sâmbătă, octombrie 16, 2021

Vacanță hibernală, în ajun de alegeri

„Ceea ce auzi e o opinie, nu adevărul. Ceea ce vezi e o perspectivă, nu realitatea.”

Marcus Aurelius

Când scriu aceste rânduri ne găsim cu toții în ajunul alegerilor parlamentare și la câteva luni distanță de alegerile locale. Când aceste gânduri vor ajunge să fie citite, duminica electorală va fi deja istorie, iar televiziunile, presa scrisă și rețelele de socializare vor fi consumat deja primele impresii legate de presupusele surprize ale parlamentarelor din decembrie 2020.

Întrebarea cea mare rămâne: noi de ce votăm? De ce am votat de treizeci de ani încoace, de ce am votat la alegerile locale, înfruntându-ne teama de pandemia SARS-CoV-2, de ce votăm duminică, 6 decembrie, în condiții chiar mai riscante decât în luna septembrie, pentru că numărul de cazuri de infectare a crescut vertiginos, iar spitalele Covid și secțiile ATI sunt pline de pacienți?

O bună parte a celor din jurul nostru, aș aprecia procentul cam la o treime, nu participă la vot în mod deliberat sau pentru că își găsesc altceva mai bun de făcut în ziua votului. Procentul celor care nu participă în ultimii ani la vot în România este apropiat de procentul celor care declară că nu vor să se vaccineze, ceea ce, să recunoaștem este atât interesant, cât și oarecum predictibil.

Această categorie de concetățeni sunt cei cu „conștiința curată” din punctul dumnealor de vedere: „Nu votez, că nu vreau să am de-a face cu ăștia!„; „Clasa noastră politică este o adunătură, nu ai cu cine să votezi!„; „De ce să merg la vot, oricum nu contează, oricum ăia fac ce vor ei!” etc.. Și așa ajungem să întrezărim punctele de aderență dintre dumnealor și ceilalți sceptici, cei care nu se vaccinează, nu poartă mască și, în general, nu cred în nimic și în nimeni.

Oamenii care nu votează, în special cei care o fac în mod deliberat, se situează în zona confortabilă a celor care preferă inacțiunea politică (de cele mai multe ori însoțită de sora sa geamănă, inacțiunea în comunitate, socială) pentru ca apoi, la timpul potrivit, să poată spune: „Ce v-am spus eu! Am avut dreptate să nu votez!„. După care se consideră liberi să critice absolut orice, ca omul detașat și liber schimbist – țintă preferată a oricărei campanii de manipulare a opiniei publice ce are ca obiectiv slăbirea coeziunii sociale.

Sectie de vot in Sinaia

Pe de altă parte, după cum o arată statisticile, măcar unul din doi români se prezintă totuși la urne. Cel mai redus procent este al acelora care votează la europarlamentare, apoi la parlamentare; prezența crește ușor la locale și atinge în mod tradițional procentele cele mai bune la alegerile prezidențiale, în turul al doilea.

Acești concetățeni ai noștri pentru ce votează? Întrebarea este simplă, răspunsul complex și derutant de cele mai multe ori.

Spre deosebire (fundamentală!) de cei care aleg să nu voteze, electorul conștiincios nu duce neîncrederea pe care o are în semenii săi, cu deosebire în clasa politică, până în punctul în care să se simtă eliberat de datoria de cetățean în ziua de alegeri. Arareori votând cu încredere, în cea mai mare parte categoria celor care votează nu privesc votul ca o investiție în viitor, ci ca pe o datorie ce trebuie formal împlinită.

Pentru cei care votează în virtutea împlinirii unei datorii – așa cum își fac în general alegerile în viață (educația, căsătoria, locul de muncă etc.), adică mai mult sau mai puțin la întâmplare – gestul de a vota se aseamănă unui automatism al vieții sociale, nu face parte dintr-un proiect de viață, nu reprezintă o investiție, nu are la bază convingeri profunde și este destul de permeabil la marketingul politic. Aceasta este și categoria de electori care face obiectul atenției mele.

