice americane în domeniul fracturării hidraulice de mare volum, cuplate cu forajul orizontal dirijat, s-a creat o abundență de energie în SUA, care a deschis oportunități de leadership. Este vorba nu doar de energie în sine, ci și despre politica externă, de apărare și finanțe. Oportunitățile de a exporta mai mult petrol și gaze vor da politicii externe americane mai multă flexibilitate și noi opțiuni. „Situația volatilă și tensionată din Ucraina demonstrează în termeni foarte duri că avem nevoie să construim conducta Keystone XL, să accelerăm puternic autorizarea și construirea de noi facilități de export de GNL, să lucrăm îndeaproape cu națiunile importatoare și să grăbim construirea de conducte și stații de compresoare,” a declarat unul din experții audiați de sub-Comitet.[2]
Vorbind în luna iulie cadrul unui forum organizat de Center for Strategic and International Studies (CSIS), senatorul republican John Cornyn din Texas a descris un acord de securitate energetică prin care se va anula interzicerea exporturilor americane. El a argumentat că exporturile de țiței sunt o „armă de securitate internațională”, așa cum s-a putut observa pe baza convergenței dintre dependența europeană de petrolul și gazele rusești și reticența de a confrunta Rusia în problema ucraineană. Senatorul texan a continuat: Dacă vom exporta țiței și gaze aliaților noștri europeni, am putea implementa un nou mecanism important de politică externă, prin care vom asigura un front unit în confruntările cu o Rusie tot mai agresivă. Un alt potențial beneficiu strategic sugerat de Sen. Cornyn este faptul că exporturile de petrol american ar contracara încercările Iranului de a beneficia de pe urma vânzărilor proprii de petrol, prin care Teheranul și-ar putea amplifica puterea sa militară în regiune. [3] Alte detalii pot fi citite în bibliografia articolului.
Impacturile acordului cu Iranul pe piețele energetice
Iranul va re-dobândi acces pe piețele energetice internaționale și în sistemul financiar mondial în momentul în care verificările efectuate, timp de câteva luni, de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (IAEA) vor confirma că Iranul a îndeplinit condițiile de restricționare a programului său nuclear.
Rezervele de țiței brut ale Iranului variază între 150 -160 miliarde barili, reprezentând circa 10% din totalul mondial și plasând țara pe locul 4 din lume.
Conducerea Companiei Naționale de Petrol a Iranului a spus că producția ar putea să crească cu 500,000 – 600,000 barili/zi aproape imediat, iar exporturile totale ar putea ajunge la 4 milioane barili/zi într-un interval de 6 -12 luni, în funcție de cerere. În plus, se crede că Iranul are mari rezerve de țiței, ~ 40 milioane barili, stocate în tancuri petroliere.
Pe de altă parte, majoritatea experților din industrie este de acord că vor fi necesare cel puțin 30 miliarde USD (infuzie de capital) pentru a re-porni capacitatea productivă iraniană.
Pe lângă sancțiunile nucleare impuse de ONU, care vor fi ridicate la sfârșitul acestei luni, Statele Unite au impus sancțiuni unilaterale în timpul crizei ostaticilor din 1979-81, când au fost blocate conturile iraniene din SUA [4], și în 1984, când Iranul a fost desemnat un stat-sponsor al terorismului. În plus, Președintele George W. Bush a folosit termenul „axa răului” (axis of evil) în adresarea lui către poporul american de pe 29 ianuarie 2002 pentru a acuza Iranul, Irakul și Coreea de Nord că sponsorizează terorismul și produc arme nucleare. Sancțiunile americane unilaterale au restrâns asistența economică străină, interacțiunile economice, transferurile de arme și exporturile de produse cu dublă folosință (comercială și militară) către Iran.
Legea comprehensivă a energiei (Energy Policy Modernization Act of 2015), aprobată de Senat în luna mai a.c., restrânge prerogativele Președintelui SUA de a anula sancțiunile americane fără aprobarea Congresului. Astfel, 0 versiune restrânsă a „Obamacare” ar putea fi folosită de republicani. Însă continuarea sancțiunilor ar putea limita accesul firmelor sau investitorilor individuali în afaceri cu Iranul. Similar, și Uniunea Europeană are sancțiuni non-nucleare contra Iranului, care ar putea fi ridicate prin votul celor 28 de state-membre.
Creșterea exporturilor de petrol iranian ar putea produce o nouă scădere a prețului petrolului, deja aflat la valori istorice reduse, datorită unor producții abundente din partea Statelor Unite (detalii, aici, aici și aici). Energy Information Agency estimează că, după reintrarea Iranului pe piețele internaționale de petrol, prețul barilului în 2016 ar putea să scadă cu $5 – $15.
