sâmbătă, mai 24, 2025

Va fi un nou Război Rece după conflictul din Ucraina?

Indiferent de modul în care se va finaliza conflictul armat din Ucraina, acesta încheie o perioadă de 30 de ani de relativ calm pe continentul nostru  – excepția reprezentată de Balcanii de vest în anii ‘90 vine oarecum să întărească regula – care a urmat Războiului Rece inițiat imediat după a doua conflagrație mondială. Era vorba, cel puțin în primele 2-3 decenii, de un conflict ideologic între două blocuri – în fruntea cărora se aflau două puteri militare, Statele Unite și Uniunea Sovietică – fiecare dorind sa-și impună rețeta de succes și progres în lumea întreagă. Episoadele colaterale – războiul din Coreea, Vietnamul, chestiunea rachetelor din Cuba, conflictul din Angola, Afganistanul, la care se adaugă intervențiile prietenești ale Moscovei în Ungaria (1956) și Cehoslovacia (1968), ultima cu concursul interesat sau forțat al unor membri din Tratatul de la Varșovia – nu au avut un efect semnificativ la nivel strategic global. De altfel, în unele cazuri, a fost vorba de războaie locale duse de marile puteri prin procură așa cum se întâmplă și azi. Vezi Libia, Siria, Irakul și Afganistanul în anii din urmă. Echilibrul între sisteme s-a menținut vreme de 45 de ani. În timp, rețeta sovietică în domeniul economic s-a dovedit inadecvată, chiar catastrofală în anii ’80, conducând la dezintegrarea Imperiului Răului – expresia îi aparține lui Ronald Reagan – și la disoluția rapidă a întregului bloc comunist. Marea greșeală a clasei conducătoare occidentale a fost aceea că s-a bucurat inainte de vreme considerând că implozia Uniunii Sovietice înseamnă automat și victoria în război fără să țină seama că asemenea conflicte nu se câștigă în mod definitiv. Poate niciodată când este vorba de mari națiuni. Revitalizarea naționalismului rus a fost doar una dintre consecințe iar rolul acestuia în ascensiunea lui Vladimir Putin, redefinirea strategiei militare a Moscovei și chiar în conflictul de azi, este evident. Nu vreau să vin cu  afirmații hazardate dar elementul de comparație, în sens de adevăr istoric care ar fi trebuit luat în calcul imediat după 1990, nu era foarte departe în timp ci doar cu 70 de ani în urmă: ostracizarea Germaniei după Primul Război Mondial. S-au creat atunci premisele conflictului următor. Berlinul s-a văzut exclus din concertul european și cu ajutorul Rusiei Sovietice într-o primă etapă, a îmbrăcat haina cenușie a revanșismului. Cu numai 100 de ani înainte – la Congresul de la Viena – Franței post-napoleoniene i se rezervase un anumit rol în arhitectura de securitate continentală după ce La Marseillaise și Vive Napoleon, vive la France! se auziseră de la Madrid la Moscova. Oare Metternich, Stewart sau Wellington au fost mai inteligenți politic decât liderii anilor ‘20 și ’90?

1939 a însemnat alt conflict de dimensiuni planetare urmat de un Război Rece cu taberele așezate de o parte și de alta a Cortinei de fier. Dualismul sovieto-american a evoluat în timp adăugând filonului ideologic unele componente în plan energetic și economico-comercial.

Revenind la timpurile noastre, observ că tot mai mulți comentatori și analiști politici și militari occidentali vorbesc despre un nou Război Rece după încheierea conflictului din Ucraina. În linii mari, acesta ar fi început după ocuparea peninsulei Crimeea de către Federația Rusă, odată cu primele sancțiuni impuse Moscovei în 2014.

Cred că a vorbi astăzi despre un război de acest tip înseamnă să simplificăm lucrurile rămânând într-o paradigmă istorică depășită de timp. De la un cadru de referință bipolar s-a trecut la unul multipolar limitat începând cu anii ’50 când a apărut Uniunea Europeană în formele sale inițiale, CECO și CEE, iar spre sfârșitul mileniului, China. Cadrul actual este complet diferit iar ceea ce vedem în Ucraina este doar partea vizibilă a unui conflict latent, pentru supremație la nivel mondial, între ceea ce noi europenii – nu chiar toți – numim frontul democratic pe care îl credem sau ni-l imaginăm foarte bine definit și un alt front, numit tot noi autocratic, mai puțin conturat dar cât se poate de real și puternic cu reprezentanți pe trei continente. Pornind de la această realitate, se poate afirma că războiul din Ucraina ar putea însemna sfârșitul globalizării așa cum am cunoscut-o noi sau cum a fost interpretată la nivel de state sau organizații: fiecare cum a vrut și punând interesele sale pe primul plan. Ceea ce s-ar putea spune aproape cu certitudine este că suveranismul, atât de drag unora, nu-și mai are locul în noul context. Alianțele existente se vor consolida, altele vor fi create și vor prevala – cel puțin în cadrul sistemului democratic – regulile privind transferul de putere, decizie și chiar responsabilitate de la periferie spre centru. Cu alte cuvinte, vom uita de globalizare dar și de naționalism.

Distribuie acest articol

34 COMENTARII

  1. Foarte bun articol. Doar o mică subliniere: în timp ce frontul autocratic (care este echivalentul celui sovietic din Războiul Rece) este clar articulat, cel democratic este vag definit, și din această cauză neavând o strategie clar trasată și aplicabilă.
    Frontul autocratic este condus de Rusia și China (cu doctrinele lor similare anti-occidental revanșarde) la care se adaugă Coreea de Nord, Venezuela, Cuba, Myanmar, și alte dictaturi.
    Între cele două fronturi există o zonă gri, în care sunt Vietnamul, Serbia și alte țări în situații similare.
    Apoi vin democrațiile relative (India, altele) și în fruntea frontului democratic sunt SUA și UE plus democrațiile stabile gen Canada, Australia, Noua Zeelandă, etc…
    Aici intervine un interesant paradox ideologic: în timp ce acționează mai bine la nivel pragmatic, dictaturile sunt mai vagi și necoezive la nivel ideologic, cu interese chiar opuse – vezi Rusia versus China. Democrațiile sunt bine articulate ideologic, dar acțiunile lor sunt mai necoordonate, abordările lor versus acțiunile frontului autocratic sunt mai personalizate, neuniforme.

