România este vaccinată cam cât ar prezice indicele dezvoltării noastre umane. Ne comportăm tipic statistic, suntem un punct cuminte pe o curbă explicativă. Totuși, am putea mai mult decât atât. Potențialul de disponibilitate și încredere al populației este mai ridicat. Ce-i de făcut?
Când vorbim despre vaccinare, amestecăm adesea două întrebări. Prima se referă la comportamente: de ce unii oameni se vaccinează, iar alții nu? A doua se referă la opinii și atitudini: de ce unii oameni cred că vaccinul este sigur și eficient, iar alții cred că este periculos sau inutil? Cele două întrebări, privind comportamentele și credințele, sunt legate, dar sunt diferite. De regulă, facem ceea ce credem că e bine – dar nu întotdeauna. Adesea facem și lucruri de care ne îndoim, despre care credem că sunt riscante, sau nu facem ceea ce credem că ne-ar folosi. Mai mult, nu doar credințele influențează comportamentul, ci și invers. Cum spune proverbul, dacă nu ajungi la struguri, clar că-s acri, iar pofta vine mâncând.
Această distincție este foarte importantă în cazul vaccinului anti-COVID. Discutăm foarte mult despre opiniile antivacciniste care circulă prin media, dar, cel mai probabil, nu acestea sunt sursa decalajului nostru între real și potențial. Dacă am reuși să stimulăm comportamentul de vaccinare, opinia s-ar ajusta în consecință. Discursul antivaccinist românesc este un produs cu ingrediente de import. Argumentele cheie antivaxx au fost și rămân o construcție retorică produsă și inovată în țări precum UK, SUA, Franța și Italia, de vreo două sute de ani (vezi poveștile interesante surprinse de Alexandru Toma Pătrașcu și de Eula Biss) – după cum putem vedea și dacă observăm, atent, sursele primare invocate pe grupurile Facebook sau platformele contrariene din România. Totuși, rata vaccinării în aceste țări este clar superioară celei din România. Succesul retoricii de neîncredere în fluxul principal al științei este vizibil și acolo, dat fiind că rata vaccinării și în aceste societăți este sub așteptări. Totuși, în cazul României, limitarea principală nu vine din curentul de scepticism față de vaccinare – ci din abilitatea de a conecta oferta de vaccinuri cu segmentele de public îndepărtate social, prin motivații încâlcite sau resurse limitate.
Câteva indicii:
- Proporția românilor care se declară stabil neîncrezători în vaccinuri este de aproximativ 22%, conform sondajelor STG (feb.2021, pag. 9, 15 și 44) și IRES (martie 2021, pag. 8); aceasta înseamnă că aproximativ trei sferturi din populație sunt dispuse să se vaccineze, în anumite condiții favorabile;
- Încrederea românilor în testarea vaccinurilor din UE este de 54%, în cea din SUA este de 50%, în cea din România este 45% (sondajul STG, feb. 2021, pag. 40); actualmente, cu o rată de vaccinare completă de 25% din populația generală (OWID, iulie 2021), ne comportăm ca și cum vaccinurile din România ar fi fost produse în China sau Rusia (cu o încredere de cca 26%), deși, desigur, nu e cazul.
Dacă ne uităm la graficul comparativ de mai jos, vedem că stăm mai bine decât Japonia, Rusia, Bulgaria, Moldova, sau Ucraina și mai slab decât Slovacia, Serbia, Cehia, Grecia și alte țări europene. Suntem comparabili cu Turcia și, surprinzător, cu Finlanda – deși cele două au o curbă clar ascendentă, în timp ce noi, deocamdată, ne plafonăm vizibil la 25%.
Sursă: Our World in Data – COVID Vaccinations
Cheia înțelegerii acestor diferențe este dezvoltarea umană. Indicele dezvoltării umane (HDI) este o măsură ce cuprinde PIB/capita, educația școlară a populației și speranța medie de viață a oamenilor, sintetizând numeric atât resursele disponibile unei societăți, cât și capacitatea acesteia de a le transforma în ceea ce contează. Am pus în graficul de mai jos distribuția țărilor în funcție de rata actuală a vaccinării complete și de HDI. Relația este foarte strânsă. Pentru țările cu un HDI mai mic de 0,7 rata vaccinării este foarte redusă și, practic, dezvoltarea umană nu contează, deoarece nu au acces la vaccinuri. Odată ce HDI depășește 0,7 remarcăm o relație crescătoare puternică. Vedem și că România se află cam pe unde i-ar fi locul statistic, pe linia ce unește Indonezia, Moldova, Turcia, România cu Cehia, SUA și UK. Nu suntem defel misterioși sau excepționali. Culmea este că am ajuns tipici statistic după o campanie de vaccinare bine organizată, cu implicarea unor actori sociali în care populația are încredere, precum Armata și Biserica, cu o platformă digitală funcțională, cu mobilizarea medicilor de familie și a unei rețele largi de centre și evenimente de vaccinare. Cum observă Regina Roșie vorbind cu Alice, Dincolo de Oglindă, „e nevoie să fugi din toate puterile, doar ca să stai pe loc. Dacă vrei să și ajungi undeva, trebuie s-alergi măcar de două ori mai iute!”
Dezvoltarea umană este un factor explicativ puternic, dar incomplet, și anumite țări se ridică peste nivelul lor rezonabil statistic. Clar, am putea și noi.
Sursă: date Our World in Data și Human Development Index
Dar cine mai poate alerga, în România, de două ori mai iute, când suntem deja epuizați? O posibilă cheie se află la medicii de familie, care au contribuit deja substanțial la campania de vaccinare și al căror rol al putea fi în continuare sporit, cu sprijinul statului. Analiza foarte interesantă a Soranei Stănescu, din Decât o Revistă, iluminează labirintul de provocări financiare și de timp prin care medicii de familie trebuie să alerge pentru a avea grijă de pacienți. În măsura în care această rețea vastă de medici ar primi răgazul și motivația de a-i vaccina pe doritori , inclusiv mergând la ei acasă, un fragment semnificativ din cei dispuși, dar distanți, ar putea fi imunizați. Dacă ne uităm la cifre, vedem că persoanele peste 60 de ani aveau o disponibilitate spre vaccinare de 72% (sondaj STG, feb. 2021, pag. 50) – dintre care doar aproximativ jumătate s-a actualizat. Sunt clare aici provocările de mobilitate și de mobilizare psihologică și fizică. Dacă persoanele în vârstă nu pot alerga de două ori mai repede, altcineva trebuie să alerge spre ei.
Pe măsură ce valul IV se apropie, este nevoie să recalculăm și costurile opțiunii de ne-vaccinare. Pentru a ne păstra, pragmatic, posibilitatea vieții sociale, pentru a putea călători, munci sau învăța în comun, va fi nevoie ca fiecare dintre noi să ne dovedim imunitatea prin certificate de vaccinare, de trecere prin boală sau prin teste frecvente. O opțiune liberă nu înseamnă o opțiune gratuită, iar vaccinarea și ne-vaccinarea, au, fiecare, costurile sale. Calibrarea atentă a acestor costuri, prin stabilirea rutelor de acces la spațiul social comun, poate încuraja vaccinarea, cu motivații pragmatice, pentru o parte semnificativă din populație.
Dacă vrem să ieșim din impas cumva, chiar trăgându-ne de păr în sus, precum Baronul Münchausen, un personaj colectiv important sunt tinerii. Economia experiențelor a fost devastată de pandemie. Cafenelele, concertele și campusurile universitare au fost golite de viață, sărăcind fluxurile de idei și emoții atât de importante pentru viețile noastre ale tuturor, dar cu atât mai mult ale tinerilor. Dacă vrem să ieșim din pătrățelele video ale educației online și ale aplicațiilor de dating, dacă vrem să ne reîntâlnim pe ritmul muzicii sau pe ritmul ideilor, să reconectăm generațiile într-o societate vie, tinerii au un rol esențial în întărirea scutului anti-COVID.
Sursă: #ROVaccinare
Vedem, de altfel, evoluția foarte diferită a țărilor puternic vaccinate, precum UK sau Grecia, de cele slab vaccinate, precum Rusia, la impactul cu valul Delta. Creștea exponențială a cazurilor deja poate să fie decuplată de creșterea mortalității, iar cheia este vaccinarea. Dacă vrem să domesticim acest virus într-o variantă de răceală, să ieșim din ciclul închiderilor și redeschiderilor și din epuizarea spitalelor sub stare de asediu, este momentul să alergăm, de două ori mai repede, spre vaccinare.
Sursă: Date Our World in Data, 16 iulie 2021
Notă. Aceste reflecții sunt parte din cercetarea realizată, în Universitatea din București, în proiectul SKEPSIS – Fabricarea incertitudinilor privind vaccinarea și schimbarea climatică. Studiu comparativ al legitimării în două discursuri contra-științifice, PN-III-P4-ID-PCE2020-1589, https://skepsis-project.ro/
Să cercetăm puțin argumentele aduse în acest articol.
Românii formează o populație care de regulă stă departe de medici, spitale, analize, atunci când „nu are nevoie”, de aceea, cultural vorbind, atitudinea corectă a acestora este să respingă vaccinurile, ceea ce înseamnă că procentul actual este o realizare fantastică.
Însă acest procent are relevanță statistică atunci când este comparat cu procentul populației care se vaccinează pentru a preveni alte boli similare (cum ar fi gripa).
O altă componentă importantă a comportamentului este capacitatea de a interpreta exemplele: de regulă înțeleg nevoia medicală de a se vaccina cei care au avut cazuri grave în cercul lor apropiat; cei care au întâlnit cazuri combinate – și grave, și ușoare – înțeleg nevoia atunci când consideră ca fiind posibilă varianta gravă și pentru ei (de ex, s-a îmbolnăvit un frate de aceeași vârstă sau un cunoscut, operat și el de… etc); cei care au văzut că la îmbolnăvirea cu covid apropiații lor au făcut o simplă răceală, firește că or să fie mai puțin dispuși să accepte un vaccin care lor „nu le trebuie”.
Cei care cred că soluția injectată (am să explic mai jos de ce-i spun așa) este sigură prezintă puțin interes (ei se includ singuri într-o categorie dintre cele de mai sus).
Ceilalți sunt de 2 feluri (principale):
Cei care resping orice, indiferent că e bun sau nu, și cred toate poveștile care le confirmă atitudinea;
Cei care resping ideea de injectare în baza unor argumente care au fost confirmate de studii (aici mă încadrez și eu – fac această precizare ca să fiu corect față de cititori). Am să le pun pe 3 cele mai importante: nu au nevoie să se vaccineze, pentru că ori au trecut prin boală (și au deci protecția necesară), ori sunt imuni (în sensul că nu fac parte din categorii vulnerabile la formele grave ale noii răceli); cunosc faptul că substanța nu este un vaccin – în sensul juridic al cuvântului (poate că ar trebui să inițiem și un proces care să clarifice acest lucru); pe termen lung și considerând ceea ce știm în acest moment, consideră că în cazul lor raportul beneficii/riscuri pentru a refuza injectarea (chiar dacă iau în considerare riscul infectării cu SARS-CoV-2) este mai mare decât în cazul injectării.
Criteriul HDI pare forțat – intru în detalii la alt moment, dacă e cazul.
Tinerii au fost tot timpul protejați de efectele directe ale acestei boli, deci, dacă societatea vrea să „iasă din impas”, trebuie să-i lase pe aceștia în pace și să se axeze pe măsuri dedicate categoriilor vulnerabile (ceea ce trebuie făcut de la început, însă nici acum nu e târziu, dat fiind faptul că societatea românească încă persistă cu alegerea sa greșită).
Cât despre varianta delta și „valul 4”, vedem exact cum putem să ne protejăm, luând exemplul UK: cam toate cazurile de infectare cu delta au fost înregistrate la persoane tinere care, deși nu s-au vaccinat,… au făcut forme ușoare sau asimptomatice (la fel în SUA sau Israel); or dacă nici după această certitudine – oficială, înregistrată, publică, bazată pe date granulare – România nu încetează cu prostia de a vaccina pe toată lumea în loc să se axeze pe categoriile ale căror sisteme imunitare au nevoie de ajutorul acestei substanțe, înseamnă că nivelul statistic al inteligenței românilor nu mai reflectă de mult realitatea și vom vedea cât de curând o ajustare în jos.
Daca HDI e atat de relevant, cum explicati atunci Japonia, Coreea de Sud?…
Daca am transforma, asa cum spuneti, virusul intr-o banala raceala, cum poate impiedica asta posibilitatea de mutatie, atata timp cat el mai este totusi in circulatie?..
..da, vaccinarea și-a dovedit utilitatea, la noi și peste tot în lume. Rezultatele nu sunt pe-atât de bune pe cât pretind producătorii, dar nici pe-atât de slabe precum susțin criticii.
Și-atunci, cum se explică scăderea abruptă a ritmului de vaccinare ?
În opinia mea este efectul de bumerang al ocultării efectelor secundare grave apărute cei drept la un procent scăzut dintre cei vaccinați. Politicul a considerat că știrile respective frânează campania de vaccinare și le-a interzis, încălcând grav normele de bază ale informării în spațiul democratic.
Chiar dacă „e de bine”, tot cenzură se cheamă.
Chiar așa, din februarie-martie, nu tu o tromboză, nu tu un AVC sau vreun infarct, cu niciunul dintre vaccinuri.. ?
Numai că informația circulă și la firul ierbii.. Miorița, Legenda Meșterului Manole și alte balade populare au circulat bine-mersi pe cale orală, mult înainte de facebook, instagram, whatsapp, twitter sau tik tok..
Politicul decontează acum lipsa de sinceritate într-o chestiune importantă, ce ține de viața cetățeanului. Efectul de turmă nu presupune tratarea în manieră pastorală a publicului țintă..
Am un prieten ai carui bunici au murit de Covid de putin timp. Bunicii erau niste oameni de conditie modesta care locuiau undeva la tara. Nu cunosc detaliile, dar inteleg ca bunicii i-au fost singura familie. Cand a auzit ca se simt rau si sunt suspecti de Covid, omul a lasat tot, s-a dus repede acolo la tara, i-a pus in masina (ceva Mercedes model sport), si-a sunat ce cunostinte mai avea in sistemul medical (cum se face la noi), si i-a dus la spitalul judetean. Acolo au fost internati pe loc. Starea lor s-a agravat si au si murit peste cateva zile.
L-am intrebat de ce nu i-a dus la vaccinare el personal. Deja locuri erau destule. Fiind la tara, in mod sigur bunicii nu se puteau programa singuri, iar de vorbit cu un medic de familie, probabil ca nici nu vorbisera vreodata. Era clar ca el tinea la bunici si era dispus sa faca eforturi considerabile sa stie ca sunt bine. Nu era evident ca erau intr-o categorie de risc si ca trebuia sa se vaccineze cu prioirtate? Ca pe urma degeaba ii duci la spital repede cu mercedesul si vorbesti cu nu siu cine. E tarziu.
Raspunsul lui: nu s-a pus problema.
In Romania sunt atatia oameni in varsta in zona rurala al caror singur contact cu lumea moderna sunt copiii si nepotii. In cazul asta, nepotul nu e nici anti-vaccin, nici anti-sistem, si nu are nici alte idei cu teoria conspiratiei. Aia sunt doar o minoritate galagioasa. E un om foarte ok in toate privintele, care se descurca destul de bine in viata, isi vede de treburi, si nu cauta sa dea vina pe “sistem” pentru nimic si nu crede ca Big Pharma vrea sa-i faca lui nu stiu ce. Dar asta e mediul in care s-a nascut si a crescut acolo la tara, unde fondul general este o reticenta fata de orice fel de autoritate – inclusiv biserica, fata de stat, straini, si fata de lumea moderna, pana la urma. Lucru care nu trebuie sa fie vreo mare surpriza. Indicele ala de dezvoltare umana de care vorbiti.
Statul roman nu poate face mare lucru in cazul acestor oameni cat timp copiii si nepotii considera ca “nu se pune problema” vaccinarii. Eu cu ai mei am facut militarie la capitolul asta, si consider ca asa e normal. Vaccinati toti din Februarie, iar eu nu mai stau cu grija ca o sa ajunga sa se zbata intre viata si moarte din cauza unei gripe.
Povesti siropoase. Si eu stiu multi care au trecut prin boala fara probleme (inclusiv eu care nici macar nu a simtit). Statisticile arata cam acelasi lucru. Alea sunt relevante. Povestile individuale sunt siropuri.
Parintii mei (aproape de 70) s-au vaccinat si acum regreta miscarea si au spus clar c anu o vor mai face daca se mai cere balaria booster sau alte minuni. Prefera sa infrunte moartea. Asta e…s-au facut de kko cu aceste vaccinuri, chiar nu vezi ca nu au valoare pe termen lung?
Care statistici, Vasilica? Mie mi se pare relevanta cresterea numarului de decese fata de anii trecuti – vezi link – si revenirea la normal in tarile unde categoriile de risc s-au vaccinat.
https://www.economist.com/graphic-detail/coronavirus-excess-deaths-tracker
In rest, aia cu „prefera sa infrunte moartea” luptandu-se eroic dupa ce s-au vaccinat e fix „dupa razboi, multi viteji se arata”.
Faceam referire la „booster-ul” mult vanturat. Ca se pare ca „e necesar”.
Unde este revenirea la normal? Da-mi o tara din astea unde pot s amerg si eu linistit, fara sa fiu carantinat si intrebat de sanatate si vreme. Sau unde se intra undeva fara masca. Sau unde se fac nunti si botezuri normale. Ce s eintampla aucm in israel si UK sunt glume proaste. Cine mai crede in efectele vaccinurilor. Vulnerabilii e corect sa se protejeze, de acord. Pe ceilalti doa rii terorizati.
Ce ma dern\jeaza este ca un obez ca tine, care si-a batut toata viata joc de el imi cere „solidaritate” sa-l salvez pe el de la evantuala moarte. Adik mie s aimi pese si d emine (cum o fac toata viata) si de el, caruia nu i-a pasat.
Toate statisticile nu iau in calcul diaspora, moldovenii cu dubla cetatenie, imigrantii ilegali, etc. Este greu sa obinem rata mare de vaccinare cand oamenii nu sunt in Romania.
O problemă care la toate statisticile ne va da probleme este că din aproximativ 19 milioane cetățeni români, avem prin țari străine vreo 4 milioane, deci prin țară mai rămân vreo 15 milioane.
Conform https://vaccinare-covid.gov.ro/actualizare-zilnica-18-07-evidenta-persoanelor-vaccinate-impotriva-covid-19/ avem 4.7 milioane români vaccinați cu ambele doze.
Deja ne ducem pe la o treime din populație vaccinată, nu 25%.
Din 15 milioane, copii sub o anumită vârstă (12-14 ani parcă) nu pot fi vaccinați, deci nu ar trebui puși la numărătoare.
Conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Demografia_Rom%C3%A2niei#%C3%8Emp%C4%83r%C8%9Birea_pe_grupe_de_v%C3%A2rst%C4%83 avem 1.7 mil băieți sub 14 ani și 1.7 mil fete sub 14 ani.
Dar aici numerele astea se suprapun cu cei plecați
Dar și așa mai scădem un pic din astea 15 milioane și putem spune că ajungem cu populația eligibilă de vaccinat, peste 14 ani, cu reședința reală în țară pe undeva pe la 13 milioane, poate 12 milioane.
În acest caz, 4.7 milioane din 13 milioane ne duce la un 36 %.
Concluzionând, avem două probleme: nu știm exact câți cetățeni români sunt.
Nu știm exact câți sunt cu reședința reală în alte părți ale globului.
„Cheia înțelegerii acestor diferențe este dezvoltarea umană”
O teza indrazneata pe care o considerati a fi cheia problemei, sunt convins ca unii sau altii s-ar simtii foarte jigniti, cu alte cuvinte, ramasi in urma si prosti.
O analiza dintr-un cu totul alt unghi de vedere ar fi dupa opinia mea mult mai edificatoare, increderea in instutiitile statului, incredera generala in stat, in mass media, in personalul medical, in obiectivitatea datelor puse la dispozitia oamenilor si care nu are nici o legatura cu dezvoltarea umana, societatile fiind de regula eterogene, cu indivizi ale carori cunostiinte sunt de la slabe la foarte bune, media contand.
In opinia mea, intreaga pandemie a fost un „succes mediatic” relatarile zilnice, de multe ori cu iz de senzational sau Breaking News au bagat panica si frica in oameni, obiectivitatea si adevarul stiintific ramand mult in urma , pe cine intereseaza ?
Vedem cu valul 4 prognosticat panica care este deja de pe acum raspandita in populatii cu toate ca situatia nu mai este comparabila cu cea de acum un an, englezii fiind primii care incearca sa iasa din acest cerc vicios, cerc in care este imposibil de trait, cat timp de acum inainte ?
doar exista vaccinuri si ne putem vaccina aproape la fiecare colt de strada.
De ce oamenii nu se vaccineaza ? este problema fiecaruia in parte asa cum fiecare de acum inainte poate decide liber asupra acestui fapt, statul in afara oferirii conditiilor de vaccinare ar trebui sa se retraga complet
Statele incep prim masurile pe care si le-au arogat sa devina „dictaturi medicale”.
Orice obligativitate va provoca doar conflicte de genzul celor din Franta, Cipru, Marea britanie, Germania in care oamenii nu vor ca cineva sa decida asupra destinelor individuale, unele state americane mergand mai departe interzicand prin lege orice obligativitate.
Romaniii se afla acolo unde se afla media cel putin europeana, probabil sunt ca 4 milioane de cetateni vaccinati. 1 milion declarati vindecati in urma bolii iar ca 4 – 5 milioane s-au infectat fara a fi stiut, respectiv n-au fost depistati, imseamna ca mai bine de jumatate de populatie este imunizata intr-un fel sau altul.
Mai ramane sa fie convinsi inca 2 – 3 milioane sa se vaccineze si problema este ca si rezolvata pt ca acest virus nu va dispare dintr noi, ar fi cazul sa.l ignoram si se ne adaptat iar cei care totusi se imbolnavesc sa fie tratati cu demnitatea care se cuvine pt ca nu sunt oameni nici prosti si nici inculti.
După dezastrele din Chile, Israel, UK mi se pare incredibil că un intelectual public neangajat să mai producă asemenea materiale, cu atâta nonșalanță. Zici că e o întrecere stahanovistă de ramură -care aduce mai mulți mușterii pe banda rulantă de înțepare, nu o banală tentativă guvernamentală de a combate un banal virus. cu niște pseudovaccinuri mediocre (care in condiții de piață liberă ar fi condus de mult la falimentarea companiilor care le-au produs).
Care o fi motivația acestui elan propagandistic? De ce moare ‘telectualul de grija prostului conspiraționist* pe care-l disprețuiește căci refuză să-i urmeze exemplul? De ce nu se bucură liniștit in pătrățica lui sigură, in pielea lui de imunizat superior?
*desigur, telectualul neaoș are o singură sursă de informare: comunicatele guvernamentale și ale agențiilor publice, deci nu e de mirare că nu a auzit de oamenii de știință ce s-au pronunțat critic in privința vaccinării in masă sau a vaccinării copiilor. Pentru El, telectualul suprem, gânditor cuminte și bun ascultător al geniilor carpatine ce comunică strategii speciale, toți cei ce refuză să se vaccineze sunt niște proști și niște conspiraționiști.
„pseudovaccinuri mediocre (care in condiții de piață liberă ar fi condus de mult la falimentarea companiilor care le-au produs)”
nu inteleg de ce isi baga guvernele nasul peste tot. orice cumparator isi da seama cand un vaccin e bun si cand e marfa proasta. e ca la cartofi – daca vezi ca sunt stricati, nu cumperi.
Da, e ca la cartofi: există un Institut Cantacuzino și un…Institut al Cartofului. Ambele produc…suplimente alimentare.
Acum serios: deoarece statul român nu mai este capabil să susțină producția de vaccinuri (domeniu strategic al economiei, fără îndoială), a scos din pălărie o necesitate stringentă și un monopol corelativ și s-a transformat in distribuitor exclusiv al unor pseudovaccinuri comandate de țața Sulica de la Komisariat și acceptate de dealerul guvernamental Sile Energeticu la un preț/cantitate negociate in altă parte (este incă un mister de ce avem nevoie de 120 de milioane de doze de pseudovaccin).
Problema e că ceilalți jucători de pe piață -o piață sofisticată, complexă, specializată- ce ar putea evalua corect și competent un nou produs medicamentos introdus in mod precipitat pe piață s-au trezit cu orice fel de acces (la achiziție, la cercetare, la studii) blocat/viciat de intervenția guvernamentală. Deci farmaciile, laboratoarele, spitalele, centrele de cercetare (câte mai există in România și Europa), tocmai acei clienți firești ai produselor profilactice, au fost eliminate din ecuația cunoașterii. Nu e vorba aici numai de proceduri legale, de economia de piață, de prevenție și siguranță, ci de insăși fundamentul gnoseologic al medicinei. Cunoașterea, capacitatea științei de a atinge cunoașterea, posibilitatea investigației și dezbaterii autonome (fără riscul ostracizării/discreditării profesionale) au fost paralizate prin Decret de Stat. Nu numai in România, e drept. Dar asta nu e o consolare, dimpotrivă, cu atât mai grav.
Prin urmare, mulți oameni de știință, medici, cercetători, laboranți au cedat și au acceptat pseudoștiința și pseudovaccinurile. Cu consecințe funeste in viitor. In viitorul apropiat, căci tolerarea de către oamenii de știință a unui pseudovaccin mediocru (și poate chiar nociv după cum se întrevede din descoperirea unor numeroase efecte adverse grave) sub titlul de vaccin va șubrezi încrederea oamenilor in științele medicale. In loc de falimente și răspundere comercială, vom avea o răspundere morală ce va plana asupra intregii branțe medicale. Orice medic ar trebui să fie tare ingrijorat in legătură cu reputația sa grav afectată de politicile de forță ale guvernelor panicarde, in special vizavi de introducerea forțată a unui ser dubios, insuficient testat, sub titlul de vaccin și utilizarea personalului medical la inocularea in masă. Nu cred că vreun om rațional își poate dori întoarcerea evului mediu, a beznei, a ignoranței, a superstiției și a consumului de otrăvuri băbești și servicii șamanice. Cu scuze pentru lungimea exagerată a comentariului, dar era nevoie să explic de ce vorbesc de pseudovaccinuri când cineva îmi ridică in slăvi niște seruri experimentale ce NU conțin virus atenuat dar le definește ca vaccinuri. Este pur și simplu o chestiune de rigoare științifică și de etică medicală.
Parerea unui nespecialist despre ceva (pozitiva sau negativa) poate fi doar de doua feluri 1. acceptata „on authority”, sau 2. opinie independenta. Adica poti sa alegi ce fel de „authority” merita incredere (aia mainstream, sau aia care zic invers), sau poti sa traiesti cu iluzia ca ai descoperit tu personal, prin intuitie si rationament logic, nusche chestii mai solide si le-ai pus pe baze mai riguroase dpv stiintific decat ce spun unii si altii. Cazul asta al doilea seamana cu gluma care circula pe internet in care un chinez face in minte un calcul super lung si complicat, chestii grele, dar in care la sfarsit totul e inmultit cu zero. Asa si aici. Nespecialistul va ajunge inevitabil la un rezultat fara valoare, doar ca va face asta intr-un mod cu mult mai sofisticat :)
Postarea asta este cred un exemplu clasic de cum se poate ajunge de la premize false („dezastrele din Chile, Israel, UK”) la concluzii adevarate (partea a doua a postarii).
” O opțiune liberă nu înseamnă o opțiune gratuită, iar vaccinarea și ne-vaccinarea, au, fiecare, costurile sale.”
Pentru a castiga incredere pentru vaccin, care este costul vaccinarii?
Costul nevaccinarii se stie, teste periodice pe bani, fara umblat prin carciumi, concerte cu mare imbulzeala, nunti.
Eu cred că în România vaccinarea și-a cam atins limitele. Explicație este simplă. În statistica UE România figurează cu o populație de cca 19 milioane. Scădeți copii cca 3 milioane, mai rămàn 16. Mai scadeți 1 milion în UK, 1 milion în Germania, 1,5 milioane Spania, 1,5 milioane Italia, încâ cca 1 milion în celelalte țări europene( Franța, Belgia, Olanda etc) cca 1 milion USA + Canada și mai rămânem vreo 9 disponibili. Acum faceți socotelile și vedeți ce iese.
@Cosima
„Succesul retoricii de neîncredere în fluxul principal al științei este vizibil și acolo, dat fiind că rata vaccinării și în aceste societăți este sub așteptări.”
Acesta este argumentul forte al celor care gandesc ca dv. Din pacate, argumentul este bazat pe confuzia voita intre stiinta si *oamenii* de stiinta. Oameni care sunt de tot felul. Unii priceputi, altii nu. Unii onesti, altii nu. Unii care accepta idea ca ei nu detin adevarul ci ca trebuie sa fie in permanenta dispusi sa-si revizuiasca teoriile, deoarece oricand pot apare dovezi contrarii acestora. Unii care accepta dialogul, spre deosebire de altii, care doresc sa inchida discutiile pe aceasta tema si sa suprime, prin orice mijloace (inclusiv forta), contraargumentele.
Imunitatea nu se poate dovedi prin certificate de vaccinare! Faptul ca m-am vaccinat nu inseamna ca sunt imun.
Probabil că toată discuția e inutilă. Există vaccinuri suficiente. Cine vrea, bine. Cine nu nu vrea, să-i fie de bine. Cred că s-a trecut demult de etapa în care are rost să mai convingi pe cineva de utilitatea vacinării în general, ca procedură medicală. Aia era undeva prin secolele XVIII-XIX. La urma urmei trebuie să mai lucreze un pic și selecția naturală. Binele cu de-a sila e mai dăunător ca răul.
Corect :) nu vad de ce atata tam-tam. Acum vaccine sunt, e o problema tehnica care doreste. Problema a expirat.
Ar trebui sa ne preocupe mai mult:
1. unde e curatenia? adica, ne vaccinam si traim ca porcii? nu am vazut imbunatatiri la capitolul curatenie in transportul public sau pe strazi
2. ce facem cu cartierele supraaglomerate? ar trebui stabilite si revazute normele de densitate a populatiei, lumina, apa, etc.
3. masuri de reducere a contactelor cu administratia, intre oameni
4. nu am vazut un spital nou in ultimii 2 ani, nu am vazut o reforma serioasa a sistemului medical, sistemului de salvare, o fi totul perfect acolo?
5. nu vad o demisie, o pedepsa ceva pentru gafele facute?
Valabil in intrega Europa
Ok, e clar , pentru a ne apăra de ” virusul ucigaș” trebuie sa ne vaccinam, dar nimeni nu ne spune cum ne aparam de „ȘTIINȚA”
Daca mâine, ar veni potopul biblic, pentru a fi luat in arcă , e musai sa fii vaccinat?? Si daca da, cine e Noe?? E vaccinat??
La tara e prapad, in sat la noi a venit caravana, la botu` calului carevasazica, si cred ca abia vreo 10% ne-am vaccinat.
La rapel nu stiu daca am fost 15!
Vaccin OK, Pfizer, programare la primarie, fara savantlicuri, medicii foarte amabili, tineri, prietenosi..a fost chiar decenta actiunea.
Cu toate astea nu si nu, char si in familii unde au existat bonavi grav de covid.
Sau in d`alea unde exista si educati de la oras, ba chiar traitori in vest ( niste amici cu fata prin Germania si ginerele prin Finlanda , unde HDI-ul e la cer, da? de ex, au facut covid in iarna, ca noi, -am asteptat cu limba scoasa sa primim Ok-ul de la medici sa ne vaccinam, ca in ianuarie si februarie eram „neesentiali”, n-am putut, l-am luat, am bolit, am scapat cumva…. na, ei nu vor sa se vaccineze de frica ca nustiunicieice…se uitau la noi, „vaccinatii”, ca la niste ciudati)
La alte cunostinte s-au vaccinat copiii, a fost un circ acasa, ca de ce? mai sa-i dea afara din casa, ceva de speriat!
Nu-mi dau seama de ce dracu e spaima asta si neincrederea in vaccin…sau poate e comoditate? poate chestia cu” mie nu mi se poate intampla”, sau aia cu „pe mine ma iubeste Dumnezeu, ma apara si n-am nevoie de vaccin’? Prostie?
sigur ca ar trebui sa-i convingem pe ai nostii…dar cand stau sa ma gandesc ca nu pot sa-mi conving mama de nicio culoare ( e singura ramasa nevaccinata), chit ca sta la oras si acolo e chiar mai simplu…ca vine valul 4 si abia ce- am scapat de boala (in februarie, dar avem si acum, la 4 luni, ceva urmari e un virus la care nu avem nici acum tratament clar), stim pe pielea noastra cat de grav si naspa poate sa fie … ca virusul sufera mutatii care numai in bine nu sunt, ca vara si concediile, imbulzeala pe care o vedem zi de zi de parca totul a trecut… cum poti sa faci alegerea sa nu te vaccinezi? Gratis? Cu ce vaccin vrei tu? Ce logica lu`peste te face sa iei decizia asta tampita?
P.S. Sau poate ca avem in fire sa apelam la pile, cunostinte, sa ne bage in fata, acum, daca orice „prost” poa sa se vacineze nu mai e niciun chichirez! :P
„Nu-mi dau seama de ce dracu e spaima asta si neincrederea in vaccin…”
Domnule Modan, dacă-mi permiteți, îndrăznesc să vin cu un răspuns, chiar dacă pe undeva e vexatoriu la adresa celor ce s-au vaccinat: din instinct. Este instinct pur animalic, e teama ciutei in fața fiarei cu 2 picioare care se apropie tiptil de ea, cu țeava lipită de spate. O știe bine, a mai văzut-o, mă’sa i-a șoptit in ureche, ta’su a murit de pocnitoarea Fiarei_cu_Ochi_Mijiți, camuflată odată in miriște cu tufișuri, astăzi ascunsă bine printre halate albe, cu stetoscopul altuia atârnat tacticos de gât.
Și da, din păcate mulți oameni nu și-au ascultat instinctul și s-au lăsat păcăliți că serul ce li se inoculează ar fi un vaccin, că ar fi salvarea miraculoasă, că ar fi instrumentul reîntrupării libertăților lor. că vor scăpa de pandemie, de carantine, de restricții, de măști. Totul in numele Științei.
Dar e cumplit ceea ce spuneți! Mai ales că și dumneavoastră (pă persoană fizică) ați fost victima acestei monstruoase conspirații. La vârsta deplinei inocențe, la care cu toții ne soileam scutecele, și în pofida protestelor vehemente exprimate prin smirocăieli și țipete furioase am fost cu toții vaccinați împotriva hepatitei B, a difteriei, a polioemelitei, a TBC, a tetanosului, a rujeolei, a rubeolei etc…
Probabil că e momentul să vă constituiți într-o asociație a victimelor vaccinărilor abuzive și să cereți daune și plăți compensatorii pentru suferințele îndurate :)
„să cereți daune și plăți compensatorii pentru suferințele îndurate :)”
hahaha. ce miștou fin, așa, de buzău gară. păcat că e adresat unei persoane care e vaccinată (in repetate rânduri, nu numai in copilărie) și a sprijinit dintotdeauna vaccinarea impotriva bolilor contagioase grave/letale. inclusiv aici, pe contributors, in vreo 20 de texte, cam la orice articol pe marginea pandemiei. Când nu aveți niciun contrargument valid -ar fi și deplasat să pretindeți că aveți habar de ce se intâmplă pe aici, iar eu descriam o stare de spirit de la firul ierbii, din satele românești- ne izbiți cu glumițele astea de nostalgic comunist (să ziceți merci partidului că v-a vaccinat, ok?). bine că nu vă dați seama că nimeni nu râde. că nu e nimic de râs in suferința și disperarea unor oameni simpli ce sunt in mod cotidian victime ale abuzurilor unor politruci/birocrați care acum se plimbă prin târg in halate albe și urlă că salvează omenirea de covid.
Sa avem pardon, dar inainte de 1989, nu totii copii erau vaccinatica oile. Cei care aveau probleme diferite de sanatate, prematuritate nu faceau decat antipoliomeliticul, antitetanosului si pojarului.
..cum spuneam ceva mai sus, autoritățile (de la noi și de-aiurea) și-au pierdut credibilitatea (atât cât au avut-o..) din momentul în care, „de dragul” campaniei de vaccinare, au instituit legea tăcerii în privința deceselor post-vaccinare sau a altor efecte secundare grave.
Ori la debutul campaniei presa a semnalat (și la noi și în străinătate) asemenea evenimente, culminând cu o adevărată campanie (ghidonată tot politic..) și având în colimator vaccinul britanic Astra-Zeneca.
De notat că noi am avut cel puțin câte un deces, prezentat în presă, cu fiecare din cele 3 vaccinuri disponibile în primăvară.
După care o liniște „divină” s-a așternut peste campania de vaccinare.
E adevărat, procentul acestor efecte secundare grave este foarte mic, dar ascunderea adevărului face din țanțar armăsar. Veștile, cu exagerările de rigoare, circulă pe cale orală, via „radio șanț”. „Acolo, când n-are treabă/ Orice babă/ Este medic comunal..” sau : „Când se ia câte-o măsură/Lumea-njură/ Pe agentul sanitar/ Și-l întreabă fără noimă :/ Ce-ai cu noi mă ?/ Pentru ce să dăm cu var ?”
Nu suntem nici mai deștepți și cred că nici mult mai educați, ca pe vremea lui Topârceanu. Ne credem atoateștiutori, ne tratăm după reclamele la medicamente care ne invadează viața și nu mai respectăm competența medicilor.
În plus, totul e îngrozitor de politizat. Biserica și-a băgat și ea coada.
Astfel că bietul om nu știe ce pe cine să mai creadă. Reticența este așadar consecința logică.
Și uite-așa se poate ajunge chiar la cazuri patologice, pentru care doctorul devine Fiara_cu_Ochii_Mijiți care „se apropie tiptil cu țeava lipită de spate”..:)) Țeava fiind desigur seringa cu placebo pe post de așa-zis vaccin.. Păi dacă e placebo, ce rău mai poate să-i cauzeze bietei victime Fiara_cu_Ochii_Mijiți ..:))
Habarniști care nu știu ce-i aia ARN mesager sau Adeno-virus, țin prelegeri cu pretenții savante, dezvăluie conspirații mondiale și alte năzdrăvănii..
Vestea îngrozitoare că toți cei vaccinați vor muri odată și odată. Din nefericire niciun vaccin nu garantează viața veșnică :) Iar guvenrele conspiră să treacă acest adevăr cumplit sub tăcere…
..da, până la urmă tot cu Lopatin, Gropamin, Clopotin și alte panacee.. Mă tem că nu-s pe lista compensatelor.. :)
Altfel, cum bine și frumos spunea Jan Anderson :
https://www.youtube.com/watch?v=aH5eUhuFZ8g&t=1s
„Și uite-așa se poate ajunge chiar la cazuri patologice”
Serios? Metafora e sau ascunde un simptom al unei boli știute doar de dumneavoastră, nenumită, nerostită? Și ce boală ar fi aceea, mă rog? O fi vorba de paranoia? de delir maniacal? Uite, dacă vede omuletele teroriști la tot pasul care îi vor răul și conspiră cu cuvântul ca să-i dejoace planurile lui geniale ce fel de caz e? Dacă îi și dă in vileag la teveu pe dușmanii ăștia care lucrează diabolic impotriva țărișoarei, care sabotează sănătatea celorlalți cu retorica lor reacționară ce patologie avem? Aveți vreun diagnostic pentru oamenii ăștia ce țin cuvântări poporului zi de zi răspândind frica, panica, isteria, vrajba?
Acu pe bune: o frică nu este mai valoroasă sau mai firească ca alta. Cei cărora le e mai frică de moarte/boală decât de autorități acceptă cu ușurință vaccinul*, cei cărora le e frică mai degrabă de uniformă decât de boală nu prea sunt motivați. Nu e nicio conspirație, sunt reacții firești. Nesănătos e să criminalizezi sau degradezi moral vreuna din fricile colective. In plus fiecare se hrănește mental cu informații care să-i confirme frica și alegerea subsecventă. Mai nasol e când veștile proaste despre ‘vaccinuri’ incep să curgă chiar și in presa mainstream (aia plătită de stat ca să mențină vie isteria colectivă). și nu mai pot fi evitate lecturile neplăcute. Abia acum incep să se dezvolte patologii, și nu cred că e de râs. Pentru un ipohondru -vaccinat printre primii in speranța incurajată de un guvern covidoman că astfel va fi ferit de boală- nu e nicidecum liniștitor discursul care acoperă un eșec prin plusarea dozelor. Acești oameni deja își spumegă dezamăgirea prin birturi și televiziuni. nu va mai trece mult și vor deveni furioși. și vor căuta țapi ispășitori.
*asta nu înseamnă că toți vaccinații ar fi făcut-o de frică. mulți au acceptat să fie înțepați din conformism, mulți ca să poată circula (relativ) liber, ca să poată pleca in străinătate, ba chiar și din slugărnicie (ca să dea bine la șeful vaccinat). Sunt unii cu mentalitate de pionieri care vor să fie primii și să ajute omenirea să scape de plagă. există Cutezătorii și Cireșarii care explorează de zor pe tărâmul științei și care au fost fericiți de o asemenea oportunitate. să le fie de bine.
De ce nu se vaccineaza romanii? Pentru ca sunt foarte, foarte deștepți. Mult mai deștepți decat altii. Pentru ca in Romania stiinta trece mai întâi prin filtrul conspirationist si cel al încrederii. Biserica reprezinta cheia de „bolta”, iar daca toti popii ar iesi public si ar face „lobby” pentru vaccinare, foarte multi romani s-ar vaccina. Sau poate ca teama de vaccin ar depăși sfatul bisericii. Totusi, mai exista o problema, anume ca politicienii sunt mult mai vizibili decat medicii si cercetătorii. Politicienii vor sa-si salveze posturile in viitor si trambiteaza ceea ce vor oamenii sa audă. Ar trebui sa vedem mai des medici, experti medicali si oameni de stiinta, in loc de politicieni.
Dacă tot vorbim de statistică, cum se explică un coeficient de variație de 0,53 (sau 53%, dacă doriți) calculat pentru morții la milion numai pentru statele din Europa, după ce am eliminat țările mici (Monaco, Lichtenstein,…), Belarus (pentru că e dictatură), maxima (Ungaria) și minima (Islanda)?
M-aș fi așteptat ca, după 1 an și jumătate acești indicatori să fie destul de apropiați.
Totuși, observăm niște diferențe mari, chiar între state vecine: Norvegia: 146 de morți la milion, Suedia – de 10 ori mai mulți. Germania – 1083, Cehia de 3 ori mai mult, Polonia de 5 ori mai puțin, Belgia de două ori mai mult. Serbia 815, Croația 2021, Bulgaria 2637, Romania 1793 (!!).
Mi se spune să am încredere în Știință și să mă vaccinez. Mie calculele îmi spun că deocamdată nu știm cât de periculos e virusul ăsta (omoară 87 dintr-un milion, ca în Islanda, sau 3116, ca în Ungaria?) – și, dacă nu știm, de ce m-aș vaccina?
E OK. Nu vă obligă nimeni să vă vacinați. Până la urmă e cel mai bine ca selecția naturală să-și facă treaba :)
VAERS spune și altceva: că pe lângă selecția naturală -sarscov2 a ucis îndeosebi bătrâni, bolnavi cronici și obezi- a intervenit și altceva, ceva cât se poate de artificial ce a condus la scăderea vârstei medii a deceselor asociate pandemiei. Deci, prin inoculare precipitată la comandă guvernamentală, cineva nu face altceva decât să își asume un nou risc și să contribuie la accelerarea proceselor mutagene ce conduc la moartea prematură a unora mai tineri care altfel nu ar fi apărut in nicio statistică a mortalității covidice. In plus, mutațiile virusului -provocate sau nu de agenți mutageni creați de om și colportați de guverne- se vor întoarce in cele din urmă și impotriva celor ce s-au lăsat antrenați in „războiul impotriva pandemiei” ca carne de tun, căci iată că protecția oferită de pseudovaccin este efemeră, statică, selectivă. S-ar putea ca aceste ‘variante’ etno-geografice (indiană, britanică, africană etc) să fie floare la ureche față de viitorul virus cu mutație globală provocat de inocularea cu doza nr 3 (pentru că virusul -ca orice selector natural performant- se va reinventa ca un nomad cu perioadă de incubație lungă pentru a scăpa tentativelor umane locale de identificare și izolare).
Bun, bun. Am înțeles. Sunteți supărat. OK. Nu cred că e nimeni foarte fericit de pe urma molimii chinezești. Nici măcar chinezii :)
Întrebarea e însă un pic alta. Care e recomandarea dumneavoastră? Dacă înțeleg eu ceea ce spuneți, vaccinul e câh. Bun. Vă obligă cineva să vă vaccinați?! Aleargă cineva cu seringa ucigașă după dumneavoastră? :) Dacă ați fi biv-vel-vornic, cu putere de viață și moarte asupra întregii bugetărimi & prostimi, ce anume ați face ca să înceteze halimaua?
P.S.: Dacă nu mă înșeală memoria, prin iarnă-primăvară erați furios că vaccinarea merge prost și că tot soiul de jemcheri se bagă-n față. Ceea ce era desigur adevărat. Vă confund cumva cu altcineva? Dacă nu, atiunci ce anume v-a făcut să vă schimbați opiniile cu +/- 180 de grade? :)
„Dacă nu mă înșeală memoria”
mă scuzați, dar cred că mă confundați. poate alt forumist să fi fost așa impacientat de ritmul și misterele campaniei.
„Care e recomandarea dumneavoastră?”
pe scurt:
există tratamente pentru covid, ca pentru orice viroză. existau de la bun început, acum au apărut și altele. protocoale de tratament de succes au fost elaborate de medici americani (nu-i așa greu să-i descoperi, mai ales că e vorba de doctori consacrați in lumea științifică dar și foarte cunoscuți publicului larg), europeni, japonezi, chiar și români.
prevenție. întărirea sistemului imunitar.
vaccinare -chiar dacă e vorba de un pseudovaccin mediocru- finanțată de stat exclusiv pentru grupele de risc. restul, dacă doresc, să-și plătească serul.
Nu inteleg de ce articolul insista pe tineri, in loc sa puna problema vaccinarii batranilor si celor vulnerabili. Din cat se pare, eficienta vaccinului in reducerea transmisiei virusului e destul de modesta, in schimb e mult mai eficient in reducerea riscului de imbolnavire grava. UK si Israel au vaccinat un procentaj mult mai mare de varstnici.
Agresivitatea promovarii vaccinarii cu orice pret nu mi se pare deloc sanatoasa. Nu mi se pare ok, si nici nu-mi inspira incredere, chestii gen vaccinare drive-through, sau vaccinarea pentru participarea la festivaluri. Nu-i un hamburger. Fiind vorba de o chestiune de sanatate, reclama trebuia sa fie „vorbeste cu medicul de familie”. Iar medicii de familie trebuiau implicati de la inceput cat mai mult.
Nu stiu cat din procentul redus de batrani vaccinati e din neincrederea in guvern (care si-a batut joc de batrani in timpul starii de urgenta, inghesuindu-i in magazine si farmacii in 2 ore), si cat din cultura lui „las’ ca merge si asa” si „n-o sa mi se intample fix mie”.
Cat priveste scaparea de „ciclul inchiderilor si redeschiderilor”, asta nu are nicio legatura cu procentul de vaccinati, ci cu obsesia ajutarii batranicii sa treaca strada. Cine a vrut, s-a vaccinat. Nu e corect sa rapim oamenilor luni si ani din viata pentru a proteja pe unii care nu doresc sa se protejeze.
Eu nu cred că rata de vaccinare reală e de ~25%. O prietenă din serviciul diplomatic îmi spunea acum două luni (dacă „minte” ea, mint și eu aici) că numărul românilor plecați e estimat la 9 milioane iar nu la 3 așa cum se crede. Numai în regiunea orașului unde lucrează îmi spunea că sînt aproximativ 250 de mii de români. (Avînd în vedere cei aproape 1 milion care s-au declarat în Marea Britanie, nu m-ar mira ca numărul indicat de ea să nu fie chiar așa exagerat.) Și atunci 25% din 19-20 de milioane sînt cam 45-47% din 10-11 milioane. Care procent e comparabil cu cel din alte țări ale UE.
Pe de altă parte e adevărat și că unii (mulți? puțini?) români plecați veneau o fugă pentru un weekend să se vaccineze în România cînd în vest n-ar fi putut încă din cauza priorizării pe vîrste care fusese scoasă în România mai devreme. Cum nu toate dozele injectate în România au rămas în țară e un pic magie neagră să aflăm cîți rezidenți are România și cîți din ei sînt vaccinați.