joi, martie 28, 2024

Vederea pe intelesul orbilor

Nu trece nici o zi fără ca unealta perfectă – Liviu Pop – să nu izbească, metodic, în ce-a mai rămas din învăţământul românesc. Desfiinţarea auxialiarelor, abrogarea manualelor alternative (cu ameninţări pentru cei ce le mai folosesc), compendiul cu nu-ştiu-câte materii, editura unică de carte şcolară (cu director numit), diferenţierea salariilor pe criteriul vechimii şcolilor, manualul de sport şi cel de dirigenţie, schimbarea inspectorilor prin fax vineri seara, numiri arbitrare de directori, discursuri agramate … – şi acesta e doar începutul. Peste câteva zile începe anul universitar. Peste câteva luni încep celebrările Centenarului. Chiar mai înainte de acestea va fi campania pentru referendul constituţional (şi n-ar fi exclus ca invizibila, dar omniprezenta Coaliţie pentru Familie să-şi amintească că, pentru credincioşi, şi evoluţionismul e “împotriva firii”). Încă odată: suntem abia la început; gândiţi-vă la ceea ce urmează. Liviu Pop e unealta ideală pentru a sfărâma “veriga cea mai slabă” a lanţului social al României: educaţia.

Acum vedem ce au însemnat decenii întregi de subfinanţare: o armată de făpturi triste, debusolate şi fără nici un orizont în afara salariului de batjocură ce li se dă (şi niciodată nu se uită să li se amintească de cine li se dă) cărora, din inerţie, li se spune profesori. Oameni încovoiaţi de nevoi şi de obligaţii, care nu îndrăznesc nici să se uite la faţa celui care latră la ei. Nu-şi vor decât amărâtul lor de salariu şi pentru acesta sunt dispuşi la orice fel de umilinţă. Au fost şi vor fi mai departe umiliţi. Vor plânge în pernă şi vor înjura în barbă, dar nu vor spune nimic. Sunt prizonieri şi ştiu că n-au unde să se ducă. Cu toată disperarea se agaţă de copiii lor şi speră ca măcar aceştia să scape. Pentru această speranţă sunt dispuşi să îndure orice.

Acum vedem ce a însemnat jocul cu “grilele de salarizare”, cu “indemnizaţiile”, “primele”, “sporurile” şi “excepţiile”. S-a creat o castă de oameni ai Ministerului, ai Inspectoratelor, ai rectoratelor, ai tuturor comitetelor şi comiţiilor care câştigă – din impozitele noastre şi din fondurile europene – mai mult decât toţi pălmaşii educaţiei la un loc. Oamenii aceştia se tem şi mai tare decât cei rămaşi fără bani în ultimele zile dinaintea salariului. Se tem tocmai pentru că au ceva de apărat: copii la studii în străinătate, amante cu pretenţii, credite pentru case sau – în anumite cazuri – pur şi simplu libertatea. Oamenii aceştia vor face zid în jurul lui Pop sau altora de acest fel, chiar mai răi decât el. Îi veţi găsi peste tot unde e nvoie de o “comisie” care “să valideze” falsul şi arbitrariul.

Acum vedem ce păcălelă sinistră a fost şcoala făcută la fără frecvenţă, cu examene şi diplome cumpărate ca la tarabă, cu butaforia “noilor pedagogii”, cu “proceduri” şi “protocol”. Ea a creat estropiaţi, incapabili de înţelegere şi de atitudine, total dependeţi de cel ccare “le-a arajnat” diploma şi/sau postul. Indivizii aceştia sunt “oamenii lui X sau Y”, personaje cenuşii ce trec preocupate pe culoare, viitori directori, prorectori, lideri sindicali, candidaţi politici. Sigur că ştiu bine cum au ajuns acolo unde au ajuns şi că – cu toate masteratele şi doctoratele lor – frustrarea îi roade la fel de tare ca ambiţia. Şi şi-o varsă – frustrarea – pe cei mai slabi decât ei: profesorii care încă îşi fac treaba, părinţii fără funcţii sau elevii. Oamenii aceştia sunt uneltele uneltei, cei care vor propaga entuziast orice aberaţie ministerială, căci ruinarea educaţiei înseamnă pentru ei şansă şi profit.

Acum vedem ce-a însemnat inexistenţa sindicatelor, reduse la ritualul cerereii de “creşteri salariale” şi anexate (inclusiv financiar) comisiilor oficiale ale Ministerului. Când Legea Educaţiei e mutilată, când copiii de primară – acum şi de gimnaziu – n-au manuale, când programa e anapoda şi când un pitic agresiv calcă în picioare totul, sindicatele tac, pierdute în apatia lor. Au crescut salariile, ce mai vreţi? – ar putea fi întrebate. Căci, dincolo de salarii – măcar ale liderilor lor – nici n-au vrut niciodată nimic. Din rândul lor – al UTC-ului guvernelor PSD-iste – a ieşit Liviu Pop. Şi el e măsura impotenţei (şi a inutilităţii) acestor sindicate.

Acum vedem ce a însemnat lăţirea imposturii şi a ticăloşiei, deopotrivă la baza şi la vârful “sistemului”. În numele a ce să-i conteşti pe cei ce strică tot? Cu toţii sunt blindaţi cu diplome şi titluri – chiar dacă “operele” lor sunt de negăsit, ori sunt pline de plagiate – luate te-miri-unde şi a căror valoare nu dă decât funcţia posesorului. Ani de zile impostura a fost tolerată, deopotrivă la licenţă şi la doctorat, ca “o sursă de venit”; acum ea e cea care face legea. Până una-alta, Mang, Ponta, Oprea şi toată galetria lui de politicieni şi generali sunt doctori, profită din plin de titlu şi unii îi ung în continuare pe alţii doctori. Şcoala românească nu “produce competenţă” ci reproduce ticăloşie şi, tocmai de aceea, diplomele ei contează atât de mult în cariera politică.

Acum vedem ce înseamnă amestecul grâului cu neghina, a celor ce (mai) pot ceva cu cei care n-au putut nicicând decât să tacă sau să spună banalităţi de la tribune. Unde – şi cum? – să-i mai găseşti pe cei vrednici, într-o lume inundată de “raportări” pline de colecţiile de nimicuri ale celorlalţi? Cine ar îndrăzni să-i conteste pe ceilalţi, pe care-i ştie atât de bine, dar ştie şi cum “a ajuns” pe post graţie lor, cum “a fost băgat” în granturi cu ei, cum a prins – din mâna lor – o funcţie, o primă, o “mobilitate”. Celui ce va glăsui i se va spune: “da’ stai domnule, nu eşti cumva dumneata cel care…?” Pe mulţi îi striveşte nu impostura de sus – care, cu toate cerinţele ei – e relativ abstractă, ci cea de jos, în care se mişcă zilnic. Liviu Pop nu e o persoană, ci un gen – ubicuu.

Acum vedem ce înseamnă talmeş–balmeşul legislativ, în care lucrurile au fost amestecate şi răsturnate de aşa manieră că “legea” nu mai nimic altceva decât voinţa celui puternic. Dascălii nu şi-au apărat Legea Educaţiei, nu şi-au apărat demnitatea profesiei, nu s-au luptat pentru respectul expertizei lor domeniale ci, dimpotrivă, s-au lăsat şantajaţi şi corupţi pe preţuri de nimic. Acum, legea e ceea ce spune Liviu Pop că e şi oricine susţine contrariul ştie că va fi hăituit de media aservită, de administraţia la comandă şi de hienele baroului. Uneltele distrugerii vor ruina învăţământul în numele procedurilor. “Respectul” acestora va însemna batjocura a tot ce mai e viu în şcoală.

Acum vedem care a fost efectul de durată a singurului lucru pe care, de la ministru la elevul de grădiniţă, l-a făcut in corpore întregul nostru “sistem de învăţământ”: deprinderea conformismului şi a obedienţei. Şi copilul de I – IV ştie că şcoala e o corvoadă inutilă şi că “viaţa e în altă parte”, drept care va fi ispitit nu să înveţe, ci să se fofileze şi “să se descurce”. Iar şcoala – dornică de “punctaje” – îl va încuraja să mintă, să înşele şi să se pretindă a fi ceea ce nu e. Nu trebuie decât “să se facă că” (aşa, cu cacofonie) şi să fie umil şi amabil cu superiorii. Cariera nu înseamnă nimic altceva decât a-ţi găsi şefu’ şi a te pune – trup şi suflet – în slujba lui. Şi ticăloşia, şi frica sunt “deprinderi învăţate” – şi încă învăţăte în şcoală!

Acum vedem ce înseamnă suprimarea rigorii, deplasarea accentului de pe conţinut pe formă, reprimarea gândirii şi a exprimării libere. Oamenii sunt nemulţumiţi, dar nimeni nu are curajul de a zice sau de a face ceva. Se tem de şefi şi se tem unii de alţii, căci nimeni nu loveşte mai rău decât colegul ce vrea – şi el – o promovare. Oamenii se tem şi pentru că sunt incapabili să-şi formuleze problemele şi incapabili să reziste ferm, prin argumente, ameninţărilor. Nimeni nu i-a învăţat să fie liberi, tot ce ştiu e să “parcurgă itemi”, pe vremuri la “testări”, acum în formularele Ministerului. Conştiinţa imposturii naşte neruşinare şi agresivitate.

Acum vedem ce înseamnă lipsa colaborării, a muncii în comun şi a pasiunii care-i leagă, pe viaţă, pe oameni. De mici, copiii sunt învăţaţi că numai rezultatul lor contează, că trebuie să fie, fiecare, mai buni decât celalălt, că ciuda, invidia şi duşmănia sunt la fel de utile între copii ca-ntre adulţi. Tu să scapi, ceilalţi să piară – e lecţia pe care o dă fiecare părinte copilului lui. Fiecare creşte singur, cu spaimele, frustrările şi angoasele lui. Pentru fiecare e o limită de netrecut: încrederea în ceilalţi. Şi, tocmai de aceea masa informă de atomi vibrând de dorinţe şi de frică poate fi supusă aproape fară efort. Oamenii noştri nu ştiu ce e solidaritatea născută din lucrul făcut împreună, din depăşirea eşecurilor şi din bucuria victoriilor în care se regăsesc cu toţii.

Acum vedem ce înseamnă lipsa acelei structuri lăuntrice pe care o dă şcoala adevărată. Nu cunoştinţele sunt cele ce contează în ultimă instanţă, ci demnitatea omului care ştie că adevărurile la care a ajuns cu mintea lui sunt deasupra tuturor puterilor vremelnice ale lumii. A înţelege înseamnă, în cele din urmă, a descoperi în tine însuţi sentimentul apartenenţei la o comunitate largă şi deschisă, care-i include pe colegii tăi, pe elevi, dascălii văzuţi şi nevăzuţi, multitudinea cărţilor, copacul din faţa ferestrei şi cerul ce-ţi luminează pagina. Descoperirea acestei apartenenţe ar trebui să ne facă responsabili pentru lucrurile acestea, în definitiv atât de precare. Şi, în numele acestei responsabilităţi s-ar cuveni să spunem, cu frică şi cu cutremurare, atunci când cineva lucruri ce nu pot fi batjocorite: asta nu se poate!

Vedem, în sfârșit, ceea ce era demult de văzut. Vedem cum – și de ce – au fost cu putință Liviu Pop și Liviu Dragnea. Acum vedem aceste lucruri, dar care ne e folosul lor? Căci s-ar putea ca, în curând, ochii să ne rămână doar pentru plâns. Și mâinile pentru aplaudat. Evident, celor ce nu “votează cu picioarele”.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Felicitari pentru curaj, claritate, concizie Domnule profesor Mihai Maci!
    In plus, v-ati apropiati stilistic de „J’accuse!”

  2. Nu trebuie să disperăm, există soluții, slavă domnului, avem o pleiadă de doctori care ar putea pune pe linia de plutire învățămîntul romanesc! Sint oameni inteligenți, capabili să citească chiar o pagină într-o oră fără să urmărească rîndurile cu deștu’ (mai au probleme cu scrisul și mai scapă cîte un N sau S pe dos, dar asta se rezolvă la studiile post doctorale), oameni care abia așteaptă să fie numiți de partid în funcții și care ard de nerăbdare să reformeze școala.Unii au adus făclia științei pe meleagurile noastre tocmai de la Universitatea Liberă Internaţională din Chișinău, ca dl. Florin Iordache care este doctor în drept și inginer mecanic la fabrica de mobilă din Caracal, dovedind apoi din funcția de ministru că este capabil să rezolve provocări intelectuale de genul ”cum facem ca furtul .fie ocrotit prin lege”. Oare un om cu o anvergură intelectuală ce acoperă justiția și managementul relațiilor internaționale, ingineria de mobilă și securitatea națională, nu ar avea un cuvînt de spus despre ce trebuie făcut în învățămînt? Eu cred că da, așa că nu e dracu’ chiar așa de negru. Să nu mai fim Casandre, doctorii din pădurea Băneasa sînt gata să se prezinte la post și să scoață patria si educația din marasmul în care zace, iar doctorul Tudose care e prim ministru poate aplica soluția institului Cantacuzino, adică militarizăm ministerul învățămîntului (nu mai cîrîie nimeni atunci!) și mai departe rezolvă prof.univ.dr.doc.general de armată Oprea dacă îl punem ministru. Trebuie doar să sune goarna, că oameni avem.

  3. Daca abordam problema principial si atemporal, fara sa ne referim la anumite persoane, mie-mi suna asa:
    Daca esti marginit, amoral, incompetent si needucat, nu te poti impune ca lider al unor oameni inteligenti, morali, competenti si educati.
    Deci, este „normal” ca o clasa politica de ciocoi preponderent marginiti, amorali, incompetenti si needucati sa nu-si doreasca „supusi” educati.
    Este „normal” ca o clasa politica sub-mediocra sa faca un tzel din distrugerea sistemului de invatamant.
    Si este „normal” ca instrumentele alese pentru distrugerea invatamantului sa fie din „clubul” celor marginiti, amorali, incompetenti si needucati.
    Q.E.D. Nu stiu de ce ne mai miram atat!…

  4. Corectă și tristă radiografie a situației din învățămint. Multiplicați acum cu celelalte domenii și sectoare și obtineți amploarea degradării societății. E grav și e timpul implicării civice masive. Acum doua zile m-am înscris intr-un partid din opoziție.

  5. Excelent articol. Ar trebui citit de toata lumea. Cu o singura, mica dar importanta corectie. Ati putea printre cei citati pentru plagiat (persoane importante) s-o treceti si pa Codruta Kovesi. Asta pentru a arata cu adevarat curaj si onestitate. Cat despre multi altii nenumiti doar la Sfanta Judecata……

  6. incepind cu 90 sobolanii au ros pina la blana industria (stirba), sanatatea (subreda) si educatia (deficitara). toate aceste putregaiuri s au transformat (miraculos) ca n alice in tara minunilor in case si limuzine pentru activistii, militienii si magistratii patriei (perfect observabil, fara ochelari de eclipsa). eu nu i as numi orbi pe cei ce si au recapatat subit vederea, ci lasi. cel mai adesea too little is too late.

  7. Schimbarea va începe atunci când va ajunge inspector școlar primul om capabil să înțeleagă această sinteză și se va termina atunci când va ajunge ministru un om capabil să scrie un asemenea articol. Toată stima domnule Maci!

  8. Unii, si nu sunt tocmai putini acestia, nici acum nu vad ceea ce vede lumea din afara RO.

    Cum sa fie gol imparatul?
    Nu se poate…

    Liviu Pop nu izbeste constient – el loveste permanent, natural, din firescul sau…
    Si ca el sunt multi altii – aici este problema noastra!

    Normalitatea lor este anormalitatea unora dintre noi.
    Normalul nostru este anormalul lor.

    Evident ca cele doua multimi se resping.
    Sa ne luam banii celor care nu sunt prea curati si de abia atunci sa incepem sa discutam.
    Dar o sa ne dea banii??? NU prea si atunci dai si lupta cum poti pana unii sau altii o sa crape in mod semnificativ.

  9. Am parcurs de curând un text interesant, care conținea însă o eroare de fond. Corupția, eșecul pieței care are probabil cele mai grave efecte asupra economiei, a fost neglijată ca factor determinant al distrugerii activelor întreprinderilor care funcționau în țara noastră în anul 1989, autorul identificând în acest rol trecerea de la relațiile economice de tip socialist la cele ale economiei de piață. Acest articol conține o eroare de același fel.

    „Acum vedem ce păcăleală sinistră a fost şcoala făcută la fără frecvenţă, cu examene şi diplome cumpărate ca la tarabă…”. Cei care nu participă la scrierea pe tabla, ori la disertația cadrului didactic nu sunt capabili să utilizeze cartea [aceluiași profesor] ori documente .pdf transmise prin FTP pentru a învăța? De ce crede cineva acest lucru?! Sper să nu se ostenească vreun coleg comentator răspunzându-mi că studenții la medicină nu pot face disecții online. Învățământul “la distanță”, numit cu ceva timp în urmă ”fără frecvență” este tot mai răspândit. Diferența este că la “fără frecvență” erau obligatorii prezența la un anumit număr de cursuri și întâlnirile cu titularii cursurilor pentru a fi acceptat la examen. “La distanță” nici nu se pune problema. Astăzi pot fi obținute numeroase atestări și certificări la „fără frecvență”, cu diplome „cumpărate” cu mii de dolari, fără să conteze dacă locuiești în Washington, Mississippi, ori Alaska. În Ciorogârla, ori în Poplaca…Dacă te poți deplasa cu ușurință, ori un handicap locomotor te țintuiește în scaunul cu rotile, dacă ai douăj’ de ani, ori ești o mamă cu doi copii…Nu doar că poți urma cursurile universitare și poți obține diplomele, dar angajatorii le recunosc și-ți dau un salar’ corespunzător. Și chiar este o chestiune de marketing, pentru că periodic ești invitat susții examene pe bani frumoși pentru a-ți menține sau „upgrada” certificarea…Și totul la „fără frecvență”!

    Eroarea din text este că sofistic se induce ideea că degradarea învățământului românesc este legată de frecvența la cursuri, în vreme ce problema reala este [la fel ca în celălalt articol menționat] corupția. În patria noastră respectarea normei, respectiv, cea privitoare la susținerea examenelor, ori la acreditarea programelor de studii, se poate tranzacționa, spre deosebire de statele civilizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Maci
Mihai Maci
Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro