Urmăresc de câteva zile mobilizarea spaniolilor în favoarea Valenciei. Din regiune, dar și mai de departe, mii de voluntari cu mături și găleți se deplasează spre oraș, făcând pe jos ultima parte a drumului, ca să ajute la reluarea vieții locuitorilor săi.
De data aceasta, i-a fost sortit capitalei Aragonului să redea gustul apocaliptic al eșecului uman în fața naturii dezlănțuite. Scenele filmate ale inundației – mașini spulberate, trântite unele peste altele, locuințele distruse, deșeurile, podurile și drumurile frânte ale orașului, – păreau desprinse dintr-o catastrofă fără precedent, parcă realizată cu efecte speciale din regia hollywoodiană. Or tragedia Valenciei este, din păcate, una perfect reală. Măturată de torentele de apă care s-au revărsat datorită unui fenomen atmosferic cunoscut de meteorologi, urbea a fost îngenuncheată. N-au lipsit nici ciudățeniile. Înspre munte, într-o suburbie, un uriaș parapet care îmbrăca roca, construit sub împăratul Octavian Augustus, a rămas în picioare, ferind în chip miraculos o zonă locuită, obligând apa s-o ia pe lateral și să facă mai puțin rău acolo.
Cu toate că și la noi au loc inundații, acestea par să rămână niște simple furtuni provinciale în comparație cu tragedia spaniolă. Poate numai puhoaiele Mureșului, din mai 1970, să mai fi făcut atâta pustiire. Dar pe atunci nu existau instagramul sau tik-tokul ca să surprindă periodic disperarea și suferința umană. În anul nașterii mele, Mureșul a spulberat inclusiv viața orașului meu natal, luând totul cu el pe unde a ajuns. Cum apele au năvălit noaptea, bunicii mei materni au mai avut timp doar să se urce în pod, pierzând bruma de avere în fața potopului ajuns în case până la plafon. Ani mai târziu, am descoperit cu surprindere puținele fotografii vechi de familie pe care mama, studentă în acel an, reușise să le salveze, dezlipind pelicula de pe hârtia înmuiată de ape și lipind-o pe suport nou, ca memoria materială a familiei ei să nu fie întru totul ștearsă. Ca ironie a sorții, regimul de tristă amintire care a stăpânit țara până în 1989 a construit apoi digurile structurale ale Mureșului și i-a obligat la muncă voluntară inclusiv pe oamenii care fuseseră sinistrați. Gloria partidului și chemarea națiunii – ticluiri ceaușiste care, în 1968, cu ocazia invaziei sovietice în Cehoslovacia, au amăgit multă lume – nu reprezentau decât leitmotivul farsei mincinoase care a condamnat generații la rând sub nebunia imperială a puterii de la Răsărit.
Faptul de a nu putea prevedea și guverna totul, însoțit de un veritabil apel la conștiință, le-a conferit locuitorilor Valenciei măsura pentru a se lua la trântă cu o tragedie colectivă, fără să se lase copleșiți. În aceste săptămâni, Valencia nouă nu ne spune nimic. Suntem pe cale să ne pierdem iar busola politică, având parte de vrute și nevrute sub pretextul slujirii de țară, de demagogie, arivism și slugărnicie, dar mai ales de exaltarea abilităților politicianiste. Și asta pare doar o mică parte din scenariul sumbru care ne amenință. Deși folosirea în zadar a numelui divin este o impietate fără seamăn, siajele puterii se întrec să-și împartă publicul cu zăhăieli patriotarde, agrementate cu un iz religios pe măsură. Nu e de mirare că în contextul sarabandei generale, contrabanda promisiunilor sub pretext moralizator ajunge să pară și mai indigestă. Oare chiar trebuie să se întâmple vreo catastrofă neprevăzută ca tonalitățile să se mai tempereze?
Mă uit la ce fac „îngerii noroaielor”, cum sunt numiți în aceste zile voluntarii Valenciei. Sunt oameni fără nume și fără lozinci. Duc peste tot compasiune și discreție. Naturalețea lor cucerește și arată încă o dată puterea vieții, cu toate că eșecurile momentane și riscul morții rămân parte a existenței noastre. Nu cred că ne putem alege încercările în cursul vieții și nu mi se pare firesc să-i fluturăm pe clasici sub pretextul de a depăși ceasul cel rău. A renunța să ne mai deghizăm viața cu prețiozități deplasate – dacă e să mai credem în modele – ne rezervă însă surpriza unei posterități care nu va fi niciodată mai prejos decât soarta pentru care alegem să ne batem.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
toate bune, e de apreciat efortul colectiv de ajutorare, dar fara sa pomenim Valencia ca drept capitala a Aragonului! A fost cel mai important oras al regatului cu acest nume intr-o anumita perioada a epocii pre-moderne, dar atat! In rest, spaniolii ne dau o lectie rara de civism.
Capitala in sens figurat, asa cum este Craiova capitala Olteniei sau multe altele ca exemple.
Lecția ”Valencia” este îngrozitor de gravă și dezvăluie până la disperare neputința omenescului în fața naturii cu care nici Dumnezeu nu se pune! Când se întâmplă asemenea dezastre vina este întotdeauna a oamenilor și nicidecum a unuia sau a Altuia, dinafara responsabilității noastre. Iar a fi bun gospodar la nivelul unui stat înseamnă să previi cu măsuri de administrare excepția catastrofei tocmai pentru a proteja comunitatea. Vom afla multe din greșelile vinovate ale edililor din Valencia și nu numai. Cu siguranță a fost o comunicare rea de tot între serviciile meteo și forțele specializate în evitarea dezastrelor. Apoi, faptul că ”fețele regale” au fost întâmpinate de ”supuși” cu noroi și nu cu flori a arătat, simbolic (!) că, acum, oamenii nu au nevoie de compasiunea… aulică. Dacă regele venea în salopetă, cu o găleată și o lopată în mâini, sunt sigur, ar fi fost perceput ca un ins care simte compasiunea cu adevărat. Oamenii de rând s-au cam săturat de fandoselile ”lumii bune”, a politicienilor corupți și imuni la durerea altuia și asta nu de ieri de azi, doar că acum se pot exprima liber. Ce ne rămâne? Cine vrea să se roage, să se roage la cine va dori, e treaba lui. Eu știu că vina este a noastră, nu a divinității – indiferent din ce credință o fi. În anul 2024, să ieși în procesiuni cu tot clerul în odăjdii că poate plouă, poate stă ploaia, să admiri cozi de kilometri cu credincioși care așteaptă minuni de la moaște, asta arată, mai întâi, o problemă de înapoiere mintală a clerului (de n-o fi doar ipocrizie… lucrativă!) și apoi, poate, a credincioșilor. E adevărat, credința, în orice, face minuni! Dar credința instituționalizată a ajuns o farsă iar Biserica e prima care ar trebui să simtă asta. Sunt și eu religios dar nu văd nicio legătură între banul meu și credință!
Ce se întâmplă, totuși? Prin tipul de guvernare, zis democratic, îndepărtăm tot mai mult competența și promovăm demagogii buni de gură și lingăii de partid. În asemenea vremuri, cei competenți cu adevărat se feresc să intre în haznaua politică în stare să compromită pe viață un om cinstit cu familia lui cu tot. Din această privința România este descoperită total, s-a renunțat la marile proiecte de anvergură națională iar care mai rezistă există doar cât cei ajunși la putere să aibă surse de furat. Oricând, ce s-a întâmplat în Valencia, se poate repeta în România. Observă cineva autorizațiile de construcție date în zone posibil inundabile; observă cineva dacă în orașe, dincolo de festivaluri și chermeze, se fac lucrări de dezvoltare a canalizării subterane, mereu subdimensionată față de nevoile reale; se plantează dealurile defrișate care preveneau inundațiile grave și tot așa. Se mai ocupă cineva de gospodăria comunală? Avem mari specialiști cu doctorate în cele mai strălucite universități în comunicare politică, în științele umaniste – dar nimeni nu mai știe cum să prevină o inundație într-un oraș cu o sută de mii de oameni. În rest, Dumnezeu cu mila!
Multe adevaruri ati spus si subscriu la acestea.
Foarte frumos scris si cu multa emotie. Dar ii admir pe spanioli pt solidaritatea reala si implicare. Tine de educatie. Si pentru ca au avut tot curajul sa ceara socoteala regelui si guvernului ca nu a facut nimic sa anunte din vreme si sa reduca oamenii care au pierit.
O singura nelamurire, Valencia…capitala Aragonului?
Zaragoza! Are dreptate… zâmbetul!
Batere de câmpi. Invazia Cehoslovaciei a avut loc în 1968. Iar amenințarea la adresa Ro a fost reală.
Capitala Aragonului este Zaragoza. Wikipedia dixit.
În 1957 Valencia fusese inundată tot la fel. Franco a trecut la lucrări hidro. Numai că acesre au fost în ultimii ani modificate. Niște distrgeri de baraje, niscaiva construcții în zona de acumulare a apelor în caz de ploi abundente. Lucrături socialiste. Dar spaniolii tot dobitoci. Îl înjură pe rege în loc să-i sictirească pe guvernanți.
„un uriaș parapet care îmbrăca roca, construit sub împăratul Octavian Augustus, a rămas în picioare, ferind în chip miraculos o zonă locuită, …”
„… Dați dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. ….” MC 12:17
…Să mai ia și unul de la altul, că eu nu le dau nimic!
Am văzut o poza cu Oltul care arata ca Dunărea în 1970! A rezultat programul de baraje pe Olt. Și totuși invazia sovietica a fost în 1968.
Mesajul articolului era perfect dacă nu existau jafurile din supermarketuri.Suntem mai animale decât animalele din pacate.Daca o tragedie nu ne schimba total atunci suntem o generație pierduta
Chestie de educatie, ca orice lucru care se intampla in orice comunitate. Cum nivelul e din ce in ce mai scazut, nu ne putem astepta la nimic mai bun nici pe viitor. Pe de alta parte, ne inclinam in fata solidaritatii (voluntare) spaniole si ne lamentam ca sinistratii au participat (fortat) la construirea digurilor care sa-i fereasca pe ei insisi de inundatii. Adica e bine sa-ti ajuti aproapele, dar pentru tine sa munceasca statul, ca asa eram si suntem noi invatati, sa ne dea cineva.
Valencia nu e capitala Aragonului (și nici măcar nu e în Aragón). Capitala Aragonului e Zaragoza, pe Ebru, vreo cîteva 100 de km mai la nord.
As adauga ca toate aceste inundatii nu s-au intamplat, de fapt, la Valencia, ci in afara orasului, in municipii precum Paiporta, Requena (cel mai lovit dintre toate, cu 67 de morti).
In Valencia, propriu-zis, totul a fost sub control, tocmai datorita unei ‘rectificari’ si modificari a cursului raului Turia, care din 1957 nu mai trece prin centrul orasului, ci la sud de V. Barajele construite atunci au tinut cu bine la aceste inundatii, in schimb raul Poyo care trece prin Paiporta si-a iesit din matca si a facut prapad.
Ceva rânduri mai jos de titlu este o poza cu Valencia:
https://watchers.news/2024/11/06/barcelona-rain-flood-spain-november-2024/
Trage stînga-dreapta de acel romb din centrul imaginii, pe urmă trage o concluzie.