joi, martie 28, 2024

Va închide Iranul strâmtoarea Ormuz? Urmează războiul SUA-Iran și căderea regimului de la Teheran?

Puncte cheie:

  • La nivel global, dincolo de ceea ce credem noi, uneori, a fi marile „transformări, conflicte și crize” din spațiul occidental (relațiile comerciale SUA-UE, Brexitul, restructurarea blocului comunitar sau a NATO, întărirea naționalismului și protecționismului, chiar și tensiunile geopolitice cu Rusia, din zona tampon a Europei de Est, toate apărând însă ca „minore” atunci când sunt privite dinspre regiunile cu adevărat conflictuale și violente ale lumii), problematica prioritară a politicii internaționale rămâne totuși Orientul Mijlociu, cu multiplele sale linii de diviziune și perspective confruntaționale, în care, practic, toate Marile Puteri occidentale și non-occidentale își au ramificații și interese specifice, între care pot apărea cele mai surprinzătoare și complicate relații de susținere sau de adversitate;
  • Din lunga listă a problemelor Orientului Mijlociu și a conflictelor existente sau potențiale, Iranul se conturează în acest moment ca cel mai detonant cocteil de factori politici, strategici, economici, sociali și religioși, capabil să producă pe termen mediu o explozie puternică în întreaga regiune, cu multiple consecințe pe plan internațional;
  • Factorii agravanți sunt, pe de o parte, instabilitatea internă a regimului de la Teheran, dată de declinul economic accentuat, problemele sociale, criza de apă, inflația, scăderea nivelului de viață și creșterea nemulțumirilor populației dar și relațiile externe din ce în ce mai problematice pe care le are Iranul, atât în regiune (cu Israel, Arabia Saudită, Yemen, Siria, Turcia etc.) cât și cu Statele Unite și parțial cu Uniunea Europeană, ultima încercând să salveze diplomatic Acordul nuclear din 2015, delegitimat de SUA, dar criticând totuși politica agresivă a promovării intereselor iraniene în zonă sau programul de dezvoltare a capabilităților balistice ale Iranului, neincluse în JCPOA;
  • La apogeul acestei crize emergente ar sta, fără îndoială, o eventuală închidere a strâmtorii Ormuz de către Iran, una dintre pârghiile cele mai puternice din mâna regimului de la Teheran (prin strâmtoarea Ormuz ar pleca, se pare, circa 30-35-40% din petrolul lumii, spre marile economii, în funcție de statisticile disponibile), o situație care începe să fie evocată din ce în ce mai frecvent în declarații politice, interviuri, analize și comentarii venind dinspre Iran sau despre Iran;
  • Închiderea strâmtorii Ormuz ar fi reacția de răzbunare a Iranului la reintroducerea sancțiunilor americane și la interzicerea exporturilor iraniene de petrol, ceea ce ar însemna o mare lovitură pentru economia oricum șubredă a Iranului și un răspuns catastrofal de tipul – „dacă noi nu putem să ne exportăm petrolul, atunci să nu poată nici alții”, cu trimitere la marii exportatori rivali din Golful Persic și Golful Oman, avantajați de embargoul la care ar putea fi supusă economia iraniană;
  • Ce este aproape cert e că închiderea strâmtorii Ormuz ar constitui un casus belli perfect pentru președintele Trump și o motivație plauzibilă de a lovi militar Iranul, singur sau, cel mai probabil, într-o coaliție internațională mai largă;
  • Un eventual război contra Iranului nu ar fi însă nici pe departe un simplu antrenament al forțelor americane, și asta nu pentru că Teheranul ar avea arma nucleară (pentru că pur și simplu nu o are, dincolo de orice speculație), ci pentru că există un sentiment anti-american puternic în întregul Islam, care ar putea reverbera rapid în toată regiunea, făcând ca orice regim aliat al SUA din zonă (mai puțin, evident, Israelul), care ar susține intervenția militară împotriva Iranului, să aibă imediat probleme serioase de suport popular intern, indiferent de identitatea majoritară sunită sau șiită. Chiar dacă SUA și Israelul pot învinge militar Iranul și pot debloca oricând strâmtoarea Ormuz, având superioritate militară netă în aer și pe apă, situația Orientului Mijlociu ar cunoaște în prima fază după intervenție o tulburare dramatică și generalizată, cel puțin până la o eventuală schimbare de regim la Teheran;
  • În fine, dincolo de reacția țărilor musulmane, altminteri previzibilă, ar mai fi o serie de factori de luat în considerare – reacția ostilă a Rusiei față de o tentativă de schimbare de regim la Teheran și, respectiv, creșterea influenței americane în Iran (care ar sugera, practic, o revenire la situația de dinainte de Revoluția Islamică din 1979), susținerea relativ scăzută, de circa 40%, pe care o are președintele Trump la el acasă, majoritatea clar definită din societatea americană care se pronunță împotriva unui nou război de amploare (după experiențele nefericite din Vietnam, Afganistan și Irak) dar și lipsa consensului strategic în Occident, fiind greu de presupus că Germania și Franța, respectiv NATO sau UE în ansamblu, ar susține explicit un asemenea demers al SUA și al Israelului;
  • Are nevoie președintele Trump de un război și de un succes militar semnificativ pentru a aborda cu șanse mai mari campania electorală din 2020? Greu de spus dar o asemenea presiune pentru acțiune externă există și a existat întotdeauna la Washington. Toți sau aproape toți președinții americani s-au reinventat în timpul mandatelor, prin politica externă, deși majoritatea lor au fost aleși cu discursuri eminamente economice, împăciuitoriste și mai degrabă izolaționiste. O observație istorică relativ simplă este aceea că, începând cu al Doilea Război Mondial, fiecare președinte american a avut criza lui internațională, „războiul lui”, mai mic sau mai mare, undeva în lume, mai mult sau mai puțin reușit, în care a promovat interesele americane și ale regimurilor democratice (Coreea 1950-1953, lovitura de stat din Iran 1953, războiul civil din Laos 1953-1975, Golful Porcilor 1961, Republica Dominicană 1965-1973, Vietnam 1965-1973, lovitura de stat din Chile 1973, războiul civil din Cambodgia 1967-1975, criza ostaticilor de la ambasada americană din Iran 1979-1981, războiul civil libanez 1982-1984, invazia din Grenada 1983, bombardarea Libiei 1986, invazia din Panama 1989-1990, războiul din Golf 1990-1991, războiul din Bosnia 1992-1995, intervenția din Haiti 1994-1995, războiul din Kosovo 1998-1999 și bombardarea Serbiei, războiul din Afganistan după 2001, războiul din Irak după 2003, intervenția din Libia 2011, intervențiile din Siria după 2014, plus alte implicări neoficiale, prin intermediul CIA, în special în timpul Războiului Rece). Veți spune că enumerarea aceasta nu dovedește nimic. Desigur, lista de mai nu este neapărat un argument că SUA vor lovi Iranul înainte de alegerile prezidențiale din 2020, dar arată că puține au fost perioadele în care o putere globală de anvergura Americii nu a avut ciocniri sau intervenții militare într-o zonă sau alta a lumii, în coaliție sau nu cu alte state, pentru a apăra ordinea existentă sau a modifica o situație de amenințare iminentă la adresa intereselor americane. Care altul, dacă nu Iranul, ar mai putea fi „războiul lui Trump”? Ar mai fi fost până acum câteva luni varianta Coreea de Nord, dar Trump se pare că a abandonat ideea, fiind din ce în ce mai convins că șansele de reușită sunt mai mari și trebuie să joace dur nu împotriva lui Kim, ci împotriva Teheranului.     

*

Tensiunile SUA-Iran cresc de la o lună la alta. Poate nu la fel de spectaculos ca cele din criza Trump-Kim de acum un an, dar într-un ritm constant și greu de oprit. În plus, spre deosebire de Coreea de Nord, Iranul nu are arma nucleară și nici nu are de partea sa un aliat strategic de temut precum China, fiindcă Rusia, deși mai apropiată de Teheran, se presupune totuși că nu va interveni militar și nu va risca o confruntare directă împotriva SUA. Nu este exclus, de altfel, ca unul dintre punctele misteriosului summit Trump-Putin de la Helsinki să fi fost cu privire la Iran și la planurile lui Trump în următorii doi ani în Orientul Mijlociu, la schimb cu renunțarea la solicitarea americană a schimbării lui Bashar al-Assad în Siria și la acceptarea influenței rusești la Damasc. În același sens ar pleda și întâlnirile Netanyahu-Putin din 2017 și 2018. Ambii lideri vor să se asigure că sprijinul lui Putin pentru Iran, în eventualitatea unui conflict, ar rămâne unul limitat și declarativ.

Nu doar discursurile războinice ale liderilor politici de la Washington și Teheran sugerează perspectiva unei confruntări, ci, mult mai important, întreaga mișcare a „plăcilor tectonice” din Orientul Mijlociu arată că urmează un cutremur politic de proporții în regiune. Mai ales după ce războiul civil din Siria se stinge într-un dezastru total, pentru toți combatanții și pentru multe dintre Marile Puteri care au avut acolo interese. Practic, după 7-8 ani de conflict, nimic nu s-a rezolvat în Siria, dimpotrivă. Țările din regiune se aliniază acum de o parte sau de cealaltă a Iranului și își calculează șansele. Ca mize, resurse și semnificații strategice, Iranul este mult „mai greu” în regiune și pe plan global decât Siria iar în eventualitatea unei schimbări de regim, în urma căreia Teheranul să nu mai fie ostil Americii și Occidentului, noua situație ar oferi perspectiva unei dominații clare și liniștite a alianței SUA-Israel-Egipt-Arabia Saudită, în întreg Orientul Mijlociu, cel puțin încă la nivelul unei generații politice.

Arabia Saudită a fost prima destinație a noului președinte Trump în 2017, o vizită încheiată cu semnarea unor contracte uriașe de vânzare de armament american casei Saud, într-o eșalonare pe 10 ani, din care se pare că doar primele 12 luni au însemnat livrări de armament de circa 70 de miliarde de dolari. Firește, Iranul nu poate ține pasul cu Arabia Saudită la acest capitol al investițiilor în armament (și nici nu ar avea de unde să procure la acest nivel, cu excepția rachetelor cumpărate din Rusia, dar la bugete incomparabil mai mici), deși Iranul este superior ca dezvoltare societală și instituțională față de rivalii saudiți. Susținerea americană pentru tânărul prinț moștenitor bin Salman arată clar încercarea de fidelizare pe termen lung a alianței cu saudiții, după ce Irakul post-Sadam și mai ales Acordul cu Iranul din 2015 păreau să sugereze că SUA ar fi tentate mai degrabă să practice o politică a echilibrului sunni-shia în Orientul Mijlociu, cel puțin în timpul mandatelor lui Barack Obama.

Israelul este și el pregătit de confruntare, pe care se poate spune chiar că o așteaptă de ani buni, trecând cu o frustrare politică fără precedent peste mandatele lui Obama și peste încheierea JCPOA în 2015, în care Statele Unite au avut o abordare diferită față de regiune, care a dus la relații reci cu Netanyahu, dar ajungând, iată, la scurtă vreme după instalarea lui Trump, la un nivel foarte solid al relațiilor bilaterale și strategice și la refacerea tandemului postbelic SUA-Israel.

Regimul de la Teheran nu va putea supraviețui mult fără exportul de petrol. Acordul nuclear din 2015 părea să fie marea șansă a relansării economice a Teheranului, venită în ceasul al doisprezecelea. Din acest motiv, Netanyahu acuza că „Obama a salvat regimul islamist” de la Teheran. Ultimii ani chiar au însemnat o ofensivă strategică a Iranului în Orientul Mijlociu, cu o influență în creștere a organizației șiite Hezbollah în Siria, Liban și Yemen, ca să nu mai vorbim de influența majoră de la Bagdad, din Irakul guvernat acum de șiiți. Dar, cu toate acestea, economia iraniană nu a „decolat” în ultimii trei ani, creșterea fiind modestă.