  2. Eu sper ca da. Istoric vorbind vestul a dus-o excelent pe vremea razboiului rece, si de data asta suntem de partea corecta a cortinei. Frana pentru globalizarea corporatista, pentru concurenta neloiala, pentru cozile de topor neomarxiste, mai multa responsabilitate pentru alesi.

  3. Razboaie, fierbinte, calde, caldute, reci au existat de cind lumea si pamintul si vor exista in continuare.
    Daca-n razboiu rece erau doua fronturi destul de bine conturate, acum se formeaza mai multe. Pe de o parte se consolideaza o coalitie a raului, Rusia, China, India, care are si o multime de simpatizanti, de la Brazilia, Venezuela, mare parte din Asia, din Orient, din Africa. Daca socotim ajungem la mai mult de jumate din populatia lumii. Din fericire aceasta coalitie nu e atit de compacta si nu e dirijata de o ideologie stabila. Aceasta coaltie are USA dusman comun si prin alianta si EU.

    Occidentul, in schimb, isi pierde masiv din influenta. Cauzele sunt exclusiv interne. In momentul in care s-a trecut de la pragmatismul, fantezia ideilor occidentului, care l-au facut puternic, la corectitudine politica, green dealuri, la saparea constiintei nationale, a traditiilor, la cultul trotinetelor si chiar a cultului lenei s-a produs o lume amorfa. In ciuda razboiului EU e f ocupata sa dea o noua lege, care va revolutiona, desigur intreaga lume, Digital Services Act. Poate se gaseste un autor contributors sa ne explice ce e cu gogorita asta.
    Si da, lumea se schimba masiv, in occident va scade masiv nivelul vietii, va creste saracia, va creste pericolul miscarilor sociale. Dar, tot raul spre bine, poate ca occidentul se va trezi, desi nu cred.

    P:S Am descoperit de ce a pornit Putin razboiul. A citit articolele d-lui Sorin Ionita si comentariile bunului samaritean si asta l-a plictisit peste poate.

    • Sinteti printre putinii comentatori de aici care inteleg ce se intimpla (pt confirmare https://chasfreeman.net/changes-not-seen-in-a-century/ ). Nu cred ca green deal-ul si corectitudinea politica sint principalele motive de decadere a vestului ci amestecul de incompetenta, ipocrizie si lacomie instalat in societate. Multi dintre diplomatii din vremea razboiului rece cred ca cei ce fac acum politica externa sint „deluded” iar politica bagatului batului prin gard si obligatul altor tari sa plateasca oalele sparte nu va duce decit la razboi.

      • „neamtu tiganu” este „printre puținii comentatori de aici” care postează constant comentarii anti-europene, anti-americane și, ocazional pro-putiniste (despre care el consideră probabil că le argumentează subtil, în calitate de cetățean european/ rezident în Germania, dar tot putiniste sunt). Asta spre avizul celor care accesează ocazional „Contributors” și nu comentează, dar și pentru memoria Internetului.
        Nici eu nu am comentat până acum pe acest site, dar m-am cam săturat ca, după ce ani la rând au ținut-o langa, nici măcar acum, după ce a devenit vizibil pentru orice om cu conștiință că ideile pe care le promovează sunt dăunătoare românilor și europenilor în general, și după ce Rusia a renunțat la orice aparență de „partener de discuții”, „neamtu tiganu” și alți câțiva să continue să sape la temelia civilizației occcidentale, și asta pe un site care se adresează unor cititori inteligenți și pro-occidentali.

        • Dan,
          am spus de multe ori:
          1. Putin e un mare criminal.
          2. Sunt un filoamerican entuziast, Make America great again.
          3. Sunt un entuziast european.

          Daca tu ai inteles altceva, te priveste, tu ca „cititori inteligenți și pro-occidentali”.

          • Hmm, nu mă așteptam la tupeul de a răspunde, din partea unui comentac cu sute de dovezi pe „Contributors” privind orientarea sa anti-occidentală. Faptul că scrie în 23.04.2022 că este „filoamerican entuziast” nu-l scutește de realitatea că MAGA e un slogan trumpist, adoptat „entuziast” de o turmă întreagă de apologiști ai lui Putin. După cum am mai spus la un alt articol unde a postat același gen de „subtilități” izvorâte din minți moscovite, poate domnul „neamtu tiganu” va avea bunul simț să se abțină de la comentarii anti-europene și anti-occidentale în general măcar până se sfârșește această abominabilă invazie rusească în Ucraina.
            PS. Reacțiile mele sunt pentru ceilalți cititori, în cazul în care nu au prins ce hram poartă acest om, iar dialogul direct pe care și-l imaginează „neamtu tiganu” că l-am avea nu poate exista. Nu am ce discuta cu cei care răspândesc propaganda putinistă.

          • 1. putin e mare criminal, a spus-o chiar el, dar nu-i pasa – e in firea lui.
            2. maga ii convine lui putin, orice ii convine
            3. europa e visul rusilor, cel mai umed – daca se poate, locuita doar de rusi

      • Acel fost ambasador american face lobby în favoarea Chinei. În 2009, până și Nancy Pelosi a fost nevoită să protesteze pe lângă Obama împotriva numirii lui Freeman în funcția de chairman la National Intelligence Council. În 2022, același fost ambasador Freeman promovează interesele Chinei în problema Taiwanului.

        • „Rusia își vede în Europa prada, pe care mai devreme sau mai târziu o va primi în urma certurilor noastre; ea incită la anarhie, sperând să profite de descompunerea la care a contribuit, pentru că este în conformitate cu planurile ei.” Marchizul Astolphe de Custine (1790-1857)

          si

          Alexis de Tocqueville was a sympathetic but by no means uncritical observer of the United States. He credited the U.S. Constitution with “the progress that the population makes each year.”[8] But he did not mince words in declaring that the despotic treatment of African slaves and Native Americans contradicted its ideals. Tocqueville concluded the first two volumes of Democracy in America in 1835 with this prediction: “Today there are two great peoples on earth who, starting from different points, seem to advance toward the same goal: these are the Russians and the Anglo-Americans,” he wrote. “All other peoples seem to have almost reached the limits drawn by nature, and have nothing more to do except maintain themselves; but these two are growing.” U.S. population numbered only 15 million, but extrapolating Europe’s population density, he predicted an American population at least ten times as large (which the U.S. reached in 1950, and has since more than doubled again to more than 300 million). He added, “Russia is of all the nations of the Old World the one whose population is increasing most rapidly.” He commented: “The American struggles against obstacles that nature opposes to him; the Russian is grappling with men. The one combats the wilderness and barbarism; the other, civilization clothed in all its arms. Consequently, the conquests of the American are made with the farmer’s plow, those of the Russian with the soldier’s sword. To reach his goal the first relies on personal interest, and, without directing them, allows the strength and reason of individuals to operate. The second in a way concentrates all the power of society in one man.” Tocqueville concluded: “Their point of departure is different, their paths are varied; nonetheless, each one of them seems called by a secret design of Providence to hold in its hands one day the destinies of half the world.” (sursa: https://eppc.org/publication/tocquevilles-comparison-of-america-and-russia-updated/)

          Intrebarea e, in cazul in care nazistii ar fi invadat SUA, ar fi ajutat sovieticii/rusii cu ceva in afara de revolutie globala ? Ne putem lasa imaginatia sa zburde.

    • @crs – Statele Unite sunt o țară cât toată Europa. Naziștii puteau să invadeze doar orașele mari de pe coasta de est, dar mai departe n-ar fi avut nicio șansă. Naziștii erau expresia perfectă a degenerării unei societăți urbane, iar ceea ce face Putin astăzi e tot expresia degenerării urbane (made in Leningrad).

      Traiul în orașele mari și aglomerate îi face pe oameni să creadă că societatea trebuie să se extindă prin luptă, iar dacă Germania nazistă era într-adevăr aglomerată, Rusia și America nu sunt deloc aglomerate. Leningradul în care a crescut Putin și ceata lui era într-adevăr aglomerat, dar Rusia de dincolo de Riazan și de Tambov, ”Rusia profundă”, aceea nu e deloc aglomerată.

      Pe vremea când submarinele germane scufundau navele americane în Atlantic, americanii au construit întâi mai multe nave decât puteau scufunda submarinele germane și abia după aceea au trecut la vânătoarea de submarine. Nici o altă națiune de pe fața pământului nu e capabilă de așa ceva, de asta naziștii n-ar fi avut nicio șansă cu o invazie în America.

      ”Revoluția mondială” (așa se numea, nu ”globală”) era doar o ideologie care justifica deținerea puterii, însă rusul de rând n-are nicio treabă cu așa ceva. O eventuală invazie în Europa de Vest (100 de ore până la Amsterdam, folosind numai tancuri și armament convențional) a fost dezamorsată de Reagan, prin instalarea de rachete nucleare în RFG, dar sovieticii nu pentru ”spațiu vital” ar fi avut nevoie de acea invazie, ci pentru că nu-și puteau asigura alimentele, în urma politicilor agricole inepte.

      Situția de acum e destul de asemănătoare, Rusia e în criză demografică, Putin a reușit să repatrieze 11 milioane de etnici ruși din fostele republici sovietice, însă acum nu mai are de unde lua alții. ”Extinderea” Rusiei în Ucraina consumă bani, nu produce bani, astfel încât agravează criza din Rusia. Însă Putin e prizonierul sistemului și trebuie să genereze obiective false ca să-l mențină în funcțiune, la fel ca ”revoluția mondială”. Însă Novorossia lui Putin e un obiectiv jalnic, în comparație cu ”revoluția mondială”. Atât mai poate azi Rusia :)

      • Nazistii nu ar fi putut ocupa nici urss, insa ocuparea marilor orase ale SUA, sa zicem, ar fi atras dupa sine revolutia mondiala, nicidecum salvarea civilizatiei. Nu de civilizatie are nevoie urss/rusia, dupa cum vedem. ma rog, nu de civilizatia altora.
        Desi toaletele, smarturile, lcd-urile, ipod-urile, samd sunt bune de gabjit.
        La intoarcerea din glorioasa campanie spre vest, trupele ruse au fost supuse decimarii, tovaraseste, acasa. Ma rog, se poate numi bland „reeducare”. Cele US s-au intors acasa fara probleme din cate stim, fiind acelasi tipar civilizational.
        O fi generqnd probleme extinderea urss/rusiei, insa si distruge cam totul pe unde exista, deci e cam win win sa razi o tara, sa anexezi ceva teritorii, totul sub amenintarea nucleara. Pentru niste tembeli cu vreo 10 000 focoase – cate din astea functioneaza, nu stim – cine vrea sa moara aparand tarile baltice, de pilda ? Sau „Maldava” ? Sau mai departe ? La cata distrugere au facut in Ucraina, 25 000 morti/schiloditi e un pret ieftin, artileria rade tot de la distanta, din spatiul rus se trag rachete.
        Pentru infaptuirea revolutiei mondiale au fost scoliti zeci de mii de agenti, la randul lor au fost instruiti alte zeci de mii nord/sud americani, in asteptarea conjuncturii. Astazi au ajuns si-n campusurile US/UK. Sigur, ia timp, dar e pe drum. Putin moare, urmeaza alt „silovik”, gruparea e mare, si interesul e prezent. prc asteapta si ea ora, isi impinge si ea ideologia. Sau scopul e altul si nu stim noi ?
        Daca spuneai unui aztec/inca, pe la 1400, aceea ca vor veni cateva corabii in max 100 de ani si-i vor casapi pe toti niste tipi calare imbracati in fier, nu se stie reactia la care-ai fi asistat, probabil nu una prea ok. Uite ca au venit, cu rezultatul binecunoscut.
        Asirienilor li s-a prezis ca imperiul le va fi spulberat intr-o zi, intr-un anume sat. Exact acolo a avut loc ultima batalie a trupelor loiale contra coalitiei de mezi si babilonieni, dupa care Ninive a fost arsa si data uitarii. Mongolii au croit un imperiu in nici 50 de ani. Islamului cam tot 50 de ani + – i-a luat sa ajunga sa prade pe langa Poitiers si actuala Baghdad. rusii nu au pornit acest razboi ca sa plece capul. chinezii asteapta, indienii sunt si ei un miliard, bangla asteapta si ei… africanii trimit „trupe”…

  4. „a unui conflict latent, pentru supremație la nivel mondial, între ceea ce noi europenii – nu chiar toți – numim frontul democratic pe care îl credem sau ni-l imaginăm foarte bine definit și un alt front, numit tot noi autocratic, mai puțin conturat dar cât se poate de real și puternic cu reprezentanți pe trei continente. Pornind de la această realitate, se poate afirma că războiul din Ucraina ar putea însemna sfârșitul globalizării așa cum am cunoscut-o noi sau cum a fost interpretată la nivel de state sau organizații: fiecare cum a vrut și punând interesele sale pe primul plan.”

    Foarte bine descris în tot textul.
    Lanțurile de producție născute în „globalizarea” ultimelor decenii au început să se rupă deja în pandemia cu virusul Covid-19. China a închis porturile 2020, piesele și materialele importate din China au lipsit în industria UE. Acum e lokdown total la Shanghai, inclusiv în portul cel mai mare al Chinei. Cred că firmele din UE trebuie să se reorienteze acum spre o producție mai regională, mai „europeană”. Globalizarea se va reduce treptat, va deveni mai puțin dominantă decât a fost până 2020. Mai e și „Green Deal” al UE care cere reducerea de CO2 treptat pâna 2030, 2045. Transportul maritim în containere a fost foarte ieftin, sub 10 centi pe kg. UE își reorientează acum relațile comerciale și politice cu China lui Xi Jiping din cauza alianței „autocrațiilor”, mai bine spus al dictatorilor Putin si Xi Jiping, cea ce înseamnă o „europenizare” mai pronuntată și mai rapidă a unor produse cum sunt medicamente, piese electronice, baterii electrice etc. SUA a început cu impozitul pe produse din China de către administrația lui D. Trump. Exemplul cu firma Huawei și tehnologia G5 e numai un început. Administrația Biden continuă acum cu restricții împotriva importurilor din China. Rusia lui Putin e un pitic economic, doar exportul de hidrocarburi, țiței, gaz, cărbune, metale și cereale au pondere în comerțul și producția pe glob. Reducerea „globalizării” are efecte asupra prețurilor în UE, asupra ritmului de creștere economică. Reducerea „globalizării” înseamnă în unele părți din UE, special în RFG, Italia etc, reducerea producției, creșterea șomajului temporar. Inflația și creșterea prețurilor în UE rămâne o problemă îndelungată, periculoasă, probabil pentru 10 ani.

    „Cu alte cuvinte, vom uita de globalizare dar și de naționalism.”

    Din păcate NU. Electoratul francez a votat în primul tur la Prezidentțale cu peste 51 % pentru partidele extreme de stânga și dreapta. Naționalcomunistul populist J.L Melenchon a primit ca. 22 % din voturi, M. Le Pen peste 24 %, Eric Zemmour ca. 6 %. Partidele franceze tradiționale (PS 1,7 %) au primit împreună mai putin de 8 %. Exemplul Ungariei și Poloniei, membri UE care azi nu îndeplinesc condițile de aderare, ar trebui să fie un avertisment pentru toți 27 în UE. Victor Orban întreține relatii strânse cu Putin. Probabil va fi primul sancționat de Comisia UE la un moment dat. Comisia poate îngheța subvențile pentru Ungaria lui Victor Orban și sistemul său mafiot.
    Programul politic pentru UE al extremei drepte Rassemblement Natinal prezentat de M. Le Pen în mod public la TF1 ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru UE. M. Le Pen a cerut în mod public la dezbaterea TV de la Paris 22.4.2022 dizolvarea UE în formula actuală și înlocuirea UE cu o alianță a „statelor naționale suverane”. E expresia unui naționalism francez care are sprijin și la extrema stânga a lui J.L Melenchon.
    UE nu și-a găsit după 65 de ani o formulă potrivită pentru a putea continua cu aderarea candidaților din balcanii de vest, Moldova, Georgia, Ucraina, Turcia, Armenia etc.
    Cred că inflatia va fi o caracteristică dominantă în anii viitori în UE. Mai ușor de acceptat în sud UE (Italia, Grecia, Franta, Portugalia) și mai greu de acceptat în nord-vest (Olanda, Danemarca, Suedia, RFG, Austria, Ţările Baltice). „Uniunea datoriilor de state” e conceptul francez pentru UE, sprijinit de partenerii din sud și refuzat de cei din nord-vest.
    Care UE e de dorit?
    Care e formula care înlesnește aderarea Moldovei la UE în timp mai scurt?

    • Aun ir ton nit fardinen es? Fiecare primeste ceea ce merita.

      Victor Orban întreține relatii strânse cu Putin. Probabil va fi primul sancționat de Comisia UE la un moment dat. Comisia poate îngheța subvențile pentru Ungaria lui Victor Orban și sistemul său mafiot.

      Ungaria si Polonia si Romania pot iesi din UE , isi aduc inapoi diaspora , se impaca cu Rusia si lasa UE care a devenit colonie americana sa se spele pe cap cu criza economic, energetica, financiara, sociala, politica , cu emigrantii si cu wokismul si transgenderismul.
      CE nu poate sanctiona pe nimeni, doar pe sine . Statele mentionate de mine beneficiind de resursele ieftine ruse si de piata enorma asiatica vor da cu tifla.

      • „..beneficiind de resursele ieftine ruse”…Aberații!
        Când vreodată a „beneficiat” cineva de ceva din partea rusă? Nici măcar rusia nu e în stare să „beneficieze” de acele resurse pe care le vinde brute, dar nu a reușit niciodată să transforme resursele în valoare economică.

        • Ungaria nu are resurse proprii de gaz natural, dar gospodăriile ungurești nu se încălzesc cu lemn de foc, cum se întâmplă cu cele românești. Ce-ar fi să vezi tu de unde ia Ungaria gaze și la ce preț.

      • Viktor Orban întreține relați și mai strânse cu producătorii auto germani, care au cam toți uzine în Ungaria. Ce zici de niște naționalizări? :)

        Pentru cine s-a născut ieri, deviza panonică sună ceva la modul: ”Ungaria a mers întotdeauna alături de Germania și a plătit mereu pentru asta”.

        • @Harald
          Cancelarul Helmut Schmidt/SPD a spus despre trecutul nazist în al Treilea Reich: și peste o sută de ani se vor acuza crimele Führerului și ale Germaniei naziste. Ești deci în companie ilustră dacă speculezi cu trecutul Führerului și geopolitica. După câte știu ungurii au încercat să împiedice WW1 la curtea din Viena a lui Kaiser F. Josef. Au cunoscut riscul înfrângerii pentru Ungaria Mare în WW1.
          Mai în serios: relațiile firmelor private sunt șira spinării în economie. Firmele de auotomobile germane au avut ca concerne influență mare la Bonn și la Berlin. Volkswagen cu ajutorul politic de la Hannover și cu ajutorul Gewerkschaften. Vom vedea cum se descurcă Volkswagen și Daimler în China unde la un moment dat trebuie să se retragă înainte de a fi dați afară. Ungaria nu poate face nimic în UE singură. Are nevoie de sprijinul Poloniei când e vorba de sancțiuni de la Comisie. Mai sprijină azi Polonia Ungaria lui Victor Orban care e de fapt cățelul lui Putin? Uzinele de motoare cu ardere interne în Ungaria (BMW, Daimler, Audi) nu vor mai fi necesare peste 10 ani, vor fi închise. Tesla produce azi automobile electrice în SUA, China, RFG. Valoarea Tesla la NY e mai mare decât al tuturor firmelor UE de automobile.
          Firmele private din UE se vor reorienta încet pe piața globală, se vor reorienta mai mult spre Europa, Africa și America, mai puțin spre Rusia și China. Războiul cald al lui Putin în Ucraina va fi continuat de SUA cu un război rece mai pronuntat decât cel al Administratie Trump cu vama de 25 % pe importuri din China. Huawei și G5 e un exemplu cu ezitarea în UK și RFG. Acum e mai clar si în raport cu China încotro bate vântul. Zeitenwende adenumit cancelarul Olaf Schloz/SPD duminica 27.02.2022 noua orientare a gubvernului Ampel de la Berlin.

          • ”aggressiv-imperialistische NATO” sună cunoscut? E un citat din Olaf Scholz, coleg cu Jens Stoltenberg în Internaționala Socialistă de Tineret. Cum de invadează Putin Ucraina tocmai acum, când Scholz și Stoltenberg sunt în funcții?

            ”Noua orientare a guvernului de la Berlin” e tot aia de până acum. Încă n-am văzut să retragă postacii de pe forumurile de limbă română, iar dacă avea de gând așa ceva, ar fi făcut-o până acum.

      • Curat murdar
        Polonia nu va ieși din NATO și UE, nu se va orienta împotriva SUA și nu se va orienta Pro Moscova, vezi 17.09.21939 atacul sovietic în Polonia și masacrul sovietic de la Katyn 1940.
        România e azi puternic integrată în UE și NATO. Probabil e că noul Secrtetar General NATO după Stoltenberg va fi actualul Președinte Român K.W. Iohannis.

  5. Cred ca sunt toate sansele sa urmeze mai degraba o pace calda sau un conflict inghetat, cu sincope, momente de respiro si apoi din nou atacuri ale Rusiei in functie de capacitatile tehnico-tactice si ideile smintitului de la Kremlin.

    Indiferent de rezultatul conflictului in Ucraina, atata timp cat Putin este la putere sau Rusia nu s-a prabusit economic si/sau militar, sunt absolut convins ca anii urmatori vor fi marcati de teste permanente ale proiectiei sale de putere pe care Rusia le va aplica ici si colo asupra vecinilor de la vest.

    Ca sa nu mai spun ca peisajul poate fi deranjat serios si daca intra China in joc si incepe distractia cu Taiwanul. Iar acest climat belicos va fi propice oricarui mic dictator care se va trezi si el ca vrea sa intre in istorie refacand Turcia mare, sau Ungaria mare, sau mai stiu eu ce mare. Sunt pesimist; razboiul rece de dinainte de ’89 ni se va parea o vacanta fata de cum se profileaza situatia in viitor.

  6. Da, o analiza foarte buna. Si eu sustin ca se vor forma, ba chiar ca deja s-a inceput sa se inchege doua fronturi de lupta pentru un nou razboi rece sau cald, depinde, si anume 1. frontul DEMOCRATIC format din : SUA+UE+UK+Canada+Australia+ restul statelor democratice si 2. frontul AUTOCRATIC format din : China+Rusia+Iran+Siria+Turcia+Pakistan+ restul statelor autoritariste. Adica se vor duela doua modele politice: modelul democratic si modelul autocratic, ba e posibil sa existe si 2 organizatii mondiale: OND ( Organizatia Natiunilor Democratice) si ONA ( Organizatia Natiunilor Autocratice). Dar toate acestea se vor intampla doar daca razboiul din Ucraina se termina cu un acord de pace. Daca nu, si luptele vor continua peste mai mult timp e foarte probabil sa inceapa alte 3 conflicte: China – Taiwan, Coreea de Nord – Coreea de Sud si Iran+Siria – Israel, ceea ar angaja intreaga planeta in WW3. De fapt WW3 a inceput deja doar ca el se desfasoara acum numai pe teritoriul Ucrainei, dar acolo se lupta de fapt fortele autoritariste cu fortele democratice. De aceea niciuna dintre parti nu doreste cu adevarat pacea, ci doar interese, razbunari si victorie. Se observa deja in limbajul politicienilor o incalzire treptata a temperaturii discursurilor si atitudinilor si daca vor trece de o anumita limita, care e destul de aproape, atunci razboiul din Ucraina va ESCALADA in WW3 cald si definitiv. Singura necunoscuta intre cele 2 fronturi e India, care deocamdata joaca la ambele capete. Deci daca razboiul acesta va inceta atunci va incepe al doilea razboi rece intre cele 2 fronturi, daca nu atunci omenirea e in pericol de extinctie totala. Acest al doilea razboi rece va fi, spe, economic si comercial, dar frontul democratic va avea un cal troian inauntrul sau: ideologia neomarxista, careia ii place autoritarismul pentru ca altfel nu-si poate implementa ideologia, asa ca temerea mea e ca autoritarismul va castiga si razboiul rece. Doamne da sa ma insel!

  7. Nu.
    Nu are cum sa fie un nou razboi rece DUPA, pentru ca Putin s-a pus in situatia in care ori castiga – ceea ce devine din ce in ce mai imposibil, chiar daca apasa butonul nuclear – ori dispare. Cu tot cu Rusia (de pe scena internationala).
    Razboiul din Ucraina se poate termina doar in doua feluri:
    Ori Putin este debarcat si inlocuit cu altul, care se va preface ca va schimba ceva doar cat sa refaca Rusia economic apoi armata, apoi tot in acest punct vom ajunge – caci schimbarea lui Putin nu va modifica si mentalitatea nationalista a rusilor, din care 80% SUSTIN razboiul de refacerea imperiului rus.
    Ori, Putin escaladeaza conflictul pana la internationalizarea lui, ceea ce va insemna conflict atomic: daca armata rusa nu face fata unei singure tari, e clar ca nu are cum sa faca fata (clasic) impotriva a 30 de natiuni (membre NATO), nu le mai ramane decat arma nucleara. Iar in urma unui conflict atomic, Rusia va fi stearsa de pe fata pamantului, iar teritoriul rus va deveni in mare parte de nelocuit pentru zeci de ani. SI la fel jumatate din restul globului, reprezentat de statele membre NATO care sunt deja tinta pentru Rusia: puterile atomice din NATO si tarile in care sunt baze importante ale NATO si scuturi antiracheta.
    Asadar, nu vad nicio posibilitate de razboi rece. In prima varianta, Occidentul se va preface ca-l crede pe un eventual succesor al lui Putin, cu speranta ca poate vor reusi cat de cat, democratizarea Rusiei, si implicit, vor colabora cu el pana in panzele albe. Si cine stie, poate, o stransa colaborare cu Rusia, dar nu numai economica !, poate ar democratiza societatea rusa. Orice ajutor sau colaborare economica sa fie conditionata de implementarea unor masuri democratice in societatea rusa. Caci asta e marea problema: social si politic, Rusia e un stat intepenit in vremea lui Alexandrul cel Mare, un imperiu feudal condus de un dictator, o clasa de privilegiati si poporul asuprit. In toata istoria lor n-au avut nicio zi, ora sau secunda de democratie reala. Doar denumirile claselor conducatoare s-au schimbat, atat…
    Iar in a doua varianta… nici nu vreau s-o mai iau in calcul. E clar, oricum, ca intre zone radioactive si de nelocuit de pe glob, nu mai au cum sa existe razboaie reci. Nici macar calde, caci s-ar putea sa nu mai existe nici soldati…

  8. O analiza ff bună si necesară. Nu avem ce ne ascunde după deget si a ne lăsa voiosi la cheremul tuturor manipulărilor. Atentie foarte mare la acele situri media care exagerează stimulativ înflorirea ”trolismului ” năpraznic, intempestiv si ,la urma urmei, contrar tocmai democratiei .

  9. Cumva !? Occidentul a inteles de ce o globalizare, totala , nu poate fi facuta , in acest moment, de maxima Istorie Paminteana, fara a incerca sa distruga mai intii nationalismul , de mucava ,al multor Dictatori aflati oriunde in lumea larga .Rusia si China, dar nu numai ei , dupa un inceput democratic au cotit-o spre dictatura si alesii neamului au facut ce au facut si si-au securizat functiile de conducere devenind , astfel, conducatori pe viata .Rusia a fost „calul Troian” ce si-a infiltrat, in mai toate regimurile democratice din intreaga lume , minuitori, de politica anti Occidentala ,ce au reusit , dupa cum bine stim , sa ajunga in cele mai inalte functii ale unor State devenite , brusc , prietenele Rusiei . Exemplele le stiti prea bine si ele sunt numeroase . Va imaginati ce sume uriase de bani a pus Rusia in joc .In paralel , Rusia a incercat ,timp de 30 de ani ,sa livreze Occidentului petrol si gaz ieftin chiar daca costurile lor de extractie si prelucrare erau aproape egale cu pretul de vinzare , diferenta fiind destul de mica .Tentatia a fost uriasa .Occidentul a cunoscut o dezvoltare fara precedent ce a permis aparitia Uniunii Europene asa cum o stim noi astazi . Timp de zeci de ani Occidentul a consuma „gaz rusesc si nimeni nu stie ce cantitati au fost cumparate , folosite sau revindute atita timp cit coruptia din Rusia a jefuit totul .Gazul si petrolul curgeau linistite si platile erau fie nonintegrale , fie dismuite de sefii de astfel de capacitati (vedem acum demisii si morti suspecte ) .A fost un banchet al hotiilor si al spagilor la mai toate nivelele de conducere civile si militare (vedem si aici arestarile recente ).In plan politic Rusia se trezeste brusc in fata unei situatii fara iesire .Toti prietenii importanti , sefi de state sau politicieni de marca , simpatizanti ai Rusiei, au pierdut alegerile recente si de unde Rusia avea toate „ oualele in traista ”s-a trezit si fara oua si fara traista , ba mai mult , cistigarea alegerilor in SUA de catre J.R.Biden si imediatul ajutor oferit, de acesta , intregii lumi democratice(este evident ca UE a pus umarul la cistigarea alegerilor de catre Biden realizind ca neimplicarea in alegerile pierdute de doamna Clinton au avantajat Rusia devenita revansarda ) ) si Ucrainei , face ca Rusia sa devina invizibila in politica Internationala si in cea militara .Neavind alta iesire Rusia este nevoita „„sa joace asa cum i se cinta” sau sa atace Ucraina in speranta ca filorusii (etinia rusa si simpatizantii ei ) sa sprijine o intrare triumfala (florile din gara numita Crimeea )ce ar fi permis ocuparea Ucrainei fara prea multa impotrivire . Si aici vedem cum Rsia a cazut in propria Capcana . Tinuta ,de parada ,a ramas in valizele de lemn ale soldatilor rusi si , de acum, eroul secolului , Zelenski , se impotriveste agresiunii cu sprijinul deja oferit de SUA la care se adauga intreaga lume democratica si prietenii ei .„Daca ai intrat in hora trebuie sa joci” ne spune o veche zicala romanesca si Rusia nu are ce face si declanseaza Razboiul. „Ca la un semn ” intreg Occidentul se regrupeaza in spatele lui Biden si sanctiunile „vin gramada ” pe capul rusilor .Confiscari ale uriaselor sume de bani si al altor active detinute de oligarhii rusi in Occident , eliminarea treptata a consumului de gaz si petrol rusesc (va imaginati ce costuri vor avea rusii daca vor trebui sa isi inchida aceste magistrale uriase de transport gaz si puturile de extractie ?), retragerea tuturor activelor si actvitatilor Occidentului (facuta progresiv) cu implicatiile devastatoare asupra populatiei si accesului la tehnologie Occidentala (daca Germania nu le mai ofera tehnologie , piese de schimb si consultanta, Rusia nu isi poate sustine nici economia si nici armata ),eliminarea tuturor componentelor sociale ,sport , muzica , cinematografie ,s.a.m.d. impreuna cu izolarea si oprirea activitatilor Bancilor rusesti , eliminarea , din circuit, a tuturor Navelor maritime , aflate sub pavilion Rus si imposibilitatea acestora de a mai andoca in porturile Occidentului , taxele marite asupra produselor ce inca mai sunt importate din Rusia ,stoparea tuturor exporturilor de tehnologie si componente necesare echipamentelor de tot felul sau a celor militare si multe alte sanctiuni ,ce se vad la orizont , vor distruge intreg complexul economico – militar al Rusiei .Cine crede ca acest intreg ansamblu de actiuni concertate este o joaca se inseala .Occidentul , intreaga Uniune Europeana ,SUA , Japonia si aliatii lor vor cheltui atitia bani cit este nevoie spre a se pune in practica ceea ce deja stim cu totii . Viitorul ne va arata fie o Rusie mult schimbata la nivelul conducerii politice fie o Rusie aflata multa vreme implicata in razboiul Ruso – Ucrainean .Vedem o Rusie izolata si condamnabila atunci cind apar astfel de crime numite de intreaga lume „CRIME de RAZBOI”.

    • „Rusia si China, dar nu numai ei , dupa un inceput democratic au cotit-o spre dictatura”

      No comment.

      Cand a fost jungla kaghebista post caderea zidului rusinii, sau Tien An Men, echivalentul unui inceput democratic ? Democratia se face cu traditie de sute de ani in spate, nu peste noapte. Ne-am ars noi, romanii cei mari si tari, d-apoi rusia unde democratii au fost macelariti de-a lungul secolelor, si china unde, in fine, nu dau detalii – destul sa mentionez ca la moartea fiecarui imparat, muncitorii care ii sapau mormantul si-l sapau in acelasi timp si pe-al lor.

  10. dacă îmi permiteţi un comentariu, orice război presupune o balanţă pozitivă între pasive şi active, adică între resursele consumate şi resursele obţinute din proiecţia puterii: asta îmi pare cheia de boltă a situaţiei, iar iapa bătută la şea nu vrea ce vrea călăreţul wanna be… restul e despre cine îşi poate permite să mănânce mai mult timp din pungă… războiul este logistică, nu cine clipeşte primul, cum se mai spune, iar comerţul este război…

    • @xyz
      Hmmm….. Parca as fi de acord cu unele. Dar razboiul este o „fiara”prea multiforma ptr.a se limita la logistica. Sigur, logistica e parte importanta din razboi. De multe ori hotaratoare. Dar pana la urma e o activitate de suport a carei valoare trebuie coroborata cu activitatile specifice operatiunilor militare, dintre ca as mentiona priceperea si dorinta de a lupta.
      Comertul e razboi in masura in care si dezbaterea de idei e razboi sau si mai clar o actiune in justitie. Concurenta este/capata aspecte caracteristice razboiului, dar nu e razboi. Totusi examinarea situatiilor si a modalitatilor de actiune prin „ochelari” de razboi ajuta.
      „Balanta pozitiva” este ceva deosebit de greu de realizat. Si depinde la ce ne raportam. Par exemple: numim „razboi” operatiunile militare ofensive din debutul Afganistan&Irak si tragem linie dupa ocuparea teritoriala si rasturnarea de la putere a respectivelor reg.politice? Sau sa tragem linie si sa „facem balanta” acum ?
      Conform analizelor, articolelor, opiniilor noastre (Ro., UE, US, Nato) si relatarilor/comunicatelor UKR rezultatele sunt dezastruoase +,+ ptr.RUS. Cateodata ai impresia ca e nevoie de inca o mica sfortare si armata UKR e la portile Moscovei. „Balanta”, ptr.RUS, pare complet in registrul negativ….. Nu?!?

      • nici chiar aşa :) exporturile încă sunt pe plus, PR-ul politic a obţinut câştiguri în ralierea susţinerii interne… pentru unii potentaţi este o afacere bună deocamdată: câtă vreme decidenţii ruşi rămân pe plus, conflictul va fi menţinut la temperatura din limita posibilităţilor. abia aici intervine logistica şi punga…

  11. Războiul Rece mai poartă și denumirea Pacea Sovietică, de după Ialta.
    Ocuparea peninsulei Crimeea de către Federația Rusă în 2014 nu a împiedicat mari puteri să-și proiecteze viitorul energetic foarte dependent de gazele lui Putin.

  12. Cel mai rau ar fi sa inceapa un razboi rece in interiorul UE. Austria s-a exprimat deja (un NU hotarat impotriva extinderii UE cu Ucraina); urmeaza sa treaca de partea intunecata a noii cortine de fier, pe fata, foarte activ, cu arme si bagaje, si Ungaria, Germania (martoagele calarite de Putin) si poate si Franta, ca are multe interese in Rusia, iar francezii sunt extrem de zgarciti, aia isi mananca de sub unghii, poate sa piara Planeta, dar sa nu cumva sa piarda ei vreun franc.
    Slugile lui Putin vor face tot posibilul si vor lupta pentru el cu dintii si cu ghearele, in ciuda costurilor imense provocate de razboiul din Ucraina. Dar, odata sluga, pentru totdeauna sluga, nu mai pot parasi corabia soboloneasca numita Rusia. Germania, Austria, Ungaria, Franta vor provoca destramarea din interior a UE, la comanda Rusiei putleriste. Numai asteptati un pic si veti vedea primele miscari clare.

  13. Imi vine-n minte reteta celor de la LIDL de-a scapa de articolelel nevandute: once it’s gone, it’s gone!
    Istoria, daca se repeta, n-o sa se repete in aceeasi forma si nici cu aceeasi actori, iar Rusia, din cate citesc despre razboiul din Ucraina, a pariat pe un raft gol. Intr-o mare masura si cei care cred ca vom asista la un nou razboi rece fac acelasi lucru (poate fi rece doar iarna, iar asta pentru cateva ierni) fiindca nu mai avem doua blocuri politico-economico-militare care rivalizeaza.

    Parerea mea e ca situatia in care se afla acum societatile democratice e consecinta unui exces al democratiei in sensul ca latura cu obligatiile a cam ramas in urma celei cu drepturile. Evident, chestia asta n-a convenit tuturor si mie mi se pare firesc faptul ca astfel de excese au generat forte care sa le tempereze, impingand segmente importante de populatie catre nationalism sau religie. De nationalism n-o sa scapam prea curand fiindca nationalismul e, cel putin in zilelel noastre, un loc de refugiu cand democratia nu merge cum fiecare si-ar dori sa mearga pentru sine. Nu cred ca e meritul Rusiei ridicarea etremei drepte din societatile democratice ci pur si simplu o consecinta a cum sunt tratate diverse probleme pe plan intern – asta nu inseamna ca Rusia n-a incercat sau nu incearca sa potenteze astfel de miscari daca o avantajeaza.

    In ceea ce priveste globalismul, el e oricum intr-o continua schimbare. De ceva vreme se vad schimbari destul de mari, dar poate ca nu la fel de vizibile precum circul de ici si de colo care ne atrage atentia. un aspect important, cu consecinte destul de mari il constituie globalizarea taxarii. Odata implementat acordul la care s-a ajuns acum ceva vreme, zilele paradisurilor fiscale sunt numarate iar fluxul si provenienta banilor ceva mai bine monitorizate.

    Razboiul din Ucraina se poate foarte bine sa fie o oportunitate de-a ajusta unele aspecte care genereaza astfel de probleme, dar si aspecte pentru a putea contracara astfel de evenimente in cazul in care se produc. Cu siguranta ca si partea autocrata are ce-nvata din momentul de nebunie al Rusiei, iar aici ma refer mai ales la China care sta cu ochii pe Taiwan, dar si la cei care sustin financiar sau tehnologic interesele autocratiilor (un Huawei, niste oligarhi…)

    Ca sa inchei tot cu LIDL, acum ceva vreme (cred ca prin 2006) au incercat sa-si extinda afacerile in Norvegia, experiment esuat. Marii retaileri din Norvegia s-au aliat si au dus o campanie media agresiva de promovare a brandurilor proprii, printr-o lumina „patriotica” (de fapt mizerabil de nationalista – boicotarea LIDL), drept urmare norvegienii de pe langa granita cu Suedia au capatat prostul obicei de-a face cumparaturi de la LIDL din tara vecina, Suedia. Inteligenta miscarea nordicilor, nu? Bine, mai sunt exemple si pe la case (regale) mai mari.

  14. Rabdare sa se uneasca SUA cu Canada si dupa ce o fezandeaza pe Rusia bine se va ocupa apasat de Chinezarie
    poluatoarea planetei si un pic si de mizeria din India… .. Va fi dur tare 80 ani….de neimaginat de nimeni….. Va fi optimizarea speciei pe fast fwd .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

George Milosan
George Milosan
Diplomat - ministru consilier, cu misiuni externe în Italia, Franța și Argentina. Absolvent al Universității Transilvania din Brașov, Facultatea de Design de Mobilier și Inginerie a Lemnului. Studii postuniversitare la Facultatea de Drept a Universității București ( criminologie) și un masterat în ,,Studii internaționale’’ la Societatea Italiană pentru Organizațiile Internaționale din Roma.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro