joi, iulie 9, 2020

Vaccinarea și priorități legislative în vremea coronavirusului

Să ne imaginăm că Vlad s-a rătăcit în deșert, iar după câteva ore simte imperios nevoia de a bea apă. Mai trec 1 zi, două, când are norocul de a se întâlni cu un alt călător, de data aceasta mai bine pregătit. Cu toate că Vlad, care orice altă ființă umană, are în mod obișnuit nevoie să bea lichide, această nevoie este cu atât mai evidentă în acest context.

Scriam la începutul lunii aprilie 2020 că pandemia de coronavirus poate constitui ceea ce în literatura de specialitate se numește”o fereastră de oportunitate”, în care necesitatea adoptării unei politici publice este evidentă. Este luna iunie, însă, și proiectul de lege a vaccinării este în continuare blocat în Parlament, cu toate că acesta a fost lansat de Ministerul Sănătății în aprilie 2017 (ca să ne facem o idee cât timp a trecut, pe atunci Nicolae Bănicioiu era Ministru al Sănătății; de atunci, s-au perindat alți 3 miniștri la cârma Ministerului Sănătății, pentru toți constituind ”o prioritate” legea vaccinării). În loc ca Parlamentul României să se transforme în misteriosul călător bine pregătit din deșert care să seteze cadrul legislativ pentru prevenirea unor alte epidemii, acesta tace. Parlamentarii se întrec să respingă în regim de urgență un proiect de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc, dar nu se pot mobiliza să voteze pentru proiectul de lege care ar reglementa într-un final vaccinarea în România.

Într-o dezbatere organizată recent, Florin Buicu, președinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților (care are competențe decizionale în privința amintitului proiect de lege privind vaccinarea), declara”având în vedere faptul că am trecut printr-o stare de urgență, respectiv suntem acum într-o stare de alertă, decizia Parlamentului a fost ca pe ordinea de zi să fie actele normative care au legătură cu această infecție cu coronavirus. Probabil că la finalul stării de alertă o să ajungem și la momentul în care proiectul va intra pe ordinea de zi”. Lăsând deoparte legătura inevitabilă pe care putem să o trasăm între starea de urgență declanșată de absența unui vaccin pentru noul coronavirus și o lege a – surpriză – vaccinării, să ne aplecăm puțin atenția asupra ultimelor ședințe ale Camerei Deputaților.

Pe ordinea de zi a Camerei Deputaților din 3 iunie 2020 se află, inter alia, următoarele inițiative legislative:

  • Proiect de lege pentru completarea Legii nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol;
  • Proiect de lege privind trecerea unor bunuri immobile din domeniul public al statului și din administrarea Administrației Naționale Apele Române – Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral în domeniul public al comunelor Ceatalchioi și Crișan, județul Tulcea;
  • Proiect de lege privind organizarea și funcționarea Academiei Române;
  • Proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 31/2007 privind reorganizarea și fucnționarea Oamenilor de Știință din România (o inițiativă care ”se dezbate sub rezerva depunerii raportului” – așadar, această inițiativă nici măcar nu are emis raportul, care ar trebui să fie pasul preliminar pentru înscrierea actelor normative pe agenda plenului!)

Să ne întoarcem puțin în trecut, ”pe vremea” stării de urgență, în data de 13 mai 2020. În ședința Camerei Deputaților de atunci se discutau inițiative precum:

  • Proiect de lege pentru declararea zilei de 4 iunie ziua Tratatului de la Trianon
  • Proiectul de lege pentru modificarea și completarea legii nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști
  • Proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol
  • Proiect de lege privind comas area terenurilor agricole deținute de asociațiile agricole constituite de unitățile de cult.

Nu vreau să fiu înțeles greșit: unele din aceste inițiative pot fi într-adevăr de interes, și cu siguranță că unele meritau discutate în Parlament. Totuși, îmi e greu să văd legătura dintre aceste inițiative și starea de urgență. Așadar, argumentul adus de domnul Buicu pentru amânarea unei decizii privind legea vaccinării nu corespunde realității empirice.

În aceeași dezbatere, Florin Buicu mai declara și că ”pentru că am văzut sprijinul Ministerului Sănătății legat de acest [proiect], ca și în alte momente în care Ministerul Sănătății a copiat o parte din reglementările Parlamentului, dacă chiar arde, Ministerul și Guvernul pot prelua legea și să o scoată printr-o Ordonanță de Urgență”. Da, Guvernul se declară a fi pro-vaccinare. Într-o dezbatere desfășurată la data de 2 iunie, Ludovic Orban a menționat că se vor intensifica eforturile de a informa populația despre importanța vaccinării, și a declarat că ”ar trebui să fim proactivi, să derulăm campanii în care să contracarăm toate absurditățile și toate aberațiile pe care le-am auzit în campaniile pe care nu știu cine le finanțează”. Până la astfel de campanii, avem nevoie însă de un cadru legislativ care să reglementeze vaccinarea. După cum menționează Alexandru Pătrașcu într-un articol de pe Contributors, chiar în proiectul legii vaccinării se găsește obligația medicilor de a furniza informații corecte legate de vaccinuri. Dar înghețarea acestui proiect de lege în Parlament înseamnă că eforturile de a apăra sănătatea publică sunt zădărnicite de medicii care cer Parlamentului să respingă proiectul de lege privind vaccinarea.

Nu se așteaptă nimeni la măsuri radicale precum asumarea raspunderii de către Guvern pentru legea vaccinării. Conform Articolului 114 al Constituției, ”Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului sau a proiectului de lege, a fost votată. Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declarației de politică generală devine obligatorie pentru Guvern”. Această procedură ar lăsa Guvernul într-o situație vulnerabilă, extrem de problematic dat fiind contextul fragil în care ne aflăm din cauza situației epidemiologice extraordinare prin care trece întreaga lume. Dar nimeni nu se așteaptă la astfel de măsuri. Tot ceea ce putem aștepta în mod rezonabil este ca Parlamentul să își facă datoria și să discute – și eventual să adopte, dat fiind raportul de admitere al Comisiei pentru Sănătate și Familie – proiectul legii vaccinării.

De ce este important acest proiect? Dincolo de faptul că poate preveni pandemii sau epidemii pe viitor, enumăr în loc de concluzie câteva din justificările morale care au fost înaintate în literatura de specialitate pentru vaccinare:

  • Vaccinarea nu are de-a face cu ceea ce societatea le datorează părinților, ci cu ceea ce societatea le datorează copiilor, inclusiv de a fi protejați de boli ce pot fi prevenite prin vaccinare (Bester: 2018);
  • Imunizarea este un bun public ce trebuie furnizat, iar necesitatea reglementării vaccinării derivă parțial și din faptul că bunurile publice, în absența unor stimulente sleective sau negative, vor fi furnizate suboptimal (Dawson: 2007); putem concepe imunizarea ca o dilemă a prizonierului generalizată cu n jucători – dacă mai puțin de 90-95% din populație decid să nu se vaccineze (cifrele sunt preluate din Krantz, Sachs și Nilstun: 2004), atunci vaccinurile nu vor fi eficiente;
  • Lipsa vaccinării nu ne afectează doar pe noi, ci și pe cei din jurul nostru; astfel, prin vaccinare evităm anumite externalități negative (Giubilini: 2019; Schartwz și Caplan: 2011);
  • Libertatea părinților de a-și crește copiii așa cum vor (un argument des invocat de anti-vacciniști) are anumite limite, și anume situațiile în care deciziile pe care aceștia le-ar lua (în cazul de față, non-vaccinarea) ar rezulta în situații de risc extrem pentru copii (Pierik: 2016);
  • De asemenea, pot fi găsite și alte argumente (inclusiv dinspre abordări precum etica grijii sau etica virtuții) care să justifice din punct de vedere moral importanța vaccinării.

După cum menționam în alt articol, dilemele morale sunt o constantă a sănătății publice. Dar, la un moment dat, astfel de conflice valorice vor trebui tranșate cumva. În ceea ce mă privește, argumentele pro vaccinare cântăresc mult mai mult decât cele anti-vaccinare. Aparent, la aceeași concluzie au ajuns și membrii Comisiei pentru Sănătate, dat fiind faptul că au emis un raport favorabil (cu unele amendamente) pentru proiectul legii sănătății. Rămâne doar ca parlamentarii să și discute proiectul respectiv în plenul Camerei Deputaților. Faptul că Trianonul și Academia Română sunt prioritățile pe vreme de coronavirus ar trebui să ne dea puțin de gândit.

Post-Scriptum: Proiectul legii vaccinării existent nici măcar nu este atât de radical pe cât anti-vacciniștii ar vrea să credem. Conform ultimelor amendamente aduse de Comisia pentru Sănătate, se elimină noțiunea de neglijență medicală în cazul refuzului părinților de vaccinare a copiilor, și e precizat faptul că poziționarea părinților împtoriva vaccinării rămâne o opțiune justificată. În plus, medicul specialist poate constata contraindicația de vaccinare a copilului la solicitarea părintelui. De asemenea, copiii nevaccinați vor avea – cel puțin pentru un an de la admiterea în colectivitate – posibilitatea de a participa la cursuri (ceea ce poate, evident, periclita eforturile de combatere a anumitor epidemii, dar ilustrează, după cum bine menționează un articol apărut pe Digi24, ”compromisul politic pe legea vaccinării”…

Referințe

Bester, Johan. 2018. “Not a matter of parental choice but of social justice obligation: children are owed measles vaccination”, Bioethics, online first: doi.10.1111/bioe.12511

Dawson, Angus. 2007. “Herd protection as a public good: vaccination and our obligations to others”, în Ethics, prevention, and public health, editori Angus Dawson și Marcel Verweij, New York: Oxford University Press, pp. 160 – 179

Giubilini, Alberto. 2019. The ethics of vaccination, Palgrave Macmillan

Krantz, Ingela; Sachs, Libseth și Nilstun, Tore. 2004. “Ethics and vaccination”, Scandivanian Journal of Public Health 32, no.3, pp. 172-178

Pierik, Ronald. 2016. “Mandatory vaccination: an unqualified defence”, Journal of Applied Philosophy 35, no.2, pp. 381- 398

Schwartz, Jason și Caplan, Arthur. 2011. ”Ethics of vaccination programs”, Current Opinion in Virology 1, no.4, pp. 263-267

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. „chiar în proiectul legii vaccinării se găsește obligația medicilor de a furniza informații corecte legate de vaccinuri”

    am observat in aceasta pandemie ca medicii si autoritatile au furnizat permanent informatii incorecte si absurde

    „medicul specialist poate constata contraindicația”

    am observat in aceasta pandemie ca medicii majoritatea nu isi cunosc meseria, executa algoritmi politici in loc de algoritmi medicali, se acopera mai mult legal decat sa aplice cunostintele medicale, cazul omului care a fost trimis de mai multe ori acasa si a murit fiindca au considerat ca nu are covid, desi era clar ca are.

    As zice ca in primul rand ar trebui o anumita transparenta medicala si stiintifica. O educare a populatiei, de exemplu unde putem vedea aceste articole stiintifice? Cum putem verifica ce zice un medic specialist? Se pare ca multi medici specialisti nu sunt ei insusi la curent sau aplica algoritmi politici pentru a se acoperi legal. As dori si o statistica corecta independenta, analiza a datelor, corelare a datelor, acum lumea se informeaza din ziare unde se spune ca acei care mananca usturoi sunt mai sanatosi, ne informeaza ziaristi, politicieni, directori de marketing, etc.

    Ar trebui fiecare persoana monitorizata mai des, parametrii medicali, etc. se pare ca noi habar nu stim cine unde e, ce probleme are. Imi dau seama ca spitalele, procesul medical nu e gandit pentru epidemii, tot acest sistem cu medici de famlie, trimiteri, farmacii, laboratoare. Ar trebui ca fiecare om in sec 21 sa aiba cunostinte minime ce e un virus, ce e o bacterie, vitamine, imunitate, cum functioneaza un corp, cum oferi prim ajutor (cu antrenament), ce e un vaccin, ce e o perfuzie, ce e o pastila, etc.

    Daca vorbim de preventie, iar vacinarea e preventie, de ce nu vorbim de cladiri, transport, aerul conditionat de exemplu, manere de usi, etc. Avem apa, canalizare in fiecare casa? Curatenia in spatiile publice? Cum prevenim asa boli ca obezitatea, fumatul, alcoolismul, de ce avem atatia „vulnerabili”? Toata lumea are un dosar medical digitalizat accesibil oriunde in UE? Daca ma duc la laborator rezultatul e automat in sistemul digitalizat sau trebuie sa umblu cu hartii? De ce nu ar trece diagnosticul si prin AI, multi doctori sunt cam incompetenti, eventual sa fie verificat de mai multi doctori? Avem comisii permanente la nivel local, regional, european care monitorizeza ce se intampla, si pot lua si oarecare decizii?

    Daca vorbim de o alta epidemie si vor mai fi, educam populatia sa aiba o oarecare educatie. Sa ne clarificam trebuie masca sau nu trebuie? Guvernele si specialistii au spus tare la inceput ca nu trebuie. Sa avem un sistem de alarma, integrat cu alte tipuri de alarma. Sa avem proceduri clare ce se intampla si cu cine in business, sa fie fonduri de rezerva prevazute, scenarii in planurile de afaceri. Sa imbunatatim echipamentele si transportul de bolnavi, ne organizam pentru contact minim. De ce nu am trece la contactless, banii, magazinele, farmaciile, cabinetele medicale. Ce facem cu asigurarile medicale? Avem industrie la nivel local, regional, european, care sa sustina necesitatile in caz de probleme? Stie toata lumea ce are de facut in toate aceste situatii (meteo, cutremure, incendii, poluare, atac terorist, epidemie, asteroid, razboi, razboi nuclear)? Avem oameni pregatiti si antrenati care sa stie ce sa faca, sa imbunatateasca protocoalele, tehnologia, legislatia in domeniu? Trebuie sa ne lamurim pe cine si cum testam, cum inregistram bolnavii si mortii, acuma fiecare face cum il duce capul si schimba numaratoarea pe parcurs.

    • Da, deacord cu dumneavoastră, sistemul medical și oamenii din sistem s-au comportat că niște copii mofturoși in timpul acestei pandemiei: nu stiau care sunt măsurile de protecție minime pentru auto-protejarea lor, nu doreau să respecte procedurile din motive copilaresti (mănușile stricau unghiile, masca incomoda, dusul sterilizator nu oferea protecție), au luat în derâdere ideea de virus și consecințele posibile.
      Da, informațiile oferite au fost contradictorii, toți așteptau „proceduri” și „drepturi” de mai sus.

      1. Educarea populației. Tocmai „educația sanitară” este cea care lipsește în programa școlară. Se discuta despre alte tipuri de educație, dar când e vorba de spălat pe mâini și tușit in șervețel, orele sunt fie opționale, fie condiționate de o semnătură a părintelui, fie nu sunt deloc din lipsa de „specialiști”, programe, scuze.

      2. Da, avem dreptul la a doua opinie. Am asigurare privată de sănătate prin compania la care lucrez. Și da, anul trecut, a doua opinie asupra unui diagnostic a fost decontata prin asigurare. Anul acesta nu, dar e o chestie de negociere.

      3. Statistici și analize de date ar trebui să facă toate instituțiile apartinatoare ministerului sănătății: DSP, CAS, fiecare spital în parte și alte instituții bugetare pe care eu nu le știu. Probabil că sunt afișate pe diverse site-uri, dar nu sunt promovate către publicul larg. Poate că nu este in fisa postului acestor instituții sa promoveze aceste analize și situații, expunerea lor pe un site obscur este deajunsa dpldv.
      Problema este (și) la media din Ro care nu pune astfel de probleme și nu tratează astfel de teme. Scuza este că „publicul cere doar Vulpița și Cornel”, nu că nici ei nu ar înțelege sau nu ar ști cum să interpreteze datele.
      Mai e o problema de priorități ale statului român, nu avem că prioritate dezvoltarea unui program / plan de educație sanitară a poporului. Că exemplu, problemele diabetului sau ale obezitatii nu au fost discutate nici măcar în timpul pandemiei, cele două fiind principalele cauze de deces. Nu au fost disecate suficient, nu s-au recomandat norme de zahar pentru alimente, nu s-a discutat de un program pentru educația fizică la elevi, obligatorie, indiferent de bolile preexistente.

      4. Fiecare persoana are un istoric medical in „sistem”. Firma de asigurări de sănătate verifică acest istoric daca aveți vreun incident de sănătate în vacanță. Nu va vor deconta 1000 de euro pentru o internare datorita tensiunii arteriale daca aveți antecedente. Mergeți cu cardul de sănătate la medicul de familie și se va vedea tot istoricul dumneavoastră medical. Unde ați fost și ce proceduri ați făcut. Ce medicamente vi s-au recomandat.

      5. Restul sunt chestii birocratice și administrative. Cei care ar trebui sa își facă treaba pentru care sunt plătiți și-o fac, sau nu. La fel și cei care ar trebui sa ii controleze. :|

  2. Domnule Dumitru
    Întru totul de acord cu excepția faptului că se propune ca retragerea de la vaccinare se va face conform recomandării medicului specialist, la SOLICITAREA PĂRINȚILOR. Dacă părinții sunt neinformați sau antivacciniști nu vor solicita niciodată o astfel de consultație. Amintiți-vă cazul numărului excesiv de vaccinuri aplicate în SUA copiilor mai mici de un an, când sistemul imunitar propriu NU este uneori suficient dezvoltat pentru a declanșa reacțiile corespunzătoare. De asemenea va trebui renunțat la achiziționări pe baze strict economice (produsul cel mai ieftin) fără avizele medicale și răspunderile corespunzătoare.

    • Vaccintul nu garanteaza nimic, el poate sa nu existe, sau pot sa fie vaccinuri experimentale. Nu cred ca acelasi vaccin e bun pentru toata lumea, ca sa minimizam riscurile trebuie dosar cu istoric medical, monitorizare.

      E ca si cum ai zice ca repari o defectiune la toate masinile din romania in acelasi mod, nu va merge ele sunt diferite.

      Exista si vaccinul natural, care se numeste sistemul imunitar. Daca sistemul meu imunitar a gasit leacul, nu mai e nevoie de vaccin. Problema e mai complexa decat pare, e un mare set de masuri si obiceiuri de schimbat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Adelin Dumitru
Adelin Dumitru
Adelin Dumitru este expert în politici publice la Issue Monitoring, cadru didactic asociat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative și membru fondator al Bucharest Center for Political Theory.

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Recunosc din start faptul că îmi este destul de greu să scriu despre volumul Isus al Meu, editura Humanitas, 2020. În primul rând, din cauza intimidantului autor, un monument al culturii românești contemporane, adulat şi contestat ȋn (aproape) egală măsură.

Refuzat la export. Schimb de scrisori cu un prieten maghiar

Dragă Miklós, îți amintești de expresia „refuzat la export” din comunismul nostru românesc; subliniez „nostru”....

Când șahul devine rasist…

Credeați că numai statuile sau hărțile (1) pot fi rasiste? Aflați că, pe fondul actualei revoluții BLM (Black Lives Matter), în curs de desfășurare în...

Frauda în educaţie e viol la adresa copilului

Cu câteva zile în urmă, o studentă mi-a trimis – ca răspuns la examenul de “Etică şi integritate academică” – un text...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)