Nu am reușit să reflectez îndeajuns asupra motivațiilor lor și am făcut-o în comparație cu puținii care își văd votul ca parte a unui proiect de viață. Vorbesc despre cei care consideră votul ca pe una din investițiile pe care le fac în viitorul propriu și care cred că merită să ai încredere până și în anumiți politicieni, pentru că simt că între proiectul politic al acelora și proiectul lor de viață se pot identifica suficiente similitudini.

Pentru mai multe detalii despre cum au votat românii în ultimii ani am atașat o anexă la finalul textului meu, pe care am construit-o din detaliile pe care documentariștii unora dintre publicațiile pe care le-am consultat mi le-au pus la dispoziție în aceste zile; desigur, interpretarea-mi aparține și se bazează inclusiv pe experiențele și observațiile mele directe.

De mai mulți ani încerc să-mi dau seama ce anume deosebește atitudinea unor comunități prospere, din afara României sau din granițele sale, de atitudinea comunităților care par să evolueze de pe o zi pe alta, fără niciun proiect de viitor, încărcate doar de pesimism și deznădejde, de tipul: „suntem săraci și nu avem nicio șansă”.

Unde comunitatea eșuează apar proiectele personale, și așa se explică numărul mare al semenilor noștri care-și caută viitorul aiurea, fie în orașele mari ale țării, fie (tot mai mulți) prin alte părți mai prospere ale Europei.

Calitatea de turist ajută mult la explorarea realităților din astfel de comunități; pentru că provin dintr-o zonă care privește de mult timp cu deznădejde viitorul, adică din Valea Jiului, am ajuns să cunosc mai multe trepte ale demobilizării comunității, pe măsură ce mineritul a intrat în declin, iar alternativele nu s-au dezvoltat în modul miraculos sperat de localnici. Așa că, evident, optimismul inițial a făcut loc neîncrederii, iar neîncrederea i-a determinat pe mulți să emigreze și pe cei care au rămas să își limiteze proiectele de viață la orizontul limitat al supraviețuirii.

De această dată am fost un turist întâmplător, pentru că de Sfântul Andrei și Ziua Națională m-am întâlnit cu oportunitatea neașteptată a unei mici vacanțe de iarnă, prelungită până la Sfântul Nicolae. Și planul de vacanță încropit în grabă ne-a purtat pașii mai întâi prin Valea Jiului (natală) și apoi pe Valea Prahovei (în căutarea zăpezii și a bucuriilor sale).

În vacanța noastră actorii principali cu care ne-am întâlnit au fost pesimismul și resemnarea, pe care i-am găsit și în Petroșani, un oraș (mă rog, municipiu, ca să fiu riguros) ce caută să se reinventeze ca destinație turistică, dar și în Sinaia, care este o destinație turistică și de afaceri de peste 110 ani, cu o zestre urbană și imobiliară de invidiat, dar complet paralizată de criza pandemică. În plus, tradiționala nepricepere în materie de afaceri turistice este flagrantă și în ezitanta comunitate de Petroșani, și în lipsita de energie comunitate din Sinaia.

Viitorul in ceata

Ca să vă ofer o imagine sugestivă despre cum se vede viitorul Văii Jiului prin ochii locuitorilor zonei, vă propun imaginea de alături. Cei foarte puțini care mai trag încă nădejde aleg să vadă lumina din spatele perdelei groase de ceață a incertitudinii. Cei mai mulți consideră însă că realist este să recunoști că bătălia este pierdută și că nimeni și nimic nu mai pot să salveze situația. Speranțele zilei de ieri sunt deja înghițite de negura prezentului, puțina lumină ce încă se mai vede nu este orizontul speranței, ci ultimele șanse pe cale să se stingă într-o mare de neputință.

În Sinaia lipsa de speranță o vezi pretutindeni, pentru că inventivitatea și creativitatea în pandemie, singurele în măsură să ofere baza și energia de la care / cu care pornind te poți reinventa credibil, sunt prezente în firave și izolate insulițe de ici și de colo.

Ce să fie? m-am întrebat. De ce am găsit atâta demobilizare și pesimism în aceste locuri din țară, ce povești leagă cele două comunități atât de resemnate în fața zile de astăzi? O cheie de interpretare mi-a oferit – se putea altfel? – un taximetrist din Sinaia, care era revoltat: „Ar trebui să ieșim în stradă, că nu se mai poate cu ăștia!” mi-a spus. Apoi, după ce a reflectat o clipă, a nuanțat: „Dar așa e în toată lumea! De unde să mai ști ce e de făcut?„.

Și cine să știe ce este de făcut? te întrebi pe bună dreptate. Politicienii, cei care ne conduc, îți trece prin minte. Dar nu este răspunsul complet. Pentru că tocmai traversăm acest moment electoral, ar fi bine să lămurim clar acest lucru. Am văzut din nou în aceste zile, în locurile prin care am fost, că politicienii, cei care ne conduc, de bine, de rău, au oferit și oferă comunităților mijloace: investiții, infrastructură. Dar numai comunitatea și energia acesteia le poate pune, creativ, în valoare. Dacă energia lipsește, infrastructura nu ne este de niciun folos.

Petroșani și Sinaia provin din județe bogat urbanizate, doar că modelul de dezvoltare este diferit: prima localitate este încă dependentă de producția industrială din sectorul extractiv al huilei energetice, o industrie în declin pronunțat, în timp ce a doua localitate are o industrie a turismului și infrastructură HORECA clar conturate.

Pentru că anul 2020 este atipic, din cauza efectelor pandemiei SARS-CoV-2 asupra economiei, pot doar să spun că, la nivelul anului 2018, județele din care fac parte cele două localități se regăsesc cumva la poluri opuse în privința aportului la PIB-ul național: Prahova cu un aport semnificativ, de circa 38,3 miliarde de lei (în jurul a 4% din PIB-ul național, după București, Timiș, Cluj și Constanța fiind al cincilea contribuitor la formarea PIB), în timp ce Hunedoara, cu 14,3 miliarde de lei este apropiat de limita inferioară (aport în jur de 1,5% din PIB-ul național).

Cabana Parang

Opțiunile politice exprimate de cele două comunități la recentele locale sunt relativ similare, după cum se observă în tabelul de mai jos. Ambele și-au ales primari cu mai multe mandate la activ, semn că preferă să nu facă experimente, să se mulțumească cu „cel care a făcut câte ceva” pentru localitate, chiar dacă alegerea nu mulțumește pe deplin comunitatea.

Tabel 1: Rezultatul alegerilor locale din septembrie 2020 în Sinaia și Petroșani

Partide/LocalitateaPNLPSDUSR+PLUSPro RoALDEPMPPER
Sinaia/Prahova (%)67218,032,990,97
Petroșani/Hunedoara (%)42,6129,034,4811,161,581,422,37

În Petroșani, investițiile recente sunt cele din infrastructura turistică și culturală, din câte am văzut: un drum nou și bine făcut (încă nefinalizat complet) către platoul de la cota 1.700 din Parâng și un Muzeu al Mineritului cu o clădire recent refăcută, consolidată, frumos ambientat și încadrat urbanistic.

Mai poți găsi aici un excelent teatru (I.D. Sârbu – cu o clădire ce se pare că are nevoie de ceva investiții pentru fațade), de asemenea frumos ambientat, dar adus complet la tăcere de pandemie și din ce am văzut fără inițiative de spectacole în spații deschise. Găsești de asemenea și neverosimilul Muzeu al Instalatorului, înființat de neobositul caricaturist Ion Barbu; despre nimic din toate acestea turistul întâmplător nu află mare lucru pentru că nu există puncte de informare turistică funcționale.

Sinaia are un punct de informare turistică în parcul Dimitrie Ghica, decorat cu o frunză marca Elena Udrea și, desigur, nefuncțional (cel puțin eu așa l-am găsit). Mai toate atracțiile turistice sunt accesibile în weekend și doar atunci, fie de joi până duminică, fie doar sâmbăta și duminica. Prin urmare turistul întâmplător trage concluzia că Sinaia este o stațiune de weekend, cu toată zestrea sa turistică impresionantă; în rest își conservă energia într-o hibernare de care nu-i poți face responsabili doar pe primar și pe consilierii locali.

Sinaia, dinspre Primărie, se vede ca un oraș curat, cu străzi bine întreținute sau în care se fac investiții, cu un transport în comun funcțional (cel puțin aparent), dar care ezită să deschidă sezonul turistic hibernal. De ce? l-am întrebat (retoric) pe pomenitul taximetrist, și mi-am răspuns imediat: „Nu cred că este cerere…”.

Glumiți?„, mi-a răspuns. „Cum să nu fie cerere? Pur și simplu nu deschid, nu vor să deschidă.” Mi-a venit greu să cred.

Dar nefiind decât un turist întâmplător, de ce n-aș crede că ar exista cerere potențială, doar că oferta nu este pe măsura așteptărilor și, uite așa, se naște un cerc vicios? Și dacă este așa, mă întorc la o subordonată a întrebării pe care mi-am pus-o inițial: înțelege comunitatea ce rol are în prezentul său, pentru a nu-și trăda viitorul?

CÂTEVA IMPRESII DE VACANȚĂ CE ȚIN LOC DE CONCLUZII

În Petroșani nu aveam mari așteptări. Așa că atunci când, încercând să urc în zona alpină cu telescaunul, m-am pomenit nu cu una, ci cu două momente de decepție. Mai întâi, instalația veche, pe care am găsit-o funcțională, ne-a refuzat transportul sub pretextul că urmează să fie oprită pentru reparații câteva ore? Câte? „Nu știm. Dar dacă vreți nepărat…, așteptați!„.

Conform programului de funcționare găsit pe site-ul cniptpetrosani.ro, instalația are săptămânal o zi de revizie, miercurea. Noi am încercat să o folosim într-o zi de luni. Ar fi trebuit să funcționeze. Și chiar funcționa când am ajuns la stația de plecare. Probabil am avut noi ghinion, ori fiind doar doi eram prea puțini, cine știe? După vreo două ore instalația a repornit.

Dar în Parâng există și un al doilea telescaun, o investiție pornită în mandatul păstorit de Elena Udrea – istorie cunoscută1. Stația de plecare este la zece metri de intrarea în Hotel Rusu. Dar nu funcționa, deși ziua de revizie săptămânală este marți. Am încercat să obținem informații la recepția hotelului, și am primit un răspuns uluitor: „Noi nu știm! Nu suntem aceeași firmă!„.

Un grup de turiști cazați în hotel primiseră deja același răspuns și se gândeau să străbată drumul de un kilometru până la stația de plecare a instalației vechi. I-am întrebat dacă au aflat de la recepție că telescaunul vechi ar funcționa. „Nu„, ne-au răspuns, „nu am primit nicio informație, ne încercăm norocul„. Misterul noii instalații l-am aflat întâmplător două zile mai târziu, de la un confrate turist: este operată de aceiași tehnicieni ca și instalația veche.

De la Sinaia aveam însă alte pretenții. Mai întâi am consultat programul telefericului pe teleferic.ro/program. Nu am înțeles mare lucru, totuși era o șansă, joi fiind, să ajungem măcar până la cota 1.400, pentru că revizia săptămânală se face luni. N-am avut noroc, instalația nu funcționa. Programul de Sfântul Andrei și Ziua Națională îi epuizase pe deservenți.

De mâine se deschide, ne spune taxatoarea parcării, care șoma din lipsă de turiști dornici să parcheze; cu toții mai bine informați decât noi, turiștii întâmplători. Nu mai credem în nimic și găsim un număr de telefon la care să sunăm. În cele din urmă cineva răspunde apelului și, fără prea mare amabilitate, ne informează scurt: „Telefericul funcționează doar sâmbăta și duminica! În rest este în revizie anuală.” Fără alte comentarii; e greu să comentezi absurdul.

Sinaia

Eu am votat în septembrie și aleg să votez și acum, în decembrie, pentru că am încredere în cei pe care i-am votat sau în cei pe care îi voi vota. Unii dintre cei aleși observ că, mai bine sau mai puțin bine, încearcă să-și onoreze mandatul. Și dacă nu este suficient, nu credeți cumva că ar trebui ca și noi ceilalți, votanții, simplii cetățeni, comunitățile, să contribuim cu ceea ce lipsește?

Să găsești, ca turist întâmplător, amabilitate și informații turistice complete acolo unde se pretinde că există ofertă turistică nu ar fi cumva un semn că și comunitatea își onorează partea sa de contribuție? Ce folos că avem șosele, parcuri, clădiri renovate, hoteluri luxoase și pensiuni pitorești, instalații de transport prin cablu și orar pentru autobuze cu afișaj electronic în timp real dacă lipsește pasiunea, creativitatea și căldura sufletească?

Cred că ar fi foarte bine, semeni ai mei, dacă am înțelege nu doar de ce mergem (sau nu) la vot, dar și ce avem de gând cu viața noastră în general. Să cugetăm puțin, să ne limpezim gândurile și apoi să ne facem unii altora viața mai frumoasă ar fi un bun început, nu-i așa?

ANEXĂ – TRENDUL VOTULUI ROMÂNILOR ÎN ULTIMII ANI

Tabel: Prezența alegătorilor la procesul electoral după anul 1990

Sesiunea electorală/AnulParlamentare (%)Europarlamentare (%)Locale (%)Prezidențiale 1 (%)Prezidențiale 2 (%)
1990


86,19
199276,29
6576,2973,23
199676,01
56,4776,0175,9
200065,31
50,8565,3157,5
200458,51
54,2358,5155,21
2007
29,46


200839,20
48,81

2009
27,67
54,3758,02
201241,76
56,26

2014
32,44
53,1864,11
201639,49
48,17

2019
51,07
47,6649,87
2020?
46,01

1 https://justitiecurata.ro/documente-ascunse-afaceri-uitate-trei-proiecte-otravite-in-hunedoara/

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. O analiza care amesteca turismul cu evsluarea unor date statistice privind alegerile locale si parlementare. Una peste alta ne arata faptul ca traim in o mare criza de incredere in partide si clasa politica, indiferent de asa zisa orientare. Unii au votat din 1992 de fiecare data pentru o schimbare reala care nici dupa 30 de ani nu s-a produs. Apoi mai rezulta lipsa de coeziune si solidaritate intre cetateni si generatii la nivel de comunitati. Pana la urma din ceea ce se vede este fiecare pentru el si familia lui, caci restul nu conteaza absolut de loc. Exceptiile sunt foarte rare si au depins foarte mult de primarii care au vrut sa schimbe ceva, restul sunt doar vorbe.

  2. Fata de buluceala la alegeriele prezidentiale, alegerile parlamentare sunt de regula un fiasco, anul acesta chiar o catastrofa, prezenta fiind acum dumineca 06.12.2020 ora 17 undeva la 25 %.
    Acestea sunt datele din teren, realitatea asupra careia trebuie reflectat.
    Anul 2020 de exceptie, pandemie mondiala insa suntem acum doar cu 5 % sub procentul de la ultimele alegeri normale, fara pandemie.
    De unde acest dezinters profund pt alegerile parlamentare care sunt mult mai importante pt mersul tarii in urmatorii ani dect alegerea unui presedinte fara mari prerogative, fara nici o putere de interventie in actul guvernarii tarii.
    Imaginea generala a parlamentului, a parlamentarului roman este negativa in urma evenimentelor din acesta institutie din ultimii, putem spune, 25 de ani.
    Clasa politica, prestatia parlamentarilor cei care reprezinta interesele cetateanului la nivel national, dezolanta cu toate urmarile pt guvernarea tarii si totusi, pe roman il doare in cot, cum s-ar spune, dezinteresul fiind maxim pt cea mai vitala institutie a tarii.
    Inseamna ca avem o problema majora, extraordinar de mare, nu este inteleasa menirea acestei instutii, rolul ei intr-o democratie si imi permit observatia, in primul rand datorat dezinteresului general, „durera in cot” fiind reciproca, ii doare si pe ei in cot de romani, avantaj insa pt ei.
    O data ajunsi parlamentari si pot rezolva in liniste toate obiectivele personale, micile si marile aranjamente inspre bunastare si o viata mult prea indestulatoare pt efortul depus.
    Aveti dreptate, de ce mai votam ? aveti insa o alternativa ?
    Doriti instaurerea unei alte ordini neparlamentare, ceva de genul Ungariei, Poloniei, in limbajul actula numit, iliberal ? in care niste indivizi isi pot face de cap ? iar parlamentul controlat pe post de marioneta ?
    Lumea academica romanesca nu a fost in stare de 30 de ani sa ofere solutii si nici sa se implice in politica, asta ii reprosez, s-a retras in turnul de fildes de unda stramba doar din nas.
    Mediul politic fara implicarea elitelor intelctuale ajunge in halul in care astazi este in Romania asa cum apelurilurile acestor elite raman goale si fara continut fara implicare, inflatia de scrisori deschise, apeluri nefiind altceva decat oglinda neputintei cauzate de propriile pozitii.

    • Intre timp alegerile s-au terminat si in urma declaratiilor sefilor de partid, lucrurile incep sa se limpezeasca, sa fie intr-un ceas bun !!! mai rau decat a fost nu va mai fi, sa depasim acesta pandemie, e mult de lucru de acum inainte.

  3. Cea mai apropiata sectie de votare de domiciliul meu este cea din Atlanta. Vorba vine, e intr-o vagauna din mijlocul padurii din suburbii, unde au avut si romanii imigranti bani sa-si faca biserica, la 30 km de centru, la periferia localitatatii Lilburn. Neavand masina, o data m-am incapatanat sa votez la alegeri si am sacrificat doua ore cu trei autobuze si o ora de mers pe jos pana acolo, si tot la fel inapoi. Logica unui astfel de amplasament este lesne de inchipuit: lipsa de resurse pentru a face sectie de votare in centrul orasului, ca toata lumea, la care se adauga ideea ca in America toata lumea are masina. Doar ca toata lumea asta, cand vine vorba de imigranti, e cam atipica: proaspat sositi care nu-si permit inca, studenti care locuiesc in campusuri si n-au nevoie, sau cazul si mai atipic al subsemnatului care, dupa ce a trecut prin primele doua categorii si locuind aproape de centru, a facut o alegere de stil de viata independent de masina proprie.
    Anul trecut, la prezidentiale, au fost primele alegeri la care s-a putut vota prin coresponsdenta. S-a facut mult caz in presa, termenele de inscriere au fost anuntate insistent din timp, m-am inscris si am putut vota civilizat. De data asta, insa, am vazut o singura stire despre inscrierea la votul prin corespondenta, si pe cand mi-am indreptat atentia spre acest subiect, termenul de inscriere trecuse. Cu regret, am renuntat de a mai face excursia de weekend pana la sectia de votare. Consolarea e ca nici nu prea as fi avut ce sa votez; nici unul dintre partidele cu sanse nu-mi reprezinta convingerile politice si deci nu mi-a surescitat interesul, nici pe departe cat alegerile americane – la care nu am inca dreptul de a vota.
    Inca o consolare e ca si vedeta recenta a politicii romanesti, Dan Barna, s-a aflat in aceeasi situatie de a fi oprit de la vot de circumstante.

  4. „Imi apăr sărăcia, nevoile și neamul” N. Iorga

    Ce ne spune prezența la vot la Parlamentarele 2020?
    Tinerii de azi din țară au cu totul alte interese decât „penalii patrioți” din Parlament, Guvern și instituțile publice.
    Tinerii de azi din țară au cu totul alt orizont decât generația „frunților plecate” ale părinților și bunicilor.
    Tinerii de azi din țară sunt tezaurul României.

    ..”…. De mai mulți ani încerc să-mi dau seama ce anume deosebește atitudinea unor comunități prospere, din afara României sau din granițele sale, de atitudinea comunităților care par să evolueze de pe o zi pe alta, fără niciun proiect de viitor, încărcate doar de pesimism și deznădejde, de tipul: „suntem săraci și nu avem nicio șansă”…. „….

    Pandemia a schimbat condițiile în care au avut loc alegerile Parlamentare 2020.
    De la PRM/C.V. Tudor la AUR înseamnă că România se aseamană tot mai mult cu vecinul unde Jobbik/Ungaria are cam același program politic ca PRM/AUR?
    S-a uitat deja secolul 20 …. Serbia Mare, Bulgaria Mare, România Mare, Ungaria Mare, Rusia Mare , Albania Mare ….. se repetă în secolul 21 în estul Europei…..
    Tinerii scârbiți de mentalitatea de jecmănitori, hoți, tâlhari și ticăloși ale „reprezentaților” în Parlament, Guvern și institutile publice părăsesc de 30 de ani țara.
    GO VEST pâna la bicentenar?

  5. In aceeasi nota, as adauga si eu doua amintiri de turist in Romania.
    Acum cativa ani, am facut un tur al Dobrogei. Am facut un popas la Braila, ca si ‘poarta de intrare’. Desigur, fiind port la Dunare, ne-ar fi palcut si o plimbare cu vaporasul. Ni s-a spus ca exista un vaporas cumparat de Consiliul Local (parca), dar ca nu functioneaza decat daca se vand toate locurile. Ceea ce, evident, nu avea cum sa se intample, daca toti cei care intrebau primeau acelasi raspuns.
    Altfel pacat de cladirile si teatrul renovate frumos.
    Cateva zile mai tarziu, am trecut pe la Adamclisi, din nou un loc renovat, ingrijit, cu parcare mare, bine pregatit pentru a primi turisti. Dar … nu avea nici urma de ghid.
    Doamna care vindea bilete ne-a spus ca profesorul de la scoala face oficiul de ghid, dar fiind sambata evident ca avea zi libera. In parcare au venit vreo 3 autocare, oamenii au dat o tura de jur imprejur, au citit tablitele cu explicatii, au facut niste poze si au plecat.
    Din pacate nici macar un chiosc cu magneti, tricouri cu Traian sau alte suvenire. Veti spune ca sunt kitsch, dar poate ca veniturile dintr-un astfel de spatiu ar fi acoperit salariul unui ghid si ar fi creat un loc de munca pentru cineva din localitate.
    Din pacate, sunt multe situatiile in care se aplica vorba: Dumnezeu (statul fondurile europene, etc) iti da, dar nu-ti baga in traista.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Va ieși sau nu Polonia din Uniunea Europeană? Ultima decizie a Tribunalul Constituțional din Polonia reanimă această dezbatere

,,Nu există o tiranie mai crudă decât cea care se exercită la umbra legilor și cu culorile dreptății” Montesquieu

Cum tac universitățile din România despre vaccinare

Vaccinarea anti-COVID reduce de ~5 ori riscul de a transmite boala și de ~10 ori riscul de simptome grave sau de deces....

Interviu cu soprana Angela Gheorghiu. „În România am învățat o falsă istorie a muzicii, fabricată și comandată.”

Angela Gheorghiu este acum cel mai cunoscut artist român din lume. Notorietate cuantificabilă, clară, neîndoielnică. Prestigiul ei...

Ce înseamnă AUKUS?

Pentru a înţelege contextul semnării pactului AUKUS, este necesar a înţelege contextul relaţiilor dintre Australia şi China. În 2020 relaţiile dintre cele...

Pseudodemocraţie locală, iliberalism şi feudalism politic. Raport anual dintr-un fief PSD

Cu puţin mai bine de un an mă hotăram să fac pasul în politică (într-un micuţ partid local, PACT pentru Galaţi) după...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.