Alegerile prezidențiale din mai 2017 i-au adus într-adevăr al doilea mandat lui Hassan Rohani, dar populația este departe de a fi entuzismată de progresele economico-sociale promise după JCPOA. Nici islamismul nu mai este atât de tentant pentru populație. Se pare că 55% dintre femeile iraniene tinere nu sunt de acord cu acoperirea capului și respectarea strictă a regulilor impuse, după cum arată un studiu efectuat de un institut iranian guvernamental, citat de agenția Geopolitical Futures. Recent, au avut loc proteste față de criza de apă din unele orașe ale țării. Autoritățile au trebuit să elibereze recent doi deținuți politici. Semnele se adună. Regimul, cel puțin în forma lui rigidă actuală, pare tot mai instabil. Pe de altă parte, oricine știe că un început timid de reforme politice, economice și culturale nu face decât să amplifice și să accelereze transformările, protestele, nemulțumirile, și în final dorința de schimbare completă a regimului. Pofta vine mâncând. Dilema Teheranului este așadar evidentă. Să relaxeze sau să strângă șurubul libertăților?

Și la Riad, și la Teheran, succesiunea liderilor supremi nu este departe. E o chestiune de câțiva ani, poate chiar mai puțin. Și monarhia sunită, și republica islamică șiită au probleme de succesiune cunoscute pe plan extern precum și vulnerabilități interne deloc neglijabile. Fiecare, în felul său, se apropie de o criză. De un moment al schimbării. Nu doar de persoane, ci (sau în primul rând) de opțiuni politice privind viitorul statului și de nuanțe ale regimului, de la ușoare liberalizări și reforme, așteptate în Occident, până la facțiunile ultraconservatoare care pândesc în umbra ordinii islamice, să zicem moderate, de acum.

Să nu ne imaginăm neapărat că regimul wahabbist de la Riad e „mai luminat” decât cel de la Teheran doar pentru că este aliatul Statelor Unite. Alianța strategică inspirată cu SUA e una, iar realitățile de la fața locului sunt altele. Dimpotrivă, întâmplarea face ca terorismul și teroriștii sau să fi avut de a face destul de mult în ultimele două decenii cu Arabia Saudită, dar, în fine, discuția este nepotrivită și orice comparație din acest punct de vedere ar duce la o fundătură oribilă. Ca istoric și performanțe statale însă, superioritatea multiseculară a Iranului (Persiei) față de improvizația tribală reușită în plin deșert de Regele fondator Abdulaziz (Ibn Saud), acum mai puțin de 100 de ani (în 1932), este dincolo de orice discuție. Până în 1979 de altfel, regimul șahului de la Teheran era un apropiat al Statelor Unite. Așa cum ar putea deveni un eventual nou regim iranian, devenit dintr-o dată foarte util politicii externe a Statelor Unite în Orientul Mijlociu. Nu ar fi nimic ieșit din comun.

Întrebarea este, fără îndoială, de ce ar închide Iranul strâmtoarea Ormuz, dacă este clar că acest gest i-ar oferi lui Trump și Israelului un casus belli perfect, de care au practic nevoie pentru a forța schimbarea regimului de la Teheran? Pentru că aceasta este tentația oricărui regim autoritar aflat în criză, de a „comite suicidul”, printr-un gest final autodistrugător, care exhibă aparent puterea de care dispune și consumă toate resursele interne, convins fiind că nimic nu îl poate opri. Privim în istorie și vedem că toate regimurile autoritare ale epocii moderne și-au grăbit practic sfârșitul, angajându-se în acțiuni de forță sfidătoare și ilogice din punctul de vedere al observatorilor externi. În fapt, este logica puterii excesive, totalitare, de a lovi atunci când se simte periclitată, de a deveni agresivă, când orice tactician detașat ar spune că, dimpotrivă, inteligent este să te retragi, să stingi conflictele, să te arăți conciliant, să încerci să te conservi. Dar nicio dictatură nu înțelege acest lucru și, odată intrată în criză, forțează și greșește fatal. Pentru a nu aduce în discuție decât exemplele cele mai cunoscute de după 1989, să ne amintim doar de sfidările finale ale lui Slobodan Milosevici, Saddam Hussein sau Gaddafi. Toți ar fi putut, desigur, proceda altfel și au avut ocazia de a își alege cum să le arate ieșirea din scenă.

Nu spun că SUA și Israel exact asta urmăresc, să împingă Iranul spre o eroare capitală. Și nici nu sunt convins că regimul autocratic de la Teheran va închide în cele din urmă strâmtoarea Ormuz, grăbindu-și astfel sfârșitul. Dar este limpede că, odată reimpuse sancțiunile economice americane (care vor avea un efect devastator, pentru că nu se rezumă doar la companiile americane), Teheranul va intra în vrie iar logica autoritarismului spune că urmează gesturi iraționale, „eroice”, combative, de sfidare maximă. Rămâne de văzut dacă și ce mai poate face Uniunea Europeană, a cărei primă tentație a fost să încerce salvarea Acordului nuclear cu Iranul, dar ale cărei instrumente de acțiune în regiune sunt totuși limitate. Deși războiul civil devastator din Siria se apropie de final, se pare că nici anii următori nu vor aduce liniștea în Orientul Mijlociu, acolo unde faliile civilizaționale, culturale și religioase și interesele politice și economice care se întretaie sunt prea multe și prea adânci ca să ofere soluții negociate și consensuale. O altă variantă teoretic posibilă, care poate părea astăzi fantasmagorică (dar summitul cu Kim Jong Un nu părea, acum câteva luni?) ar fi un surprinzător dialog americano-iranian, la un nivel mai înalt sau mai jos, soluție care l-ar putea tenta pe Trump, dar care nu ar conveni nici Israelului, nici Arabiei Saudite.

Distribuie acest articol

95 COMENTARII

  1. „aceasta este tentația oricărui regim autoritar aflat în criză, de a „comite suicidul”, printr-un gest final autodistrugător, care exhibă aparent puterea de care dispune și consumă toate resursele interne, convins fiind că nimic nu îl poate opri. “

    Ați putea extrapola exemplul de mai sus la situația regimului Dragnea?

    • Cand vezi un lucru peste tot chiar si acolo cand nu este, e bine sa incepi sa te intrebi de ce? care e motivul? e un prim pas spre o judecata rationala.

    • Cred ca da, insa… Din pacate este in traditia romaneasca sa impinga lucrurile pana la extrema. Lectia invatata de occident din revolutia franceza este ca exista o limita pe care ar fi inteligent sa nu o depasesti. In felul asta iti salvezi pozitia, capul iti ramane pe umeri si mai devreme sau mai tarziu averea iti va spori in loc sa o pierzi (dai un pic si multimii, ii potolesti si au si bani sa iti cumpere produsele).

      Din pacate noi (inca) nu am inteles lucrul asta, bogatasii de la noi nu au construit catedrale, fabrici si marci economice care sa se perpetueze si sa sporeasca de la o generatie la alta. Povestea mesterului Manole este o parabola a mentalitatii romanesti mai adanca decat ne place sa credem.

      Regimul Dragnea? Cat de mult putem detasa regimul Dragnea de hidra PSD? Bun, cade Dragnea…ramanem cu Olguta (nu uitati ca a fost propulsata de Ponta pe filiera fost-PRM – se vede si in minciuna perpetuata, agresivitate si abuzul practicat). Dragnea e sustinut azi de mini-Dragnea’s, ii vedem in in poza din randul intai de la congresul PSD. Radacinile sunt insa mai adanci…

      Se intrezareste e adevarat o iritare furibunda la nivelul PSDragnea, insa e inceputul sfarsitului? Daca, al cui? Sa nu abandonam. Sa nu uitam ca nimic nu ar fi fost posibil daca CCR-ul nu ar fi tradat constitutia, democratia, poporul roman si in final Romania. Poate ar ma fi ceva de spus de Ponta, Oprea – se pregatesc sa re-joace rolul fostului UNPR, PC, etc.

      Cine spunea in continuu minciuni, se lupta cu statul ticalosit a lui Basescu (un precursor al ideii de stat paralel), facea poze cu Putin si il admira deschis pe Orban si pe Erdogan. Cine a adus si a propulsat elementele care il inconjoara azi pe Dragnea? – Ponta desigur. (imi aduc aminte de o discutie la TV dintre Ponta si maistrul guru de la EvZ in care maistrul si-a oferit serviciile si il avertiza pe Ponta „sa nu fie luat de gugustiuc”).

      Deci, bun – jos Dragnea. Si restul?

      • Ce lectie a invatat occidentul din revolutia franceza? La ce limita anume va referiti? Numarul acceptabil de capete taiate de gilotina?

      • Cred ca priviti din punct de vedere … opus :-). Cand spun „occidentul” ma refeream evident la parte autocratica a occidentului, cea care detinea puterea, nu poporul revoltat. Cei care taiau capetele erau revolutionarii (sigur iacobinii, partea extrema a revolutionarilor), iar cei care au invatat sa nu treaca o anumita „linie” sunt cei care si-au pierdut capatele – partea autocratica, bogata.

        „Linia” se refera la pana cand partea autocratica va neglija cu aroganta cererile de dreptate ale multimii. Cand au trecut-o, s-a produs revolutia, multi si-au pierdut capetele si averea. Daca nu o treci si imparti ceva din averea ta cu multimea (macar la partea materiala, dreptatea sociala e si ea un factor in occident – din pacate mult mai redusa la noi :-( ), iti pastrezi capul pe umeri si devii si mai bogat mai tarziu.

        Lectia a fost receptata in 1989 de multe tari est-europene, unde schimbarea de putere s-a facut in mod voluntar. La noi, Ceusescu a intins coarda pana s-a rupt. Ce face regimul PSDragnea este identic unui partid comunistoid (cu referire la PSD + actualul regim Dragnea –> inseparabil dupa parerea mea, Stalin a fost un produs al sistemului diabolic instaurat de Lenin, o evolutie naturala a unui sistem profund anti-democratic, un „accident waiting to happen” – in aceeasi cheie vad eu si regimul Dragnea = un produs natural al unui partid comunist PSD).

        Un PSD-ist a zis „pentru ca putem”. Nu cred ca e corect ! Corect este „pentru ca ne lasati”. Sa vedem unde poporul roman va trasa linia de netrecut. Sa nu fie prea tarziu.

        • Deci pe de o parte poporul revoltat, revolutionarii, iar pe de alta autocratii. Hm! Interesnta viziune asupra revolutiei aveti, dar cred ca este complet eronata. In primul rand, care popor revoltat? Ce implicare a avut poporul in declansarea revolutiei? Scanteia care a declansat Revolutia a fost conflictul dintre monarhie si clasele privilegiate in momentul in care monarhia, aflata in criza financiara, a incercat sa reformeze organizarea juridica si finaciara a statului, fapt care ameninta atat privilegiile fiscale ale nobilimii si clerului, cat si interesele si puterea adminstrativ juridica a parlamentelor provinciale(care erau institutii medievale, insarcinate cu adminstrarea justitiei si colectarea impozitelor, fara nici o legatura cu parlamentele moderne, acestea nefiind alese si reprezentand doar interesele elitei juridice si financiare a statului). Refuzul indarjit al acestora din urma a dus la convocarea Starilor Generale, care reuneau exclusiv reprezentantii celor trei stari privilegiate: clerul, nobilimea de spada si starea a treia. Starea a treia, desi privita cu superioritate de primele doua stari, nu avea nici o treaba cu poporul, cum se face uneori confuzia, ea cuprindea de fapt asa numita nobilime de roba, acea parte privilegiata a burgheziei care cumparase in trecut functii juridice sau fiscale ereditare, care il inobilau pe detinator: magistrat, consilier, perceptor de impozite. Adica magistratii care compuneau parlmentele si financiarii organizati in sindicate concurente, care in schimbul avansurilor pe care le acordau statului primeau privilegiul colectarii impozitelor de la populatie in anumite provincii. Convocarea Starilor generale nu a dus la nici un compromis, ca urmare regele le-a dizolvat, masura care nu a fost accepta de majoritatea nobilimii de roba, ca urmare aceasta impreuna cu o parte a reprezentantilor nobilimii de spada si ai clerului s-au hotarat sa uzurpe puterea politica si sa reformeze statul in conformitate cu interesele lor. Asa ca s-au declarat Adunare Constituanta, declansand revolutia. Regele era extrem de popular, bine intentionat dar cu totul inabil si influentabil, incapabil de o politica coerenta. Revolutia a fost in egala masura rodul bunelor sale intentii si slabiciunii sale. Revolutia a fost de fapt un conflict intestin al claselor privilegiate, intre privilegiatii loiali si cei neloiali, poporul jucand rolul de decor si sursa de inspiratie pentru propaganda. In fapt, poporul era monarhist, religios si cu totul ignorant in privinta politicii. Elitele politice si sociale fac revolutii. Poporul singur nu face revolutii, cel mult rascoale. Au existat rascoale in perioada izbucnirii revolutiei, e adevarat, dar care era programul politic al acestor rasculati? Acelasi de secole: Jos privilegiatii si Traiasca regele!
          Revolutionarii au fost nobili de roba ca Robespierre si Danton, nobili de spada ca La Fayette, Mirabeau,Saint-Just sau Barras, printi de sange ca ducele de Orleans, mari prelati proveniti din inalta nobilime precum Talleyrand si Condorcet, uneori aventurieri cu origine incerta precum Marat, pretins nobil spaniol, medic si paj al contelui d Arras, fratele regelui, ori ca Fouche, fiu unui capitan de negustor de sclavi. Niciodata insa oameni din popor. Clubul iacobin era un club elitist de bogatasi, nici un sarantoc nu putea fi membru acolo, cotizatie era prohibitiva si instituita special pentru a indeparta asemenea specimene.

    • Sau la nivelul lui Trump si SUA? Care in loc sa rezollve problemele interne si, de ce nu, zidul cu Mexicul, prefera sa porneasca un razboi?!

  2. Oare va reusi diplomatia (romaneasca) sa aduca conflictualii la un dialog fie macar pe aspecte culturale si umanitare, inainte sa fie prea tarziu ?

  3. Cu alte cuvinte USA si prietenii vor sa declanseze inca un razboi cumplit ce va avea drept efect distrugerea unei tari si milioane de victime.
    Si asta li se pare normal politrucilor platiti de catre CIA.

    • Nu va fi nici un razboi. Anulare tratatului actual este o mutare geniala a lui D.Trump. Iranul practic nu are ce sa faca. Ori joaca precum ii canta Trump ori se indreapta spre ruina economica.

      Blocarea stramtorii Ormuz e o aberatie. Nu au mijloacele necesare (cine este cel mai tare licurici maritim) si daca ar incerca, si-o iau urgent peste bot.

      Mmullahilor se lipseste pana si intelepciunea socialist legendara a tov. Kim,

      • Strâmtoarea Ormuz nu se blochează numai de pe mare ci mai ales de pe uscat, exact așa cum Turcia lui Mustafa Kemal a blocat în WW I accesul în Marea Neagra de pe uscat, astfel încât cel mai tare licurici maritim al vremii Home Fleet – ul britanicilor și-a rupt dinții în malul dealurilor de la Gallipoli iar Winston Churchill pozitia de prim lord al amiralității.

        • @Ioan – trecerea prin strâmtoarea Ormuz presupune două benzi late de câte două mile marine fiecare (3,7 kilometri). Asta însemnând câte o bandă pe sens, despărțite între ele de un ”spațiu verde” care are tot două mile marine lățime, deci tot 3,7 kilometri lățime. În cel mai îngust punct, strâmtoarea are totuși 54 de kilometri lățime.

          Acum poate ați fi dispus să vă exprmați anti-americanismul ceva mai explicit: cum închideți strâmtoarea de pe uscat? Pe malul de nord e Iranul, pe malul de sud sunt Emiratele Arabe Unite și un mic teritoriu care aparține Oman-ului. Alte state din Golful Persic dependente de accesul maritim prin strâmtoarea Ormuz sunt Irak, Kuwait, Arabia Saudită, Bahrain, Qatar. Chiar credeți că toate statele astea stau la bunul plac al Iranului?

          • Cum se inchide stramtoarea de pe uscat?
            Cu tunuri si cu rachete, ca doar nu cu lanturi ca pe vremea Bizantului. Ideea era ca nu este nevoie de o marina superputernica pentru a inchide un senal navigabil de 10 km. Se pot pune mine, vedete torpiloare ascunse pot face raiduri …
            Nu ca americanii nu pot tine stramtoarea deschisa, ci ca nicio firma de asigurari nu va mai asigura vreun petrolier care trece prin zona, nici daca il tine US Navy la remorca.

            • @Ioan – se pare că n-ați înțeles nimic din experiența Siriei lui Bashar sau a Libiei lui Gaddafi.

              Când prima rachetă iraniană este lansată împotriva unei nave din strâmtoarea Ormuz care se află legitim acolo, baza iraniană respectivă va fi ștearsă de pe fața pământului cu rachete Tomahawk sau cu rachete aer-sol. Nu atacă nimeni Teheranul, nu-i pasă nimănui ce face ayatollah-ul, să fie sănătos. Dar acea bază militară iraniană încetează să mai existe. Și cam pe la a treia bază iraniană distrusă, nu mai trage nimeni în navele din strâmtoarea Ormuz, punem pariu? :)

              La scară mai mică, erau scene din astea prin Irak: insurgenții trăgeau din niște clădiri dezafectate în 3 tancuri M1-Abrams care se deplasau în coloană . Un M1-Abrams nici măcar nu a folosit tunul, a demolat efectiv clădirile cu mitraliera principală de pe el, iar celelalte două Abrams nici măcar nu și-au schimbat traiectoria sau viteza.

        • Liuriciul maritim are si cele mai tari forte aeriene. Asa ca nu vad cum poate iranul sa blocheze de pe uscat. Si o structura logistica formidabila sustinuta de aliatii din zona.

      • Despre „comandantul suprem” și mișcările lui geniale și pline de inspirație:

        Enough already. The immediate knee-jerk resort to threats of using overwhelming conventional military power or even nuclear weapons to resolve international disagreements is being played far too often by a president whose understanding of the world clearly has a manic-aggressive quality derived from a life spent selling and buying real estate in New York City. And the idiotic tweeting as well is beneath the dignity of the office Trump holds, the hallmark of an insecure school bully seeking attention. Donald Trump was elected at least in part to keep America out of wars, not to start several new ones, and it is past time that he stop the posturing and remember that.

        (https://www.strategic-culture.org/news/2018/07/26/madness-gripping-washington.html)

    • USA, CIA…i-ai uitat pe Soros, statul paralel, Iluminatii, KGB, evreii cu al lor MOSAD, martienii si nu in ultimul rand marmota care invelea ciocolata… toti vor distrugerea unei tari care nu face altceva decat sa isi vada de treburile ei interne.

  4. D.Trump se va întâlni în curând cu Rohani? Așa se zvonește în presa internațională. Piruetele lui D. Trump sunt mai rapide decât speculațiile politice dâmbovițene?

    …“.. Deși războiul civil devastator din Siria se apropie de final, se pare că nici anii următori nu vor aduce liniștea în Orientul Mijlociu, acolo unde faliile civilizaționale, culturale și religioase și interesele politice și economice care se întretaie sunt prea multe și prea adânci ca să ofere soluții negociate și consensuale…. „….

    Turcia face un joc politic pentru bani, stoarce bani europeni pentru refugiații sirieni. Erdogan s-a invitat „singur“ la Berlin în septembrie (Alegeri Landtag în Bayern/ CSU 38 %, Grüne 16 %, SPD 14 %). Stilul politic internațional e dominat de D. Trump, Erdogan, Putin, Kim, etc. UE nu are o pondere politică, nu are o politica comunitara externă (numai Frontex, apărarea granițelor maritime). Italia (Conte) se apropie de D. Trump și Putin, se depărtează de refondarea ZE/UE a lui E. Macron, la fel Ungaria, Austria, Cehia, Slovacia, etc.

    Azi și aici nici o temă importantă pentru președinția UE 2019 în dezbaterile românești?

    • Iranul nu are alternative. Daca D.Trump vrea se vor intalni. Conditia sa scape de embargou este sa renunte la toate activitatile teroriste. Dar nu au incotro.

      • Dictatura religioasă șiită bazată pe gărzile revoluționare functionează numai în conflict exterior (Națiunea ceaușistă deja uitată?) permanent. Tradiția iraniană rezistă un timp. Acum Iranul pune acum condiții pentru o întâlnire cu D. Trump. Aiatola s-a impus. Premierul Rohani nu are putere.
        Iranul nu riscă un război în Golful persic/arab. China nu are interes în perturbarea resurselor de petrol în Golf. Rusia nu are resurse economice pentru salvarea Iranului în caz de embargo american. Se pare că Aiatola s-a decis pentru confruntare permanentă. UE și SUA în tensiune în Golf?
        Economia va decide și soarta dictaturii șiite în Iran?

        • s-o fi impus pentru moment. lucrurile se schimba, daca strategia nu functioneaza. americanii nu au nici un interes sa slabeasca latul.

          • Greu de prevăzut ce face D. Trump mâine.
            Refuzul oficial actual în public al Aiatolului Chamenei nu rămâne fără consecințe. Sancțiunile SUA vor fi dure. UE e acum în dilemă mare. Rusia lui Putin are o pârgie în Iran. Putin are un picior în ușă cu Iran și Siria, profită de mizeria locuitorilor în zonă. Cei 5 cu veto în sediul de securitate ONU: SUA, China, Rusia, UK, Franta nu cedează nici un pic din privilegiile obținute 1945. Deciziile economice se iau în G20 care are 85 % din BIP mondial. Blocurile politice după 1945, după 1989 nu au adus „belșugul păcii“ în estul Europei.
            China are o pondere economică mult mai mare decât Rusia. Chinezii cheltuie anual 258 miliarde $ pentru turism. Sunt bine veniți în Alpi, în Elveția! Rusia suferă din cauza prețului de 73 $ barilul de petrol (trebuie 90 $ în Siberia).
            România nu mai poate face azi „jocuri geopolitice“ de nici un fel. Cuvintele, speculațiile geopolitice ale gazetarilor sunt vorbe în vânt. Aderarea la NATO /UE sunt repere bune și durabile.
            Economia e cheia pentru bunăstare și belșug în țară. Fără stat de drept consolidat credibil nu prea sunt șanse bune pentru viitorul apropiat. Tinerii votează cu picioarele, GO VEST …..

  5. SUA sunt intr-o criza, s-a trezit deodata ca nu e singura superputere si nu mai poate face ce vrea oriunde pe glob, China si Rusia avanseaza rapid tehnologic si militar iar SUA prin coruptia si opacitatea pentagonului arunca miliarde pe proiecte militare indoelnice cum ar fi portavioane foarte scumpe care nu mai sunt de actualitate in era rachetelor balistice de mare precizie.

    Cuplat cu datoriile foarte mari si problemele economice SUA cauta ceva sa se reinventeze dar nu face decat sa se afunde mai mult lovind la intamplare, in partenerii europeni, in vecini etc, incearca sa provoace conflicte cu koreea sau iranul pentru a hrani industria militara dar acum cu China si Rusia puternice nu mai este asa simplu ca in trecut.

    SUA inceaca sa evite destramarea imperiului militar pe care l-a mentinut si proiectat de decenii pe tot globul dar de la imperiul roman, la cel britanic si terminand cu urss ne arata ca destramarea e inevitabila, problema in prezent este nu doar ca americanii refuza sa creada ca nu mai sunt ce au fost dar in prezent exista arme nucleare, arme chiar ei nu s-au sfiit sa le arunce peste orase civile ucigand si mutiland milioane de japonezi nevinovati astfel ca imperiul american probabil nu va ceda pasnic crezand ca prin forta militara fara discernamant se vor putea mentine dar istoria ne arata ca nu e posibil.

    Desi iranienii din mandrie spun ca SUA vor pierde daca ii ataca culmea e ca s-ar putea sa aiba dreptate, efectul de domino pe care l-ar provoca razboiul ar putea sa arate si mai mult slabiciunea SUA care a inceput sa se vada prin Siria si Koreea unde nu mai pot sa faca ce vor ca in trecut.

    • @grigore – când în decurs de câteva săptămâni apar 4-5 nickname-uri care explică în comentariile la diverse articole cât sunt inutile și costisitoare portavioanele, orice om de bună credință înțelege că tocmai supremația aeriană asigurată de ele deranjează.

      Ce treabă au ICBM-urile cu asta? Nu sunt nici 3 săptămâni de când s-a discutat pe larg diferența.

      • Rachete sunt de multe tipuri, ICMB e doar unul din ele, cand ai un aparat care costa 4 miliarde dolari si poate fi scufundat cu cateva zeci de rachete sau torpile care doar una trebuie sa isi atinga tinta si care costa cateva milioane de dolari atunci cred ca e evident unde e problema, portavioanele erau bune prin anii 70 ~ 90 contra unor state care nu aveau tehnologie balistica avansata si nu prezentau o amenintare pentru portavioane dar contra unor state precum China sau Rusia sunt niste tine uriase plutitoare, daca nu intelegi asta care e evident inseamna ca nu esti la curent cu tehnologia militara curenta.

        Nu poti sa ai suprematie aeriana cu un portavion de pe fundul marii, locul unde ar ajunge rapid orice portavion in caz de conflict real cu o superputere.

        Tehnologia militara curenta este bazata pe precizie inalta, ogive nucleare de putere mica, AI, automatizare si costuri reduse, portavionul e ceva de domeniul trecutului care functioneaza doar impotriva unor tari mici fara arme moderne.

        • @grigore – haide, spune-o direct: Statele Unite ar trebui să-și dezafecteze de bunăvoie portavioanele. Un fel de Acordul de la Paris în versiune maritimă militară :)

        • @grigore – ce portavion știi tu că ar fi ajuns pe fundul mării? Din ’70 încoace, nu alea japoneze din al doilea război mondial.

        • @Grigore – în principiu aveți dreptate în privința vulnerabilității portavioanelor, dar o greșeala că cea cu ICBM va arunca in gura supremacy-soților americani de aici și aruncă în derizoriu un subiect care merita discutat. Portavioanele americane au fost scufundate de rutina in cursul exercițiilor frățești de submarine de atac suedeze și franceze. Tehnologia tăcută folosita de suedezi, un motor Stirling a fost implementată de japonezi și de chinezi. Chiar și submarinele diesel de clasa Kilo, din care avem și noi una bucata iar Iranul mai multe (3) sunt greu de detectat de către americani. În concluzie cu submarine este demonstrat că poți scufunda un portavion american. Nu știu dacă rachetele anti-navale de azi pot penetra apărarea unui portavion, dar în număr mare ar putea copleși sistemele de apărare.
          Mi se pare probabil că armele hipersonice sa fie finalul acestei ere a portavioanelor. Rusia și China cercetează de zeci de ani si conform Pentagonului ar părea să aibă un avans asupra americanilor. Nu sunt foarte scumpe și apărarea este cvasi imposibila, pe motiv de viteza foarte mare.
          Un portavion este o țintă mare de tot, vizibilă și din spatiu, senzoristica, sistemele servo super dinamice, analiza imaginilor de mare viteză, sunt la ani lumina de performanțele tehnologiei militare din timpul războiului rece, si sunt disponibile peste tot în industria civila. Orice telefon modern are capacitate de calcul și viteza cu mult peste primele Tomahawk-uri. Eu n-aș fi așa de sigur că portavioanele sunt ușor de apărat. Numai unul trebuie scufundat și pe celelalte le retrag in porturi la adăpost pentru evaluarea situației. Eu am mai spus că văd submarine chineze sau rusești sub pavilion iranian sau coreean de nord în stare să caute o astfel de lovitura decisiva, la fel cum piloții sovietici și chinezi luptau in ’53 în războiul din Peninsula Coreeană.

          • @Ioan,
            Comentariul dvs. nu numai ca este lipsit de substanta, dar poate fi catalogat ca fiind extrem de pueril. Daca ati fi incercat o documentare cat de cat, gaseati dovezi ca vulnerabilitatea protavioanelor este greu de dovedit considerand ca punand 5000 de marinari si peste 70 de avioane de atac super-performante, cum sunt F35, pe un vas care costa peste 10 miliarde dolari pe o nava de razboi, creaza ceeace expertii numesc o tinta foarte profitabila. Scufundarea unui portavion ar fi o extraordinara realizare a inamicilor Americii si un recul serios pentru apararea americana . Totusi, probabilitatea ca vreun adversar sa obtina acest lucru fara folosirea armelor nucleare tinde spre zero. Si iata 5 motive care dovedesc contarariul:

            1. Portavioanele sunt rapide si rezistente. Clasa Nimitz urmeaza a fi inlocuita cu clasa Ford care reprezinta cele mai mari nave militare construite vreodata. Ele au 25 de punti dezvoltate pe o inaltime de cca 80 m si disloca cca 100.000 tone de apa. Cu sute de compartimente etanse si mii de tone de armuri, nici o mina sau torpila conventionala nu poate cauza deterioari serioase. Si, intru-cat portavioanele sunt intr-o continua miscare avand o viteza de deplasare de pana la 50 km/h – suficint de rapida sa intreaca submarinele – a le gasi si intercepta este deosebit de dificil. Dupa 30 minute de la vizualizarea sa de catre inamic, zona in care ar putea opera creste la 1800 km2 iar dupa 90 minute depaseste 15500 km2.
            2. Apararea portavioanelor este formidabila. Portavioanele americane sunt dotate cu sisteme de aparare activa si pasiva de mare anvergura pentru combaterea amenintarilor cum sunt rachetele de croaziera de joasa altitudine si submarine ostile. Aceste sisteme includ retele senzoriale de inalta performanta, rachete asistate de radar si tunuri Gatling de 20 mm capabile sa traga 50 proiectile pe secunda. Flotila aeriana include un escadron aerian de alertare radar timpurie care poate detecta amenintari emergente (inclusiv periscoape radar) pe vaste distante, ca si elicoptere anti submarin, anti suprafata si anti mine. Toate armele si senzorii portavionului sunt integrate intr-o retea de comanda centrala pentru actiuni coordonate contra inamicului.
            3. Portavioanele nu actioneaza singure. Ele fac parte dintr-un grup de asalt care include vase de razboi dotate cu multiple rachete ghidate echipate cu sistemul de lupta Aegis – cel mai avansat system de aparare din lume capabil sa infrunte orice atac inclusiv rachete balistice. In combinatie cu aripa aeropurtata, aceste nave pot rapid degrada sistemele inamice folosite pentru urmarirea grupului de asalt. Grupul de asalt al portavionului include de obicei mai multe submarine invizibile de atac capabile pentru aparare subacvatica si de suprafata.
            4. Tactica Fortelor Navale maximizeaza supravietuirea. Desi portavioanele sunt protejate de catre cel mai potent, multifatetat scut conceput vreodata , ele nu isi asuma riscuri cand sunt amplasate in apropierea potentialilor adversari. Tactica lor operationala a evoluat catre nivelul minimalizarii riscului, simultan cu executia loviturilor ofensive care reprezinta insasi motivul propriei existente. De exemplu, un portavion nu va opera de obicei in zone minate inainte ca aceste zone sa fie neutralizate. Portavionul va prefera sa ramana in apele deschise ale oceanelor mai degraba decat sa se expuna in zone restranse unde amenintarile emergente sunt greu de identificat fata de traficul obisnuit. Portavionul va continua sa se deplaseze pentru a complica sansele inamicului de a-l depista. Deasemenea, va folosi legaturi cu alte elemente amplasate atat la nivel maritim cat si orbital pentru completarea unei detaliate situatii informative.
            5. Noua tehnologie intareste apararea portavionului. Desi s-au facut multe speculatii despre amenintari emergente indreptate impotriva portavioanelor, Marina a investit puternic in tehhnologii ofensive si defensive cu scopul de a contarcara aceste amenintari. Cel mai important apare a fi conectarea la o retea comuna a tuturor capabilitatilor navale intr-o zona unde senzorii si armele pot fi folosite cu un efect maxim. Intiative ale Marinei Militare: Control Integrat al Focului si conectarea tuturor sistemelor de lupta intr-o vizualizare unitara, cu o aparare avand o reactie ultrarapida pe care putini inamici o pot penetra. Numeroase alte avantaje sunt introduce, de la capabilitati de recunoastere ale avioanelor invizibile la sisteme de bruiaj care sa confuzioneze sistemele de ghidaj ale rachetelor inamice catre tinte.

            Sa nu credeti acum ca eu as fi vreun expert in stiinte militare. Toate aceste informatii sunt disponibile pe net. Totul este sa le cauti si sa vrei sa cunosti.

            • Mama, ce m-ati infricosat cu descrierea dvs. exhaustiva!
              Domnule, se fac exercitii militare comune de zeci de ani, povestea cu submarinele suedeze Gotland este arhicunoscuta, dupa patania cu „scufundarea ” portavionului, americanii au luat in leasing submarinul pe doi ani, cu tot cu echipaj, ca sa faca exercitii de detectare a sa, sa se prinda cum trebuie procedat. . Doi ani, nu doua saptamani. Cu francezii a fost la fel, Nu demult un submarin chinez a iesit din imersiune sa le faca cu mana, in interiorul cercului de aparare format din navele de suport. Un grup de lupta nu se poate ascunde de sateliti, toata lumea stie unde se afla, iar viteza portavionului n-ar importanta daca i se taie calea, daca ii iesi in fata, daca il astepti la cotitura, ca sa ma exprim asa… Exista tari care stiu sa se bata si exista si tari care le au numai cu zorzoanele, cu uniforma de parada. Fiti linistit, ca cu cei care au experienta este greu de luptat, mai ales departe de casa.
              Simpla enumerare a capabilitatii de lupta a portavioanelor, nu le face invulnerabile. Bunul simt si istoria ne spune ca toti cei care au construit diverse nave monstruoase au crezut in mod gresit ca sunt invincibile si ca vor schimba cursul razboaielor. Practic s-a dovedit ca au avut efecte minore, mult mai mici decat submarinele sau aviatia. Cel mai adesea au fost scufundate cu arme infinit mai ieftine si mai „primitive’ decat ele. Dar cine nu cunoaste istoria va repeta greselile trecutului.

            • @Ioan,

              Parerea mea, incercati sa va imbatati cu apa rece supraestimand posibilitatile micilor submarine suedez-Gotland si chinez-clasa Song, in timp ce subestimati grosier toate capabilitatile americane.

              In primul rand, submarinele la care faceti referire nu reprezinta nici un pericol pentru ape albastre, unde opereaza portavioanele, ele stau ascunse pe langa tarm unde pot fi confuzionante datorita traficului local crescut. Daca sunt atat de eficiente, de ce China a renuntat sa mai investeasca in Clasa Song? In schimb, se dovedeste ca portavioanele reprezinta in prezent principala atractie penttru Marina Militara Chineza, portavioanele din Clasa Ford.

              Exista o cursa a inarmarilor, fiecare incercand sa-si depaseasca adversarul, la fel, se invata din greseli, se perfectioneaza tehnologiile, se descopera noi tehnologii. Deocamdata, Statele Unite conduc net aceasta cursa iar daca dvs. nu dati doi bani pe aceste fapte nu inseamna ca aveti si dreptate in ceea ce sustineti. Este exact ce am afirmat la inceputul comentariului, incercati sa va imbatati cu apa rece. Succes!

            • @ Lucky- nu stiu de ce, dar firul argumentatiilor dvs. imi aduc aminte de Svejk. Pentru ca despre Iran nu se prea discuta, subiectul nu este interesant , postarile aluneca din nou catre clasicele contre despre cine-i mai tare, cine are tunul mai gros, cine-i marxist, s.a.m.d. Ideea este ca celebrele portavioane americane nu sunt testate in lupta adevarata. Iraqul, Libia, Siria au fost armate de carton, nu ca Iranul ar fi mai mare branza. Adevaratii adversari ale lor ( portavioanelor) sunt evident, cei care au interesul sa submineze suprematia militara a SUA. Nu dau nume, ca se stiu… Astia sunt mai capabili si au infinit mai mult armament ca tarile din Golf iari de fiecare data cand SUA va incerca sa-si impuna puterea intr-o zona, ei vor fi prezenti sa o contreze, la fel ca si in Siria.
              Batalia adevarata nu este impotriva Iranului, aici este o interesul primar al Israelului si al lobby-ului evreiesc de la Washington.
              Batalia principala a actualei administratii americane este impotriva ordinii mondiale actuale, care a permis si permite in continuare, ridicarea Chinei, Indiei, adica a tarilor populate, spre rangul de puteri mondiale. Globalizarea productiei, internetul, libera circulatie a informatiilor a dus la descatusarea tarilor inapoiate ( toate civilizatii stravechi, cu istorie bogata…), dar populate, care pot acum sa recupereze mai rapid decalajul fata de civilizatia occidentala. Nu cred ca SUA si Rusia vor putea opri ascensiunea Chinei si Indiei. Pozitia UE si a corporatiilor sale , de a beneficia de imensele piete care se nasc, de a incerca ( cu cine se potriveste la gandire si interese…) sa pastreze multilateralismul, mi se pare mai de viitor.

            • @Ioan,

              In loc de „…posibilitatile micilor submarine suedez-Gotland si chinez-clasa Song, in timp ce subestimati grosier toate capabilitatile americane.” cititi corect:

              „…posibilitatile micilor submarine suedez-Gotland si chinez-clasa Song la nivelul 2005, in timp ce subestimati grosier toate capabilitatile americane la nivelul tehnologiei de azi, anul de gratie 2018.”

            • @Ioan,
              Am ajuns acum la final, lucrurile incep sa se limpezeasca, acum, cand ridicati problema la nivel principial.
              Rezulta clar ca nu ne situam de aceeasi bariera, eu sunt reprezentantul taberei care are la baza logica. Niciodata nu am putut memora pe dinafara texte sau formule. Totul a trebuit sa fie logic, demonstrabil, ca sa-l pot intelege. Unii numesc asta si „bun simt”.

              Pe de alta parte, nu ma pot complace in compania unor tari care s-au constituit ca adversare ale democratiei si libertilor fundamentale ale omului.

            • Domnu’ Lucky sigur nu esti Svejk undercover ?

              „Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi;
              Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi,
              Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
              Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei tale…
              De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris şi pentru noi,
              Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.”

              Mircea cel Batran catre Baiazid sau, in zilele noastre oricare dintre tarile asaltate de SUA catre SUA.

              Sigur nu suntem de aceeasi parte a „barierei”, si bariera pare a fi mediana IQ-ului uman, deoarece a spune in gura mare ca sunteti incapabil sa memorati formule si texte, dar a pretinde ca intelegeti nu stiu ce chestiuni complicate ( n-ati precizat domeniul…) , numai daca este logic si demonstrabil, duce la o singura concluzie, logica dealtfel, ca nu intelegeti decat fenomene simple, pentru ca cele complicate, necesita un grad de memorare a unor formule si a unor texte precum si o oarecare experienta in interpretarea datelor.

              Sigur nu suntem de aceeasi parte a barierei, pentru ca eu sunt pro-UE si dvs. sunteti pro-american, eu nu cred in infailibilitatea puterii militare americane macar pe considerente de bun simt ( datele despre eficienta celor doua atacuri cu cele mai noi rachete Tomanhawk in Siria sunt elocvente…) si cel mai important, cred in in legitimitatea UE de a folosi toate metodele pe care le are la indemana pentru a-si apara existenta. Nu ma intereseaza cu cine se aliaza, nu ma intereseaza ce acrobatii face, dreptul la lupta si lupta pentru existenta sa este inalienabil. Pe aceeasi logica nu contest dreptul nationalist-populistilor americani de a destructura UE si de a pune frana Chinei ( @ Harald profeteste chiar spargerea Chinei in diverse entitati mai mici…) desi miopia actiunii lor este evidenta pentru mine.
              Toate acestea vor duce la confruntari, care nu vor fi usoare, vor exista victime colaterale, dar chiar sa cada chilotii de pe noi, sa cedam fara lupta la primul tweet a lui Trump, drept cine ne ia? La fel si cu iranienii sau cu coreenii de nord. Cei care conduc azi UE sunt oameni care au trait, daca nu ororile razboiului, macar reconstructia Europei si Cortina de Fier. Nu sunt convins ca intelegerea lui Trump, ( un tip care a fentat armata pe motive medicale si care la adapostul avocatilor are cateva falimente la activ, iar averea sa actuala este o mare dilema) sau a consilierilor sai este la nivelul experientelor personale ale liderilor UE de ieri si de azi.
              Apogeul puterii SUA a fost in anii ’50-60. azi asistam zbaterile, la Götterdämmerung-ul SUA.
              Sper ca aceasta epoca sa nu se incheie cu un razboi.

            • @Ioan,

              „Domnu’ Lucky sigur nu esti Svejk undercover ?”

              Patetic si din ce in ce mai jos, probabil ca ati ajuns deja la nivelul dvs. normal.

              Nu am ce sa va mai spun, si nu ca n-as mai sti ce, ci pentru ca nu mai am interlocutor. Un singur lucru, poate mai are o oarecare reverberatie in limitele dvs de intelegere, si anume: oricine a facut studii tehnice superioare intelege cu usurinta ca nu este nevoie sa memorezi formule (unele formule sunt desfasurate pe mai multe randuri, poate pagini, deci imposibil de memorat). Rolul scolii este sa te invete unde sa le gasesti, cum sa le folosesti si mai intai sa intelegi fenomenul care guverneaza formula pentru ca in caz extrem sa o poti deduce si singur.

          • @Ioan – nu-ți face griji, că epoca actuală n-o să se încheie cu niciun război. O să se încheie cu prăbușirea regimurilor neomarxiste vest-europene și cu plecarea lui Putin de la Kremiln. Cei care conduc azi UE sunt marionetele lui Putin, sub o formă sau alta.

            Cât privește eventuala dezmembrare a Chinei pe model iugoslav, asta depinde în principal de ea.

    • @Grigore,

      De unde va culegeti toate aceste „informatii”? Pentru ca, oricat ma straduiesc sa gasesc o sursa demna de incredere care sa confirme afirmatiile dvs, nu reusesc.
      Ba din contra, toate informatiile converg spre confirmarea ca SUA nu numai ca este liderul lumii dar se situeaza pe o curba ascendenta privind cheltuielile militare si planurile cum ar fi: crearea unei noi forte in cadrul Pentagonului – Armata spatiala – ca si modernizareea arsenalului nuclear, schimbarea politicii de cumparare armament in sensul cresterii competitiivitatii, rapiditatii achizitionarii si reducerii drastice a birocratiei in procesul de cumparare, adoptarea unei tehnologii quantice in domeniul procesarii datelor, cifrarii comunicatiilor, echiparea flotei aeriene cu antene speciale capabile sa asigure conectarea instantanee la internet, etc., etc. sunt de natura ca intareasca rolul de lider mondial al Statelor Unite.
      In domeniul economic, este cea mai puternica economie din lume, cu un PIB de aproape 19 trilioane de dolari, fata de China cu 11 trilioane sau Rusia cu 1,3 trilioane dolari in scadere.

      Asa ca ce vorbiti dvs? Probabil comentariul dvs se bazeaza pe dorintele dvs. personale, sau asa va doriti sa fie si in realitate, dar cred ca, oricum ati cauta, tot nu aveti alta optiune. Vorba zicalei: „Vrei nu vrei, bea Grigore aghiazma”!

  6. „Misteriosul summit” Trump-Putin nu a fost un summit ci o întâlnire şi, în plus, nu a fost misterios deloc, mai ales în ceea ce priveşte Orientul Mijlociu. Trump a pus problema pacificării şi reconstrucţiei Siriei cu următoarele condiţii:
    – securitatea statului Israel
    – limitarea acţiunilor Iranului în zonă
    – reconstrucţia Siriei şi a întregului Orient Mijlociu.
    Putin a acceptat să se implice în această punere a problemei şi a început demersurile corespunzătoare. Numai că…Israelul nu vrea numai „limitarea” influenţei Iranului, vrea ca Iranul să-şi retragă forţele militare din Liban, Siria, Fâşia Gaza şi Yemen. Lucru dificil de obţinut de Rusia. Aşa că SUA lucrează în paralel cu Israel şi Arabia Saudită, sperând şi în ajutorul Egiptului şi Iordaniei de a face un fel de NATO al Orientului Mijlociu care, la o adică, să scoată Iranul terorist din jocurile de putere din zonă.
    În ceea ce priveşte reconstrucţia Siriei, cu spinoasa problemă a repatrierii migranţilor sirieni din Europa, Rusia s-a întâlnit cu Germania pentru discuţii, dar problema este clară: Germania nu vrea să se implice de niciun fel în Orientul Mijlociu, decă nu vrea să participe la „reconstrucţie” Rusia nu poate fiindcă nu are BANI, aşa că totul va trebui să fie făcut de SUA+Israel+Arabia Saudită+ Emiratele Arabe Unite care au bani….
    Despre strâmtoarea Urmuz spune bine autorul. Poate fi motivul de război ideal(dacă se poate spune astfel….) şi pentru unii, şi pentru alţii. Ca părere, nu va fi un război, Iranul este destul de matur pentru a ceda atunci când treaba devine periculoasă pentru securitatea sa.

  7. O intrebare OT, referitoare la afirmatia dinfinal:

    „să ne amintim doar de sfidările finale ale lui Slobodan Milosevici, Saddam Hussein sau Gaddafi. Toți ar fi putut, desigur, proceda altfel și au avut ocazia de a își alege cum să le arate ieșirea din scenă”

    oare Pingelica AR FI PUTUT „proceda altfel” la final?

    Nu cred!
    Nu ar fi fost lasat, nomenklatura de ranhul doia vea neaparat nevoie de un „fall guy”, un tzap ispashitor pe romaneste, pe care sa poata da toata, toata vina, iar ei sa iasa basma curata.

    Odiosul si Sinistra TREBUIAU sa fie morti, ca sa nu poata vorbi!

    • @Cristian Ioan – în 1988, după ce a anunțat plata integrală a datoriei externe, Ceaușescu ar fi avut ocazia să relaxeze lucrurile, iar românii chiar se așteptau la asta. Însă punctul lui de vedere a fost că trebuie strânsă cureaua în continuare, fiindcă urma să fie retehologizată industria. Atunci și-a semnat sentința, prin vara lui 1988.

      În rest ”comuniștii se omoară întotdeauna între ei”, spunea bunicul meu prin 1980. Era foarte optimist la capitolul ăsta, singura problemă era că trebuia așteptată mai întâi moartea lui Brejnev, care era de neclintit la Kremlin, la fel ca și Stalin la vremea lui.

      Hai să nu-l transformăm pe Ceaușescu în victimă, el a reintrodus pedeapsa cu moartea inclusiv pentru infracțiuni economice. Astfel că a primit exact ce a meritat, iar asta chiar de la tovarășii lui :)

  8. nu exista un puternic sentiment anti-American in iran, cu exceptia celor din garda revolutionara si a administratiei. iranianul de rind are o mare simpatie pt americani. asta o poate vedea oricine calatoreste in iran si intra in contact cu oamenii de rind. in plus, 75% din populatie e satula de regimul religios si ar fi bucurosi sa scape de el.
    apoi, sa nu uitam ura dintre siiti si suniti. un razboi al americii impotriva iranului I-ar incinta pe sauditi si altii ca ei.

  9. Tipic pertinent și bine fundamentat demersul, plecând de la particularitățile regionale, și mergând până la ”clipa cea repede” de la nivel internațional. Îndrăznesc însă să constat o omisiune cu potențial fatal, aceeași omisiune făcută, la vremea respectivă, de Mohammad Reza Pahlavi în avântul său de a moderniza (sau occidentaliza) statul cu orice preț. Când punem în rucsac colțarii necesari ascensiunii, dar lăsăm acasă bocancii pe care să îi montăm, s-ar putea să nu ajungem departe. Tot așa, un demers care pornește de la considerente exclusiv geopolitice și ce țin de economia globală poate derapa atunci când acestea dau de un fundament cultural pentru care inițiatorul nu s-a pregătit. În cartea sa, ”The Battle for God”, pe care am parcurs-o după memoriile Șahului, Karen Armstrong punctează foarte bine (părere personală) factorul-cheie care a dus la căderea regimului in Iran, dar nu numai. De ce n-au fost oamenii fericiți că se construiau căi ferate, că aveau acces la un sistem educațional dezvoltat și așa mai departe? Pentru că li s-a negat dreptul la mythos, pentru că șiismul înseamnă mult mai mult decât o ramură religioasă, el având implicații extraordinar de puternice la nivel aparent ne-religios, cultural, al cotidianului. Pentru că mai bine de un mileniu de atare construcție ca parte integrantă a națiunii în etosul colectiv nu se poate șterge cu buretele peste noapte, iar cine ignoră acest lucru este sinucigaș.
    Revenind la Iranul de astăzi, puterea este doar în aparență bicefală la Teheran. În realitate, sistemul actual nu ar fi rezistat de aproape 40 de ani în absența unei anumite curgeri care să aibă rezonanță în rândul unei considerabile părți din populație, desigur, și a unui sprijin extern însemnat (dar trebuie să notăm că și opoziția sistemului de după 1979 nu era de ignorat, ci dimpotrivă). Dacă va închide regimul la putere în Iran strâmtoarea sau dacă va recurge la alte acte extreme și negreșit sinucigașe, cum corect punctați, este de văzut. Din experiență personală tind să nu cred că o va face. Putem să privim și doar evoluția acestor ultimi aproape 40 de ani de diplomație și politică externă, aparent belicoasă pe alocuri, a Teheranului și cred că vom avea un răspuns. Desigur, este un punct de vedere personal.
    Mulțumesc pentru articolul interesant și corect construit din punctul de vedere al logos-ului încă o dată.

  10. Interesant articol. As avea insa o observatie, regimul Gaddafi chiar a incercat o reconciliere, acceptand responsabilitatea pentru doborarea avionul PanAm si facand o serie intreaga de alte gesturi, vizite, incheieri de contracte, etc. Prea tarziu insa, se pare, sau poate ca Gaddafi statea in calea unora care voiau mai mult decat ar fi putut el sa dea (cand spun asta nu ma gandesc neaparat la petrol/ bani/ avantaje economice ci poate chiar la interese legate de ideologii doritoare de raspandire fortata a democratiei in lume, cu rezultatele dezastruoase deja cunoscute). Dupa parerea mea, religia joaca in lumea musulmana un rol pe care un ne-musulman nu poate sa-l inteleaga. De aici vine, in buna masura, inadecvarea occidentului la problemele lumii orientului mijlociu. Pur si simplu libertatea, democratia si drepturile omului nu fac parte din ecuatia lumii musulmane, fiind respinse de cea mai mare parte a societatii, indiferent de tara.

  11. Urmaresc cu interes analizele d-vs, asa ca nu pot sa observ, cu satisfactie as zice, o diminuare a bias-ului fata de Trump in ce va priveste, ceea ce ofera un plus de calitate acestor analize.
    Fara a pretinde ca sunt un cunoscator al problematicii, pe baza elementelor din analiza d-vs as zice ca, de fapt, inchiderea stramtorii Ormuz e exact ce isi doreste Trump. Dar nu ca un motiv de interventie militara, ci ca ocazie de repozitionare a jucatorilor pe piata petrolului, in avantajul SUA (si as zice ca Putin ar avea si el motive de bucurie, cel putin pe termen scurt). Un eventual razboi contra Iranului in urma blocarii stramtorii va fi probabil dus nu de catre SUA si Israel, ci mai degraba de catre celelalte tari exportatoare din zona, care vor fi direct afectate. Si aici as nota ca Arabia Saudita se inarmeaza masiv.
    In cazul in care Teheranul decide sa nu recurga la blocarea stramtorii, va fi nevoit sa cedeze si ajunga la un dialog la nivel inalt cu SUA (nu cred ca Trump va accepta variante mai discrete). Caz in care va pierde suportul islamistilor duri si va fi nevoit la concesii extrem de dificile.
    In ambele scenarii de mai sus, Trump va obtine schimbarea regimului de la Teheran (care nu va supravietui mult sub presiunile externe si interne generate in ambele variante) fara (sau cu minim de) implicare militara, folosind in principal parghii economice.
    Revenind un pic la primul scenariu, cred ca nu trebuie uitat ca Trump este ca formatie un businessman, si ca strategia sa favorita atunci cand conditiile ii sunt nefavorabile este sa creeze un context haotic in care jucatorii sa fie fortati sa se repozitioneze. Ceea ce a si aplicat cu un oarecare succes pana acum.
    Legat e de UE, ma tem ca implicarea ei in aceasta problema va dovedi, odata in plus, cat de defazata si cramponanta in abordari politicianiste este.

        • @Radu – da, Flota a 5-a stă acolo de zeci de ani doar ca să-și facă marinarii poze în Bahrain. Hai să vedem istoria recentă, a mai intervenit în trecut sau nu? :)

  12. Sa presupunem ca Iranul inchide strimtoarea Ormuz. Pretul petrolului Va sari spre 200$/ barilul. Consumatorii mari sunt China ,Japonia, Ue,si deci nu Sua. Razboiul are alternative interest.oare Va plati China pretul petrolului scump?

    • @Smaranda – presupunând că se închide strâmtoarea Ormuz, un trigger-happy de pe o navă americană va doborî un avion iranian de pasageri. Așa, ca avertisment. După care Dvs. o să vă uitați pe o hartă și o să înțelegeți de ce stătea Flota a 5-a americană în Bahrain.

      • Stimate domn, ne puteti spune de ce e nevoie de o flota intreaga pentru a dobori un avion de pasageri? De ce de pasageri? Credati ca daca Iranul prin conducatorii sai e suficient de inconstient sa blocheze Stramtorea Ormuz doborarea unui avion de pasageri ii va convinge sa o deblocheze? sau va intari acel curent anti-american in zona?

        • @Gabriel I. – stimate domn, citește despre USS Vincennes și fă-ne un rezumat, să vedem ce-ai descoperit. Au fost mai multe nave americane cu numele ăsta, ultima dintre ele, CG-49, aceea din clasa Ticonderoga, dezafectată în 2005.

          Curentul anti-american e apă de ploaie, nu mai pot Statele Unite de curentul anti-american. Dar câteva sute de familii iraniene îndoliate riscă să genereze revolte care să doboare regimul de la Teheran. Crezi că iranienii nu mai pot de-atâta dragoste pentru proprii conducători? E ca în România pe vremea lui Ceaușescu.

          • Stiu povestea cu Vincennes dar asta nu inseamna ca se va repeta si ca e cel mai bun raspuns militar. In plus ar fi un dezastru de PR si politic pentru americani. Cand dobori odata un avion civil intr-o zona de conflict poti sa argumentezi cat de cat, cand o faci a doua oara, in aceasi zona, cu acelasi adversar e ff greu de argumentat.
            Sa ne aducem aminte ca US nu a pierdut razboiul din Vietnam pe teren ci la masa verde si mai ales in urma presiunilor opiniei publice interne?

            • Paralela cu Vietnamul e … paralelă cu situația strâmtorii Ormuz. Regimul de la Teheran e liber să-și administreze țara cum vrea, să-și înfometeze locuitorii, să-i spânzure de macarale și orice altceva mai consideră acel regim potrivit să facă.

      • De ce credeti ca imediat va fi un raspuns militar? Stiu ca au fost facute simulatii si in mai putin de o zi strimtoarea va fi ca inainte. Interesul esta ca pretul petrolului sa urce. Si Rusia si America exporta petrol. Interes comun. Iranul daca va porni razboiul va suferi distrugeri mari, fara a avea posibilitatea unui ajutor cit de mic. Nu cred ca vor face asta. Pozitia Chinei este insa delicata, Iranul fiind furnizorul lor principal (plus contracte in infrastructura).

  13. Argumentul ca un razboi cu Iranul ar coaliza lumea islamica impotriva SUA nu tine pentru ca nu ia in calcul factorul confesional. Iranienii sunt șiiți iar islamiștii suniți (majoritari în zona Golfului) îi urăsc de moarte. Iar acei suniți foarte importanți sunt oficial în relații bune cu SUA, pe care nu au niciun interes să le schimbe.

  14. Iranul este pe cale de a fi din nou pus la cu botul pe labe dpdv economic, dupa care logica sinucigasa ar incerca sa blocheze Ormuzul ca sa declanseze lovituri militare…

    Mai periculoase sunt hamas si hezbollah sprijinite de Iran

  15. „…toate regimurile autoritare ale epocii moderne și-au grăbit practic sfârșitul, angajându-se în acțiuni de forță sfidătoare și ilogice din punctul de vedere al observatorilor externi.”

    – Exista o exceptie. Corea de Nord. De fiecare data, cand au simtit ca s-a ajuns la un punct critic, au simulta o retragere. De fiecare data au folosit negocierile doar ca sa castige timp. In realitate, Corea de Nord si-a vazut neintrerupt de drumul ei.. in timp ce Occidentul s-a ales doar cu extraordinarul spectacol oferit cu mult talent de nordcoreeni…

  16. Privind inapoi, nu cred ca iranienii vor face greseala de a bloca stramtoarea Ormuz in viitorul apropiat. Dupa primele saptamani de la retragerea SUA din JCPOA, cand au avut o activitate diplomatica febrila cu China, cu Rusia, cu Franta, Germania si UK, si cand cereau cu termene ultimative ca restul lumii sa compenseze pierderile rezultate din viitorul embargou american, s-au mai linistit, este clar ca au fost sfatuitit sa stea o vreme cu capul la cutie si sa astepte ( nu stiu ce- poate alegerile din toamna din SUA…). Azi de dimineata, am citit ca Trump este gata sa se intalneasca cu Rohani, fara preconditii. Nu stiu ce ar putea discuta, dar aceasta febrilitate a lui Trump de a avea activitate care da bine la audienta tv. nu mi se pare aducatoare de razboi. Nu cred ca SUA isi permite un razboi cu Iranul. Iranul nu este Iraqul sau Afganistanul, sunt mult mai multi si mai bine organizati si mi se par mai capabili de lupta spre deosebire de arabi, tara are o industrie mai dezvoltata decat media din Orientul Mijlociu. Sunt alt fel de oameni, eu asa ii percep. O campanie aeriana nu cred ca ar avea mari efecte, iar la sol americanii n-au nicio sansa reala, e o tara mult prea mare si mult prea populata ca sa fie cucerita. Ar fi o campanie prea costisitoare, pe care SUA nu si-o pot permite. Bineinteles ca ar putea oblitera complet Iranul, iar israelienii si-ar freca mainile de bucurie, dar asa ceva nu este sustenabil si ar atrage antipatia lumii intregi precum si un probabil ajutor „dezinteresat” din partea Chinei si Rusiei. Sunt convins ca instant ar primi arme moderne chinezesti sau rusesti, numai bune de testat in conditii de lupta reale, cu plata in petrol in urmatorii 20 de ani. Cu Iranul nu va fi un razboi mic si rapid ca si cu Iraqul lui Saddam Hussein.
    Sa nu uitam ca inafara de sustinerea Hezbolahului si a implicarii undercover din Siria, iranienii n-au atacat pe nimeni din regiune, n-au provocat razboaie cu vecinii in ultima vreme, ca altii. Lumea, marile puteri, nu vor asista fara reactie la distrugerea unei tari mari ca Iranul. Nu de alta dar ar putea urma oricare alta la rand.
    Mi se pare ca in escaladarea verbala a conflictelor cu Coreea de Nord si cu Iranul, Trump porneste de la aceeasi premiza ca si in cazul razboiului tarifelor unde a fost convins de consilierii sai ca nimeni nu va indrazni sa riposteze. Si iata ca au ripostat toti, mai putin Coreea de Sud si Brazilia. Nu te poti astepta sa-i incoltesti pe toti, sa-i pui cu spatele la zid si sa nu reactioneze. In business mai merge, ca nu-i moarte de om, cedezi, te retragi, te duci sa faci afaceri cu altii daca nu-ti place, dar la un asemenea nivel, oricat ar fi de slabi militar fata de SUA, atat Iranul cat si Coreea de Nord vor lupta categoric, incercand sa produca maximum de pagube, cu speranta ca poporul american nu isi doreste si nu va suporta un nou Vietnam.

  17. Nu are nici un motiv de Casus Beli, SUA, daca Iranul inchide Ormuzul, si asta din cauza ca in acel timp Razboiul dintre SUA si Iran a inceput deja. Iranul se refera la faptul ca daca SUA o sa le atace navele petroliere, Iranul va declara Razboi imediat statelor Arabe din Golf care sunt conduse de dinastii nasite de SUA in perioada Interbelica, adica sunt un fel de marionete ale SUA. Si logic, daca este Iranul in Razboi cu statele arabe din Golful Persic, va fi inchis Ormuzul pentru orice vas care vrea sa intre sau sa iasa din Golful Persic.
    Golful Persic nu mai are statut de ,,Ape Internationale” daca statele riverane sunt in Razboi, pentru ca nu este nici o scuza pentru un vas a unei terte tari sa mai intre in Golful Persic fara voia Iranului.
    Deci in toata aceasta poveste se asteapta un singur lucru: ca SUA sa atace Iranul.Cand primul glont al SUA va lovii primul petrolier al Iranului declansand o catastrofa ecologica atunci va incepe cu adevarat razboiul.
    Catastrofa ecoligica e bine spus, pentru ca echipajele Iraniene vor avea ordin sa arunce petrolierele in aer daca sunt in pericol de a fi atacate si capturate de SUA.

    • Chiar crezi că Flota a 5-a rămâne prizonieră în Golf, la mâna Iranului? Catastrofa ecologică e responsabilitate celui care-o provoacă. Saddam a incendiat mii de puțuri petroliere și în final tot a ajuns spânzurat.

      Ce crezi că vor face echipajele iraniene, vor muri pentru ayatollah? Vor dezerta cu tot cu nave și se vor preda flotei americane.

      • Blocarea Ormuzului se refera in special la navele de transport, mai ales petroliere, mult mai vulnerabile.
        Nu navele militare ale SUA sunt miza. Ele vor reusii sa iasa foarte probabil printr-o superioritate aeriana masiva, chiar in momentul iesirii. Dar aceea, superioriatate aeriana nu va putea fi mentinuta continuu in stramtoare pentru ca e foarte costisitoare. Ulterior petrolierele in stramtoare vor devenii tinte usoare torpilelor si rachetelor iraniene lansate de pe mal.
        Stramtoarea poate fi minata de mini-submarine cu usurinta. Nimeni nu va mai putea sa intre cu petrolierele in stramtoare decat cu riscuri mari de catastrofe ecologice.

        • @Rahan5 – „navele americane vor reuși să iasă” ?! Tu crezi că navele americane vor încerca să iasă? Navele americane vor sta acolo și se vor asigura că ușa rămâne deschisă, așa se procedează în cazuri din astea. Exact de asta se află ele acolo, ca să deschidă ușa dinăuntru, dacă e cazul. O singură mină dacă scapă Iranul în apă, o adună singuri înapoi :) S-a mai întâmplat asta.

          Cât despre rachetele iraniene, vezi comentariul de mai sus, acela despre Siria lui Bashar și Libia lui Gaddafi.

          • Daca crezi ca numai flota SUA o sa mentina deschis Ormuzul pentru petroliere timp de ani de zile inseamna ca nu te pricepi deloc la stiinte militare. Orice barbat intelege ca nu se poate. Dar poate tu esti femeie, sau te pricepi la forte maritime la nivel de femeie.
            In plus, tu compari Iranul cu Libia si Siria ? E ca si cum ai compara Romania cu Albania.

            • @Rahan5 – bine, bărbate! :)

              Uite, eu îți dau în scris aici și acum: Iranul nu blochează strâmtoarea Ormuz, s-a înfoiat în pene și atât.

            • Citeste bine ce am scris acolo: Blocarea Ormuzului o sa vina DUPA CE SUA O SA ATACE IRANUL. Cand prima cizma de infanteria a SUA se va suii pe primul petrolier Iranian ca sa-l captureze, atunci va fi razboi.

            • @Rahan5 – chiar și pentru cineva crescut în URSS pe vremea lui Brejnev, ”cizma de infanterie a SUA care se va sui pe primul petrolier iranian ca să-l captureze” e o enormitate fără margini.

              Din perspectiva Statelor Unite, lucrurile sunt mult mai simple: cine cumpără petrol iranian suportă sancțiuni. Iar ca să nu mai debitezi aberații, vezi mai bine ce se întâmpla în strâmtoarea Ormuz pe vremea războiului dintre Iran și Irak.

            • Ca sa capturezi petrolierul iranian trebuie ca infenteristul SUA sa sara din elicopter cu cizmele pe el. In caz contrar petroilierul isi va continua drumul neraspunzand la somatii.
              Sanctiunile SUA contra Iranului privesc numai SUA si complicii sai. Iranul are alte tari unde sa vanda petrolul.
              Enormitate fara margini ? Stai sa vezi tu enormitate de explozie cand un tanc petrolier cu 200.000 de tone de petrol va sarii in aer. ,,Scopul oficial” va fi desigur distrugerea elicopterului SUA si a echipei de asalt.
              In razboi trebuie facut totul pentru distrugerea inamicului, si mai ales sa impiedici inamicul sa captureze vasul. Nu e asa doamna ?

          • @Rahan5 – poți să le vinzi povești din astea rusofonilor tăi de la Tiraspol . Însă majoritatea românilor au resentimente vechi de generații la adresa rușilor, iar a le vorbi românilor despre ”SUA și complicii săi” le aduce aminte de epoca Brejnev și asta îi face să-i urască pe ruși și mai mult.

            După ce ai să vezi prima firmă din China sau din Germania cu banii din băncile americane blocați pentru că a cumpărat petrol iranian, o să fii conștient că riști să arunce lumea cu roșii pe stradă dacă le vorbești despre ”SUA și complicii săi”.

            • Mai sunt tari unde Iranul poate vinde petrolul, in afara de China si Deutschland.
              In plus, fac pariu ca nici in Deutschland, si cu atat mai putin in China nu o sa se arunce cu rosii dupa cineva pentru ca SUA blocheaza conturi bancare. In ambele tari o sa se specializeze unele companii exclusiv pentru comertul cu Iranul, iar alte companii vor face comert cu SUA.
              Tin sa iti reamintesc ca incercarea de a ataca Iranul de catre SUA se numeste ,,atac banditesc”, iar participantii instigatori arabi din Golf se numesc ,,complici”. Iranul daca e atacat de SUA nu mai e obligat sa mai recunoasca independenta si legitimitatea guvernelor arabe nedemocratice din Peninsula Arabica, toate nasite de SUA in anii interbelici.
              Tarile din Golf, au fost recunoscute de Iran pana acum, doar pentru ca Iranul a fost in relatii de pace cu SUA. Indata ce va fi razboi intre Iran si SUA ,,la revedere” cu independenta petro-monarhiilor din Golf.

            • @Rahan5 – ”atac banditesc” este o formulă de discurs stalinist, în România se folosea numai înainte de 1958, când era ocupată de trupe sovietice. În URSS se folosea și pe vremea lui Brejnev, de asta ți se pare ție normal să folosești o astfel sintagmă, dar ea le aduce aminte românilor de perioada în care au fost ocupați de trupele sovietice.

              Iar când scrii ”SUA și complicii săi”, vezi că România se află astăzi printre acești ”complici”. Bunicul meu a murit așteptându-i pe americani, iar cu câteva zile înainte de a muri ne-a spus ”eu n-o să mai apuc să-i văd pe americani, dar măcar pe Brejnev pot să-l iau, nu mai apucă nici el Crăciunul”. Poți înțelege câtă ură împotriva sovieticilor acumulaseră românii, dacă asta avea de spus familiei un om care se pregătea să moară? Faptul că s-a ținut de cuvânt e de la sine înțeles.

              Dar tu nu te opri, continuă cu expresiile staliniste, faci o treabă grozavă :)

    • Mai exact presupuneti ca blocarea de facto a stramtorii Ormuz va interveni in momentul in care Iranul isi va saborda primul petrolier? Numai ca pentru asta nu era nevoie ca Iranul sa ameninte, putea pur si simplu sa o faca si sa de vina pe americani.
      Cat despre guvernele din Golf nasit de americani in perioada interbelica, banuiesc ca ati citit istoria gresita, sau cel putin decalata cu niste ani buni. Sau perioada interbelica se refera la intervalul intre ww2 si ww3?

  18. Într-adevăr, Iranul e principalul punct exploziv din orientul mijlociu, dar nu în privinţa strâmtorii Ormuz, ci ca posibil conflict cu Israelul. Nu, nu cred că SUA vor ataca Iranul, dar de la Israel m-aş aştepta la un posibil atac peventiv, dacă Iranul şi forţele susţinute de el presează Israelul. Aici e vorba de supravieţuire. Închiderea strâmtorii Ormuz e sinucigaşă pentru Iran şi nu cred că o vor face. Trump va încerca să-l convingă pe Putin să împartă influenţa în zona orientului mijlociu doar între ei doi, scoţând Iranul din ecuaţie. Adică SUA să îi revină Israelul şi Arabia Saudită, iar Rusia să controleze Siria şi Iranul, garantând astfel pacea cu Israelul. Vom vedea dacă vor reuşi. Ar mai rămâne problema palestiniană şi kurdă, dar şi acolo s-ar putea găsi unele soluţii rezonabile.

  19. Pina la razboi, primul soc e inflatia:
    „Pe piața neagră, un iranian avea nevoie marți de 119.000 de riali pentru a obține un dolar, față de 100.000 duminică.
    De la începutul anului, rialul a pierdut aproape două treimi din valoarea sa: în 1 ianuarie, erau suficienți 42.900 de riali pentru a obține un dolar”
    https://economie.hotnews.ro/stiri-finante-22596864-criz-monetar-iran-rialul-devalorizat-18-dou-zile-pierdut-dou-treimi-din-valoarea-dolar-nceputul-anului.htm

  20. Cum-necum, de la Kissinger la Brezinski și ulterior, toți au ceva cu Orientul Mijlociu. Cad țări ca piesele de domino, rămâne haosul și teroarea. Că unora ne convine sau nu, astea sunt fapte. Că le putem interpreta în fel și chip (ocupațiune extrem de atrăgătoare, judecând după comment-uri!), este altceva.
    Articolele dvs sunt între puținele care seamănă cu ce se scrie în presa internațională de analiză geopolitică.
    Pentru cei care au surse sigure (mătuși care plimbă cățeii familiei Trump, soți dentiști sirieni cu cetățenie română, eventual și turnători la SRI etc.) și ne devoalează aici cheia evenimentelor, un film cam lung, dar util:
    https://www.youtube.com/watch?v=yS_c2qqA-6Y

  21. Gresiti fundamentalintr-un punct ! Islamul este CATEGORIC impartit intre sunni si shia ! Intre aceste doua secte NU EXISTA NICI O INTELEGERE si se urasc profund ! Din experienta personala de viate – ca 25 de ani petrecuti intre arabi ! Mai mult decat diferenta de shisunni – intre Iran si Arabia Saudita este un conflict de sute de ani ! IN desertul Arabiei se gasesc numeroase vechi citadele persane din timpul diverselor incercari de cucerire persana a Arabiei ! Deci Iranu NU SE VA PUTEA bizui pe un sprijin neconditionat al musulmanilor ! Si inca un fapt : In Yemen se lupta – de fapt – Iranul cu Arabia Saudita !! Sau nu sunteti informat ?? In concluzie Iranul este contestat nu numai de Israel si USA – ci de o serie de State arabe : Arabia Saudita, UAE, Oman – Sau uitam de blocada Qatarului in urma unor intelegeri Qataro-Iraniene ! Deci – o rectificare s-ar impune ! IN rest sa auzim numai de bine – chiar de la stramtoarea Ormuz sai – aprorpos – Pe o parte a stramtorii este Omanul !

  22. Cateva observatii de pe margine articolului domnului Nuamescu.
    „închiderea strâmtorii Ormuz ar constitui un casus belli”. Cand o mare putere intentioneaza sa atace un alt stat nu are nevoie de nici un casus belli (vezi cazul Iraq 2003). Exista totusi un precedent in zona. In 1956 Israelul a atacat Egiptul invocand blocarea de cei din urma a stramtorii Tiran. In aceasta ofensiva Israelul i-a avut drept aliati pe britanci si francezi, hotarati sa opreasaca nationalizarea canalului Suez si, mai ales, sa-l inlature de la putere pe Naser. Aliatii ar fi ocupat si Cairo daca nu interveneau americanii, blocandu-i si umilindu-ii pe britanici si francezi.
    „Dilema Teheranului este așadar evidentă. Să relaxeze sau să strângă șurubul libertăților?”
    Aceasta dilema nu este a Teheranului, ci al Riyadh-ului. Citesc pe aceata platforma comentarii ultra-critice despre oprimarea femeilor din Iran, uitandu-se ca femeile din Iran se bucura de libertati de neimaginat in Arabia Saudita. Comparativ cu iranienii sauditii sunt un popor primitiv, needucat, aflat inca in evul mediu timpuriu, cam pe la anul 1000 al erei islamice. Mass media raporteza foarte putin despre masacrreele facute de sauditi in Yemen, suntem asurziti in continuare cu propaganda anti-Iran si pericolul nuclear imaginar pe care-l reprezinta acesata tara. Se uita ca sauditii au finantat construirea bombei nucleare a Pakistanului, alt stat aflat in evul mediu, si cel cel mai periculos stat din toata Asia.
    Ceea ce surprinde cel mai mult este acceptarea tacita a unui viitor razboi, chiar un oarece entuziasm ce transpare din unele comentarii de mai sus, uitandu-se ca asta va insemna zeci de mii de soldati si sute de miii de civili morti, inclusiv femeile care trebuie eliberate de oprimarea dura din Iran. Razboiul nu este un joc de pe Ninetendo, el distruge valori materiale si destine.

    • @Cinicul – când o să amenințe Arabia Saudită cu blocarea strâmtorii Ormuz, să nu uitați să ne aduceți la cunoștință. Aici nu e vorba de femeile din Iran, ci de șantajul ridicol pe care-l încearcă Iranul. Lumea civilizată nu poate sta la mâna Iranului, orice șantaj acceptat va duce la încă unul. Așa că Iranul va avea ocazia să descopere că are atât de multe alte probleme, încât una în plus cu strâmtoarea Ormuz ar face paharul să se reverse.

      Deocamdată Iranul și-a retras armele grele la 85 de km de înălțimile Golan, e un bun început :)

      • Cred ca ar fi un inceput si mai bun cand politica tarilor occidentale va fi mai putin aliniata exclusiv intereselor Israelului. Vremea cand Israelul era o tarisoara vulnerabila de 600000 coloni evrei a trecut de mult. Astazi Israelul este cea mai puternica forta militara din regiune si este departe de a fi in vreun pericol. In plus are, de cateva decenii, o arma nucleara, fapt cu care Iranul inca nu se poate mandri. Cred ca intreg Occidentul se lasa asurzit de propaganda lui Bibi. Nu inteleg de ce, daca se pune problema denuclearizarii Iranului, nu se pune si cea a denuclearizarii Israelului.

        • @Cinicul – există câteva diferențe importante între Israel și Iran:

          – Iranul are drept obiectiv declarat dispariția Israelului ca stat, în timp ce Israelul nu are astfel de obiective în privința Iranului;
          – Iranul finanțează, înarmează și instruiește milițiile șiite Hezbollah care luptă împotriva Israelului. Israelul nu are miliții evreiești care să lupte împotriva Iranului;
          – Iranul vrea să obțină arme nucleare strategice, ICBM -uri cu care să poată amenința Statele Unite, exact cum face azi Coreea de Nord. Israelul, dacă o fi având arme nucleare, le are cel mult la nivel de B-61, arme tactice cu care poate distruge un obiectiv militar, dar nu poate amenința sau șantaja un stat. Și în Turcia erau B-61 la Incirlik, dar asta nu înseamnă că ”Turcia are arme nucleare”;
          – Iranul are un discurs politic intern bazat pe ”moarte Americii!”. Israelul nu are vreun discurs bazat pe ”moarte Rusiei” și nici pe ”moarte Iranului”;
          – Iranul creează în mod repetat situații cum e cea de față, încercând să șantajeze restul planetei. Petrolul care pleacă prin strâmtoarea Ormuz pleacă spre China și Japonia, blocarea strâmtorii ar avea rol ”strategic”, de a destabiliza piața petrolului. Vine vreodată Israelul cu astfel de ”strategii”?

          Separat de Israel: în lumea musulmană, pe plan cultural-religios, există o diferență de bază între șiiți și sunniți, una foarte simplă, dar care explică multe: sunniții au voie să mintă doar dacă viața le este în pericol, șiiții au voie să mintă oricând ar putea obține un avantaj din asta, Concluziile le trage fiecare singur.

          • Ce prostii vorbesti acolo ? Israelul are rachete balistice ICBM Ieriho 3 de (30 de tone-solid) care pot lovii pana peste 11.000 de km. Adica pana in SUA.
            Midgetman al SUA (casat prin 1990 ), la numai 13,5 tone ajungea din SUA pana in URSS cu un singur focos. Ieriho 3 este de peste 2 ori mai mare

            • @Rahan5 – despre Jericho III circulă numai legende, nimeni nu le-a văzut încă. Se crede că Israelul ar fi testat un Jericho III în 2011, dar în realitate nu știe nimeni ce a fost racheta aceea. Cert este că Israelul lansează în mod curent sateliți și orice rachetă care lansează sateliți poate fi folosită și ca ICBM.

              Despre eventuale focoase nucleare pentru ele iarăși nu se știe nimic. Se pot face calcule pe baza capacității rachetei purtătoare, dar nu se știe dacă există focoase disponibile sau nu. Israelul lansează sateliți cu rachetele respective și atât. Israelul însuși, dat fiind mediul ostil în care se află, ar putea dori să lase impresia că dispune de focoase nucleare, astfel încât Iranul să nu întindă coarda cu obiectivul lor de a desființa statul Israel.

              P.S. agresivitatea de limbaj nu te ajută cu nimic, am mai văzut postaci ruși cu tupeu maxim și argumente zero.

            • @Rahan5 – ”Ce prostii vorbești acolo?” e traducere directă din rusă, niciun român născut și crescut dincoace de Prut n-ar folosi fraza sub forma asta.

              Iar ”Ieriho” e tot transliterație directă din rusă, însă n-o să-ți spun care e varianta românească a numelui respectiv. ”Jericho” e în engleză.

            • Tu este o masina de dezimformari, ca la troli :
              ,,Israelul, dacă o fi având arme nucleare, le are cel mult la nivel de B-61, arme tactice cu care poate distruge un obiectiv militar, dar nu poate amenința sau șantaja un stat. ”
              Ai scris asta cu manuta ta : ISRAELUL ARE NUCLEARE CEL MULT LA NIVEL DE B-61 Dupa care incepi o garagara de scuze cu ,,daca” si cu ,,parca”.
              Daca are Israelul arme nucleare ? daca nu?
              Daca are Israelul rachete balistice ? . Daca nu ? . Pai asa de unde stii sigur ca SUA are arme nucleare ?
              Le-ai vazut cu cu ochii tai ? Unde ? In poze ? . Pozele pot fi trucate. Si apoi de unde stii ca alea sunt arme nucleare?
              SUA poate au casat toate armele nucleare pe timpul lui Reagan. Ai vreo dovada 100% ca nu e asa ?
              Ca sa tragi concluzia ca Israelul are arme nucleare si rachete balistice Intercontinentale se strang mai multe informatii din diverse surse: Oameni de stiinta emigrati in Israel din SUA cu tot cu secretele armelor; Dizidenti din Israel care au relatat cu ce echipamente au lucrat etc. Nivelul de tehnologie de la alte echipamente israeliene. s.a.m.d. . Dovada cu dovada, dupa zeci de ani de zile se face un tablou cuprinzator, care nu are de a face cu ,,Daca” si cu ,,Parca” ale tale din 2018.

            • @Rahan5 – Statele Unite recunosc oficial deținerea de arme nucleare și le menționează în diverse tratate internaționale, la fel cum face asta și Rusia. Dar dacă tu ai ca misiune să susții cauza Iranului, ajungi la situația ridicolă în care perorezi simultan și împotriva Israelului și împotriva monarhiilor arabe din Golf. Nu există dovezi palpabile că Israelul ar deține arme nucleare utilizabile, nici măcar Rusia nu are astfel de dovezi, că altfel le-ar face publice.

              Iar diferențele dintre Israel și Iran pe care le-am enumerat într-un comentariu de mai sus sunt mult mai numeroase, nu încerca să restrângi discuția doar la posibila deținere de către Israel a unor arme nucleare. Articolul e despre strâmtoarea Ormuz și despre Iran, că el amenință să o închidă. Nu Israelul, care n-are nicio treabă cu strâmtoarea Ormuz.

            • La ce dovezi aduci tu ca Israelul nu are focoase pregatite pentr Rachete Intercontinentale Ieriho 3, cam tot asa sunt dovezi ca SUA si Rusia nu mai au focoase nucleare, si le-au casat de zeci de ani de zile, de fapt de la ultimele teste nucleare ale SUA si URSS de prin 1992–1995.
              Ca informatie: Ieriho 3 sunt mobile pe roti cum e Yarsul si Topolul in Rusia. Israelul are niste dealuri cu tunele unde sunt bagate aceste lansatoare . Miscarile lor sunt vizibile pe satelitii SUA / Rusiei / etc. foarte usor . Israelul nu are munti inalti si numerosi unde sa poate ascunda bine transportoarele, cum are Iranul de pilda.
              Comform reliefului, Iranul are conditiile dintre cele mai favorabile sa poata ajunge o importanta Putere Nucleara.

  23. Prietenul si aliatul aliatului nostru , Arabia Saudita , tocmai a expulxat ambasadorul Canadei…. Iar UE blocheaza tentativa de sanctiuni propuse de USA impotriva Iranului…. Ma rog, „impuse” , dar daca nimeni nu le baga in seama…. Nu mai stiu ce sa cred, de fapt USA in afara de Arabia Saudita si de Israel mai are vreu aliat ? Asta daca punem Romania la „nu se pune”.

    • Arabia Saudita nu este un aliat. Monarhii sauditi nu sunt decat urmasii sefilor unor vagabonzi pe camile din Desertul Arabic. Adica monarhii sauditi nu au nici o legitimitate sa faca razboaie s.a.m.d. in numele populatiei Peninsulei Arabice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro