Statele Unite arată astăzi parțial la fel ca Ucraina acum cincisprezece ani.
În multe privințe, Statele Unite și Ucraina nu ar putea fi mai diferite: în timp ce SUA este o democrație federală relativ veche, cu o populație și o economie mari, Ucraina este o democrație unitară tânără, cu o populație și economie mult mai mici decât cele ale SUA. Sistemul de partide din Ucraina este extrem de instabil, în timp ce cel din SUA constă în două partide majore care domină politica de mai bine de 150 de ani. Multe alte deosebiri ar putea fi enumerate.
Cu toate acestea, Statele Unite ale Americii din 2025, sub conducerea președintelui nou ales Donald Trump, și Ucraina din 2010, sub conducerea președintelui ales Viktor Ianukovici, se aseamănă în unele privințe izbitoare. În urmă cu nouă ani, politica americană și cea ucraineană au devenit ciudat de legate între ele prin figura politică notorie a lui Paul Manafort. Un militant prolific și un manipulator pentru conducătorii autoritari din întreaga lume, Manafort a fost un actor important la Kiev în perioada 2004-2010, iar șase ani mai târziu a ajuns în centrul atenției la Washington. El a jucat un rol în ascensiunea celor mai controversați președinți recenți ai Ucrainei și ai SUA – Viktor Ianukovici și Donald J. Trump. Angajamentele lui Manafort cu Ianukovici (timp de mai mulți ani) și Trump (timp de mai multe luni) au precedat victoriile spectaculoase ale acestora în alegerile prezidențiale din 2010 și, respectiv, 2016.
În plus, progresele politice ale lui Ianukovici și Trump au devenit, de asemenea, similare prin faptul că ambele au primit sprijin din partea Rusiei, în timpul unor campanii electorale critice. Cu siguranță, implicarea Moscovei în politica preelectorală ucraineană și americană a fost de intensitate diferită și cu rezultate diferite. În Ucraina, Kremlinul a fost întotdeauna un participant esențial la afacerile interne până în 2014, iar Moscova a folosit atunci o multitudine de agenți și instrumente secrete și mai puțin secrete. Cu toate acestea, subversiunea constantă a politicii ucrainene de către Kremlin a fost insuficientă pentru a asigura victoria pro-rusului Ianukovici în alegerile prezidențiale din 2004, în desfășurarea cărora Moscova a fost profund implicată.
În schimb, în SUA, candidatura prezidențială din 2015-2016 a lui Donald Trump și apelul său public la Rusia „pentru a găsi cele 30 000 de e-mailuri [ale concurentei sale democrate Hilary Clinton] care lipsesc ” au motivat Kremlinul să se amestece în competiția dintre Trump și Clinton. În timp ce Kremlinul s-a amestecat direct și deschis în afacerile interne ucrainene, angajamentul Moscovei față de Trump a fost mai secret și indirect. Din câte știm, aceasta nu a echivalat cu o coluziune politică în toată regula între campania lui Trump și Kremlin, similar cu numeroasele ocazii de colaborare între Moscova și politicienii ucraineni pro-ruși.
Cu toate acestea, amestecul serviciilor speciale ale Rusiei în campania electorală americană din 2016 a fost masiv, după cum este documentat într-un raport în cinci volume al Comitetului Select al Senatului SUA privind campaniile rusești de măsuri active și interferența în alegerile americane din 2016, publicat în 2019-2020. Dacă activitățile Rusiei din 2016 au modificat sau nu rezultatul strâns al alegerilor prezidențiale din acel an și dacă Trump datorează astfel ascensiunea sa politică Moscovei, nu vom ști niciodată cu siguranță. Ceea ce este clar este că, fără implicarea Rusiei, campania electorală americană din 2016 s-ar fi desfășurat diferit. Ceva similar se poate spune despre întreaga istorie a politicii interne ucrainene până în 2022.
Există și alte congruențe intrigante în biografiile lui Ianukovici și Trump. Abordările ambilor bărbați față de politică sunt tranzacționale, cinice, patriarhale și nu sunt împiedicate de constrângerile valorilor, normelor și ideologiei. Atunci când au fost aleși președinți în 2010 și 2014, Ianukovici și Trump erau amândoi infractori condamnați, ale căror încălcări cunoscute ale legii nu au împiedicat – așa cum ar fi fost cazul în majoritatea celorlalte democrații – nominalizarea pentru funcția de șef de stat de către organizațiile lor politice, și anume Partidul Regiunilor din Ucraina și GOP din SUA. În plus, există anumite paralele în modul în care Ianukovici și Trump au încercat să obțină și să păstreze puterea.
În 2004, pe atunci prim-ministru al Ucrainei, Ianukovici a încercat să devină președinte prin fraudă electorală la scară largă, în turul al doilea al celor de-a patra alegeri prezidențiale din Ucraina după 1991. Această tentativă de acaparare ilegală a puterii a fost împiedicată de Curtea Supremă a Ucrainei, care a declarat rezultatele alegerilor invalide și a ordonat repetarea scrutinului – pe care Ianukovici l-a pierdut, cum era de așteptat. La începutul anului 2021, în calitate de al 45-lea fost președinte al Statelor Unite, Donald Trump a încercat să anuleze rezultatele alegerilor prezidențiale din 2020, printre altele, prin instigarea unei mulțimi să ia cu asalt clădirea Capitoliului din Washington și să împiedice Congresul să oficializeze victoria lui Joe Biden. Această tentativă de lovitură de stat a fost împiedicată de poliția din Washington și de Congres, care a continuat să valideze rezultatele alegerilor. Ulterior, Moscova i-a sprijinit public pe Ianukovici și pe Trump în nerecunoașterea înfrângerilor lor electorale din 2004 și 2020.
În primăvara anului 2010, fostul prim-ministru Ianukovici a câștigat în cele din urmă alegerile prezidențiale din Ucraina împotriva unei femei prim-ministru în exercițiu, cu mai puțin de 50% din voturi. În timp ce Ianukovici a obținut 49,33%, Iuliia Timoșenko a obținut 46,03%. Paisprezece ani și jumătate mai târziu, fostul președinte Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale americane din 2024 împotriva unei femei vicepreședinte în exercițiu, de asemenea cu mai puțin de 50% din voturi. În timp ce Trump a primit 49,8% din votul popular, Kamala Harris a obținut 48,3%.
În plus, atât victoriile lui Ianukovici, cât și cele ale lui Trump din 2010 și 2024 au fost, la momentul respectiv, mai puțin ajutate de Manafort sau/și de Rusia. În schimb, ambele au fost în principal rezultatul ineptitudinii strategilor și organizatorilor de campanii electorale democratice din Ucraina și din Statele Unite. Aceste două voturi importante ar fi putut fi câștigate, fără îndoială, de cele două candidate democratice dacă aliații și managerii lor politici s-ar fi comportat mai cooperant.
În special, cei doi președinți în exercițiu, Viktor Iușcenko din Ucraina și Joe Biden din SUA, nu le-au ajutat suficient pe Tymoshenko și Harris să câștige alegerile respective. Iușcenko a refuzat să o susțină pe Timoșenko în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Ucraina din 2010, în timp ce Biden și-a retras mult prea târziu candidatura din cursa prezidențială din SUA din 2024. Iușcenko și Biden au devenit astfel parțial complici la triumfurile electorale ale antidemocraților Ianukovici și Trump.
Cele mai mari asemănări dintre Ianukovici și Trump sunt, totuși, legăturile lor strânse cu unii dintre cei mai mari magnați ai țărilor lor, precum și disponibilitatea ambilor bărbați de a perturba ordinea internă și relațiile externe ale țărilor lor. Ianukovici în 2010 și Trump în 2024 au avut atât sprijinul deschis, cât și cel manifest al celor mai bogați oameni din țările lor, respectiv Rinat Akhmetov și Elon Musk, precum și al unui număr de alți „oligarhi” super-bogați. În 2010-2013, Ianukovici a încercat să recreeze plutocrația ucraineană care apăruse, în anii 1990, după destrămarea Uniunii Sovietice. În schimb, Trump este angajat în prezent în instalarea unui tip de oligarhie izolaționistă care ar părea să fie cu totul nouă pentru Statele Unite contemporane (sau, într-un fel, să le ducă înapoi în secolul al XIX-lea ).
În perioada 2010-2013, Ianukovici a subminat democrația incipientă a Ucrainei, integrarea occidentală și emanciparea de sub tutela Rusiei printr-o serie de răsturnări politice. Printre altele, Ianukovici a inițiat, în 2010, o modificare a Constituției în favoarea sa și a eliminat obiectivul aderării Ucrainei la NATO din Legea privind fundamentele securității naționale. La sfârșitul anului 2013, el a refuzat să semneze un acord de asociere deja parafat cu Uniunea Europeană.
După cum se știe, această întârziere de ultim moment în începerea integrării europene a Ucrainei a declanșat un protest în Piața Independenței din Kiev, care a devenit cunoscut sub numele de „Euromaidan” (Piața europeană). Ianukovici a încercat să reprime violent această disidență și a transformat astfel protestul, la început de mică amploare, într-o revoltă la nivel național, cu milioane de participanți. Euromaidanul s-a transformat într-o confruntare sângeroasă și, în cele din urmă, în Revoluția istorică a demnității, care a dus la fuga lui Ianukovici din Kiev, la înlăturarea acestuia din funcția de președinte de către parlamentul Ucrainei, la restaurarea Constituției modificate în timpul lui Ianukovici și la semnarea Acordului de asociere cu UE. (NOTĂ SECUNDARĂ: Ocuparea Crimeii de către Rusia și războiul împotriva Ucrainei au început încă din 20 februarie 2014. Atacul militar al Moscovei asupra Ucrainei, cu trupe ruse regulate, a început astfel înainte ca toate aceste din urmă evenimente să se întâmple și nu, așa cum se crede în general, ca reacție la acestea).
Ceea ce se întâmplă în prezent și s-ar putea întâmpla în curând sub președinția lui Trump în SUA este ceva distinct față de traiectoria de dezvoltare a Ucrainei sub Ianukovici. Întrucât politicile și societățile din Statele Unite și Ucraina sunt diferite, aceste diferențe nu ar trebui să fie surprinzătoare. Cu toate acestea, la un nivel abstract, cel de-al 47-lea președinte al SUA încearcă în prezent să schimbe direcția afacerilor interne și externe americane într-un mod similar cu ceea ce al patrulea președinte al Ucrainei a încercat să facă în țara sa în perioada 2010-2013. Se pare că, sub Trump, instituțiile politice și relațiile internaționale ale Statelor Unite trec în prezent prin tranziții a căror profunzime rivalizează din ce în ce mai mult cu cea a reorientării Ucrainei sub Ianukovici.
Întrebarea de un milion de dolari, care devine din ce în ce mai evidentă cu fiecare săptămână care trece, este dacă finalul președinției lui Trump ar putea semăna în cele din urmă cu cel al lui Ianukovici. Desigur, o destituire completă a lui Trump care ar fi echivalentă cu înlăturarea lui Ianukovici din funcția de președinte al Ucrainei de către parlamentul ucrainean la sfârșitul lunii februarie 2014 va avea un rezultat diferit din punct de vedere politic. Trump ar fi doar înlocuit de vicepreședintele J. D. Vance, care este apropiat ideologic de Trump. În schimb, Ianukovici a fost, timp de trei luni, înlocuit de președintele parlamentului, Oleksandr Turchinov, care se aflase în opoziție față de Ianukovici. Turchinov a devenit președinte interimar al Ucrainei până când președintele nou ales, Petro Poroșenko, de asemenea un politician care s-a opus lui Ianukovici, a preluat puterea în iunie 2014.
În ciuda acestor distincții și a multor altora, traiectoria viitoare a dezvoltării politice a Statelor Unite ar putea semăna oarecum cu cea a Ucrainei în perioada 2010-2014. Politicile din ce în ce mai antidemocratice, perturbatoare, pluto- sau/și autocratice, precum și în cele din urmă nepopulare ale administrației Trump ar putea duce la demonstrații în masă care să amintească de revolta din Ucraina împotriva politicilor și comportamentului lui Ianukovici, de la sfârșitul anului 2013.
Repercusiunile internaționale ale unei astfel de escaladări interne în Statele Unite ar putea fi mai masive decât urmările tragice ale destabilizării interne a Ucrainei de acum unsprezece ani. Pe baza planurilor pregătite anterior, Kremlinul a profitat rapid, în februarie 2014, de capacitatea redusă a Kievului de a reacționa la expansiunea militară rusă. Rusia a anexat peninsula ucraineană de la Marea Neagră Crimeea, în martie 2014, și a început, potrivit lui Jakob Hauter, un război interstatal mijlocit în estul Ucrainei continentale, în aprilie 2014.
Fiind cea mai puternică superputere militară din lume, Statele Unite nu trebuie să se teamă de invazia, ocuparea și anexarea de către o țară străină – atât timp cât SUA nu se destramă. Cu toate acestea, protestele în masă din SUA, precum cele din Ucraina de la sfârșitul anului 2013 și escaladarea lor ca la începutul anului 2014, ar avea repercusiuni mult dincolo de Statele Unite. În cazul în care actuala perturbare a instituțiilor politice, a relațiilor economice și a legăturilor externe de către administrația Trump va continua, societatea civilă americană ar putea, mai devreme sau mai târziu, să reacționeze, într-un fel, similar cu cea din Ucraina în 2013.
Rămâne de văzut dacă acest lucru va duce, de asemenea, la schimbări profunde ale guvernului, constituției și afacerilor externe ale SUA, așa cum s-a întâmplat în Ucraina în 2014. Tulburările interne din SUA, chiar dacă vor fi tumultoase și violente, nu o vor face la fel de vulnerabilă precum a devenit Ucraina la începutul anului 2014. Ceea ce pare totuși sigur este că o destabilizare internă în Statele Unite ar avea repercusiuni internaționale de anvergură care ar putea fi în cele din urmă chiar mai tragice decât cele ale Revoluției Demnității din Ucraina de acum unsprezece ani.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Multa polologhie pentru nimic!
Exista deja un precedent in SUA. Atacul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021. Nu se va mai intampla ca la revoltele BLM din primul mandat al lui Trump. Orice inceput de revolte in SUA nu cred ca va mai fi lasat sa ia amploare. Liderii vor fi rapid identificati, condamnati si trimisi in inchisoari. Asta daca actuala administratie nu e formata din tampiti.
Dar este formata din tampiti. Tot ce sper este sa nu apuce Musk sa dizolve NASA, cum se vantura in mediile stiintifice.
NASA nu mai e demult ce a fost odata! Informeaza-te de masurile luate de Obama!
Neil Armstrong, Jim Lovell, and Eugene Cernan, commanders of Apollo 11, Apollo 13, and Apollo 17 respectively, said:
„When President Obama recently released his budget for NASA, he proposed a slight increase in total funding…the accompanying decision to cancel the Constellation program, its Ares 1 and Ares V rockets, and the Orion spacecraft, is devastating.”
Scopul declarat al Americii este clar, anume de a se apropia de Rusia si de scoate Rusia din alianta cu China. Daca pentru acest lucru este nevoie ca Ucraina sa fie sacrificata si Europa lasata de izbeliste, atunci Trump o va face fara sa clipeasca. Este ceea ce se intampla in aceste zile de fapt, iar orbecaiala europenilor si lamentarile nu vor schimba cu nimic politicile americane. China reprezinta marea amenintare tehnologica pentru SUA (Europa nefiind inclusa in calcule). In anumite domenii tehnologice China este la egalitate cu SUA sau chiar a depasit SUA. Ultima bomba a fost noul algoritm AI inventat de un start up chinez, algoritm care utilizeaza diferit procesoarele puternice si care nu necesita un consum mare de energie, asa cum este cazul algoritmilor dezvoltati de americani. Este doar un exemplu, insa China inoveaza enorm in multe alte domenii si concureaza direct cu SUA, iar acest lucru trebuie oprit in viziunea noii administratii americane. Au dreptate americanii: daca vrem ca lumea sa mai fie dominata de valorile americane, occidentale, atunci trebuie sa intelegem ca cine nu este „in carti” este lasat pe dinafara, iar aici este vorba despre Europa. America nu-si va irosi resursele pentru a „salva” UE si Ucraina, asa cum a facut administratia Biden, doar pentru ca Europa nu vrea sa investeasca in propria aparare si se bazeaza pe altii ca-i rezolva problemele. Probail ca in Europa nu se aplica regula „qui pro quo”, iar vorbele lui Kennedy nu sunt considerate valabile la Bruxelles. Parafrazandu-l pe Kennedy as zice asa: „Nu te intreba ce poate face SUA pentru tine, ci ce trebuie tu sa faci pentru ca sa mentii o apropiere constanta de SUA”. Stiu, nimeni de prin UE nu vrea sa auda aceste cuvinte, pentru ca declanseaza frustari si nervozitate, insa stiti cum se spune: „un sut in dos este un pas inainte”.
Perfect de acord! Apoi tarile vest europene in era Merkel au facut afaceri cu R.P.Chineza si le au pus la dispozitie tehnologii pe care chinezii le au perfectionat. Poate de aceea, acum SUA nici nu se mai uita la Europa, la cat de fraieri au fost……Pretul va fi foarte scump…………
De obicei sunt de acord cu d- voastra domnule Mike dar cred ca sunteti exagerat de optimist.Oare Trump e chiar atit de pragmatic sau doar e vorba de faptul ca in secret il admira pe Putin?!
Se pune problema ca inainte sa contracareze China ( cu ce pret?!) va pune pe butuci SUA si parteneriatul traditional cu Europa.Si Putin nu va mai putea de bucurie.Ca si suveranistii nostrii si fanaticii lui CG.
” Drumul spre iad e pavat cu intentii bune”.
Progresiștii sunt furioși și colportează tot felul de ipoteze absurde. Asemănarea SUA-Ucraina este absurdă, situația din Europa de Vest este absurdă, situația din Rusia este absurdă, situația din România este absurdă și nici SUA nu stă prea bine. Furia asta absurdă este prevestitoare de rele. În definitiv, ce vreți domnilor, ce vreți?
Ce tot felul de ipoteze cetatene Satanescu?! Pai nu e clar ca Trump si compania demoleaza sistematic ce a ramas din mareatza democratie americana si o iau razna spre marea bucurie a lui Putin si a pseudo suveranistilor din intreaga Europa afiliati lui Putin inclusiv CG & comp AUR SOS RO POT si alte uscaturi si cozi de topor putiniste de la noi?!
Iarasi comentezi asa de dragul de a comenta.
Se pare ca nu vezi domnule dincolo de afurisita aia de dialectica hegeliana a extremelor faptul ca tot mai multi oameni rationali ( dintre care pe multi ii doare undeva de paradigma/ dihotomiile de 2 bani progresisti vs conservatori,negru vs alb) DORESC o cale de mijloc rezonabila si nu o politica gen cel mai tare are intotdeauna dreptate.
Ca si faptul ca Trump da de inteles ca ii plac multe dintre narativele rusesti gen regimul Zelenski e de vina pt razboiul din Ucrainia ( nu s-au lasat ocupati si „denazificati”), Zelenski a pacalit regimul Biden care a ajutat Ucrainia ( degeaba) cu peste 300 de miliarde de dolari,etc,etc. si sa taca daca nu vrea sa piarda toata tara
Istoria parca se repeta asemanarea cu Hitler Stalin impartind Polonia e uimitoare si d – ta vezi numai conspiratii si denaturari cica progresiste.Jalnic!!!!
„Cu toate acestea, la un nivel abstract, cel de-al 47-lea președinte al SUA încearcă în prezent să schimbe direcția afacerilor interne și externe americane într-un mod similar cu ceea ce al patrulea președinte al Ucrainei a încercat să facă în țara sa în perioada 2010-2013.”
..corelatii aberante, logica contorsionata, bolboroseli si elucubratii. Personaje plantate strategic care au trait mulgand razboiul din UKR, pe principiul ca nu pot ucrainenii sa moara cat putem noi sa-i sustinem! O masinarie rece si calculata capabila sa exploateaze cu pragmatism feroce situatia tragica in care doua popoare s-au aruncat cu o inconstienta vecina cu nebunia. Acum ca la Washington s-a schimbat seriful, personajele isi simt amenintata pita alba pe care au mancat-o. Articolul de fata – exemplar in acest sens.
Situatia din UKR, modul cum evolueaza lucrurile, ar trebui sa puna serios pe ganduri electoratul din RO. O vorba chinezeasca spune ca atunci cand tai capul gainii trebuie sa chemi maimuta sa vada. Maimuta romaneasca este invitata sa vada, nu stiu daca si pricepe….
Nu exista nicio dovada ca Rusia a influentat in vreun fel alegerea lui Trump in 2016. /
Mi-e teama ca presedintia Trump se va sfarsi precum presedintia USA din perioada 1960-1963, nu precum presedentia lui Ianukovici in Ucraina. Sa zica Sarumana’ Trump daca are soarta lui Ianukovici!
In ceea ce priveste Vance, ce mi-e Trump, ce mi-e Vance ! Doi imbecili orgoliosi pentru care moralitatea este o notiune necunoscuta. Daca Trump va sfarsi cu un glonte in creierul sau mic si bolnav, este foarte probabil ca si Vance sa aiba in scurt timp aceeasi soarta!
In maxim 2 ani votantii lui Trump vor simti pe propria piele efectele politicilor imbecile ale lui Trump si vor reactiona dur. Dar nu cred ca apuca 2 ani mister Trump! Se va gasi sigur un „military” care sa-l achite pana atunci!
Între regimul putinist și regimul trumpiste nu există nicio deosebire de esență. „Dragii mei americani, îmi face plăcere să vă spun că tocmai am semnat legislația care scoate Rusia în afara legii pentru totdeauna” (Ronald Reagan). E, uite că dragii noștri americani constată, cu stupoare deosebită, că succesorul lui Reagan reabilitează Rusia Criminala si îl reabilitează pe sângerosul Dictator. Astfel, Ucraina primește o lovitură de baros in moalele capului de la multpreglorificatul pacisfist Trump, care doarme și visează Premiul Nobel pentru pace. Trumpismul este umbră sau copilul urat al putinismului. Statele europene sunt foarte in alertă. Cert este că cuplul dictatorial Putin-Trump nu are nevoie de nimeni la masa cea lungă a destinului lumii. Iar Trump nu manifesta niciun interes față de consecințele acțiunilor sale.
De aceea, astăzi, acești doi amici susțin cu spor că Ucraina este de vină că Rusia a invadat-o. Astfel, Trump și Puțin, fiecare cu gașca lui de oligarhi, au pus pe picioare acele mișcări înrudite care au fost clocite ca să scufunde lumea într-o luptă hidoasă. Greu de descris brutalitatea și răutatea cu care Trump a făurit acest aparat al tiraniei. Dar sa nu uităm că bumerangul își caută întotdeauna lansatorul. Va veni o zi când toată societatea civilă americană va cobori in arena și când acel deget arătător va pune capăt dezmățului ăsta.