Incertitudinea politică post-sancțiuni
Un punct-cheie în încercarea congresmenilor republicani și a multor democrați de a bloca acordul cu Iranul se referă la posibilele incertitudini politice din zonă, odată ce Iranul va dobândi fonduri importante din vânzările de petrol.
AIPAC a declarat pe 3 august că, prin ridicarea sancțiunilor, Iranul va deveni „un stat aproape nuclear în următorii 15 ani”. Alții afirmă că Iranul este deja un astfel de stat., Președintele Obama s-a întâlnit vineri la Casa Albă cu regele Arabiei Saudite, Salman bin Abd alAziz, care a declarat că vecinii lui arabi nu cred că Iranul își va respecta obligațiile ce îi revin prin acord. De asemenea, regele saudit a mai spus că Iranul va utiliza banii rezultați din vânzările de petrol pentru a finanța operațiuni teroriste în tot Orientul Apropiat.
Dar chiar dacă obține cele mai bune condiții de pe urma acordului, Iranul va trebuie să îndeplinească anumite obligații pentru a scăpa permanent de sancțiuni. La cea mai mică violare semnificativă a acordului, termenii legali pe care acesta îi conține vor permite re-introducerea sancțiunilor inițiale.
Deși s-a scris mult despre tensiunile iraniano-israeliene, se uită că Teheranul se află la peste 1,500 km distanță de Ierusalim. Iranul se mărginește la est cu Afganistanul și la vest cu Irakul. Siria și Iordania se interpun între Irak și Israel. Tensiunile existente din Orientul Apropiat, cu posibile implicații ale statului iranian, fac dificile stabilirea unor relații economice între Teheran și potențiali parteneri economici de lungă durată. Însă re-deschiderea Ambasadei Marii Britanii din Teheran (pe 23 august) și vizita ministrului german al comerțului, Sigmar Gabriel, (pe 19 iulie) în Iran, sunt semne ale unui dezgheț politico-economic.
În concluzie, aprobarea de către Statele Unite ale Planului Comun Comprehensiv de Acțiune cu Iranul are toate șansele să devină un nou „Obamacare”, o naivitate sau wishful thinking politic, dacă este privit de pe partea republicană și a unor congresmeni democrați. Pe de altă parte, din tabăra Președintelui Obama, acordul ar putea fi văzut ca o prevenire a unui „dezastru” politic (pierderea credibilității Statelor Unite în fața partenerilor cu care au negociat condițiile acordului) și militar (începerea unui al treilea război perdant pentru SUA, după cele din Afganistan și Irak).
Să așteptăm decizia viitorului.
Bibliografie
David Brown, 2015, Outlook for the Post-Iran Sanctions Oil Market , AAPG Explorer, Sept. 2015, p. 6 – 8.
NOTE
[1] AIPAC – Promises Cannot Fix a Bad Deal, http://www.aipac.org/
[3] Sen. John Cornyn, 22 iulie 2015, Energy for Our Allies: Harnessing the Power of American Energy to Strengthen Our Allies and Deter Our Enemies
[4] Într-un discurs din 5 noiembrie 1979, primul lider suprem al Iranului, Ayatollahul Ruhollah Khomeini a numit Statele Unite drept „Marele Satana”
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
De ce ar trebui ca SUA sa exporte o materie prima strategica (titei brut) in loc sa-si scada importurile?
Răspunsurile la întrebarea dvs. sunt multiple (economico-financiare, politico-militaro-strategice etc.) și o parte din ele sunt prezentate în textul articolului, precum și în scurta bibliografie atașată.
Aș relua, apoi, declarația Președintelui Obama:
Apoi, încă un comentariu:
http://www.contributors.ro/media-tech/era-sistemelor-cognitive-inteligen%c8%9ba-artificiala-big-data/#comment-245644
Pe de altă parte, există și opiniile exprimate de Sen. Ed Markey (D-MA), care, împreună cu alți 12 senatori au trimis o scrisoare Președintelui Obama pe 26 iunie. Semnatarii cred că:
– Slăbirea sau respingerea globală a interdicției de export ar slăbi securitatea națională a SUA, pentru că țara este și va continua să fie dependentă de țițeiul străin;
– Exporturile ar putea dăuna rafinăriilor americane; exporturile de produse petroliere rafinate este permis și foarte lucrativ pentru statele care au capacități de rafinare substanțiale;
– Exporturile ar putea însemna creșterea prețurilor la pompă pentru consumatori și creșterea volumelor de petrol trasnportat de-a lungul și de-a latul Statelor Unite, cu riscurile unor accidente.
Camera Deputaților și Senatul vor dezbate argumentele pro și contra exporturilor de țiței brut în cursul acestei luni.
E necesara o corectura: „majoritate începând din anii 1029-31, „
Mulțumesc, am corectat.
Foarte posibil ca raspunsul la intrebarea din titlu sa fie afirmativ. Ceea ce nu reiese clar articol e faptul ca Obamacare nu nici o tragedie e o lege ciuntita, resultanta a multor compromisuri insa asa cum e, e mai buna decat nici o schimbare. Atacul furibund al rebublicanilor a fost nefondat si grotesc. Din pacate, lipsa lor prosteasca de contra-reactie a acreditat ideea falsa ca Obamacare ar fi o nenorocire. La fel si cu Iranul. Un acord gaunos dar e tot ce se putea realistic obtine si e mai bun decat nici un acord.
@Red
Obamacare nu nici o tragedie e o lege ciuntita, resultanta a multor compromisuri insa asa cum e, e mai buna decat nici o schimbare
Nu am dat nicio definiție în articol pentru „Obamacare”.
Ceea ce am scris este că acordul cu Iranul, în mâinile și voturile republicanilor,
se va transforma în ceva suficient de sensibil pentru majoritatea opiniei publice din SUA și restul lumii, ceva pe care republicanii niciodată nu-l vor accepta și pe care îl vor folosi în orice mod posibil pentru a discredita un președinte pe care nu-l plac.
Dle. Cranganu, ca specialist in oil & gas stiti cu siguranta de programul „Fit for Fifty” introdus de OMV Petrom. In lumea petrolului e cunoscut faptul ca aceasta companie poate supravietui maxim 3 ani cu un pret de 50$/baril. Si asta in conditii de minima rezistenta, fara sa faca nici o investitie.
In situatia in care pretul ar mai scadea in 2016 cu 5-15 $ datorita intrarii petrolului Iranian pe piata, cum vedeti evolutia OMV Petrom?
Fiecare companie majoră (OMV included) are o strategie specifică de tip „fit for fifty”, menită să preia șocurile produse de piață. Această strategie include, fără a fi comprehensivă, reducerea costurilor capex și opex, reducerea personalului, amânarea demarării unor noi investiții, abordarea/implementarea celor mai avansate inovații tehnologice (vedeți detalii aici, aici, aici), trecerea la exploatarea prioritară a zonelor de tip sweet-spot, proceduri de M&A (merging & acquisition), aranjamente financiare etc.
Nu cunosc (nu am fost contactat) ce fel de program „fit for fifty” au adoptat cei de la OMV. Deci, nu mă pot pronunța în legătură cu evoluția viitoare a companiei austriece.
OFF-TOPIC
Pentru cititorii articolului Marte sau Earth 2.0 ? Terra-formarea sau colonizarea Planetei Roșii:
Pe 2 octobrie va avea loc premiera filmului „Marțianul” (The Martian), cu Matt Damon, regizor Ridley Scott, produs de studiourile 20th Century Fox.
Cum se poate supraviețui 4 ani pe Planeta Roșie? Construind o seră funcțională!!!
Trailerul se poate viziona aici: http://www.youtube.com/watch?v=Ue4PCI0NamI
În pregătirea votului de la sfârșitul lunii, The New York Times publică astăzi un interesant articol despre acordul cu Iranul: producția de plutoniu nu ar fi fost inițial prinsă în acord, numai cea de uraniu îmbogățit. Se pare că mărinimia sau calculele Teheranului au dat forma actuală acordului, prin care Iranul se obligă să nu mai producă plutoniu militar în următorii 15 ani, dacă acordul este aprobat de SUA.
Detalii, aici:
Plutonium Is Unsung Concession in Iran Nuclear Deal
Se rezolva repede problema iraniana daca fac nazuri si se apuca de ” bombe nucleare ” de genul celor negasite in Iraq. Inventam cativa rebeli finantati de sauditi si Ii punem pe treaba, bineinteles cu ajutor logistic american si israelian.
Astăzi (miercuri) după amiază, candidații prezidențiali Hillary Clinton (D) și Donald Trump + Ted Cruz (R, posibili parteneri pe același tichet electoral!) au ținut mitinguri electorale în capitala americană.
Dna. Clinton s-a declarat de acord cu aprobarea acordului cu Iranul, dar, în același timp, a oferit suportul ei Israelului în caz de atac iranian și a declarat că opțiunea miltară va fi pe masă oricând dacă Iranul va încerca să trișeze după aprobarea acordului.
Cei doi candidați republicani au declarat că, dacă vor deveni Președintele SUA, pe 20 ianuarie 2017, acordul cu Iranul va rupt în bucățele și o nouă negociere va începe.
Votul Congresului va avea loc la sfârșitul săptămânii viitoare.
http://www.wsj.com/articles/hillary-clinton-would-enforce-nuclear-pact-with-iran-1441792801
Trei articole din The New York Times, miercuri 9 septembrie:
Iran Debate Delayed as Charges of Secret Deals Divide G.O.P.
Iran’s Supreme Leader Says Israel Won’t Exist in 25 Years
Donald Trump Brings Theatrics to Iran Nuclear Deal Protest