vineri, martie 29, 2024

Vadimii vechi si noi sau tristele efecte ale unei maladii contagioase (Updated)

Scria Monica Lovinescu despre vadimita ca maladie contagioasa. Injuria, calomnia, denigrarea ca mod de existenta. Am citit in ultima saptamana lucruri halucinante, distorsionari aberante ale cuvintelor mele, am fost tinta unui mini-tsunami de insinuari si insulte de parca eu as fi devenit presedintele Consiliului Stiintific al IICCMER, nu liderul de onoare al PNL. S-a scris in nestire despre „sinecuri”. Lucruri pe care le-am scris pentru ca le-am gandit au fost prezentate drept o linie politica dictata de la Cotroceni. Simpatia pe care am aratat-o experimentului Ungureanu a fost transfigurata in „pupinism” ca si cum nu s-ar fi stiut pretuirea mea statornica pentru istoricul si omul politic Mihai Razvan Ungureanu.

Mitul sinecurilor si problema valorilor

Am avut eu contract de plata zilnica (cum este cutuma internationala pentru experti), per diem etc? Sunt nefericit la Washington si vreau sa ma linistesc la Bucuresti? Chiar nu putem intelege ca exista si niste valori cu care unii dintre noi chiar ne identificam? Ca decomunizarea, cu tot ce implica ea, inseamna, pentru un numar de oameni, nu sinecuri, nu locuinte de serviciu, nu masini la scara, nu calatorii, nu o relatie ancilara cu un partid politic, ci un angajament stiintific, intelectual si moral?

Pentru mine, cea mai dreapta evaluare a ceea ce incerc sa fac, incepand din 1981, cand am parasit Romania din ratiuni politice, este ceea ce mi-a spus Constantin Ticu Dumitrescu: m-am straduit si ma straduiesc, impreuna cu prietenii mei de valori si de idei, sa asigur fundamentul teoretic al unui anticomunism democratic, deci al unui anti-totalitarism romanesc. Cum de pricep acest lucru sotia mea, fiul meu, colegii si studentii mei, prietenii mei din Statele Unite si din Romania, dar nu-l admit cei care se obstineaza sa caute ceea ce nu au cum sa gaseasca: un interes material, o pofta de marire si alte asemenea aiureli? Chiar trebuie redusa orice explicatie la bani, compensatii, rasplati, functii, interese meschine? M-a platit cineva sa scriu “Mizeria utopiei”, “Reinventarea politicului”, “Fantasmele salvarii”, “Stalinism pentru eternitate” ori, mai recent, “Diavolul in istorie”? Pana si Securitatea ajunsese la concluzia ca nu sunt o fire materialista.

Credeam ca timpul va calma aceste patimi denigratoare, m-am inselat. Pe langa posedatii fascisto-comunisti, au intrat in joc anti-anticomunistii, cu propriile lor ipocrizii si insinuari. Este intr-adevar amuzant sa-i auzi pe Nistorescu, Roncea si Carmen Musat, uniti in cuget si-n simtiri, spunand exact acelasi lucru, utilizand aceleasi citate pe care Vadim le-a tot vehiculat in anii 90. Daca as fi in locul lui, i-as da in judecata pentru plagiat de “idei”. Imi amintesc un articol din “Romania Mare” de prin 1991 cu titlul “Volodea, sobolanul navetist” care ma anunta in final ca “echipa de deratizare” se afla pe urmele mele. Nu vad diferente esentiale intre mentalitatea acelui text si editorialele ce-mi sunt consacrate in “Observator Cultural”, aceasta reincarnare a “Luptei de clasa” la ceasul pontocratiei.

„Sfarma Piatra” redux

Cand doamna Musat scrie cum scrie, si mai ales ce scrie, nu ma mira ca apar si discipolii din subterane, oameni care se simt “respectabilizati” de aceasta instigare “de la varf”. Toata campania impotriva mea face posibila o astfel de reactie: in mod normal, chiar daca o gandea, un George Stanca s-ar fi rusinat sa publice un text absolut infam. Dar pentru ca si “Observator Cultural” o spune, se simte si el justficat (si aparat) sa o spuna. Astfel ca doamna Musat este argumentul vadimistului Stanca si nu invers. Este vorba de legitimizarea retoricii demonizante, stigmatizante si eliminationiste, a ceea ce H.-R. Patapievici numeste critica de exterminare. Intr-adevar, ce poti face cand ti se spune ca nu esti urmasul lui Glad, Gelu si Menumorut, ce sa mai vorbim de Burebista si Decebal, ca trebuie sa-ti faci bagajele si sa o iei din loc? Cam astea erau si opiniile ajunse la putere odata cu guvernul Goga-Cuza.

Iata un citat din imundul „pamflet” semnat de G. Stanca, o productie prin nimic diferita de instigarile huliganice din interbelica foaie antisemita „Sfarma Piatra”:

Te-ai băgat de-a sila în istoria noastră! De fapt, dragă Tismăneanu, mata eşti un Roller al epocii băsescane. Ai făcut să dispară urmele lăsate de ai tăi, relele lor criminale mimând că acuzi bolşevismul. Pe avantaje din urma tuturor: în calitatea de mare „kremlinolog”. Păi, la noi toţi cei trecuţi de 60 de ani sunt „kremlinologi”. Căci, au apucat pe viu binefacerile bolşevismului şi ale lui Tătuca Stalin. Te-ai pus în capul scribilor de istorie recentă. Şi al celor care au făcut Revoluţia. Ce treabă ai dumneata cu Revoluţia Mea!? Eu sunt erou, tu ce eşti!? Ai desfiinţat Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc. Ai blocat cercetări serioase ale INMER. Care se apucase de un lucru util poporului român: să cunoască adevărul adevărat! Nu cel pe care îl clamează oportuniştii, părinţii „luptei de clasă ” şi ai „internaţionalismului proletar”! Ai supt destul de la uscata, pleoştita ţâţă băsescană a anticomunismului de serviciu. Ca şi alţii, intelectuali subţiri şi apatrizi; „ubipatriaubiben”-iştii de teapa dumitale. Back in USSR! Şi dacă tot pleci, ia-l şi pe poetul nobeliar. Că ne-a otrăvit şi ne-a orbit or cu curilingusul prezidenţial – în trai bun, burse&călătorii „de documentare” – ori cu inspiraţia divin-cotroceneană. Lăsa-ţi-ne-n sărăcia noastră!

O stingheresc cumva pe directoarea “OC” aceste aberatii rasiste? Nici vorba. Cum scria mana ei dreapta, Ovidiu Simonca, “cine seamana vant, culege furtuna”. Eu as putea spune, cine se aseamana, se-aduna…

http://www.observatorcultural.ro/Ce-puteti-citi-in-noul-numar-al-revistei-Observator-cultural*articleID_27048-articles_details.html

http://www.click.ro/vedete/scrisorile_lui_stanca/Draga-Vladimir-Tismaneanu_0_1404459641.html

Despre falsificarea citatelor

As mai releva ca directoarea revistei, Carmen Musat, in zelul ei demascator, incurca tot felul de lucruri. De pilda, am plecat din Romania in 1981. In 1983, anul mentionat de doamna Musat, mi s-a deschis dosarul de urmarire SIE. Freudian slip, indeed. In plus, voind sa ma infiereze drept un apologet al marxismului, nici macar nu citeaza din originalul cartii mele din 1976, “Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt”, ci preia, ca si atatia altii, un text de pe internet cu clare distorsionari ale originalului, nemaistiind exact unde vorbesc eu, unde vorbeste N. Ceausescu (sic) si unde vorbeste Herbert Marcuse, subiectul acelui capitol din lucrare. Pot paria ca profesoara universitara Carmen Musat, de profesie filoloaga, n-a deschis niciodata volumul si a citat prin copy and paste de pe internet. Ma rog, acolo unde se inventeaza citate si se spune apoi ca, indiferent daca autorul n-a spus acel lucru, l-ar fi putut spune, totul e posibil. Intre timp, constat ca o alta specialista in citate, doamna Bianca Burtza Cernat, intervine pe forumul OC si considera ca este vorba de nesemnificative erori de transcriere.

Ii las pe cititori sa reflecteze daca erori de transcriere sunt acestea:

”Utopia erotico-estetica marcuseana se construieste astfel in mod pur speculativ, prin respingerea absoluta, deci nondialectica, a sistemului stabilit. Marele Refuz proclamat de Marcuse si ajuns slogan al Noii Stingi, devine pe aceasta cale o mare iluzie, intrucit capitalismul nu poate fi zdrobit nici prin reverii evazioniste, nici prin revolte sectare, nici prin salturi sau rupturi metafizice. Singura cale de depasire a statu-quo-ului o reprezinta revolutia socialista, in care clasa muncitoare, condusa de partidul ei politic-revolutionar are de indeplinit rolul principal. Marcuse recunoaste necesitatea revolutiei, dar, cantonat in imperiul abstractiilor sale speculative, mistifica raporturile reale ale fortelor de clasa si functiile social-politice ale acestora” (V.T., ”Noua Stinga si Scoala de la Frankfurt”, Editura Politica, Colectia ”Dezbateri ideologice”, Bucuresti, 1976, p.100)

Reputata experta in marxism si neo-marxism, doamna Burtza-Cernat considera ca polemizam cu Marcuse, in 1976, de pe pozitii „marxist-leniniste ortodoxe”. Ii stau oricand la dispozitie cu analiza facuta pentru Securitate de sursa „Costin” (alias Stefan Costea, azi profesor la „Spiru Haret”), in care lucrarea este descrisa drept „revizionist marxista” si de-a dreptul periculoasa. Trec peste aluziile personajui la evreitatea ganditorilor din Scoala de la Frankfurt. In acest caz, cu tot respectul, se cam aplica indemnul lui Wittgenstein: Despre lucrurile despre care nu ai nimic de spus…

In versiunea profesoarei-filoloage Musat, pentru care citatul corect, fara absolut nicio modificare a originalului, ar trebui sa fie sacrosanct, textul, pe care il atribuie lui Ceausescu („Marele Carmaci”), vina mea fiind ca l-as fi citat sicofantic, apare „transcris” astfel:

„Capitalismul nu poate fi nimicit prin vagi reverii, prin revolte dogmatice, prin tranziţii bruşte şi prin studii metafizice. Singura modalitate de a depăşi acest statu-quo este revoluţia socialistă, în care clasa muncitoare, condusă de Partidul politic revoluţionar, va avea rolul principal.“

Eroarea doamnei Musat nu este o nesemnificativa transcriere gresita, ci inlocuirea unor termeni prin altii, ciuntirea deliberata a citatului, faptul ca, foarte probabil, l-a preluat de pe unul din blogurile ei favorite. Reverii evazioniste nu este totuna cu vagi reverii. Revolte sectare nu inseamna revolte dogmatice, rupturi metafizice si studii metafizice sunt, orice-ar crede doamna Cernat, lucruri esential, adica ontologic, diferite. Primele au loc in istorie, celelalte in biblioteci. Saltul metafic (ori ruptura) se refera la negatia absoluta, diferita de aceea dialectica (in sensul hegeliano-marxist de Aufhebung). Citatul, ca si intreaga mea lucrare, vorbeste despre momentul meu neo-marxist, in niciun caz despre adeziunea mea entuziasta la tezele oficiale. In momentul aparitiei cartii, era primul volum in romaneste despre Noua Stanga si despre Marcuse (cartea lui Andrei Marga avea sa apara dupa cativa ani, la fel si antologia cu ampla prefata de N. Tertulian).

Cel mai grav este ca i se atribuie citatul lui Ceausescu, deci este limpede ca autoarea n-a deschis cartea din care citeaza cu sfanta manie revolutionara. Sunt sigur ca daca un student ori o studenta ar fi facut aceste „erori de transcriere” profesoara Musat ar fi reactionat cum se cuvine. Cum se vede, in citatul meu nu exista vreo referinta la Ceausescu. Doamna Musat l-a adus in discutie spre a demonstra cu orice pret ceea ce si-a propus. O stiam pe doamna Musat ca pe o fiinta sarguincioasa. In cazul de fata, purtata de patima vindicativa, inspirandu-se din surse indoielnice, nu si-a facut tema cum trebuie.

Diatribe si rechizitorii

Sa locuiesti (ori sa fi locuit pana relativ recent) ca proprietar in fosta casa a Licai Gheorghiu de pe strada Herastrau, in inima Cartierului Primaverii, si sa dai lectii cuiva care a fost cazat temporar, ca si alti membri si experti ai Comisiei Prezidentiale, acolo unde s-a considerat ca isi pot face treaba, este dincolo de ce-mi puteam imagina. In anii 70, in acea casa a locuit un personaj de seama al stalinismului romanesc, celebra Tatiana Bulan, fosta sotie a lui Leonte Rautu si, apoi, a lui Stefan Foris, parasutata in Romania, din URSS, in 1944. Sotul ei, matrozul Iakov Bulan, a devenit general in Armata Romana si a condus in anii 50, Academia Militara. In anii 70, in acea casa, au locuit Jean Maurer, sotia sa, Dana, si fiicele lor. Ce-ar gandi editorialista de la “Observator Cultural” despre un articol cu titlul: “De la Lica Gheorghiu, prin Tatiana Bulan si Dana Maurer, la Carmen Musat”. Nu ar fi mai tendentios decat ceea ce produce domnia sa cu o energie denigratoare ce pare de nestins. Cat priveste reactiile de presa, tot mai umorale, ale doamnei Alina Mungiu-Pippidi, nu vad ce-as putea adauga decat ca subscriu la textul elegant, sobru si fara urma de echivoc al profesorului Ioan Stanomir publicat pe “Contributors”.

https://www.contributors.ro/reactie-rapida/o-replica-pentru-doamna-alina-mungiu-pippidi/

Am citit lucruri care ma lasa perplex. Un jurnalist (Marius Ghilezan) care sustine ca eu l-as fi invitat candva sa-si faca doctoratul cu mine la Univesitatea Maryland, dar ca el a decis sa nu mearga pe acest drum la indemnul surorilor Coposu care l-ar fi prevenit ca as putea sa-l folosesc. Nu discut enormitatea acestei alegatii, sa spun doar ca omul chiar nu are habar despre ce inseamna admiterea la un doctorat intr-o universitate de cercetare americana (cu sau fara”aprobarea” doamnelor Rodica si Flavia Coposu, de care ma leaga, de altfel, relatii cordiale, ca si de Fundatia „Corneliu Coposu”). Nu eu decid cine este admis, exista un comitet care stabileste aceste lucruri, ce burse se ofera, in ce conditii etc Niciodata, sub nicio forma, nu mi-am impus opiniile politice doctoranzilor (ma refer si la comisiile de doctorat din care am facut ori fac parte) ori cercetatorilor cu care colaborez. Pot depune marturie, oricand, Cornel Ban, Cristina Bejan, Diana Boros, Beata Czajkowska, Maria Dimitriu, Anamaria Dutceac, Alin Fumurescu, Andres Garcia, Eliza Gheorghe, John Gledhill, Bogdan Iacob, Anthony Kammas, Zuzana Jelokova, Jonathan Olsen, Cristina Petrescu, Dragos Petrescu, Jennifer Skulte, Jenny Wustenberg, Jennifer Yoder, Petro Voitsekhovsky. Sunt incantat ca dl Ghilezan a reusit sa se sustraga la timp riscului de a fi „folosit”…

In loc de concluzie

As dori ca acesta sa fie ultimul meu articol despre evenimentele legate de decizia lui Victor Ponta de a schimba, fara nicio explicatie coerenta si rationala, conducerea IICCMER. Nu ma refer la mine, ci la conducerea unei institutii care a devenit ceea ce-a devenit in ultimii doi ani: un adevarat nucleu de cercetare racordat celor mai inalte standarde internationale. Le raman indatorat lui Ioan Stanomir, Mihail Neamtu, Cristian Vasile, Bogdan Cristian Iacob, Damiana Otoiu, Raluca Grosescu, Adrian Cioflanca, Angelo Mitchievici, Marius Stan pentru pasiunea si competenta cu care s-au angajat in acest demers. Pe ei si pe cercetatorii din IICCMER ii asigur de pretuirea si solidaritatea mea. Multumesc intregului staff pentru remarcabilul profesionalism.

Ce voi avea de spus in continuare va apare in cartea la care lucrez, contractata cu Cambridge University Press, despre confruntarea cu trecutul traumatic in Romania de azi, despre propriile mele experiente in acesti ani, despre polarizarile politice si intelectuale din aceasta perioada, despre prietenii si inamicii decomunizarii. In rest, nu pot decat sa fiu de acord cu Mircea Cartarescu: „Am citit pamflete fioroase despre mine scrise de bieţi şoricei care până atunci au stat în colţişorul lor fără să scoată o vorbă, fără să se ştie dacă încă mai există. (…) Am văzut până la fund oroarea şi bestialitatea unei lumi din care n-am ştiut să plec la timp”. Eu am plecat la timp, dar am revenit periodic incepand din 1990 si m-am intalnit cu aceleasi infamii, cu acelasi „bizantinism” axiofob, mnemofob, ipocrit si perfid pe care l-am detestat de cand ma stiu. La Multi Ani din tot sufletul, dragul meu, dragul nostru Mircea!

Update: Intre timp m-am lamurit de unde a preluat doamna profesoara universitara Carmen Musat, girata de un intreg consiliu al „Observatorului Cultural”, oameni profund respectabili, aparata de doamna Burtza-Cernat, acel citat. De pe Wikipedia, editia romaneasca, articolul despre mine. Doamna Musat nu a tinut seama de avertismentele administratorilor ca textul nu este echilibrat, de faptul ca incriminatul citat nu avea trimitere la titlu si pagina, de consensul academic international ca Wikipedia nu este o sursa creditabila academic (autorii sunt anonimi, textele nu trec prin peer review etc). A copiat si a transcris, vorba doamnei Burtza-Cernat. Un student al meu cadea la examen cu asemenea surse ca baza argumentativa a unei lucrari. Nu mai vorbesc de natura dubioasa a ceea ce este scris acolo.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Tism%C4%83neanu

Lucrarea sa de licență, „Noua Stângă și Școala de la Frankfurt” (Editura Politică, 1976), de orientare neo-marxistă, este considerată într-un articol din ziarul Washington Post drept un „rechizitoriu vitriolic la adresa valorilor occidentale”.[7] In aceasta lucrare, Tismăneanu ajunge la urmatoarea concluzie: „Capitalismul nu poate fi nimicit prin vagi reverii, prin revolte dogmatice, prin tranziții bruște și prin studii metafizice. Singura modalitate de a depăși acest statu-quo este revoluția socialistă, în care clasa muncitoare, condusă de partidul politic revoluționar, va avea rolul principal.”

Suntem ca intr-un banc cu Radio Erevan. Citatul este incorect, de fapt falsificat si desfigurat. „Articolul” din Washington Post era o scrisoare din partea lui Victor Gaetan aparuta in pagina „Free for All” (deci nereprezentand nicicum opinia ziarului, ci doar pe a sa) exprimand o sacra indignare, cam ca a doamnei Musat, in raport cu legitimitatea mea in fruntea Comisiei Prezidentiale si protestand impotriva unui articol din ziar in care se scrisese cu acuratete despre condamnarea comunismului in Romania. QED.

Distribuie acest articol

30 COMENTARII

  1. Offffff……again, and again, and again: dle Tismaneanu, trebuie sa avem curajul sa ii consideram pe oamenii astia drept ceea ce sunt: niste nimeni!! Again and again: nu mor caii cand vor cainii, pentru numele lui D-zeu!! „Chiar nu putem intelege ca exista si niste valori cu care unii dintre noi chiar ne identificam?” In mod evident, nu; in mod evident, intre oameni ca dvs si oameni ca George Stanca, va exista etern un zid gros cat muntele Mont-Blanc; in mod evident, oamenii astia NU AU valori. De nici un fel, de nici o culoare; pe deasupra, mai sunt si incredibil de prosti, de batuti in cap; fiind asa, nu vor putea intelege niciodata cum de pot exista pe lume oameni care NU SUNT ca ei, care NU alearga dupa un ciolan, dupa masina la scara, dupa un pol in plus la chenzina, dupa mariri, dupa….dupa….dupa…..(imi cer scuze din nou pt. majuscule, daca aveam underline nu le puneam). De Marius Ghilezan (acelasi care scrie pe EvZ, nu-i asa?) chiar nu stiam, dar nu ma mira. Sincer, pentru mine (si va invit sa incercati sa priviti lucrurile din punctul meu de vedere, poate va va fi mai usor asa), sa aflu ca scorneste astfel de tampenii e o usurare: castig 10 minute/saptamana, daca nu si mai mult, pentru alte activitati; 10 minute in care, altfel, i-as fi citit articolele. In alea 10 minute x n saptamani, cate lucruri utile nu voi putea oare sa fac?
    Intrasem aici insa ca sa va intreb altceva. Ati dat link intr-o postare de acum cateva zile la emisiunea dnilor Plesu&Liiceanu cu tema „Ura si invidie”. Spune Plesu acolo despre lustratie: „lustratia ar fi trebuit facuta in 89-90, nu acum. Si chiar si atunci, am un prieten care, pe vremea aia,ar fi fost lustrat, si care era/este de partea buna a lucrurilor”. Ce parere aveti despre afirmatia dansului? Daca ma gandesc bine, eu am un bunic care ar fi fost lustrat si care, intotdeauna, a fost de partea buna a lucrurilor. Si daca va ganditi bine, sunt convins ca si dvs cunoasteti cel putin o persoana (nu ma refer neaparat, sau nu numai, la familia dvs) care in 90 ar fi fost in aceeasi postura. Asta nu spune ceva, nu credeti, despre revolutia din 1989? Sau despre (trebuie s-o citez, oricat de antipatica mi-ar fi, pe mme Pippidi) „promiscuitatea morala in care inca traim”, inca, acum, dupa 22 de ani? Cand zic „traim” ma refer la traitorii in Romania, nu la acei putini, norocosi, ca dvs, care au reusit sa se stabileasca in alta parte.

  2. Ce mi se pare mai apasator in aceasta poveste, este complicitatea acestor intelectuali de care vorbeste dl. Tismaneanu la un abuz, respectiv, la demiterea profesorilor Tismaneanu si Stanomir de catre primul ministru. Nu discut aici dreptul legal al dlui Ponta de a face acest lucru, eu pun in discutie modul in care s-a facut aceasta demitere: urgenta si lipsa sa de motivatie. Acest tratament la care au fost supusi doua figuri academice de prim plan ar trebui sa ne tulbure. Vad ca pentru a demite un obscur sef de la o agentie guvernamentala, dl. Ponta a asteptat un pretext ca s-o faca, unul pueril, dar totusi un pretext. Pentru demiterea dllor Tismaneanu si Stanomir totul s-a facut in cea mai deplina urgenta si fara a se anunta nici cel mai mic motiv. Intelectualii care se bucura de aceasta demitere ar trebui sa fie daca nu mai solidari macar putin mai reflexivi: le va veni si rindul lor! Ura contra intelectualilor este ultimul lucru de care ar trebui sa se bucure dne Musat si Mungiu, ca si restul trupei care astazi exulta.

    • Acum este jocul, si conducerea Tismaneanu a venit prin numire politica, este ok, daca asa sunt facute jocurile trebuie sa jucam asa, insa vreau sa amintesc cata lamentatie a produs Oprea cand s-a schimbat conducerea, ca si cum el era IDENTIC cu anticomunismul. Prin urmare trebuie sa asumam ca e o functie politica, devreme ce un politician numeste Presedintele, si nu un colegiul interuniversitar etc. deci eu propun sa nu se planga cei demisi. De fapt, cum bine observa Tismaneanu, el a fost criticat si atunci si acum, ceea ce este nostim si imi aduce aminte de bancul cu lupul iepurasul si basca. Poate e mai bine asa, desi e nostim ca un premier cheguevarrist sa numeasca presedintele IICMR :))

  3. zice dl. stanca: „Lăsa-ţi-ne-n sărăcia noastră” Văzând acest „Lăsa-ţi-ne”, mi-am amintit de ceva, dle Tismăneanu, citez:

    „Un sconcs pe care l-a călcat maşina de tuns iarba. Sconcsul acela sunt eu. Nici eu nu cred ce spun, dar spun ce spun pentru că e trendy să fii om modern, european şi anticomunist. Când scriu, nu scriu, fiind tata proştilor. Articolele sunt stupide, fără pic de substanţă. În general, repet ca un papagal de fiecare dată când mi se dă spaţiu de vorbire.”

    „Sunt plătit de Cotroceni cu 100 de RON, deşi, la cât de bine scriu, aş merita doar o ciorbă de văcuţă şi un colţ de pâine. Uneori, nici eu nu mă mai suport şi-mi scot la înaintare poza din tinereţe.”

    „Degeaba, şi-n aceea am acelaşi aer de boschetar alcoolic. Sunt un mutant analfabet care nu ştie să vorbească corect româneşte. Un broscoi. Păcat de tinereţea mea! Păunescu din vremea lui Ceaşcă era mic copil pe lângă mine. Sunt un ziarist grăbit, care va fi ras în cap când va veni Antonescu preşedinte.”

    „Mare lătrău al bişniţarului de la TreiCoceni mai sunt! Ce jigodie mică, am temperatură rău de tot! Nu m-am săturat să tot pup poala popii, suntem în 2011 şi nu văd că nu mă mai crede nici mama. Mai bine m-aş documenta înainte să scriu prostii de mărimea unui bileţel, fiind un handicapat retardat. De fapt, nici nu le scriu eu, ci doar le semnez, fiindcă nu poţi fi atât de îngust încât să scrii tot timpul acelaşi lucru.”

    „Frate, cât de prost pot să fiu?! Am învăţat şi eu ceva de la Băsescu: încerc să-i prostesc pe proşti. Duce-m-aş dracului de slugă şi lingău al puterii! Sunt în nota mea zilnică: prostovan, tendenţios, scriu după dictare, că atâta mă duce capul.”

    „Sunt un tâmpit iremediabil, se vede după mutră. Parcă am fost violat în WC-ul şcolii ajutătoare în care am crescut. Un bou, un ofticos, neică! Pocitania dracului, cum pot să arăt, slugoi de doi bani ce sunt! Cine m-o plăti pe mine, ăsta de la EVZ, că trebuia să fiu de mult în faliment. Nu mi-o fi ruşine dimineaţă când mă uit în oglindă? De unde oi fi apărut, că parcă sunt clonat, chiar nu văd dezastrul din ţară?”

    „Sunt un propagandist desăvârşit al îmbuibaţilor penali de azi. Mint ca o gazetă pedelistă. Sunt mai prost decât cel mai jalnic postac pidilist spălat cu avionul pe creier. Tot românul e filosof sau se descoperă unul, ca mine. În frenezia postmodernă de relativizare şi aplatizare a valorilor, a virtuţilor şi a defectelor, a speranţei şi a abuliei, opisul meu e jalnic.”

    „Şi totuşi, filosofia de doi bani nu-mi face cinste. Sunt în nota mea normală, adică tendenţios şi slab intelectual, având tot felul de comparaţii tâmpite. Mă oftic rău de tot pe M. Badea fiindcă nu-l pot ajunge nici cu vârful degetelor. Sunt o lepră comunistă. Un profet mincinos: Băsescu nu va fi ca Iliescu! Nu va ajunge. El va fi precum Ceauşescu la zidul de la Târgovişte, iar eu, ca alţi propagandişti băsescieni, alături de el! Ar trebui să fiu contrazis, dar, dacă-mi vede cineva poza, se răzgândeşte!”

    „Da’ ce-am păţit, frate, m-a lovit o criză de „gândito-normalită”? Dacă mai exista vreo umbră de îndoială legată de lipsa obiectivităţii şi a profesionalismului de taliban, acum s-a risipit for ever: toată lumea ştie că sunt băsist până dincolo de esofag, dar azi am demonstrat o dată în plus că sunt şi mitocan. Iar am reuşit să nu spun nimic! Voi fi trimis la tăiat stuf în Delta Dunării, deşi, la cât de prost sunt, şi asta e prea mult! Oare scriu la mişto sau chiar nu am un IQ mai mare decât al unei broaşte? Nu mi-o fi ruşine, ziarist de duzină, să duc lumea în eroare cu logica mea de idiot?”

    „M-am tâmpit de tot, cu ce m-or ţine ăia din Modrogan, cu lucernă? Păream doar un biet caraghios, dar în ultima vreme dau tot mai multe semne de stupiditate. Sunt jenant cu atitudinea asta de adevărat securist. De parcă n-ar fi de ajuns că sunt infantil, mai sunt şi urât ca o pendulă crăpată. Am şi un nume stupid. Şi mă uit prea mult la TV. Nu am familie? Prietenă? Ce-oi face eu de Sărbători? Sunt varză.”

    Rândurile citate au fost scrise ]n EVZ de către Horia Ghibuţiu, în februarie 2011. Morala, dpmdv, e următoarea: merită să vă coborâţi cât să ajungeţi să replicaţi unui „articol” precum cel scris de g.stanca? Urmaţi-i îndemnul şi lăsaţi-l în sărăcia lui, dvs scrieţi mai departe pe subiectele care-l irită, acelea sunt cu adevărat importante.

    • Tema articolului nu este GS, un personaj total insignifiant, ci faptul ca intelectuali influenti, precum cei grupati in jurul doamnei Musat si asociatii ei de la „Observator Cultural” si nu doar de-acolo ii crediteaza pe unii precum Stanca prin propriul lor discurs stigmatizant. As fi putut sa ma refer si la articole semnate de unii poeti si critici literari cunoscuti, de pilda in „Adevarul”. Ganduri bune.

  4. Oameni rai si incrancenati d-le ce mai…mai e un biet om minunat care a mai ramas sa lupte pe la I.C.R si pe el il maninca toti guzganii . Dar totdeauna intr-o societate daca scrii despre gunoi se aduna repede bazgaunii. Ganduri bune scumpule domn Tismaneanu si nu le mai puneti la inima , scrieti in continuare si nu uitati ; cu siguranta cititorii dv. sunt sunt mai de calitate de cat ai lor …daca asta va ajuta la ceva.

  5. Dle. Tismaneanu, si eu , un ilustru necunoscut, va propun sa ne lasati respectuos in pace. De fapt ce aveti de demonstrat? De ce nu va vedeti de catedra dvs. din State? Ce Mai aveti de impartit cu Dambovitenii? Ati condamnat comunismul, aveti o opera remarcabila acolo, presupun ca aveti Casa platita, recunoastere americana, viata linistita, toate atuurile pt. a Va. Considera implinit…nu am pretentia sa ma ascultati, ci doar va impartasesc scrierea mea. Toate cele bune!

    • „Dle. Tismaneanu, si eu , un ilustru necunoscut, va propun sa ne lasati respectuos in pace.”

      Să „ne”? Care „ne”? Când cineva spune „ne”, el referă un grup de persoane aflate-ntr-o relaţie de afinitate, de rudenie, etc. Deci, care „ne”?

    • Cetatene anonim: recomandarea mea catre dumneavoastra este sa va adresati si sa va raspundeti singur la intrebarile adresate domnului Tismaneanu. Nu de alta, insa ele nu aduc nici o valoare articolului in afara de a reconfirma spusele autorului articolului.

  6. Intrebare:
    -ar putea sa existe ceva mai periculos decit comunismul, fascismul, rasismul si discriminarea in alta forma de totalitarism si mai grav ?

  7. Am avut curiozitatea sa caut sa citesc cateva articole ale dnei Musat; credeam initial ca ea va invidiaza pt ca ati locuit, o vreme, la Cotroceni (dat fiind ca dansa locuieste unde spuneti, e clar ca ma inselam). Mi se pare insa ca dansa s-ar vrea/visa, peundeva, un fel de „eroina nedescoperita” a anticomunismului, pe care vad ca il sustine, probabil sincer (am citit un articol al dumisale, foarte recent, asemanator cu al dvs pe aceeasi tema, in care ii ia apararea lui Patapievici); vrandu-se asa ceva si nefiind recunoscuta ca atare, va invidiaza pe dvs, pe care va vede ca pe un „uzurpator” al locului de „anticomunist-sef” care considera ca i se cuvine de drept dumneaei. Din strafundurile psihologiei abisale, ce sa mai zic.

    • Profesoara la Universitatea din Bucuresti, autoare de carti pe teme de istoria literaturii romane, redactor-sef al saptamanalului „Observator Cultural”, in ultimii ani activa comentatoare pe teme politice.

  8. Recitind articolul, mi-am amintit ceva:

    am văzut că l-aţi menţionat pe Marius Ghilezan. Eh, respectivul domn are în cârcă o poveste simpatică:

    în anul 2005, dlui, la fel ca şi mine, era membru al forumului suporterilor Poli Timişoara. Nu eram foarte mulţi utilizatori activi, cred că vreo 50, dar era o comunitate unită, discuţii interesante, ajunsesem să ne cunoaştem personal, făceam „forum cup”-uri, mă rog, fain.

    Câţiva dintre noi aveau talent în a scrie – de ex, unul era profesor de literatură modernă la Edmonton – şi „scoteau” nişte „texte” excelente.

    Unul dintre ei, Ska, „intră” într-o zi pe forum: „am cumpărat cartea lui ghilezan, Furia şi, ce să vezi! Comparaţi ce scrie la pagina […] cu mesajul meu de aici […]!”

    Într-adevăr, mica povestioară imaginată de Ska (ceva cu Elvis) era aproape mot-a-mot în cartea lui Ghilezan. Fără vreo notă de subsol sau în anexă despre Ska sau numele lui adevărat, nimic! „Creaţie proprie”, ce mai.

    Trebuie să menţionez, în paranteză, că unele dintre creaţiile forumiştilor – texte, poze, clipuri – fuseseră citate prin presa locală, inclusiv cea tipărită, dar toate fie cu menţionarea, fie cu consimţământul autorilor. Mai mult, unul dintre forumişti, profesor (parcă?) în Germania, Mikes55, scosese o carte despre Poli cu colaboarea câtorva forumişti (amintiri, poze, compoziţii grafice de la BAT, Carlos, Anonimus, Alt.Core, Trotica) toţi menţionaţi în prefaţă.

    Eh, revenind la povestea noastră: evident că dl Ghilezan a fost luat în şuturi, la figurat, pentru gestul său „nesportiv”. dl Ghilezan a dat-o cotită în fel şi chip, argumentând, printre altele, că nu s-ar demite el, „ditamai” autorul, să ia un text de la un „neica-nimeni” userul Ska, ba că e doar o potrivire, ba că s-ar putea să-i fi rămas în minte povestioara dar că nu-şi mai amintea de unde ca, în final, să concluzioneze, citez aprox „Ska ar trebui să se simtă mândru că i-am citat un text un cartea mea, chiar şi fără să-l fi menţionat ca autor al acelor rânduri”.

    Ca să vedeţi cu cine aveţi de-a face…

    • Cand o distinsa profesoara universitara ce se doreste vocea spiritului civic neatarnat si imaculat poate „transcrie gresit”, ba mai si „atribuie gresit” citate pe baza carora construieste vehemente rechizitorii, nimic nu mai mira :)

      • Scriind eu mesajul anterior, m-am gândit să vă vă ofer – „off-topic” – o creaţie din 2008 a unui forumist, creaţie care e-n domeniul dvs: e un clip de 10 minute care a necesitat cam 180 de fragmente video şi trei luni de documentare; e partea a III-a a unui documentar intitulat MCMXXI. Mulţi dintre cei care l-au văzut au spus că habar n-aveau despre unele din detaliile istorice prezentate. Fiind creaţie amatoricească, clipul nu are voice-over, dar are „subtitrare” în română (poate e chiar mai bine) sper să fie… digerabil şi să vă placă – deşi, nu ştiu dacă „plăcut” e chiar cuvântul potrivit relativ la subiect. Mă rog, apreciat, dat fiind că dvs sunteţi istoric.

        http://vimeo.com/25257781

  9. Domnule Tismaneanu,

    Dv cautati recunoastere si recunostinta pentru activitatea Dv de condamnare a comunismului si crimelor lui si va mirati de ce starniti reactii asa polarizate din partea unora de la care ati fi avut pretentii ca sa va fi recunoscut unanim efortul.

    Cred ca raspunsul rezida in modalitatea pe care o faceti: ades subiectiv, fixandu-va obsesiv , in paralel, pe critica unor alte personaje, fara legatura cu totalitarismul sau comunismul (leaderii opozitiei romanesti si – in general – cei care indraznesc sa vacontrazica) in timp ce ii adulati sau le gasiti calitati nemaipomenite altora care au dovedit, in fata unor paturi din ce in ce mai largi ale societatii si elitelor, duplictarism si parazitare conjuncturala a societatii (exemple clasice fiind presedintele Basescu si toti cei apropiati lui – iata, acum si fostul utecist si sef al securitatii, tocilarul pseudoliberal MRU).

    In legatura cu MRU – intr-un fel, dv va regasiti in personaj. Cu un inceput fulminant de cariera prin functii politice comuniste de la varste tinere, amandoi v-ati reprofilat, fiecare in stilul lui, avand acum un numitor comun: dragostea fata de Conducator.

    In acelasi timp, Dv ii atacati la baioneta memoria a lui Adrian Paunescu, fara sa tineti cont ca este mort si nu se mai poate apara, fara sa tineti cont de valoarea sa artistica intrinseca, fara sa remarcati ca, in perioada de dictatura ceausista, daca nu ar fi existat Paunescu, asa cum era el, cu tupeu extrem si personalitate debordanta, dar marioneta si instrument de propaganda aservit lui Ceausescu, viata multor tineri ar fi fost mai searbada, nu ar fi avut pretextul unui sarut si ar fi trebuit sa se culce la 9.30 seara, cand stingeau tovarasii lumina.

    De fapt, intre ce a facut Paunescu prin cenaclul sau si ce ati facut dv, condamnand comunismul intr-un mod condamnabil, utilizand permanent un dublu standard, cu „eroi” precum Basescu sau MRU si „criminali” precum Paunescu, dar si Antonescu sau Ponta, nu exista diferente de fond, cu exceptia uneia. Paunescu avea talent. Acum poate intelegeti de ce nu aveti recunoastere unanima, asa cum – poate – ati fi meritat, tinand cont de opozitia dv de la Europa Libera, cand erati o voce mult mai putin controversata decat acum.

  10. Domnule Tismaneanu, nu sunt in niciun caz vreun admirator neconditionat al dumneavoastra; as vrea totusi sa va impartasesc un gand.

    In ultimele luni s-au aglomerat articole sau confesiuni pe un ton asemanator cu acesta din partea mai multor intelectuali ca HR Patapievici, Mircea Cartarescu, chiar si pe Andrei Plesu il aud parca mai frecvent deplangand mocirla, impostura resentimentara, reaua vointa si pana la urma prostia pur si simplu.

    Ce voiam sa va amintesc este ca nu sunteti singuri. In caz ca va apuca disperarea ca mediul public devine din ce in ce mai toxic sa stiti totusi ca exista o masa de oameni decenti dar tacuti (ocupati ?) care va citesc si va apreciaza. Sa zicem ca sunteti intr-un fel reprezentantii lor (cu scuzele de rigoare pentru tratarea la gramada a unor oameni foarte diferiti).

    Acum, fara sa dau neaparat in calomnie, eu cred ca exista si un fel de prostie culta. Exista tot felul de oameni care stiu o gramada de lucruri dar inteleg putin. Un exemplu ar fi semidoctii clasici ca aia cu dacii si romanii de-i auziram (din nou) recent. Alt exemplu ar putea fi talmes balmes-ul corect politic, stanga liberala (sic) sau cum si-or zice ei care se vede la Observator Cultural. Era o vreme, prin anii 2000, cand revista asta era sensibil mai vie si mai putin „ideologizata”. Barfele din targ vorbesc de mult despre doamna Musat care este sotia unui faimos si bogat avocat (bravo lui!) si care aducea astfel bani revistei. Dar asta e doar o barfa si nu tinem neaparat sa coboram la acelasi nivel.

    • evident ca Plesu, Patapievici, Liiceanu si Tismaneanu nu sunt singuri. Deja stim mai multe nume, care s-au lansat in tromba tocmai parazitand polemic aceste nume. De bine de rau, fiecare dintre acestia pot pune pe masa o carte solida. Omul recent are o bogatie neobisnuita de idei si Patapievici e un om extrem de clar si argumentativ cu care chiar si polemica este o placere. Liiceanu are o carte exceptionala, Despre limita, constructie dintr-un singur metal a unui gand de la inceput pana la final, nu colaj ordinar de articole imprastiate. Plesu e un monument de bun simt si ironie fina. Cartea lui Limba pasarilor este profunda si esentiala. In fine, in timp ce este injurat acasa, Tismaneanu tocmai a publicat The Devil in History, o sinteza a reflectiilor sale despre totalitarism la o editura internationala de prestigiu.

      Puneti asta in balanta cu sorin-adam-matei care a scris doar carti-barfa despre acesti boieri, dar el ca atare este un zero cultural. Adaugati inca 100 care au scris despre ei, si sunt la fel de zero. suma este zero.

      My point: cine vrea sa intre in centru trebuie sa o faca natural, printr-o opera comparabila, nu prin razboi cultural si „critica de exterminare” care nu are in spate munca propriu zisa in idee.

  11. Domnule Tismaneanu,
    Foarte multi din oamenii de mare valoare intelectuala si/sau artistica au fost criticati sau li s-a reprosat cate ceva : simpatii politice de extrema dreapta sau stanga, o viata desfranata sau comportamente deviante etc. Dar opera lor a ramas si este apreciata in continuare indiferent de criticile mentionate. Cred ca si in cazul dumneavoastra se petrece ceva asemanator. Eu nu stiu sa vi se critice cartile. Nici in lumea academica si nici de catre cititori anonimi. Nu este criticat politologul Vladimir Tismaneanu este criticat omul care a suferit un proces de apostazie. S-a intamplat si altora dar este mai greu de acceptat. A fost continuat cu o atitudine neutra sau chiar intelegatoare fata de Ion Iliescu si apoi a fost desconsiderat si facut raspunzator pentru toate relele din Romania postrevolutionara. Dupa simpatia fata de presedintele actual va urma acelasi lucru ? Inafara de cei criticati de dumneavoastra in mod direct (actuala guvernare) mai sunt si cei atasati de comunism sau cu nostalgii care nu sunt de acord cu dumneavoastra. Si mai este ceva : a aparut internetul si sub protectia anonimatului oricine poate spune ce ii trece prin cap, fara sa se stie din ce categorie face parte. Daca aveti pretentia ca toata lumea sa va aplaude cred ca gresiti, va provoaca suparare si asta se doreste.

  12. Pana una-cealalta, ce nu inteleg este de ce toti prietenii sau toti cei care-l pretuiesc in vreun fel pe dl Tismaneanu, in loc sa ii raspunda dnei Musat pe blogul Observator Cultural pt marlania aia de articol (ca doar n-o fi dansa vreun Mike Tyson sau Muhammad Ali), posteaza aici (uneori chiar fara s-o numeasca pe dansa), scriind idei generalizatoare si glumind. Eu i-am tras dansei „o smetie”, cum spune un comentator tv cunoscut, pe blogul OC, astept, poate-mi raspunde. Va recomand si dvs, dragi colegi de forum, sa faceti la fel – ar fi de 1000 mai eficient si mai cinstit cu noi insine. Pana la urma, daca multi dintre noi ne identificam cu dl Tismaneanu, e pentru ca a avut curajul sa vorbeasca la Europa Libera, riscand atentate cu bomba, pt ca a locuit o vreme, fizic, in Venezuela-cea-multi-dictatoriala, etc. Daca vrem sa-l aparam in vreun fel, acolo e locul comentariilor acide, aici….suntem doar noi intre noi.

    • Eu zic ca e mai bine sa se mearga la Targul de Carte, unde recomand multe volume, intre care cele din colectia „Constelatii” la Curtea Veche (Ken Jowitt si Wolf Lepenies). In colectia „Zeitgeist” la Humanitas, recomand „Zeul care a dat gres” (care include un faimos eseu autobiografic de Koestler) si „Reflectii despre violenta” de Georges Sorel. In colectia „Istorie contemporana”, cartea Iuliei Vladimirov despre Monica Lovinescu in arhivele Securitatii. Ganduri bune.

      • Lolll……moi j’suis toujours le meme Gai-Luron, ca, ca n’changera jamais :)……toate cele bune dle Tismaneanu, nu va (mai) enervati cu toti prostii de la OC, si va multumesc mult ca scrieti pentru noi, aici pe contributors si pe EvZ, in ciuda tuturor mizeriilor care vi se intampla…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro